أحمد الأمير Traducere: european islamic research center (eirc)

Partea a II-a

Shariʻah islamică, pedepsele și scopurile Shariʻei islamice

• Shariʻah islamică

• Scopurile Shariʻei islamice

1. Protejarea religiei

2. Protejarea sinelui

3. Protejarea minții

4. Protejarea averii

5. Protejarea descendenței

• Hudūd (pedepsele) în Shariʻah islamică

• Cererea de punere în aplicare a Shariʻei islamice în țările nemusulmane

1. Tribunalele islamice din țările nemusulmane

2. Ar trebui să li se ceară țărilor nemusulmane să pună în aplicare Shariʻah islamică?

Partea a II-a

Shariʻah islamică

După cum am precizat mai sus, Shariʻah islamică reprezintă Legile pe care Allah Cel Atotputernic le-a stabilit și adoptat pentru a reglementa relația oamenilor cu El, cu semenii lor și cu mediul înconjurător. Unele dintre aceste Legi reglementează chestiunile legate de adorare, altele reglementează tranzacțiile economice, comerciale și sociale, iar altele organizează principiile după care este construit statul, reglementând rolul autorității legislative, judecătorești și executive.

Scopurile Shariʻei islamice

Scopurile Shariʻei islamice sunt obiectivele pe care aceasta a venit să le îndeplinească. Poruncile și pedepsele pe care le prevede au fost stabilite pentru un scop bine definit, și anume protejarea drepturilor fundamentale. Câteva exemple de scopuri ale Shariʻei islamice sunt următoarele:

1. Protejarea religiei:

Protejarea religiei este scopul cel mai important al Shariʻei islamice. Allah Cel Atotputernic spune:

„Şi Domnul tău a orânduit să nu-L adorați decât pe El şi să vă purtaţi frumos cu părinţii voştri, iar dacă bătrânețile îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă tine, nu le ziceți lor «Of!» (în semn de nemulțumire, pentru că te stânjenesc) şi nu-i certa pe ei (pentru ceea ce nu-ţi place), ci spune-le lor vorbe cuviincioase.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 17:23]

Shariʻah a menționat răsplata măreață pe care o vor primi cei care îi ajută pe oameni să își protejeze religia, iar o modalitate prin care pot face aceasta este învățându-i preceptele acesteia. Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus :

„Cel mai bun dintre voi este cel care memorează Coranul şi îi învaţă şi pe alţii.”

(Al-Bukhari)

O altă modalitate este construirea de moschei în care oamenii să își poată învăța religia și să Îl adore pe Allah Preaînaltul. Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus :

„Celui care construieşte o moschee pentru (de dragul lui) Allah, fie ea cât un cuib de vrabie sau chiar mai mică de atât, Allah îi va construi o casă în Paradis.”

(Ibn Hibban)

2. Protejarea sinelui:

Allah Cel Atotputernic a creat sufletul uman și a interzis orice fel de agresiune împotriva lui, chiar dacă este vorba despre cea a unui individ față de el însuși. Allah Preaînaltul spune:

„O, voi cei care credeţi! Nu vă mâncaţi averile voastre unii altora pe nedrept, doar dacă este un negoț (legal), cu bună învoială între voi! Şi nu vă ucideți voi înșivă (prin săvârșirea de păcate care antrenează pieirea voastră în această lume sau ucigându-vă unul pe altul)! Allah este Rahīm (Prea Îndurător) cu voi!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:29]

Este interzisă, de asemenea, agresiunea împotriva unui alt suflet, fie că acesta aparține unui credincios sau unui necredincios, după cum spune Allah Preaînaltul:

„Şi nu luaţi sufletul pe care Allah l-a socotit oprit, decât pe drept (sufletul omului nu poate fi luat decât în conformitate cu prescripţiile legii islamice, în situaţii cum ar fi răzbunarea unui suflet sau uciderea asasinului)! (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 17:33]

Oricine ucide în mod deliberat un suflet își primește pedeapsa, care este dată de un judecător. Părinții celui ucis îl pot ierta pe ucigaș și pot renunța la despăgubire, după cum spune Allah Cel Atotputernic:

