[]



Yüklə 1,92 Mb.
səhifə2/39
tarix03.01.2019
ölçüsü1,92 Mb.
#90005
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   39
2|124|După ce Dumnezeu l-a încercat pe Abraham cu porunci, iar el le-a îndeplinit întocmai, i-a spus: “Te fac oamenilor înainte-mergător!” El spuse: “Şi pe urmaşii mei?” Dumnezeu spuse: “Cei nedrepţi nu vor primi legământul Meu.” 2|125|Când am făcut Casa loc de credinţă şi de pelerinaj, am spus: “Luaţi locul în care a stat Abraham ca loc de rugăciune.” Apoi am încheiat un legământ cu Abraham şi cu Ismail: “Curăţiţi Casa Mea pentru cei care o înconjoară, pentru cei care chibzuiesc aici, pentru cei care îngenunchează, pentru cei care se prosternează! 2|126|Abraham spuse: “Domnul meu! Fă tihnit acest loc şi înzestrează-i pe locuitorii săi — cei care cred în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi — din roadele sale. El spuse: “Celor care tăgăduiesc le dăruiesc o vremelnică bucurie, apoi îi voi sili la osânda Focului. Urâtă devenire!” 2|127|În timp ce Abraham şi Ismail ridicau temeliile Casei, spuneau: “Domnul nostru! Primeşte de la noi! Tu eşti Auzitorul, Ştiutorul. 2|128|Domnul nostru! Fă-ne Ţie supuşi şi din seminţia noastră fă-Ţi Ţie supusă adunare. Descoperă-ne nouă pravila noastră şi către noi Te întoarce, căci Tu eşti De-căinţă-primitorul, Milostivul. 2|129|Domnul nostru! Ridică în mijlocul lor un trimis dintre ei care să le recite versetele Tale, care să-i înveţe Cartea şi înţelepciunea, şi care să le dea curăţenie, căci Tu eşti Puternicul, Înţeleptul. 2|130|Şi, cine nu doreşte legea lui Abraham, dacă nu cel mărunt la suflet! Noi l-am ales în Viaţa de Acum, iar în Viaţa de Apoi va fi printre cei drepţi. 2|131|Când Domnul tău spuse: “Supune-te!”, el i-a spus: “Mă supun Stăpânului lumilor!” 2|132|Abraham le-a poruncit fiilor săi, precum a făcut şi Iacob: “O, voi, fii ai mei! Dumnezeu v-a sortit vouă Legea! Şi, să nu muriţi altfel, decât ca supuşi.” 2|133|Aţi fost martori când moartea s-a apropiat de Iacob şi el spuse fiilor săi: “Cui vă veţi închina în urma mea?” Ei i-au spus: “Ne vom închina Dumnezeului tău şi Dumnezeului tatălui tău, Abraham, şi al lui Ismail, şi al lui Isaac. Unul este Dumnezeu şi Lui noi ne supunem.” 2|134|Aceia au fost un neam care s-a dus. Au avut ceea ce au agonisit, după cum şi voi veţi avea ceea ce veţi agonisi şi nu veţi fi întrebaţi de ceea ce au făptuit ei. 2|135|Când ei spun: “Dacă sunteţi evrei ori nazareeni, atunci sunteţi bine călăuziţi”, spune-le: “Ba nu! Fiţi asemenea lui Abraham, cel drept credincios, care nu a fost închinător la idoli!” 2|136|Spuneţi: “Credem în Dumnezeu şi în ceea ce ne-a fost pogorât nouă, în ceea ce a fost pogorât lui Abraham, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob, triburilor, în ceea ce i s-a dat lui Moise, lui Iisus, în ceea ce li s-a dat profeţilor de la Domnul lor şi nu facem nici o deosebire între ei, căci noi Lui îi suntem supuşi. 2|137|Dacă şi ei cred în ceea ce credeţi voi, atunci sunt drept călăuziţi, însă, dacă întorc spatele, vor fi în mare dezbinare, iar Dumnezeu vă este vouă de ajuns împotriva lor. El este Auzitorul, Ştiutorul. 2|138|Noi culoarea ne-o luăm de la Dumnezeu. Şi ce culoare este mai frumoasă decât cea a lui Dumnezeu? Noi Lui ne închinăm. 