أحمد الأمير Traducere: european islamic research center (eirc)



Yüklə 0,91 Mb.
səhifə6/9
tarix02.08.2018
ölçüsü0,91 Mb.
#66083
1   2   3   4   5   6   7   8   9
Partea a VI-a

Jihād-ul în Shariʻah islamică

Acest capitol nu este suficient pentru a acoperi definiția jihād-ului, motivele sale, obiectivele și conduita acestuia, însă vom rezuma toate acestea pentru a îi oferi cititorului o scurtă idee cu privire la jihād-ul pe Calea lui Allah. Dușmanii Shariʻei lui Allah au încercat să folosească jihād-ul ca pe o poartă de acces pentru a fabrica idei preconcepute împotriva islamului și pentru a îi speria pe oameni cu privire la acesta, însă, prin explicația noastră, va deveni clar că jihād-ul este o îndurare pentru omenire.

Starea Pământului înainte, în timpul și după apariția islamului

Oricine va citi și explora istoria națiunilor și a civilizațiilor de-a lungul istoriei va descoperi că Pământul era o masă aflată în flăcările războiului, al cărui combustibil erau banii și oamenii. Câte orașe au fost distruse, economii s-au prăbușit, soții au devenit văduve și copii au devenit orfani? Drepturile a milioane de oameni au fost încălcate din cauza lor, ei fiind victimele acestor războaie.

Numai pe continentul european, nici măcar O SINGURĂ țară nu a avut granițele stabile pentru o anumită perioadă de timp. Frontierele lor au fost mereu în schimbare din cauza invaziilor de la est, vest, sud sau nord, iar focul războiului dintre țări nu s-a stins nici măcar pentru o zi. Fiecare stat era fie unul dominant, colectând o taxă (jizyah) de la alții, fie unul dominat, plătind o taxă (jizyah). Scopul impunerii taxei (jizyah) era acela de a vedea menținerea loialității sau lipsa acesteia, iar dacă un stat înceta să îi plătească impozitul țării dominante acest lucru era considerat a fi o declarație de război.

Oamenii urmau religia conducătorilor lor

Aceasta era situația oamenilor înainte de apariția islamului, ei urmând credința conducătorilor lor. De exemplu, niciun cetățean al Imperiului Bizantin nu îndrăznea să îmbrățișeze magianismul (zoroastrismul), care era religia Imperiului Persan, deoarece, dacă ar fi făcut aceasta, ar fi fost considerat a fi un trădător al împăratului și ar fi fost condamnat la moarte și crucificat pentru că a îmbrățișat religia dușmanilor. Același lucru era valabil și invers. Războaiele care au avut loc între sectele creștine din cauza diferențelor dintre credințele lor au fost chiar și mai rele decât atât. Un exemplu în acest sens este Imperiul Roman, care i-a persecutat pe copții egipteni pentru că erau creștini în timp ce religia oficială era idolatria. După ce Imperiul Roman a îmbrățișat creștinismul și acesta a devenit religia oficială, acesta a continuat să îi persecute pe egiptenii creștini și să provoace masacre din cauza faptului că aceștia aparțineau unei secte diferite!



Impunerea creștinismului cu ajutorul sabiei

Creștinii alcătuiau un grup mic care era persecutat în Imperiul Roman, însă, atunci când Constantin I a îmbrățișat creștinismul, acesta a căpătat putere și a devenit religia oficială a Imperiului Roman. Urmarea acestei schimbări a fost persecutarea tuturor păgânilor, templele lor fiind distruse sau transformate în biserici. Chiar și creștinii care s-au opus acestei secte speciale au fost persecutați. De exemplu:



  • În epoca lui Teodosie I, creștinismul a fost declarat ca fiind singura religie acceptată în Imperiul Roman. Biblioteca din Alexandria a fost arsă din temelii pe motiv că aceasta conținea cărți păgâne, iar Jocurile Olimpice ale grecilor au fost interzise pe motiv că acestea implicau obiceiuri păgâne.

  • În anul 772, regele Carol cel Mare a pornit o luptă împotriva saxonilor, fapt care a durat timp de 33 de ani și aceasta pentru a le impune creștinismul cu ajutorul sabiei. Una dintre crimele sale a fost masacrul de la Verden din anul 782, unde a executat 4500 de prizonieri saxoni din cauza refuzului lor de a îmbrățișa creștinismul. După ce armata lui Carol cel Mare a plecat, saxonii s-au răzbunat pentru masacru prin arderea bisericilor și sacrificarea preoților. Carol cel Mare a emis o lege numită „Capitulatio de Partibus Saxoniae”, care poruncea uciderea saxonilor care refuzau să îmbrățișeze creștinismul.

  • Între anii 1929 și 1945, Mișcarea revoluționară croată „Ustașa” a comis masacre împotriva sârbilor ortodocși și i-a forțat să îmbrățișeze catolicismul, ceea ce a dus la sute de mii de victime de partea sârbilor.

  • „Copiii furați” sau, mai bine spus, „generațiile furate” între anii 1909 și 1970 de către guvernul australian și biserică sunt un alt exemplu în acest sens. Aceștia au smuls copiii de la părinții lor indigeni cu forța și i-au ținut departe de aceștia, convertindu-i la creștinism.

  • În anul 2007, papa de la Vatican, Benedict al XVI-lea, le-a cerut iertare oamenilor de pe continentul latino-american pentru persecuțiile, masacrele și suferințele prin care au trecut din cauza campaniilor „de creștinare obligatorie” care au fost efectuate de către coloniștii spanioli.13

  • Între secolele XVI și XVII, coloniștii portughezi au persecutat, torturat și sacrificat pe oricine din orașul indian Goa care a refuzat să îmbrățișeze creștinismul. Colonizatorii au distrus mai mult de 300 de temple hinduse. Preoții le-au interzis hindușilor citirea cărților sfinte budiste și i-au pedepsit în mod aspru pe cei care au refuzat să se supună, forțându-i pe copiii cu vârsta de peste cincisprezece ani să asculte predica creștină. Mai mult decât atât, aceștia i-au impus populației hinduse limba portugheză și i-a interzis să își folosească propria limbă.

Acestea sunt doar câteva exemple ale impunerii creștinismului cu ajutorul sabiei și ale persecutării celor de alte religii. Pe lângă aceasta, s-au purtat numeroase războaie între sectele creștine dintre catolici, protestanți și ortodocși, care s-au persecutat reciproc din cauza diferențelor dintre secte. Următoarele sunt doar câteva exemple care arată nivelul urii dintre sectele creștine:

  • Masacrele împotriva catharilor, o sectă catolică din regiunea Languedoc, sudul Franței, între anii 1209 și 1229. Papa Inocențiu al III-lea a declarat cruciada împotriva sectei catharilor pentru a îi extermina, lucru care a dus la masacre și un număr de victime care a ajuns la un milion într-o perioadă de 20 de ani de războaie. Primul dintre aceste masacre a fost cel din orașul Béziers din anul 1209, atunci când a fost sacrificată întreaga populație a acelui oraș, care a fost ars în întregime după un asediu sever.14

  • Masacrul din orașul Merindol, Franța, din anul 1545, atunci când catolicii au ucis mii de creștini ce aparțineau sectei valdenzilor.15

  • Masacrul de la Toulouse, Franța, din anul 1562, atunci când catolicii au ucis 5000 de protestanți și i-au forțat pe cei rămași în viață să emigreze din oraș.16

  • Masacrul de la Vassy, ​​Franța, din anul 1562, atunci când catolicii i-au ucis pe protestanți. Acel război a declanșat războaiele religioase franceze împotriva protestanților, care au fost în număr de opt.

  • Masacrul din Ziua Sfântului Mihail de la Nîmes, Franța, din anul 1567, atunci când protestanții i-au masacrat pe catolici. Printre victime s-au numărat 24 de preoți catolici, drept răspuns la persecuția catolică împotriva lor.17

  • Masacrul din Ziua Sfântului Bartolomeu, Franța, din anul 1572, atunci când catolicii au ucis treizeci de mii de protestanți.18

  • Numeroasele masacre ale catolicilor împotriva protestanților și cele ale protestanților împotriva catolicilor din timpul „Războaielor confederației irlandeze”, care au avut loc între anii 1641 și 1652 între catolicii irlandezi, pe de o parte, și parlamentarii britanici și protestanții scoțieni din Irlanda, de cealaltă parte.

  • Masacrele și persecuțiile duse de catolici și protestanți împotriva a mii de anabaptiști între anii 1525 și 1660, care au provocat mari migrări ale acestora spre continentul nord-american.

  • În anul 1656, Macarie III Zaim, Patriarhul Antiohiei, a scris despre masacrele catolicilor polonezi comise împotriva creștinilor adepți ai Bisericii Ortodoxe din Grecia, indicând faptul că numărul de persoane ucise a variat între șaptezeci și optzeci de mii.

Acesta este un rezumat al războaielor, conflictelor și persecuțiilor duse de adepții religiei creștine unii împotriva celorlalți. După această paranteză, vom analiza acum jihād-ul în islam, pentru a clarifica pentru cei raționali faptul că acesta este o îndurare pentru omenire și nu are nicio legătură cu imaginea pe care o au cu privire la el cei care urmăresc mass-media politizată.

Jihād-ul și garantarea libertății de credință

Pentru a cunoaște măsura în care islamul garantează libertatea de credință, trebuie să cunoaștem scopurile reale ale jihād-ului. Pentru a clarifica acest subiect, vom începe să analizăm în mod progresiv semnificația jihād-ului. Acesta are două conotații: jihād-ul general și jihād-ul particular.



1. Jihād-ul general:

Acesta se împarte în două secțiuni: jihād-ul împotriva sinelui și jihād-ul împotriva lui Șeitan.



  • Jihād An-Nafs (lupta sau străduința împotriva sinelui): are loc atunci când persoana luptă împotriva sinelui pentru a învăța religia, a acționa în conformitate cu ea și a invita la aceasta și, de asemenea, atunci când luptă împotriva sinelui pentru a evita ceea ce Allah Preaînaltul a interzis și a îndeplini ceea ce a Allah Preaînaltul a poruncit, în conformitate cu abilitățile sale, căutând Mulțumirea lui Allah. Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus:

Mujahid-ul este cel care se străduiește (poartă un jihād) împotriva propriului sine căutând mulțumirea lui Allah.”

(Sahih Ibn Hibban și Sahih Abu Dawud)



  • Jihād-ul împotriva lui Șeitan (diavolul): este lupta împotriva șoaptelor lui Șeitan care provoacă îndoieli, suspiciuni, pofte și corupție. Allah Cel Atotputernic spune:

Şi dacă (vreodată) te va ademeni vreo ieşire de la Şeitan (ca să uiți ceea ce ţi-a fost poruncit), caută adăpost la Allah, căci El este As-Samī‘ (Cel Care aude toate), Al-‘Alīm (Atoatecunoscătorul, Omniscientul).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 41:36]

Jihād-ul general este unul real atât timp cât persoana luptă împotriva sinelui și a lui Șeitan, deoarece acesta este un jihād continuu de-a lungul vieții sale. În plus, toate faptele bune pe care un musulman le îndeplinește doar de dragul lui Allah sunt o formă de jihād, așa cum sunt:

  • Pelerinajul la Casa lui Allah este o formă de jihād din cauza greutăților pe care le presupune, a răbdării pe care o necesită și a banilor care sunt cheltuiți de dragul lui Allah. ʻAishah (Allah să fie mulțumit de ea!) a relatat:

I-am spus: «O, Trimis al lui Allah! Noi, femeile, considerăm că jihād-ul este cea mai bună faptă. Nu ar trebui să participăm și noi la jihād?» Mesagerul lui Allah () a răspuns: «Cel mai bun jihād pentru voi, femeile, este Pelerinajul care este acceptat de către Allah.»”

(Al-Bukhari)



  • A spune adevărul. Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus:

Cel mai bun jihād este (a spune) adevărul în fața unui conducător tiran.”

(Sahih Abu Dawud)



  • Chemarea la islam. Chemarea nemusulmanilor la islam prin prezentarea și explicarea acestuia, discutând cu ei și răspunzând la concepțiile greșite pe care le pot avea etc. este un jihād real. Allah Cel Atotputernic spune:

Însă dacă Noi am fi voit, am fi trimis în fiecare cetate câte un prevenitor (câte un Profet care să îi avertizeze pe locuitorii ei). ~ Nu da ascultare necredincioşilor şi luptă împotriva lor cu el (cu Nobilul Coran şi cu Adevărul care ţi-a fost revelat), în luptă neslăbită!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 25:51-52]

  • Îndemnarea la bine și interzicerea răului. Aceasta este calea Mesagerilor (Pacea fie asupra lor!) și a adepților lor. Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus:

Nu a fost trimis niciun Profet înaintea mea fără ca el să aibă discipoli şi companioni din mijlocul poporului său, care l-au urmat și au ascultat de poruncile lui. După aceștia, a venit o generație de oameni care au pretins ceea ce nu au practicat și au practicat ceea ce nu li s-a poruncit să practice. Și acela care s-a străduit (a luptat) împotriva lor cu mâna sa este un credincios; și acela care s-a străduit împotriva lor cu inima sa este un credincios; şi acela care s-a străduit împotriva lor cu limba sa este un credincios; și dincolo de aceasta nu există niciun bob de credință.”

(Sahih Muslim)



  • Bunătatea față de oameni și a nu le face rău, precum și străduința pentru a îi face fericiţi și răbdarea atunci când aceștia ne fac un rău este o formă de jihād. Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus:

Cel care are grijă de o văduvă sau de o persoană nevoiaşă este asemeni unui mujahid (războinic) care luptă pentru Cauza lui Allah, sau a celui care efectuează rugăciunile din noapte pe fiecare noapte și postește în fiecare zi dinainte de revărsatul zorilor și până la apus.”

(Al-Bukhari)



  • Călătoria în căutarea cunoașterii este o formă de jihād. Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus :

Cel care pleacă (din casa ori din țara lui) în căutarea cunoașterii este considerat a lupta pentru Cauza lui Allah până când se întoarce.”

(At-Tirmidhi)



  • Învățarea și educarea reprezintă o formă de jihād. Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus:

Oricine vine la această moschee a mea (din Medina) şi vine numai cu un scop bun, precum a învăța sau a-i învăța pe alții ceva bun, va avea același statut ca un mujahid care luptă pentru cauza lui Allah. Oricine vine în orice alt scop, va avea același statut ca acela al unui om care stă cu ochii pe averea altor persoane.”

(Sahih Ibn Majah)



  • Bunătatea față de părinți este o formă de jihād. Un om a venit să îi ceară Profetului (ﷺ) permisiunea pentru a merge la jihād, fapt pentru care Profetul (ﷺ) l-a întrebat:

«Părinții tăi sunt în viață?» Bărbatul a răspuns afirmativ. Mesagerul lui Allah () i-a spus: «Atunci fă jihād străduindu-te în serviciul lor.”

(Sahih Al-Bukhari)



  • Integritatea și grija față de ceea ce oamenii sau societatea i-au încredințat unei persoane reprezintă o formă de jihād. Profetul (ﷺ) a spus:

Statutul celui căruia i-a fost încredințat să facă un lucru, iar el ia ceea ce este dreptul lui și le dă celorlalți drepturile lor este asemeni celui al unui mujahid care luptă pentru cauza lui Allah, până când se întoarce la casa lui.”

(At-Tabarani)



2. Jihād-ul particular:

Acesta se împarte în două secțiuni: 1. jihād-ul defensiv în interiorul granițelor țării musulmane (jihād ad-dafʻ) și 2. jihād-ul pentru a transmite mesajul islamic în afara granițelor țării musulmane (jihād at-tālab).

