2|224|Nu faceţi din Dumnezeu temeiul juruinţelor voastre ca să arătaţi că sunteţi buni, că vă temeţi de Dumnezeu, că hotărniciţi împăcarea între oameni. Dumnezeu este Auzitor, Ştiutor.2|225|Dumnezeu nu vă va pedepsi pentru o vorbă aruncată în juruinţele voastre, însă vă va pedepsi pentru ceea ce dospesc inimile voastre. Dumnezeu este Iertător, Blând.2|226|Cei care se despart de femeile lor, trebuie să păstreze un răgaz de patru luni, iar dacă se răzgândesc, Dumnezeu este Iertător, Milostiv.2|227|Dacă vor să divorţeze de femeile lor, să ştie că Dumnezeu este Auzitor, Ştiutor!2|228|Femeile divorţate vor aştepta vreme de trei scurgeri. Lor nu le este îngăduit să tăinuiască ceea ce Dumnezeu a plăsmuit în pântecele lor, dacă ele cred în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi. Dacă soţii lor doresc împăcarea, ei au dreptul să le ia înapoi în acest răstimp. Ele au drepturi şi obligaţii deopotrivă, după cuviinţă, însă bărbaţii au întâietate asupra lor. Dumnezeu este Puternic, Înţelept.2|229|Se poate divorţa de două ori. Atunci, fie vă luaţi înapoi nevasta în chip cumsecade, fie o lăsaţi să plece în chip mulţumit. Nu vă este îngăduit să luaţi înapoi ceva din ceea ce i-aţi dat – dacă amândoi se tem ca nu cumva să încalce hotarele lui Dumnezeu. Dacă vă temeţi să nu încălcaţi hotarele lui Dumnezeu, nu se va face nici o vină, nici unuia, nici altuia, dacă soţia dă o despăgubire. Acestea sunt hotarele lui Dumnezeu. Nu le încălcaţi! Cei care calcă hotarele lui Dumnezeu sunt nedrepţi.2|230|Dacă un bărbat divorţează de femeia lui, ea nu-i mai este îngăduită lui câtă vreme ea nu s-a măritat cu altul. Dacă acesta divorţează de ea şi apoi cei doi se împacă, nici o vină nu le va fi făcută, dacă ei cred că aşa păzesc hotarele lui Dumnezeu pe care El le lămureşte poporului ce înţelege.2|231|Atunci când aţi divorţat de femeile voastre şi ele au ajuns la sorocul hotărât, ţineţi-le cum se cuvine ori despărţiţi-vă de ele cum se cuvine. Nu le ţineţi cu sila, căci, astfel, încălcaţi hotarele. Cine va face aşa se nedreptăţeşte pe sine însuşi. Nu socotiţi semnele lui Dumnezeu o joacă. Amintiţi-vă de binefacerile lui Dumnezeu asupra voastră şi de ceea ce a pogorât asupra voastră din Cartea şi din înţelepciunea pe care El vi le propovăduieşte. Temeţi-vă de Dumnezeu! Să ştiţi că Dumnezeu este Atotştiutor!2|232|După ce aţi divorţat de femeile voastre, iar ele au ajuns la sorocul hotărât, nu le împiedicaţi să se mărite cu noii lor soţi, dacă au căzut la învoială, după cuviinţă. Aşa i se propovăduieşte aceluia dintre voi care crede în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi. Astfel este mai curat şi mai neîntinat pentru voi. Dumnezeu ştie, însă voi nu ştiţi.2|233|Mamele care vor să-şi alăpteze copiii în chip desăvârşit, trebuie să-i alăpteze doi ani împliniţi. Tatăl trebuie să le dea mâncare şi veşminte după cuviinţă, însă fiecare va face aceasta, după mijloacele sale. Nici mama, nici tatăl nu vor fi în pagubă faţă de copil, căci şi moştenitorul are obligaţii asemănătoare faţă de ei. Dacă, prin învoiala amândurora, părinţii vor să-şi înţarce copilul, nici o vină nu li se va face. Dacă vreţi să luaţi o doică pentru copiii voştri, nici o vină nu vi se va face, dacă vă veţi învoi să-i plătiţi după cuviinţă. Temeţi-vă de Dumnezeu! Să ştiţi că Dumnezeu este Văzător a ceea ce faceţi.2|234|Unii dintre voi mor, lăsând în urma lor soţii: acestea trebuie să păzească răstimpul de patru luni şi zece zile. După ce au ajuns la soroc, nici o vină nu vi se va face vouă pentru ceea ce ele vor face cu ele însele, după cuviinţă. Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce făptuiţi.2|235|Nici o vină nu vi se va face dacă vă veţi arăta dorinţa de a peţi femei ori dacă veţi ascunde acest lucru în sufletele voastre, căci Dumnezeu ştie că vă gândiţi la femeile acelea. Să nu le făgăduiţi nimic în taină, ci spuneţi-le cuvintele ce se cuvin. Nu hotărâţi încheierea unei căsătorii înainte ca ceea ce-i scris să ajungă la sorocu-i. Să ştiţi că Dumnezeu ştie ceea ce este în sinele vostru. Băgaţi de seamă la El! Să ştiţi că Dumnezeu este Iertător, Blând.2|236|Nici o vină nu vi se va face dacă divorţaţi de femeile pe care nici nu le-aţi atins ori de cele faţă de care nu aveţi obligaţii. Daţi-le cele de trebuinţă! Omul înstărit va da după mijloacele sale, iar omul nevoiaş după mijloacele sale, după cuviinţă. Aşa se cade făptuitorilor de bine.2|237|Dacă divorţaţi de femeile pe care nici nu le-aţi atins ori de cele cărora le-aţi dat deja dota, daţi-le jumătate din ceea ce v-aţi legat că le veţi da, dacă ele nu renunţă ori dacă cel în mâna căruia se află învoiala de căsătorie nu se retrage. Ar fi mai cuviincios să se retragă. Nu uitaţi să fiţi mărinimoşi unii cu alţii. Dumnezeu este Văzător a ceea ce făptuiţi.2|238|Stăruiţi în rugăciuni şi, mai ales, în rugăciunea de la mijlocul zilei. Sculaţi-vă pentru a vă ruga lui Dumnezeu cu pioşenie.2|239|Dacă sunteţi într-un impas, rugaţi-vă mergând pe jos ori călare! La vreme de tihnă, amintiţi-vă de Dumnezeu, aşa cum El v-a învăţat pe când nimic nu ştiaţi.2|240|Acei dintre voi, pe care moartea-i ajunge şi lasă în urma lor soţii, să facă un testament prin care să le asigure traiul un an. Ele nu vor fi izgonite din casele lor, însă dacă ele însele ies, atunci nici o vină nu veţi avea voi de ceea ce fac cu ele însele, după cuviinţă. Dumnezeu este Puternic, Înţelept.2|241|Femeilor divorţate li se cade un trai cum se cuvine. Aceasta este o datorie pentru cei temători.2|242|Aşa vă lămureşte Dumnezeu semnele Sale. Poate veţi pricepe!2|243|Nu i-ai văzut pe cei care de frica morţii au ieşit cu miile din case? Dumnezeu le-a pus: “Muriţi!”, însă i-a înviat apoi. Dumnezeu este Stăpânul harului asupra oamenilor, însă cei mai mulţi oameni nu-I dau Lui mulţumire.2|244|Luptaţi pentru Calea lui Dumnezeu! Să ştiţi că Dumnezeu este Auzitor, Ştiutor.2|245|Cel care face un frumos împrumut lui Dumnezeu va primi înapoi de la Dumnezeu îndoit. Dumnezeu îsi strânge mâna ori şi-o desface. Voi la El vă veţi întoarce.2|246|Nu le-ai văzut pe căpeteniile fiilor lui Israel de după Moise? I-au spus unuia dintre profeţii lor: “Înalţă-ne nouă un rege şi vom lupta, atunci, pentru Calea lui Dumnezeu.” El le spuse: “Oare puteţi, dacă v-a fost scris să luptaţi, să nu luptaţi? Ei i-au spus: “Nu avem cum să nu luptăm pentru Calea lui Dumnezeu, de vreme ce am fost izgoniţi din casele noastre şi despărţiţi de copiii noştri.” Când le-a fost dat însă să lupte, au întors spatele, în afara puţinora dintre ei. Dumnezeu este Ştiutor al celor nedrepţi.2|247|Profetul lor le spuse: “Dumnezeu vi l-a înălţat rege pe Saul.” Ei i-au spus: “Cum să aibă el putere asupra Mea? Noi suntem mai îndreptăţiţi decât el să domnim, căci el nu are nici măcar întâietatea bogăţiei.” El le spuse: “Dumnezeu l-a ales, dându-i întâietate asupra voastră, a tuturor. El i-a dat întâietate asupra voastră prin ştiinţa şi făptura pe care i le-a dăruit.” Dumnezeu dă regatul Său cui voieşte. Dumnezeu este Cuprinzător, Ştiutor.2|248|Profetul le spuse: “Iată care va fi semnul regatului său: vă va veni un coşciug, purtat de îngeri, în care se află liniştea de la Domnul vostru şi moaştele neamului lui Moise şi ale neamului lui Aaron. Aici este un semn pentru voi, dacă sunteţi credincioşi.”2|249|Saul le spuse, atunci când porni cu oştirea sa: “Dumnezeu vă va pune la încercare cu un râu. Cel care va bea nu va fi dintre ai mei, iar cel care nu va gusta va fi dintre ai mei, precum şi cel care va lua puţină apă în căuşul palmei.” Şi ei băură, în afara puţinora dintre ei. După ce a trecut râul cu cei care credeau, aceştia i-au spus: “Noi nu avem nici o putinţă astăzi înaintea lui Goliat şi a oştirilor sale.” Atunci cei care se gândeau la întâlnirea cu Dumnezeu, au spus: “De câte ori o mână de oameni nu a biruit o oştire numeroasă, cu îngăduinţa lui Dumnezeu?” Dumnezeu este cu cei răbdători.2|250|Când se aflară dinaintea lui Goliat şi a oştirilor sale, au spus: “Domnul nostru! Varsă asupra noastră rabdare, întăreşte-ne nouă picioarele, dă-ne nouă ajutor asupra acestui neam de tăgăduitori.”2|251|Şi ei, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, i-au înfrânt, iar David l-a ucis pe Goliat. Dumnezeu i-a dăruit lui David regatul şi înţelepciunea şi El l-a învăţat ceea ce a voit. Dacă Dumnezeu nu i-ar respinge pe unii oameni cu ajutorul altora, atunci pământul ar fi plin de stricăciune. Dumnezeu este Stăpânul harului asupra lumilor.2|252|Acestea sunt semnele lui Dumnezeu pe care Noi ţi le vestim, căci tu eşti dintre trimişi.2|253|Noi i-am pus pe unii trimişi înaintea altora. Unora Dumnezeu le-a vorbit, pe alţii Dumnezeu i-a ridicat pe trepte înalte. Noi i-am dat lui Iisus, fiul Mariei, dovezi vădite şi l-am întărit cu duhul sfinţeniei. Dacă Dumnezeu ar fi voit, cei care au venit după el nu s-ar mai fi omorât între ei, de vreme ce dovezi vădite le-au fost date. Ei nu au ajuns însă la o înţelegere, căci unii dintre ei au crezut, iar alţii au tăgăduit. Dacă Dumnezeu ar fi voit, ei nu s-ar fi omorât între ei, însă Dumnezeu face ce voieşte.2|254|O, voi cei ce credeţi! Daţi milostenie din ceea ce v-am dăruit, înainte de a veni o Zi, când nici negoţul, nici prietenia, nici mijlocirea nu vor mai sluji la nimic. Nedrepţi sunt cei tăgăduitori!2|255|Dumnezeu! Nu este Dumnezeu afară de El, Viul, Veşnicul! Nici picoteala, nici somnul nu-L prind vreodată! Ale Lui sunt cele din ceruri şi de pe pământ. Cine-ar putea mijloci la El, fără îngăduinţa Sa? El cunoaşte cele dinaintea lor şi cele de după ei, iar ei nu cuprind din ştiinţa Sa decât ceea ce El voieşte. Tronul Său este mai întins decât cerurile şi pământul a căror păzire nu-I este Lui povară, căci El este Înaltul, Marele.2|256|Nici o stricăciune în Credinţă! Calea cea Dreaptă se deosebeşte de rătăcire. Cel care îl tăgăduieşte pe Taghut şi crede în Dumnezeu a apucat cea mai trainică toartă, cea care nu se sparge. Dumnezeu este Auzitorul, Ştiutorul.2|257|Dumnezeu este Stăpânul celor care cred, căci El îi scoate din întunecimi către lumină. Cei care tăgăduiesc îi au stăpâni pe Taguţi (Răzvrătiţi) care îi scot de la lumină către întunecimi, de aceea ei vor fi soţii Focului, unde vor veşnici.2|258|Nu l-ai văzut pe cel care s-a sfădit cu Abraham asupra Domnului său, fiindcă Dumnezeu îi dăduse lui regatul? Abraham îi spuse: “Domnul Meu este Cel ce dăruieşte viaţa şi moartea deopotrivă.” El îi spuse: “Eu sunt cel care dăruieşte viaţa şi moartea!” Abraham îi spuse: “Dumnezeu face să se ivească soarele de la Răsărit, tu, fă-l să se ivească de la Asfinţit!” Cel care tăgăduia a rămas încurcat, căci Dumnezeu nu călăuzeşte neamul celor nedrepţi.2|259|Pe cel care, trecând pe lângă o cetate prăbuşită în ruină, spuse: “Cum o va mai învia Dumnezeu după moartea ei?, Dumnezeu l-a ţinut mort o sută de ani, apoi l-a înviat şi l-a întrebat: “Cât ai zăcut acolo?”, el îi spuse: “Am stat o zi ori chiar mai puţin. Dumnezeu îi spuse: “Nu, ai zăcut o sută de ani! Priveşte-ţi mâncarea şi băutura: nu s-au stricat! Priveşte-ţi măgarul! Noi vom face din tine un semn vorbitor pentru oameni. Priveşte cum rânduim osemintele şi cum le înveşmântăm în carne!” Dinaintea acestei dovezi vădite, omul spuse: “Ştiu că Dumnezeu este Atotputernic.”2|260|Abraham spuse: “Domnul Meu! Arătă-mi cum dai morţilor viaţă!” Dumnezeu l-a întrebat: “Nu crezi?” El i-a spus: “Ba da, eu cred, însă vreau ca şi inima mea să-şi afle tihna.” Dumnezeu spuse: “Ia patru păsări şi taie-le în bucăţi! Pune fiecare bucată sub un alt munte, iar apoi cheamă-le! Ele vor veni la tine în mare grabă.” Să ştii că Dumnezeu este Puternic, Înţelept.2|261|Cei care îşi cheltuiesc averile pentru Calea lui Dumnezeu sunt asemenea unui grăunte care dă naştere la şapte spice, iar fiecare spic are o sută de grăunţe. Dumnezeu dăruieşte îndoit cui voieşte. Dumnezeu este Cuprinzător, Ştiutor.2|262|Cei care îşi cheltuiesc averile pentru Calea lui Dumnezeu şi nu se gândesc la ceea ce au dat cu părere de rău ori cu ocară, aceia îşi vor afla răsplata la Domnul lor. Ei nu vor cunoaşte acolo teamă şi nu vor fi mâhniţi.2|263|Vorba cuviincioasă şi iertarea sunt mai bune decât milostenia urmată de ocară. Dumnezeu este Bogat, Blând.2|264|Nu vă faceţi zadarnice milosteniile voastre, alăturându-le o părere de rău ori o ocară, la fel ca acela care dă din averile sale ca să-l vadă oamenii, însă care nu crede nici în Dumnezeu, nici în Ziua de Apoi. Este asemenea unei stânci acoperite cu tărână: o ploaie zdravănă o va lovi şi o va lăsa golaşă. Ei nu stăpânesc nimic din ceea ce au agonisit. Dumnezeu nu călăuzeşte neamul celor tăgăduitori.2|265|Cei care îşi cheltuiesc averile, căutând să-i placă lui Dumnezeu şi să-şi întărească sufletele sunt asemenea unei grădini sădite pe un deal: dacă o ploaie zdravănă o atinge, ea va da de două ori mai multe roade, însă dacă nu o atinge nici o ploaie zdravănă, atunci şi roua îi este de ajuns. Dumnezeu este Văzător a ceea ce făptuiţi.2|266|Nu ar dori oricare dintre voi să stăpânească o grădină sădită cu curmali şi vie, prin care curg pârâuri şi în care sunt fructe de tot soiul? Iată că bătrâneţea l-a ajuns însă; seminţia lui este slabă; un vânt de foc a lovit grădina şi a ars-o. Aşa vă lămureşte Dumnezeu vouă semnele Sale. Poate veţi chibzui!2|267|O, voi cei ce credeţi! Daţi milostenie din bunătăţile pe care le-aţi agonisit şi din roadele pe care, pentru voi, le-am făcut să iasă din pământ! Nu alegeţi ceea ce-i rău ca să-l daţi drept milostenie. Voi n-aţi alege ceea ce este rău doar dacă aţi închide ochii. Să ştiţi că Dumnezeu este Bogat, Lăudat.2|268|Diavolul vă ameninţă cu sărăcia şi vă porunceşte lucruri ruşinoase, iar Dumnezeu vă făgăduieşte iertare şi har. Dumnezeu este Cuprinzător, Ştiutor.2|269|El dăruieşte înţelepciune cui voieşte. Cel căruia i s-a dăruit înţelepciune se bucură de mult bine. Doar cei dăruiţi cu minte chibzuiesc!2|270|Oricare ar fi milostenia pe care o daţi, oricare ar fi dorinţa pe care o aveţi, Dumnezeu ştie negreşit. Cei tăgăduitori nu vor primi nici un ajutor.2|271|Dacă daţi milostenia pe faţă, este bine, însă dacă o daţi sărmanilor pe ascuns, este şi mai bine pentru voi. Ea vă şterge din relele voastre. Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce făptuiţi.2|272|Nu stă asupra ta să-i călăuzeşti, căci Dumnezeu călăuzeşte pe cine voieşte. Milostenia pe care o daţi este spre binele vostru. Nu daţi decât căutând către faţa lui Dumnezeu! Ceea ce daţi drept milostenie vă va fi înapoiat şi nu veţi fi nedreptăţiţi.2|273|Pe cei săraci, ajunşi în mizerie, pe Calea lui Dumnezeu, care acum nu mai pot stăbate întinderile, nestiutorul îi crede bogaţi din pricina cucerniciei lor. Tu îi vei cunoaşte după înfăţişare, căci nu vor cere milostenie cu neobrăzare. Dumnezeu ştie întru totul bunurile pe care li le daţi lor...2|274|Cei care dau din averile lor, noapte şi zi, pe ascuns ori pe faţă, îşi vor afla răsplata la Domnul lor: ei nu vor cunoaşte acolo teamă şi nici nu vor fi mâhniţi.2|275|Cei care se hrănesc din camătă nu se vor ridica în Ziua Judecăţii decât aşa cum se ridică acela pe care Diavolul l-a lovit cu străşnicie. Aceasta, fiindcă ei spun: “Negustoria şi camăta sunt deopotrivă.” Dumnezeu a îngăduit negustoria, însă a oprit camăta. Cel care se va lăsa de camătă, îndată ce aude o predică de la Domnul său, va putea păstra ceea ce a agonisit. Fapta lui este la Dumnezeu. Cei care se vor reîntoarce la camătă, vor fi soţii Focului, unde vor veşnici.2|276|Dumnezeu va strivi camăta şi va înălţa milostenia. El nu-l iubeşte pe tăgăduitorul păcătos.2|277|Cei care cred, cei care fac binele, cei care îşi săvârşesc rugăciunea, cei care dau milostenie, aceia sunt cei care îşi vor afla răsplata la Domnul lor: ei nu vor cunoaşte acolo teamă şi nici nu vor fi mâhniţi.2|278|O, voi cei ce credeţi! Temeţi-vă de Dumnezeu! Lăsaţi camăta, dacă sunteţi credincioşi.2|279|Dacă nu o faceţi, veţi auzi de un război de la Dumnezeu şi de la trimisul Său. Dacă vă veţi căi, vă veţi putea păstra agoniseala. Nu nedreptăţiţi şi nu veţi fi nedreptăţiţi.2|280|Dacă îi este greu cuiva, aşteptaţi până îi va fi uşor. Dacă vă milostiviţi de el, este cu atât mai bine pentru voi. O, dacă aţi şti!2|281|Temeţi-vă de ziua când vă veţi întoarce la Dumnezeu, ziua când fiece suflet va primi răsplata a ceea ce a agonisit, ziua când nimeni nu va fi nedreptăţit.2|282|O, voi cei ce credeţi! Scrieţi-vă datoria pe care o aveţi şi care trebuie plătită la un soroc hotărât! Un scrib ales dintre voi s-o scrie cinstit! Nici un scrib să nu refuze s-o scrie aşa cum Dumnezeu l-a învăţat: să scrie ceea ce datornicul îi dictează, să se teamă de Domnul său, să nu taie nimic din datorie! Dacă datornicul este nebun ori beteag, dacă nu poate dicta el însuşi, atunci un împuternicit al său să o dicteze cinstit. Cereţi mărturisirea a doi martori dintre oamenii voştri! Dacă nu aflaţi doi bărbaţi, atunci alegeţi un bărbat şi două femei dintre cei asupra cărora vă învoiţi ca martori. Dacă una dintre femei se înşeală, cealaltă îi va aminti ceea ce ea a uitat. Martorii să nu refuze, atunci când sunt chemaţi să depună mărturie. Nu şovăiţi să scrieţi această datorie, fie ea mică ori mare, hotărându-i sorocul. Aşa este drept înaintea lui Dumnezeu. Aşa se dă mai multă greutate mărturiei şi aşa vi se îndepărtează orice îndoială. Când este vorba de o treabă ce o îndepliniţi pe loc, între voi, nu vi se va face nici o vină, dacă nu o veţi scrie. Chemaţi-vă martori, atunci când faceţi negoţ! Să nu-i înfricoşaţi, nici pe scrib, nici pe martor! Dacă o veţi face, vă veţi dovedi silnici. Temeţi-vă de Dumnezeu! Dumnezeu vă învaţă, căci Dumnezeu este Atotştiutor.2|283|Dacă sunteţi în călătorie şi nu veţi afla nici un scrib, veţi amaneta ceva. Dacă unul dintre voi amanetează altuia, cel care a primit lucrul amanetat va trebui să-l înapoieze. Să se teamă de Dumnezeu, Domnul său! Nu refuzaţi să depuneţi mărturie, căci cel care refuză păcătuieşte în inima lui. Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce făptuiţi.2|284|Ale lui Dumnezeu sunt cele din ceruri şi de pe pământ. Dacă destăinuiţi ceea ce este în sinea voastră ori dacă tăinuiţi, Dumnezeu vă va cere socoteală. El iartă pe cine voieşte şi osândeşte pe cine voieşte.2|285|Trimisul a crezut în ceea ce a fost pogorât asupra sa de la Domnul său. El, laolaltă cu credincioşii, au crezut în Dumnezeu, în îngerii Săi, în cărţile Sale, în trimişii Săi. “Noi nu facem deosebire între trimişii Săi.” Şi ei au spus: “Ascultăm şi ne supunem! Iertarea Ta, Domnul nostru, căci întru Tine este devenirea!”2|286|Dumnezeu nu împovărează nici un suflet peste ceea ce ar putea duce. Binele pe care-l va săvârşi se va întoarce la el, precum şi răul pe care-l va săvârşi. Domnul nostru! Nu ne osândi dacă vom uita ori vom greşi! Domnul nostru! Nu ne da nouă o povară asemenea celei pe care le-ai dat-o celor dinaintea noastră! Domnul nostru! Nu ne împovăra pe noi cu ceea ce nu putem duce! Şterge greşelile noastre! Iartă-ne nouă! Miluieşte-ne pe noi! Tu eşti Oblăduitorul nostru! Ajută-ne nouă împotriva neamului celor tăgăduitori!3|1|Alif. Lam. Mim.3|2|Dumnezeu! Nu este dumnezeu afară de El, Viul, Veşnicul!3|3|El a pogorât asupra ta Cartea, întru Adevăr, pentru a le întări pe cele dinaintea ei. De asemenea, El a pogorât Tora şi Evanghelia3|4|mai înainte drept călăuzire oamenilor, precum a pogorât şi Legea. Cei care nu cred în semnele lui Dumnezeu, de o osândă aprigă, vor avea parte. Dumnezeu este Puternic, Stăpîn al răzbunării.3|5|Nimic nu Îi este ascuns lui Dumnezeu, nici pe pământ, şi nici în cer.3|6|El este Cel care, în pântece, vă plăsmuieşte cum voieşte. Nu este dumnezeu afară de El, Puternicul, Înţeleptul!3|7|El este Cel ce a pogorât asupra ta Cartea cu versete desăvârşite din Maica Scripturii şi altele asemenea. Cei ale căror inimi se apleacă spre păcat se leagă de ceea ce este spus întru asemănare, căci ei caută gâlceavă şi sunt lacomi de tâlcuiri, însă nimeni altul în afară de Dumnezeu nu cunoaşte tâlcuirea Cărţii. Cei înrădăcinaţi în stiinţă spun: “Noi credem! Totul vine de la Domnul nostru!” Doar cei dăruiţi cu minte îşi vor aminti!3|8|Domnul nostru! Nu rătăci inimile noastre, după ce ne-ai călăuzit! Dăruieşte-ne nouă din milostivenia Ta. Tu eşti Multdăruitorul.3|9|Domnul nostru! Tu eşti Cel ce îi va strânge pe oameni într-o zi, fără nici o îndoială, căci Dumnezeu nu îşi calcă făgăduiala.3|10|Celor tăgăduitori, nici averile, nici copiii nu le vor sluji la nimic înaintea lui Dumnezeu, căci ei vor fi hrană Focului.3|11|Aşa a fost şi cu neamul lui Faraon şi cu cei dinaintea lui. Ei au socotit semnele Noastre minciuni, iar Dumnezeu i-a luat pentru păcatele lor. Dumnezeu este Aprig la pedeapsă.3|12|Spune-le celor care tăgăduiesc: “Veţi fi biruiţi, iar apoi în Gheena veţi fi strânşi.” Ce rău aşternut!3|13|Un semn v-a fost dat când cele două tabere s-au întâlnit: una lupta pentru Calea lui Dumnezeu, iar cealaltă, de tăgăduitori, o văzu de două ori mai mare. Dumnezeu ajută pe cine voieşte. Întru aceasta este o învăţătură pentru cei dăruiţi cu puterea de a vedea.3|14|Oamenilor le apare drept podoabă dragostea pentru cele dorite: femei, copii, grămezi grele de aur şi argint, cai de rasă, turme şi ogoare semănate. Acestea sunt o bucurie vremelnică a Vieţii de Acum, însă la Dumnezeu este cel mai bun loc în care vă veţi întoarce.3|15|Spune: “V-aş putea vesti eu un lucru mai bun decât acesta?” Cei care se tem de Domnul lor vor avea, la El, Grădini pe sub care curg râuri, unde vor veşnici, cu femei neprihănite, în tihna lui Dumnezeu. Dumnezeu este Văzător al robilor Săi.3|16|Cei care spun: “Noi am crezut! Iartă-ne nouă păcatele noastre, fereşte-ne pe noi de osânda Focului”3|17|sunt cei răbdători, cei drepţi, cei pioşi, cei care dau milostenie şi cei care, dis-de-dimineată, cer iertare.3|18|Dumnezeu mărturiseşe şi, laolaltă cu El, îngerii şi cei dăruiţi cu cunoaştere: “Nu este dumnezeu afară de El, Puternicul, Înţeleptul.”3|19|Adevărata credinţă înaintea lui Dumnezeu este Supunerea. Cei cărora Cartea le-a fost dată nu s-au împotrivit unii altora, din pizmă, decât după ce au primit ştiinţa. Cel care tăgăduieşte semnele lui Dumnezeu să ştie că Dumnezeu este Grabnic la socoteală.3|20|Spune-le celor care îţi caută pricină: “Eu m-am supus lui Dumnezeu întru totul, eu şi cei care m-au urmat.” Spune-le celor cărora le-a fost dată Cartea şi neştiutorilor: “Vă supuneţi lui Dumnezeu?” Dacă s-au supus lui Dumnezeu, sunt bine călăuziţi, însă, dacă-şi întorc spatele, se rătăcesc. Asupra ta este doar înştiinţarea şi atât! Dumnezeu este Văzător al robilor Săi.3|21|Vesteşte-le o osândă dureroasă celor care tăgăduiesc semnele lui Dumnezeu, celor care îi ucid, fără de dreptate, pe profeţi, acelora dintre oameni care îi ucid pe cei care poruncesc dreptatea.