1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

30. Brăila, jud. Brăila

Punct: Cartier Biserica Veche

Cod sit: 42691.03
Colectiv: Ionel Cândea - responsabil, Roberto Tănăsache - desenator, Gabriel Stoica - cameraman (M Brăilei)
“Zona fostei mitropolii a Proilaviei” din cadrul vetrei medievale a oraşului Brăila este amplasată în partea de centru şi sud a acesteia, fiind bine delimitată de actualul bulevard Al. I. Cuza, adică ultimul zid de apărare al cetăţii Brăilei de până la 1829.

Cercetări s-au desfăşurat din 1998, sistematic, în punctele: Piaţa Traian, str. Gheorghe Marinescu nr.15, str. Logofăt Tăutu nr. 3. Sondaje prilejuite de obligaţia descărcării terenului de sarcină arheologică s-au efectuat şi în alte puncte (exemplu str. Frumoasă nr. 4). Evident, întregul sit se află sub oraşul modern şi contemporan cu o mulţime de intervenţii asupra zonei respective, din fericire, nu în profunzime.

Importanţa zonei, în cadrul vetrei medievale a oraşului Brăila (atestat documentar în 1368), este dată de faptul că ea a devenit cartierul creştin al oraşului Brăila, ocupat de turci la 1538 şi care se aşează în zona cea mai înaltă, stăpânită până atunci de români.

Obiectivele cercetării vizează mai buna cunoaştere a genezei şi a evoluţiei aşezării medievale de caracter citadin de la Brăila. Rezultatele de până în prezent au permis conturarea cu destulă aproximaţie a vetrei medievale a aşezării din secolele XIV - XV, precum şi tendinţele de evoluţie ale acesteia în secolele XVI - XVIII. Descoperirile realizate în punctele amintite, chiar şi înainte de 1998, constau în principal în identificarea a cel puţin trei necropole creştine ce au funcţionat în acest perimetru, dintre care două destul de târzii - secolele XVIII - XIX.

În campania din anul 2000, au fost realizate: S. 1 (2 x 2m), pe strada Veche nr. 2, un sondaj pentru respectarea condiţiilor de acord în vederea construirii unei locuinţe. Apoi pe strada Logofăt Tăutu nr. 3 a fost realizată o nouă suprafaţă, S. 3, în continuarea cercetărilor din anul 1999. Această suprafaţă a fost de 4 x 4,5 m şi a fost executată la o distanţă de 1,5 m faţă de S. 2. Aşa cum ne-am aşteptat aici au continuat să apară morminte din necropola creştină târzie (sec. XVIII - XIX) descoperită în anul anterior.

În total au fost evidenţiate şi cercetate 44 de morminte de inhumaţie şi un număr de 5 gropi menajere. Evident, materialul este foarte divers - de la ceramică la sticlă şi de la monede la obiecte de podoabă. Toate au fost prelucrate şi conservate sau restaurate în cadrul laboratorului Muzeului Brăilei, aflându-se depozitate aici. Tehnicile de prelucrare au avut în vedere analize şi prelucrări statistice, mai ales pentru mormintele necropolelor, precum şi analize antropologice, paleobotanice şi arheozoologice.

Pentru viitor Muzeul Brăilei îşi propune să prelucreze materialul rezultat din cercetarea necropolelor pe baza unui program special de arheologie funerară realizat în colaborare cu firma “Ovisoft SRL”.

Obiectivul cercetărilor viitoare constă în studierea terenului din apropierea zonei în care s-a aflat biserica mitropoliei Proilaviei ce s-a distrus în 1846. Toate descoperirile din acest din urmă punct vor fi conservate şi expuse în cadrul expoziţiei de bază a Secţiei de istorie veche şi arheologie a Muzeului Brăilei. Pe locul respectiv se va ridica o capelă după încheierea cercetărilor.

Bibliografie
1. I. Cândea, Brăila. Origini şi evoluţie până la jumătatea secolului al XVI-lea.

2. idem, Cercetările arheologice din vatra medievală a oraşului Brăila (1998 - 1999), în “Istros” IX, p. 313 -344.

31. Bucşani, com. Bucşani, jud. Giurgiu

Punct: Pod

Cod sit: 66483.03
Colectiv: Cătălin Bem (MNIR); Silvia Marinescu - Bâlcu (IAB); Traian Popa (MJ Giurgiu); Valentin Parnic (MDJ Călăraşi); Carmen Bem (ISSEE Bucureşti); Florin Vlad (MJ Ialomiţa); Adrian Bălăşescu, Constantin Haită, Valentin Radu (MNIR - CNCP)
Campania anului 2000 a avut, din motive mai mult sau mai puţin obiective, ca şi cea anterioară, două etape (iunie şi octombrie). Urmărind obiectivele impuse de evoluţia cercetării, am procedat la deschiderea a două noi suprafeţe - (8x16 m), având latura mare paralelă la 2 m N de vechea zonă cercetată (), şi (4 x 10 m), cu latura scurtă paralelă la alţi 4 m N de S. , în dreptul jumătăţii de E a sectorului 7. Scopul principal al acestor două suprafeţe este de a întregii imaginea generală asupra N. 1 (epuizat în această campanie în S. ) şi de a surprinde legătura cu lunca antică.