Allah Preaînaltul spune:

Şi ce este cu voi de nu luptați pe Calea lui Allah, şi pentru bărbaţii, femeile şi copiii slabi care zic: «Domnul nostru! Scoate-ne pe noi din cetatea asta cu neam nelegiuit şi dă-ne nouă din partea Ta un ocrotitor şi dă-ne nouă din partea Ta un ajutor!»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:75]



Jihād-ul defensiv (jihād ad-dafʻ) se împarte în două secțiuni:

1. Jihād-ul extern, care înseamnă apărarea de oricine atacă o țară musulmană și alungarea acestuia, iar acesta este un drept legitim pentru fiecare țară. Cu toate acestea, războiul legat de interesele materialiste, cum ar fi extinderea puterii, demonstrarea forței sau războiul dus pentru represalii este interzis în islam.

2. Jihād-ul intern, care este de două feluri:

- Jihād-ul împotriva unei persoane prin autoapărarea împotriva unui atacator care intenționează să comită un furt, o crimă sau un atac împotriva noastră. Acesta poate fi un jihād făcut cu mâna, adică prin împingerea atacatorului cu scopul de a îl opri. Dacă aceasta nu se poate face, atunci poate fi făcut cu limba, adică vorbind cu el, iar dacă nici aceasta nu se poate face, atunci poate fi făcut cu inima, prin respingerea acestui act în propria inimă, iar acest ultim tip are o mare importanță, care constă în revitalizarea inimii, deoarece, prin negarea nedreptății, aceasta nu se va obişnui cu ea. Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus:

Acela dintre voi care vede un lucru rău, să îl schimbe cu mâna sa, dacă nu poate, atunci cu limba sa, dacă nu poate, atunci să îl urască în inima sa, şi aceasta este cea mai slabă formă a credinței.”

(Sahih Muslim)

- Jihād-ul împotriva unui grup prin lupta împotriva unui grup de musulmani nelegiuit până când acesta revine la Calea cea Dreaptă. Allah Cel Atotputernic spune:

Şi dacă două cete de dreptcredincioși se ceartă între ele, voi împăcați-le! Dacă una dintre ele este nedreaptă cu cealaltă, atunci luptați împotriva celei care este nedreaptă până ce ea se întoarce la Porunca lui Allah, iar când se întoarce (din rătăcirea lui de la Porunca lui Allah), atunci împăcați-le pe ele cu dreptate şi fiţi nepărtinitori, fiindcă Allah îi iubeşte pe cei drepți.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 49:9]

Acesta este sensul a ceea ce a spus Profetul (ﷺ):

«Ajută-l pe fratele tău, fie el asupritor sau asuprit.» Un om a întrebat: «O, Mesager al lui Allah, eu o să-l ajut dacă este asuprit, dar dacă este un asupritor, cum ar trebui să-l ajut?» Profetul () i-a spus: «Împiedicându-l să îi asuprească (pe alții), pentru că acesta este modul prin care îl ajuți.»”

(Al-Bukhari)

Jihād-ul pentru a transmite Mesajul islamic (jihād at-tālab):

Pentru a putea înțelege ce anume presupune jihād-ul pentru a transmite mesajul islamic (jihād at-tālab), vom prezenta câteva dintre scrisorile Profetului (ﷺ), pe care le-a trimis lui Heraclius, împăratul bizantin, și Cirus (Al-Muqawqis), patriarhul Alexandriei, astfel încât să putem înțelege contextul.



Scrisorile Mesagerului lui Allah () pentru apărarea creștinilor

Profetul (ﷺ) a criticat atât nedreptățile pe care sectele creștine le-au comis unele împotriva celorlalte, cât și nedreptatea pe care au comis-o față de ele însele prin asocierea de parteneri lui Allah în adorare. El (ﷺ) a exprimat acestea în scrisoarea pe care i-a trimis-o lui Heraclius, împăratul bizantinilor. Scrisoarea lui spunea:

În numele lui Allah, Preamilostivul, Prea Îndurătorul, de la Mohammed, Trimisul lui Allah, către Heraclius, împăratul bizantin. Pacea fie asupra celui care urmează Călăuzirea! Te chem la islam. Acceptă islamul și te vei afla în siguranță de păcatele tale anterioare și de Focul Iadului. Acceptă islamul și Allah îți va oferi răsplată dublă pentru aceasta (datorită adepților tăi care vor accepta islamul, de asemenea). Dacă respingi chemarea, atunci vei purta păcatul pentru ceea ce s-a întâmplat cu adepții lui Arius (care au fost persecutați și uciși de către trinitarieni). «Spune (o, Mohammed): „ O, voi oameni ai Scripturii (evrei și creștini), veniți la un cuvânt comun între noi și voi: să nu-L adorăm decât pe Allah, să nu-L asociem cu nimic, să nu ne luăm unii pe alții drept dumnezei, în afară de Allah. Apoi dacă ei vor întoarce spatele, spuneți-(le): mărturisiți (cel puțin) că noi suntem musulmani (supuși lui Allah)!”» [Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 3:64]

(Sahih Muslim)

De asemenea, Profetul (ﷺ) i s-a adresat lui Cirus din Alexandria (Al-Muqawqis). Scrisoarea lui spunea:

În numele lui Allah, Preamilostivul, Prea Îndurătorul, de la Mohammed, Trimisul lui Allah, către Al-Muqawqis, conducătorul copților. Pacea fie asupra celui care urmează Călăuzirea! Te chem la islam. Acceptă islamul și te vei afla în siguranță de păcatele tale anterioare și de Focul Iadului. Acceptă islamul și Allah îți va oferi răsplată dublă pentru aceasta (datorită adepților tăi care vor accepta islamul, de asemenea). Dacă respingi chemarea, atunci vei purta păcatul pentru ceea ce s-a întâmplat cu copții (care au fost persecutați și uciși).19

(Zad Al-Maʻâd 3/603)

Mesagerul lui Allah (ﷺ) a indicat în cele două scrisori masacrele care au avut loc împotriva arienilor și a copților din Egipt, învinuindu-i pe Heraclius și pe Cirus din Alexandria (Al-Muqawqis) pentru acestea.



Trebuie menționat faptul că arianismul nu era doar o sectă, ci o credință răspândită în întreaga Europă. Preotul Ieronim a menționat aceasta spunând:

Lumea s-a trezit plângându-se pentru că s-a pomenit în arianism!”20

Arianismul a fost îmbrățișat de către Imperiul Roman prin intermediul împăraților săi, care erau arieni, iar acesta s-a răspândit apoi pe scară largă în nordul, estul, centrul și vestul Europei prin îmbrățișarea lui de către mulți dintre regii goților (vizigoți și ostrogoți), regii vandalilor și regii suebilor. Chiar și Sir Isaac Newton a fost arian.

Cu toate acestea, mulți oameni au încercat să ascundă atrocitățile care au avut loc împotriva arienilor de-a lungul istoriei! Chiar și cărțile lui Arie, fondatorul arianismului, au fost arse, iar noi nu avem acces la ceea ce a spus decât prin prisma cărților dușmanilor săi, care l-au acuzat de faptul că era un eretic.

Pentru mai multe informații, puteți apela la cărțile care menționează unele dintre atrocitățile care au avut loc împotriva arienilor.



După cum am menționat mai sus, regula care era aplicată în jurul lumii în trecut era cea care stabilea că „este obligatoriu ca oamenii să urmeze religia conducătorilor lor și nimeni nu poate îmbrățișa religia în care crede”. Prin urmare, jihād-ul pentru a transmite mesajul islamic (jihād at-tālab) este cel în care armata musulmanilor merge să transmită și să răspândească Mesajul islamului printre oameni, să susțină Cuvântul lui Allah și să anuleze controlul sever al tiranilor care le impun oamenilor propria religie și îi împiedică să îmbrățișeze orice altă religie pe care aceştia doresc să o îmbrățișeze. Astfel, jihād-ul nu are drept scop impunerea islamului asupra oamenilor (așa cum ar putea crede unii), ci garantarea libertății de credință. Mai multe explicații în acest sens vor fi prezentate în continuare.

La acest tip de jihād, ordinea menționată anterior este inversată, astfel încât acesta nu începe cu mâna, limba și apoi inima, ci începe cu limba și apoi continuă cu mâna.



Condițiile majore ale jihād-ului de transmitere a Mesajului islamic

1. Permisiunea conducătorului musulmanilor:

Acest jihād are nevoie de permisiunea liderului musulmanilor. Marele sheikh, Mohammed ibn Al-Uthaimīn (Allah să aibă milă de el!), a spus:

„Armata nu poate lupta decât cu permisiunea conducătorului, indiferent de situație, pentru că persoanele care pot porni un jihād și o invazie sunt conducătorii și nu indivizii, având în vedere faptul că indivizii trebuie să își urmeze conducătorii. Prin urmare, nimeni nu ar trebui să înceapă un jihād fără permisiunea conducătorului decât dacă acesta este pentru apărare. Dacă un inamic surprinde poporul musulman, atunci el se poate apăra prin luptă. Așadar, jihād-ul este legat de conducător și orice invazie fără permisiunea lui este o încălcare a drepturilor sale. Aceasta se datorează faptului că, dacă indivizii ar fost lăsați să invadeze pe cine doresc fără permisiunea conducătorului, atunci lumea s-ar fi aflat într-un haos. Oricine ar putea merge pe calul lui și invada pe cine dorește, iar dacă oamenii ar putea face acest lucru, s-ar produce multe rele.”21

2. Capacitatea:

Sheikh Ibn Al-Uthaimīn (Allah să aibă milă de el!) a menționat, de asemenea, că o condiție importantă pentru jihād este abilitatea. El a spus:

„Trebuie să fie îndeplinită o condiție: musulmanii trebuie să aibă capacitatea și puterea de a lupta. În cazul în care nu au capacitatea pentru a face aceasta, atunci intrarea într-o luptă îi va conduce la distrugere. Astfel, Allah Cel Atotputernic nu i-a obligat pe musulmani să lupte atunci când se aflau în Mecca din cauza slăbiciunii lor. După ce au migrat la Medina, au format statul musulman și au dobândit putere, le-a fost poruncit să lupte. Prin urmare, această condiție este obligatorie, iar dacă aceasta nu poate fi îndeplinită, atunci jihād-ul nu mai este obligatoriu, asemeni tuturor obligațiilor, deoarece toate obligațiile au drept condiție capacitatea de îndeplinire a acestora.”22

Etapele jihād-ului

Jihād-ul pentru a transmite Mesajul islamic (jihād at-tālab) are trei etape care necesită gradație:

1. Invitarea la islam:

În timpul acestei etape, liderul musulmanilor îi trimite o invitație unui anumit rege pentru a îl invita la islam, iar regele are libertatea absolută de a accepta îmbrățișându-l sau de a își păstra religia.



2. Taxa (jizyah):

Taxa (jizyah) este un sistem internațional care a fost practicat în toate civilizațiile lumii din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre. Aceasta reprezintă un simbol al loialității sau al armistițiului și al păcii. Fiecare țară este fie una care primește taxa (o anumită sumă de bani), fie una care îi plătește taxa alteia. În cazul în care o țară întrerupe plata taxei, acest lucru înseamnă că loialitatea sa față de țara căreia îi plătește taxa a luat sfârșit, pregătindu-se să înceapă un război împotriva acesteia.

Sistemul jizyah se aplică în continuare, întreaga lume fiind împărțită în mai multe alianțe. Fiecare țară dintre cele mari formează alianțe internaționale cu țările mai mici pentru a le sprijini din punct de vedere politic sau militar etc. În schimb, țara mai mare se bucură de avantaje sau beneficii financiare, așa cum este de exemplu exploatarea unui port maritim al țării mai mici, cu scopul de a construi o bază militară proprie. O altă variantă este ca țara mai mare să primească produse de la țara mai mică precum diamante, uraniu, fier sau benzină, la un preț redus sau chiar gratuit. O altă opțiune este aceea de a obţine avantaje speciale pentru investițiile economice și așa mai departe. Toate acestea sunt considerate a reprezenta un angajament de prietenie prin care este asigurat sprijinul politic și militar. Astfel, dacă o altă țară o atacă pe cea care îi este loială țării mari, aceasta va interveni militar și o va apăra, iar aceasta este ceea ce este cunoscut drept sistemul jizyah.

Conducătorul care este invitat să îmbrățișeze islamul are dreptul de a respinge invitația și de a-și păstra autoritatea, fără a fi atacat sau înlăturat de la conducere de către cineva. În schimb, i se cere să plătească jizyah, care reprezintă o sumă de bani pe care o plătește pentru protecția primită de la statul musulman. Atât timp cât granițele sale și cele ale statului musulman sunt alăturate, jizyah este considerată a fi un armistițiu între ele, care, după cum am arătat, se aplică în întreaga lume. Este un fel de simbol că el nu va ataca statul musulman. În cazul în care acest stat este atacat de o altă armată, musulmanii sunt obligați să îl apere și să lupte împotriva atacatorului.

Ceea ce trebuie menționat, de asemenea, este faptul că acceptul conducătorului de a plăti jizyah nu înseamnă că el este liber să facă orice dorește cu poporul său, înrobindu-l, oprimându-l sau forțându-l să urmeze religia lui. De asemenea, el nu trebuie să lupte împotriva islamului sau a musulmanilor și nici să îi împiedice pe musulmani de la a îi invita la islam pe oamenii săi. Așadar, cel care dorește să îmbrățișeze islamul, indiferent dacă este creștin sau evreu, poate face acest lucru fără a fi oprimat, iar cel care dorește să își păstreze religia, poate face acest lucru, de asemenea. Allah Cel Atotputernic spune:

Spune (o, Mohammed): «Adevărul vine de la Domnul vostru (Adevărul este ceea ce mi-a revelat Preaînaltul)! Cine voieşte să creadă şi cine voieşte să nu creadă (fiecare este liber să procedeze după cum voieşte, Profetul având datoria să transmită Mesajul şi Allah urmând să ceară socoteală)!» Noi am pregătit pentru zalimun (nedrepţi, răufăcători şi neascultători faţă de Allah) un Foc ale cărui (flăcări) îi înconjoară din toate părţile, iar atunci când vor cere ei ajutor (din pricina setei), li se va veni lor în ajutor cu o apă ca fierul topit, ce le va frige feţele. Cumplită băutură şi cumplit sălaș (Focul Iadului)!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 18:29]



3. Lupta:

Dacă liderul refuză cele menționate, adică să îmbrățișeze islamul sau să plătească jizyah, sau dacă acesta își asuprește poporul, atunci musulmanilor le este permis să lupte împotriva lui și a soldaților săi. În ceea ce îi privește pe oameni, ei nu au nicio legătură cu el. Astfel, necombatanții nu trebuie să fie uciși, femeile, copiii, bătrânii și călugării nu trebuie să fie atacați, iar același lucru i se aplică oricui este pașnic, în general.



Condițiile în care jihād-ul este interzis

Jihād-ul pentru a transmite Mesajul islamului are anumite condiții, acesta nefiind permis întotdeauna:

1. Incapacitatea musulmanilor de a lupta din cauza slăbiciunii sau a numărului lor mic.

2. Existența unui tratat cu celelalte țări. Astfel, acesta nu poate fi încălcat. Acest lucru poate fi văzut, de asemenea, în zilele noastre, majoritatea țărilor lumii având mai multe tratate și parteneriate între ele.

3. Existența unui interes care impune evitarea luptei, chiar dacă musulmanii pot face aceasta, așa cum s-a întâmplat în cazul Tratatului de la Hudaybiyyah.

Scopul jihād-ului

Mass-media, care nu face decât să difuzeze știri otrăvite și minciuni, pentru a realiza anumite agende politice, repetă adesea faptul că jihād-ul este considerat a fi o invazie a lumii, pentru ca aceasta să fie în cele din urmă condusă de un singur guvern. Acest lucru este fals, după cum spune Allah Cel Atotputernic:

Şi dacă Domnul tău ar fi voit, i-ar fi făcut pe toţi oamenii o singură comunitate (o singură confesiune, cu aceeaşi credinţă). Dar ei nu încetează să fie în neînțelegere (în privința Adevărului; şi unii dintre ei sunt credincioşi, iar alţii sunt necredincioşi), ~ Afară de aceia cu care Domnul tău a fost Îndurător (și i-a călăuzit pe drumul credinţei în Allah Cel Unic). Şi de aceea i-a creat pe ei (i-a creat pe oameni pentru a-i încerca în privința atitudinii lor faţă de Adevăr). Şi se va împlini Cuvântul Domnului tău: «Voi umple Gheena cu djinni şi cu oameni (dintre cei păcătoși) laolaltă!»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 11:118-119]

Obiectivele reale ale jihād-ului sunt revelate de către Allah Cel Atotputernic în Nobilul Coran:

Li s-a îngăduit (să se apere) acelora care sunt atacați (celor împotriva cărora luptă idolatrii li se îngăduie să se apere chiar şi prin luptă), căci ei sunt nedreptățiți. Iar Allah este în stare să-i ajute ~ Pe aceia care au fost scoși din căminele lor pe nedrept, pentru că ei au zis: «Domnul nostru este Allah!» Şi de nu i-ar opri Allah pe oameni, pe unii prin alţii, ar fi dărâmate (în sensul de anihilate, zădărnicite) chilii (ale mânăstirilor creștine), biserici (ale creștinilor), temple (ale evreilor) şi moschei (ale musulmanilor) în care numele lui Allah este pomenit atât de mult. Allah îi ajută neîndoielnic aceluia care-L ajută pe El. Allah este Qawiy (Omnipotent), ‘Aziz (Invincibil, Atotputernic). ~ Aceştia (sunt) cei care - dacă Noi le dăm putere pe Pământ (sprijinindu-i împotriva adversarilor lor) - îndeplinesc rugăciunea, achită caritatea anuală obligatorie, poruncesc ceea ce este drept şi opresc de la ceea ce este neîngăduit. Iar sfârşitul (tuturor lucrurilor) Îi aparţine lui Allah.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 22:39-41]

Allah Preaînaltul spune, de asemenea:

Şi ce este cu voi de nu luptați pe Calea lui Allah, şi pentru bărbaţii, femeile şi copiii slabi care zic: «Domnul nostru! Scoate-ne pe noi din cetatea asta cu neam nelegiuit şi dă-ne nouă din partea Ta un ocrotitor şi dă-ne nouă din partea Ta un ajutor!»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:75]

Prin urmare, observăm că obiectivul jihād-ului este acela de a apăra religia și dreptatea, împiedicând nedreptatea și fiindu-le benefic creștinilor, evreilor și musulmanilor deopotrivă, nu doar musulmanilor.23 Dacă Allah Cel Atotputernic nu ar fi permis eliminarea nedreptății și a minciunii prin luptă (jihād), adevărul ar fi fost învins, Pământul ar fi fost distrus, iar locurile de adorare precum mănăstirile, bisericile creștinilor, sinagogile evreilor și moscheile musulmanilor ar fi fost dărâmate.24

În nobilul verset coranic, observăm rezultatul jihād-ului sau urmările acestuia, care au apărut după ce oamenii drepți au câștigat împotriva oamenilor tiraniei, ai nedreptății și ai minciunii. Versetul clarifică faptul că al-mujahidin (luptătorii musulmani) trebuie să respecte obiectivul jihād-ului, care este acela de a reforma și nu acela de a răspândi corupția, acela de a efectua rugăciunea și nu acela de a se comporta în mod trufaș, acela de a le plăti caritatea anuală obligatorie (az-zakāt) celor care au dreptul la aceasta, precum cei săraci și nevoiași, și nu acela de a își însuși banii sau averea oamenilor, precum și acela de a porunci binele și a interzice răul.

Cine este vizat prin jihād?

Dacă jihād-ul are drept scop protejarea adevărului, susținerea Cuvântului lui Allah și protejarea celor slabi, atunci cine este vizat prin acesta?! Allah Cel Atotputernic a clarificat aceasta în Nobilul Coran:

Allah nu vă interzice să vă purtaţi drept şi cu bunătate cu aceia (necredincioşii) care nici nu au luptat împotriva voastră, din pricina religiei şi nici nu v-au alungat din casele voastre. Cu adevărat, Allah îi iubeşte pe cei drepți (cei care se poartă cu dreptate). ~ Allah vă interzice doar să îi luaţi ca ’aulia’ (prieteni, protectori, şi să vă apropiaţi de ei cu dragoste, pentru a îi ajuta împotriva musulmanilor) pe aceia care au luptat împotriva voastră din pricina religiei şi v-au alungat din casele voastre şi au ajutat la alungarea voastră. Şi oricine îi ia pe aceştia ca ’aulia’ (ajutoare împotriva musulmanilor), aceştia sunt zalimun (nedrepţi, răufăcători şi neascultători faţă de Allah).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 60:8-9]

Ibn ʻAbbas (Allah să fie mulțumit de el!) a relatat:

Păgânii erau de două feluri în ceea ce privește relația lor cu Profetul () și credincioșii: 1. oamenii războiului, cu care Profetul () se afla în război și 2. oamenii tratatului, împotriva cărora Profetul () nu lupta și nici ei nu luptau împotriva lui (...)”

(Al-Bukhari)

Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus:

Oricine ucide un mu’ahid (creștin sau evreu care are un tratat cu musulmanii sau trăiește o țară musulmană ori se află în vizită pe teritoriul acesteia) care are protecția lui Allah și a Mesagerului Său (), nu va mirosi parfumul Paradisului, cu toate că parfumul lui se simte de la o distanță de șaptezeci de ani de mers.”

(Ibn-Majah - Sahih)

Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus, de asemenea:

Într-adevăr, oricine ucide un mu’ahid (creștin sau evreu care are un tratat cu musulmanii sau trăiește o țară musulmană ori se află în vizită pe teritoriul acesteia) care are un legământ de la Allah și un legământ de la Trimisul Său() a încălcat Legământul lui Allah și legământul Trimisului Său (), așa că nu va mirosi parfumul Paradisului, cu toate că parfumul lui se simte de la o distanță de șaptezeci de toamne de mers.”

(At-Tirmidhi - Sahih)

Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus, de asemenea:

Veţi cuceri în curând Egiptul, unde al-qirāt (numele monezii folosite de egipteni) este menționat în mod frecvent. Astfel, atunci când îl cuceriți, tratați-i pe locuitorii lui cu bunătate, deoarece ei au drepturi asupra voastră și au legături de sânge cu voi (deoarece Profetul Ismael – pacea fie asupra sa! - părintele arabilor, a fost fiul Profetului Avraam -pacea fie asupra sa! - de la Hajar, femeia egipteană).”

(Muslim)

Mujahid (Allah să fie mulțumit de el) a relatat:

„‘Abd Allah ibn ‘Amr (Allah să fie mulţumit de el!) a sacrificat o oaie pentru familia lui, iar atunci când a sosit, el a întrebat: «I-ați dat o parte din ea și vecinului nostru evreu? I-ați dat o parte din ea și vecinului nostru evreu? L-am auzit pe Mesagerul lui Allah () spunând: „Îngerul Jibril a continuat să mă sfătuiască în ceea ce privește (tratarea) vecinilor (cu politețe și bunătate), până când am crezut că îmi va porunci (de la Allah) să îi fac moștenitori.”»”

(At-Tirmidhi)

Ce spun Cărțile creștinilor cu privire la musulmani și jihād

Vom vedea în continuare ce spun Cărțile creștinilor cu privire la toleranța musulmanilor față de ei. „Sinaxarul”25, una dintre cele mai importante cărți ale Bisericii Ortodoxe Copte, care cuprinde biografiile Profeților (Pacea fie asupra lor!), martirilor și sfinților, menționează povestea lui ʻAmr ibn Al-ʻAs (Allah să fie mulțumit de el!) și a papei Benjamin I al Alexandriei. Din aceasta, vom vedea cine este vizat prin jihād, modul în care musulmanii i-au tratat pe creștini și cine i-a persecutat, de fapt, pe aceștia:

Din cauza masacrelor și a persecuțiilor la care Imperiul Bizantin i-a supus pe copții egipteni, papa Benjamin I al Alexandriei a trebuit să se refugieze în munți împreună cu episcopii săi timp de 13 ani. După ce musulmanii în frunte cu ʻAmr ibn al-ʻAs au cucerit Egiptul, aceștia au pornit către orașul Alexandria pentru a lupta împotriva bizantinilor și a îi expulza de acolo. În acel moment, au avut loc revolte în Alexandria, iar unii oameni răi au profitat de situație și au ars biserici și mănăstiri, printre care și Catedrala Ortodoxă Coptă Sfântul Marcu. Ei au furat tot ceea ce se afla în interiorul acesteia, iar un marinar a intrat în biserică și a băgat mâna în sicriul sfântului Marcu în căutare de bani, însă nu a găsit nimic în afară de mumia sfântului Marcu, căreia i-a luat hainele și capul, pe care le-a ascuns pe barca lui. Atunci când ʻAmr ibn Al-ʻAs a aflat de situația papei Benjamin I, care era ascuns de treisprezece ani din cauza persecuției, el a trimis scrisori în toate orașele egiptene spunând: «Oriunde s-ar afla Benjamin, patriarhul creștinilor copți, să știe că îi garantăm protecția și siguranța. El se poate întoarce fără a se teme de nimic pentru a își conduce bisericile și oamenii.» Atunci, papa s-a întors după ce a petrecut treisprezece ani ascuns. ʻAmr ibn Al-ʻAs l-a tratat cu mult respect și a poruncit ca el să își primească înapoi bisericile și proprietățile. Atunci când armata lui ʻAmr părăsea Alexandria, îndreptându-se spre cele cinci orașe, aceasta a văzut o barcă oprită, care nu se mișca din locul ei. Armata l-a interogat pe căpitanul acesteia și a controlat nava, în care a găsit capul sfântului Marcu. Apoi, aceasta l-a chemat pe papa Benjamin, care, însoțit de preoți, l-a luat și l-a dus la biserică, iar oamenii au cântat de fericire până când au ajuns.”

Reglementarea progresivă a jihād-ului, de la interzicere la obligație

1. Interzicerea luptei: la începutul islamului, Allah Cel Atotputernic le-a interzis musulmanilor jihād-ul prin luptă spunând:

Nu i-ai văzut pe aceia cărora li s-a zis: «Rețineți-vă mâinile voastre (de la luptă), îndepliniți rugăciunea şi achitați caritatea anuală obligatorie!»? (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:77]



2. Permisiunea de a lupta: atunci când politeiștii au început să îi persecute pe musulmani și să îi alunge din casele lor, Allah Cel Atotputernic le-a permis acestora să lupte împotriva lor spunând:

Li s-a îngăduit (să se apere) acelora care sunt atacați (celor împotriva cărora luptă idolatrii li se îngăduie să se apere chiar şi prin luptă), căci ei sunt nedreptățiți. Iar Allah este în stare să-i ajute ~ Pe aceia care au fost scoși din căminele lor pe nedrept, pentru că ei au zis: «Domnul nostru este Allah!» (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 22:39-40]



3. Apărarea prin luptă: atunci când politeiștii i-au atacat, Allah Cel Atotputernic le-a poruncit musulmanilor să se apere prin jihād spunând:

Luptați pe Calea lui Allah cu cei care luptă împotriva voastră. Și nu călcați Legea, căci Allah nu îi iubește pe cei care calcă Legea.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:190]



4. Porunca de a lupta: atunci când islamul a devenit puternic și s-a răspândit, iar numărul de persoane care îl îmbrățișau era tot mai mare, dușmanii acestuia din țările vecine ale statului musulman s-au înmulțit, de asemenea, considerându-l a reprezenta un mare pericol. Allah Cel Atotputernic le-a poruncit musulmanilor jihād-ul pentru a le transmite națiunilor Mesajul islamului și a susține Cuvântul lui Allah, asigurând dreptatea și răspândirea acesteia. Scopul acestuia nu a fost cucerirea de teritorii, controlul, extinderea influenței, superioritatea, aroganța sau răzbunarea, care nu aduc decât ruina și distrugerea. Allah Cel Atotputernic spune:

Şi nu fiţi ca aceia care au ieşit din casele lor mândri, de ochii lumii (ca oastea de necredincioşi din Mecca, pe care a condus-o Abu Jahl), pentru ca să se abată de la Calea lui Allah, căci Allah este Cel care Cuprinde (cu Știinţa Sa) ceea ce fac ei.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 8:47]

Nobilul Coran menționează persecuțiile la care politeiştii i-au supus pe credincioșii creștini înainte de apariția islamului. Allah Preaînaltul a descris istoria persecuției lor în Nobilul Coran pentru a arăta că scopul real este acela de a îi proteja pe credincioși de nedreptate, fie că aceștia sunt creștini, evrei sau musulmani. Allah Cel Atotputernic spune:

Blestemaţi au fost oamenii care au săpat șanțul, ~ (care au aprins) Focul puternic, hrănit cu combustibil, ~ În vreme ce stăteau lângă el (foc) ~ Şi ei erau martori la ceea ce le făceau dreptcredincioşilor (pe care i-au ars), ~ Împotriva cărora nu aveau nimic în afara faptului că ei credeau în Allah, Al-‘Aziz (Invincibilul, Cel Atotputernic), Al-Hamīd (Cel Demn de toată lauda).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 85:4-8]

Aceste versete din Nobilul Coran au fost revelate pentru a descrie povestea credincioșilor creștini din Yemen care au trăit înainte de misiunea Trimisului lui Allah (ﷺ). Ei au fost torturați din cauza faptului că au crezut în Allah Cel Atotputernic de către oamenii din orașul lor, care au săpat un șanț imens, au aprins un foc în interiorul acestuia, iar apoi le-a dat de ales între a abandona religia lor și a fi aruncați în foc. Așadar, ei au fost aruncați în foc din cauza credinței lor în Allah Cel Atotputernic. Apoi, oamenii s-au așezat la marginea șanțului pentru a îi privi în timp ce sufereau și ardeau.

Regulile jihād-ului

Jihād-ul în islam are o anumită etică și reguli care îl așază deasupra nedreptății, a nelegiuirii și a infracțiunilor. Astfel, niciunul dintre dușmani nu este ucis, cu excepția cazului în care acesta a participat la luptă sau a avut vreo contribuție la aceasta. Este interzisă uciderea bătrânilor, femeilor, copiilor, bolnavilor, răniților, prizonierilor, clericilor și călugărilor! De asemenea, este interzisă uciderea răniților, mutilarea morților, urmărirea celor care fug de pe câmpul de luptă, uciderea animalelor, distrugerea caselor, punerea în pericol a locurilor de adorare, poluarea apei sau a puțurilor, tăierea sau arderea copacilor etc.

Acestea au fost poruncile pe care nobilul Mesager al lui Allah (ﷺ) și succesorii săi le-au dat armatelor atunci când le-au trimis la jihād. Aceasta este ceea ce vedem în testamentul succesorului Mesagerului lui Allah (ﷺ), Abu Bakr As-Siddīq (Allah să fie mulțumit de el!), care le-a spus liderilor armatelor:

Vă poruncesc să îndepliniți zece lucruri. Învățați-le pe de rost! Nu trădați încrederea acordată! Nu furați din prada de război şi nu încălcați tratatele! Nu mutilați cadavrele şi nu ucideți femeile! Nu ucideți copiii şi bătrânii! Nu dezrădăcinați sau ardeți palmierii! Nu doborâți un pom fructifer şi nu sacrificați oile, vacile sau cămilele, cu excepția cazului în care ele vă sunt necesare pentru consum. Veți intra în contact cu persoane retrase în mănăstiri pentru adorare, pe acelea lăsați-le, la fel ca şi ceea ce ele adoră!”26

În islam, prizonierii de război au drepturi. Nu este permisă torturarea, umilirea, terorizarea sau lipsirea acestora de mâncare sau băutură până la moarte, ci, dimpotrivă, ei trebuie să fie tratați cu amabilitate. Allah Cel Atotputernic spune:

Şi ei dau hrană, în ciuda (nevoii şi) dragostei lor pentru ea (sau: «de dragul Lui») celor sărmani, orfanilor şi captivilor (de război), ~ (Spunând:) «Noi vă hrănim pe voi doar de dragul lui Allah. Nu vrem nici răsplată şi nici mulțumiri de la voi!»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 76:8-9]

Statul musulman are dreptul de a face cu prizonierii ceea ce consideră că este în interesul public sau ceea ce impun acordurile internaționale. Aceștia pot fi eliberați cu sau fără răscumpărare sau în schimbul unor prizonieri musulmani.

În ceea ce îi privește pe nemusulmanii din locul cucerit de musulmani, islamul a interzis atacarea, agresarea sau lezarea lor sub orice formă, deoarece Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus:

Oricine ucide un mu’ahid (creștin sau evreu care are un tratat cu musulmanii sau trăiește o țară musulmană ori se află în vizită pe teritoriul acesteia) care are protecția lui Allah și a Mesagerului Său (), nu va mirosi parfumul Paradisului, cu toate că parfumul lui se simte de la o distanță de șaptezeci de ani de mers.”

(Ibn Majah)

De asemenea, a fost interzisă încălcarea demnității lor, umilirea, înjosirea, asuprirea sau persecutarea acestora, deoarece Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus:

Dacă cineva îl nedreptățește pe un mu’ahid (creștin sau evreu care are un tratat cu musulmanii sau trăiește o țară musulmană ori se află în vizită pe teritoriul acesteia), îl privează de drepturile sale, îl împovărează cu mai mult decât poate suporta sau ia ceva de la el fără consimțământul său, voi interveni pentru el (pentru cel nedreptățit) în Ziua Judecății.”

(Abu Dawud)

Mesagerul lui Allah (ﷺ) le recomanda companionilor săi mujahidini (Allah să fie mulțumit de ei!) să arate bunătate față de oamenii din orice țară merg și să îi trateze cu amabilitate. El (ﷺ) a spus:

Veţi cuceri în curând Egiptul, unde al-qirāt (numele monezii folosite de egipteni) este menționat în mod frecvent. Astfel, atunci când îl cuceriți, tratați-i pe locuitorii lui cu bunătate deoarece ei au drepturi asupra voastră și au legături de sânge cu voi (deoarece Profetul Ismael – pacea fie asupra sa! - părintele arabilor, a fost fiul Profetului Avraam -pacea fie asupra sa! - de la Hajar, femeia egipteană).”

(Muslim)

Dovada faptului că dorința Mesagerului lui Allah (ﷺ) a fost respectată este promisiunea pe care ʻOmar ibn al-Khattāb (Allah să fie mulțumit de el!) i-a făcut-o poporului din Ierusalim la intrarea sa victorioasă în oraș:

În Numele lui Allah, Preamilostivul, Prea Îndurătorul. Acesta este legământul de garantare a securității oamenilor din Ierusalim, făcut de robul lui Allah, ʻOmar ibn al-Khattāb. El garantează astfel securitatea oamenilor şi a bunurilor acestora, precum şi a bisericilor şi a crucilor lor... Ei nu vor fi persecutați din cauza religiei lor şi niciunul dintre oameni nu va suferi.”

A mai fost martoră istoria la o asemenea noblețe, dreptate şi toleranță a unui învingător faţă de cei învinși? Deşi ʻOmar ibn al-Khattāb (Allah să fie mulţumit de el!) le-ar fi putut porunci orice ar fi dorit celor învinși, el nu a făcut altceva decât să aplice dreptatea, din dorința de a răspândi religia lui Allah Preaînaltul și binele pentru toţi oamenii. Acest lucru indică faptul că jihād-ul în islam nu are interese lumești.

Este fiecare război musulman considerat a fi jihād?

Trebuie să fie luat în considerare faptul că nu orice război dus de o țară musulmană este considerat a fi jihād și că nu orice musulman care luptă este considerat a fi mujahid (luptător pe Calea lui Allah). Aceasta se datorează faptului că jihād-ul are anumite condiții, iar noi, musulmanii, cunoaștem diferența dintre termenul de „jihād” și cel de „război”, însă mass-media de astăzi încearcă să strice imaginea islamului prin denaturarea sensului termenului de „jihād” și prezentarea acestuia ca pe un război barbar, având drept scop realizarea unor anumite agende politice. Astfel, mass-media caută orice război care se află în curs de desfășurare, iar dacă acesta este între două țări creștine ea spune: „Un război a izbucnit între această țară și cealaltă.”, fără a face referire la religia acestora. Cu toate acestea, dacă una dintre ele este musulmană, ea spune: Mujahidinii musulmani extremiști i-au declarat războiul sfânt (jihād) unei țări creștine.” Întrebarea este: cine le-a dat autoritatea să îi atribuie termenul de „jihād” acelui război sau termenul de „mujahidini” acelor luptători?

Pentru a afla dacă acel război este jihād și dacă acei luptători sunt mujahidini, ei trebuie să analizeze obiectivele jihād-ului, morala și condițiile sale și să vadă dacă acestea sunt puse în aplicare în acel război sau nu. De asemenea, trebuie să se ia în considerare faptul că există mai multe considerente politice după care este condusă lumea și sunt administrate relațiile dintre țări, care nu au nicio legătură cu jihād-ul, deoarece acestea sunt războaie de interese. De exemplu:

1. Războiul din Crimeea din anul 1853 între Imperiul Rus și Imperiul Otoman. Regatul Unit și Franța au intrat în război împotriva Rusiei pentru a sprijini alianța lor cu Imperiul Otoman, din cauza unor considerente politice, iar nu religioase, având în vedere că Rusia, Marea Britanie și Franța erau țări creștine, în timp ce Imperiul Otoman era o țară musulmană.

2. În anul 1854, Grecia, care se afla sub stăpânirea Imperiului Otoman la acel moment, a profitat de războiul dintre ruși și turci din Crimeea și a pornit o revoltă în Epirus împotriva turcilor pentru a îi scoate din Grecia. Atunci, Franța și Regatul Unit au fost cele care au suprimat acea revoltă, înconjurând principalele porturi ale Greciei și împiedicând aprovizionarea participanților la această revoltă, astfel încât Grecia să rămână sub dominația otomană!

Războiul sfânt

Este jihād-ul în islam un război sfânt prin care oamenii sunt forțați să își părăsească religia și să îmbrățișeze islamul? Răspunsul este: „Bineînțeles că nu, pentru că există texte clare în Nobilul Coran care interzic forțarea oamenilor să își părăsească religia și credințele pentru a îmbrățișa islamul.” Allah Cel Atotputernic spune:

Nu este silire la credinţă! Răzvedită este deosebirea dintre Calea cea Dreaptă şi rătăcire (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:256]

Scopul jihād-ului este acela de a le transmite oamenilor Mesajul islamului, iar nu forțarea acestora să îl accepte. Allah Cel Atotputernic spune:

Dacă ei se împotrivesc ţie, spune-le (o, Mohammed): «M-am supus în faţa lui Allah (întru totul, pe deplin), eu şi cei care m-au urmat!» Şi spune celor cărora li s-a dat Scriptura (evreii și creștinii), precum şi celor în neștiință (aceştia sunt arabii păgâni, numiți astfel pentru că nu ştiau să citească şi să scrie sau pentru că ei nu aveau o Scriptură): «V-aţi supus lui Allah (îmbrățișând islamul)?» Şi dacă s-au supus, sunt bine călăuziţi, iar dacă nu voiesc, datoria ta este transmiterea (Mesajului) şi Allah este Cel care îi Vede Bine pe robii Săi.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 3:20]

Călăuzirea către religia corectă, cunoașterea și urmarea acesteia este un dar de la Allah Preaînaltul pe care El alege să îl ofere oricui dorește dintre robii Săi, iar acesta este motivul pentru care a fost interzisă constrângerea oamenilor pentru a o accepta. Allah Preaînaltul spune:

Nu e treaba ta, (o, Mohammed), călăuzirea lor (a celor nelegiuiţi pe Calea cea bună), căci Allah călăuzeşte pe cine voieşte El (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:272]

Prin urmare, nu este permisă forțarea nemusulmanilor, fie că sunt evrei sau creștini, să îmbrățișeze islamul, iar dacă acest lucru se întâmplă, islamul lor nu este unul real. Condiția îmbrățișării islamului este că aceasta trebuie să fie voluntară, iar nu prin constrângere. Cineva ar putea spune: „Însă vedem la televizor rapoarte cu privire la un atac împotriva unei biserici dintr-o țară care se află în război.” La aceasta, noi răspundem: „Rapoartele ar putea fi adevărate sau nu, iar dacă sunt adevărate, câte moschei nu au fost distruse și atacate în aceeași țară?” Cineva ar putea spune, de asemenea, că unii creștini au fost uciși, însă noi întrebăm: „Câți musulmani nu au fost uciși în aceeași țară?” Atunci când vorbim despre o țară care se află în război, este normal să se întâmple astfel de lucruri care nu au nicio legătură cu islamul și învățăturile sale.

Așadar, acel război nu este jihād. Motivul pentru care nu se numește jihād este acela că mulți oameni au fost forțați să emigreze sau au fost uciși. Mai mult decât atât, au fost demolate mai multe case de adorare, iar jihād-ul este împotriva tuturor acestor acțiuni, pe care le respinge.

Diferența dintre război și jihād

Diferența dintre război și jihād devine clară atunci când privim la unele dintre războaiele care au avut loc de-a lungul istoriei, așa cum sunt:



- Alexandru cel Mare: Alexandru cel Mare a câștigat respectul tuturor națiunilor și țărilor lumii, fiind o figură foarte importantă și influentă pe plan internațional. El a dus multe bătălii pentru a își extinde regatul, Imperiul Grec ajungând până în India sub conducerea sa.

- Ginghis Han: Ginghis Han a stabilit cel mai mare imperiu din lume, care, după moartea sa, a fost extins din China până în estul Europei, în Polonia și în alte țări. El are multe statui ridicate în mai multe țări, fiind respectat de către multe națiuni.

- Hitler: Hitler și-a extins imperiul de-a lungul Europei, anexându-i multe țări europene.

- Imperiul Britanic (Imperiul în care Soarele nu apune niciodată): coloniile sale s-au extins din Orientul Îndepărtat până în Vestul Îndepărtat. Acesta este motivul pentru care a fost numit imperiul în care Soarele nu apune niciodată.

- Coloniile franceze, spaniole, portugheze, italiene și japoneze: autoritatea și puterea lor s-au extins din Estul până în Vestul lumii.

Rezumat:

Ceea ce au în comun toate aceste imperii și războaiele pe care le-au dus este faptul că acestea au avut drept scop sporirea bogăției și cucerirea teritoriilor altor țări, pentru extinderea puterii și a autorității în întreaga lume. Un alt lucru pe care îl au în comun aceste războaie este faptul că acestea au dus la distrugerea multor civilizații și la sacrificarea și înrobirea națiunilor, lăsând milioane de victime în urmă. Aceasta este ceea ce arată și dovedește istoria. Ginghis Han este considerat a fi un erou național în țara sa, însă el și nepotul lui, Hulagu, sunt considerați a fi niște criminali de război în țările pe care le-au invadat. Ei au zdrobit națiuni, răspândind corupția și distrugerea. Hulagu a distrus „Casa înțelepciunii”, cărțile și manuscrisele sale științifice, care aveau o valoare incomensurabilă. Acum, pentru a cunoaște diferența dintre aceste războaie și jihād, trebuie să comparăm obiectivele, rezultatele și etica lor cu obiectivele, rezultatele și etica jihād-ului! Jihād-ul este cel care a oprit tirania și a protejat civilii musulmani și nemusulmani.



Jihād-ul în Biblie

(Jihād-ul în creștinism și iudaism)

Înainte de a menționa câteva dintre textele Vechiului Testament cu privire la jihād, vom menționa citatele lui Pavel din Noul Testament în care laudă jihād-ul menționat în Vechiul Testament și complimentează tot ceea ce a fost făcut în timpul acestuia, precum uciderea civililor neînarmați!



Pavel spune în Epistola sa către Evrei (11:30-34): 30 Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile. 31 Prin credinţă n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoinţă. 32 Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de proroci! 33 Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, 34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.”

Acum, să vedem ce spune Vechiul Testament cu privire la ceea ce s-a întâmplat după ce au căzut zidurile Ierihonului, o acțiune pe care Pavel a menționat-o și a lăudat-o în mesajul său anterior!

Iosua (6:16-24): 16 A şaptea oară, pe când preoţii sunau din trâmbiţe, Iosua i-a zis poporului: «Strigaţi, căci Domnul v-a dat cetatea în mână! 17 Cetatea să fie dată Domnului spre nimicire, ea şi tot ce se află în ea; dar să lăsaţi cu viaţă pe curva Rahav şi pe toţi cei ce vor fi cu ea în casă, pentru că a ascuns pe solii pe care-i trimiseserăm noi. 18 Feriţi-vă numai de ceea ce va fi dat spre nimicire; căci, dacă veţi lua ceva din ceea ce va fi dat spre nimicire, veţi face ca tabăra lui Israel să fie dată spre nimicire şi o veţi nenoroci. 19 Tot argintul şi tot aurul, toate lucrurile de aramă şi de fier să fie închinate Domnului şi să intre în vistieria Domnului.» 20 Poporul a scos strigăte, şi preoţii au sunat din trâmbiţe. Când a auzit poporul sunetul trâmbiţei, a strigat tare, şi zidul s-a prăbuşit; poporul s-a suit în cetate, fiecare drept înainte. Au pus mâna pe cetate 21 şi au nimicit-o cu desăvârşire, trecând prin ascuţişul sabiei tot ce era în cetate, bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni, până la boi, oi şi măgari (...) 24 Cetatea au ars-o împreună cu tot ce se afla în ea; numai argintul, aurul şi toate lucrurile de aramă şi de fier le-au pus în vistieria Casei Domnului.”

Ei nu numai că au ucis fiecare suflet de bărbat, femeie și copil, ci și animalele, după care au dat foc cetății!!!

1 Samuel (15:3): „Du-te acum, bate pe Amalec şi nimiceşte cu desăvârşire tot ce-i al lui; să nu-i cruţi, şi să omori bărbaţii şi femeile, copiii şi pruncii, cămilele şi măgarii, boii şi oile.”

Osea (13:16): „Samaria este pedepsită pentru că s-a răzvrătit împotriva Dumnezeului ei. Vor cădea ucişi de sabie; pruncii lor vor fi zdrobiţi şi vor spinteca pântecele femeilor lor însărcinate.”

Isaia (13:15-16): 15 Toţi cei ce vor fi prinşi vor fi străpunşi, şi toţi cei ce vor fi apucaţi vor cădea ucişi de sabie. 16 Copiii lor vor fi zdrobiţi sub ochii lor, casele le vor fi jefuite, şi nevestele lor vor fi necinstite.”

2 Samuel (4:12): „Şi David le-a poruncit oamenilor lui să-i omoare; le-au tăiat mâinile şi picioarele şi i-au spânzurat la marginea iazului din Hebron (...)”

1 Cronici (20:3): „I-a scos afară pe locuitori şi i-a tăiat în bucăţi cu ferăstraie, cu securi şi cu topoare; tot aşa le-a făcut tuturor cetăţilor fiilor lui Amon. David s-a întors la Ierusalim cu tot poporul.”


Yüklə 0,91 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin