أحمد الأمير Traducere: european islamic research center (eirc)
Yüklə 0,91 Mb.
|
|
Ash-Shariʻah în islam, creștinism și iudaism الشريعة في الإسلام والنصرانية واليهودية باللغة الرومانية Ahmed Al-Amir أحمد الأمير Traducere: EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC) المركز الأوروبي للدراسات الإسلامية & Alina Luminița Crăciun Revizuire: Mariam Oana 
WWW.ISLAMLAND.COM 
În numele lui Allah Ar-Rahman (Preamilostivul), Ar-Rahīm (Prea Îndurătorul) Introducere Toată slava I se cuvine lui Allah, Domnul lumilor, și pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra Mesagerului Său, asupra familiei sale și a companionilor săi! Oamenii reprezintă una dintre creațiile lui Allah Preaînaltul din acest vast Univers, fiind o parte integrantă a acestuia. Ei au un rol și niște obligații specifice, iar dacă încalcă aceste obligații stabilite de Cărțile Sfinte care le-au fost revelate are loc un dezechilibru care afectează întregul Univers. Acest lucru este evident, deoarece, atunci când oamenii au făcut ceea ce le-a fost interzis să facă și au abandonat ceea ce le-a fost poruncit, urmându-și dorințele și poftele, corupția a apărut pe Pământ și în Ceruri, bolile care au fost necunoscute pentru generațiile precedente au început să se răspândească; războaiele care au provocat distrugerea culturilor și a urmașilor s-au înmulțit, ca să nu mai vorbim despre problemele legate de mediu, așa cum sunt poluarea și încălzirea globală, care vor transforma Pământul într-un loc imposibil de locuit, dacă lucrurile vor continua ca până în prezent. Toate acestea sunt provocate de mâna omului, prin mijloace precum testele nucleare, risipa de energie și fabricile care produc mai mult decât oamenii au nevoie, doar pentru a-și satisface poftele și a-și îndeplini dorințele, chiar dacă acest lucru presupune umilirea fraților și a surorilor lor. Ei doresc să fie sătui, chiar dacă acest lucru presupune înfometarea altora, să fie îmbrăcați, chiar dacă acest lucru presupune dezbrăcarea altora, și să se distreze, chiar dacă acest lucru presupune moartea altora. Allah Cel Atotputernic spune în Coran: „Stricăciunea s-a arătat pe uscat şi pe mare (s-au înmulțit şi s-au răspândit relele pe toată faţa Pământului), din pricina a ceea ce săvârșesc mâinile oamenilor (păcatele pe care le săvârșesc), pentru ca (Allah) să-i facă pe ei să guste o parte din ceea ce ei au făcut. Poate că ei se vor întoarce (căindu-se și cerând iertare de la Allah)!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 30:41] Allah Preaînaltul i-a informat pe oameni că ei nu au fost creați în zadar și că nu vor fi neglijați (adică vor da socoteală pentru ceea ce au făcut). El, Preaînaltul, spune: „«Oare credeţi că v-am creat pe voi fără rost (în joacă sau în deșert, fără înțelepciune) şi că nu vă veţi întoarce la Noi (pentru răsplată)?» ~ Preaînalt este Allah, Stăpânul adevărat! Nu există altă divinitate în afară de El, Stăpânul Tronului sublim!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 23:115-116] Allah Preaînaltul precizează, de asemenea, că scopul prezenței oamenilor în acest Univers, generație după generație, este acela de a Îl adora pe El Singur, fără a Îi asocia parteneri. Allah, Mărire Lui, nu are nevoie de adorarea oamenilor, ci El îi testează, pentru ca aceștia să aibă șansa de a dovedi care dintre ei face cele mai multe fapte bune. Allah Preaînaltul spune: „Eu (Allah) nu i-am creat pe djinni şi oameni decât pentru ca ei să Mă adore. ~ Eu nu voiesc de la ei întreținere şi nici nu voiesc ca ei să Mă hrănească pe Mine. ~ Ci Allah este Ar-Razzāq (Înzestrătorul, Întreținătorul), Stăpânul puterii, Al-Matīn (Cel Statornic, Cel Ferm, Preaputernicul).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 51:56-58] Allah Preaînaltul definește, de asemenea, energia potrivită pentru corpurile oamenilor, fără de care ei nu pot trăi, spunând: „O, voi cei care credeţi! Mâncaţi din bunătățile pe care vi le-am dăruit şi mulțumiți-I lui Allah dacă numai pe El voi Îl adorați!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:172] În plus, El, Preaînaltul, definește energia potrivită pentru sufletele lor, fără de care ei nu pot trăi, deoarece oamenii nu se vor simți siguri fără credință, nu se vor simți liniștiți fără adorarea Creatorului lor și nici nu vor obține stabilitate fără punerea în aplicare a Legii (Shariʻah) lui Allah. El, Preaînaltul, spune: „«Pe cei care cred (în Allah, în Trimisul Său şi în Cartea Lui) şi ale căror inimi sunt liniștite (și devin smerite) întru pomenirea lui Allah.», căci prin pomenirea lui Allah se liniștesc inimile.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 13:28] Pentru ca oamenii să poată atinge servitutea față de Allah Singur, El le-a trimis Profeți (Pacea fie asupra lor!), pentru ca ei să urmeze exemplul lor, și a trimis împreună cu ei Cărți care să îi călăuzească asemeni unei lămpi și să lumineze calea lor, îndemnându-i la bine, avertizându-i împotriva răului și reglementând chestiunile lor lumești, pentru ca ei să își folosească trupurile și sufletele în scopul pentru care au fost create inițial. Allah Preaînaltul spune: „Oamenii au fost (la început) un singur neam. Şi i-a trimis Allah pe Profeţi, vestitori şi prevenitori, şi a pogorât împreună cu ei Scriptura cu Adevărul, pentru a face judecată între oameni, acolo unde ei se aflau în vrajbă. Şi nu au avut a se gâlcevi asupra ei decât pe aceia care le-a fost adusă după ce le-au venit dovezile cele deslușite din pricina pizmuirii lor. Apoi Allah i-a călăuzit – prin Grația Sa – pe cei care au crezut, către Adevărul asupra căruia ceilalţi s-au gâlcevit, căci Allah îi conduce pe cei care El voieşte pe Calea cea Dreaptă.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:213] Ultimul Profet a fost Mohammed (ﷺ)1, pe care Allah l-a făcut încheietorul Profeților și cu care El a completat religia Sa. El (ﷺ) a venit cu o religie care include o Shariʻah (Lege) Divină universală, care este cuprinzătoare și potrivită pentru orice timp și loc; una care reglementează viața oamenilor și îi face fericiți atât în această viață, cât și în Viața de Apoi. Cel care o urmează va fi fericit, iar cel care o abandonează va fi nefericit. Allah Preaînaltul spune: „Acest Coran călăuzeşte către ceea ce este mai drept şi binevesteşte dreptcredincioşilor care îndeplinesc fapte bune că ei vor avea parte de mare răsplată (în această viață şi în Viaţa de Apoi), ~ Iar celor care nu cred în Ziua de Apoi (în Înviere şi în răsplătirea faptelor) le-am pregătit Noi chin dureros (în Lumea de Apoi şi aceasta este pedeapsa Infernului). ~ Şi omul cheamă răul tot aşa cum cheamă şi binele, fiindcă omul este tare grăbit.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 17:9-11] Acest verset arată în mod clar pe cine călăuzește Allah Preaînaltul și către ce anume călăuzește El. Astfel, Călăuzirea include națiuni întregi și generații din fiecare timp și loc. Ea include, de asemenea, fiecare metodă și fiecare cale către care călăuzește, precum și fiecare lucru bun către care oamenii din fiecare loc și timp sunt călăuziți. Ea îndrumă către ceea ce este cel mai potrivit pentru conștiință și sentimente, prin această credință simplă și clară care nu conține lucruri complicate sau mistere, care eliberează sufletul de iluzii și superstiții și care alimentează potențialul uman de a munci și construi. De asemenea, ea unește legile Universului cu cele ale instinctului uman în armonie, acord și consecvență. Ea îndrumă, de asemenea, către ceea ce este cel mai potrivit în coordonarea dintre interiorul și aspectul exterior al omului, dintre sentimentele și comportamentul său și dintre credința și faptele sale. Dacă toate acestea se află în echilibru, atunci omul va privi către Paradis în timp ce se află pe Pământ, iar faptele sale vor fi considerate a fi acte de adorare atât timp cât le îndeplinește în conformitate cu învățăturile islamice, chiar dacă acestea sunt plăceri lumești. De asemenea, îndrumă către ceea ce este cel mai potrivit în ceea ce privește actele de adorare prin echilibrarea poruncilor și a capacității fiecăruia, astfel încât acestea să nu îl împovăreze pe om mai mult decât poate suporta, făcându-l să se plictisească sau să dispere din cauza faptului că nu le poate îndeplini, dar nici să nu fie prea indulgente, astfel încât omul să se lase cuprins de moliciune și nepăsare. De asemenea, este descurajată depășirea limitelor în ceea ce privește intențiile, moderația și toleranța. Mai mult decât atât, ea îndrumă către ceea ce este cel mai potrivit în ceea ce privește relațiile sociale, atât personale cât și publice, politice și civile, naționale și internaționale. Aceste relații se bazează pe principii ferme și consolidate, care nu acceptă opinii sau înclinații personale și nu se schimbă în funcție de tendințe sau sentimente, interese sau scopuri. Acestea sunt principiile pe care Allah Al-Khabīr (Atoateștiutorul) și Al-ʻAlīm (Atoatecunoscătorul) le-a stabilit pentru creația Sa, și El este Cel mai bun Cunoscător al ceea ce a creat și Cel mai Conștient de ceea ce este cel mai bine pentru fiecare națiune și generație. Astfel, El îi călăuzește pe oameni către ceea ce este cel mai potrivit în ceea ce privește legislația, sistemul financiar, sistemul social și relațiile internaționale, voind o lume demnă pentru omenire. Ea îndrumă spre ceea ce este cel mai potrivit în ceea ce privește religia corectă, astfel încât omul să își poată cunoaște adevăratul Creator și adevărata religie, dându-le credincioșilor vestea bună că vor primi o răsplată măreață în Viața de Apoi și avertizându-i pe necredincioși că îi așteaptă o pedeapsă dureroasă: „Acest Coran călăuzeşte către ceea ce este mai drept şi binevesteşte dreptcredincioşilor care îndeplinesc fapte bune că ei vor avea parte de mare răsplată (în această viață şi în Viaţa de Apoi), ~ Iar celor care nu cred în Ziua de Apoi (în Înviere şi în răsplătirea faptelor) le-am pregătit Noi chin dureros (în Lumea de Apoi şi aceasta este pedeapsa Infernului).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 17:9-10] Prin urmare, acestea sunt regulile autentice cu privire la fapte și sancțiuni. Astfel, omul este evaluat în funcție de credința și faptele sale bune, deoarece nu există credință fără fapte bune și nici fapte bune fără credință. Prima este incompletă și nu atinge perfecțiunea, iar cea din urmă este lipsită de fundament, neavând nicio bază sau stâlp. Numai cu ambele viața devine mai ușoară și își urmează cursul corect și numai cu ambele se obține călăuzirea Nobilului Coran. În ceea ce îi privește pe cei care nu sunt călăuziți de Nobilul Coran, aceștia sunt lăsați să își urmeze dorințele. Omul este impulsiv și ignorant cu privire la ceea ce este bun și ceea ce este rău pentru el și nu își controlează emoțiile, chiar dacă acestea sunt rele pentru el: „Şi omul cheamă răul tot aşa cum cheamă şi binele, fiindcă omul este tare grăbit.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 17:11] Aceasta se datorează faptului că omul nu cunoaște cursul lucrurilor și nici consecințele lor. Așadar, el face un lucru care îi poate face rău și o face fără să știe acest lucru, sau chiar știind, dar el nu își poate controla sinele sau emoțiile. Astfel, cum poate fi acest lucru comparat cu îndrumarea perfectă și pacifică a Nobilului Coran? Aceasta este Legea (Shariʻah) islamică, de a cărei integralitate, internaționalitate, dreptate și capacitate de a rezolva toate problemele au dat mărturie mulți nemusulmani nepărtinitori, mai ales orientaliști. Ei au mărturisit adevărul care nu poate fi ascuns, iar noi vom menționa cuvintele lor, pentru ca acestea să poată fi folosite drept argument împotriva popoarelor lor. Poate că aceste cuvinte vor găsi inimi lipsite de ură și dependență, care vor recunoaște adevărul ce le-a fost ascuns cu privire la această Lege (Shariʻah) iertătoare.