Faptul că acest nivel superior (Gumelniţa B₁) s-a format stratigrafic pe ceea ce numeam cu alte ocazii “nivel de inundaţie” permite deplina sa individualizare şi, mai mult, ne-a oferit posibilitatea de a-l putea trata independent de restul stratigrafiei tell-ului.

Situaţia tell-ului “La Pod” ne-a obligat, de asemenea, să avem în vedere deosebirile esenţiale între ceea ce se numesc aşezări cu continuitate de locuire (“clasicele” tell-uri din sudul Munteniei şi Dobrogea, cu amplitudini stratigrafice impresionante) şi aşezările pluristratificate, fără continuitate de locuire. În această din urmă categorie se înscrie şi tell-ul de la Bucşani (aminteam cu alte prilejuri şi faptul că între nivelul inferior şi cel intermediar există trei depuneri aluviale, separându-le net). Dacă privim tell-ul în accepţiunea orientală a termenului şi având în vedere doar traducerea cuvântului din limba arabă, atunci toate aşezările pluristratificate cu aspect de movilă sunt tell-uri, inclusiv cel de la Bucşani. Dacă, însă, avem în vedere în primul rând faptul că o locuire continuă, neîntreruptă, în acelaşi spaţiu, a aceleiaşi comunităţi timp de secole, caracterizează un tell, atunci aşezarea de la Bucşani nu aparţine acestei categorii. Atunci când i se atribuie culturii Gumelniţa apelativul de “cultură a tell-urilor” se omite faptul că există numeroase aşezări (marea majoritate necercetate) unistratificate, circumscrise sau nu marilor tell-uri. Folosirea bibliografică a “nivelurilor” în tell-uri trebuie să corespundă cel puţin unor elemente de logică. În cazul staţiunilor de genul aceleia de la Bucşani, în care locuirea nu este continuă şi, mai mult, există elemente stratigrafice de separare pe verticală (consecinţe ale inundaţiilor), posibilitatea de individualizare netă a fiecărei faze de locuire (pe clasicele niveluri) este absolut reală. Alta este, evident, situaţia în aşezările cu continuitate de locuire - neexistând elemente de separare stratigrafică, antropice sau naturale, nu există niveluri. Creaţiile bibliografice par să nu ţină seama de realitate.

Revenind la ceea ce face în mod direct obiectul acestor rânduri, două sunt elementele care ne reţin în mod deosebit atenţia. În campania anului 2000 a fost descoperită cea de-a şasea locuinţă a nivelului superior - microtopografia aşezării indică faptul că o alta nu mai există, toate concentrându-se în zona de înălţime maximă şi doar pe panta de SE. Deosebit de interesantă este şi această locuinţă - demontată numai în proporţie de 60% (pe o suprafaţă nu mai mare de 12 m²) ea a permis identificarea a nu mai puţin de 100 vase de diferite dimensiuni, ceea ce înseamnă 8 - 9 vase pe 1 m². Ca şi în cazul altor patru locuinţe, o mare parte a acestora era spartă nu în urma incendiului şi a dărâmării pereţilor, ci după acest eveniment, în mod intenţionat şi acoperind întreaga suprafaţă a nivelului de distrugere. Amintim aici un singur exemplu edificator pentru succesiunea propusă - în zona peretelui de sud, spre colţul de SV, peste ceea ce a rămas în elevaţie din perete (7 - 12 cm), dar în acelaşi timp şi peste blocul de la baza sa, dărâmat intenţionat (având o grosime de 60 cm şi o înălţime de 45 cm nu se putea prăbuşi singur), au fost sparte cinci vase care acopereau în situ cele două elemente stratigrafice. Inventarul acestei locuinţe, spre deosebire de al celorlalte, conţinea şi numeroase unelte şi elemente de plastică antropomorfă, unice pentru întregul nivel superior de la Bucşani. Nefiind integral cercetată, nu putem da mai multe detalii - probabil şi aceasta era construită pe butuci, ca alte trei locuinţe, dat fiind aspectul de alveolare al spaţiului interior (diferenţa de nivel dintre mijlocul locuinţei şi baza interioară a pereţilor atinge, pe numai 2 m lungime, 45 cm).

Pentru a avea un element de comparaţie şi a putea începe definirea nivelului intermediar al aşezării (de asemenea, Gumelniţa B₁), am iniţiat cercetarea zonei menajere dezvoltată imediat sub ceea ce am numit nivel de inundaţie. Fără îndoială, evenimentele care au prilejuit creşterea nivelului apei şi inundarea aşezării, au afectat şi integritatea stratigrafică a nivelului în discuţie. Nu numai că acesta are o tendinţă de aplatizare, dar unele elemente indică un amestec de materiale arheologice şi de rulare a acestora. Chiar dacă nu de amploare (fragmente din aceiaşi piesă, nu într-un singur caz, au fost descoperite la nu mai mult de 2 m unul de celălalt), fenomenul a putut uniformiza şi omogeniza cel puţin partea superioară a nivelului intermediar (care nu a relevat urme de structuri incendiate). În aceste condiţii, cercetarea din campania 2000 s-a dorit o eşantionare a ceea ce am considerat că a putut fi o zonă menajeră (în sectorul 7 al S. ) - rezultatele obţinute, în măsura în care sunt totuşi preliminare, nu pot decât să demonstreze această presupunere. Ne aflăm într-adevăr în faţa unei zone menajere. Cele aproximativ trei mii de litri de sediment tamisat cu site de 2,5 mm şi 1 mm, au relevat o bogăţie de material arheologic, dar şi condiţii superioare de conservare faţă de N. 1 - au fost identificate numeroase resturi de peşte, păsări, nevertebrate, resturi carpologice, antracologice, piese din cupru fragmentare, plastică antropomorfă miniaturală, unelte de mici dimensiuni rupte, dar integral întregibile.

Campania anului 2000 a condus şi la posibilitatea de conturare a teritoriului comunei Bucşani ca microzonă individualizabilă nu numai geo-morfologic, dar şi cultural. Actualmente, pe cca. 15 km de vale, între confluenţa Neajlovului cu Dâmbovnicul şi curba de nivel de 100 m din dreptul comunei Crevedia Mare, au fost identificate şase tell-uri (din păcate unul, care apare pe hărţi interbelice şi care ne-a fost semnalat de localnici, a fost integral distrus de o serie de cariere de pietriş, nisip şi lut).

Campaniile viitoare şi mai cu seamă cea din 2001 vor fi în măsură să ne permită cercetarea integrală a nivelului superior al aşezării “La Pod”, legătura sa cu lunca antică, definirea exactă a nivelului intermediar din aceeaşi aşezare, caracterul locuirilor în tell-urile “La Pădure” şi “La Pepinieră” (progresiv atacate de factori naturali şi antropici), precizarea modului de evoluţie a luncii cel puţin în zona aşezării în curs de cercetare.

Planşa 9
Raport arheozoologic (nevertebrate, peşti, reptile, păsări) preliminar
Valentin Radu (MNIR - CNCP)
În această campanie de săpături arheologice s-a urmărit în primul rând studierea materialului provenit din zona de deşeuri din nivelul intermediar (sectorul 7 al S. ). S-au putut astfel identifica resturi provenind de la o mare varietate de specii: scoici, melci, peşti, batracieni, şopârle, şerpi, ţestoase, păsări. Pe lângă faptul că o parte din aceste resturi prezintă urme de ardere sau roadere ce atestă că animalele respective au fost consumate există şi unele care după raritatea lor pot proveni accidental în acest nivel. Aceste prime observaţii ne conduc spre ideea, exprimată de altfel şi de arheolog, că acest nivel de locuire a fost afectat de către o inundaţie.

Raport arheozoologic (mamifere) preliminar
Adrian Bălăşescu (MNIR - CNCP)
S-a continuat studiul resturilor faunistice care provin din nivelul arheologic N. 1. Numărul pieselor osoase determinate până în prezent este de peste 1500. Lista faunistică reuneşte atât specii de mamifere domestice: Bos taurus (bou), Ovis aries (oaie), Capra hircus (capra), Sus domesticus (porc), Canis familiaris (câine), cât şi sălbatice: Lepus europaeus (iepure), Castor fiber (castor), Vulpes vulpes (vulpe), Ursus arctos (urs), Mustela putorius (dihor), Martes sp. (jder), Meles meles (bursuc), Lutra lutra (vidra), Felis sylvestris (pisica sălbatică), Equus caballus (cal sălbatic), Sus scrofa attilla (mistreţ), Cervus elaphus (cerb), Capreolus capreolus (căprior), Bos primigenius (bour).

În strategia economiei alimentare a comunităţii gumelniţene de la Bucşani creşterea animalelor (65% din numărul de fragmente) pare să joace un rol important. Pe primul loc sunt situate bovinele, care sunt urmate de porcine şi ovicaprine. Vânătoarea îşi aduce şi ea aportul la paleoeconomia comunităţii, daca avem în vedere procentul ridicat de oase determinate (35%) şi specii identificate (14). Erau preferate animalele de talie mare: cerbul, bourul, calul sălbatic şi mistreţul.