1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

39. Călineşti Oaş, com. Călineşti Oaş, jud. Satu Mare

Punct: Dâmbul Sfintei Mării

Cod sit: 137238.02
Colectiv: Németi János - responsabil (MM Carei), Ciprian Astaloş (MJ Satu Mare)
Situl neolitic este situat la cca. 0,5 km NE de comuna Călineşti - Oaş, în direcţia satului Lechinţa, pe o pantă mai lină de la baza dealului numit de localnici Dâmbul Sfintei Mării, la cca. 100 - 130 m SV de sondajele noastre aflându-se un izvor (Izvorul Sfintei Mării), care putea constitui sursa de apă şi pentru locuitorii din preistorie a zonei şi, în imediata apropiere a acestuia, o troiţă din lemn. Pe vârful Dâmbului Sfintei Mării, Maria Bitiri a săpat între 1965 - 1969, o aşezare paleolitică cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de Călineşti III (M. Bitiri, Paleoliticul în Ţara Oaşului, 1972, p. 52 - 53).

Situl a fost descoperit cu ocazia unei periegheze din mai 1999 (C. Astaloş). Faptul că este prima aşezare neolitică timpurie descoperită în Depresiunea Oaşului, ne-a determinat să facem câteva mici sondaje în septembrie şi noiembrie 1999, continuate prin săpături mai extinse în septembrie 2000.

La cercetări au mai participat: Romică Pavel (MCDR Deva), studenţi ai universităţilor Valahia (Târgovişte), Babeş-Bolyai (Cluj-Napoca) şi Vasile Goldiş (filiala Satu Mare). Săpăturile au fost verificate şi îndrumate de către Németi János.

În campania din 2000, am trasat două secţiuni (S. I: 40 x 1,5 m; S. II: 8 x 1,5 m) şi o suprafaţă (supr. I: 8 x 8 m.). În cea mai mare parte a terenului sondat (75% din S. I şi S. II în întregime), sub stratul vegetal deranjat de arătură (cu o grosime de cca. 0,2 - 0,25 m) se iveşte direct sterilul arheologic. Doar acolo unde complexele se aflau adâncite mai mult în sol s-au păstrat în situ urmele locuirii preistorice şi anume: în C. 1 din supr. I (o groapă de dimensiuni relativ mari, a cărei funcţionalitate nu o putem deocamdată preciza) şi în C. 1 din S. I (m. 13 - 18) - foarte probabil o locuinţă surprinsă parţial.

Materialul recoltat constă din fragmente ceramice puternic corodate - datorită acidităţii ridicate a solului - , topoare şi dăltiţe din piatră şlefuită şi o cantitate foarte mare de piese din piatră cioplită, fapt care ne determină să ne întrebăm dacă nu cumva comunitatea neolitică de la Dâmbul Sfintei Marii era specializată în producerea şi comercializarea utilajului litic cioplit. O posibilă analogie avem în aşezarea Starčevo-Criş de la Iosaş - Anele, jud. Arad (S. A. Luca, M. Barbu, în Sargetia, XXV, 1992 - 1994, p. 13 - 24). Două figurine feminine steatopige fragmentare, cu perfecte analogii la Homorodu de Sus - Ograda Borzului (T. Bader, Acta MN, V, 1968, p. 381 - 388) vin să completeze tabloul descoperirilor. Materialul se află depozitat la Muzeul Judeţean Satu Mare.

Pe baza analizei preliminare a materialului, considerăm că avem de-a face cu o aşezare din neoliticul timpuriu, aparţinând culturii Starčevo-Criş, faza III B - IV A (după cronologia lui Gh. Lazarovici).

Pentru campania din 2001 se impune în primul rând săparea completă a locuinţei, surprinsă parţial în S. I şi detectarea limitei de V şi SV (către Izvorul Sfintei Mării) a aşezării.
Abstract

The site from Călineşti-Oaş (researches in 1999 - 2000) is situated on the hill named “Dâmbul Sfintei Mării” (“Hill of Saint Mary”) and its significance is consisting în the fact that it is the first settlement dating from the Early Neolithic discovered in the Oaş Depression. From a cultural point of view, the site might be dated in the phases IIIB or IVA of the Starčevo-Criş culture (according to Gh. Lazarovici periodisation).

40. Căşeiu, com. Căşeiu, jud. Cluj [Samum]

Punct: Castrul roman

Cod sit: 5675.02
Colectiv: Dan Isac - responsabil (UBB Cluj); Adriana Isac (MNIT)
Castrul de la Căşeiu, important punct strategic pe graniţa nordică a Daciei a fost construit odată cu alcătuirea limes-ului în anul 106 p. Chr., fiind inclus în linia de apărare Porolissum, Tihău, Căşeiu, Ilişua. Ridicat pe o porţiune mai înaltă, situată pe malul drept al Someşului Mare, la 1,5 km distanţă faţă de sat şi 6 km faţă de oraşul Dej, castrul este străjuit înspre N de culmea Măgura (419 m) fiind legat strategic de linia de turnuri avansate înspre barbaricum. Acest sit arheologic este unul dintre cele mai bine cunoscute din Dacia Porolissensis, cercetările continuând atât în castru, cât şi în vicus.

În anul 2000 au fost reluate săpăturile în castrul roman după ce câţiva ani cercetările s-au desfăşurat exclusiv în vicus-ul militar. Scopul acestei campanii a fost dezvelirea integrală a clădirii de piatră care a funcţionat ca grânar, situată în latus praetori sinistrum şi denumită convenţional horreum 2. Edificiul a fost parţial cercetat în 1992, când secţiunea magistrală S. XXXI a intersectat mijlocul clădirii, iar un număr de 3 casete au dezvelit faţada dinspre via principalis şi un contrafort de pe latura vestică a edificiului. Stratigrafic s-a constat existenţa unei faze de lemn a clădirii. Descoperirea în profilul vestic al S. XXXII a două statui acefale, reprezentând-o pe zeiţa Ceres, a confirmat atribuirea edificiului unui horreum. Din lipsă de timp, nu s-a reuşit la acea dată decopertarea integrală a clădirii pentru clarificarea fazelor de construcţie şi a eventualelor compartimentări.

Sistemul de săpătură adoptat în campania din anul 2000 a constat în: defrişarea şi evacuarea pământului rezultat în urma săpăturilor din 1992; redezvelirea şi lărgirea casetei în care se descoperise zidul dublat al horreum-lui; lărgirea casetei cu contrafortul de pe latura vestică; deschiderea unui număr de 8 casete, prin care s-a decopertat practic toată jumătatea de NV a edificiului. Acest sistem a permis clarificarea fazelor de construcţie ale horreum-lui 2.

Faza de piatră: Remăsurarea şi desenarea planului săpăturii a permis reamplasarea corectă a contrafortului de pe latura vestică, acesta aliniindu-se perfect cu cel de pe latura estică. Sistemul de săpătură în suprafaţă a permis descoperirea câtorva şiruri de bolovani de carieră aliniaţi, aceştia fiind practic pilonii de susţinere a podelei de lemn a silozului. În dărâmătura postromană au fost descoperite numeroase ţigle, dintre care una singură cu ştampila CIB, în cartuş dreptunghiular.

Faza de lemn: Principalul rezultat al campaniei de săpături a fost însă precizarea unei faze de lemn şi a planimetriei edificiului în această fază. Observată încă din 1992, faza de lemn a grânarului nu a putut fi atunci cunoscută decât pe mici porţiuni, fără a avea o planimetrie a unei părţi mai mari a clădirii. În casetele dinspre partea sudică a clădirii, la adâncimea de -1,2 / -1,35 m, au fost surprinse în stratigrafie orizontală elemente certe ale fazei de lemn, constând din pereţi şi gropi de par, de formă rotundă şi dreptunghiulară. Casetele de pe latura vestică au scos la iveală o amprentă continuă a unui perete de lemn, cu lăţimea medie de 40 cm, ars în totalitate şi a cărui umplutură constă dintr-un lut de culoare cenuşie, alternând cu lentile gălbui şi pigmenţi de lemn ars, care înspre nivelul de călcare se transformă într-un strat masiv de cenuşă. Un al doilea perete, paralel cu primul, a fost surprins în casetele 3 şi 4 de pe aceeaşi latură vestică, fiind parţial suprapus de zidul din faza de piatră a horreum-ului. Al treilea perete, paralel cu primii doi, a fost sesizat cu dificultate în extremitatea estică a clădirii. Planimetria celor trei pereţi, perfect paraleli şi aparţinând aceleaşi faze, indică existenţa unui horreum de lemn, de tip “grătar”, mai lat decât cel din faza de piatră, care l-a suprapus. Acest tip de horreum are analogii mai ales în provinciile vestice. Depistarea pereţilor de lemn mai puţin vizibili, sau a celor faţă de care săpătura a mers prea jos, a fost posibilă datorită numărului mare de gropi de par, rotunde sau dreptunghiulare, aflate pe traseul pereţilor şi provenind de la structura de lemn a acestora.

Concluzionând, putem afirma că cele două clădiri, cea de lemn şi cea de piatră, sunt suprapuse aproximativ după acelaşi plan, confirmând faptul că au avut aceeaşi funcţionalitate, aceea de horreum. În plus, planimetria cu contraforţi şi zidul dublat spre via principalis în vederea amenajării rampei de descărcare, precum şi monumentele legate de cultul zeiţei Ceres, constituie argumente clare ale funcţionalităţii clădirii. De altfel, într-un castru unde a fost cantonată o cohortă cu un efectiv de 1000 de soldaţi, erau necesare cel puţin două horrea. Primul dintre ele, horreum 1, cu o fază de lemn şi chirpici, respectiv una de piatră, a fost desfiinţat, fiind încorporat clădirii praetoriului, într-o fază târzie a acestuia.

Specificitatea acestui tip de clădire explică lipsa unui nivel propriu-zis de călcare şi sărăcia evidentă a materialului arheologic: fragmente ceramice şi obiecte de fier caracteristice unei astfel de construcţii şi două monede din bronz provenite din ultimul nivel de existenţă a clădirii. Cea mai importantă descoperire este însă de natură epigrafică: un altar votiv dedicat zeiţei Ceres şi provenit din stratul de dărâmătură, din aceeaşi zonă în care s-au găsit în 1992 două statui ale aceleiaşi zeiţe. Altarul, confecţionat din gresie gălbuie, a fost spart din antichitate, lipsind o bună parte din câmpul inscripţiei.