„Faptul că Nobilul Coran face referire la arabi nu înseamnă că islamul nu este o tendință universală, sau că nu are un caracter universal, sau că mesajul islamic care le-a fost adresat la început oamenilor din Mecca și Medina nu este universal.” El a spus, de asemenea: „Coranul se bucură de acceptare în ciuda limbii sale, deoarece abordează probleme umane.” Mai mult decât atât, el a spus: „Islamul s-a dovedit a fi independent față de cele două religii antice (iudaismul și creștinismul) și putem spune fără a ne teme că greșim că este superior și mai bun decât ele!” Legea (Shariʻah) islamică este complet diferită față de toate celelalte legi. Ea este unică și constă din Porunci Divine care reglementează viața fiecărui musulman în toate aspectele. Aceasta este religia noastră și aceasta este Legea (Shariʻah) noastră pe care sperăm că toți oamenii vor alege să o urmeze, pentru că aceasta a fost revelată doar ca o călăuzire și o milă pentru ei, iar noi menționăm Cuvintele lui Allah Preaînaltul pentru fiecare nemusulman care citește această carte: „Iar de vă veţi întoarce (de la credinţa la care vă cheamă Mohammed), El vă va înlocui cu un alt neam şi apoi aceia nu vor fi asemenea vouă (vă va nimici pe voi şi va veni în urma voastră un alt neam, care va crede în Allah şi se va călăuzi după orânduiala Lui şi nu va fi zgârcit ca voi).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 47:38] Dr. ʻAbd Ar-Rahman bin ʻAbd Al-Karim Ash-Sheha Partea I • Definiția lingvistică a cuvântului „Shariʻah” • Dezinformarea din mass-media cu privire la cuvântul „Shariʻah” • Obiectivul adoptării de legi • Legile permanente și elaborarea legilor noi 1. Eșecul legilor făcute de om în eliminarea infracțiunilor 2. Importanța existenței Legii Divine 3. Legile făcute de om și legea junglei • Problemele legilor făcute de om și instabilitatea lor 1. Eutanasia 3. Pedeapsa cu moartea • Sancțiunile absurde prevăzute de către legile făcute de om • Doctrina sacrificiului uman în legislația umană • Infracțiunile care au fost legalizate în legile făcute de om
Cuvântul „Shariʻah” din limba arabă înseamnă „lege”, „metodă” sau „procedeu”. De exemplu, Shariʻah junglei este legea celui mai puternic, Shariʻah bisericii sunt legile stabilite de biserică și instituțiile sale, Shariʻah lui Hammurabi sunt legile adoptate de Hammurabi, regele vechiului regat Babel, iar Shariʻah faraonilor sunt legile promulgate de vechii egipteni pentru a reglementa chestiunile de stat. Cu toate acestea, în iudaism, creștinism și islam, cuvântul Shariʻah cuprinde doctrinele, regulile și legile date oamenilor de către Allah Preaînaltul pentru a organiza chestiunile lor lumești, pentru a îi călăuzi pe Calea cea Dreaptă și pentru a obține succesul în Viața de Apoi. Trebuie precizat că prin cuvântul Shariʻah în iudaism și creștinism ne referim Shariʻah originală revelată de către Allah Profeților Moise și Isus (Pacea fie asupra lor!), înainte ca oamenii să o modifice. Aceste Legi au fost înlocuite cu Shariʻah islamică, pe care Allah Preaînaltul a protejat-o de orice modificare sau denaturare. Allah Preaînaltul spune: „Iar ţie, (Mohammed), ţi-am trimis Cartea (Coranul) cu Adevărul, întărind Scriptura de dinaintea ei şi întrecând-o pe ea (arbitru şi garant pentru Scripturile anterioare; ceea ce corespunde din ele cu prescripţiile Coranului este adevărat, iar ceea ce nu se potrivește cu aceste prescripții este fals, iar Coranul se află deasupra tuturor, el fiind cel mai deplin, cuprinzător şi măreţ). Deci fă judecată între ei după ceea ce ţi-a trimis Allah şi nu urma poftele lor, (îndepărtându-te) de la Adevărul ce ţi-a venit! Fiecăruia dintre voi Noi i-am dat o lege şi o rânduială. Dacă ar fi voit Allah, v-ar fi făcut o singură comunitate, dar El voieşte să vă încerce în ceea ce v-a dat. Deci întreceți-vă în plinirea de fapte bune, căci la Allah este întoarcerea voastră, a tuturor, şi El vă va înștiința despre cele asupra cărora aţi avut păreri deosebite!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 5:48]
Atunci când este tradus în alte limbi, cuvântul Shariʻah este tradus drept „Lege”, care este sensul său adevărat și original, dar unele mijloace de comunicare în masă occidentale și-au dedicat toate eforturile pentru a distruge imaginea islamului și a legii sale tolerante, modificând sensul real al cuvântului „Shariʻah islamică” în încercarea de a-i înșela pe oameni și de a-i îndepărta de această religie. Atunci când abordează teme legate de Shariʻah islamică, ei nu traduc cuvântul Shariʻah, ci folosesc forma transliterată a cuvântului și îl pronunță în limba arabă. Prin urmare, este scris cu litere latine, și pronunțat în limba străină în același mod în care este pronunțat în limba arabă. SHARIʻAH = LEGE LEGEA SHARIʻAH = LEGEA LEGE Mai mult decât atât, motivul pentru care nu este tradus drept „Legea islamică” este acela că termenul de „lege” se referă la ceva care organizează și reglementează chestiunile oamenilor. În consecință, mass-media înșelătoare încearcă să separe cuvintele „lege” și „Shariʻah”, negând orice conexiune între ele, din dorința de a întipări în mintea ascultătorului ideea că termenul de „Shariʻah” reprezintă niște obiceiuri barbare și sălbatice care nu pot organiza sau reglementa chestiunile oamenilor. Pe de altă parte, atunci când traduc expresia din limba arabă „Shariʻah lui Moise”, o traduc drept „legile lui Moise”, iar „Shariʻah bisericii” o traduc drept „legile bisericii”, și așa mai departe! În plus, atunci când fac un documentar cu privire la Shariʻah islamică, ei își sting camerele în fața celor două miliarde de musulmani din întreaga lume și le aprind într-o lungă călătorie