„O, voi cei care credeţi, v-a fost prescris talionul (pedepsirea criminalului cu ceva identic crimei lui) pentru cei uciși: slobod pentru slobod, rob pentru rob, femeie pentru femeie. Iar celui căruia i s-a iertat din partea fratelui său ceva, i se arată bunăvoință (ucigașul este urmărit pentru a se obţine dreptul fără violență), iar despăgubirea se îndeplineşte după cuviință. Aceasta este o uşurare de la Domnul vostru şi o îndurare, iar cel care mai vatămă după aceea (pe ucigaș, după ce a fost iertat; rudele apropiate ale victimei nu mai au voie să aducă nici un fel de vătămare vinovaților după ce au fost iertaţi sau după ce s-a convenit asupra despăgubirii) va avea parte de osândă dureroasă.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:178]

3. Protejarea minții:

Allah Cel Atotputernic l-a diferențiat pe om față de animale și i-a acordat binecuvântarea minții și a intelectului, apoi a promulgat Legi care să protejeze această binecuvântare, interzicând orice îi poate provoca daune și orice o anulează, așa cum sunt alcoolul și alte droguri care intoxică mintea și îi face rău. Allah Cel Atotputernic spune:

„O, voi cei care credeţi! Vinul (vinul - şi prin analogie - orice băutură spirtoasă cu efect asemănător), jocul de noroc, pietrele ridicate (idolii) şi săgeţile (pentru prezicere) sunt numai murdării din lucrătura lui Şeitan. Deci feriți-vă de ele ca să izbândiţi!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 5:90]

În islam, alcoolul este considerat a fi mama tuturor relelor din cauza pericolului pe care îl presupune atât pentru individ, cât și pentru societate, fiind cel mai mare rău și motivul principal al fiecărei infracțiuni.

4. Protejarea averii:

Averea este o parte esențială a vieții, iar Allah Cel Atotputernic a dispus o modalitate prin care aceasta poate fi protejată. Cu ajutorul ei, sunt obținute beneficii și, în plus, aceasta este folosită pentru a obține și mai multă avere (prin investiții), ceea ce permite furnizarea mijloacelor necesare pentru trai, aşa cum sunt hrana, îmbrăcămintea, educația și casa în care o persoană locuiește.

Allah Cel Atotputernic a clarificat căile legitime prin care averea poate fi obținută, căile prin care aceasta poate fi sporită și căile prin care aceasta poate fi cheltuită. Prin urmare, El a interzis orice acțiune prin care averea poate fi risipită și a interzis exploatarea oamenilor sau cheltuirea averilor acestora prin înșelăciune, cămătăria, luarea de mită, furtul, jocurile de noroc sau pariurile. Allah Cel Atotputernic spune:

„O, voi cei care credeţi! Nu vă mâncaţi averile voastre unii altora pe nedrept (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:29]

Allah Preaînaltul a interzis, de asemenea, cheltuirea banilor pe ceea ce ne poate aduce daune nouă sau celor din jur, precum și risipirea acestora. Astfel, El, Preaînaltul, a impus obligații economice față de rude și față de persoanele nevoiașe, poruncindu-i omului să dea caritate. Allah Cel Atotputernic spune:

„Şi dă-i celui care ţi-e rudă ceea ce i se cuvine, ca şi sărmanului (cel sărac, indiferent dacă ţi-e rudă sau nu) şi călătorului de pe drum (aflat la nevoie), însă nu risipi peste măsură (pentru lucruri interzise sau reprobabile ori pentru cineva care nu merită), ~ Căci risipitorii sunt fraţii șeitanilor (sunt asemenea șeitanilor, nerecunoscând binefacerea lui Allah şi cheltuind averea pentru ceea ce nu trebuie), iar Şeitan este nerecunoscător Domnului său!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 17:26-27]

5. Protejarea descendenței:

Shariʻah islamică a interzis orice lucru care ar putea provoca amestecarea nepermisă a descendenței, așa cum este adulterul. Allah Preaînaltul spune:

„Şi nu vă apropiaţi (nu faceţi lucruri care să conducă la preacurvie, cum sunt sărutul, mângâierea, privitul la femeile goale etc.) de preacurvie (prin preacurvie se traduce cuvântul arab zina, care înseamnă o relaţie sexuală între bărbat şi femeie în afara căsătoriei), căci ea este o josnicie! Şi rău drum este ea!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 17:32]

Allah Preaînaltul a interzis, de asemenea, orice ar putea provoca împiedicarea descendenței, așa cum sunt homosexualitatea sau lesbianismul. Allah Preaînaltul spune:

„Printre oameni este unul ale cărui vorbe în această lume îţi plac (o, Mohammed) şi care Îl ia pe Allah drept Martor pentru ceea ce este în inima lui, în vreme ce el este cel mai înverșunat la gâlceavă. ~ Şi de îndată ce pleacă (din fața ta, o, Mohammed), străbate pământul, căutând să semene stricăciune şi să nimicească semănăturile şi dobitoacele. Allah însă nu iubeşte stricăciunea!” [Traducerea sensurilor Nobilului Cora, 2:204-205]

Hudūd (pedepsele) în Shariʻah islamică

Pedepsele au fost legiferate în Shariʻah islamică pentru a proteja Legile pe care Allah Preaînaltul le-a revelat pentru reglementarea vieților oamenilor. Pentru asigurarea aplicării și respectării acestor Legi de către oameni, trebuie să existe o Lege care să impună sancțiuni disciplinare și punitive oricui le încalcă. Din acest motiv, Allah Preaînaltul a legiferat Hudūd (pedepsele) sau Codul penal. Shariʻah nu prevede aceste pedepse decât pentru protejarea drepturilor. Nemusulmanii confundă adesea Hudūd (pedepsele) cu Shariʻah islamică în sine, crezând că aceasta este alcătuită doar din pedepse și sancțiuni disciplinare și punitive, precum tăierea mâinii unui hoț, uciderea unui criminal, etc. Această concepție este falsă, deoarece Hudūd (pedepsele) sunt impuse numai împotriva celor care încalcă Legile islamice, pentru a le proteja și garanta respectarea acestora. În plus, prin aplicarea sancțiunilor împotriva celor care încalcă legile sunt protejate viața, averea, onoarea și mintea oamenilor și este garantată, de asemenea, prezervarea existenței umane, așa cum un perete protejează un oraș (Shariʻah islamică) de bandiții care doresc să intre și să îi atace pe rezidenții care se află în siguranță în interiorul lui. Allah Preaînaltul spune:

„Şi aveţi în talion (pavăză pentru) viaţă (talionul îi descurajează pe cei ce sunt ispitiți să cuteze la crimă, salvând prin aceasta viaţa oamenilor), o, cei dăruiţi cu minte, şi poate că o să vă feriți (de săvârșirea de crime)!” [Traducerea sensurilor Nobilului Cora, 2:179]

Trebuie reținut faptul că pedepsele nu sunt o noutate adusă de Shariʻah islamică, ci Allah Cel Atotputernic le-a poruncit în toate Legile Divine, la fel ca atunci când a poruncit impunerea pedepselor în Tora pe care i-a revelat-o lui Moise (Pacea fie asupra sa!). Allah Cel Atotputernic spune:

„Noi am revelat Tora (lui Moise), în care este călăuzire dreaptă şi lumină. După ea judecă Profeţii (dintre fiii lui Israel) cei supuși Voii lui Allah, rabinii şi învăţaţii, pentru cei care s-au iudaizat, căci lor li s-a încredinţat spre păstrare Scriptura lui Allah şi ei sunt martori pentru ea (răspunzători de aplicarea corectă a prescripțiilor Torei, apărând-o de orice răstălmăcire). Ci nu vă temeți de oameni, ci temeți-vă de Mine. Şi nu vindeți Semnele Mele pentru un preţ de nimic. Iar aceia care nu judecă după ceea ce Allah a revelat, aceia sunt necredincioşi. ~ Şi Noi am prescris pentru ei în ea: suflet pentru suflet (ucigașul va fi ucis), ochi pentru ochi, nas pentru nas, ureche pentru ureche, dinte pentru dinte şi rănile după legea talionului (pedepsirea criminalului cu ceva identic crimei lui). Dacă, însă, cineva renunţă la aceasta în semn de milostenie (iertându-l pe vinovat), ea va fi ispăşire pentru el. Iar aceia care nu judecă după ceea ce a revelat Allah, aceia sunt zalimun (politeiști, nedrepţi, răufăcători şi neascultători faţă de Allah).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 5:44-45]

Allah Preaînaltul a poruncit, de asemenea, impunerea pedepselor în Biblie, Scriptura revelată lui Isus (Pacea fie asupra sa!). Allah Cel Atotputernic spune:

„Şi l-am trimis Noi, după ei, pe Isus, fiul Mariei, întărind (Tora) care se afla dinaintea lui şi i-am dat lui Evanghelia (Injil), în care este călăuzire şi lumină, întărind Tora care se afla dinaintea lui, şi drept călăuzire şi îndemnare pentru cei cucernici. ~ Deci să judece neamul Evangheliei după ceea ce Allah a trimis în ea! Iar aceia care nu judecă după ceea ce a revelat Allah, aceia sunt fasiqun (cei care au deviat de la Calea lui Allah, nelegiuiţii, cei care persistă în păcat).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 5:46-47]

Cine se ocupă de executarea pedepselor?

Executarea pedepselor împotriva celor care încalcă Legea este responsabilitatea conducătorului musulmanilor sau a celui care îl reprezintă, iar membrii societății nu au dreptul de a executa pedepsele ei înșiși, deoarece islamul este o religie care se caracterizează prin ordine, iar nu prin dezordine sau barbarie. Spre exemplu, în epoca Mesagerului lui Allah (ﷺ), nimeni nu executa pedepsele decât cu permisiunea lui. Allah Cel Atotputernic spune:

„Aşadar, fă judecată (o, Mohammed) între ei după ceea ce ţi-a trimis Allah şi nu urma poftele lor şi fii cu băgare de seamă, să nu te ispitească pentru a te îndepărta de ceva din ceea ce ţi-a trimis Allah! Iar dacă ei întorc spatele, (refuzând hotărârea revelată), atunci să ştii că Allah voieşte să-i pedepsească pentru o parte din păcatele lor. Şi mulţi dintre oameni sunt fasiqun (cei care au deviat de la Calea lui Allah, nelegiuiţii, cei care persistă în păcat)!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 5:49]

În ce situații pot fi suspendate Hudūd (pedepsele)?

1. Atunci când acuzatul își retrage mărturisirea crimei:

Opinia majorității învățaților⁵ (Abu Hanifa, Ash-Shāfiʿī și Ahmad) este că, dacă cineva își mărturisește vinovăția nefiind silit de nimeni, iar apoi, înainte de executarea pedepsei, își retrage mărturisirea, pedeapsa este, de asemenea, suspendată. În cazul în care el nu își retrage mărturisirea, dar scapă în timpul executării pedepsei, atunci nimeni nu trebuie să îl urmărească, sperând că acesta se va căi în fața lui Allah Preaînaltul.

Māʻiz ibn Mālik (Allah să fie mulțumit de el!) era un orfan aflat în grija lui Hazzal Al-Aslami (Allah să fie mulțumit de el!). Māʻiz a comis adulter cu o sclavă din vecinătate, fapt pentru care Hazzal (Allah să fie mulțumit de el!) i-a spus să meargă și să mărturisească ceea ce a făcut în fața Mesagerului lui Allah (ﷺ). După ce a mărturisit de patru ori, Mesagerul lui Allah (ﷺ) a poruncit ca acesta să fie pedepsit, dar atunci când era pe punctul de a fi executat, Māʻiz a fugit. Atunci, ʻAbd Allah ibn Anis (Allah să fie mulțumit de el!) l-a prins și omul și-a primit pedeapsa. Atunci când Trimisul lui Allah (ﷺ) a fost informat cu privire la ceea ce s-a întâmplat, el a spus:

„De ce nu l-ați lăsat să scape? Poate că s-ar fi căit și Allah i-ar fi acceptat căința! O, Hazzal, dacă l-ai fi acoperit cu mantia ta, ar fi fost mai bine decât ceea ce ai făcut (adică, dacă i-ai fi spus să se căiască înaintea lui Allah și să își ascundă păcatul ar fi fost mai bine decât să îi spui să vină să își mărturisească vinovăția).”

(Ahmad, Abu Dawud și Al-Hakim)

Al-Baji a spus: „Fraza «dacă l-ai fi acoperit cu mantia ta» înseamnă că Hazzal ar fi trebuit să îi poruncească lui Māʻiz să se căiască și să își ascundă păcatul, iar «mantia» a fost menționată în mod metaforic.”

2. Atunci când există îndoieli:

Hudūd (pedepsele) sunt suspendate atunci când există îndoieli. ʻOmar ibn al-Khattāb (Allah să fie mulțumit de el!) a spus:

„Suspendarea pedepselor legale din cauza îndoielii îmi este mai dragă decât punerea lor în aplicare în ciuda ei (a îndoielii).”

(Musannaf Ibn Abu Shaybah)

Prin urmare, pedeapsa pentru cel care fură bani crezând că sunt ai lui sau că are vreun drept asupra lor este suspendată.

3. Atunci când acuzatul se căiește:

În cazul în care cel care încalcă legea se căiește înainte de arestarea sa, pedeapsa este suspendată, însă dacă se căiește după arestarea sa, atunci aceasta nu este suspendată, după cum spune Allah Cel Atotputernic:

„Afară de aceia care se căiesc înainte de a-i prinde. Şi să ştiţi că Allah este Ghafūr (Atoateiertător), Rahīm (Prea Îndurător).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 5:34]

În conformitate cu consensul învățaților, căința la care se face referire aici și care suspendă pedeapsa înainte ca infractorul să fie prins este cea a bandiților (tâlharii la drumul mare, care veneau călare și îi atacau cu violență pe călători pentru a-i ucide și a le fura banii și femeile). În ceea ce privește restul pedepselor, precum cele pentru adulter și furt, există două opinii. Prima opinie este aceea că pedepsele sunt suspendate prin căință înainte ca infractorul să fie prins, iar a doua este aceea că pedepsele nu sunt suspendate prin căință înainte ca infractorul să fie prins. În ceea ce privește căința pentru calomnie (defăimarea unei femei în ceea ce privește castitatea ei), învățații au fost de acord că pedeapsa nu este suspendată, chiar dacă aceasta (căința) se produce înainte de prinderea celui care a comis-o (calomnia). Această chestiune include mai multe detalii, iar pe cel care dorește să caute mai multe informații îl invităm să apeleze la cărțile de Jurisprudență Islamică.

4. Atunci când martorul își retrage mărturia:

Retragerea mărturiei martorilor după ce a fost hotărâtă pedeapsa și înainte de executarea acesteia atrage după sine suspendarea ei.

5. Atunci când există interferențe:

În cazul în care aceeași infracțiune (cum ar fi furtul) se repetă de mai multe ori înainte ca infractorul să fie prins și pedepsit, după prinderea sa, pedeapsa va fi aplicată doar o singură dată.

Condițiile pentru aplicarea pedepsei

1. Capacitatea de a-și asuma responsabilitatea pentru faptele comise (deplinătatea facultăților mintale și ajungerea la pubertate):

Pedeapsa nu îi poate fi aplicată unui copil sau unei persoane care nu se află în deplinătatea facultăților mintale, după cum a spus Mesagerul lui Allah (ﷺ):

„Faptele a trei persoane nu sunt înregistrate: cele ale persoanei care doarme, până când se trezește; cele ale copilului, până când crește (ajunge la pubertate) și cele ale persoanei care nu se află în deplinătatea facultăților mintale, până când își revine.”

(Ahmad, Abu Dawud și Al-Hakim)

2. Alegerea proprie și lipsa de constrângere:

Allah Cel Atotputernic spune:

„Aceia care nu cred în Allah, după ce au crezut – afară de acela care este silit (să nu creadă), dar inima lui este netulburată întru credinţă – asupra acelora care şi-au deschis inima necredinţei (preferând această viaţă trecătoare Vieţii Veșnice) va veni Mânie de la Allah şi ei vor avea parte de un chin cumplit!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 16:106]

3. Sănătatea și capacitatea fizică:

Pedeapsa nu poate fi aplicată asupra celor bolnavi și a celor slabi (din punct de vedere fizic) decât după însănătoșirea lor.

4 . Conștientizarea interdicției.

Dezirabilitatea acoperirii păcatelor unui musulman:

Oricine este martor la păcatul unui musulman poate alege între a da mărturie de dragul lui Allah sau a-l acoperi pe fratele său musulman. Cea de a doua opțiune este mai bună, iar pe cel care dorește să caute mai multe informații cu privire la acest subiect îl invităm să apeleze la cărțile de Jurisprudență Islamică. Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus:

„(...) Celui care acoperă greşelile (sau păcatele) unui musulman Allah îi va acoperi greşelile (sau păcatele) în această viaţă şi în Viaţa de Apoi.”

(Muslim)

Concepția greșită a cruzimii pedepselor în islam

Mass-media occidentală transmite ideea că pedepsele stabilite de islam pentru unele infracțiuni (pedeapsa cu moartea pentru criminal, tăierea mâinii pentru hoț) sunt dure, brutale și sălbatice, nefiind potrivite pentru timpul nostru!

Răspunsul la această concepție greșită:

Toată lumea este de acord că aceste infracțiuni (crima, furtul) îi aduc un prejudiciu foarte mare societății și o influențează în mod negativ, fapt pentru care acestea trebuie să fie combătute și confruntate prin impunerea de sancțiuni. În ceea ce privește dezacordul, acesta apare atunci când ne referim la tipul de sancțiuni! Cineva se poate întreba: care pedepse sunt mai eficiente în eliminarea infracțiunilor și în evitarea acestora, cele stabilite de islam sau cele stabilite de către oameni, care nu au făcut nimic altceva decât să contribuie la creșterea numărului de infracțiuni din ce în ce mai mult?

• În mod rezonabil, fiecare sancțiune trebuie să fie puțin dură pentru a-i descuraja pe infractori; în caz contrar, aceasta nu ar avea sens.

• Renunțarea la aplicarea pedepsei din cauza cruzimii acesteia ar fi o nedreptate față de societate. Cum ar mai putea fi în siguranță oamenii, averea și onoarea lor dacă s-ar întâmpla acest lucru? Astfel, aplicarea pedepselor este o îndurare față de societate și chiar față de infractor.

Relația dintre Shariʻah islamică și legile făcute de om

Regula principală a Shariʻei islamice este aceea că totul este permis, după cum spune Allah Cel Atotputernic:

„Oare nu vedeți voi (o, oameni) că Allah v-a supus vouă câte sunt în Ceruri şi câte sunt pe Pământ şi v-a copleșit pe voi cu Binefacerile Sale – atât cele văzute (monoteismul islamic, plăcerile permise ale acestei lumi, inclusiv sănătatea etc.), cât şi cele ascunse (credința în Allah, cunoașterea, înțelepciunea, călăuzirea pentru a face ceea ce este corect și plăcerile din Paradis)?” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 31:20], cu excepția celor pe care Shariʻah le interzice în mod explicit, după cum a spus Mesagerul lui Allah (ﷺ):

„Ceea ce Allah a permis în Cartea Sa este permis, iar ceea ce Allah a interzis este nepermis. Cele cu privire la care nu S-a pronunțat sunt cele pe care le-a iertat, așa că acceptați Iertarea de la Allah, pentru că Allah nu uită.» Apoi, el (ﷺ) a recitat următorul verset: «Şi Domnul tău nu uită niciodată!» [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 19:64]”

(Al-Hakim)

Prin urmare, Shariʻah islamică nu a interzis legile făcute de om care reglementează vieţile oamenilor, ci le-a permis, atât timp cât acestea nu intră în conflict cu ea (de exemplu Legea maritimă, Dreptul muncii etc.). În schimb, ea a interzis legile care codifică anumite crime sau fapte rele și care au un impact negativ asupra oamenilor din punct de vedere etic, financiar, social, moral sau sanitar. Cu alte cuvinte, interdicția este făcută în interesul omului, din moment ce Allah Preaînaltul nu are nevoie de creațiile Sale, păcatele lor nu Îl afectează cu nimic, iar ascultarea lor nu Îi aduce niciun beneficiu. Allah Cel Atotputernic spune:

„Spune (o, Mohammed): «Domnul meu a oprit nelegiuirile - atât pe cele comise în mod public, cât și pe cele comise în mod privat - precum şi păcatul (de orice fel), nedreptățirea (altora) sau să-i faceţi lui Allah asociaţi (în adorare), de vreme ce El nu a trimis o astfel de poruncă, sau să spuneţi despre Allah ceea ce nu ştiţi (în legătură cu cele permise şi cu cele nepermise sau cu idolatria).»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 7:33]

Cererea de punere în aplicare a Shariʻei islamice în țările nemusulmane

Tribunalele islamice din țările nemusulmane:

Există unele campanii mediatice și rapoarte de presă care critică și denunță prezența unor consilii sau tribunale islamice în unele țări nemusulmane occidentale, în ciuda faptului că aceste țări le-au permis musulmanilor să aibă astfel de consilii și le-au legalizat. Adevărul este că aceste tribunale nu sunt unele reale în sensul juridic convențional, ci sunt consilii care îi ajută pe musulmani în chestiuni legate de căsătorie, divorț, moștenire și altele asemenea. De exemplu, dacă cineva ucide pe altcineva, aceste consilii nu îi vor decide pedeapsa ci, în schimb, poliția îl va prezenta în fața unui tribunal de drept din țara în care locuiește. Aceste campanii mediatice și rapoarte de presă doresc să îi sperie pe cetățeni, punându-i împotriva acestor consilii și prezentându-le ca pe o invazie a țării lor, lucru care este ridicol și lipsit de sens, bazându-se pe ignoranță sau chiar pe ura față de islam și musulmani. Ele vor să îi facă pe oameni să creadă că sancțiunile menționate în Shariʻah islamică sunt puse în aplicare în cadrul acestor consilii, ignorând autoritatea poliției, în timp ce, de fapt, aceste consilii nu fac decât să îi orienteze pe musulmanii din țările nemusulmane în același fel în care Shariʻah islamică tolerantă le-a permis nemusulmanilor care trăiesc în țările musulmane să fie judecați pe baza propriilor lor legislații în multe chestiuni precum căsătoria, divorțul și altele, și nu le impune legile islamice aplicate musulmanilor în aceste chestiuni, cu excepția cazului în care aceștia doresc ca instanțele islamice să judece între ei în conformitate cu legile islamice. Chiar și lucrurile pe care Shariʻah islamică le interzice și condamnă, precum consumul de alcool și cel al cărnii de porc, nu le sunt interzise nemusulmanilor. Motivul pentru acest lucru este acela că ei cred că acestea sunt permise, în ciuda faptului că ele au fost inițial interzise în doctrina lor (în Biblia lor cea Sfântă), existând multe dovezi în acest sens.

Un exemplu al răutății acestor campanii mediatice și rapoarte de presă, care au agendă politică, este acela al unui prezentator care le-a adresat musulmanilor care locuiau în țara sa următoarea întrebare: „Care lege este mai importantă în opinia dumneavoastră, Legea islamică sau legea acestei țări?” Musulmanii au răspuns în mod spontan: „Legea islamică este mai importantă.”, iar acesta este un răspuns foarte normal, pentru că întrebarea în sine este lipsită de sens și indică rasismul și ura prezentatorului emisiunii. Prin răspunsul lor, musulmanii s-au referit la faptul că este mai important Cuvântul lui Allah decât cel al oamenilor, nu la faptul că ei nu respectă legea țării în care locuiesc! În plus, Legea islamică le poruncește să nu ucidă, să nu fure, să nu înșele, iar aceste lucruri coincid cu cele interzise de legile făcute de om, așa că nu există nicio contradicție. Ceea ce se înțelege prin răspunsul musulmanilor este faptul că, dacă legile făcute de om dintr-o țară nemusulmană le permit să aibă o amantă, consumul de alcool, avortul sau consumul de carne de porc, ei nu vor comite aceste acțiuni nepermise, ci vor urma Poruncile lui Allah Preaînaltul, adică nu vor consuma alcool, nu vor avea o amantă și nu își vor ucide copiii prin avort. Prin urmare, ei nu au vrut să spună prin răspunsul lor că vor încălca legile acelei țări. În ceea ce privește sancțiunile, precum cele pentru furt sau omor, musulmanului nu îi vor fi aplicate pedepsele prescrise de Shariʻah islamică. Acest lucru se datorează absenței condițiilor de aplicare a pedepselor, deoarece pedepsele în Shariʻah sunt decise de conducătorul musulman sau de reprezentantul acestuia, cum ar fi un judecător musulman. Musulmanii trebuie să respecte legile țării în care trăiesc, atât timp cât acestea nu le cer să facă un lucru pe care Allah Preaînaltul l-a interzis. Rețineți că aici vorbim despre musulmanii care trăiesc într-o țară nemusulmană, nu într-o țară musulmană!

Musulmanul care trăiește într-o țară nemusulmană trebuie să respecte legile țării respective și să acționeze în conformitate cu acestea, atât timp cât acest lucru nu presupune nesupunerea față de Allah Cel Atotputernic, caz în care el trebuie să părăsească acea țară care nu respectă libertatea religioasă și drepturile personale. De exemplu, în cazul în care aceste legi obligă o femeie musulmană să își scoată hijab-ul, ea trebuie să părăsească imediat țara în care se află, astfel încât să se poate salva de aceste legi absurde, nefiindu-i permis să se împotrivească în fața autorităților cu violență și așa mai departe. Însă, dacă legile unei țări intră în contradicție cu drepturile cetățeanului musulman, fără a îi porunci acestuia să facă un lucru pe care Allah Preaînaltul l-a interzis, atunci el are dreptul să protesteze împotriva acestor legi pe căi pașnice, prin intermediul Parlamentului, al presei sau prin orice alte mijloace pașnice prin care își poate arăta nemulțumirea. De exemplu, în cazul în care legea nu permite construirea unei moschei în care musulmanii să își poată efectua rugăciunile, sau în cazul în care legea nu le permite musulmanilor poligamia, în timp ce le este permis să aibă iubite în loc de soții, musulmanii trebuie să apeleze la sistemul judiciar, la Parlament sau la presă pentru a își obține drepturile religioase pe care Allah Cel Atotputernic le-a impus, așa cum este rugăciunea, sau le-a permis, așa cum este poligamia.

Ar trebui să li se ceară țărilor nemusulmane să pună în aplicare Shariʻah islamică?

Există unii emigranți musulmani sau noi musulmani în unele țări occidentale care poartă steaguri negre pe care sunt inscripționate cele două mărturisiri de credință și alte fraze precum: „Shariʻah pentru Anglia!”. Așadar, este corectă sau greșită această acțiune?

Pentru a afla răspunsul la această întrebare, trebuie să se ia în considerare următoarele:

• În primul rând, acești oameni nu le-au prezentat Shariʻah islamică în mod corect cetățenilor nemusulmani din acea țară, ci le-au cerut, în schimb, să o pună în aplicare imediat, în ciuda faptului că tot ceea ce cunosc acești cetățeni nemusulmani cu privire la Shariʻah islamică sunt sancțiunile, precum tăierea mâinii unui hoț și altele asemenea. Aşadar, cum ne-am putea aștepta ca acești cetățeni să accepte ideea de a pune în aplicare Shariʻah? Prin astfel de acțiuni, acești musulmani nu le prezintă Shariʻah cetățenilor nemusulmani, ci îi fac să le fie teamă de ea!

• Mulți dintre acești musulmani confundă definiția Shariʻei cu religia islamică, scopul lor fiind acela de a îi invita pe oameni să îmbrățișeze islamul. Însă, prin modalitatea pe care au ales-o, oamenii au înțeles că ei caută să aplice Legile islamice în cazul lor sau chiar că doresc să aplice sancțiunile prevăzute de Shariʻah islamică asupra lor.

• Shariʻah islamică este Shariʻah țării musulmane, iar țările nemusulmane nu ar trebui să fie obligate să o pună în aplicare. Încă din epoca Trimisului lui Allah (ﷺ) și a califilor drept-călăuziți, nu găsim nicio mențiune conform căreia vreunul dintre ei i-a cerut vreunei țări nemusulmane să pună în aplicare Shariʻah musulmanilor! Mai mult decât atât, cum ar putea o țară care nu practică islamul, ai cărei cetățeni sunt majoritar creștini sau evrei și care este condusă de un creștin sau un evreu să pună în aplicare o Shariʻah care nu îi aparține!

• Cererea ca Shariʻah islamică să fie pusă în aplicare trebuie să fie exprimată într-un cadru juridic. De exemplu, această cerere trebuie să fie exprimată în cadrul Parlamentului, deoarece acesta este singurul loc specializat în aprobarea legilor. Dacă ea ar fi exprimată prin ridicarea de pancarte pe străzi, acest lucru ar provoca furia cetățenilor, iar efectul ei ar fi opus și ar duce la vătămarea da’wah (eforturile de a le prezenta islamul nemusulmanilor).