Regulile jihād-ului
Jihād-ul în islam are o anumită etică și reguli care îl așază deasupra nedreptății, a nelegiuirii și a infracțiunilor. Astfel, niciunul dintre dușmani nu este ucis, cu excepția cazului în care acesta a participat la luptă sau a avut vreo contribuție la aceasta. Este interzisă uciderea bătrânilor, femeilor, copiilor, bolnavilor, răniților, prizonierilor, clericilor și călugărilor! De asemenea, este interzisă uciderea răniților, mutilarea morților, urmărirea celor care fug de pe câmpul de luptă, uciderea animalelor, distrugerea caselor, punerea în pericol a locurilor de adorare, poluarea apei sau a puțurilor, tăierea sau arderea copacilor etc.
Acestea au fost poruncile pe care nobilul Mesager al lui Allah (ﷺ) și succesorii săi le-au dat armatelor atunci când le-au trimis la jihād. Aceasta este ceea ce vedem în testamentul succesorului Mesagerului lui Allah (ﷺ), Abu Bakr As-Siddīq (Allah să fie mulțumit de el!), care le-a spus liderilor armatelor:
„Vă poruncesc să îndepliniți zece lucruri. Învățați-le pe de rost! Nu trădați încrederea acordată! Nu furați din prada de război şi nu încălcați tratatele! Nu mutilați cadavrele şi nu ucideți femeile! Nu ucideți copiii şi bătrânii! Nu dezrădăcinați sau ardeți palmierii! Nu doborâți un pom fructifer şi nu sacrificați oile, vacile sau cămilele, cu excepția cazului în care ele vă sunt necesare pentru consum. Veți intra în contact cu persoane retrase în mănăstiri pentru adorare, pe acelea lăsați-le, la fel ca şi ceea ce ele adoră!”26
În islam, prizonierii de război au drepturi. Nu este permisă torturarea, umilirea, terorizarea sau lipsirea acestora de mâncare sau băutură până la moarte, ci, dimpotrivă, ei trebuie să fie tratați cu amabilitate. Allah Cel Atotputernic spune:
„Şi ei dau hrană, în ciuda (nevoii şi) dragostei lor pentru ea (sau: «de dragul Lui») celor sărmani, orfanilor şi captivilor (de război), ~ (Spunând:) «Noi vă hrănim pe voi doar de dragul lui Allah. Nu vrem nici răsplată şi nici mulțumiri de la voi!»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 76:8-9]
Statul musulman are dreptul de a face cu prizonierii ceea ce consideră că este în interesul public sau ceea ce impun acordurile internaționale. Aceștia pot fi eliberați cu sau fără răscumpărare sau în schimbul unor prizonieri musulmani.
În ceea ce îi privește pe nemusulmanii din locul cucerit de musulmani, islamul a interzis atacarea, agresarea sau lezarea lor sub orice formă, deoarece Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus:
„Oricine ucide un mu’ahid (creștin sau evreu care are un tratat cu musulmanii sau trăiește o țară musulmană ori se află în vizită pe teritoriul acesteia) care are protecția lui Allah și a Mesagerului Său (ﷺ), nu va mirosi parfumul Paradisului, cu toate că parfumul lui se simte de la o distanță de șaptezeci de ani de mers.”
(Ibn Majah)
De asemenea, a fost interzisă încălcarea demnității lor, umilirea, înjosirea, asuprirea sau persecutarea acestora, deoarece Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus:
„Dacă cineva îl nedreptățește pe un mu’ahid (creștin sau evreu care are un tratat cu musulmanii sau trăiește o țară musulmană ori se află în vizită pe teritoriul acesteia), îl privează de drepturile sale, îl împovărează cu mai mult decât poate suporta sau ia ceva de la el fără consimțământul său, voi interveni pentru el (pentru cel nedreptățit) în Ziua Judecății.”
(Abu Dawud)
Mesagerul lui Allah (ﷺ) le recomanda companionilor săi mujahidini (Allah să fie mulțumit de ei!) să arate bunătate față de oamenii din orice țară merg și să îi trateze cu amabilitate. El (ﷺ) a spus:
„Veţi cuceri în curând Egiptul, unde al-qirāt (numele monezii folosite de egipteni) este menționat în mod frecvent. Astfel, atunci când îl cuceriți, tratați-i pe locuitorii lui cu bunătate deoarece ei au drepturi asupra voastră și au legături de sânge cu voi (deoarece Profetul Ismael – pacea fie asupra sa! - părintele arabilor, a fost fiul Profetului Avraam -pacea fie asupra sa! - de la Hajar, femeia egipteană).”
(Muslim)
Dovada faptului că dorința Mesagerului lui Allah (ﷺ) a fost respectată este promisiunea pe care ʻOmar ibn al-Khattāb (Allah să fie mulțumit de el!) i-a făcut-o poporului din Ierusalim la intrarea sa victorioasă în oraș:
„În Numele lui Allah, Preamilostivul, Prea Îndurătorul. Acesta este legământul de garantare a securității oamenilor din Ierusalim, făcut de robul lui Allah, ʻOmar ibn al-Khattāb. El garantează astfel securitatea oamenilor şi a bunurilor acestora, precum şi a bisericilor şi a crucilor lor... Ei nu vor fi persecutați din cauza religiei lor şi niciunul dintre oameni nu va suferi.”
A mai fost martoră istoria la o asemenea noblețe, dreptate şi toleranță a unui învingător faţă de cei învinși? Deşi ʻOmar ibn al-Khattāb (Allah să fie mulţumit de el!) le-ar fi putut porunci orice ar fi dorit celor învinși, el nu a făcut altceva decât să aplice dreptatea, din dorința de a răspândi religia lui Allah Preaînaltul și binele pentru toţi oamenii. Acest lucru indică faptul că jihād-ul în islam nu are interese lumești.
Este fiecare război musulman considerat a fi jihād?
Trebuie să fie luat în considerare faptul că nu orice război dus de o țară musulmană este considerat a fi jihād și că nu orice musulman care luptă este considerat a fi mujahid (luptător pe Calea lui Allah). Aceasta se datorează faptului că jihād-ul are anumite condiții, iar noi, musulmanii, cunoaștem diferența dintre termenul de „jihād” și cel de „război”, însă mass-media de astăzi încearcă să strice imaginea islamului prin denaturarea sensului termenului de „jihād” și prezentarea acestuia ca pe un război barbar, având drept scop realizarea unor anumite agende politice. Astfel, mass-media caută orice război care se află în curs de desfășurare, iar dacă acesta este între două țări creștine ea spune: „Un război a izbucnit între această țară și cealaltă.”, fără a face referire la religia acestora. Cu toate acestea, dacă una dintre ele este musulmană, ea spune: „Mujahidinii musulmani extremiști i-au declarat războiul sfânt (jihād) unei țări creștine.” Întrebarea este: cine le-a dat autoritatea să îi atribuie termenul de „jihād” acelui război sau termenul de „mujahidini” acelor luptători?
Pentru a afla dacă acel război este jihād și dacă acei luptători sunt mujahidini, ei trebuie să analizeze obiectivele jihād-ului, morala și condițiile sale și să vadă dacă acestea sunt puse în aplicare în acel război sau nu. De asemenea, trebuie să se ia în considerare faptul că există mai multe considerente politice după care este condusă lumea și sunt administrate relațiile dintre țări, care nu au nicio legătură cu jihād-ul, deoarece acestea sunt războaie de interese. De exemplu:
1. Războiul din Crimeea din anul 1853 între Imperiul Rus și Imperiul Otoman. Regatul Unit și Franța au intrat în război împotriva Rusiei pentru a sprijini alianța lor cu Imperiul Otoman, din cauza unor considerente politice, iar nu religioase, având în vedere că Rusia, Marea Britanie și Franța erau țări creștine, în timp ce Imperiul Otoman era o țară musulmană.
2. În anul 1854, Grecia, care se afla sub stăpânirea Imperiului Otoman la acel moment, a profitat de războiul dintre ruși și turci din Crimeea și a pornit o revoltă în Epirus împotriva turcilor pentru a îi scoate din Grecia. Atunci, Franța și Regatul Unit au fost cele care au suprimat acea revoltă, înconjurând principalele porturi ale Greciei și împiedicând aprovizionarea participanților la această revoltă, astfel încât Grecia să rămână sub dominația otomană!
Dostları ilə paylaş: |