1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

218. Vadu Săpat, com. Fântânele, jud. Prahova

Punct: Budureasca 7 “ La Hula”

Cod sit: 133321.04
Colectiv: Marinela Peneş, Bogdan Ciupercă, Claudia Dumitrescu (MJIA Prahova)
Intervenţia de salvare de la Budureasca 7 - “La Hula“ a dus la recuperarea complexelor dacice, databile în sec. IV - II a. Chr., enunţate mai jos.

Groapa 1, menajeră, descoperită în cas. 1, are forma de clopot în profil, rotundă în plan, a fost surprinsă la -0,51 m faţă de nivelul actual de călcare şi se adânceşte cu -1 m. Umplutura de pământ negru cenuşos este puternic pigmentată cu chirpici şi cărbune. La -0,2 m faţă de gura cu diametrul de 0,84 m, s-a găsit o seceră de fier, relativ bine conservată. Pe fundul gropii cu diametrul de 1,80 m, bine marcat, s-au găsit fragmente ceramice lucrate cu mâna provenind din corpul unor oale mari cu brâu alveolar şi apucători sub buză, castroane şi străchini arse secundar, dispuse în diferite poziţii.

Groapa 2, menajeră, a fost surprinsă în cas. 2, C. 6 - 8, la -0,8 m faţă de nivelul actual de călcare. Are forma de clopot în secţiune, rotundă în plan şi se adânceşte cu -0,4 m faţă de nivelul de surprindere. Gura cu diametrul de 1,5 m este marcată de pietre mari de râu, nearse, dispuse pe circumferinţă. Umplutura de pământ negru cenuşiu sfărâmicios conţine pigmenţi de chirpici şi cărbune, fragmente mari de oale lucrate cu mâna, neîntregibile, un corn şi un cap femural de bovideu. Diametrul maxim al gropii este de 1,8 m, iar fundul cu diametrul de 1,6 m, este bine orizontalizat şi îngrijit amenajat.

Groapa 3, menajeră, a fost surprinsă în cas. 2, C. 2 - 4, la -0,8 m faţă de nivelul actual de călcare şi se adânceşte cu -0,4 m faţă de nivelul de surprindere. Are aceleaşi caracteristici ca groapa 2, în plus în umplutura sa s-au găsit fragmente de vatră spartă, amplasate în diferite poziţii.

Locuinţa semiîngropată 1 a fost surprinsă în cas. 2, C. 1 - 5; are plan rectangular cu colţurile rotunjite. Din ea s-a cercetat jumătatea vestică, restul fiind în teren acoperit cu pomi. Zona cercetată a relevat existenţa unei puternice comasări de ceramică, oase mari, un craniu şi gheare de animale, bucăţi mari de lipitură, pietre arse, toate dispuse orizontal pe fundul amenajării, în umplutura de pământ cenuşiu albicios, ce se adânceşte între -0,6 / -0,9 m de la nivelul actual de călcare şi -0,32 m de la nivelul de surprindere. Laturile surprinse sunt: cea vestică de 3 m şi cea sudică de 2 m.

Ceramica recuperată este în general lucrată cu mâna, din pastă grosolană, gălbuie sau cărămiziu roşcată, arsă şi nearsă secundar, provine din: oale şi oliţe cu margine dreaptă, gâtul scurt marcat de un brâu alveolar simplu, cu sau fără apucători sau marcat de alveole; căni cu torţile uşor înălţate, străchini şi fusaiole. Ceramica lucrată cu roata este din pastă fină cenuşie, uneori lustruită la negru şi provine din funduri de castroane cu inel, corpuri şi torţi de căni. De remarcat prezenţa unei apucători de capac avimorfă - vultur - de la un capac lucrat cu mâna.

Prin complexele recuperate în campania 2000, cât şi în campaniile anterioare, situl arheologic Budureasca 7 “La Hula” se dovedeşte a fi complex şi important pentru documentarea locuirii dacice din valea Budureasca.
Abstract



The campaign of archaeological research of the year 2000 in the perimeter of the Archaeological Reservation Budureasca have consisted on systematic archaeological diggings, which took place at point Budureasca 4 and on archaeological rescue diggings at point Budureasca 7.

In the site Budureasca 4 the following archaeological complexes have been discovered and studied: the dwelling no. 35, belonging to the Ipoteşti - Cândeşti culture, dating from the 5^th - 7^th centuries A.D., together with a kiln for bread, two domestic pits, a Dacian surface dwelling, dating from the 4^th - 2^nd centuries B.C.

At Budureasca 7 have been uncovered the following Dacian sites dating from the 4^th - 2^nd centuries B.C.: a dwelling, with partial sunken floor and three domestic pits.

By future researches at the Archaeological Reservation Budureasca there will be completed the study and the documentation of the 165 levels of habitation afferent to the 31 archaeological sites which are now identified here.

219. Vaslui, jud. Vaslui

Punct: Curţile Domneşti

Cod sit: 161954.01
Colectiv: Costică Asăvoaie - responsabil (IA Iaşi), Mircea D. Matei (UV Târgovişte), Gheorghe Sion (CPPCN), Laurenţiu Chiriac (MJ Vaslui), Veronica Predoi (MJ Teleorman), Vitalie Josanu - student (UAIC, FI)
Scurtă prezentare a sitului. Aflat la întretăierea unor importante drumuri comerciale - cum ar fi drumul internaţional ce lega oraşele galiţiene Cracovia şi Lembergul de cetăţile Chilia şi Cetatea Albă, iar de aici până la Marea Neagră - târgul medieval Vaslui a fost un important punct de vamă şi centru comercial strategic. Faptul că vatra târgului era amplasată pe terasele Dealului Morii constituia o adevărată barieră naturală în faţa atacurilor din afară şi, tocmai de aceea, Vasluiul capătă şi conotaţia de reşedinţă domnească - mai ales în timpul de după moartea lui Alexandru cel Bun. De asemenea, poziţia favorabilă a oraşului - situat fiind la confluenţa râului Bârlad cu Vasluieţul şi cu Racova - a constituit cadrul propice de dezvoltare urbană a acestui târg. În atare condiţii, în 1435, în timpul lui Ştefan al II-lea (fiul lui Alexandru cel Bun), Vasluiul devine reşedinţă domnească şi capitala Moldovei Meridionale, fapt pentru care se construieşte aici o Curte Domnească. Există şi ideea - pertinentă, de altfel - că această Curte a existat fie încă din timpul lui Alexandru cel Bun, sau fie chiar dinainte de domnia acestuia¹. Cert este că locul denumit, tradiţional, de localnici drept "Curţile Domneşti" se află în imediata vecinătate sudică a actualei biserici "Sf. Ioan Botezătorul" din Vaslui, cunoscute fiind în acest amplasament încă din vremea lui Vasile Lupu (1646)². Ruinele fostei Curţi Domneşti confirmă şi ele acest amplasament.

Situl arheologic "Curţile Domneşti" din Vaslui au fost cercetat arheologic încă din 1942, dar în mod empiric. Ulterior, în anii 1958 - 1959, cu ocazia lucrărilor de amenajare a terasei pe care s-a construit stadionul orăşenesc, s-au întreprins şi primele cercetări arheologice cu caracter sistematic. Aceste investigaţii arheologice au continuat, cu întreruperi, şi în anii 1976 - 1982, ele fiind coordonate ştiinţific de către Institutul de Arheologie din Bucureşti, în colaborare cu alte instituţii de profil. Colectivul de cercetare arheologică a fost condus, ani în şir, de regretatul Alexandru Andronic şi a avut în componenţa sa merituoşi colaboratori, cum ar fi: Florin Banu, Ionel Bauman, Rica Popescu, Ruxandra Alaiba, Magda Istrate etc. Din 1976, lucrările arheologice s-au derulat şi sub egida Muzeului Judeţean Vaslui, iar - în decursul timpului - colectivul a mai fost împrospătat şi cu noi membri: de exemplu, Tamilia Marin³.

După o perioadă mai puţin fastă pentru "Curţile Domneşti" de la Vaslui, începând cu anul 1998 s-au reluat investigaţiile arheologice la acest important obiectiv. Iniţiativa reluării săpăturilor arheologice a aparţinut Ioan Mancaş - director al Muzeului Judeţean "Ştefan cel Mare" din Vaslui -, beneficiind şi de susţinerea morală a lui Mircea Matei, dar şi de susţinerea materială a Primăriei Vaslui.

Situl arheologic "Curţile Domneşti" - Vaslui se află pe strada Ştefan cel Mare, nr. 12 din oraşul şi judeţul cu acelaşi nume, fiind situate în imediata vecinătate sudică a actualei biserici "Sf. Ioan Botezătorul". Actualmente, datorită neprotejării şi neamenajării lor, devenind în timp, drept loc de deversare a resturilor menajere - provenite de la locuitorii clădirilor din vecinătate, ele se află într-o vizibilă stare de degradare continuă, fapt pentru care este necesară luarea unor măsuri (măcar minime) de protecţie şi conservare. Acest sit arheologic reprezintă un complex arheologic de tip reşedinţă domnească, datând din secolul al XV-lea şi până către secolul al XIX-lea. De aici rezidă şi importanţa sa ca sit arheologic, mai ales dacă avem în vedere şi faptul că tocmai clarificarea problemelor legate de această Curte Domnească poate contribui la lămurirea multor aspecte controversate, cum ar fi: diferenţierea dintre o curte domnească şi o reşedinţă voievodală, rolul Vasluiului într-o anumită perioadă din cadrul Evului Mediu moldav, precum şi importanţa acestor curţi domneşti în cadrul sistemului militar defensiv al Ţărilor Române.

Obiectivele cercetării arheologice. Întrucât cercetarea arheologică a fost extinsă din 1998 până în anul 2000, putem spune că la acest sit arheologic s-au avut în vedere mai multe obiective. Principalul obiectiv a fost (şi rămâne, deocamdată) acela de a stabili stratigrafia generală de pe axa N - S a întregului sit arheologic. De asemenea, un alt obiectiv a fost acela de a stabili rolul pe care l-a avut biserica (aflată în imediata vecinătate) în cadrul complexului "Curţile Domneşti". În sfârşit, un alt obiectiv a fost acela se a delimita spaţial şi cronologic cimitirul bisericii.

Rezultatele cercetării şi interpretarea lor. Între anii 1998 - 2000, odată cu reluarea investigaţiilor, s-a considerat, încă de la început, că punctul "0" al întregului sit arheologic va fi decroşul sud-vestic al absidei sudice a actualei biserici "Sf. Ioan Botezătorul". Acest punct "0" a devenit, astfel, punctul principal de referinţă în cadrul săpăturilor arheologice. În consecinţă, s-a trasat S. 1 / 1998 (cu lăţimea de 2 m şi lungimea de 56 m) ca secţiune magistrală, orientată N - S. Primele rezultate ale investigaţiilor din această secţiune au fost:

a) descoperirea - sub fundaţiile actualei Biserici "Sf. Ioan Botezătorul" - a două rânduri de fundaţii ale altor lăcaşe de cult mai vechi. Aceste fundaţii mai vechi sunt suprapuse şi ele aparţin unei biserici de plan treflat (care, spunem noi, ar putea fi ctitoria lui Alexandru cel Bun sau a urmaşilor săi imediaţi), iar cele de deasupra aparţinând unei biserici de plan triconc moldovenesc (atribuită, firesc, perioadei ştefaniene). De-abia peste cele două rânduri de fundaţii s-au pus temeliile bisericii actuale. Aşadar, actuala construcţie (aflată în picioare) nu aparţine lui Ştefan cel Mare, ci este mai târzie, chiar dacă pisania pe care o are reîncastrată în faţada principală este cea originală (din timpul marelui domn). Abia construcţia de sub cea actuală poate fi cea din 1490, cunoscută în istoriografia noastră, avându-l ca ctitor pe Ştefan cel Mare. În schimb, primul rând de fundaţii dovedeşte o construcţie mai veche decât cea ştefaniană şi care poate aparţine primei jumătăţi a sec. al XV-lea. Întrucât nu s-au găsit elemente de datare concludente, această problemă rămâne deschisă, sperând ca cercetările ulterioare să clarifice aceste aspecte.

b) Descoperirea cimitirului generat de existenţa bisericii, în relaţia sa de delimitare sudică şi cronologică faţă de "Curţile Domneşti" propriu-zise. Astfel, s-a constatat că această necropolă este mai târzie, datând cel mai devreme de la mijlocul sec. al XVI-lea (pe baza unor elemente certe de datare).

Alte două secţiuni magistrale (S. II / 1998 şi S. III / 1998) - paralele cu prima - au fost trasate tot cu acelaşi scop şi au confirmat rezultatele primei magistrale. S. II a fost trasată cu aceleaşi dimensiuni ca S. I, dar având ca ax tocmai muchia care delimitează faţada vestică de cea sudică. S. III a fost trasată la egală distanţă între primele două magistrale, având, însă, ca ax delimitarea dintre naos şi pronaos⁴. Toate cele trei magistrale au fost cercetate (din păcate, parţial) şi în anii 1999 - 2000.

În campania 2000, continuându-se extinderea săpăturilor pe direcţia N - S, s-a observat că limita sudică a cimitirului deja amintit a existat dintru început pe aliniamentul care delimitează actuala proprietate a bisericii "Sf. Ioan Botezătorul" de locul unde au existat construcţiile curţii domneşti propriu-zise. Acest lucru sugerează faptul că această necropolă a bisericii este mai târzie şi aparţine fazei în care deja biserica nu mai era capelă de curte, ci doar una orăşenească. De aici şi ideea noastră că cimitirul fiinţează imediat de după încetarea funcţionalităţii reşedinţei domneşti propriu-zise (adică, jumătatea sec. al XVI-lea). Dacă avem în vedere şi imperativul Porţii adresat lui Al. Lăpuşneanu de a dezafecta cetăţile şi fortificaţiile de apărare ale Moldovei, atunci putem să corelăm cu acest eveniment major şi existenţa reşedinţei domneşti de la Vaslui, chiar dacă, un timp, Curtea a mai funcţionat şi după aceea. Tot de la mijlocul sec. al XVI-lea şi-a încetat funcţionalitatea şi capela de curte, deşi prima monedă descoperită în cimitir datează din 1535 (e vorba de un dublu gros); însă, trebuie precizat faptul că durata de circulaţie a acestui tip de monedă medievală nu se cunoaşte, aşa încât aserţiunea noastră poate fi menţinută.

Din păcate, scopul iniţial al investigaţiilor arheologice din campania 2000 - acela de a stabili stratigrafia generală pe axa N - S a sitului - nu a putut fi atins, datorită intervenţiilor moderne care au afectat ternul şi datorită resturilor de zid din aceeaşi perioadă. De asemenea, s-a încercat şi finalizarea secţiunilor magistrale începute din 1998, de la biserică, ele urmând să fie cercetate exhaustiv în anii următori.

Paralel cu trasarea şi săparea celor 3 magistrale, s-au făcut investigaţii arheologice în zona D a sitului, cu scopul de a descoperi vechile complexe arheologice cercetate de colectivul condus de Al. Andronic. Astfel, am găsit fundaţiile construcţiei denumită L. 9 (de către Al. Andronic)⁵, dar - se pare - că ele nu aparţin fostei locuinţe domneşti, ci mai degrabă, unei clădiri anexe (problema urmând a fi clarificată în cadrul viitoarelor cercetări). De asemenea, s-au trasat alte două secţiuni, orientate E - V, de mai mici dimensiuni, dar care nu au dat nici un rezultat.

În sfârşit, o a treia secţiune, orientată tot E - V, prevăzută cu martori intermediari, a scos la iveală un nivel de demantelare (datând din sec. al XVII-lea).

Scurtă descriere a descoperirilor arheologice. În cadrul campaniei 2000, s-au descoperit peste 50 de morminte creştine deşi şi în anii anteriori (1998 - 1999) au fost descoperite alte 35 de morminte. Astfel, prelungirile secţiunilor S. I /1998, S. II / 1998 şi S. III / 1998 au arătat clar existenţa unei necropole târzii, având morminte ce aparţineau oamenilor de rând ai târgului Vaslui. Toate aceste morminte aveau un inventar relativ sărăcăcios, iar orientarea morţilor este evident creştinească. Ele au fost descoperite la o adâncime maximă de -1,5 m faţă de actualul nivel de călcare şi la o adâncime minimă de -2,5 m faţă de actualul nivel de călcare. Au aparţinut atât femeilor şi copiilor (cu vârste cuprinse între 5 - 15 ani pentru copii şi 18-70 ani pentru femei), cât şi bărbaţilor (cu vârsta cuprinsă între 18-70 ani). Inventarul relativ sărăcăcios cuprinde: 31 de monede (care datează din secolele XVI - XIX), obiecte de podoabă (mărgele, cercei, inele etc.), precum şi fragmente textile (provenite de la îmbrăcăminte). Toate aceste obiecte sunt depozitate la Muzeul Judeţean "Ştefan cel Mare" Vaslui.

Tot în campania de săpături din 2000, s-au mai găsit - fragmente de ceramică (ceramică de uz casnic, olane, teracotă, etc.), dar şi fragmente de zidărie provenite de la faza de restaurare din 1820 a actualei biserici "Sf. Ioan Botezătorul". Marea majoritate a pieselor arheologice au fost cercetate, dar altele (cum ar fi: fragmente de textile, fragmente de oase etc.) sunt în curs de cercetare, la laboratoare specializate.

Obiectivele cercetărilor viitoare:

a) continuarea investigaţiilor arheologice, pentru stabilirea stratigrafiei generale a sitului, atât pe axa N - S, cât şi pe axa E - V;

b) salvarea, protejarea şi conservarea - restaurarea materialului arheologic găsit;

c) identificarea eventualelor componente (care s-au păstrat) din cadrul complexului "Curţilor Domneşti": datele

planimetrice, repartiţia şi destinaţia acestora;

d) stabilirea traseului eventualei incinte de zid a "Curţilor Domneşti" - Vaslui.

Propuneri de conservare şi protejare a sitului arheologic. Pe viitor, pentru conservarea, protejarea şi punerea în valoare (din punct de vedere muzeistic) a "Curţilor Domneşti" de la Vaslui, colectivul de cercetare arheologică propune următoarele măsuri:

a) obturarea căii de acces (aleea Ghica Vodă) care străbate pe direcţia E - V actualul sit arheologic, precum şi arheologic Vaslui, îngrădirea zonei "Curţilor Domneşti" fie cu panouri din tablă (pentru protecţia şi delimitarea sa), fie cu gard viu.

b) marcarea prin dale şi tablă ondulată a fiecărui zid care a aparţinut complexului "Curţilor Domneşti", precum şi protecţia individuală a acestor ziduri.

c) crearea - în cadrul viitorului Plan de restaurare - conservare - a unui cadru propice pentru un parc arheologic, prevăzut cu parcare auto şi cu căi de acces, în scopul punerii în valoare (din punct de vedere muzeistic) a acestui sit arheologic;

d) punerea în valoare a pietrelor şi lespezilor de mormânt (provenite de la restaurările anterioare ale bisericii), prin crearea in situ a unui mini-muzeu în aer liber (sub forma unui lapidarium);

e) marcarea, prin dale divers colorate, a principalelor etape de evoluţie ale actualei biserici "Sf. Ioan Botezătorul": etapa I - prima biserică de plan treflat; etapa II - biserica ştefaniană de plan triconc şi etapa III - biserica actuală, datând din sec. al XIX-lea.

Planşa 70
Bibliografie
1. ***, în: Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 1998, Vaslui, 1999; ***, în: Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 1999, Deva, 2000

2. Al. Andronic, Consideraţii privind geneza oraşelor medievale din Moldova în lumina urbanizării localităţii Vaslui, Historia Urbana, 1, 1994, tomul II, Ed. Academiei, Bucureşti, p. 19 - 22;

3. Alexandru Andronic, cap. II - Mărturii arheologice şi istorice, în: Cronica Vasluiului, (aut. Mihai Ciobanu, Petru Nicula şi Al. Andronic), partea I, 1999, Ed. Publirom, Iaşi, p. 43 - 94;

4. Al. Andronic, Ioan Olaru, cap. III - Biserica "Sf. Ioan Botezătorul", în: Cronica Vasluiului, (aut. Mihai Ciobanu, Petru Nicula şi Al. Andronic), partea I, 1999, Ed. Publirom, Iaşi, p. 95 - 134.

Note
¹. Este doar o ipoteză de lucru a colectivului ştiinţific, făcându-se corelaţia cu vechimea primei biserici de zid din cadrul zonei "Curţilor Domneşti".

². Vezi Documente privind istoria României. Moldova, vol. V, veacul al XVII - lea; printr-un document emis de Vasile Lupu se interzicea luarea de pietre şi materiale de construcţie de la clădirile ruinate ale fostei "Curţi Domneşti" de la Vaslui.

³. Primele cercetări din 1942 au fost efectuate de D. Constantinescu, iar pentru cercetările arheologice din anii 1958 - 1959 şi 1976 - 1982, vezi: Al. Andronic, E. Neamţu, Fl. Banu, Săpăturile de salvare de la Vaslui, Materiale, VIII, 1962, Bucureşti, p. 89 - 101; Al. Andronic, I. Ioniţă, Fl. Banu, Şantierul arheologic Vaslui, Materiale, VIII, 1962, p. 795 - 802; Al. Andronic, Mărturii arheologice privind continuitatea de locuire pe meleagurile Vasluiene, Acta MM, I, 1979, p. 9 - 18; Al. Andronic, I. Bauman, M. Istrati, Ruxandra Maxim - Alaiba, Rica Popescu, Principalele rezultate ale cercetărilor arheologice de la Vaslui - "Curţile Domneşti" din anul 1978, Acta MM, I, 1979, p. 119 - 128; Al. Andronic, Curtea Domnească de la Vaslui în vremea lui Ştefan cel Mare, Muzeul Naţional, Bucureşti, VI, 1982, p. 153 - 166 etc.

⁴. Vezi Rapoartele arheologice din campaniile 1998 şi 1999 ale actualului colectiv ştiinţific de cercetare (în curs de publicare în revista Acta Moldaviae Meridionalis Vaslui).

⁵. Vezi referinţele bibliografice de la nota 4 de mai sus, în special articolele lui Al. Andronic şi colaboratorii din revista Acta Moldaviae Meridionalis (Anuarul Muzeului Judeţean Vaslui), I, 1979 - unde este descrisă situaţia arheologică din locuinţa L. 9.