أحمد الأمير Traducere: european islamic research center (eirc)


Într-un alt capitol din aceeași carte el a spus



Yüklə 0,91 Mb.
səhifə9/9
tarix02.08.2018
ölçüsü0,91 Mb.
#66083
1   2   3   4   5   6   7   8   9

Într-un alt capitol din aceeași carte el a spus:

„L-am studiat pe acest om şi, în opinia mea, a fost un om excepțional. Mi-am dat seama că, departe de a fi un dușman al islamului, ar trebui să fie numit mântuitorul omenirii. Eu cred că, dacă un om ca el și-ar asuma conducerea lumii moderne, ar reuși să rezolve problemele sale într-un mod care ar aduce pacea și fericirea atât de necesare.”



Istoricul englez Wills a spus:

„Orice religie care nu poate ține pasul cu civilizația se va lovi de un perete. Religia adevărată care am descoperit că ține pasul cu civilizația indiferent încotro se îndreaptă aceasta este islamul. Cel care vrea dovezi în acest sens este invitat să citească Nobilul Coran și perspectivele sale, metodele științifice și legile sociale, aceasta fiind o carte de religie, știință, sociologie, etică și istorie. Dacă mi s-ar cere să definesc înțelesul islamului, aș face acest lucru cu următoarea frază: «Islamul este civilizația.»”



Aici apare întrebarea:

De ce există oameni care nu vor islamul și de ce nu vor să îl cunoști, sau vor să îl cunoști, însă în modul denaturat pe care ți-l prezintă ei?”



Motivul este următorul: islamul i-ar împiedica să îți fure banii prin impunerea unor taxe și interese impuse în numele economiei internaționale deschise. Ei nu ar putea să considere femeile o proprietate publică printre bărbați prin impunerea libertății sexuale și nu ar putea să îi înrobească pe oameni prin legile făcute de om pe care le impun și care nu fac decât să îi supună și să îi îngrădească pe oameni. Atunci când Shariʻah islamică este pusă în aplicare, nimeni nu își poate însuși banii tăi, nu poate atenta la onoarea ta și nu te poate înrobi. Profetul (ﷺ) a spus:

Cu adevărat viețile, averile şi onoarea voastră sunt la fel de sacre și inviolabile cum este această zi sacră a voastră (ziua de Arafat din timpul hajj-ului), din această lună sacră a voastră (luna Dhu-l-Hijjah, a douăsprezecea lună a calendarului islamic), în această localitate a voastră (Mecca şi împrejurimile sale). Cu, adevărat, v-am transmis acest mesaj!”

(Al-Bukhari și Muslim)

În realitate, atunci când te pierzi și găsești pe cineva care te îndrumă spre calea pe care dorești să ajungi, îi mulțumești cu recunoștință sinceră. Cum rămâne atunci cu cel care te îndrumă spre Calea care duce la fericire și binecuvântarea vieții veșnice în Paradis, avertizându-te împotriva căii care duce la distrugere și chinul vieții veșnice în Iad? Nu este încă și mai important să îi mulțumești pentru ceea ce ți-a oferit, și anume salvarea sufletului și a trupului tău de Focul Iadului, în loc să îl critici și să îi avertizezi pe oameni împotriva lui?!

Trimisul Mohammed (ﷺ) nu a fost cunoscut niciodată drept un mincinos sau un trădător, nici înainte și nici după islam. El (ﷺ) a fost un exemplu perfect de onestitate și sinceritate în vorbire și nu a fost acuzat niciodată de trădare sau minciună. El (ﷺ) a fost cunoscut pentru sinceritatea sa încă de când era un copil, fiind numit „al-amin”, care înseamnă „cel demn de încredere”.

Atunci când Heraclius, împăratul bizantin, a primit scrisoarea Mesagerului (ﷺ), în care acesta îl invita la islam, el i-a chemat pe niște oameni din poporul Profetului (ﷺ) pentru a le pune întrebări despre el. Așadar, a fost adus un grup de oameni la el, printre care se afla și Abu-Sufian ibn Harb (Allah să fie mulțumit de el!), care era un dușman al islamului la acel moment, însă nu a putut minți în fața celorlalți oameni din poporul său, așa că, atunci când a fost întrebat de către Heraclius: „A fost acuzat vreodată de minciună înainte de pretinderea sa (că este un Profet)?”, el a răspuns: „Nu!” Atunci, Heraclius a spus: „El nu ar spune minciuni despre Allah dacă nu a spus niciodată minciuni despre oameni!”

El (ﷺ) este cel care a venit cu Shariʻah islamică pentru a te salva de întuneric și de nedreptatea tiranilor și a legilor lor, un salvator al sufletului tău confuz și îngrijorat care te va călăuzi către religia corectă, care este lipsită de contradicții și nu poruncește adorarea oamenilor, a sfinților, a crucilor, a mormintelor, a idolilor sau a icoanelor, ci adorarea numai a lui Allah, Singurul Dumnezeu Adevărat, Care a creat tot ceea ce există.

El (ﷺ) a venit pentru a te salva de Iad după moarte, deoarece Shariʻah islamică este adevărul și cel care vrea să creadă, să o facă, iar cel care nu vrea să creadă, să nu o facă. Allah Cel Atotputernic spune:

Spune (o, Mohammed): «Supuneţi-vă lui Allah şi supuneţi-vă Trimisului Său!» Dacă ei se întorc (îndepărtându-se de la supunere), el răspunde doar pentru cele cu care a fost însărcinat (transmiterea Mesajului), iar vouă vă revine răspunderea pentru cele cu care aţi fost însărcinaţi (de a vă supune și a primi Mesajul). Iar de vă veţi supune lui, veţi fi călăuziţi. Şi nu-i revine Trimisului decât transmiterea limpede (a Mesajului).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 24:54]



www.islamland.com

Pentru mai multe informaţii despre islam puteţi consulta următoarele site-uri:

E-Books

www.islamland.com

www.islamhouse.com

www.sultan.org

www.thekeytoislam.com

www.en.alukah.net

www.muslim-library.com

www.r-islam.com

www.rasoulAllah.net

www.knowingAllah.com

www.islamic-invitation.com

www.ar.islamway.net



Chat

www.edialogue.org

www.islamreligion.com

www.chatislamonline.org

www.islam-port.com

Cărți islamice gratuite

www.islamicbooks4u.net

www.islamic-message.net

Fatawa

1www.islamqa.info/en

www.fatwa.islamweb.net/en/

Pentru noii musulmani

www.newmuslimacademy.org

www.newmuslimguide.com

www.zadgroup.net



Ascultă Coran

www.quran.islamhouse.com

www.mp3quran.net

www.listenandrecord.com

wwwgodwords.net

www.tvquran.com

www.ar.beta.islamway.net/recitations

www.islam-call.com

www.qurantranslations.net

www.quraan.us



/users/ahmed/documents/my sites & projects/projects & sites/islamland/profile-cover-back_s.jpg


1 Acest termen din limba arabă (ﷺ) înseamnă „Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!” și este folosit de fiecare dată când este menționat numele Profetului Mohammed (ﷺ) – n. tr.

2 William Montgomery Watt, un istoric englez, Islamul și creștinismul în lumea modernă, pag. 223

3 Edward Gibbon: „În volumele precedente ale acestei istorii, am descris Triumful barbarie și al religiei.” Declinul și căderea Imperiului Roman, vol. 3, cap. LXXI, pag. 1068

4 Protocolul Groningen, 2004, Eduard Verhagen, Olanda

5 Raʻi Al-Gumhur: înseamnă opinia majorității învățaților, adică trei dintre cei patru învăţaţi (Abu Hanifa, Mālik, Ash-Shāfiʿī și Ahmad) care au înființat cele patru Școli de Jurisprudență Islamică au aceeași opinie.

6 http://www.independent.co.uk/news/uk/politics/the-burglar-is-unarmed-you-have-a-knife-so-what-do-you-do-next-8203046.html

7 http://www.telegraph.co.uk/news/politics/conservative/9595589/David-Cameron-when-a-burglar-invades-your-home-they-give-up-their-rights.html

8 Schimbul de soții în America: Dragostea, Sexul și Căsătoria în secolul al XXI-lea, de Curtis R. Bergstrand, Jennifer Blevins Sinski

9 Matilda Joslyn Gage, „Femeile, Biserica și statul”, Capitolul al VII-lea, Poligamia, pagina 404

10 Matilda Joslyn Gage, „Femeile, Biserica și statul”, capitolul al VII-lea, Poligamia, pagina 398

11 Sfântul Augustin de Hippona, „Tratatele morale ale Sfântului Augustin”

12 Philip Schaff, „Părinții Niceeni și Postiniceeni”: prima Serie, volumul al IV-lea; Sfântul Augustin: Scrierile Împotriva Manihei și a Donatiștilor, cartea a XXII-a, pagina 289

13 Papa recunoaște crimele nejustificabile comise pentru convertirea sud-americanilor,http://www.nytimes.com/2007/05/24/world/americas/24pope.html?_r=0

14 Cruciada albigensiană sau Cruciada cathară (1209-1229), Catarismul, Papa Inocențiu al III-lea, Masacrul de la Béziers (1209)

15 Masacrul de la Merindol (1545), Valdenzii

16 Revoltele din Toulouse (1562)

17 Michelade, Ziua Sfântului Mihail (1567), Nîmes

18 Masacrul din Ziua Sfântului Bartolomeu (1572)

19 Heraclius l-a numit pe Cirus din Alexandria drept conducător și patriarh și i-a poruncit să le impună copților doctrina „monotelismului”, însă aceștia au refuzat-o și, prin urmare, au suferit persecuții oribile.

20 A se vedea „Atunci când Isus a devenit Dumnezeu”, pag. 191, Richard E. Rubenstein

21 Ash-Sharh Al-Mūmti‘ (8/22)

22 Ash-Sharh Al-Mūmti‘ (8/7)

23 Tafsir ibn ‘Ashūr

24 Tafsir Al-Muyāsar

25 Sinaxarul copt, papa Benjamin I al Alexandriei http://st-takla.org/Full-Free-Coptic-Books/Coptic-Synaxarium-or-Synaxarion_English/05-Topah/Coptic-Calendar_08-Toba.html#3

26 At-Tabari, vol. 3, p. 226

27 Az-Zihār are loc atunci când un bărbat îi spune soției sale: „Tu eşti pentru mine asemeni spatelui mamei mele.” (semnificând: „Îmi este interzis să mă mai apropii de tine.”) Aceasta era o formă de divorț înainte de apariția islamului, pe care acesta l-a interzis, deoarece, în urma unui astfel de „divorț”, femeile nu erau considerate a fi nici căsătorite, nici divorțate.

28 Al- Khawārij, un grup extremist care a pornit o revoltă împotriva conducătorului musulman și a majorității națiunii musulmane, care au luptat împotriva lor.

29 Bart D. Ehrman, „Parafrazându-l pe Isus în Biblie”, conferință, minutul 33:00. A se vedea, de asemenea, Bart D. Ehrman, „Isus și adultera”, „Studii ale Noului Testament”, xxxiv (1988), pp. 24-44. A se vedea, de asemenea, Bruce Metzger, „Un comentariu textual cu privire la Noul Testament grec” (Stuttgart, 1971), pp. 219-221.

Yüklə 0,91 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin