*• Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" Secţia de împrumut U/bia luntrea lui caron roman ediţie

326

* — delir ! Vis, coşmar, delir !" Popa poveste, strigînd, _ca şi cum mi-ar împărtăşi lucrurile din clc purtare ca de (j'jncolo de Mureş, ceea ce nu este decît expresia sures­citării.

„Auzi, Octavio ? Dumnealui Axente necredinciosul

crede ! El îşi dă cu părerea că-i delir şi vedenie". Cu aceste cuvinte popa se repede iarăşi în odaia mare. Caută jptr-un sertar. Găseşte chibrituri, aprinde lampa : ,,Ai auzit, Octavio ?" Dar Octavia nu răspunde. Popa^se dwce după paravan, la vederea patului, el se opreşte : „Da' vinde eşti, Octavio ?"

Mă ridic de grabă din aşternut. închid, pe întuneric, pe dinăuntru, fereastra, pe care Octavia o lăsase cu aripile uşor întredeschise, după ce a ieşit. Aprind luminarea de pe masă. Popa vine din nou pînâ în pragul odăiţei: „Unde-i Oetavia ?" El respiră uşurat, văzînd că Octavia nu e în odăiţa mea.

„Ştiu eu ?" răspund a nedumerire, ,.cînd ai ieşit la brod, eu m-am culcat. M-am trezit din somn adîncaori cînd ai tras cu pistolul. Dar ce te apucă să tragi cu pisto­lul pi in pridvor ? Octavia nu-i alaiuri ? O fi ieşit afară. Să nu i se fi făcut rău din căldura asta ! Dă-mi voie să mă îmbrac. Prea este din cale afară tot ce ţi s-a năzărit ! Ce lupi, măi Vasiîe. Ce diavol, măi Vasile ? Trczeşte-te ! Lasă copilăriile şi închipuirile ! Dealtmintrelea află că şi somnul meu a fost ca un coşmar. Dracu vă pune de încălziţi casa, să ia foc, nu altceva !"'

Mă îmbrac cam încurcat şi fără a-mi putea ^slăpîni cutremurul. Aştept cu încordare să aud în sfîrşit pa Oc­tavia intr-înd în odaia mare, ca venind do-afară. Dar ea nu se înfiinţează.

Popa pare mai dumirit şi el, la gîndul că Octavia o fi ieşit pe-afară de răul căldurii năbuşitoare din casă.

„I s-o fi făcut rău"! Vine ea ! Hei, să audă şi ea ! Să audă ce se întîmplă în noapte do sfînt Niculae, la hanul brodnicilor ! închipuiri muiereşli zici ? Lupi şi dia\ ol au fost".

Popa se încinge de căldura cumplită din încăperi. îi ^curg sudorile pe frunte. Dar nu numai de căldura ce plu­teşte în han.

>,Se făcură lupii cît şobolanii, zici ? Ha-ha ! Cel mai poet e delirul, pqrinţele ! Vii prea iîrziu cu de-al-^e astea la mine, părinte Vasile ! Pe mine nu mă niui

327

dovedesc închipuirile ! Săreau lupii pe subt braţul înti_n i păcurarului"? .Şi se făceau mici? Ha-ha! Şi sâi\>_au ncă o dată şi se făceau mari ? Cui îi înşiri tu asemen^

? U

încă o dată şi ş ^

basme, părintele ? Mie, care nu mai am vedenii ? Uit_e că nu mă dau biruit. Sunt un om lucid, părinte ! Chiar prea lucid de la o vreme ! Sunt treaz ! chiar şi poezia din mine s-a trezit. Din păcate ! S-a trezit, cum se trezeşte vinul de Şard în damigeana astupată cu cocean de p_Os( runib. De ani de zile a ieşit visul din mine. Şi nu mai cred în închipuiri".

Mă îmbrac de-a binelea, ca şi cum n-aş mai avea gînd Să mă culc iar. Popa mai încearcă să-i încuviinţez vede-niile. Dar cum Octavia nu-şi face apariţia, îi spun părin-teiui : „Nu crezi c-ar trebui să vedem ce e cu Octavia ?«

Ieşim în odaia mare. Popa se duce iarăşi după para­van : „Cc-i cu Octavia ? Unde-i Octavia ? Vino, să vezi i Toată îmbrăcămintea ei e aci, risipită pe scaune !"

Mă duc şi eu după paravan. într-adevăr, toate părţile

montare, de Ia fustă pînă la pantofii de pîslă, de ",,

I ": pînă la halatul-cojoc, stau aruncata., la întîmp' n.

pe-un scaun şi pe-un scăunel.

„Cum a ieşit ? S-o fi ascuns pe undeva ? !" Şi popa in­să caute, agitat, prin dulap, prin unghere, pe după

•.iada de saci din coridorul-fundâtură. Eu îmi ţes uluit)

lipuirile şi bănuielile. Va să zică Octavia, cînd a intra!

-ine. nu-: e haîatul-cejoe pe fotoliu, cum mi-am

gîttat. Venise în odăiţă goală. După detunătura de pis-

fa a ieşit dfici pe fereastra la fel.

Popa intră acum in odăiţa luminată de-un muc de Iuniî-

. In odăiţa unde domnisem. In agitaţia ce-l cuprinde

lită pe subt pat : ,.Nu e nici aci !''

..Părinte Vasile, nu crezi c-ar trebui s-o căutăm

afară ?"

..Dor curn a ieşit ? Fără nimic pe ea ?''

Dau din umeri. Popa ia felinarul, ce mai fumegă Ungi i în pridvor. Ieşim. Inima îmi zvîeneşte că mi-o aud ca un tropot. In ogradă — zăpadă, ca pretutindeni. Vedem

ie de tălpi, în şir, în neaua afinată, luînd-o pe după

on spre grădină. Popa coboară felinarul şi ceffipteazâ are aminte : „Urme de tălpi goale !"

Ca un copoi adulmecînd, popa o ia, înnebunit, dup» ui me, Mă ţin după el ca un automat, încep să bănuiesc toată grozăvia. Ajungem în grădină. Urmele ne duc sp'^e

323

gardul din fund. Sărim peste gardul pitic, de nuiele, pă­trundem printre tufe în crîngul ce CC întinde pînă în apa .^Mureşului. Urmele duc spre apă. Ultima este chiar pe ţărm, ca o pecete pusă pe pămînt. De-&ci femeia a putut să sară în apă, şi să se piardă subt gheaţă. Gheaţa se în­tinde aci, cît e rîul de lat, şi e întreruptă doar de şuvoaie subţiri, ce şi-au croit albii înguste prin zăpada ce s-a aşezat pe carapacea proaspătă a apei.

XKI

\: Către dimineaţă, încă pe întuneric, ce prindea Sfi

fieze, am pornit singur spre Alba. Mă tîram a; marin zăpada necălcată de drumeţi şi fără ^Mf-bălăbăneam aproape, încît călătorul răzleţ c

ii, ar fi putut să creadă că mă întorceai,-: ] Bfc.Sfîntu' Niculae. Mă bălăbăneam însă de greul înuintă-Bft: prin nămeţi şi prin haosul nopţii ce col .1 lume.

Umblam ca pe-un prund de haos fierbinte and de-

prăpăstii de îngheţ. Purtam în mine toată n fihmîntarea nopţii. Amintindu-mi astăzi, după vreme, de acel drum, îmi dau seama că ara ;■ " mergînd. Am adormit cel puţin pentru cîtev* timp ce paşii mei, desprinşi de fiinţa mea în- .

iadă. Visul foarte încurcat al nopţii se c visat pînă la capăt. Dar nici în acel somn. p a o

boală, pe picioare, n-am izbutit să duc mai dep:u:e firul iţntîmplarilor, cu toate că ştiut este că în cîtev-- op

să visezi vieţi cu încălecări uriaşe de timpuri. 1 nai al am automat pe drumul fără drumeţi, şi mă trezesc din som­nul umblăreţ c-un junghi slîşietor în inimă. Junghiul, ca de cuţit, nu mă omorî. Mă mută doar în miezul realităţii, întîmplarile au fost întâmplări aievea, cu peceţi de întă­rire, n-au fost vis. Faptele ca de vis, s-au petrecut cu adevărat; rămîne să fie lămurită doar faţa lor refugiată în enigmă. Dar de unde să purced ?

Nc-am întors aşadar tăe la apa Mureşului. Urnvîe pe zâpudă se curmau, învederat, c-o prăvălire, nevăzută da

329

-ni, în valuri cu zai. Am stat încă vreo cîteva ceasuri * orbă cu pipa Vasile. Octavia nu mai era printre noi, ■.sta era sirguva certitudine, căreia totuşi nu ne încu-,,m să-i d-lm crezare. Ce-ar fi putut s-o îndemne să ni îStrSineze ;ntr-atît ? Aceasta ne era chinul şi focul şi

ebarea.

Frînturi din lunga conversaţie cu popa Vasile se învîr-tce în mine, trecînd şi revenind...

,.Las\ părinte, astea. Vorbeşti aiurea". „Diavolul a fost prin apropiere toată noaptea, o fi ut-o cînd s-a dezbrăcat, şi-o fi chemat-o la el ! Ea o fi ^at în somn ca o lunatică spre el, şi-a nimerit în apa

a'eşului !"' „Ascultă părinte, n-am cercetat dacă nu cvmva au fost

i_}\ urme întoarse".

„Urme au fost, dar numai spre apă".

„Ascultă părinte, în grajd nu ne-am uitat. Poate că s-a culcat în iesle, printre vite, în aşternutul, unde dorm tei de se pripăşesc pe-aici. Vrea Octavia sâ ne facă o poznă, să bage spaima în noi, aşa cum ai făcut şi tu, cînd ai apăsat cu degetul pe trăgaciul pistolului".

Şi cît am aşteptat, şi cum am aşteptat!

Popa aducea în jos, mereu, ca în delir, pe diavolul. Eu porneam do la premisa : să presupunem prin imposibil... că diavolul... Dar nu asta interesează. Interesează saltul din ut mă. Cunoscând unele fapte ce-au premers hotărîrii Octaviei, de a o lua spre apă, fapte pe care popii nu i le mărturisisem, eram încredinţat că ceea ce s-a întîmplat — s-a întîmplat. Se deschidea însă şi în faţa mea un gol:

d -ce?

Toate astea se învîrtcsc în capul şi-n sîngele meu în t'iTip ce înaintez prin nămeţi spre Alba. îrai desfac fularul do la gît, îmi deschei paltonul în faţă. Mi-e cald, şi trans­pir. Broboone de sudoare îmi curg pe frunte ca &ă-şi caufe matca în dungile din jurul gurii mele. în răstimpul un$ singure nopţi, dungile s-au adîncit, desigur, ca săpate îfe

plai ră.

Uneori mi se pare că bal pe loc, atît de anevoie îî ^iJl Intez. Totuşi, greul trebuie să fie mai mult lăuntric, c ii degrabă decît pot să iau seama, ajung la Alba. Cî;

330
întru în curte, fiică-raeâ, Ioana, pleacă tocmai la şcoaîS : „Unde ai mas toată noaptea ?"'

„Iacă ne ţinură locului într-o şedinţă pînă-n zioară !•' răspund aparent liniştit, „aşa se-ntind şedinţele cînd au loc alegeri sindicale". Nu spun tocmai un neadevăr, căci în noaptea aceea ar fi trebuit să iau parte, într-adevăr, la nişte alegeri sindicale, care, pentru importata lor în noua orînduire socială^, se de&f ăşoară ca un ritual pus subt sem­nul aurorei b^eale. Ioana primeşte cu neîncredere* expli­caţia înlîrzierii mele, dar arborează o expresie de îngii-duinţă. Pentru vîrsta ei, îmi pare întîia oară prea înţele­gătoare, ţ

Am să intru în casă. Cum mâ voi stăpîni ? După cîteva • am să povestesc soţiei mele, Dorei (în aceeaşi clipă ^m trece prin minte că Leonte o numeşte Flavia), cele întîmplate, în măsura în care asemenea întimplări se pot povesti. „Că ieri după amiază — Doamne, ce mult e de-a-tunci ! — ne-am întins la han la taifas prelungit. Că din pricina vorbei lungi se făcu tîrziu, că, bezna odată eăzută, ar fi fost riscant să mă întorc singur. Se pare cu lupii au cotropit ţinutul. Că am stat la masă la o cupă, două de vin. Că înainte de miezul nopţii, cînd mă pregăteam să mă retrag în odăiţa fetei să mă odihnesc, nimeri un cioban cu înfăţişare cam stranie, de om ne-om, şi cere popii să-I treacă peste apă cu cele două mii de oi ale sale. Obosit, m-am retras în odăiţă. După vreo două ceasuri popa se întoarce : Octavia nu mai era în odaia mare... Şi acum să te aştepţi la ceea ce nu te poţi aştepta, căci după toate eemnele, Octavia, nu se ştie din ce pricină, pare să-şi £1 curmat viaţa sărind în Mureş". Soţia mea păleşte. Picioa­rele i se taie, ca de-o slăbiciune, se aşează într-un fotoliu. Şi eu urmez : „în tot cursul serii, în timpul cinei, veni vorba despre ci te de toate, despre prigoane şi catacombe, veni vorba şi despre furtuna de spaimă, despre canalul Dunărca-Marea. Neagră, despre noile loturi de «volun­tari» pe cale de a fi ridicaţi cu dubele... Toată seara Oc­tavia păru preocupată de grozăvia zvonurilor, nu excesiv, totuşi preocupată, pentru ca, după ce de abia am aţipit în odăiţa mea, să cadă sorocul ! Nu ştiu precis ce s-a întîm­plat, şi cum, nici din ce pricină... în orice caz Octavia a dispărut. Ne-am luat cu felinarul pe urmele ei prin zăpadă, pînă la apă... Urmele... ca un şir de puncte <— după un. ultim cuvint.,^-*

331

,1. •■;,'. las', las', nu se poate !" face soţia mea, cuprin­zi faţa cu palmele, ,,Cîne ştie unde s-o fi ascuns ! poate să vă îmbie o joacă¹ a imaginaţiei ei, sâ vă la încercare ! E plăcerea ei să se dea în spectacol. s^?i iască toată obştea despre ea ! Nu cred nimic, din tot ; spui !" Dora mă lasă singur. Pleacă pentru treburi în oraş

zice ea. Dar o ştiu : a cotropit-o spaima.

Mă întind pe-o canapea, să mă odihnesc. Dar de pe ce

ţtialeaguri să-nai adun somnul ? Cînd să aţipesc, tresar

b-vm ]unghi la inimă. In durerea de subt coaste se adună

;jarcă toate amintirile şi agitaţiile nopţii. Şi parcă iarăşi

alunec fizic — în somn. Junghiul mă readuce în miezul

lucidităţii mele. Mă ridic. Mă plimb prin odaie. Dora se-n-

i-a uitat de treburile prin oraş ? Se duce la bu-

ncredinţată că eu mă odihnesc.

î după o oră ne intră în casă Lelia, fiica brodnicilor,

■ de plîns, cu ochii holbaţi. Ne aduce ca o veste

nă. Despre cele întîrnplate la han, o veste mult

amplificată de gureşele zvonuri de la şcoală. Lelia caută,

;cirea ei, un refugiu. N-am putinţa de a i-l da.

, a încearcă, pe cît îi este posibil, s-o liniştească,

^: '-i că totul are să se dovedească peste un ceas,

;von netot. ,,Ai să vezi Lelia. ai sâ vezi ! Vino

noi. după ce-i ieşi de la şcoală. Pînă atunci

e..." Fata pleacă. Nu ştiu dacă e mai ogoiată,

I

■■• se

Se

■hoc

i, o

nici un

va ceasuri, că uliţele şi i

um de vreascuri, des^yonul o

u, de la bi'od, şi-ar fi curmat

şi un al doilea zvon, o „explicaţi

ţie pe măsura imaginaţiei c

materială, în care nu intr,

■abil. Femeia, aşa se vorbeşte, ar fi aflat,

>ri de la securitate, că va fi ridicată spre a

.naiul Dunărea-Marea Neagră, la „muncă

-a-i riumit, în chip oficial, regimul de ex-

la canal. Acestui destin, care la intrare are

triumf purtînd inscripţia : ..Bine aţi venit

oluntari !." — doamna Octavia Oileanu i-a pro-

: Mureşului.

332

Pe Ja amiază vine la noi popa Vasile cu Lelia. f e rupt de oboseală. Alergase în dreapta, în stînga, p<-cunoscuţi şi pe la diverse oficialităţi. Dora ia în primii < pe Lelia, încercînd o consolare dictată de împrejurări în care nici ea nu mai crede. Lelia tace, în sughiţuri. Conso-lavea nu are nici o priză asupra fetei, care fn răstimp primise o confirmare a zvonurilor de la tatăl ei. Soţia mea se indîrjeşte, cel puţin aparent, să desfăşoare bănuiala

totul ar fi un simplu spectacol, care se vă* lămuri de­grabă spre bucuria tuturor, chiar prin reapariţia Octaviei. Soluţia pe care o imagina soţia mea, susţinută cu glas taie. dar fără argumente, nu înduplecă pe nimeni, ba supară puţin pentru imaginea neserioasă cu privire la felul Octaviei.

Mă retrag în altă încăpere cu popa Vasilo. El îmi spune ştergîridu-şi fruntea, că a fost la poliţie, unde a anunţat dispariţia Octaviei. La poliţie popa şi-a exprimat.

;ă cîte îmi spune, părerea că Octavia şi-a căutat moartea în apele Mureşului, într-un moment de pieri! ■ de sine, minată probabil de anume temeri. Inteiv

asupra condiţiilor, in care s-a dat o seamă de amănunte, d;i bănuieli şi ipoteze. El a pove: banul, fără de a interpreta ins Popa a insinuat, totuşi, la po soţiei sale ar putea sâ aibă o

circulat, pe la han. dyr şi in oraş şi prin satele din împî jiH'imi, că o nouă masivă ridicare de voluntari \. tlul Dunărea-Marea Neagră va Li iminentă.

petrecut faptele, pop<, s-a reţinut să rostea t şi întîmpîafea eu ci ielirant această apaiv e, păreiea că dispaut legătură cu zvonul. c<

l

de

•\-

După ce s-a întors şi Ioana de masă. Nu se mai vorbeşte aproaj dă cîie-un sughiţ de plins şi .schit* surîs, cînd soţia mea mai înec; giroa că Octavia îşi va face aparii că am putut, crede într-o isp precuvn osie aceea ce i s-a atribu şj cu Lelia se ridică apoi în tăcea-

în după amiaza zilei poliţia din Alba a trimis Ia

locului oameni, cu spărgătoare de gheaţă si cu căngi, s:

caute prin apa Mureşului. Zeci de oameni au spart, chr

loc în loc, gheaţa, dar din ochiuri şi viitori n-a ieşit If

la nicăieri nici un semn cu privire la înecată. Cun

333

i şcoala, ne cw ■ nimic. Nunii» ?ă cîte-o juniăi

o consoleze ev certîndu-m |

>tit de ncomt']

de gura lupiii. Popa vi pleacă la han.

timpul se însemna şi gerul se lăsa, ochiurile sparte făceau repede pleoapă. S-a renunţat în cele din urmă la căutare, spunîndu-se că de abia la primăvară, dacă va mai ie.ji la suprafaţă înecata. Aflai, tot în cursul după amiezii, că nici vorbă ca podul de la Partoş să fi fost dus de apă, după cum pe la miezul nopţii ne spusese misteriosul cio­ban. Năvala veştilor, pe seară, mă prinse într-o stare de mare oboseală. Veghea mea era alterată de somnul ce nu mi-l dormisem. Visam treaz. Astfel mi se lămuri min­ciuna păcurarului : cum putea să treacă cu două mii de lupi prin oraş ? Evident, nu putea să traverseze Alba cu o asemenea turmă. Păcurarul n-avu încotro şi născoci că podul de la Partoş a fost dus de apă. Apucînd pe calea acestei lămuriţi, ce mi-o dau singur, alunecam încetişor, pe jumătate treaz, în visul sau în delirul popii Vasile : ciobrmul nu era cioban, ci diavolul în carne şi oase. Dav ..l;r din visul, ce se înfiinţa în mine, ca un du-te-vkio do neghioabe vedenii. Tresar de-un junghi la inimă. Tî e-zindu-mă o clipă, vreau să-mi fixez, cu orice preţ, în cuget, gîndul : ciobanul a fost un cioban ca= oricare altul, şţ oile lui au fost oi, nu lupi ! Iar dacă a fost nevoie riu-mai de cîteva treceri cu brodul, numărul oilor n-a putut să fi fost mai mare do-o sută. Făceam această socoteală, fără îndoială, treaz. Totuşi, ce-a văzut părintele ? Lupi tare sureau pe subt braţul întins al omului ne-om ! Şi de co nu mi-aş mărturisi fără sfială sau ruşine ce-am yâzui w>î ? Nu-mi voi spune niciodată că n-am văzut ochii do fosfor ai păcurarului ! Dar lupii ? Poate că i-aş fi văzut, dacă m-aş fi uitat pe fereastră. Cum se face că n-am controlat urmele turmei, acolo în faţa hanului ? Dacă-rm amintesc bine, la ieşirea din han, m-am uitat şi pc-acolo, dar zăpada, ce-a mai căzut către dimineaţă, a acoperit urmele. O dovadă totuşi are amintirea cu privire la fiinţa ciobanului. Galbenii au zburat pînă în mijlocul mesei, potrivindu,-se, singuri, unul peste altul cu pentru a intra într-lin fişic.

îniîla noapte după grozava întîmplare. Unde să-mi £v^;c:esc somnul ? încă mai înainte de a mă dezbrăca să mii culc în patul meu, acasă, între cei patru pereţi ai camerei

334

■ele, adormisem pc-o canapea, ca mort. Dar somnul n Kt scurt. Să fi tot ţinut cîteva minute. Am dormit totuşi ca mort. Trezit de la inimă, am început să mă dezbrac şi m-am culcat în aşternutul meu. Dar acum că a intrat în joc şi vrerea de-a adormi, somnul mă ocolea. O nespusa oboseală mă cotropi, dar cînd să aţipesc, sîngele se pornea cu zvît sfiituri de ciocane în toate malurile trupului. Fizio­logia mea respinge somnul. Totuşi un fel de somn simt în ţoala lumea dimprejur. Numai în mine nu. Va să^ zică : podul de la Partoş n-a fost dus de ape ! De tc-a *minţit ciobanul ? Dacă oilo lui ar fi fost oi, i-ar fi fost, desigur, la îndemînă să treacă peste podul de la Partoş ! Drumul prin Alba nu i-ar fi luat mai mult de-un ceas. El a pre­ferat trecerea cu brodul, ceea ce-i rupea din vremea lui ciobănească — patru ceasuri. De ce a preferat brodul ? Ei, de ce ! Nu e limpede ca ziua ? Mai vrei explicaţii ? Futea ciobanul să treacă prin oraş, la miezul nopţii, cu două mii de lupi ? — Şi astfel ajungeam iarăşi la lupi. Şi cu lupii la diavol. Parcă aş fi umblat şi eu pe făgaşele lăsate prin văzduh de delirul popii.

Dar nu numai povestea lupilor îmi frămînta ceasurile. Trecea prin mine şi revenea mai vîrtos altceva. Specta­colul, ce nu-l văzusem, dar pe care, topit de-un somn ne-somn, mi-l închipuiam. Zecile de oameni strînşi să spargă gheaţa, ce acoperea toată matca Mureşului sau care, uneori, tivea nurnai marginile viitorilor. Imaginea are o acuitate mai vie, decît cele ce cuprind cu ochii. Aud loviturile de tîrnăcoape ! Desluşesc în depărtare sloiurile c nd. Văd apa tulburîndu-se şi limpezindu-se. Nu se iveşte nimic. La primăvară ! îmi spun singur. La primă­vară s-ar putea să apară înecata cu faţa mîncată de lipi­tori, cu coapsele roase do somni. Şi iarăşi încerc să-mi lămuresc fapta Octaviei. O stare de panică, ncgîndită, trebuie să se fi produs în ea la auzul zvonului despre o iminentă ridicare de noi voluntari pentru canal. Pe cine nu l-ar spi ria de moarte vestea că se găseşte pe lista lotului ce urmează să fie ridicat ? Dar explicaţia aceasta, cc-şi are greutatea ei, mă înduplecă pe mine, care ştiu că Octavia a luat poteca spre patul Mureşului, plecînd de lîngă mine ? Trebuie să mă gîndesc mai cu dinadinsul la această potecă a ei ! Sau şi-a pierdut oare Octavia cum­pătul cînd a auzit detunătura de pistol nebun chiar în

335

pridvor ? Cum nu şi-ar fi pierdut cumpătul la auzu] pistolului ? Mai vîrtos în situaţia. în care ea se găsea în acel moment ! Sau a chemat-o păcurarul ? Dacă păcu­rarul nu era păcurar — ci altceva, atunci el ştia de unde o cheamă ! — Dar poate că Oetavia a pornit spre apă ca o lunatică, minată de-un Îndemn mai tulbure decît o f-omnolenţă ! Nu, nu, nu ! îmi spun, pricina trebuie să fi fost totuşi panica. A luat-o spaima că popa trage cu pis-lolul ? Nu, nu, nu ! îmi spun, trebuie să fi fost totuşi altceva. Dezamăgirea că n-am răspuns numaidecît şi cu toată hotărîrea dorinţei de a-i spune în sfîrşit, in sfîrşit, e-o iubesc ? Să fi fost disperarea mută că în clipa aceea gîndul meu ar fi putut să umble prin preajma doamnei Ana ? Sâ fi fost bănuiala că în ciuda dragostei şi a patimii ni arăta, ea rămînea interzisă în pragul fiinţei mele ? Imaginaţia şi gîndul meu îşi deapănă motivele, toate, cîte ar fi putut să fie invocate în vederea unei inutile explicaţii. în fond fapta ei rămîne inaccesibilă unei lă­muriri, sîmbure negru în miezul unei enigme. Sunt acum iiţat că numai imaginea ultimului ei mers spre apă corespunde întocmai unei realităţi. Nu am decît o taine : în clipa supremă ea mergea fără veşminte, padă, spre apă, într-un fel de transă, ca o lunatică

ta câteva zile, de frămîntare sufletească, de ni ului, am căzut în insomniile, prin care mai ^; a uni am trecut cu totul din alte pricini. Qoi iloririle de slujbaş, îmi făceam orele de birou la n. Anevoie mă puteam însă concentra asupra ?unui lucru folositor. De-o strîngere a gîndului si a iei nici vorbă nu mai putoa să fie. Din stihului ieşisem de altfel de ani de zile. Am

că vreodată ani :;:ris fi versuri.

l.i qra precisă, cînd fără de vreo înţelegere prealabilă întîînesc pe Ana la întretăierea unor străch ate, nici o îniîmplâtoare întîlnire nu mai a ngîierea apelor nu mai apărea. Mi se denunţase i. Transfc astfel numele unei plante de

expresie ce reda plastic o implacabilă situaţie,

336

Auzise fără îndoială şi A;;a despre cele Inţîttiţ>late. Şi fi fost greu să mă întîlneaseă, dintr-o mie şi una de

idni.

Aşteptam cu încordare, cu înfrigurare, cu ncrăbr' _sâ fiu chemat la poliţie, spre a fi interogat în chestiunea misterioasă de la hanul brodnicilor. Eram hotărît.să arăt aptele petrecute. Fără reticenţe. Dar şi fără pretenţia de a *i pătruns enigma. Invitaţia întîrzia. O anchetă, foarte sumară, de mînluială, se făcuse încă a douy după intîmplare, la fa'_va locului. In procesul V*erbal, de rigoare, s-au trecut în primul rind cele arătate de popa Vasîle. Şi zilele treceau fără ca o nouă anchetă să se mai schiţeze măcar. Interogarea mea ? Se amina de la o zi la alta. în timpul insomniilor mele de noapte mă inîerogam însă singur. Concluziile mele ? Plumburii, informe, haotice.

•• Cetăţenii de toate graiurilc din Alba continuau sâ discute¹ cazul. Lumea din oraş, ca şi cea de la margine, s-a oprit la părerea că Octavia Olteanu a căutat drumul apelor. în condiţii de panică, aflînd. că va fi ridicată cu un nou lot de „voluntari" pentru Canalul Dunărea-i\Iurea Neagra.

Zilele¹ treceau, şi apoi săptămînă după săptămînX. Nr>-* norocirea de la hanul brodniciior avea să fie acoperită de rumoare şi de groază în noaptea, cînd un mare lot de „voluntari" ai morţii, pentru canal, a fost într-adevăr ridicat, cu dubele ce au circulat prin bezna oraşului, "pe la ore mici, ţinînd. cu huruitul lor lugubru, subt "teroare, toata populaţia. Ancheta în chestiunea tulbure de la vadul Mure .ului n-a mai avut nici o urmare. Din ceea ce de­duceam că Octavia Olteanu se găsea, într-adevăr, şi ea, pe li :.i lotului de ..voluntari" şi că din această pr-nici poliţia, nici securitatea, n-au continuat cercetările.. Mace ■ a se clasa, pentru ca imaginaţia publicului oraj|$i a norodului din ţinut să nu mai aibă nici un n de a o amplifica, neliniştind lumea fără folos.

pa Vasile s-a dat în aceste săptăniîni, de iremedia­bilă descompunere? unor excese de beţie, cum cronica

ţii sale nu a mai înregistrat pînă aci. Frecventa circiume de la periferia oraşului. Petrecea în completă inconştienţă prin şanţuri, unde urbea se corceşte cu cîmpul, ca sâ se dezmeticească puţin înainte de a intra în alta circiumă