în care trec peste oceane și continente până când ajung în munții Kandahar, unde trăiesc cele mai sărace triburi, care numără doar câteva mii de membri, care nu au ce mânca și nicio speranţă la educație sau măcar la a obține apă potabilă curată. În loc să filmeze suferința lor și să îi încurajeze pe oameni să le ofere ajutorul, ei îi incită împotriva lor și îi prezintă ca fiind reprezentanții islamului și acțiunile lor ca pe ceea ce islamul poruncește! În același timp, ei îi prezintă pe creștini ca pe o națiune civilizată, cu studii superioare și avansată din punct de vedere științific, încercând în acest mod să creeze imaginea falsă a unor musulmani înapoiați și afirmând că motivul acestei înapoieri este faptul că ei urmează învățăturile religiei islamice, iar cauza pentru care creștinii au progresat este faptul că ei urmează învățăturile religiei lor creștine! Mass-media a uitat – în mod intenționat - o chestiune foarte importantă și anume că, atunci când cineva vrea să facă o comparație între triburile musulmane care trăiesc în munții Kandahar și orice grup creștin, atunci triburile ar trebui să fie comparate cu cele de țigani creștini care pot fi găsite în toată Europa! În ciuda faptului că mai multe țări europene au depus eforturi încercând să îi ia pe acești țigani și să îi instaleze în case, stabilindu-i în anumite zone, ei eu refuzat și au preferat să se mute dintr-un loc în altul. Aceste triburi creștine au suferit din cauza rasismului și a încălcării multora dintre drepturile lor în propriile țări, iar toate acestea au fost ignorate de către mass-media, care a preferat să își țină camerele departe pentru a ascunde aceste întâmplări de ochii oamenilor. Dacă aceste triburi creștine ar fi fost musulmane, atunci mass-media și-ar fi îndreptat camerele către ele pentru a arăta că acesta este islamul și că învățăturile Legii islamice au fost cele care i-au determinat pe acești oameni să se mute dintr-un loc în altul! Aceeași mass-media a uitat să îi filmeze pentru noi pe învățații musulmani care trăiesc în Europa, America, Australia, Asia și Africa și care conduc multe domenii științifice, economice și politice, sau să îi prezinte pe primii învățați musulmani care au luminat lumea prin intermediul cunoștințelor lor într-o perioadă cunoscută în Europa drept Evul Mediu sau Epoca întunecată, când toată Europa a fost cufundată în înapoiere în toate aspectele științifice și culturale din secolul al IV-lea și aproximativ până în secolul al XIV-lea. În acea perioadă, biserica persecuta tot ceea ce avea legătură cu ştiinţa sau cu oamenii de știință. Istoricul englez Edward Gibbon a descris acea eră spunând: „O mie de ani de triumf ai barbariei și ai religiei.”3 Obiectivul adoptării de legi Singurul obiectiv pentru care legile sunt adoptate și constituțiile sunt elaborate este reglementarea chestiunilor oamenilor, fie că acestea sunt sociale, economice sau politice etc. Pe lângă definirea drepturilor și îndatoririlor individuale în societate, atât față de sine, cât și față de ceilalți, acesta se concentrează pe definirea libertății individuale și pe limitele sale. Astfel, libertatea fiecărui individ este limitată, oprindu-se acolo unde încep drepturile altor persoane. Cu alte cuvinte, acest lucru înseamnă că nu trebuie să permitem ca libertatea individului să încalce drepturile altora, pentru că altfel ar presupune o infracțiune. Prin urmare, fiecare lege stabilește sancțiuni disciplinare și punitive pentru orice persoană care încalcă oricare dintre drepturile altcuiva. În conformitate cu cele de mai sus, măsura în care oricare lege are succes sau nu depinde de capacitatea sa de a atinge obiectivul menționat anterior, precum și de garantarea respectării ei prin sancțiunile pe care le conține și prin pedepsirea celui care o încalcă, luând în considerare faptul că scopul sancțiunilor nu ar trebui să fie acela de a-l pedepsi pe vinovat, ci ar trebui să obțină următoarele:
La fel ca în sancțiunile compensatorii, prin plata unei compensații sau a unei sancțiuni financiare persoanei vătămate. 2. Călăuzirea celui vinovat: Reabilitarea lui pentru a ajunge să fie o persoană mai bună, care este binevenită în societate. 3. Descurajarea celui vinovat: De la comiterea infracțiunii pe care intenționează să o facă înainte de a o comite, prin avertizarea cu pedeapsa sau descurajarea de la repetarea crimei comise. 4. Descurajarea potențialilor infractori: Aceștia vor fi descurajați de la a comite o infracțiune atunci când vor vedea pedeapsa cu care se confruntă. Legile permanente și elaborarea legilor noi Eșecul legilor făcute de om în eliminarea infracțiunilor În lumea contemporană, putem observa o mulțime de instituții juridice, comisii juridice, facultăți de drept, parlamente locale și internaționale, precum și consilii consultative, pe lângă armatele de oameni ai legii, de la avocați, judecători, juriști constituționali, până la arbitri internaționali și așa mai departe. Mai mult decât atât, putem vedea armate întregi de ofițeri de poliție și milioane de prizonieri și deținuți. De asemenea, putem observa încercările continue care se fac pentru a reuși ca legile să îndeplinească obiectivele menționate anterior. Așadar, a fost posibilă adoptarea unei legi care să împiedice încălcarea drepturilor altora sau încă trăim într-o lume în care majoritatea țărilor suferă de pe urma crimelor și a infracțiunilor?! Cu alte cuvinte, au reușit legile făcute de om să ne ofere o lume sigură sau să elimine infracțiunile și problemele care cresc zi după zi? Concluzia evidentă este aceea că lumea are o nevoie urgentă de o lege prin care să poată atinge obiectivele menționate anterior! Importanța existenței Legii Divine Cu mult timp în urmă, nu existau instituții juridice, comisii juridice sau entități de supraveghere care să adopte și să aplice legi care să reglementeze chestiunile oamenilor! De aceea, fie Allah (Dumnezeu) revela o Lege Divină care să reglementeze chestiunile omului și care să nu aibă nevoie de legislatori care să o îmbunătățească sau să îi aducă adăugiri, fie avea să predomine legea junglei, în care cei puternici îi mănâncă pe cei slabi. Prin urmare, din Dreptate și Milă față de robii Săi, Allah Preaînaltul a revelat o Shariʻah (Lege) ale cărei fundamente și corectitudine sunt constante și care nu se schimbă în funcție de timp sau loc. De exemplu, delictul este delict și nu va fi niciodată o virtute, dreptul este drept și nu va fi niciodată anulat, iar toată lumea este egală în fața acestor legi. În ceea ce privește normele sale, ele au fost reînnoite din când în când prin Profeți pe care Allah Preaînaltul (Dumnezeu) i-a trimis pentru a călăuzi oamenii și pentru a le arăta Shariʻah lui Allah, care a fost trimisă pentru a reglementa viețile lor. Spre exemplu, în cazul evreilor, după ce au pierdut și au denaturat regulile Shariʻei lor, Allah Preaînaltul l-a trimis pe Profetul Său, Isus (Pacea fie asupra sa!), pentru a reînnoi aceste reguli, iar după ce creștinii au pierdut și au denaturat regulile lor, Allah Preaînaltul a conchis Shariʻah Sa Divină cu Mesajul lui Mohammed (ﷺ). Astfel, El l-a trimis cu o Shariʻah care este valabilă pentru fiecare timp și loc și care nu poate fi modificată sau înlocuită de-a lungul timpului, deoarece aceasta este Shariʻah finală. Allah Preaînaltul spune: „Apoi te-am aşezat Noi (o, Mohammed) pe Calea cea adevărată a religiei. Urmeaz-o, aşadar, (calea monoteismului islamic) şi nu urma poftelor celor care nu ştiu (politeiștii)!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 45:18] Toate acestea arată în mod clar hotărârile Shariʻei cu privire la tipurile de sancțiuni în raport cu tipurile de infracțiuni. Aceasta bazează severitatea pedepsei pe gravitatea infracțiunii și pericolul pe care aceasta îl presupune pentru societate. Aceasta este o Shariʻah care nu depinde de capricii și de favoritism, tratându-i în mod egal pe toți cei care comit o infracțiune. Astfel, nimeni nu este scutit de pedeapsă, indiferent de statutul său social, puterea, autoritatea sau averea sa. Acest lucru este clar din cuvintele Profetului (ﷺ), care a spus: „Națiunile dinaintea voastră au fost distruse din cauza faptului că, atunci când cineva de viță nobilă dintre ei fura, îl iertau, însă dacă o persoană săracă dintre ei fura, atunci îi aplicau pedeapsa prescrisă. (Jur) Pe Allah, dacă Fatimah, fiica lui Mohammed, ar fura, i-aş tăia mâna!” (Al-Bukhari)
În realitate, multe dintre legile făcute de om în epoca contemporană sunt doar o altă fațetă a legii junglei, și aceasta se datorează faptului că mulți dintre conducătorii (aleși) în unele dintre parlamente și mulți dintre parlamentari sunt corupți, aspirând numai la putere și bani. Prin urmare, ei adoptă legi care par a fi bune la prima vedere, însă tot ceea ce doresc este să își atingă scopurile și să servească intereselor lor prin exploatarea restului oamenilor, mai ales a celor săraci! Din acest motiv, Allah Preaînaltul a revelat o Lege înțeleaptă și corectă, care nu face diferențe între conducător și cei conduși, între cei bogați și cei săraci, între negri și albi, și nici între clasele sociale. Aceasta este Legea dreptății, care este departe de orice fel de capriciu, nedreptate și avariție! Allah Preaînaltul spune: „Şi, oare, voiesc ei judecata din vremea păgâniei (perioada anterioară apariției islamului, cunoscută sub numele de Al-Jahiliyyah)? Dar cine, oare, ar putea fi mai bun judecător decât Allah, pentru un neam care se crede statornic?” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 5:50]
Cel care analizează istoria legilor și a constituțiilor făcute de om poate vedea că acestea sunt într-o continuă schimbare și că nu există nicio lege care să poată sta neschimbată pentru o perioadă lungă de timp. Astfel, un lucru care era considerat a fi un delict într-o anumită perioadă de timp a devenit o virtute într-o alta și viceversa. De exemplu, între anii 1850 și 1920, costumele de baie pentru femei în Statele Unite ale Americii erau o haină lungă care acoperea întregul corp, iar dacă o femeie ar fi purtat pe atunci ceea ce poartă în zilele noastre, ea ar fi fost arestată și pedepsită. Așa cum legea se schimbă în funcție de timp, ea se schimbă, de asemenea, în funcție de loc. De exemplu, fiecare dintre țările membre ale Uniunii Europene are o legislație diferită față de celelalte. Chiar și în Statele Unite, legile diferă de la stat la stat, iar de aici tragem concluzia clară că legile sunt supuse dorințelor și capriciilor politicienilor care le impun oamenilor. Câteva exemple în acest sens sunt următoarele:
Care este sinuciderea cu ajutorul unei alte persoane și este de trei feluri: 1. Eutanasia voluntară: se realizează cu acordul pacientului. Aceasta este legală în unele țări europene și în unele state americane. 2. Eutanasia involuntară: este posibilă fără aprobarea pacientului. Un exemplu în acest sens este eutanasierea copiilor, care este permisă în anumite circumstanțe în Olanda, în conformitate cu Protocolul Groningen4. 3. Eutanasia forțată: se realizează împotriva voinței pacientului. Ideea de bază este că există susținători și oponenți ai eutanasiei, iar fiecare grup are argumente și motive în care cred și cu care își susțin poziția. În unele țări, aceasta este considerată a fi legală, în timp ce în altele este considerată a fi o crimă. Au fost înregistrate cazuri de crimă cu premeditare, cum ar fi cazul Doctorului Nigel Cox, care i-a injectat pacientei sale, Lillian Boyes, o doză letală de clorură de potasiu, cauzându-i moartea. El a susținut în apărarea sa că încerca să îi ușureze durerile reumatice. Instanța l-a condamnat la un singur an de pușcărie cu suspendare, iar un an mai târziu, el și-a recuperat licența de medic, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Câteva țări europene au legalizat comercializarea și consumul de droguri cu anumite condiții și în anumite cantități, în timp ce în alte țări europene acestea sunt complet interzise. Ceea ce este ciudat este faptul că unele dintre aceste țări au legalizat comercializarea și consumul numai pentru cetățenii lor, în timp ce le-au interzis pentru turiști, având drept scop evitarea „turismului pentru droguri” pe teritoriul lor. Această decizie a fost respinsă de mulți proprietari de cafenele care vând droguri și care au spus că această decizie îi va duce la faliment. Pedeapsa cu moartea: Anumite țări europene și state americane interzic pedeapsa cu moartea, în timp ce în altele aceasta este încă legalizată și pusă în aplicare! Atunci: cum putem determina ce anume constituie o infracțiune și ce este corect?! Cine deține adevărul și cine greșește?! În concluzie: oamenii raționali sunt de acord cu faptul că adevărul cu privire la ceea ce este corect este unul singur și că acesta nu poate fi modificat în funcţie de timp sau loc, același lucru fiind valabil în ceea ce privește manierele, virtuțile, infracțiunile și păcatele; toate acestea sunt stabilite și nu pot fi schimbate. Astfel, o virtute nu va deveni niciodată o infracțiune și o infracțiune nu va deveni niciodată o virtute! Sancțiunile absurde prevăzute de către legile făcute de om Dacă privim la unele legislații și sancțiuni care au fost adoptate de-a lungul timpului de către civilizațiile vechi precum cea faraonică, chineză, indiană, greacă, romană, sau chiar la cele adoptate de către triburile africane, constatăm că acestea erau absurde. De exemplu, pedeapsa cu moartea era dată din motive foarte simple, ca să nu mai vorbim de faptul că modul de torturare a condamnatului era foarte ingenios. Uneori, el era decapitat cu ghilotina, așa cum s-a întâmplat cu regele Franței, Ludovic al XVI-lea, în anul 1793, iar alteori era decapitat cu un topor, iar apoi corpul său era tăiat în patru părți, așa cum s-a întâmplat cu Sir Thomas Armstrong în 1684, în Regatul Unit. În alte cazuri, condamnatului îi erau scoase intestinele și îi erau tăiate membrele în timp ce era încă în viață, apoi îi scoteau inima și îl decapitau, așa cum s-a întâmplat cu Balthasar Gérard în 1584, în Olanda. Uneori, condamnatul era sacrificat cu un cuțit, alteori era crucificat pe un copac și ars de viu, așa cum s-a întâmplat în timpul inchiziției spaniole și a celei portugheze, sub supravegherea preoților. Alteori, condamnații era executați prin aruncarea de vii în fața unor lei înfometați, în stadionul roman, alții erau puși de vii în cuptoarele lui Hitler, alții erau trași în țeapă sau puși pe scaunul electric, așa cum s-a întâmplat cu Lynda Lyon Block în 2002, în Statele Unite ale Americii. Alții erau uciși prin înec, așa cum s-a întâmplat cu susținătorii revoluției franceze în 1793, sau prin zdrobirea capului cu un ciocan ori prin punerea unor pietre grele pe piept, așa cum s-a întâmplat cu Giles Corey în 1692, în Statele Unite ale Americii, ori prin aruncarea în ulei fiert, așa cum s-a întâmplat cu Richard Rice în 1531, în Regatul Unit, sau prin sufocare în camera de gazare, ori prin îngroparea de vii, așa cum s-a întâmplat cu civilii chinezi, care au fost îngropați de vii de către soldații japonezi în Masacrul de la Nanking, în timpul celui de al doilea Război Mondial. Alteori, execuția era realizată prin tăierea corpului de sus până jos, alteori prin spânzurare, tăierea gâtului și apoi tăierea capului cu un cuţit, așa cum s-a întâmplat cu Ieremia Brandreth în 1817, alteori prin legarea fiecăruia dintre cele 4 membre de câte un cal, iar apoi fiecare dintre cei 4 cai trăgea în câte o parte, iar corpul celui condamnat era rupt în 4 părți, așa cum s-a întâmplat cu Túpac Amaru al II-lea în 1781, în Peru, care a fost executat de către colonialiștii spanioli. Alteori, condamnatul era ucis prin tăieturi lente, așa cum s-a întâmplat cu Joseph Marchand în 1835, în Vietnam, alteori prin împușcarea în cap, și prin multe alte metode odioase și absurde prevăzute în legile făcute de om! Prin urmare, Legea Divină este o legislație a milei, care nu prevede pedepse absurde și nu îi lasă pe oameni să cadă pradă capriciilor și nedreptăților parlamentarilor sau ale guvernatorilor și ale hotărârilor lor absurde. Shariʻah islamică prevede mila chiar și față de animale, menționând că omul trebuie să arate bunătate și milă față de ele, chiar și atunci când le sacrifică pentru consum. Profetul Mohammed (ﷺ) a spus: „Cu adevărat, Allah a prescris ihsān (bunătatea) pentru toate. Deci, atunci când ucideți, trebuie să ucideți în cel mai blând mod cu putință, iar atunci când sacrificați, trebuie să sacrificați în cel mai blând mod cu putință. Ascuțiți lama cuțitului pentru a înjunghia cu ușurință (reducând durerea animalului).” (Muslim)
Popoarele din America Centrală practicau doctrinele sacrificiului uman în Imperiul Aztec, care au guvernat din secolul al XIV-lea până în secolul al XVI-lea. Ele au guvernat regiunea care este cunoscută astăzi drept Mexic, unde preoții obișnuiau să aducă victima și să o pună pe o piatră mare. Preotul deschidea apoi pieptul victimei în timp ce aceasta era încă în viață, îi scotea inima în timp ce încă bătea și o ridica spre Soare pentru a-l împăca pe zeul Soarelui, numit „Huitzilopochtli” - Allah să ne ferească! - sau pe zeul ploii, numit „Tlaloc”, sau pe zeul focului, numit „Huehueteotl”, în cadrul unui festival religios în care victima era aruncată în foc de vie și, înainte să moară, era scoasă din foc, îi era deschis pieptul și îi era scoasă inima. Una dintre superstițiile acelui imperiu era aceea că un zeu numit „Xipe Totec” și-a smuls pielea pentru a le-o da oamenilor sub formă de porumb. În schimb, el le-a cerut oamenilor o piele umană pentru a o îmbrăca în locul celei pe care le-a dat-o. Din acest motiv, preoții obișnuiau să îi facă pe plac acestui zeu smulgând pielea victimei de vie, pe care o purtau timp de douăzeci de zile, după care o aruncau în foc! În Africa, au existat exemple similare, precum tradițiile anuale din Dahomey, care este cunoscut în prezent drept Republica Benin, din Africa de Vest. Ei obișnuiau să îi aducă pe captivi și pe prizonierii de război și să îi sacrifice în cadrul ceremoniei pentru această sărbătoare anuală, iar atunci când regele murea, ei sacrificau mii de prizonieri, așa cum s-a întâmplat în anul 1727, când au sacrificat 4.000 de prizonieri într-o singură zi! În plus, în civilizația Chinei antice, sclavii erau îngropați de vii atunci când stăpânul lor murea, așa cum s-a întâmplat în anul 621, când domnitorul „Mu” din districtul Qin a murit, iar 177 dintre sclavii săi au fost îngropați de vii împreună cu el. În secolul al XII-lea, prizonierii de război erau sacrificați și prezentați drept jertfă pentru zeul sclavilor - „Perun”, din cultura slavă. În țările din Asia de Est, unde este răspândit budismul, putem vedea imagini recente foarte neplăcute. De exemplu, de Anul Nou Chinezesc, unii budiști iau o fată după ce au cerut permisiunea părinților ei, o spală și o curăță, apoi îi leagă mâinile la spate și o înjunghie cu un cuțit în gât, la fel cum ar înjunghia un porc. Apoi, ei pun un vas sub gâtul ei, astfel încât sângele să se scurgă în el. În cele din urmă, ei îi taie corpul în bucăți, pe care le dau oamenilor săraci. Acesta este doar o mică parte a acestor legislații absurde și credințe pe care o minte sănătoasă nu le poate accepta. Aproape nicio civilizație sau țară nu a fost scutită de asemenea legislații criminale, așa cum este doctrina sacrificiului uman pentru a îmbuna un zeu prin intermediul sângelui uman. Pentru cei care doresc să citească și să caute mai multe informații, ei pot analiza istoria doctrinei sacrificiului uman din întreaga lume pentru a vedea cum a fost răspândită aceasta în America, Europa, Australia, Africa și Asia! În plus, Vechiul Testament a menționat această crimă atroce și a criticat-o pentru grozăvia sa, spunând că pedeapsa pentru ea este moartea prin lapidare, atunci când a expus cazul canaaniților, care își ofereau copiii drept jertfe zeului Moloh, după cum putem citi în Leviticul, 20:1-2: „Domnul i-a vorbit lui Moise şi i-a zis: ~ «Spune copiilor lui Israel: „Dacă un om dintre copiii lui Israel sau dintre străinii care locuiesc în Israel îi dă lui Moloh pe unul din copiii lui, omul acela să fie pedepsit cu moartea: poporul din ţară să-l ucidă cu pietre.”»” De aceea, este o îndurare de la Allah Preaînaltul față de creația Sa faptul că a revelat o Shariʻah Divină care să lupte împotriva tuturor legislațiilor absurde care au fost adoptate pentru umilirea și sacrificarea oamenilor și care au fost practicate în întreaga lume! Allah Preaînaltul spune: „Spune (o, Mohammed): «Veniți să vă citesc ceea ce Domnul vostru v-a oprit (cu adevărat): să nu-I asociaţi Lui nimic; să fiţi buni cu părinţii (cu mama şi cu tatăl vostru); să nu-i omorâți pe copiii voştri de teama sărăciei (aluzie, în primul rând, la îngroparea fetelor nou-născute în Arabia păgână), căci Noi vă vom da cele de trai atât vouă, cât şi lor; nu vă apropiaţi de cele rușinoase, nici cele care se văd, nici cele care sunt ascunse (ascunse în inimă, ca invidia, intenţiile rele etc.); nu ucideți sufletul pe care l-a oprit Allah, decât pe drept (decât în situațiile bine stabilite de Allah)!» Acestea vi le-a poruncit (Allah); poate că voi veţi pricepe!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 6:151] Allah Cel Atotputernic ne-a spus adevărul cu privire la Profetul Său, Mohammed (ﷺ), pe care l-a trimis cu religia Adevărului, care include tot ceea ce reglementează chestiunile omului atât în această viață, cât și în Viața de Apoi, și fericit este cel care crede în El și urmează Shariʻah Lui: „Şi Noi nu te-am trimis (o, Mohammed) decât ca o îndurare pentru lumi (a oamenilor, a djinnilor şi a tot ceea ce există).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 21:107] Ibn ‘Abbas (Allah să fie mulțumit de el!) a spus: „Allah l-a trimis pe Mesagerul Său (ﷺ) ca o îndurare pentru întreaga lume, atât pentru credincioși, cât și pentru necredincioşi. În ceea ce îl privește pe credincios, Allah l-a călăuzit prin Profet (ﷺ) și l-a lăsat să intre în Paradis datorită faptului că a crezut în el (ﷺ) și a acționat în conformitate cu Shariʻah islamică revelată lui (ﷺ) de către Allah. În ceea ce îl privește pe necredincios, Allah i-a dat o amânare a pedepsei prin misiunea Profetului (ﷺ), oferindu-i alte oportunități pentru a reveni la Calea cea Dreaptă, în timp ce, înainte de venirea Profetului (ﷺ), pedepsirea celor care îl negau pe Profetul lor era imediată.” Allah l-a trimis pe Mesagerul Său (ﷺ) pentru întreaga lume, pentru a o chema la adorarea numai a Lui Singur, fără niciun partener, și pentru a anihila și invalida toate obiceiurile politeiste, legile absurde și tradițiile barbare.
Există o mulțime de infracțiuni sau acțiuni care sunt aproape infracțiuni și care sunt legalizate și codificate în unele dintre legile făcute de om, iar un exemplu în acest sens sunt avortul și uciderea fătului. Pentru cei care nu știu cum anume este ucis un făt, ei pot căuta pe internet cum sunt efectuate avorturile de către medicii de specialitate, având ajutorul unor asistente medicale, care se presupune că ar trebui să arate milă față de pacienți! Ceea ce este și mai uimitor este faptul că această crimă atroce este comisă după ce mama îi prezintă o cerere medicului, singură sau împreună cu tatăl, pentru ca acesta să îi ucidă propriul copil! Acest lucru se întâmplă din motive banale, care arată nivelul pe care l-a atins decadența oamenilor, care nu se simt pregătiți să aibă un copil pentru că vor să se bucure de libertate și călătorii pentru o perioadă suplimentară de timp, înainte de a-și asuma obligațiile și responsabilitățile pe care le presupun îngrijirea unui nou-născut, sau din cauza altor impedimente financiare sau sociale! Acest lucru este larg răspândit în multe țări dezvoltate, dar mai ales în țările sărace din Asia și Africa, în special atunci când fătul este o fată, deoarece ea este considerată a fi o povară economică pentru familie, spre deosebire de băiat, care, în opinia lor, este un membru constructiv și productiv al familiei. Astfel, el poartă o parte din povara tatălui său și îl ajută în furnizarea de resurse financiare pentru familie. Putem vedea imagini ale unor tați din unele țări sărace din Asia de Est care și-au ucis fiicele la fel cum obișnuiau să facă necredincioşii din Mecca înainte de apariția islamului. Allah Cel Atotputernic a relatat povestea crimei lor atroce spunând: „Iar dacă vreunuia dintre ei i se vestește (nașterea) unei fiice, chipul lui devine negru şi el e plin de mânie (împotriva soţiei sale), ~ Se ascunde de lume din pricina răului ce i s-a vestit. Să-l ţină el, în ciuda umilinței, sau să-l îngroape în ţărână (sau să-l îngroape de viu, aşa cum obişnuiau păgânii să procedeze cu fetițele nou-născute)? Ce proastă judecată!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 16:58-59] Această crimă a fost codificată în unele Legi vechi, așa cum a fost Legea Romană, al cărei tabel IV spune: „Copilul născut cu deformații majore va fi ucis cu rapiditate.” Observăm că această crimă a fost la fel de răspândită în civilizația greacă veche, în care mama obișnuia să îi arate copilul tatălui după naștere, iar dacă el îl accepta, atunci acesta trăia, și dacă nu, atunci copilul era ucis. Unul dintre papirusurile romane care au fost descoperite în orașul Bahnasa (cunoscut anterior drept „Oxyrhynchos”), din Egipt, indică, de asemenea, acest lucru, și arată răspândirea acestui obicei în rândul romanilor, din moment ce papirusul conține mesajul unui soț pentru soția sa, în care îi spune: „Dacă nou-născutul este un băiat, lasă-l să trăiască, iar dacă este o fată, ucide-o!” Pe de altă parte, Shariʻah islamică este una a bunătății și a milei, în cadrul căreia această crimă oribilă a fost interzisă. Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus: „Cu adevărat, Allah v-a interzis neascultarea mamelor, să vă îngropați fiicele de vii, să rețineți (ceea ce ar trebui să daţi din zakāh și cheltuielile obligatorii) și să cereţi (ceva la care nu aveți dreptul). Şi Allah a făcut makrūh (neplăcut) să vorbiţi prea mult despre alţii, să puneţi prea multe întrebări (în legătură cu lucruri care nu vă aduc niciun beneficiu sau care nu au nicio legătură cu voi) şi să vă risipiți averea.” (Al-Bukhari și Muslim) Ea menționează, de asemenea, drepturile fătului in timp ce acesta este încă în pântecele mamei sale. Cel mai important dintre aceste drepturi este acela la viață! Allah Preaînaltul spune: „(...) să nu-i omorâți pe copiii voştri de teama sărăciei, căci Noi vă vom da cele de trai atât vouă cât şi lor (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 6:151 De asemenea, ea a anulat toate formele de discriminare și diferențe în comportamentul față de copii, fie că este vorba despre băieți sau fete. Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus: „Tratați-vă copiii în mod egal! Tratați-vă copiii în mod egal! Tratați-vă copiii în mod egal!” (As-Silsilah As-Sahiha) Yüklə 0,91 Mb. Dostları ilə paylaş:
|