2|139|Spune-le: “Vă certaţi cu noi asupra lui Dumnezeu, pe când El este Domnul nostru şi Domnul vostru? Noi, cu faptele noastre, voi, cu faptele voastre. Noi Lui îi suntem devotaţi.” 2|140|Ori poate vor spune că Abraham, Ismail, Isaac, Iacob şi triburile au fost fie evrei, fie nazareeni? Spune-le: “Ştiţi voi mai bine decât Dumnezeu?” Cine este mai nedrept decât cel care doseşte mărturia de la Dumnezeu? Dumnezeu nu este nepăsător la ceea ce făptuiţi. 2|141|Aceia au fost un neam care s-a dus. Au avut ceea ce au agonisit, după cum şi voi veţi avea ceea ce veţi agonisi şi nu veţi fi întrebaţi de ceea ce au făptuit ei. 2|142|Cei neghiobi între oameni vor spune: “Ce i-a abătut de la qibla lor pe care o ţineau?” Spune-le: “Ale lui Dumnezeu sunt Răsăritul şi Asfinţitul. El călăuzeşte pe cine voieşte pe calea cea dreaptă.” 2|143|Noi v-am făcut pe voi un neam de mijloc ca să fiţi martori asupra oamenilor, iar trimisul să fie martor asupra voastră. Noi nu am făcut qibla pe care o ţineţi decât ca să ştim cine-l urmează pe trimis şi cine se întoarce de unde a plecat. Este greu, însă nu şi pentru cei călăuziţi de Dumnezeu, căci Dumnezeu nu le lasă credinţa să piară. Dumnezeu, cu oamenii, este Bun, Milostiv. 2|144|Te-am văzut că ţi-ai întors faţa către cer ca să-ţi dăm qibla care să-ţi fie pe plac. Întoarce-ţi faţa către Moscheea cea Sfântă! Oriunde aţi fi, întoarceţi-vă faţa către ea! Cei care au primit Cartea, ştiu că acesta este Adevărul de la Domnul lor. Dumnezeu nu este nepăsător la ceea ce făptuiesc ei. 2|145|Chiar dacă le-ai aduce celor care n-au primit Cartea toate semnele, tot nu ţi-ar urma qibla ta, după cum nici tu nu le-ai urma qibla lor. Nici unii nu urmează qibla celorlalţi. Dacă tu te iei însă după poftele lor, după toată ştiinţa dată, atunci vei fi nedrept. 2|146|Cei cărora le-am dat Cartea îl cunosc pe el, precum îşi cunosc fiii, însă unii dintre ei ascund Adevărul, cu toate că-l ştiu. 2|147|De la Domnul tău este Adevărul. Nu fiţi şovăitori! 2|148|Fiecare se îndreaptă către o zare. Întreceţi-vă în a face binele! Oriunde aţi fi, Dumnezeu vă va aduce la El, căci El este Atotputernicul. 2|149|De oriunde aţi ieşi, întoarceţi-vă faţa către Moscheea cea Sfântă. Acesta este Adevărul de la Domnul tău. Dumnezeu nu este nepăsător la ceea ce făptuiţi. 2|150|De oriunde aţi ieşi, întoarceţi-vă faţa către Moscheea cea Sfântă. Oriunde aţi fi, întoarceţi-vă faţa către Moscheea cea Sfântă, ca să nu daţi pricină oamenilor asupra voastră, în afara celor nedrepţi. Şi nu vă temeţi de cei nedrepţi, ci temeţi-vă de Mine! Harul Meu pogoară asupra voastră. Poate vă veţi lăsa călăuziţi! 2|151|Astfel Noi v-am trimis vouă un profet dintre voi care să vă recite versetele Noastre, care să vă curăţească, care să vă înveţe Cartea şi înţelepciunea, care să vă înveţe ceea ce nu ştiaţi. 2|152|Amintiţi-vă de Mine şi îmi voi aminti de voi. Daţi-Mi mulţumire şi nu Mă tăgăduiţi. 2|153|O, voi cei ce credeţi! Cereţi ajutor cu răbdare şi rugăciune, căci Dumnezeu este cu cei răbdători. 2|154|Nu spuneţi despre cei omorâţi pe calea lui Dumnezeu că sunt morţi, căci ei sunt vii, însă voi nu vă daţi seama. 2|155|Uneori vă punem la încercare cu frica, cu foametea, cu neajunsurile lumeşti şi sufleteşti, cu puţinătatea recoltelor. Dă vestea cea bună celor răbdători, 2|156|celor care spun atunci când îi loveşte o năpastă: “Noi suntem ai lui Dumnezeu şi la El ne vom întoarce! 2|157|Aceştia sunt cei pe care Domnul lor îi acoperă cu binecuvântările Sale şi cu milostivenia Sa, căci ei sunt cei bine călăuziţi. 2|158|Safa şi Marwah sunt însemne ale lui Dumnezeu. Cine face pelerinajul la Casa cea Sfântă ori o vizitează, nu i se va face nici o vină dacă le înconjoară şi pe acestea, căci cine dă ascultare, o face spre binele său. Dumnezeu este Mulţumitor, Ştiutor. 2|159|Pe cei care ascund dovezile pe care le-am pogorât şi călăuzirea, după ce le-am lămurit oamenilor în Carte, Dumnezeu îi va blestema şi-i vor blestema toţi care îi pot blestema. 2|160|Către cei care se căiesc, se îndreaptă şi arată Adevărul, către aceia Mă voi întoarce, căci Eu sunt De-căinţă-primitorul, Milostivul. 2|161|Asupra celor care tăgăduiesc însă şi mor în tăgadă va cădea blestemul lui Dumnezeu, al îngerilor şi al oamenilor deopotrivă. 2|162|Ei vor fi de-a pururi blestemaţi, iar osânda nu le va fi uşurată şi nimeni nu se va uita la ei. 2|163|Dumnezeul vostru este Unul. Nu este Dumnezeu afară de El, Milosul, Milostivul. 2|164|În zidirea cerurilor şi a pământului, în deosebirea dintre noapte şi zi, în corabia ce pluteşte pe mări cărând cele de trebuinţă oamenilor, în apa pe care Dumnezeu o trimite din cer şi cu care dă viaţă pământului, după moartea sa, şi răspândeşte pe el dobitoace de tot soiul, în rânduirea vânturilor şi a norilor supuşi între cer şi pământ sunt tot atâtea semne pentru un popor ce-ar putea pricepe! 2|165|Unii oameni îi fac lui Dumnezeu semeni pe care îi iubesc aşa cum numai Dumnezeu trebuie iubit. Doar credincioşii sunt statornici în dragostea lor către Dumnezeu. Cei nedrepţi, când văd osânda, îşi dau seama că puterea lui Dumnezeu este asupra tuturor şi că Dumnezeu este Aprig la osândă. 2|166|Cei care vor fi fost urmaţi se vor lepăda de cei care i-au urmat, atunci când vor vedea osânda şi când toate legăturile se vor desface. 2|167|Cei care îi vor fi urmat vor spune: “O, de-ar fi cu putinţă să ne întoarcem ca să ne lepădăm de ei, precum şi ei s-au lepădat de noi.” Astfel Dumnezeu le va dezvălui faptele. Vai lor, căci nu vor mai putea ieşi din Foc! 2|168|O, voi, oameni! Mâncaţi ceea ce este îngăduit şi bun pe pământ şi nu-i călcaţi Diavolului pe urme, căci el este vrăjmaşul vostru făţis, 2|169|poruncindu-vă doar lucruri rele şi ruşinoase şi punându-vă să spuneţi despre Dumnezeu ceea ce nu ştiţi. 2|170|Când li se spune: “Urmaţi ceea ce Dumnezeu a pogorât!”, ei spun: “Ba nu! Urmăm cele aflate de la taţii noştri.” Dacă taţii lor nu pricipeau însă nimic? Dacă nu erau însă pe drumul cel drept? 2|171|Cei care tăgăduiesc sunt asemenea celui la care se strigă din răsputeri, însă care nu aude nici chemarea, nici strigătul. Surzi, muţi şi orbi, ei nu pricep nimic. 2|172|O, voi cei ce credeţi! Mâncaţi din bunătăţile pe care vi le-am dăruit! Daţi-i mulţumire lui Dumnezeu, dacă Lui vă închinaţi! 2|173|El v-a oprit pe voi doar de la mortăciune, sânge, carne de porc şi ceea ce a fost înjunghiat în numele altuia decât Dumnezeu. Nici un păcat nu va fi asupra celui ce va fi silit să mănânce, aşadar el nu va fi nici răzvrătit, nici călcător de lege. Dumnezeu este Iertător, Milostiv. 2|174|Cei care ascund ceea ce Dumnezeu a pogorât din Carte şi vând apoi pe preţ mărunt, aceia nu vor înghiţi în măruntaiele lor decât foc. Dumnezeu nu le va vorbi în Ziua Învierii şi nici nu-i va curăţi, ci, de o osândă dureroasă, vor avea parte. 2|175|Aceştia sunt cei care au cumpărat rătăcire pe călăuzire, şi osândă pe iertare. Cine le va da putere să îndure Focul? 2|176|Aşa este, căci Dumnezeu a pogorât Cartea întru Adevăr. Cei care se ceartă asupra Cărţii sunt într-o mare dezbinare. 2|177|Cuvioşia nu înseamnă să vă întoarceţi feţele către Răsărit şi către Asfinţit, ci cuvios este cel care crede în Dumnezeu, în Ziua de Apoi, în îngeri, în Carte şi în profeţi, cel care de dragul Lui dă din bunurile proprii rudelor, orfanilor, săracilor, drumeţului, cerşetorilor şi pentru răscumpărarea prinşilor, cel care îşi săvârşeşte rugăciunea, cel care îşi ţine învoielile, cel care este răbdător la urgie, la nenorocire, la vreme de restrişte. Aceştia sunt cei drepţi, aceştia sunt cei temători. 2|178|O, voi cei ce credeţi! Răzbunarea celor omorâţi v-a fost prescrisă: om liber pentru om liber, rob pentru rob, femeie pentru femeie. Cel căruia i s-a iertat întrucâtva de către fratele său să urmeze buna cuviinţă şi să-l dezpăgubească bine, căci aceasta este uşurare şi milostivenie de la Domnul vostru. Cel care va încălca apoi legea va avea o dureroasă osândă. 2|179|Prin răzbunare, voi sunteţi stăpânii unei vieţi. O, voi cei dăruiţi cu minte! Poate vă veţi teme! 2|180|V-a mai fost prescris ca atunci când moartea se apropie de vreunul dintre voi, dacă acesta lasă în urma sa bunuri, atunci trebuie să facă un testament pentru părinţi şi pentru cei mai apropiaţi lui, după cuviinţă. Aşa se cade celor temători. 2|181|Păcatul va fi doar al celor care-l schimbă după ce l-a auzit. Dumnezeu este Auzitorul, Ştiutorul. 2|182|Nici un păcat nu va fi asupra celui ce, temându-se de vreo strâmbătate ori de vreun păcat al moştenitului, va face pace între moştenitori. Dumnezeu este Iertător, Milostiv. 2|183|O, voi cei ce credeţi! Şi vouă vă este scris postul, precum a fost scris şi leaturilor dinaintea voastră. Poate vă veţi teme! 2|184|Postiţi zile numărate. Acel dintre voi, care este bolnav ori plecat în călătorie, va posti apoi un număr întocmai de zile. Acel, care poate posti, însă nu o face, trebuie, ca răscumpărare, să hrănească un sărman. Acel, care face bine de la sine, va avea parte de bine, iar voi, de postiţi, aveţi parte de bine. O, dacă aţi şti! 2|185|În luna Ramadan a fost pogorât Coranul drept călăuzire oamenilor cu dovezi vădite ale călăuzirii şi Legii. Acel dintre voi care este prezent în această lună, s-o petreacă în post. Acel, care este bolnav ori în călătorie, să postească un număr întocmai de zile altădată. Dumnezeu vrea pentru voi ceea ce este uşor, şi nu ceea ce este greu, ca voi să împliniţi numărul de zile de post şi să-l preamăriţi pe Dumnezeu care v-a călăuzit. Poate veţi mulţumi! 2|186|Când robii Mei te întreabă despre Mine... Eu sunt aproape. Eu răspund la chemarea celui ce Mă cheamă, atunci când Mă cheamă. Să-mi răspundă şi ei Mie şi să creadă în Mine! Poate vor fi îndreptaţi. 2|187|Împreunarea cu femeile voastre vă este îngăduită în nopţile de post, căci ele vă sunt vouă veşmânt, precum şi voi le sunteţi lor veşmânt. Dumnezeu ştie că voi înşivă v-aţi trăda şi atunci El s-a întors către voi şi v-a încuviinţat. Împreunaţi-vă acum cu ele şi cereţi ceea ce Dumnezeu v-a scris! Mâncaţi şi beţi până ce veţi putea deosebi în zori un fir alb de un fir negru! Apoi postiţi până în noapte şi nu vă împreunaţi cu ele, ci staţi şi chibzuiţi în locurile de rugăciune. Acestea sunt hotarele lui Dumnezeu, nu vă apropiaţi de ele! Aşa lămureşte Dumnezeu oamenilor semnele Sale. Poate se vor teme! 2|188|Nu vă mâncaţi pe nedrept averile unii altora şi nici nu le daţi judecătorilor ca să mâncaţi cu păcat din bunurile altora de vreme ce ştiţi. 2|189|Ei te vor întreba despre lunile noi. Spune-le: “Ele sunt hotare de vreme pentru oameni şi pentru pelerinaj.” Cuvioşia nu este să intraţi în casele voastre prin dos. Cuvios este cel care se teme. Intraţi în case pe uşile lor. Temeţi-vă de Dumnezeu! Poate veţi fi fericiţi! 2|190|Luptaţi întru calea lui Dumnezeu cu cei care luptă împotriva voastră. Nu fiţi călcători de lege, căci Dumnezeu nu-i iubeşte pe călcătorii de lege. 2|191|Omorâţi-i oriunde-i întâlniţi, izgoniţi-i din locul de unde vă vor fi izgonit. Ispita este mai aprigă decât uciderea. Nu vă războiţi cu ei în preajma Moscheei celei Sfinte, dacă ei nu pornesc lupta cu voi acolo. Dacă se luptă cu voi, omorâţi-i, căci aceasta este răsplata celor tăgăduitori. 2|192|Dacă ei se opresc, să ştiţi atunci că Dumnezeu este Iertător, Milostiv. 2|193|Luptaţi-vă cu ei până când nu va mai fi nici o ispită, ci va fi doar Legea lui Dumnezeu. Dacă se opresc, nu-i vrăjmăşiţi decât pe cei nedrepţi. 2|194|Luna Sfântă pentru Luna Sfântă, iar pentru lucrurile sfinte există răzbunare. Cine vă vrăjmăşeşte, vrăjmăşiţi-l precum vă vrăjmăşeşte. Temeţi-vă de Dumnezeu! Să ştiţi că Dumnezeu este cu cei temători. 2|195|Cheltuiţi-vă averile pentru Calea lui Dumnezeu! Nu vă aruncaţi pierzaniei cu propriile voastre mâini. Faceţi bine, căci Dumnezeu îi iubeşte pe făptuitorii de bine. 2|196|Împliniţi, pentru Dumnezeu, marele şi micul pelerinaj! Dacă sunţeţi împiedicaţi, trimiteţi ca răscumpărare o jertfă care vă este lesnicioasă. Nu vă radeţi capul până ce jertfa n-a ajuns la locul de jertfire. Dacă unul dintre voi este bolnav ori are vreun beteşug la cap, trebuie să se răscumpere prin post, prin milostenie ori prin jertfă. Apoi când vă veţi afla tihna, între micul şi marele pelerinaj, trimiţeţi o jertfă care vă este lesnicioasă. Cei care nu vor afla cele de trebuinţă să se răscumpere, vor posti vreme de trei zile, la vreme de pelerinaj, şi încă şapte zile, când vă veţi întoarce din pelerinaj, adică zece zile cu totul. Tot aşa va face şi cel ale cărui rude nu au fost la Moscheea cea Sfântă. Temeţi-vă de Dumnezeu! Să ştiţi că Dumnezeu este Aprig la pedeapsă. 2|197|Pelerinajul se face în luni anumite. Cel care a hotărât, ca în timpul lor, să facă pelerinajul, să nu facă împreunare, nici stricăciune, nici ceartă în vremea pelerinajului. Dumnezeu cunoaşte binele pe care-l făptuiţi. Luaţi-vă merinde pentru călătorie, însă cea mai bună hrană este teama de Dumnezeu. Temeţi-vă de Mine! 2|198|Voi, cei dăruiţi cu minte! Nu vi se va face nici o vină, de veţi cere o binefacere de la Domnul vostru. Când vă veţi grăbi de pe Arafat, amintiţi-vă de Dumnezeu în locul acela sfânt, amintiţi-L, căci v-a călăuzit odinioară, pe când eraţi dintre cei rătăciţi. 2|199|Grăbiţi-vă apoi încotro se grăbesc toţi oamenii! Cereţi iertare lui Dumnezeu! Dumnezeu este Iertător, Milostiv. 2|200|Când v-aţi împlinit pravilele voastre, amintiţi-vă de Dumnezeu, precum vă amintiţi de taţii voştrii, ba chiar mai mare să fie amintirea Lui! Oamenii care spun: “Domnul nostru! Dăruieşte-ne pe noi în Viaţa de Acum!”, nu vor afla iertare în Viaţa de Apoi. 2|201|Oamenii care spun: “Domnul nostru! Dăruieşte-ne pe noi numai cu bine în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi! Fereşte-ne de osânda Focului! 2|202|Aceştia vor avea parte de ce şi-au agonisit. Dumnezeu este Grabnic la socoteală. 2|203|Amintiţi-L pe Dumnezeu în zilele hotărnicite! Nici un păcat nu va fi asupra celui ce se grăbeşte cu două zile şi nici asupra celui ce întârzie. Aceasta este pentru cei care se tem. Temeţi-vă de Dumnezeu! Să ştiţi că la El veţi fi strânşi. 2|204|Printre oameni este câte unul a cărui spusă despre Viaţa de Acum te miră şi el îl ia martor pe Dumnezeu pentru ceea ce este în inima sa, însă, de fapt, el Îi este cel mai înverşunat potrivnic. 2|205|De îndată ce-ţi întoarce spatele, el se trudeşte să strice ceea ce este pe pământ, să nimicească recoltele şi turmele. Dumnezeu nu iubeşte stricăciunea. 2|206|Când i se spune: “Teme-te de Dumnezeu!”, puterea păcatului pune stăpânire pe el şi de Gheena va avea parte. Ce rău aşternut! 2|207|Printre oameni este câte unul care s-a vândut pe sine pentru a-i fi pe plac lui Dumnezeu. Dumnezeu este Bun cu robii Săi. 2|208|O, voi cei ce credeţi! Intraţi cu toţii în pace! Nu călcaţi pe urmele diavolului, căci el este vrăjmaşul vostru făţiş. 2|209|Dacă vă poticniţi, după ce dovezile vădite v-au fost aduse, să ştiţi că Dumnezeu este Puternic, Înţelept. 2|210|Ei ce vor fi aşteptând? Ca Dumnezeu să le vină cu îngerii, la umbra norilor? Soarta a fost hotărâtă: totul se întoarce la Dumnezeu. 2|211|Întreabă-i pe fiii lui Israel câte dovezi vădite le-au fost date. Dumnezeu este Aprig la pedeapsă pentru cel care schimbă harul lui Dumnezeu după ce l-a primit. 2|212|Viaţa de Acum a fost împodobită doar pentru cei tăgăduitori care îsi bat joc de credincioşi, însă cei care se tem de Dumnezeu vor fi deasupra lor în Ziua Învierii. Dumnezeu înzestrează pe cine voieşte, fără socoteală. 2|213|Pe când oamenii erau o singură adunare, Dumnezeu le-a trimis profeţii ca să-i vestească şi ca să le predice. El a pogorât Cartea întru Adevăr ca să judece între oameni şi să-i lămurească de ce se ceartă. Cei cărora le-a fost dată însă Cartea, după ce-au primit dovezile vădite, s-au pizmuit între ei. Dumnezeu i-a călăuzit doar pe cei care au crezut acest Adevăr asupra căruia alţii s-au certat, cu îngăduinţa Sa. Dumnezeu călăuzeşte pe cine voieşte pe calea cea dreaptă. 2|214|Credeţi că veţi intra în Rai, câtă vreme nu aţi fost puşi la încercare, precum cei dinaintea voastră, prin urgii, nenorociri, cutremure? Trimisul şi cei care cred dimpreună cu el, vor spune atunci: “Când ne va veni ajutorul de la Dumnezeu?” Oare ajutorul de la Dumnezeu nu este aproape? 2|215|Ei te vor întreba ce milostenie să dea. Spune-le: “Ceea ce daţi milostenie din avere să fie pentru părinţi, pentru cei apropiaţi, pentru orfani, pentru săraci şi pentru drumeţ.” Dumnezeu cunoaşte binele pe care-l faceţi. 2|216|Lupta v-a fost scrisă, însă vouă vă este silă de ea. S-ar putea să vă fie silă de ceva, însă să fie un lucru bun pentru voi. S-ar putea să iubiţi ceva, şi să fie un lucru rău pentru voi. Dumnezeu ştie, însă voi nu ştiţi. 2|217|Când te întreabă despre luptă în răstimpul Lunii celei Sfinte, spune-le: “Lupta în această lună este o grozăvie, însă a-i îndepărta pe oameni de calea lui Dumnezeu, a fi necredincios faţă de El şi faţă de Moscheea cea Sfântă este cu mult mai groaznic înaintea lui Dumnezeu. Ispita este mai groaznică decât lupta. Ei nu vor înceta să se lupte cu voi, până ce nu vă vor întoarce de la Legea voastră, dacă vor putea. Acelora dintre voi care se leapădă de Legea lor şi mor în tăgadă, deşarte le vor fi faptele în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi. Ei vor fi soţii Focului, unde vor veşnici. 2|218|Cei care cred, cei care au plecat în pribegie, cei care luptă pentru Calea lui Dumnezeu sunt cei care nădăjduiesc în milostivenia lui Dumnezeu. Dumnezeu este Iertător, Milostiv. 2|219|Când te întreabă despre vin şi jocul de noroc, spune-le: “În amândouă, oamenii află un mare păcat, însă şi un câştig, însă păcatul le este cu mult mai mare decât câştigul.” Când te întreabă despre milostenie, spune-le: “Daţi ceea ce vă prisoseşte!” Aşa vă lămureşte Dumnezeu semnele Sale. Poate veţi chibzui 2|220|la Viaţa de Acum şi la Viaţa de Apoi! Când te întreabă despre orfani, spune-le: “Este o faptă lăudabilă să le faci un bine, căci ei sunt fraţii voştri, de îndată ce-i primiţi printre voi.” Dumnezeu îl deosebeşte pe stricător de îndreptător. Dacă Dumnezeu ar voi, v-ar năpăstui. Dumnezeu este Puternic, Înţelept. 2|221|Nu vă luaţi neveste închinătoare la idoli, până ce ele nu cred! O roabă credincioasă este mai bună decât o închinătoare la idoli, chiar dacă vă place de aceasta. Nu vă daţi fetele de neveste închinătorilor la idoli, până ce ei nu cred! Un rob credincios este mai bun decât un închinător la idoli, chiar dacă vă place de acesta. Aceştia sunt cei care vă cheamă în Foc. Dumnezeu vă cheamă, cu îngăduinţa Sa, în Rai şi la iertare. Aşa lămureşte El oamenilor semneleSale. Poate îşi vor aminti!. 2|222|Când te întreabă despre scurgerea femeii, spune-le: “Este un rău! Ţineţi-vă departe de femei în vremea scurgerii lor şi nu vă apropiaţi de ele până ce nu se vor curăţi. Atunci când sunt curate, duceţi-vă la ele precum v-a poruncit Dumnezeu.” Dumnezeu îi iubeşte pe cei care se căiesc Lui, aşa cum îi iubeşte şi pe cei care se curăţă. 2|223|Femeile voastre vă sunt vouă ogor. Duceţi-vă la ogorul vostru cum veţi voi, însă, înainte, faceţi ceva şi pentru sufletele voastre. Temeţi-vă de Dumnezeu! Să ştiţi că-L veţi întâlni. Aşa vesteşte-le credincioşilor!
Yüklə 1,92 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   39




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin