[]


CIRCUITUL DE CULME AL VERSANŢILOR



Yüklə 489,19 Kb.
səhifə4/8
tarix30.10.2017
ölçüsü489,19 Kb.
#21928
1   2   3   4   5   6   7   8
CIRCUITUL DE CULME AL VERSANŢILOR


1. VERSANTUL STÎNG

Marcaj: punct roşu Timp: 2-2½ ore


După ce am văzut Cheile Turzii din poteca defileului, impresionaţi de înălţimea pereţilor şi originalitatea dispunerii lor în spaţiu, să încercăm să le privim şi de pe culme, descoperindu-le şi astfel.

De la cabană ne îndreptăm spre păduricea Văpii. Pătrundem în ea imediat în stînga bufetului şi ne angajăm, ghidaţi de marcaj, pe serpentinele potecii cunoscute şi sub numele de Drumul lui Borş. Urcam agale panta ce suie pieptiş şi cînd păduricea se răreşte, zărim, deasupra capului, cleanţurile stîncoase de Cornului Cheii. Părăsim poteca şi ne strecurăm pe la poalele peretelui ridicat la circa 20 metri spre înalt din păşunea Povîrnişului „Emil Pop". In scurt timp poposim lîngă o grotă numita peştera Anton, în faţa acestei grote de mici dimensiuni facem un popas şi căutăm cu ochii zarea larg deschisă şi adîncimea Cheilor de sub noi.




  1. Pe lîngă baza pereţilor se poate ajunge la intrarea în traseele nr. 42 — „Hornul Vulturilor" şi nr. 51 - „Hornul Ascuns".

Remarcăm imediat firul argintiu al pîrîului Văpii curgînd prin faţa terasei unde este instalat campingul, bufetul şi cabana Cheile Turzii. Dincolo de păduricea crescută pe malurile acestui pîrîu, comuna Sănduleşti ne apare ca o aglomerare de căsuţe, legată prin şnurul albicios al şoselei de municipiul Turda, înaintea cabanei se înalţă colina domoală a Dealului Alb scobit de vechea şi acum părăsita carieră de alabastru. Un plai înierbat îl leagă de Dealul Ascuţit, pe care şerpuieşte drumul venind de la Turda prin satul Cheia.

Cam pe acelaşi aliniament cu cele două dealuri şi vizavi de Pădurea Mischiului, Dealul Lupului îşi lasă coasta înclinată spre rîul Hăşdate. Îndărătul acestor dealuri se lăţeşte podişul Pordeiului străbătut de Drumul Domnilor ce duce la Turda, drum ce va constitui etapă de excursie pentru noi. În ceaţa depărtării se desluşeşte municipiul Turda, trimiţînd spre boltă coloane de fum, semn al bogatei activităţi industriale desfăşurată în oraş. Departe, în dreapta, lucesc în lumina zilei acoperişurile comunei Mihai Viteazu ocolită de apele argintii ale Arieşuiui.

Impresionaţi de perspectiva orizontului larg din faţa noastră, ne îndreptăm ochii spre locul de intrare în Cheile Turzii, privirea alunecînd pe panta vertiginoasă a Povîrnişului ,,Emil Pop", unde, jos în vale, se zăreşte minusculă clădirea fostei mori. Cu puţin noroc, printre tufişurile şi arbuştii ce îmbracă Povîrnişul „Emil Pop", putem surprinde alergarea sprintenă a căprioarelor din zonă. Peste apa Hăşdatelor, în cotul pe care-l face aceasta cînd părăseşte Cheile, ni se dezvăluie un petic de pădure cu verdels frunzişului mai întunecat; sînt pinii crescuţi în mod neobişnuit la această altitudine! Pădurea de conifere continuă pe versant pînă sub cortina de piatră a Stîncăriei Borza cu pădurea Mischiului, şi aceasta dominată de Colţul Mischiului. De sus, de sub Colţul Mischiului, coborînd spre apă, se înşiruie creasta Pereţilor cu Trepte, în spatele căreia, spre interior, se ridică semeţe Turnul de Jos şi Obeliscurile. Ceva mai jos de mijlocul Pereţilor cu Trepte, într-o curmătură străjuită de un catarg, se află punctul numit Belvedere.

După această primă examinare cu privirea a malului drept, revenim în potecă, ocolim Cornul Cheii şi zona stîncoasă Muruna şi ieşim la larg pe platoul Dealului Sîndului, cum mai este numit versantul stîng al Cheilor. Ne orientăm după marcajul punct roşu vopsit pe pietrele ce apar ici şi colo din tăpşanul culmii şi trecem prin dreptul Hornului Vulturilor, prăpăstuit spre vale. Printre tufişuri, ferind bolovanii răspîndiţi pretutindeni pe culme, urmăm marginea părţii de sus a platoului, atenţi sa nu alunecăm în abrupt. Depăşim locuri pitoreşti precum Peretele Marac, Turnul Borş, Peretele Alghinelor cu cele două poieniţe de la poale Alghina 1 şi Alghina 2, Turnul Galben şi Creasta Sură - toate acestea putînd fi văzute mai bine în timpul excursiei pe malul drept.

Luîndu-ne după marcaj, ajungem curînd la un povîrniş înierbat, Dosul Coşului, ce se prăvale spre afundul văii. De aici ni se oferă o altă perspectivă a malului drept, dominat de steaua metalică, vizibilă de departe. Spre deschiderea din aval a defileului se profilează creasta zimţuită a Pereţilor cu Trepte, străjuită la partea superioară de Turnul de Jos şi sprijinită, cam pe la mijloc, de Obeliscuri, întoarsă puţin spre noi, astupînd vederii jgheaburile din spate, platoşa calcaroasă a Peretelui Vulturilor impresionează prin masivitatea şi verticalitatea ei. La piciorul acestui perete desluşim gura neagră a unei peşteri ce se afundă în stîncă. Este peştera Ungurească, cea mai mare şi adîncă peşteră din cuprinsul Cheilor Turzii. Din culme, prin stînga Peretelui Vulturilor, se lasă un tăpşan înierbat ca o pîlnie denumit ,,la Dos". Acest povîrniş năpădit de vegetaţie e prelungit spre rîu cu valea unui zuruş sau grohotiş, cunoscut sub numele ,,La Cigăi". Impozantul Perete al Vulturilor se continuă, spre apă, cu cîteva spinări stîncoase, Poliţele lui Bielz, în apropierea cărora stă ascunsă Peştera Filimon.

Imediat sub platoul bombat al Culmii Mînăstirii, cum se numeşte partea din Dealul Bisericii ce formează versantul drept al Cheilor Turzii, ies în evidenţă turnuleţele Crestei Wolff, din stînga Cigăilor. Această creastă este dispusă transversal pe impunătorul perete al Colţului Lat şi separată de el printr-un vîlcel. Această viguroasă formă de relief a primit numele de Colţul Lat din cauza crestei teşite şi uşor bombate, cît şi din cauza peretelui neted larg extins. El mai este cunoscut şi sub numele de Colţul Rotunjit, botezat astfel de alpinişti. La poalele Colţului Lat, care se termină în îngrămădirea haotică de bolovani şi tufişuri a Cîmpului Prodan, se deschide gura scundă a peşterii Binder. Sub Colţul Lat, unit printr-o şa cu el, remarcăm „căciula", puţin înaltă, a Vîrfului Puşcariu, înconjurat şi el la bază de bolovănişurile Cîmpului Prodan.

În apropierea acestor forme de relief, se desfăşoară limba grohotitică a Zuruşului „La Cigăi", care, deasupra grohotişului Prodan, se îngustează mult, terminîndu-se deasupra unui jgheab, în cealaltă parte a Cigăilor şi vizavi de zona descrisă mai sus, urca abrupt spre înălţimi stînca zveltă a Colţului Crăpat avînd o muchie subţire şi culmea crestată, în spatele Colţului Crăpat, o văioagă îl separă de impozantul perete al Suurimei, ce formează fundalul peisajului. Peretele Suurime pare, văzut de pe versantul stîng, alcătuit dintr-o succesiune de coloane, iar capătul lui de sus formează marginea Culmii Mînăstirii. Pe culme, spre interior, cam pe la jumătatea peretelui Suurime, se ridică steaua metalică, un principal punct de reper al malului drept.

Părăsim Dosul Coşului şi mergem mai departe în căutarea unui alt loc de unde să putem vedea cît mai bine cei doi versanţi. In trecere depăşim Peretele Uriaş aflat sub noi (pe care nu îl putem vedea) şi intrăm în zona pe care localnicii o numesc „Grădina". Ceva mai jos, ni se înfăţişează privirii trei vîrfuri despărţite între ele prin văioage pline cu vegetaţie. Pe un făgaş stîncos plin cu tufişuri, ne orientăm spre cel de-al doilea vîrf, pe care este implantată crucea metalică, vizibilă chiar de pe Podişul Pordeiului. Coborîm cu grijă un hornuleţ, apoi, pe o potecuţă vizibila, ne strecurăm printre arbuşti şi dăm de al doilea hornuleţ, cam de trei metri înălţime, ce ne conduce pe ţancul Crucii Sînduleştilor. Din prima clipă, impresia orizontului larg deschis şi a panoramei Cheilor este copleşitoare. Spre aval întrezărim firul argintiu al Hăşdatelor ieşind în larg dintre Povîrnişul „Emil Pop" şi păduricea de pini. In amonte, recunoaştem Capătul de Sus al Cheii şi, ceva mai departe, spre linia orizontului, îngrămădirea de case a comunei Petreştii de Jos. In imediata noastră apropiere, după o creastă a ţancului, se întinde spre apus repezişul unui tăpşan îndreptat către Coşul Hili, ghicit undeva mai jos.

Plecăm de pe vîrful ce pare suspendat în văzduh şi, pe aceeaşi cale, ne întoarcem pe culme la Colţul Sîndului, de unde marginea platoului coteşte brusc în unghi ascuţit spre nord. Aici zăbovim din nou, atraşi de imaginea celuilalt mal şi a împrejurimilor de sub Colţul Sîndului.

Din punctul nostru de observaţie coboară în adîncime o coastă bine înierbată ce se termină în creasta de culme a Turnului Ascuţit. Văzut de sus, Turnul Ascuţit nu mai are acea impozanta dată de înălţime.

Intorcînd privirile de la Turnul Ascuţit spre nord, descoperim Coasta Călăştur sprijinind ca un parapet extremitatea platoului. Toată faţa Coastei Călaştur este brăzdată de o mulţime de jgheaburi, vîlcele şi făgaşe, între ele ridicîndu-se colţi şi creste stîncoase, ca nişte pilaştri. Din ele se desprind sfărîmături de rocă ce se rostogolesc la piciorul pantei în Zuruşul Lung, cea mai întinsă limbă de grohotiş din Chei, plecat chiar de sub culme şi stăvilit la partea inferioară de rîul Hăşdate şi Turnul Despărţitor. Acesta din urmă separă Zuruşul Lung de grohotişul scurs de sub Coşul Hili.

Pe celălalt versant iese puternic în relief Colţul Crăpat, dezvăluindu-şi peretele dinspre vale prăbuşit vertiginos în jos. În spatele lui, observăm, la marginea superioară a peretelui Suurime, un prag stîncos avîntat deasupra prăpastiei, căruia localnicii i-au dat numele de „Strana". Dincolo de creasta orizontală a Colţului Crăpat ies în evidenţă cîteva crestuliţe, terminate, la partea de jos, într-o văioagă ascendentă îndreptată spre poiana povîrnită „La Cîrlige". Mai sus, pe culme, se găseşte punctul numit Capul Cheii, de unde Culmea Mînăstirii începe să piardă din altitudine, coborînd mereu spre satele Petreştii de Mijloc şi Petreştii de Jos.

În ultimul timp, din cauza vegetaţiei crescute abundent, în zona de sub căldarea „La Cîrlige" şi din dreapta Colţului Crăpat, nu se mai poate vedea intrarea la peştera Ascunsă. De asemenea, din aceeaşi cauză, nu mai pot fi recunoscute faimoasele strate ale Polmoanelor, dar putem distinge partea superioară a Zuruşului Cetăţii. Lîngă el se reliefează creştetul Colţului Sanşil, înapoia căruia se găseşte Şaua Sanşil, pasaj de coborîre pe Zuruşul Cetăţii.

De la înălţimea Colţului Sîndului rămîne nevăzută partea inferioară a Zuruşului, şi anume Surducul Şipotului, locul de sorginte al Şipotului Cheii, înaintăm mai departe, aproape de marginea Coastei Călăştur şi, după aproximativ 100 metri, ajungem la o zonă circulară, crateiformă, înfundată cu vegetaţie. Avem în faţa ochilor o dolină mare, cu un diametru de aproximativ 20 metri, creată în urma acţiunii apei asupra calcarului, cunoscută sub numele generic de Dolina. De la ea, ne îndreptăm paşii spre linia ce marchează povîrnirea versantului şi remarcăm o potecuţă ce coboară în trepte, formate de pietrele ieşite din versant şi împiedicată de tufişuri şi arbuşti. Ne angajăm pe ea şi, în cîteva minute, poposim în faţa celei mai interesante peşteri din Cheile Turzii, peştera Călăştur. Ineditul acestei peşteri este dat atît de aspectul de catedrală gotică al intrării, cît şi al interiorului în care tavanul în arc frînt este susţinut de coloane caloaroase. Săpaturile arheologice au relevat, prin urmele materiale descoperite, existenţa omului primitiv aciuat şi aici. Printre copacii crescuţi în faţa peşterii, peste Zuruşul Lung şi vizavi de Coasta Călăştur, zărim ceva din abruptul rîpos al Zgovonilor. De la peşteră revenim în culme urmînd din nou marcajul vopsit pe pietre. Semnul punct roşu ne călăuzeşte într-o curbă largă pînă în zona de origine a Zuruşului Lung. Locul este ideal pentru a scruta valea prăpăstioase a grohotişului în care se varsă pietrele căzute din Coasta Călăştur şi din coasta accidentată a Zgovonilor. In cuprinsul stîncăriei Zgovoni, crestată de multe rîpe şi jgheaburi, se întind poienile celor două Tise, Tisa Mică, aproape de culme, şi Tisa Mare, deasupra Crestei Frumoase. Cele doua Tise sînt flancate de puternica brazdă pietroasă a Crestei Scoruşului, care se întinde de jos, din valea rîului Hăşdate pînă în Dealul Sîndului. În apropierea poieniţei Tisg Mică, această creastă are aspectul unei perdele de piatră şi a fost botezată Brîna Aeriană.

La partea superioară şi în dreapta Crestei Scoruşului, cum ne uităm de pe culme, într-un fel de amfiteatru, se dezvolta Pădurea Morarilor. Cam la jumătatea versantului Crestei Scoruşului ce mărgineşte. Pădurea Morarilor se adînceşte în masiv peştera Morarilor, bine ascunsă vederii şi dificil de găsit din cauza vegetaţiei. De la peşteră, peste o muchie zimţuită, ramificaţie a Crestei Scoruşului, se poate ajunge la şuvoaiele de pietre ale Grohotei Morarilor ce ies de sub poala Pădurii Morarilor şi se scurg pînă în albia rîului.

După ce depăşim pe la partea superioară Pădurea Morarilor încep sa se vadă din ce în ce mai bine stratele Polmoanelor, ele fiind aproximativ paralele cu Creasta Scoruşului şi conti-nuîndu-se şi pe versantul celalalt. Ici-colo, ele au fost erodate, astupate de năvala arborilor, arbuştilor de tot felul, dar aproape de firul văii pot fi văzute în toată frumuseţea lor.

Cam din dreptul Polmoanelor, panta culmii scade repede lăsîndu-se spre ruinele fostelor mori. Pe acest parcurs tufişurile se răresc, pretutindeni întinzîndu-se păşunea ce nu reuşeşte totuşi să acopere toate pietrele din fundament. Coborîm atenţi coasta înierbată a Pleşului, cum se numeşte această porţiune, ocolind plăcile stîncoase şi bolovanii ieşiţi în relief. Departe în zare se profilează satele Petreştii de Jos şi Deleni. Curînd, sosim la fostele clădiri ale morilor de sus, în faţa lor, peste apa, reliefîndu-se colţul Stîncii Mici. De la ruinele morilor, intrarea în Cheile Turzii, dinspre capătul amonte unde am ajuns, pare foarte modestă, nebănuindu-se straşnica energie a reliefului din interiorul lor, modelate, în acest loc, de paşnicul rîu Hăşdate.



VERSANTUL DREPT

Marcaj: punct roşu. Timp; 2-2½ ore.
De la ruinele fostelor mori traversăm albia rîului Hăşdate în dreptul Stîncii Mici, pe bolovani sau chiar prin apa, întrucît adîncimea apei ne permite acest lucru1. La liziera pădurii ce coboară pînă aproape de rîu, un stîlp indicator ne arată drumul spre culme, drum ce se afundă în pădure.

Urcăm pe poteca abruptă, stricată din loc în loc de urmele vitelor, pînă ce intrăm într-un luminiş mustind de apa provenită de la izvorul Fîntîna lui Chiper. Prin stînga izvorului, unde se găseşte un troc de beton, urmăm marcajul şi urcăm pieptiş coasta prinzînd curînd un drum larg bătătorit ce suie în serpentine versantul. Pe pietrele din marginea lui apare ici şi colo, vopsit, punctul roşu. Aproape de culme, tufişurile încep să se îndesească, iar calea bătucită de pînă acum se pierde în păşune şi în boschete. Ne abatem puţin de la marcaj, în-dreptîndu-ne către abruptul platoului, fiind atraşi de imaginea pe care ne-o arată Creasta Scoruşului şi unele vîrfuri din Coasta Călăştur. Încîlceala arbuştilor însă ne împiedică să ne apropiem prea mult şi plecăm mai departe în căutarea unui punct mai bun de observaţie. Curînd păşim pe o coastă înierbată puţin înclinată, presărată cu pietre şi bolovani ieşind de sub pătura de verdeaţă, aidoma unor spinări de oi. Pe suprafeţele lor apele de şiroaie au săpat şi sculptat diverse forme, care mai de care mai bizare. Avem ocazia să vedem aici microrelieful de exocarst, reprezentat prin lapiezuri de diverse forme, alveole şi clepsidre. Acest cîmp a fost botezat de oamenii satelor din împrejurimi „La Bliduri"; ei au asemănat excavaţiile făcute în pietre cu oalele şi vasele din gospodăria lor.

La stînga acestei zone, spre locul unde culmea se prăpăstuieşte, se desfăşoară, oarecum în semicerc, strate'le Polmoanelor, o prelungire a celor de pe malul stîng. Strecurîndu-ne pe lingă ele, ieşim într-o mică terasă, lipsită de vegetaţie, de unde se deschide o frumoasă privelişte asupra versantului stîng. Sub noi, în adîncime, zărim apa rîului Hăşdate, curgînd domol, printre molurile abrupte. Peste apa, privirea ne este reţinută de falnica cortină de piatră a Crestei Scoruşului, din care se desfac cîteva crestuleţe sub formă de contraforturi, una dintre ele, Creasta Frumoasă, reliefîndu-se pregnant.

Dincolo de Creasta Scoruşului, în amontele văii şi oproximativ paralelă cu ea, se întrezăresc Polmoanele, ieşind precum un zid din vegetaţia abundentă, între acestea din urmă şi Creasta Scoruşului, desişul Pădurii Morarilor suie în prelungirea Grohotei Morarilor pînă în platou. In faţa noastră, pe calcarele cenuşii ale Zgovonilor, distingem cele două petice verzi ale Tiselor, Tisa Mică şi Tisa Mare.

În josul terasei pe care ne aflăm se prăvale spre apă Zuruşul Cetăţii, din care izvorăşte Şipotul Cheii. Aproape de mijlocul lui, Zuruşul Cetăţii este străjuit de colţul Sanşil, care e legat de versant printr-o şa împădurită ce facilitează coborîrea pe grohotiş şi de aici în poteca Cheilor.

În dreptul Şeii Sanşil putem să traversăm grohotişul Zuruşului Cetăţii şi să ajungem lingă Dealul Cupola, în care sînt sfredelite grota „La Cuptor" şi peştera Liliecilor. Dealul Cupola are la partea superioară o trecătoare, situată cam la acelaşi nivel cu Şaua Sanşil numită Trecătoarea Cupolei. Noi ne continuăm traseul, întorcîndu-ne pe acelaşi drum şi înconjurăm în semicerc Căldarea Cetăţii pe lîngă Polmoane, ieşind în capătul lor. In acest loc, avem ocazia să cercetăm capetele de strat ale formaţiunii mai sus-amintite, ridicate puţin deasupra păşunii şi retezate net de eroziune. Şi această zonă a fost botezată plastic de localnici cu numele de Costişata. Revenim la marginea Căldării Cetăţii, această mare depresiune înclinată în direcţia Zuruşului Cetăţii, care se termină în primii bolovani ai acestui grohotiş. Ocolim buza Căldării Cetăţii, ajungînd în cele din urmă la aşa-zisul Cap al Cheii, unde avem din nou ocazia să prospectăm vizual atît malul opus cît şi cel de sub noi. In primul rînd căutăm să recunoaştem locurile de vizavi, Zuruşul Lung atrăgîndu-ne de la început atenţia. Se văd clar rîurile pietroase desprinse din pereţii Zgovonilor şi cei ai Coastei Călăştur, cum se revarsă în plinul grohotişului. Lîngă apă, Zuruşul Lung este stăvilit de Turnul Despărţitor, ridicat parcă anume aici, să-l ferească de rostogolirea în rîu.

Coasta Călaştur, văzută din acest loc, este astupată în prim-plan de Turnul Ascuţit, alături de care Coşul Hili găureşte versantul.

Mai departe vedem pereţii de deasupra crestaţi de jgheaburi şi vîlcele alternînd cu mici poliţe înierbate, toate sfîrşind în culmea boltită a Dealului Sînduleşti.

Cu aceste alcătuiri stîncoase se învecinează şi se continua peretele triunghiular al Porumbeilor, înălţat pe treapta masivă a Padinilor, dincolo de el lăţindu-se enorma placă a Peretelui Uriaş. Deasupra tuturor, sfidînd parcă golul, se ridică un principal punct de reper, Crucea Sînduleştilor, de la care zarea se prelungeşte cu linia platoului. Ne întoarcem privirea spre dreapta văii, „inspectînd" profunzimile versantului pe care stăm, cercetînd colţurile şi crestele stîncoase, viroagele şi poieniţele dintre ele. Pe stînga noastră, poiana povîrnita „La Cîrlige" se lasă în prelungirea Căldării Cetăţii, desişul vegetal ascunzînd privirilor intrările la peşterile Feciorilor, Ascunsă şi Modoloaie. In aval, Colţul Crăpat îşi conturează creasta îngustă şi orizontală separată de peretele vertical al Suurimei de un vîlcel. Pe aceasta din urmă se poate ieşi, trecînd o strungă, la peştera Feciorilor, dar dificultatea accesului ne face să-l recomandăm numai turiştilor foarte bine antrenaţi şi alpiniştilor. De la Capul Cheii, printre tufişuri şi arbuşti, mai străbatem cîteva zeci de paşi, într-o zonă cu relief similar cîmpului ,,La Bliduri", ieşind la un pinten ce avansează ca un balcon deasupra abruptului Suurime. Acest loc poartă numele de Strana; se pare că în vechime era folosit de locuitorii din vecinătate ca spaţiu de sacrificiu al animalelor bolnave. Golul ce se cască sub noi ne împiedică înaintarea, dar acest punct este propice pentru examinarea împrejurimilor Colţului Lat.

Undeva jos, aproape de apă, distingem Vîrful Puşcariu, iar alături şi dincolo de el blocul pietros al Colţului Lat. Cum îl privim, prin stînga lui, curgînd la vale se află limba de grohotiş „La Cigăi", care-l separă de stînca zveltă a Colţului Crăpat. Spre versant, „Colţul Lat" este delimitat net de firul unui vîlcel, de la care se înalţă pînă în platou culmea dinţată a Crestei Wolff. Pe partea grohotişului ,,La Cigăi", coasta Crestei Wolff este brăzdată de cîteva jgheaburi şi văioage, precum: Căldarea Tulogdy şi Repezişul Caprelor. La poalele acestora, în spatele cîtorva copaci, e deschisă spre inima muntelui intrarea peşterii Homarilor, în depărtare, vederea deschiderii aval a Cheilor Turzii este limitată de profilul de meterez al Turnului Inferior şi de peretele abrupt al Vulturilor. Pe celălalt mal al Cheilor vedem din alt unghi Colţul Sîndului şi Crucea Sînduleştilor, ridicate deasupra Peretelui Porumbeilor şi Peretelui Uriaş.

De pe Strană, vîrful Peretelui Uriaş ne apare ca o căciula, continuata spre culme de creste ascuţite şi jgheaburi puternic înclinate. Ceva mai în dreapta, aproape de marginea platoului, fuge înspre vale coasta înierbata a Dosului Coşului.

Următorul popas al circuitului nostru pe culme este steaua de metal, bine fixată în beton şi uşor de reperat. Terenul din împrejurul ei este înţesat de bolovani mai mari sau mai mici. La stea regăsim marcajul părăsit în dreptul Stranei şi îl urmăm, strecurîndu-ne prin încîlceatla tufelor şi boschetelor pînă ce zărim deschiderea în amfiteatru a zonei ,,La Dos". Ne apropiem de marginea larg arcuită către stînga a platoului, unde se lasă spre vale panta înierbata a clinei „La Dos". Spre deosebire de versantul stîng însorit aproape tot timpul zilei, povîrnişul deasupra căruia am ajuns beneficiază mai puţin de razele soarelui şi, din această cauză, a fost numit „La Dos", întocmai ca la o căldare glaciară, flancurile coastei se adună la partea inferioara, în preajma unui grohotiş alungit în direcţia rîului. In stînga noastră, remarcam iar muchia Crestei Wolff din spatele Colţului Lat, apoi coama teşită a acestuia şi peretele lui prăvălit la verticală pînă în Cîmpul lui Prodan. Plimbam ochii spre interiorul costişei „La Dos" observînd cu interes creştetul Peretelui Vulturilor. Numele şi l-a luat, cu mulţi ani în urmă, cînd o pereche de vulturi se cuibăriseră în acest loc.

Pe versantul stîng încercăm sa descoperim din nou Peretele Uriaş, care, văzut de aici, nu mai pare atît de impunător, perspectiva diminuîndu-i dimensiunile. Tot vizavi, în dreptul nostru, Pereţii Pripoanelor îşi dezvăluie ceva din tainele ascunse între creste, jgheaburi şi poieniţe, „cotropite" toate de tufe şi arbuşti. In adîncimile lor se ascund, inaccesibile turiştilor, peştera descoperită de alpinişti şi botezată de ei cu numele botanistului Erasmus luliu Nyărady şi, de asemenea, celebra Furca, înapoia Pripoanelor iese în evidenţă singular Turnul Galben, care ne limitează priveliştea asupra poieniţei Alghina 2. Între aceasta din urmă şi poieniţa sora Alghina 1 se prelungeşte în sus un colţ stîn-cos, către Pereţii Alghinelor.

Călăuziţi de punctul roşu al marcajului, ne îndreptăm în direcţia ultimului loc de belvedere al versantului drept, Colţul Mischiului, de unde putem cuprinde cu privirea locul de ieşire a rîului Hăşdate din Cheile Turzii. In primul rînd, în prăpastia deschisă la picioarele noastre observăm cîteva vîlcele prăvălite în direcţia văii, izolînd între ele creste şi colţuri stîncoase dominate de coloana calcaroasă a Turnului de Jos. Sub el, ca nişte contraforturi, se succed Obeliscurile, continuate în profunzime de spinarea zimţată a Pereţilor cu Trepte. Privind cu atenţie creasta Pereţilor cu Trepte, distingem, cam pe la jumătatea întinderii lor, o mică degajare în care este înfipt un catarg: este punctul cunoscut sub numele de Belvedere, destul de greu accesibil excursioniştilor neantrenaţi.

De la înălţimea Colţului Mischiului avem posibilitatea să facem cu ochii un tur de orizont cuprinzător. Versantul stîng se desface aproape ca un evantai, pornind de la Alghina 1 şi terminîndu-se la Cornul Cheii şi Stîncăria Muruna.

Văzut de sus, Turnul lui Borş are aspectul unei turle neînsemnate; de la el, abruptul stîncos se restrînge în înălţime spre Hornul Vulturilor, delimitat la bază de Povîrnişul „Emil Pop". Mai jos de Cornul Cheii şi sub Stîncăria Muruna se întinde pădurea Văpii, care îmbrăţişează parcă malurile pîrîului Vapa, către campingul cabanei Cheile Turzii.

Plimbăm ochii de la cabană la fosta moară, apoi, peste apă, la păduricea de conifere şi, mai departe, spre Pădurea Mischiului. Printre copacii acestei păduri lucesc stins, sub Colţul Mischiului, pietrele Grohotei Pădurii.

Ne întoarcem şi, apropiindu-ne de abruptul Stîncăriei Borza, avem prilejul să admirăm această bruscă întrerupere a platoului calcaros deasupra Pădurii Mischiului. Peste vîrfurile pomilor şi ale pinilor zărim în adîncime sclipirile argintii unduitoare ale Hăşdatelor, cotind în loc la 90° spre dreapta şi dispărînd sub poala pădurii, în zarea necuprinsă, dincoio de Dealul Alb, pe suprafaţa întinsă a Podişului Pordei, privirea ne alunecă spre orizontul întrerupt de sumeţirea spre cer a blocurilor şi turnurilor de fabrică din municipiul Turda. Prin faţa caselor înghesuite din comuna Mihai Viteazu şerpuieşte rîul celebru al moţilor, Arieşul. Pe lîngă marginea Stîncăriei Borza, subliniată de o lizieră subţire de tufe şi arbuşti, pornim în direcţia Urcuşului Domol, îndrumaţi de marcaj. Descoperim curînd stîlpul indicator ce ne semnalează calea spre cabană. Pe măsură ce înaintăm, pădurea se îndeseşte, iar poteca se transformă într-un drumeag larg în pantă, pavat cu frunze veştede. Ieşim apoi în drumul marcat cu triunghi roşu, pe care-l urmăm spre stînga. În circa 15 minute, ajungem la podul metalic şi la cabană, cu satisfacţia plimbării împlinite.



CABANA CHEILE TURZII - MUNICIPIUL TURDA

Marcaj: cruce roşie. Timp: 2-2½ ore.
Pentru această excursie trebuie să ne alegem o zi frumoasă, cu orizont limpede, care să permită vederii cercetarea zării pînă departe.

De la cabană ieşim în şoseaua pietruită ce duce la Turda, iar cînd aceasta se înclină urcînd panta Dealului Ascuţit o părăsim şi ne abatem în stingă în direcţia unei potecuţa vizibile. Cam pe la jumătatea urcuşului, în dreapta noastră, peste şosea se înalţă un colţ de stîncă, sprijinit parcă de nişte bolovani ciudat sculptaţi, denumit Straja, în scurt timp ajungem pe un platou larg, pietruit, loc de parcare pentru autobuze, în preajma lui întîlnim un drum de pămînt, flancat de stîlpii unei linii electrice de înaltă tensiune, drum folosit de tractoare şi căruţe pentru accesul în comuna Sănduleşti. Pe un stîlp al liniei electrice apare semnul marcajului cruce roşie. De la acesta, se desfăşoară peste Podişul Pordeiului în direcţia municipiului Turda, întrezărit în zare spre est - calea cenuşie de pamînt a Drumului Domnilor. In jurul nostru, cît vezi cu ochii, se întind cîmpuri arate, terenurile din stînga drumului înciinîndu-se uşor către valea pîrîului Pordei, pîrîu care a dat şi numele podişului. Un timp, parcursul Drumului Domnilor este monoton, lungindu-se între malurile pămîntoase ale ogoarelor. Deodată, în partea dreaptă, cîmpurile arabile se curmă în-tr-o zonă intens erodată, cu văi, crovuri şi rîpe, însufleţite doar de cîteva tufe de arbuşti, ce fac adăpost păsăretului de tot felul. Dincolo de această zonă, în zare sclipeşte tremurînd unda Arieşului, rostogolindu-se leneşă, bucuroasă că a scăpat din strînsoarea munţilor, înaintea noastră se ridică, într-un gorgan, o proeminenţă a Podişului Pordei, Vîrful Hodiniş, cota sa de 444 de metri reprezentînd partea cea mai înaltă a podişului. Suim panta lină ce ne duce la semnalul topografic aflat în vîrful deluşorului, loc ideal pentru a putea face ochii roată asupra zării necuprinse, întîi, cum e firesc, ne uităm îndărăt, în direcţia cabanei de unde am plecat, prima imagine care ni se impune privirii fiind aceea a uriaşei despicături, în forma literei V, a Cheilor Turzii, dominînd întreg peisajul. De o parte şi de alta a ei se întinde culmea plată a Petreştiului, împărţită în două de impresionantul defileu al Hăşdatelor, Dealul Mănăstirii şi Dealul Sînduleşti, străjuite unul de steaua metalica şi celălalt de Crucea Sănduleştilor. De sub faldurile de stîncă ale abruptului Dealului Mănăstirii, pădurea Mischiului se prelungeşte spre noi cu spinările împădurite ale unor dealuri, dintre care luceşte în soare turla bisericii din satul Cheia.

Alunecînd cu privirea aninată de linia platoului Dealului Mănăstirii, spre sud, acolo unde culmile dealurilor se-nghesuie în trecătoarea Arieşului, vedem ţîşnind masiv spre înalta catena muntoasă a Pietrei-Secuiului. Dincolo de ea, creasta Bedeleului anunţă tălăzuirea încremenită în piatră a Apusenilor, întinşi pînă departe în profunzimea orizontului. Urmărim cu ochii apoi calea de ape a Arieşului lăţindu-se în şesul de după munţi şi înconjurînd aglomerarea de case a comunei Mihai Viteazu.

Ne îndreptăm din nou atenţia către Cheile Turzii, de data aceasta însă, în direcţia Dealului Sînduleşti, în care este săpată cariera de calcar, din ea relevînduni-se numai o porţiune, în spatele carierei se desluşeşte partea superioară a versanţilor ce îngrădesc cursul rîului Tur, alcătuind interesanta formaţiune Cheile Turenilor.

La mare distanţă, mărginind bolta, ghicim alburia desfăşurare, larg vălurită, a Podişului Transilvaniei. Din vîrful Hodinişului ne răsucim în loc, întorcînd spatele Cheilor Turzii şi cuprin-zînd acum zarea răsăriteană deschisă către oraşul Turda, Observăm că din îngrămădeala de case, blocuri şi turle se năpustesc spre cer siluetele zvelte şi fumegînde ale coşurilor industriale, înconjurate toate de verdele abundent al vegetaţiei.

Popasul nostru la cota 445 se încheie cu această „recunoaştere" panoramică. Plecăm mai departe coborînd panta vîrfului, apucînd din nou calea Drumului Domnilor. In scurt timp, pe partea dreaptă, tivind parca marginea drumului, apare o perdea subţire de copaci, care se sfîrşeşte lîngă ograda unei căsuţe izolate, ascunsă sub un pîlc de arbori falnici. Din dreptul casei stinghere mai căutăm încă o data cu privirea falnica crăpătură a Cheilor Turzii, în stînga ei, la o oarecare distanţă, reliefîndu-se bine conturat versantul stîng al Cheilor Turenilor. Mergem mai departe pe podişul ce pierde din înălţime, înclinîndu-se uşor, şi, printr-o curba largă, ne apropiem de o ridicatură, marcată cu un semnal metalic. Urcăm şi aceasta denivelare de teren, pentru a privi din nou V-ul Cheilor Turzii şi înălţarea gradată spre sud, la orizont, a Pietrei Secuiului şi a Crestei Bedeleului. La cîţiva paşi mai încolo, un drum larg de care intersectează transversal direcţia din care venim. Curînd după ce ne-am angajat pe el, întîlnim plăcuţe avertizoare ce ne anunţă că sîntem în vecinătatea unei cariere de argilă. In faţa noastră apar deja, dintre parcele de vie, pe malul stîng al pîrîului Pordei, primele case ale municipiului Turda. Ocolim lejer marginea carierei, lingă care se găsesc nişte lacuri pline de agitaţia cîrdurilor de raţe şi gîşte. Ajunşi aici putem spune că am intrat în Turda, deoarece, după cîtsva zeci de metri, trecem podeţul de peste pîrîul Pordei, din chiar capătul străzii Cheii. Pe această stradă ne îndreptăm spre centrul oraşului, ghidaţi de cîteva marcaje vopsite pe stîlpi, garduri sau ziduri de casă. Pe sub podul de beton al şoselei, de unde mai putem încă vedea Cheile Turzii, ieşim în strada Aroneanu. Traversăm pasajul căii ferate înguste, venite de la cariera Sănduleşti, şi cel al căii ferate normale, mergînd apoi pe strada Aroneanu pînă la intersecţia cu piaţa Ecaterina Varga. In acest loc, un stîlp metalic cu săgeată indicatoare arată drumul spre Cheile Turzii: cruce roşie - peste Podişul Pordei şi cruce albastră — pe şosea, prin comuna Mihai Viteazu şi satul Cheia. Aici, lîngă clădirea Şcolii generale nr. 3, punctul terminus al excursiei noastre apare şi marcajul cruce roşie, călăuzitor spre Cheile Turzii.



CABANA CHEILE TURZII - COMUNA MIHAI VITEAZU - TURDA

Marcaj: cruce albastră. Timp: 3—4 ore.
Chiar de la început, menţionam că această tură de drumeţie se desfăşoară de-a lungul şoselei ce leagă cabana Cheile Turzii de municipiul Turda.

De la cabană urcăm panta Dealului Ascuţit, trecînd pe lîngă ,,Straja", şi ajungem sus, pe platoul de parcare al autobuzelor. De aici o luăm spre dreapta angajîndu-ne pe drumul ce duce spre satul Cheia. După aproximativ 1,5 km întîlnim şoseaua betonată a carierei de gips şi alabastru, de unde, după aproape un kilometru, intrăm în satul Cheia. Mergem mai departe şi curînd ieşim în şoseaua naţională nr. 75, care leagă Turda de Cîmpeni. Ne continuăm excursia luînd-o spre stînga, de la bifurcaţia cu şoseaua spre Cheia, traversăm frumoasa comună Mihai Viteazu, îndreptîndu-ne către municipilui Turda. Cei aproape 6 km ce despart comuna Mihai Viteazu de Turda îi parcurgem urmărind drumul naţional 75, pînă la pasajul denivelat al căii ferate înguste Abrud-Turda, de unde o luăm spre stînga pentru a intra în municipiul Turda. Spre dreapta, dacă o luăm pe şoseaua naţională nr. 1, apoi de la intersecţia acesteia cu drumul spre comuna Bogata trei km, vom ajunge la monumentul lui Mihai Viteazul. Şoseaua ne călăuzeşte la sigur, mai ales că, din loc în loc, marcajul cruce albastră ne arată că sîntem pe drumul cel bun, la parcul din piaţa Ecaterina Varga, ţinta călătoriei noastre.



CABANA CHEILE TURZII - CABANA BURU

Marcaj: triunghi roşu. Timp: 4-5 ore.
Pe drumul din spatele cabanei ne îndreptăm spre clădirile fostei mori, de unde în scurt timp ajungem la malul rîului Hăşdate. Suim treptele podului metalic şi, de pe el, aruncăm o scurtă privire asupra impresionanţilor versanţi de la intrarea în defileu. In stingă noastră se profilează cascada de piatră a Pereţilor cu Trepte cu punctul de perspectivă Belvedere situat la mijlocul lor. De la catargul înfipt aici căutam cu ochii, în sus, Colţul Mischiului. De sub el se lasă în vale desişul Pădurii Mischiului, care ne împiedică să vedem panta de grohotiş a Grohotei Pădurii. Pe malul celălalt, coasta plină de iarbă, tufişuri şi arboreturi a Povîrnjşului „Emil Pop" împinge parcă spre cer dantelăria de piatră a abruptului Peretelui Marac. De undeva de jos, din apropierea apei, se înalţă semeţ meterezul Turnului lui Borş, de la care, în adîncimea Cheilor, se înşiră zona celor doua Alghine, Turnul Galben, Pereţii Pripoanelor, perspectiva închizîndu-se cu Peretele Uriaş. Din cauza distanţei, platoşa calcaroasă a Peretelui Uriaş pare insignifiantă faţă de primul plan, linia de culme luînd înălţime spre Capul Cheii.

Lînga piciorul podului de pe malul drept, observăm marcajele traseelor ce străbat Cheile Turzii. Spre cabana Buru calea este însemnată cu triunghi roşu.

La cîţiva metri de pod urcăm pieptiş coasta (printre pini alternînd cu fagi şi goruni), pe un drum puţin înclinat, plin cu frunzişul adunat din toamnă şi larg ca de căruţă.

La un moment dat, în partea dreaptă se desface o potecă perpendiculară pe drumul nostru, marcată cu punct roşu, unde este plantat un indicator cu menţiunea: spre cabana Cheile Turzii 1 km, ½ ore, spre cabana Buru 11,5 km, 4 ore. Aici începe şi aşa-zisul Urcuş Domol în direcţia Culmii Mînăstirii, pentru circuitul de culme al Cheilor Turzii.

De la bifurcaţia cu Urcuşul Domol mai mergem o bucată pe sub bolta verde a copacilor, pînă cînd drumul se îngustează pronunţat rămînînd doar ca o potecă. Curma pădurea se răreşte şi ieşim în luminişul unui platou împestriţat cu flori şi înţesat cu tufişuri. Am ajuns pe vîrful Vînăta la cota 722 m.

Părăsim marcajul şi o luam în partea stîngă, atraşi de un crîmpei de zare, poposind îndată pe păşunea unei poieniţe povîrnite, în faţa căreia se desfăşoară o privelişte atrăgătoare, în prim-plan, cocoaşele unor dealuri senghesuie una intr-alta, îngrădind abrupt albia Hăşdatelor. După un ultim bot de deal, ocolit aproape-n loc de rîu, acesta iese într-o mică depresiune, curgînd repeziş către unda, scînteind în zare, a Arieşului. Dincolo de confluenţă, satul Corneşti îşi iţeşte acoperişurile şi turla bisericii dintre copacii ce-i năpădesc vatra. Străbătînd satul, şoseaua Turda-Cîmpeni îşi înşiră panglica cenuşie de la un capăt la celălalt al orizontului, în spatele Corneştiului, pe un front larg pune stăpînire spinarea masivă a Pietrei Secuiului, cu cele două vîrfuri ale sale separate de o şa. Deasupra lor se văluresc pînă departe, mărginind bolta albastră, culmile Bedeleului şi a Trascăului. Acest peisaj de excepţie se scaldă-n lumina blîndă a culorilor pastelate, risipite cu generozitate peste tot, odihnind şi fermecînd ochii.

Revenim în poteca marcată şi mergem mai departe printre tufele şi arbuştii crescuţi pe platoul care începe să se încline uşor. Poteca cu pantă lină ne călăuzeşte neobservată pînă sub peretele greu accesibil al Culmii Mînăstirii, evazat în dreapta noastră. De aici, marcajul se îndepărtează de abruptul stîncos spre stîngă şi în scurt timp ajungem la un punct unde lîngă triunghi roşu apare şi banda galbenă. Bifurcaţia benzii galbene spre cascada Ciucaş este mai jos, în acest loc poteca semnalată astfel dă numai un ocol. În continuare, înaintăm printr-o pădurice tînără pînă cînd din drumul nostru se desface o potecuţă însemnată cu bandă galbenă. Ne angajăm pe ea şi după cîţiva metri, ajungem la Izvorul Popii, ocazie bună să ne umplem bidoanele cu apă. De la izvor, printre copăcei, regăsim drumul marcat cu triunghi roşu, ca după 10 minute să pătrundem într-o poiană mlăştinoasă cu cîteva ochiuri de apă limpede. In oglinda lor se reflectă pereţii verticali ai Coastei Muntelui şi coroanele stufoase ale copacilor ce mărginesc luminişul. Cu grijă, să nu ne udăm prea mult, tăiem poiana în diagonală şi ne afundăm în pădure, întîlnind după aproximativ cinci minute bifurcaţia benzii galbene marcată cu un jalon metalic; textul săgeţilor arată că pînă la cabana Buru mai avem 8 km, pînă la cabana Cheile Turzii 3,5 km şi spre Cerneşti prin Ciucaş, 5 km şi o oră jumătate-două ore de mers.

Itinerarul nostru continuă spre sud-vest de-a lungul unui drum larg, ca de căruţa. Parcurgem un palier aproape orizontal, după care cotim în coborîre spre stînga ghidaţi de semnul triunghi roşu vopsit vizibil pe trunchiurile arborilor. La un moment dat, în faţa noastră penumbra pădurii este risipită pe cîţiva metri de culoarul unei linii electrice de înaltă tensiune. Depăşim linia şi ne adîncim din nou în desişul verde, nu pentru mult timp. Deodată întrezărim, printre pomii din ce în ce mai rari, o zonă întinsă plină de tufişuri. Drumeagul iese de sub poala pădurii şi se arcuieşte mult în dreapta, ocolind un umăr stîncos, trecînd după aceea prin faţa unei şei şi continuîndu-se pe la poalele altei culmi calcaroase. Locul este numit Dealul Borzeşti, o formă de relief demnă de toată atenţia, de unde putem urca pe o culme nu prea înaltă la cota 712 m. Suim pieptiş printre bolovanii scobiţi de ploaie şi înconjuraţi de smocuri ierboase. Efortul ne este răsplătit de panorama lărgită spre sud-vest, distingînd în depărtare, într-o depresiune întinsă, aglomerările de case ale satelor Petreştii de Sus şi Borzeşti.

Întorşi în potecă ne reluăm calea, intrînd din nou în pădurea de foioase, întinsă dincolo de cocoaşa calcaroasă. De data asta marcajul de pe scoarţa arborilor este foarte rar şi estompat de intemperii, dar drumeagul ne călăuzeşte la sigur prin încîlceala copacilor, peste luminişuri şi vaioage. După porţiunea de traseu în care se impune totuşi refacerea marcajului, înconjuram spre dreapta un bot de deal despădurit, alături de el curgînd, pe stînga cum mergem, pîrîul Berchiş sau Borzeşti. Destul de vijelios, el îşi rostogoleşte unda pe un pat de calcar perfect lustruit, întrerupt din loc în loc de mici rupturi de pantă. Poteca noastră se curmă lîngă apa Berchişului sau Borzeştiului, o ramificaţie a ei luînd-o în direcţia casei ce se observă puţin mai sus. Hămăituri furioase de cîini ne anunţă prezenţa în imediata vecinătate a unei stîni şi a unei mori în locul denumit Gura Jigăului.

Trecem pe celălalt mal al apei, din piatră în piatră, în apropierea unei cascade, avînd circa trei metri înălţime. Curînd, păşim din nou sub coroanele stufoase ale pădurii, unde poteca noastră, flancată de arbori falnici, se lărgeşte la dimensiunea unui drum de căruţă. Coborîm panta uşoară şi traversăm trei pîrîiaşe ce ne intersectează calea, venite din partea dreapta. De la al treilea pîrîu începem să urmăm o coastă şi mai trecem încă două pîrîiaşe, după care coborîm repeziş ieşind la malul Berchişului, acesta făcînd aici un cot strîns în loc.

Zona arată răvăşită ca de un ciclon, copacii fiind căzuţi sau numai scoşi din rădăcini şi proptiţi de alţii. Malurile mîncate şi prăbuşite, răchitiş, crengi şi trunchiuri uscate îngrămădite peste tot ne amintesc de forţa apei dezlănţuite, încercăm să ne orientăm după cursul apei şi după marcaj, deoarece poteca dispare1, în scurt timp, strecurîndu-ne prin acest „haos vegetal", regăsim calea larga ce ne-a călăuzit pînă aici. Suim o pantă destul de înclinată, ajungînd deasupra rîului, care clocoteşte undeva jos în vale, printre bolovani şi copaci căzuţi, aruncîndu-se spumegînd peste cascade, într-un peisaj cu adevărat sălbatic şi virgin, acela al cheilor Berchişului sau Borzeştilor. De sus, de pe marginea drumului, mai aruncăm din cînd în cînd cîte o privire la încleştarea titanică a apei cu stînca, pînă la noi răzbătînd mugetul apei înfuriate.

Şi acest tronson al itinerarului este însemnat cu triunghi roşu, însă nu mai exista nici o dificultate de orientare. Parcurgem în continuare o porţiune aproape orizontală a drumului, pînă cînd zarea se luminează şi versanţii rîului Berchiş se restrîng, încetînd brusc aproape de cursul Arieşului. Ne aşezam pe un colţ de stînca şi, de la înălţimea căii pe care am urmat-o, cercetam cu privirea cei doi umeri masivi de piatră ce stînjenesc vărsarea Berchişului în Arieş. Cu ochi de alpinişti, examinăm interesantul versant stîng, imaginîndu-ne chiar un traseu la verticala peretelui. Cum însă excursia nu s-a terminat, plecăm mai departe şi coborîm coasta abruptă ce se termina în dreptul căii ferate şi a şoselei de pe malul Arieşului. Ungă pasajul C.F.R. apare şi un jalon indicator care ne ghidează pe şosea în amontele Arieşului spre vechea construcţie a cabanei Buru, actualmente anexa a recentului complex Buru. Pe lîngă mica clădire a cabanei, îndrumaţi de un indicator, ne angajam pe o şosea asfaltată şi după circa 150 m prin pădure poposim în faţa complexului turistic Buru, punctul terminus al drumeţiei noastre.

Cu o arhitectonică atrăgătoare, moderna cabana se integrează perfect peisajului şi dispune de 40 de locuri, de un restaurant şi o terasa ingenios amenajată.

Pentru întoarcerea la cabana Cheile Turzii putem folosi acelaşi itinerar marcat cu triunghi roşu sau putem alege varianta prin halta Moldoveneşti. Pentru aceasta ultimă opţiune, mergem de la cabana pe şoseaua asfaltată Cîmpeni - Turda, însoţită pe stîngă de calea ferată îngusta, pînă în dreptul haltei Moldoveneşti. De aici părăsim şoseaua şi o luăm pe terasamentul căii ferate ce ne scoate la podul metalic al drumului de fier, peste Arieş. Lăsăm podul în dreapta şi coborîm taluzul rambleului, ieşind pe un şes întins, de unde ne dirijam către o linie electrică de înaltă tensiune, pe unul din stîlpii săi apărînd primul marcaj — triunghi galben. Din acest loc este foarte uşor să ne orientăm, deoarece înaintea noastră, dintre două spinări de dealuri, se vede sclipind apa Hăşdatelor. Tot terenul dimprejurul nostru este plin de pietrişul şi nisipul albiei minore a Hăşdatelor, excavat pretutindeni şi folosit ca balast. Plecăm în direcţia pădurii din faţă, peste care se avîntă linia electrică şi apoi, pe lîngă liziera acesteia, întîlnim curînd culoarul rîului. Mergem pe malul drept în susul apei, printr-un sector destul de accidentat, pînă dăm de un mic pîrîiaş, Valea Arineilor, cu un stîlp indicator în apropiere. Săgeata lui ne arată drumul spre cabana Cheile Turzii prin triunghi galben şi spre izvorul Popii — bandă galbenă. Dacă dorim putem vizita şi cascada Ciucaş aflată în apropiere, dacă nu, urmărind triunghiul galben, putem ieşi la cabana Cheile Turzii.



CABANA CHEILE TURZII - IZVORUL POPII -CASCADA CIUCAŞ

Marcaj: bandă galbenă Timp: 2-3 ore
Ţelul acestei excursii este vizitarea celei mai mari cascade de pe cursul rîului Hăşdate, cascada Ciucaş. Traseul îl facem urmărind la început triunghiul roşu1 şi apoi marcajul bandă galbenă.

Plecăm de la podul metalic, tot în stîngă, şi străbatem Pădurea Mischiului trecînd pe lingă bifurcaţia cu punctul roşu. Sosim în cele din urmă în luminişul din care am admirat panorama regiunilor înconjurătoare în drumeţia la cabana Buru. In funcţie de timpul pe care-l avem la dispoziţie, mai putem zăbovi încă o dată în acest interesant punct de belvedere.

Pornim mai departe, poteca călăuzindu-ne printre tufanurile crescute în plaiurile smălţuite cu flori printre care se agită şi zumzăie gîzele. După o porţiune plată, terenul capătă o pantă uşoară şi o coborîre lină. Conduşi de semnele triunghiului roşu, ne apropiem încet de pereţii povîrniţi ai Culmii Mînăstirii. O curbă spre stînga a potecii ne îndepărtează însă de ei, ca după puţin timp să întîlnim primul semn bandă galbenă. Marcajul ne scoate curînd, printr-o pădurice, la Izvorul Popii. De aici, în cîteva minute, dăm peste poiana mlăştinoasă, supravegheată de la înălţime de parapetul stîncos al Coastei Muntelui. Traversăm luminişul mustind de apă şi pătrundem în pădure, găsind marcajul banda galbenă, vopsit pe copaci, precum şi un jalon indicator cu săgeţi. De data aceasta, marcajul se desprinde de triunghiul roşu, cotind în stînga spre sud-est. Ne luăm după el şi coborîm panta repede a versantului căutînd cu ochii tot timpul semnul benzii galbene.

In dreapta apare la un moment dat o văioagă numită Valea Arineilor în apropierea căreia se înşiră şi poteca noastră. Mai jos, versanţii ce mărginesc vîlcelul se strîng îngustînd cursul ei şi obligîndu-ne, din cauza povîrnirii malurilor, să intrăm chiar pe firul accidentat al văii. Cu grijă, păşim peste nişte plăci lustruite de apă şi, după aceea, revenim pe versantul stîng, îndreptîndu-ne către zona mai largă de vărsare în rîul Hăşdate. Curînd întîlnim stîlpul indicator, care ne arată calea spre cabana Cheile Turzii, prin triunghi galben, şi către Izvorul Popii, de unde tocmai am venit, pe bandă galbenă. Tot de aici avem posibilitatea să mergem în satul Cerneşti, dacă urmăm triunghiul galben în direcţia confluenţei Hăşdatelor cu rîul Arieş.

De la jalonul metalic indicator, ocolim un bot de deal şi, pe malul drept, o luam în susul apei. Accesul este destul de accidentat şi trebuie să ferim mereu bolovanii şi arbuştii prăvăliţi de-a curmezişul, dar dificultatea parcurgerii acestui tronson ne este răsplătită de priveliştea cascadei Ciucaş. În acest loc, valea Hăşdatelor este îngrădită de doi umeri stîncoşi şi silită să se prăbuşească în jos, aproximativ cinci metri, peste doua trepte de stîncă. Primul prag de piatră sfîrşeşte într-o porţiune dreaptă, apa liniştindu-se puţin, ca apoi sa se arunce peste înălţimea celei de a doua trepte năruită vertical, depăşind în acest fel ruptura de pantă, spumegînd şi mugind, în faţa cascadei valea se deschide larg, învolburarea lichidă domolindu-şi treptat furia, curgînd repede spre înfrăţirea cu Arieşul. Căderea apei la cascada Ciucaş nu măsoară decît, cum am mai spus, circa cinci metri: ca fenomen geomorfologic, însă merită să fie văzută, înscriindu-se în cadrul reliefului modelat de apa Hăşdatelor. Ca să revenim la cabana Cheile Turzii putem folosi, în afara benzii galbene, şi traseul marcajului triunghi galben, care de altfel va fi descris la excursia cabana Ciucaş - sat Corneşti.

CABANA CHEILE TURZII - CASCADA CIUCAŞ - SAT CORNEŞTI

Marcaj: triunghi galben Timp: 3-4 ore
O altă posibilitate de a vizita cascada Ciucaş este de a urma traseul marcat cu triunghi galben. De la cabana Cheile Turzii coborîm mica pantă şi ieşim în şoseaua ce duce la Turda. Mergem pe ea, spre dreapta, cîteva zeci de paşi, apoi, în dreptul livezii, o părăsim şi trecem prin aceasta în direcţia rîului Hăşdate, unde se află o moară. Aici traversăm apa pe o punte improvizată dintr-o bîrnă şi începem urcuşul către liziera pădurii Mischiului unde întîlnim un jalon indicator pe care scrie următoarele: Spre stînga comuna Corneşti prin Ciucaş: 9,5 km — 3-3l/2 ore; spre dreapta cabana Buru — 73 km; spre dreapta sat Corneşti prin Izvorul Popii — 12 km; spre Culmea Mînăstirii - 2 ore.

La puntea din bîrnă (putem ajunge şi prin faţa morii de la intrarea în Chei, trecînd podul metalic. După pod, urmăm malul drept al văii în aval şi, pe lîngă pădure, sosim la podeţ. Din acest loc, plecăm în sus pe panta nu foarte abruptă a versantului pînă într-o poiană largă, mărginită la partea superioară de copaci. Pe unul dintre arbori apare vopsit semnul triunghi galben.

Mergem pe sub poala pădurii, atenţi să descoperim marcajul, care ne călăuzeşte în coborîre uşoară spre interiorul desişului. În scurt timp, o vale de torent ne barează drumul, obligîndu-ne să luăm coasta pieptiş în căutarea unui loc de trecere. O potecuţă bătătorită ne conduce la sigur şi ne reîntoarcem pe malul văioagei.

Traversăm pîrîul Feredeului, urcăm lin prin pădurea ce acoperă coasta crestei Vînăta şi, ocolind acest vîrf spre sud, ajungem în valea pîrîul Lupului. După ce traversăm acest pîrîiaş - ieşim spre dreapta pe o creastă golaşă numită Ciuma Goală, străbătută de numeroase ravene. Un stîlp indicator ne indică să ne întoarcem cu 90° spre dreapta (sud-vest) pînă la pîrîul Fîntîna lui Aron, pe care, după traversare, îl urmărim în jos pe malul lui drept pînă ieşim din pădure. Depăşim o coastă golaşă pîna la un vîlcel sec, intrînd iar în pădure şi ocolind piciorul Vîrfului Piculeţ. În cele din urmă, ajungem la partea superioară a unui horn destul de abrupt, flancat pe stînga de un deluşor. Suim panta lui şi ieşim, după circa şapte metri, pe vîrf, loc ideal pentru o prospectare vizuală a împrejurimilor. Şi avem ce vedea. Jos, în faţa noastră, se zbuciuma rîul Hăşdate prins în chinga stîncoasă a dealului şi silit să ocolească strîns pintenii ce-l stînjenesc în alunecare. Un ultim obstacol, cascada Ciucaş, din care nu vedem decît o parte, obligă apa să se arunce peste ruptura de pantă în jos. De aici, de sus, observăm cum, dincolo de cascadă, versanţii apei se trag în lături, făcînd loc Haşdatelor să se liniştească la larg şi să lunece molcom spre Arieş.

Părăsim vîrful deluşorului şi ne angajăm pe horn, coborînd, cu băgare de seama, sprijinindu-ne cînd de cîte un pomişor, cînd de pereţii înguşti. La partea inferioară, hornul se deschide spre malul pîrîului Valea Arineilor ce vine din dreapta, cu malurile marcate cu bandă galbenă. Imediat ce ieşim din horn găsim şi jalonul cu doua săgeţi indicatoare, una cu bandă galbenă, în susul pîrîului către cabana Cheile Turzii prin Izvorul Popii, iar cealaltă cu triunghi galben spre satul Corneşti şi cabana Cheile Turzii. De la stîlpul de marcaj, pe malul drept al rîului Hăşdate, ne orientăm în direcţia cascadei Ciucaş.

Revenim la stîlpul indicator metalic şi ne continuăm itinerarul călăuziţi de marcajul triunghi galben, pînă la ieşirea rîului dintre dealuri, înaintea noastră vedem întinzîndu-se un vast cîmp de balast, întretăiat în dreapta de o linie electrica de înaltă tensiune. Ne dirijăm spre ea şi, la primul pilon, regăsim marcajul. Tot pe partea dreaptă zărim deja podul metalic al căii ferate înguste Turda-Cîmpeni, ce traversează Arieşul. Plecăm de la stîlpul electric, ghidîndu-ne după arcul podului, şi, cînd am ajuns la el, urcăm rambleul şi ne angajăm pe el. Calea ferată îngustă trece prin satul Corneşti, dar noi, dacă dorim, înainte de a sosi în sat, ne abatem în direcţia şoselei asfaltate Cîmpeni-Turda, pentru a ajunge astfel în centrul Corneştiului. Aici, în centrul satului, se găseşte jalonul de origine al traseului triunghi galben şi a altor două trasee interesante: bandă albastră spre cabana Buru şi, pe creasta Dealului Sas, la Colţul Corbului şi Gura Jigăului; bandă roşie care, după 14 km, ne conduce pe creasta impunătoare a Pietrei Secuiului, cota 1128 m, trecînd prin comuna Moldoveneşti, dealul Flueriştea, pădurea Pietroasa şi Valea Irimie.

Pentru a reveni la cabană putem să refacem în sens invers traseul marcat cu triunghi galben, dar este mai bine să înaintăm încă trei kilometri, pînă la bifurcaţia cu şoseaua care merge la cariera de gips Cheia şi satul Cheia. De aici se ajunge foarte uşor la cabana Cheile Turzii.

CABANA CHEILE TURZII - CHEILE TURENILOR

Marcaj: triunghi albastru. Timp: 4 ore
In zona Cheilor Turzii, un fenomen carstic ce se înscrie ca obiectiv vrednic de interes şi de vizitat, inedit prin sălbăticia şi frumuseţea sa, este sectorul de chei al rîului Tur sau, pe scurt, Cheile Turenilor.

Traseul acestei drumeţii este marcat cu triunghi albastru şi bandă albastră, semne pe care le urmam chiar din faţa cabanei Cheile Turzii. După camping ne afundăm în păduricea Văpii, traversăm o surpătură destul de adîncă, cam de doi-trei metri, şi, pe valea unui torent, ieşim într-un drum de căruţă. Păduricea începe să se rărească şi, curînd, lăsăm în urmă şi ultimii copaci, înaintînd mai departe tot pe drumul larg de pamînt. Pe costişa dealului, din care răsar ici şi colo bolovani şi plăci calcaroase, ne îndreptăm spre o linie electrică de înaltă tensiune, aflată pe culme. Ajunşi sus, lîngă un stîlp al liniei electrice, care aici coteşte în direcţia comunei Sănduleşti, o luăm de-a dreptul peste platoul Dealului Sănduleşti. Întrucît marcajul în zona aceasta este rar, ne folosim în ghidarea noastră de urmele lăsate de roţile căruţelor ce străbat podişul. Undeva în stînga, la distanţă de drumul nostru, se înalţă, singuratice, cîteva cumpene de fîntînă, aflate la izvoarele pîrîului Văpii.

Orientarea în acest teren plat nu este dificilă, dar se simte nevoia de cîteva jaloane indicatoare. O bună bucată de vreme mergem prin păşunea podişului ca o blană „scrijelită" de şanţurile paralele ale roţilor de căruţă. Deodată, în faţa noastră, pe o ridicătură, vedem un semnal topografic în vecinătatea unei căsuţe. Din acest loc se desparte marcajul triunghi albastru (spre Cheile Turenilor) de marcajul banda albastră (spre comuna Tureni), pe care ne vom întoarce după vizitarea Cheilor.

Fără să părăsim semnul triunghi albastru, ne abatem în vale, în direcţia şoselei pietruite ce duce la cariera Sănduleşti. In spatele nostru, în serpentine strînse, se încolăceşte calea ferată îngustă, suind la staţia de concasare a carierei. Dincolo de ea, ascunsă parţial vederii de o culme, distingem comuna Sănduleşti şi, mai departe, în zare, alungit pe drumul Turda-Cluj, vedem satul Copăceni.

Coborîm o mică pantă accidentată şi, în scurt timp, intrăm pe calea pietruită, albită de praful calcaros, pe care circulă basculante uriaşe spre şi dinspre carieră. In dreptul unor blocuri tip ce aparţin de complexul industrial Sănduleşti părăsim drumul carierei şi traversăm linia ferată îngustă. Trecem printre două blocuri în direcţia şoselei asfaltate Turda - Petreştii de Jos din apropiere şi, peste ea, ne îndreptăm către o linie electrica de înaltă tensiune pe ai cărei stîlpi a fost vopsit semnul triunghi albastru. Urmărind marcajul, depăşim staţia de concasare a carierei, după aceea, dirijîndu-ne după stîlpii electrici, ne îndreptăm spre Cheile Turenilor.

Încet, încet, pe măsură ce ne apropiem, se profilează, din ce în ce mai clar, versantul stîng al Cheilor cu malul mîncat de o cariera. Străbatem în continuare o pădurice subţire, prelungire a pădurii ce îmbracă versantul drept al rîului Tur, pînă la locul unde linia electrică coboară-n adîncimea Cheilor Turenilor, printr-un culoar tăiat în vegetaţie. In sfîrsit, obiectivul excursiei noastre a fost atins; Cheile Turenilor, chiar văzute de sus, par foarte impresionante.

Săpate în aceleaşi calcare mezozoice ca şi Cheile Turzii, Cheile Turenilor nu beneficiază de acelaşi aflux de turişti, deoarece sînt greu accesibile din cauza lipsei amenajărilor turistice.

O plimbare prin Cheile Turenilor ridică o serie de probleme turiştilor neantrenaţi, absenţa potecii şi a podeţelor, trecerea de pe un mal pe celălalt pe pietre sau chiar prin apa, abordarea pantelor înclinate ale malurilor, cu puţine puncte de sprijin, îngreunează parcursul defileului. Cei ce se încumeta, totuşi, pot coborî în interiorul Cheilor, la deschiderea aval a lor, pe culoarul liniei de înaltă tensiune, dar care e plin de un hăţaş de ierburi şi tufişuri. O cale mai uşoara este la cîţiva metri dincolo de linia electrică, într-un loc unde marginea versantului se arcuieşte larg, aici apărînd şi o poteca ce coboară în zigzag către staţia de pompare din capătul aval al Cheilor. La staţia de pompare rîul Tur poate fi trecut pe o punte de lemn de la care, în amonte, apa face o curba de aproape 90°. În stîngă şi în dreapta noastră, pe marginea unui mare amfiteatru, vedem ridicîndu-se abrupt versanţii Cheilor, eroziunea dîndu-le un aspect foarte variat de turnuri, creste, jgheaburi, ferestruici. Şi aici, la fel ca în Cheile Turzii, localnicii au dat nume pitoreşti formelor de relief, asemuindu-le cu imagini din viaţa de toate zilele. Astfel, în malul stîng, aproape de ieşirea din Chei, unei stînci rotunde i-au zis Rotogolul sau Tunsul; de asemenea, pe malul drept - unei formaţiuni i-au spus Popa Ţiganilor; tot pe versantul stîng, lîngă un stîlp calcaros, apar doua orificii mici botezate Cerceii Doamnei.

Coborînd şi urcînd malurile Cheilor, sărind din piatră-n piatră sau luînd-o de-a dreptul prin apă, avem prilejul să privim stînci prăpăstuite, pereţi crăpaţi şi vîlcele repezi. Curînd, valea se lărgeşte, în stînga noastră, din versantul drept, năvălind în rîul Tur pîrîul mic al Ghicinghii. Amonte de confluenţa cu el, Cheile se-ngustează din nou şi, peste nişte placi lustruite din malul stînq, trecem pe deasupra unei cascade de circa doi metri. In această zonă, puţin mai jos, în versantul drept, se deschide intrarea în peştera Feciorilor, despre care se spune, ca, de mult, aici, se ascundeau băieţii tineri de teama celor ce veneau să-i recruteze în armata imperială austriacă...

Mai departe de cascadă, în susul apei, observăm la o oarecare înălţime, în peretele stîng, gura peşterii Zînelor. Imediat după un cot al rîului Tur, versantul drept se ridică maiestuos cu un perete aproape vertical numit de tureneni Colţul Cîinilor, iar în versantul stîng se desfăşoară, pe doua orizonturi, o mare carieră de gips şi alabastru. Sub excavaţiile acestei cariere, pe cursul rîului, se găseşte Bolboana Fetelor, ultimul punct de interes din cuprinsul Cheilor Turenilor. Urmăm în continuare rîul Tur pînă la o moara, apoi, peste un podeţ, prindem drumul către comuna Tureni. Călăuziţi de indicatoare ajungem în centrul comunei la Complexul cooperaţiei de consum.



COMUNA TURENI - DEALUL SĂNDULEŞTI - CABANA CHEILE TURZII

Marcaj: bandă albastră Timp: 3½-4 ore
După oboseala cauzată de parcurgerea Cheilor Turenilor, cel mai lejer drum de întors la cabana Cheile Turzii este cel peste Dealul Sănduleşti, marcat cu banda albastră.

De la clădirea cooperativei de consum ne ghidăm după indicatorul cu săgeata îndreptat spre dreapta şi trecem prin faţa bisericii romano-catolice. Aici, alt marcaj ne orientează către ieşirea din comună. La marginea Turenilor, în stînga, se reliefează deja Cheile Turenilor, cu imaginea gălbuie a carierei de gips, iar înaintea noastră remarcăm uşor treptele excavaţiilor din cariera Sanduleşti.

Ne angajăm pe drumul pietruit mărginit de stîlpi de telefon, intersectat la un moment dat de o linie electrica de înaltă tensiune. Curînd după aceea ieşim în şoseaua asfaltata Turda - Petreştii de Jos în dreptul unei staţii de reparaţii. Traversăm şoseaua şi, perpendicular pe ea, începem să urcăm coasta dinaintea noastră pe un adevărat covor de iarbă străpuns din loc în loc de bolovani, în scurt timp, circa 10 minute, intrăm pe un platou puţin înclinat ce se întinde pînă departe. Sosiţi sus, ne întoarcem cu privirile în direcţia comunei Tureni, cuprinzînd un larg orizont.

In spatele Turenilor, spre nord, zarea este denivelata de ascuţişul acoperişurilor satului Ceanu Mic. Rotim ochii şi, în partea stîngă, pe linia de orizont descoperim în depărtare aglomerările domestice ale satelor Miceşti şi Deleni. Din locul nostru de observaţie, partea superioară a versanţilor Cheilor Turenilor ne apar, estompaţi de distanţă, ca o rîpă fără importanţă.

Plecăm în continuare pe urmele unor făgaşe de căruţă, venite din stînga şi îndreptîndu-se către cariera Sanduleşti. Pretutindeni sînt risipite mici fragmente de rocă provenite din carieră.

Prin spatele carierei mai parcurgem o bună bucată de drum, ajungînd în cele din urmă la bifurcaţia cu triunghiul albastru în apropierea semnalului topografic, menţionat la plimbarea spre Cheile Turenilor. De aici reluăm calea monotonă peste culmea Dealului Sănduleşti, care ne va scoate la cabana Cheile Turzii. Doar creasta Dealului Sănduleşti din dreapta noastră mai întrerupe uniformitatea peisajului. De la fîntînile cu cumpănă coborîm panta lină a dealului, descoperind peste puţin timp Stîncăria Murunei şi Cornului Cheii, de pe versantul stîng al Cheilor Turzii. Pe acelaşi drum marcat şi cu triunghi albastru ne întoarcem prin pădurea Văpii la cabană.



CABANA CHEILE TURZII - COMPLEXUL TURISTIC BĂIŞOARA

Marcaj: cruce roşie Timp: 10-12 ore
Una dintre cele mai lungi ture de drumeţie cu plecarea de la cabana Cheile Turzii este cea spre Complexul turistic Băişoara. Pentru această etapă trebuie să ne pregătim mai serios, întrucît acoperirea distanţei se efectuează pe durata unei zile-lumină, urmînd ca abia a doua zi să ne întoarcem la cabana Cheile Turzii. Se impune, aşadar, să ne luăm cortul, sacul de dormit, inclusiv cele necesare unui drum lung şi unei eventuale înrăutăţiri a vremii.

Cum s-a luminat de ziuă ne luăm rucsacii, pregătiţi de seara, şi plecam de la cabană, angajîndu-ne pe calea ce duce spre intrarea în Cheile Turzii. De data aceasta străbatem defileul tăiat de Hăşdate mai repede decît de obicei, fără a scăpa spectacolul trezirii naturii la o nouă zi. După ce ieşim din Cheile Turzii şi trecem de ruinele morilor de sus, ne orientăm în continuare după cursul rîului Hăşdate, ghidaţi şi de marcajul cruce roşie. Aproape de capătul răsăritean al comunei Petreştii de Jos intrăm pe şoseaua care vine de la Turda. Remarcăm imediat semnele marcajelor cruce roşie şi bandă roşie, primul fiind cel care ne va călăuzi la Complexul turistic Băişoara, iar cel de-al doilea - spre cabana Făget, din apropierea municipiului Cluj-Napoca.

Ne angajăm pe drumul ce traversează comuna Petreştii de Jos, depăşim bifurcaţia cu şoseaua spre Deleni, loc unde cele două marcaje, cruce roşie şi bandă roşie, se despart şi ieşim din comună prin partea vestică a ei.

După circa 1 km spre stingă, dirijaţi de semnul cruce roşie, ne îndreptăm spre comuna Iară, pe drumeagul comunal ce trece prin satul Livada. De aici mergem mai departe, suim spinarea largă a Dealului Agriş şi în curînd ajungem în cătunul Valea Agrişului.

Ţinuturile străbătute sînt de un pitoresc deosebit: coline domoale alternînd cu terenuri arabile şi păşuni înconjurate de mici petice de pădure, printre care casele răzleţe îşi iţesc acoperişurile povirnite. Din cătunul Valea Agrişului plecăm mai departe şi după aproximativ 6 km ajungem în comuna Iară. Aici putem profita de ocazie pentru a vizita interesantele biserici construite în întregime din lemn. De altfel, această zonă încărcată de vestigii istorice, cum ar fi, de exemplu, cetatea Iară din imediata vecinătate a comunei, şi în care ecoul evenimentelor petrecute demult nu s-a stins, se poate zăbovi mult timp. Cum pe noi ne aşteaptă cale lunga, ne continuăm traseul încă 5 km pînă în comuna Băişoara, localitate al cărei nume provine, se crede, de la ocupaţia de bază a localnicilor, mineritul, sau, cum îi spun oamenii de aici, ,,băieşitul". Nici în localitatea Băişoara nu întîrziem prea mult, întrucît timpul şi distanţa ne presează sa continuăm drumul. Părăsim comuna pe o şosea ce însoţeşte pîrîul Ierţa, un afluent al rîului Iara. Cei 10 km care ne despart de următorul loc de popas, satul Muntele Baişorii, îi parcurgem prin defileul îngust al văii Ierţa, mai ales pe versantul stîng al acesteia.

După satul Muntele Baişorii, la confluenţa a două piraie - izvoare ale văii Ierta - părăsim atît drumul vechi rarosabil ce urcă spre dreapta, cît şi şoseaua asfaltată ce face un ocol spre stînga, ieşind pe culmea ce separă valea lerţei de valea Vadului (Ocolişel) şi urca prin cătunul Vîceşti spre cabană. Poteca noastră însă, marcată cu cruce roşie, urcă pieptiş (după 50 metri de la pod) pe botul de deal dintre cele doua izvoare amintite mai sus, trecînd printre casele cătunului Gera. Cînd ajungem sus, în cumpăna apelor, lăsăm privirea să alerge slobodă, iscodind depărtările, „călărind" dealurile şi afundîndu-se în văi şi văioage. Undeva spre nord-est, sub cocoaşa Muntelui Buscat, descoperim, mititele, ca de jucărie, clădirile Complexului turistic Băişoara. Împrejurul nostru, deschise generos, privelişti de o neasemuită frumuseţe ne răsplătesc, din plin, oboseala drumului bătut pînă aici.

Pornim mai departe îndemnaţi de apropierea cabanei şi de speranţa unei odihne binemeritate, poposind, după o oră şi jumătate de la părăsirea şoselei asfaltate, la Complexul turistic Băişoara.

Aflat la o altitudine de 1385 m, complexul este flancat de o pădure de conifere, în vecinătate se găsesc cîteva pîrtii de schi, dintre care una este luminată noaptea, precum şi trei instalaţii de teleschi. De pe terasa modernului hotel alpin, desluşim în adîncimea orizontului, spre sud, coama calcaroasă a masivului Bedeleu, ca o prispă enormă, şi dincolo de ea — colţii muntelui Scărişoara — Belioara, numită de localnici şi Scăriţa, în cuprinsul căruia este adăpostită rezervaţia botanică cu acelaşi nume.

Din faţa vechii cabane, în dimineţile cu zarea limpede şi liniştită, se pot vedea piscurile Făgăraşilor, mai ales cînd sînt argintate cu zăpadă.

Turiştilor care vor să stea mai mult aici, zona le oferă, pe timp de vară mai ales, posibilitatea de a cutreiera, pe trasee marcate, meleaguri de o deosebită frumuseţe ca: Muntele Buscat, Muntele Mare, Pietrele Mărunte, cabana Muntele Filii de pe rîul Huza şi, bineînţeles, rezervaţia naturală amintită mai sus: Scărişoara — Belioara.

Noi ne vom întoarce însă a doua zi la cabana Cheile Turzii, iar pentru aceasta avem de ales între traseul pe care am venit şi şoseaua care duce la Băişoara, Iara, Buru, de unde, pe drumul ştiut, vom ajunge la cabană.

CABANA CHEILE TURZII - PETREŞTII DE JOS - DELENI - CABANA FAGET

Marcaj: bandă roşie Timp: 10 ore
Acest traseu turistic, cu plecare de la cabana Cheile Turzii, este al doilea ca lungime şi timp de mers, dintre cele propuse pentru drumeţiile în împrejurimile Cheilor Turzii.

Ca şi la excursia spre Muntele Băişoara, plecam dis-de-dimineaţa, străbătînd repede Cheile Turzii, după care ne îndreptăm spre comuna Petreştii de Jos.

Cînd ajungem la bifurcaţia marcajelor cruce roşie cu bandă roşie, lăsăm în stîngă semnul cruce roşie ce duce la Muntele Băişoara şi o luam pe marcajul banda roşie, înşirat de-a lungul şoselei către localitatea Deleni.

Traversăm satul Deleni, apoi, pe drumeagul ce face legătura cu comuna Miceşti, trecem prin apropierea vîrfului Priporul. La ieşirea din Miceşti ne dirijăm în dreapta şi prindem o potecă, ce suie o coastă de deal. Străbatem, în continuare, o regiune deosebit de pitorească şi, după ce traversăm o pădure de stejar, sosim, după 8 km făcuţi din Miceşti, în satul Casele Miceşti. De aici vedem, spre răsărit, casele locuitorilor din comuna Feleacu. Părăsim cătunul Casele Miceşti, coborînd o pantă, nu foarte abruptă. Urmărind mai departe marcajul banda roşie, trecem de poteca ce duce la Fîntîna lui Bilaşcu şi care rămîne în stînga, apoi, tot în coborîre, ajungem la complexul turistic Făget. Cei care doresc mai pot parcurge şi cei 6 km care-i despart de municipiul Cluj-Napoca, intrînd în oraş prin cartierul Mănăştur.





Yüklə 489,19 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin