*• Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" Secţia de împrumut U/bia luntrea lui caron roman ediţie

Site şi în c

ea ce

'inte de nevi tabil

-

un palm ân felttl să"

In timp ce voi

1 a cuprins p>: Manoara pe după cap cu braţul, descria un soi de ap- d burgheziei noastre' a i

irninenţă o întrezărea : „Biata noastry burghezie, ticălo-' ' 1 idicat doar în cîteva decenii,

impui să ajungă la ■•eonşT fără a se fi lepădat de păcâ-

zgurâ, din care s-a ridicat. Nu de asta îmi pare rău'', continua filozoful, ..îmi pare rău că spiritul intra onie. Nu litarga ta e pe targa. Marius. pe I

înainte de vreme, s-^_{a n}._a avut nici măcar iine. Ea se prăbuşeşt
ine spiritul. îi va lua locu păniîntului un spirit condiţionat, adie

nte se opreşte in plin di |bai'ei de ţîmpla sa : ..Minunai;'] ^Hp. Dacă n-aş fi omul fără d<

-.■sie zile de exuberanţă primă

această rej anti-spirii Apoi , l\ meie eşti t

văr;

lui Marius. Şi te-uş săruta altfel decît t iată". Filozoful se aplecă spre doamna Stănc o parte, îi cuprinse obrazul cu amîndouă rîiîi curt şi repetat, aproape cu nesaţ, pe gui

moi ai, Marioară. ca nice de a fi sărutate de ^^,timp ce Leonte

eî. cu aer de s /*,!-( larioara. soţul aees , îşi bagă capul, i'ăra ipatcie .m Mai

doi. El pri

sărută, scur

^K

^fe petale de trandafii

. care mai au un destin", ie astfel, ca o umbră din ". preţuirea ce-o are faţă îndul „speciali-^f '^ *>" ->ate cuvînt, p ic cu un zîmb\ . repetat, pe 1\

au şi eu mii.c umiuicam intrj^ t într-un cadru de e^sîă transe tn sfîi'şit că un stup a roit dintr-o a s-ar cuveni sa prindem roiul, caic re ""giîe unui măr din apropiere, să ni tu l..orii, cu bulgări. Mario.ua începe să cu multe subînţelesuri, de scena în desfăşi , prefăcut contrariată, un cuvînt soţului ei ", prinde roiul : lasă-l pe Leonte să mă sărute ca are nu mai are destin. Tu nu vezi că-l deranjezi ?" ofu] începe să rîdâ şi el : ..Bine, dragă Arcane. U.-a pus să apari, tocmai acum m p.ivăzul i'em-

141

Du-

trei ?" Rîrlcr.m cu toţii. Era un rîs iveai, curat şi izl Se contamina de acest rîs, în cele di h, şi Aron cai t*,

privind din grădină în hol, iot mai stăruia cu coatele- l\\ fereastră. Rîsul creştea şi scădea în valuri, rostogolindu-şi murmurul de apă mare ; se amestecau în rmmnur pu_ | ritatea spii'ituală a filozofului, care avea întipărit în ţoală "^; fiinţa sa stigmatul unei castităţi aproape sacerdotale, şj hazul nostru în marginea unei scene care, pentru duhuri g nu lipsite de umor, se preta, totuşi, la cele mai divr-: ■-_Q interpretări. Hohotele se dozau, la fiecare din noi, altfel, -din argint, aramă, cioburi de argilă şi glas de ţnierlă, pentru ca să dea, în ansamblu; o adevărată simfonie a | rîsului. Iureşul nostru izbăvitor a atras şi pe copiii căsoi, i care ţîşniră din încăperile lor, şi care se pomeneau bono- j tind, fără a şti pentru ce.

în zilele următoare, colectivul avea să se destrame. ■' Plecarăm, pe rînd, cu toţii, fiecare la ale sale. Deocamdată, se ducea, fiecare, la vechile sale rosturi, dar nu pentru mult timp.

O Hnâ înainte de încheierea anului universitar îmij prelungeam concediul de „boală" psntru încă vreo cîteva luni. Prelungirea o ceream subt pretext de boală. Do fapt iasă, din alt motiv. Situaţia în învăţămînt era cu totul , neclară, şi nu ştiam dacă face sau nu, să-mi reiau acti­vitatea didactică.

în toamna anului 1946 trebuii, totuşi, să mă hotărăsc! a-mi impune disciplina universitară. Plecarea de la Sibiu , la Cluj îmi era însoţită de-un foarte dezagreabil simtă-l mînt al provizoratului. Era de prevăzut că îhvăţămîntul' universitar va trece prin mari şi, vorba celor de la Mini­ster, „sănătoase" prefaceri.

Sosit în capitala Transilvaniei, eram ispitit să văd pefli doamna Oetavia OUcanu, pe care n-o mai văzusem şi ■ pre care n-arn mai auzit nimic chiar din acele cîteva zil^e| şi nopţi, cîntl mi s-a stîrnit criza existenţială în legaturi

142

^uJLggirea de a nu-i mai găsi. Noii locatari îmi şop-f^au că profesorul OUcanu nu mai este la Cluj. Profeso-j de teologie ar fi fost „epurat". Devenind indezirabil î-i acest oraş, s-ar fi întors la tară, cu doamna şi fiica, şi 'că s-ar găsi pe undeva, pe la Alba-Iulia". " Hă adia presentimentul că mult timp nu avesjjn să rănîn la Cluj. Un glas îmi şoptea că se va îiîlîmpla cu mine aproximativ ceea ce s-a întîmplat cu profesorul de teologie Olteanu sau, ca să rănim în cadrul unor simili­tudini de soaită, mai făţişe, ceea ce s-a întîmplat cu Lc-_onte Pătraşcu.

Pe la sfîrşitul lui august 19-l0 dosarul lui Leonte îşi

nar". învinuirea ae a n răspunzător penti Nicolae Iorga era consemnată în dosar (după un articol apărut cîndva într-un ziar din capitala, nu mult după răsturnarea de la 23 August). învinuirea aceasta era, to-

gratuitate

să fie trecută la dosar, îi provoca lui Leonte un gust de cerinţă de mort în cerul gurii, amar şi arzător. Căci, după cum ne amintim, nu Nicolae Iorga a fost timp de două­zeci de ani ţinta unor nesăbuite atacuri din pcirti;; lui Lc-oatc Pătraşcu, ci, dimpotrivă Lconle PătraşcJ fusese, ce! paîîîi o dată pe lună, atacat în presă şi în' publicişti ju l din partea lui Nicolae Iorjta. Leonte n-a răspuns o dată injuriilor ce-i vesteau, cu intermitenţă, din ri;.nv'!.'i profesor de conştiinţa naţională. Lui :; i se ui.ii adir-e, la dos.îr, acuza că ar întreţine le-prietene-: i cu un cunoscut poet, de a^cemcni „ide-■şi „reacţionai-'. Acc.^r»ta — aş fi chirr tu. Lconl.* .cu mai esto acuzat de l^^uturi cu cn cui iîe marii iii, adică — cu Marius Borza, şi cu AVxo Păcura-cunoscutul duşman al poporului", cave a înfundat ^e vreo doi ani puşcăria pentru atitudinea sa ,.şovină" şi »ţi'ădăioare''. (Memoriile adresate cu mulU ani înainte Siguranţei româneşti,' prin care Alexe Pucurariu arăta ^tlJt ce a făcut ci prin Rusia în folosul „neamului roma-

143
* 8 g j? -i

ta ;;3 cu o —»

■: o o

ş- 9. H
ife

C CTi

ita

ci p

.G u «9

g â32
52 >hj ta o

«

■-.

Oi

£ « S
5 -^

—■ s >ra ca

O «3 3 g -^J O

a-s

& o

^:^

0)
S

cS O

o

si

yn N

«2

Cp

■%% . ca

3

SCU _M CL) P _ 3 O t)J3 G c3 -u o fi; ^m

,.s.§'8 ^M °

■3 f rt . . 3 c H ^ i5 Ş •?

1 p

li!

tu „•:

g S g -S «B
'O Oi

J

ca

a o da

C •« C 42

3 ca,S ^M ■■Ş w u

'3 a.

M

CU

h .-,

N

0

>a! ii

3 .

ca

.a ca

-S »■•

3 O H !S

g

ca

iii"-:

|!i'|4!ti_sîl!l³

i* 3 M * - Ş. "SSL « -S i^:s ^ ci¹

ca

M « O O

c c -S S

3 3- ^N ? i

3 —i N i,

g 3 fel

&.n

u
c8

+j

-^ *C -o eu

■« 51 | °

*-" ica

s

Se

â

s fi °

O) d cs

X

c

qCS

93
"3

u

380

—< »ca x!

in -!i ^ o ■" _H ^ S 3 « .S S¹ S O

o 'n .y >ca -■ o S cj

_

3 -*M 'S

rt >ca o o ^3

-. ci

o co o y

r, o ce c

S *~i "^t-^> n-<

O O ffl

Sj C Cj

3 C «

^-> CJ O>

3 O

B5

cu 2

•3 ^ s

4

. r» "O

Ifi-S^£1"l

3-: -d h

7^ 3 >ct3 *r1

o "3 -o 5

<-i c b

a) c ^t<

/-i r^ 3

rf-jil ja

C ^5 —

.0 o

g c S .ts U S ■ . c 3 "S n ° s «

■•-■.

3 c

e

^ o p

S 5 c « S î

«" ^ —! iî C3 M

ac

ca^ CI J
3 o

o _£ o

ini

55 Sg ^; 03^

C w ^. -

3 O a;

£0
^M 3 .^, w

3 O

__ cn --. o 3 " 'fi S u, .jh 4S .2 aî"

*-i t_i'. ■ ^r~. »-l ^V w ^

g % 5- o .. -d t

..•o 8J
âf

■s fj

SccŞo
O '-r

,rt 3 CS -r-

2 a-i 3:

ea

oS8,S-5i

; ^ ^ra ca ? o 3

O. 03 ii C <= '-⁰

o .a

3 3

X5

3

C -

a s

3
1

-Q 2 £ c l-"0 -54 ea

luni înainte de îi intra în vigoare gravele 1 de „ali-

niere" a învăţă* sântului superior.

Concomitent se făceau pregătiri alarmante în toate do­meniile vieţii obşteşti, în vederea viitoarei lupte de clasă. Undeva, prin tainiţele secretariatelor de partid, fiecare membru al corpului didactic îşi avea acum, ca toţi cetă­ţenii, do altfel, un „dosar". Acolo se înregistrau toate in­formaţiile, ce eo puteau obţine, pe orice calc şi de la ori­şicine cu privire la trecutul politic, la starea txiateri

■ -----^:: ~*""¹ •ai-ii-oriiiti. în afară de

de fîle.alăturat dosar

«ea erau ticluite uV în noua situaţie.

e la trecutul pouuc, *.<* _a rului. Oaînenii erau apreciaţi, în afară d ■"■*^rv"^<"' ivsi Exclusivă

titularului ului. Oamenii erau apa-uu_n

orice mi i | rsonale, ale lor, în perspectiva exclusivă a

intereselor de partid.

Datorită indiscreţiei unor funcţionari, cari aveau ac­ces la dosare, aflai că eu personal aveam între cartoanele mele enorm de multe „file". Mi se aducea şi mie, ca şi lui Leonte Pătraşcu, învinuirea cu aş fi „idealist" şi „reacţio­nar", că am refuzat colaborarea cu clasa muncitorească, producînd astfel o dovadă învederată că opun o voită, os­tentativă rezistenţă la ofertele de a mă integra în noua viaţă obştească. — Informaţii pentru dosare se,culegeau pe toate drumurile. De la Căpîlna, din cătunul de munte, undo Re-am făcut bejenia în timpul bombardamentelor, a ajuns în dosarul meu, prin bunăvoinţa cine ştie cărui guşat local­nic, devenit agent al securităţii, „informaţia*' că ne-am fi refugiat în 1944, pe-acolo. cu mai multe care încărcate cu lăzi doldora de „aur". Referenţi băloşi do jind notau la do­gar că „informaţia" ar fi veridică, şi cerea-.: să se cerecte/e cum mi-am făcut „fabuloasa" avere. Ciudate şi prir: ;di-oase răstălmăciri îşi găseau, după Stîţia ani, basmele în legătură cu lăzile, in care ţineam faianţa luzitanâ, lă/i ce le mai păstram prin pcdul casei, ferecate, încă şi as­tăzi, cu benzi de tinichea. Do atîta transport po atîţea dru­muri faianţa era acum, desigur, în piu leu cea mai mare

. tente să din viaţo u ales să-mi u pilviri
ă.

'ui din aceeaşi sursă că se depun fer< se obţină informaţii cu privire J.a anume pe

. de la oameni caro, din diverse motive,

lia duşmani. Informatorul cel mai apreci .-■■ -^ t--____

ts ecutul meu ...politic" devenea un fost diplomat, pe caro evenimentele de la 23 August 1944 l-au prins în ţară şi care n-a mai putut să plece peste hotare. Informaţiile ob­ţinute, pe această cale despre mine, alcătuiau un mănunchi

l-l6

informaţiile dîpiomatu fl

las ca uă mi se creeze di-

Cine . n omul, care da informaţiile destinate a mă scoate din /iaya publică sau poate chiar din „viaţă", pur

şi simplu ?

Chestiunea trebuie luată chiar de la originerfn primă­vara anului 1038 fusci trimis, precum, dacă amintirea nu mă înşeală, am mai povestit, ca ministru plenipotenţiar în Luzitania, ţară europeană cu finister oceanic. în capi­tala Luzitaniei, unde urma să-mi reprezint ţara, găsii pe un secretar de legaţie, caic timp do cîţ;iva îmi a făcut ac pe „însărcinatul cu afaceri". La o asemenea situaţie, t -;-ccptionaîă pentru gradul sau în ierarhia diplomatică, S -cretarul i^:iva. fireşte, din răsputeri. Situaţia de „însăr­cinat cu afaceri" produce adevărate ravagii în psihologia secretaiilo»; de legaţie în general, căci o atare situaţie în­seamnă o prefigurare a aceleia de ministru plenipotenţiar, la care tinerii diplomaţi aspiră chiar din momentul în care izbutesc, cu ajutorul mătuşiior, de obicei doamne de onoare la Cr '"i, sâ-şi dea examenul de „ataşaţi de legaţie". Iar „însărcinatul cu afaceri" se bucura în lumea „bună" din toate ţările, într-un chip, de toate onorurile sau măcar de simulacrul de onoruri de care se bucură ministrul p¹enipo-tenţiar. însărcinatul cu a'aceri îşi reprezintă ţara în ab-senţa ministrului sau în timpul cit la o legaţie se declară o vacanţă. Cînd semnează statele de plată, însărcinatul Hp afaceri încasează şi alocaţia de j ©prezentare ce echiva­lează uneori cu un multiplu al salariului ce-l primeşte. E lesne de imaginat cit se oţăreşte un însărcinat cu afaceri, cînd îi parvine vestea că un nou ministru plcnipotoni' *x e numit în locul rămas vacant, prin ceea ce situaţia sa de însărcinat cu afaceri încetează, iar el devine din nou c ; ;i pce este : secretar de legaţie. Cînd în primăvara anului 1938 ;am plecat din ţară ca să-mi iau în primire postul de mi­nistru plenipotenţiar în Luzitania, mi s-a atras atenţia că i&colo voi fi secundat, în activitatea mea, de un secretar, om de nimic şi incapabil. Prin birourile Ministerului i se spunea „Viţelul¹'. Mi se mai atrase luarea aminte că Viie-

147

V "*. eu aureolă de di

cu palatul. La

mii ar fi md& apropiată de-a mi­ci şi că ar avea strînse legă-[i -x în Luzitania, ţara ce4or

a primăveri şi târâ e< toamnă, îmi găsii secretarul la I st. Am luat în primire legaţia. încă din primul ceas al

borării, secretarul începu să se lamenteze că Legaţia trece tocmai, printr-un moment de criză. îi cer lămuriri. Care-i criza ? Criza, i'oarte dezagreabilă pentru ci, consist;; în faptul că dactilografa Legaţiei, o_s tînără luzitană. şi-a părăsit postul, intenţionînd să se căsătorească. „Ei şi ?* îl întrerup eu, „vom găsi o altă dactilografă !" ..Dar să vedeţ'. domnule Ministru", mă lămureşte Secretarul, ,,daclilo-

a ce ne părăseşte, ţinea şi contabilitatea Legaţiei, ofi­ciu extrem de complicat. Nu vom găsi în to't oraşul o a

i dactilografă, care să se priceapă şi la contabilitate''.

aţja se găsea deci văduvită de destoinicia funcţionarei,

pînă aci condusese toate treburile de birou ale Lega-

.-etarul continua să se lamenteze că nu se pricepi

,i i iimctică"' şi că nu vede deocamdată nici o ieşire din

l-am cerut să-mi arate registrele, adică să mă iniţi-

,'uţin în treburile contabilităţii, cu care luam contau

a oară în viaţă. A fost cu neputinţă să obţin vreo lă-murirp din partea domnului Secretar, care, totuşi, patru ani semnase în calitate de însărcinat cu afaceri toate ra­poartele ^:de contabilitate către Ministerul de Externe de L, Bucureşti. Am remarcat degrabă că Secretarul se comporta în faţa registrelor, cuprinzînd în mare parte socoteli consu­lare, într-adevăr, ca un viţel. îi verificam porecla şi-o găsi; fo, bună regulă. Şi am înţeles ca nu puteam-~să aştept din partea lui nici o iniţiere în operaţiile contabilităţii. Con­tabilitatea legaţiei nu lucra cu sume mari, dar avea. ceea ce e foarte firesc, toate complicaţiile de rubrici ale unu. minister. In noua mea calitate găsii că nu pot să fac de rîs Legaţia în faţa Ministerului de Externe, împotmolindu-mă în asemenea chestiuni de nimic. Cum, pînă la prezentarea scrisorilor mele de acreditare în ţara luzitană, nu aveam prea multe treburi, hotărîi să încerc a mă iniţia-singur în contabilitatea Legaţiei. Studiind registrele şi rapoartele, pe care dactilografa, ce se căsătorise, le ţinuse în perfect;".

ulă, am reuşit, cu oareşicare efort, să mă lămuresc, şi aceasta în curs doar de cîtova zile. Lucrul părea de nebi­ruit doar unui zevzec, care cunoştea operaţiile aritmetice

143

Â_e bază numai aproximativ şi cînd erau în avantajul său. A» g3^si^{l m ce}*^e ^^m urmă o nouă dactilografă, pe care însă însumi fui nevoit s-o iniţiez în treburile contabilităţii. Le­gaţia ^era deci ^^{m nou m} completul ei : eu, secretarul, dac­tilografa, o luzitană şi omul de serviciu, tot luzitan. Omul de serviciu se numea Joao. nume ce se pronunţă_; m limba ţării, Ju-au. Silaba a doua se rosteşte pe nas şi accentuat, si se aude ca un monosilab lătrat de cîine. Joao, să fi tot avut treizeci de ani, era un om foarte cumsecade şijoarte serviabil. *

Ziua întîi a lunii este şi pentru legaţii o zi deosebită şi foarte aşteptată. E ziua cînd soseşte cecul în lire sterline, cu suma totală a salariilor. La 1 Iunie domnul Secretar vine mai devreme la birou. Se arată extrem de aferat. Trece pe la mine. Ar dori ca repartizarea salariilor şi ope­raţia de schimb la bancă a lirelor în.banii ţării, să le las în grija sa, deoarece are experienţă şi legături, încît opera­ţia nu va suferi nici o întîrziere. Mă învoiesc. După vreo cîteva ore îmi primesc salariul ; ceilalţi slujbaşi de ase­meni. Ca să mă conving că operaţia este în regulă, am des­chis un'ziar local să văd care-i cursul lirei. Printr-un calcul simplu, făcut în cap, puteam să verific că Secretarul îmi ^Ke salariul pînă la o centimă.

^^■găseam deci aşezaţi în munca şi-n obiceiurile diplo­matice. Cam la două luni, după ce îmi luai în primire pos-^H^au de vorbă cu dactilografa despre diverse chestiuni ^^Bu. Ea îmi spune, cu oareşicare sfială, ce da un far­ar te frumuseţii ei de tip arab că omul de serviciu, I şi-ar fi rostit un fel de nemulţumire cu privire la 1 ce-l primeşte.

um adică ? Dar ce salar primeşte Joao ?" o întreb !aria Luiza, dactilografa.

u ştiu precis. în orice caz — să vedeţi — el nu pri-suma pentru care semnează în statele de plată", îmi nde dactilografa, ,,de altfel nici pînă la mine n-a tocmai în întregime suma pentru care am semnat imire".

'oaite surprins de această noutate, o întreb i Cît ai primit D-ta ?"

Aproximativ jumătate din suma indicată în state". ^,Cum ?" fac eu mirat, „şi Joao ?" _|(E1 primeşte a treia parte din suma ce i s-ar cuveni"»,

" 149

Am înţeles numaidecît situaţia, dar m-am stăpînit şi nu mi-am dat pe faţă bănuielile, ce mi-au încreţit frun­tea. Răspund dactilografei ca Secretarul va sosi ia bircu de îndată şi că îi voi cere lămuriri, deoarece el a făcut re­partiţia salariilor. Precizam însă că mie mi-a dat exact suma pentru care am- semnat, încît nu mi-am închipit că operaţia de ansamblu ar necesita vreun control,

Dactilografa trecu în biroul ei. După cîteva mkţoto sosi Secretarul. îl poftesc la mine. Pe-un ton neutru. aproape blînd, ii întreb : „Te pricepi la aritmetică ?"

„Vă spuneam încă de acum două luni că nu mă pricep Dar de ce întrebaţi, domnule Ministru ?" se nedumireşte Secretarul,

„Uite, ce e — cred că ai făcut nişte erori de calcul la îm­părţirea cecului, căci atît dactilografa, cit şi omul de ser­viciu sînt nemulţumiţi de salariile ce le primesc", îi spun Secretarului.

„Da", răspunde Secretarul, „tocmai voiam să vă vor­besc şi eu despre această chestiune".'

„Cit primesc ei ?" întreb.

„Ei primesc exact salariile cu care au fost angajaţi".

„Dar salariile nu corespund sumelor, pentru care sem­nează în state".

■ „Nu. Dar n-ani nici un motiv de plîngcre, căci ef S-au angajat, prin bună înţelegere, exact pentru cit primesc¹'

,,A rămas o diferenţă. Ce s-a făcut ?"'

„Chiar despre asta voiam să vă vorbesc. Diferenţa este a D-voastră, şi voiam tocmai "să v-o dau în primire". Şi Secretarul îşi întinde mina, să-şi scoată portmoneul din buzunar.

„Nu te grăbi", îi spun, „căci încă nu sînt complet lă­murit asupra situaţiei"'.

Secretarul, redobîndindu-şi calmul, după cg manifes­tase b foarte neplăcută tulburare, ce-i turna mîlul pros­tiei şi turpitudinii peste faţă, continuă :

„Vedeţi, domnule Ministru, în fond, aici la Legaţi;? D-voastră sînteţi suveran. Angajaţi salariaţi de. catego­ria aceasta prin bună înţelegere. Diferenţa e a D-voastiv. Va asigur că veţi avea mare nevoie de această diferenţa, căci viaţa diplomatică cere mari cheltuieli. Din ce acope­riţi necesităţile impuse de reprezentare ?"

„Din alocaţia ce mi se dă în acest scop", îi răspund.

150

Prea puţin", replică prompt Secretarul. Se poate, dar am să mă rcstrîng în ce»-a ce mi se pune la dispoziţie. Nu înţeleg să «reprezint» pe socoteala dac­tilografei şi a omului de serviciu", precizez eu fără a ieşi cîtusi de puţin din tonul egal, ce mi l-am impus.

„O să regretaţi, domnule Ministru. Şi de altfel atît omul de serviciu cît şi dactilografa au acceptat ei înşişi, fără de nici o constrîngere, salariile ce le iau la mînă. Ei jju pot ridica nici o pretenţie asupra diferenţei".

,,Ai dreptate într-un fel", îi răspund, „dar în cazul acesta diferenţa trebuie restituită Ministerului de Ex­terne, care ne-a pus la dispoziţie sumele în limitele cărora putem să angajăm asemenea slujbaşi".

Secretarul fu lovit de-o paloare în faţă, dar se redo-bîndi iarăşi:

„Ar fi o mare greşeală, Domnule Ministru, şi să ve­deţi de ce. Dacă restituim diferenţa, sîntem ameninţaţi să femînem fără personal. Ministerul sesizat, ar aloca în state pentru slujbaşii noştri numai sumele ce ei le primesc acum nente. Ce s-ar întîmpla, dacă aceşti slujbaşi, nemulţu­miţi de salariile lor, ar pleca ? Credeţi că vom găsi aşa de uşor alţii, dispuşi să se angajeze în aceleaşi condiţii ? Ane­voie ! Cunosc eu obiceiurile de la minister, modul de-a glntii al Direcţiei contabilităţii. Să presupunem că am găsi totuşi alţi oameni gata a se angaja, dar pentru sala­rii mai mari. Care ar fi urmarea ? în condiţiile presupuse, am ii siiiţi să cerem Ministerului un spor de alocaţii pen­tru aceste posturi. De la Minister ni s-ar răspunde cu promptitudine că nu se pot modifica salariile în cursul ii bugetar, şi ar trece, pe urmă, probabil, ani de zile, piîiu să obţinem sporul, iar în răstimp Legaţia ar fi ame­ninţată să nu-şi găsească nici om de serviciu, nici dacti­lografă". Argumentele Secretarului nu erau tocmai ale urna Viţel. Pricepeam mai ales că omul meditase înde­lung asupra unor delicate şi precare stări din administra-

ainisterelor. I Am stat o clipă în cumpănă.

,.Âi dreptate întrucîtva", îi spun Secretarului, „nu e prudent să restituim Ministerului diferenţa. Dar în cazul acesta nu văd decît o singură soluţie : vom plăti în între­gime slujbaşilor sumele, pentru care semnează".

WIU0TESA *. C8NTRAU* -VNlVSR&ITAftA CLUJ-NAf OCA

..O să regretaţi, Domnule Ministru, viaţa diplomaţii:" e foarte costisitoare", mai încearcă Secretarul să HSă abată de la hotărîrea mea.

,,Uite, amice", ii zic, ,.dumneata vezi lucrurile într-un fel, eu le văd puţin mai altfel. Nu n»ă interesează cum ; i rezolvat această chestiune cît timp ai fost însărcinat cu afa­ceri, dar iată — eu înţeleg ca din momentul în care mi-ar;. luat în primire postul meu de aici, slujbaşii în discut-. Băişi primească salariile pentru care semnează în state". Şi după o clipă de tăcere, îl întreb pe domnul Secretar „îmi dai voie să aranjez situaţia cu fi, pentru timpul cil ai fost însărcinat cu afaceri ?"

„Cum ?" se ridică Secretarul, speriat.

„Cum ? Foarte simplu. în sensul părerii D-tale că şeful Legaţiei este «suveran» la Legaţie, D--ta ai fost «suv şi ai rezolvat lucrurile cum ai exezut. Eu sint «suveran» rezolv lucrurile cum cred".

„Sînt de acord",, se grăbeşte să răspundă Secretarul, întrucîtva uşurat, „dar veţi vedea cu timpul că eu arn re­zolvat lucrurile mai bine".

Am întins mîna Secretarului, ca să treacă mai ţişc peste umilirea ce trebui s-o îndure în fata propriului ■ cuget, şi-l rugai cu un zîmbet să mă lase singur cu ce doi slujbaşi — răzvrătiţi.

După vreo cîteva clipe Secretarul plecă, 1 ^;: co-

respondenţa personală, ce-i sosise în acea după amia? şi pe care o strîngea cu voluptate în mină. De altfel d«' la un timp el nu mai venea la birou, d' i idie;

mrlta şi foarte variata coresponda | fi'mei-vampe sau cu i >ti *