1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

173. Roşia Montană, com. Roşia Montană, jud. Alba [Alburnus Maior]

Punct: Carpeni, Carpeni - “Valea Nanului”, zona “Găuri”, zona “Hop”, zona “Hăbad”, traseul drumului roman (zona “Găuri” - zona “Hăbad”), Tăul Cornii, Ţarina, Cârnic

Cod sit: 6770.01, 6832.01, 6912.03
Colectiv: Horia Ciugudean, Vasile Moga, Radu Ciobanu, Matei Drîmbărean, Aurel Dragotă, Adrian Gligor, Constantin Inel (MNUAI), Béatrice Cauuet, Christian Rico (U.T.A.H.), Bruno Ancel (C.C.S.T.I. l’Argentiere La Besée)
La solicitarea S.C. Roşia Montană Gold Corporation, în perioada 1 iulie 2000 - 28 august 2000 colectivul secţiei de istorie veche şi arheologie din cadrul Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia a executat sondaje arheologice de verificare pe fostul teritoriu al aşezări miniere antice aurifere Alburnus Maior. Raportul de mai jos reprezintă rezultatele preliminare ale acestor cercetări de teren. Punctele cercetate au fost stabilite în urma perieghezelor de teren coroborate cu informaţiile oferite de bibliografia existentă.

1. Carpeni (teren Nicolae Coroi). Perimetrul cercetat este situat în partea de NV a masivului Carpeni. Investigaţiile arheologice au fost efectuate pe terenul lui Nicolae Coroi.

Au fost trasate două secţiuni, notate S. I / 2000; S. III / 2000, urmărindu-se depistarea unor eventuale vestigii arheologice de epocă romană, dată fiind poziţia strategică a zonei respective (deschidere spre Valea Nanului şi Valea Roşiei).

S. I / 2000, având dimensiunile 20 x 1 m, a fost trasată pe direcţia NV - SE. Numerotarea carourilor s-a făcut de la SE spre NV. Sub stratul vegetal, uniform ca grosime (0,1 m), a fost depistat un nivel compact (0,1 - 0,3 m) de lut galben, steril din punct de vedere arheologic. În C. 1 - 7 au fost depistate şi mineralizaţii de origine auriferă. Începând cu C. 7, pe întreaga lungime a S. I, stratul de lut devine mai consistent; sporadic fiind prezente gresii sub forma unor bulgări cu dimensiunile cuprinse între 0,05 - 0,25 m. În C. 10 - 11 a fost depistată închiderea unei locuinţe romane de tip bordei, notată B. 1. În interiorul amenajării, executată din piatră, au fost descoperite fragmente ceramice de tip uzual. Singurele materiale arheologice descoperite în această secţiune au fost cele prelevate din locuinţa-bordei B. 1.

S. III / 2000, cu dimensiunile 20 x 1 m, a fost orientată pe direcţia NV - SE. Numerotarea carourilor s-a făcut de la SE spre NV. A fost secţionat un mamelon (parţial amenajat artificial). În zona de înălţime maximă, între C. 8 - 18, a fost depistată o locuinţă romană, de suprafaţă, situată la o adâncime de 0,25 - 0,3 m faţă de nivelul actual de călcare. Stratigrafic a fost constatată incendierea locuinţei şi prăbuşirea pereţilor; în urma lor rezultând o importantă cantitate de chirpic ce păstrează amprente de pari şi nuiele. Această manieră de execuţie a pereţilor explică lipsa aproape în totalitate a materialului tegular. Inventarul arheologic constă din: fragmente ceramice având o stare de conservare slabă (probabil de factură locală); vase ceramice întregibile aparţinând categoriei ceramice cenuşii, de tip uzual; fragmente de opaiţe; cuie din fier cu cap circular utilizate la îmbinarea elementelor din lemn. La demontarea locuinţei a fost descoperită o monedă romană din bronz care nu a putut fi determinată datorită stării proaste de conservare.

La extremităţile secţiunii se constată o apariţie sporadică materialului arheologic, fapt care ne determină să emitem ipoteza că locuinţa de suprafaţă putea servi ca punct de observare cu perspectivă spre Gura Roşiei.

2. Carpeni - Valea Nanului (teren Nicolae Coroi). Zona cercetată este situată în partea sudică a masivului Carpeni, pe una din terasele Văii Nanului.

Aici a fost trasată secţiunea S. II / 2000, având dimensiunile 15 x 1 m şi orientată pe direcţia E - V. Numerotarea carourilor (1 - 15) s-a făcut de la V spre E.

Sub stratul vegetal (0 - 0,15 m) a fost depistat un strat de cultură (0,15 - 0,8 m) aparţinând perioadei romane. Grosimea apreciabilă a nivelului roman se datorează şi acumulărilor de natură argiloasă, scurse pe pantă, provenite de la amenajarea unui tău artificial. Începând cu partea de V a secţiunii (C. 1 - 10), materialele arheologice apar sporadic, prezentă fiind în special ceramica. În C. 7 la adâncimea de -0,3 m a fost descoperită o piesă din bronz de formă concavă, utilizată probabil la separarea aurului sau ca taler pentru balanţă. În C. 11 - 15, atât în profil, cât şi în secţiune au fost identificate pietre care au aparţinut unor locuinţe romane. Sporadic au ieşit la iveală pigmenţi de arsură. De remarcat că în acest sector a fost identificată cea mai mare parte a materialului ceramic recoltat din S. II / 2000.

3. Zona “Găuri” (terenul aflat în proprietatea E. M. Roşia Montană, arendat fam. Corcheş). Denumirea locului unde au fost executate săpăturile arheologice trebuie pusă în legătură cu existenţa câtorva galerii de mină aflate în vecinătate, amenajate pe un versant muntos extrem de abrupt. La S de acesta există o colină, cunoscută sub denumirea locală de “Găuri” pe terasele căreia au fost amplasate două secţiuni arheologice, în apropierea unui teren agricol de unde fuseseră recuperate anterior câteva fragmente ceramice moderne şi romane, fapt ce a determinat şi cercetările noastre aici.

La E de terenul agricol amintit au fost trasate două secţiuni, denumite convenţional S. I şi S. II “Găuri”, dispuse perpendicular una pe cealaltă, în mijlocul unei terase naturale, delimitată spre N de o pantă abruptă şi un prag regulat ce contura perfect marginea unui lac natural, cunoscut sub denumirea populară de “tău”. Ulterior, probabil în epoca modernă, “tăul” acesta a secat, iar pe fundul său a fost amenajat un drum de-a lungul căruia fuseseră construite câteva case ale căror urme sunt parţial vizibile şi azi. Spre S, terasa era înconjurată de un taluz de pământ, ce leagă, spre E şi V, două coline reduse ca dimensiune.

Prima secţiune, S. I “Găuri”, avea 30 x 1 m şi era dispusă pe direcţia E - V, numerotarea carourilor pornind de la capătul vestic. De-a lungul acestei secţiuni nu au fost descoperite vestigii clar conturate, ci numai un strat roman de cultură relativ constant, delimitat pe alocuri de câteva blocuri de piatră, aflate în poziţie secundară. Stratigrafia se prezenta omogen, pe toată suprafaţa excavată, adică un strat vegetal de aproximativ 0,2 m grosime, apoi un strat roman de cultură, de 0,2 - 0,3 m, urmat de sterilul galben. Materialele recuperate provin în special din stratul vegetal, pentru că întregul perimetru fusese arat anterior în dese rânduri, aici regăsindu-se fragmente ceramice romane de slabă calitate, amestecate cu fragmente moderne de ceramică smălţuită.

Cea de a doua secţiune, S. II “Găuri”, a fost dispusă perpendicular pe prima, pe direcţia N - S, punctul de intersecţie al acestora situându-se în dreptul C. 15. Prevăzută iniţial tot de 30 x 1 m, S. II “Găuri”, a fost prelungită ulterior, spre S cu 4 m, iar spre N cu 6 m, în aşa fel încât lungimea totală a sa a atins 40 de m. Între C. 2 - 7, la -0,2 m, a fost descoperită o structură de piatră de râu, deosebit de compactă, identificând un nivel de locuire de epocă romană, din care s-au recuperat puţine fragmente ceramice romane. La înlăturarea acesteia, s-a constatat că sub acest nivel roman, exista o altă amenajare, conturând un alt nivel de locuire, tot de epocă romană, însă anterior celui semnalat. Este vorba de un zid gros de aproximativ 1 m, dislocat ulterior, şi de un altul, paralel cu acesta, însă de doar 0,3 m grosime. Între aceste două ziduri s-au descoperit patru straturi compacte de arsură de lemn din care au fost recuperate câteva fragmente ceramice romane de slabă calitate şi un mic fragment dintr-o unealtă de fier cu gaură de înmănuşare, imposibil de precizat datorită gradului avansat de deteriorare al acesteia. Între C. 10 - 12 au fost degajate apoi alte două ziduri paralele, de 1 m şi respectiv 0,8 m grosime, iar din spaţiul situat între ele, ce configura dealtfel o uşoară albiere a terenului, au fost recuperate alte fragmente ceramice romane, tot de slabă calitate. Spre capătul nordic al secţiunii, între C. 24 - 28, la -0,9 m, în stratul de steril galben, au fost descoperite două lentile suprapuse de argilă neagră, denumită de localnici “glam”.

Materialele arheologice descoperite în cea de-a doua secţiune provin exclusiv din zona cuprinsă între C. 1 - 12 şi sunt în general fragmente ceramice romane provenind de la vase de uz comun, cu pereţi relativ groşi, de culoare cărămizie. Alături de acestea mai sunt de consemnat câteva fragmente moderne de ceramică smălţuită, potcoave de cai, sau fragmente de lanţuri, recuperate din stratul vegetal.

În prelungirea capătului iniţial al secţiunii S. II “Găuri”, deci pe distanţa ultimilor 6 m, s-a observat că stratul roman, prezent relativ omogen pe toată suprafaţa, se îngustează aici, până la dispariţie. Din punct de vedere stratigrafic aici s-au conturat doar două straturi distincte: primul de culoare neagră, deosebit de compact, constituia de fapt taluzul de pe malul “tăului” existent anterior, cel de-al doilea, era stratul de steril galben. Nu s-au descoperit, pe această porţiune, nici un fel de materiale arheologice.

4. Zona “Hop” (terenul aflat în proprietatea E. M. Roşia Montană). Denumirea locală a zonei se referă de fapt la două coline situate la SV de terasa amintită înainte, unde diferite documente cartografice mai vechi plasează o necropolă romană. La baza uneia dintre aceste coline, la aproximativ 150 m spre S, există un alt “tău”, cunoscut de oamenii locului drept “Tăul Găuri”. Legat de acest perimetru, documentele vremii atestă un fapt demn de interes şi anume se precizează că la porunca judelui suprem al Abrudului, Csaja Joszef, au fost aruncate în “Tăul Găuri”, mai multe pietre cu inscripţii, provenind cu siguranţă de la necropola romană din apropiere.

În această zonă au fost trasate, pe direcţia N - S, trei secţiuni, denumite convenţional S. I, S. II şi S. III “Hop”. S. I “Hop”, de 20 x 1 m, precum şi S. III “Hop”, tot de 20 x 1 m, au fost amplasate exact pe culmile celor două coline, cunoscute sub numele de “Hop”, iar S. II, având 15 x 1 m, a fost dispusă de-a lungul unui con de evacuare natural situat între cele două. La capătul acestui con de evacuare există o terasă îngustă unde au fost amenajate, în secolul XIX, două morminte, ale căror cruci se mai păstrează încă. Numerotarea carourilor din aceste secţiuni s-a făcut începând cu capătul sudic al fiecăreia.

În secţiunea S. I, între C. 9 - 10 şi 17 - 18, au fost descoperite două morminte romane de incineraţie. Primul, M. 1 / S. I, aflat la -0,5 m, avea o groapă uşor albiată, lată de 0,8 m, ai cărei pereţi aveau o puternică urmă de arsură cărămizie de 5 cm grosime. În interiorul gropii se afla un strat compact de arsură de lemn, de culoare neagră. Inventarul acestui mormânt cuprindea un vas de sticlă fragmentar, unguentarium, şi un opaiţ ştampilat din pastă de culoare ocru-gălbuie. Deşi cartuşul ştampilei se distinge uşor, antroponimul de pe acesta nu se poate desluşi fiind şters în întregime.

Cel de-al doilea mormânt, M. 2 / S. I, s-a descoperit la -0,4 m, având exact aceleaşi caracteristici. Ca piese de inventar, sunt de amintit două opaiţe întregi, ambele ştampilate. În cartuşul ştampilei primului apare numele MVRRI, iar piesa, dintr-o pastă roşie foarte fină, este acoperită cu o angobă de aceeaşi culoare. Celălalt opaiţ, este asemănător cu cel semnalat anterior, în cadrul mormântului M. 1, având acelaşi tip de pastă, de culoare ocru-gălbuie, iar pe fund, un cartuş al cărui antroponim este ilizibil.

Din punct de vedere stratigrafic, situaţia se prezenta în felul următor: un strat vegetal relativ îngust, de 0,1 m grosime, arat pe alocuri, apoi stratul roman de cultură, gros de 0,35 - 0,4 cm, urmat de stratul de steril galben. Gropile de morminte erau săpate la -0,4 m adâncime tocmai în acest strat de steril galben şi erau clar conturate. Orientarea lor era pe direcţia E - V şi riguros identică.

În secţiunea S. III “Hop” au fost descoperite alte două morminte de incineraţie, după cum urmează: M. 3 / S. III, la -0,3 m, situat între C. 4 - 5, avea o orientare uşor deviată, în raport de cele din S. I, pe direcţia NV - SE, în vreme ce al doilea, M. 4 / S. III, în C. 1, avea o groapă mică din care lipseau urmele de arsură neagră de lemn, însă pereţii cărămizii se distingeau relativ bine. Dintre piesele de inventar recuperate din cele două morminte sunt de amintit: o fructieră cu picior cu buza puternic profilată peste care s-au găsit două opaiţe romane ştampilate, cu antroponim ilizibil, din pasta ocru-gălbuie, în cadrul mormântului M. 3, şi o monedă de bronz, extrem de deteriorată în M. 4.

Un aspect interesant a fost sesizat între C. 4 - 19, de-a lungul întregii secţiuni. Este vorba de un şir relativ regulat de orificii circulare de 3 - 4 cm diametru, între care existau altele mai rare de 10 cm diametru deasupra cărora, în C. 10 - 11, a fost descoperită o lentilă compactă de arsură de lemn, de 0,2 m grosime. De pe toată porţiunea amintită, cu excepţia inventarului mormântului M. 3 / S. III, s-au recuperat puţine materiale arheologice. Stratigrafia se prezenta asemănător cu cea semnalată în secţiunea S. I “Hop”. În cazul de faţă însă, stratul vegetal avea o grosime de 0,2 m.

În secţiunea amplasată în conul de evacuare dintre cele două coline, S. II “Hop”, nu s-au descoperit morminte, ci doar câteva fragmente disparate de ceramică romană, între care amintim pe cele de la o fructieră cu buza puternic profilată, identică cu cea din mormântul M. 3 / S. III.

5 -­ 6. Zona “Hăbad” (terenuri aflate în proprietatea fam. Oprişa şi a Bisericii Greco-Catolice). În această zonă au fost descoperite anterior o serie de altare votive la marginea unei terase, conturată la N de o pantă extrem de abruptă. În apropiere, localnicii semnalau existenţa unui drum roman al cărui traseu urma, pe o porţiune relativ întinsă, un drum forestier actual, de unde ieşiseră la iveală, cu prilejul nivelărilor mecanice, mai multe blocuri de piatră de râu. Secţiunile arheologice, în număr de şase, denumite convenţional, S. I - S. VI “Hăbad”, au fost amplasate pe culmile unor uşoare denivelări ale terenului aflate în prelungirea terasei de unde fuseseră recuperate anterior monumentele epigrafice în chestiune. Asupra acestor observaţii vom reveni însă, în contextul discutării fiecărei secţiuni în parte. Primele trei secţiuni şi ultima, adică S. I, II, III şi VI “Hăbad”, au fost dispuse pe direcţia E - V, iar numerotarea caroiajului a început întotdeauna de la capătul estic al fiecăreia. Celelalte două secţiuni, dispuse una în prelungirea alteia, cu un martor de 1 m între ele, au fost dispuse pe direcţia NV - SE, de-a lungul unei pante mai line, numerotarea caroiajului aici începând dinspre capătul de SE.

În S. I “Hăbad”, de 16 x 1 m, au fost descoperite mai multe ziduri din piatră de râu, de 0,6 m grosime, parţial dislocate, probabil datorită unor lucrări agricole, întrucât în stratul vegetal se aflau asemenea materiale, împrăştiate pe toată lungimea secţiunii. Aceste structuri de zidărie, descoperite în C. 1 - 3, 4 şi 7, erau orientate pe direcţia NV - SE, şi se situau la aproximativ 0,5 m de limita suprafeţei excavate anterior, de unde proveneau altarele epigrafice despre care am amintit. În capătul vestic, în C. 14 şi 15, a fost degajată o structură circulară din piatră de râu, configurând probabil gura unei fântâni. Materialele romane recuperate din această secţiune, în special fragmente ceramice de uz comun, sunt puţine şi precar conservate.

S. II “Hăbad” a fost trasată la aproximativ 30 m S de S. I, având a lungime de 15 m. Aici urmele de locuire sunt aproape absente, recuperându-se din stratul de cultură doar câteva fragmente ceramice romane, de uz comun, de proastă calitate.

La 52 de m S de S. II a fost trasată, paralel cu secţiunile amintite, S. III “Hăbad”, de 25 x 1 m. Nici în această secţiune nu au fost descoperite urme de locuire, iar cantitatea de ceramică romană a fost şi mai redusă.

Pentru epuizarea întregii zone au mai fost executate încă două secţiuni, dispuse pe direcţia NV - SE, S. IV şi S. V “Hăbad”, fiecare de câte 30 x 1 m, aflate una în prelungirea celeilalte, având un martor de 1 m între capetele lor. Urmele de locuire lipsesc şi aici, iar ceramica romană recuperată a fost foarte puţină şi de o calitate modestă.

Stratigrafia pentru toate secţiunile trecute în revistă se prezintă unitar, adică un strat vegetal de aproximativ 0,2 de m, apoi stratul de cultură corespunzător epocii romane de 0,25 - 0,3 m, iar sub acesta stratul de steril galben. În cadrul secţiunii S. II “Hăbad”, la aproximativ -0,9 m adâncime a fost descoperit un strat compact de rocă, cunoscută în literatura de specialitate, sub numele de dacit.

7. Traseul drumului roman - zona “Găuri”, S. III; zona “Hăbad” S. VI, S. VII. În imediata apropiere de secţiunea S. I / 2000 “Găuri”, pe actualul drum ce leagă zona Găuri de cariera de exploatare situată pe masivul Cetate, a fost trasată secţiunea S. III / 2000, având dimensiunile 12 x 1 m, orientată pe direcţia N - S. Numerotarea carourilor (1 - 12) s-a făcut de la S spre N. Săpătura a secţionat actualul drum, urmărind surprinderea şi în acest perimetru a drumului roman care lega aşezările de la Alburnus Maior.

Între C. 4 - 9, la adâncimea cuprinsă între -0,35 / -0,2 m a fost identificat drumul roman, executat din piatră de carieră, de natură vulcanică. De ambele părţi ale drumului au fost depistate amenajări din piatră aparţinând unor locuinţe romane, dovedind că în această zonă drumul străbătea o aşezare (castellum). Inventarul arheologic constă din ceramică uzuală.

S. III “Găuri” a traversat perpendicular peste drumul roman a cărui lăţime este de 3,2 m (exceptând canalele pentru drenaj). Stratigrafia drumului se prezintă astfel:

• 
  0 / -0,1 m, strat vegetal;
  
• 
  -0,1 / -0,35 m, strat argilos cu mineralizaţii de culori gri închis spre negru (glam) care se îngustează spre partea de N a secţiunii (C. 9);
  
• 
  sub depunerea de glam a fost identificată o lentilă (cca. 0,05 m) de nisip amestecat cu pietriş mărunt;
  
• 
  următorul nivel aparţine drumului roman executat din piatră de carieră legată în argilă.
  

Pavajul are o grosime constantă de cca. -0,3 / -0,35 m, iar profilul său este uşor bombat pentru a asigura scurgerea apei spre canalele situate de o parte şi de alta.

Un alt aspect cercetat în zona “Hăbad” a fost legat de punerea în evidenţă a drumului roman, a cărui existenţă era oarecum intuită de localnici, pe traseul NV - SE, din apropierea locului unde au fost amplasate secţiunile S. I şi S. II “Hăbad”. Terenul fiind extrem de accidentat, sub o pantă foarte abruptă, a fost executată o secţiune de 10 x 1 m, dispusă pe direcţia E - V, paralelă deci cu secţiunile amintite. Există deja, chiar pe porţiunea de traseu desemnată de localnici drept “drumul roman”, un drum forestier pe care, din loc în loc am putut observa mai multe pietre de râu, de diferite dimensiuni, dislocate sau prăbuşite, provenind de la vestigiile de epocă romană.

Secţiunea de aici, S. VI “Hăbad”, a intersectat două drumuri de epocă romană, însă materialele arheologice descoperite sunt extrem de puţine. În C. 1 - 3 se observa o lentilă de lut bătătorit, puternic arcuită, acoperită pe mijloc cu un strat de umplutură ce conţinea o cantitate modestă de pietriş. De o parte şi alta, am putut observa două canale de evacuare, puternic albiate, umplute ulterior cu un strat de pământ negru. Alături de această lentilă de lut, configurând deci primul drum roman, în C. 4 - 7, a fost pusă în evidenţă o altă lentilă de lut bătătorit, având de o parte şi cealaltă, aceleaşi canale albiate. Ulterior, chiar în aceste canale ale celui de al doilea drum, au fost construite nişte ziduri de susţinere din piatră de râu, ce au acoperit o bună parte din albiile acestora.

La aproximativ 60 de m, SV de S. IV “Hăbad” am mai executat o secţiune de 10 x 1 m, numită S. VII “Hăbad”, însă nu a fost descoperită absolut nici o urmă din drumul amintit, după cum nu exista nici stratul de cultură de epocă romană, ca în cazul celorlalte secţiuni. Aici, sub un strat compact de pământ negru, de aproximativ 0,8 m, a apărut direct stratul de steril galben. Din spusele localnicilor reiese că în acest punct, fusese amenajat, în epoca modernă, un “tău” artificial ce colecta temporar unele cursuri de apă, pe perioada ploilor.

8. Tăul Cornii (teren Ioan Dumitraş). Perimetrul cercetat se situează în imediata apropiere a Tăului Corna, investigaţiile arheologice derulându-se pentru început pe terenul lui Dumitraş Ioan, loc de unde în anii ’80 au fost recuperate o serie de monumente funerare romane.

Aici s-a efectuat o secţiune (S. I / 2000) de 1 x 27 m orientată NV - SE. Imediat sub stratul vegetal, uniform ca grosime (0,2 cm) au apărut morminte de incineraţie, dintre care două au fost deranjate de lucrările agricole.

În C. 1 - 3 a fost localizat un mormânt de incineraţie (notat M. 4) la adâncimea cuprinsă între -0,2 / -0,3 m, nederanjat de lucrările agricole deoarece era amplasat pe botul terasei, inventarul cuprinzând două opaiţe fragmentare şi un vas - fructieră întregibil. Groapa lui era orientată pe axul ENE - VSV.

În C. 13 - 15 a fost surprins un alt mormânt de incineraţie (M. 3), la adâncimea de -0,6 m, având drept inventar un opaiţ întreg. Pe fundul gropii acestuia (-0,85 m) s-a observat urmele unor pari din patul funerar.

În C. 16 un alt mormânt (M. 2) de această dată deranjat aproape în totalitate, ceea ce nu a mai putut permite surprinderea lui completă. Din inventarul acestuia avem un opaiţ fragmentar.

În C. 21 - 22, la adâncimea -0,18 m avem un alt mormânt deranjat (M. 1), cu fragmentele unui vas fructieră drept inventar.

Tabloul descoperirilor este completat de două fragmente de coronament (C. 3, adâncime -0,2 m), la care se adaugă o piesă de vestimentaţie (din bronz ?), aflată într-o stare de conservare precară (C. 4, adâncime -0,6 m).

9. Tăul Cornii (teren Letiţia Jurcă). În vecinătatea estică a terenului anterior prezentat, pe proprietatea Letiţia Jurcă au continuat cercetările arheologice de sondaj prin deschiderea secţiunii S. II / 2000, cu dimensiunile de 1 x 30 m, orientată pe axul N - S.

Necropola de incineraţie surprinsă pe terenul Ioan Dumitraş, se regăseşte şi în acest perimetru, cu observaţia că la un moment oarecare parte din aria necropolei a fost afectată de aşezare, deoarece resturile unor amenajări din piatră distrug unele morminte de incineraţie.

Primul mormânt (M. 1) a fost descoperit în C. 1 la -0,38 m, având drept inventar o monedă din bronz, cui din fier şi un opaiţ fragmentar. Mormântul era deranjat de lucrările agricole.

Al doilea mormânt (M. 2) nederanjat, depistat în C. 23 - 24, de la -0,45 la -0,74 m, groapa acestuia fiind orientată VNV - ESE, iar drept inventar avea o lacrimaria întregibil.

Al treilea mormânt (M. 3) nederanjat, a apărut în C. 14 - 16, la adâncimea de -0,55 m şi avea ca inventar funerar, o monedă din bronz şi un buton (?) din fier. Groapa era orientată E - V.

Între C. 6 - 19, la adâncimea -0,3 m au fost surprinse substrucţii din piatră informă, care par să ne indice urmele aşezării. Aceste amenajări cu piatră coboară până la adâncimea de -0,8 m.

Perpendicular pe S. II, din dreptul C. 21, cu un martor de 0,5 m s-a amplasat S. III / 2000, cu orientare E - V şi dimensiunile de 1 x 20 m.

În C. 1 - 3 la -0,15 m a apărut un colţ de amenajare din piatră fără mortar, acelaşi tip de amenajare reieşind şi între C. 5 - 14, la adâncimea de -0,2 m. La demontarea pietrelor din amenajare s-a evidenţiat un opaiţ întregibil şi un fragment de terra sigillatta, în dreptul C. 6 la -0,3 m.

Un posibil mormânt M. 4 (?), avem în C. 5 la -0,76 m, conturat prin resturi de arsură destul de compacte şi un vas întregibil. Groapa mormântului intră în profilul nordic, cu orientare NNV - SSE.

În C. 14 la -0,6 m s-a descoperit un vas întreg cu tortiţă şi tot aici la -0,8 m a apărut lângă profilul sudic un opaiţ fragmentar. Lipsesc elementele care pot întări ipoteza unui alt mormânt de incineraţie, respectiv urmele de arsură.

10. Ţarina - Kapolna. Perimetrul în care s-au efectuat cercetările, se află în proprietatea bisericii romano-catolice, parohia Roşia Montană, şi este amplasat în apropierea Tăului Ţarina.

Prima secţiune S. I / 2000, cu dimensiunile de 1 x 30 m, a fost orientată NV - SE. Ca punct de reper, cripta familiei se află pe axul E - V, S. I / 2000 fiind la cca. 22 m faţă de colţul estic al fundaţiei. Ca o caracteristică a acestui perimetru se poate observa că nivelul vegetal este destul de subţire (cca. 0,15 m), iar stratul de cultură de o grosime relativ constantă între 0,3 - 0,35 m. Sterilul arheologic începe de la -0,5 m şi are o textură lutoasă.

În C. 3 - 4, imediat sub stratul vegetal la -0,2 m a apărut o amenajare de pietre, fără urme de mortar, cu câteva fragmente ceramice la acel nivel (probabil romane).

Imediat sub stratul vegetal a apărut o piesă de vestimentaţie (din bronz), în dreptul metrului 2, la -0,15 m.

Tabloul descoperirilor a fost completat şi de un idol zoomorf (C. 28, la -0,15 m). Materialul arheologic din stratul de cultură este destul de amestecat, având ceramică romană la acelaşi nivel cu fragmente ceramice glazurate, probabil moderne.

A doua secţiune - S. II / 2000 de 30 x 1 m, orientată SE - NV, a fost amplasată perpendicular pe S. I / 2000, aproximativ din dreptul C. 5, cu un martor de 1 m. După decopertare, am surprins la -0,3 m aceeaşi substrucţie din piatră în C. 1 - 4 şi 6 - 9. Stratul vegetal a pus în evidenţă un bogat material arheologic, destul de divers şi din epoci diferite: ceramică romană, porţelan, lulele şi obiecte din metal (cuie, monedă).

Ultima secţiune din “Kapolna”, numerotată convenţional S. III / 2000 (10 x 1m), a fost amplasată din dreptul C. 27 la o distanţă de cca. 41,3 m faţă de S. II / 2000. Amenajarea din piatră, cu a cărei prezenţă ne-am obişnuit deja, s-a conturat în C. 6 - 8 la adâncimea de -0,3 m. Sub amenajare apare un posibil şanţ (începe la m. 5,75 şi se termină la m. 6,7 în rampă), în materialul de umplutură din şanţ este un strat de piatră de carieră măruntă, pământ, resturi de cărămidă, pigment de cărbune, fragment ceramic modern (smălţuit). În partea inferioară a stratului de cultură în ultimele trei carouri este un nivel compact de resturi de cărămidă, ţiglă, cu un rând subţire de arsură dedesubt.

11. Ţarina (teren Ioan David). Pe acelaşi ax cu S. I / 2000 din “Kapolna “, s-a trasat S. IV / 2000, de 15 x 1 m. La -0,3 m, excepţie făcând C. 4 - 5, s-a evidenţiat aceleaşi urme de substrucţii din piatră de carieră şi de râu. La demontarea amenajărilor au rezultat şi materiale arheologice (ceramică romană, amnar din fier, sticlă), în stare fragmentară. În C. 14 a apărut şi o piesă de piatră, ce ar putea fi caracterizată drept râşniţă şi care este poziţionată oarecum central, după cum o arată şi dezvelirea secţiunii S. IV a, cu dimensiunile 1 x 15 m, dispusă în cruce pe S. IV, între m. 13 - 14. Şi în această secţiune situaţia este identică cu aceea din S. IV, stratul de cultură fiind constituit din aceeaşi structură continuă de amenajare din piatră căreia îi corespunde nivelul de amenajare din S. IV.

Secţiunea S. V / 2000 cu dimensiunile 1 x 20 m, a fost trasată pe acelaşi ax cu S. IV, la cca. 30 m, iar la dezvelire a reieşit la adâncimea de -0,1 m acelaşi tip de amenajare în C. 17 - 20, cu deosebirea că aici apar fragmente mari de cărămizi romane uniform repartizate, iar lângă amenajare trei fragmente dintr-un mojar (roman ?) de piatră. În C. 19 - 20, la aceeaşi adâncime au apărut fragmente de cărămidă romană, ceramică romană amestecată cu medievală glazurată, sticlă.

12. Ţarina (teren Roxana Manta). Pe terenul amplasat în vecinătatea nord-estică a Kapolnei, a fost efectuată o secţiune S. VI / 2000 cu dimensiunile de 1 x 20 m, orientată NV - SE. Decopertarea acesteia a pus în evidenţă în C. 2 - 3, la adâncimea -0,25 m numeroase piese din metal (cuie de fier) la care se adaugă fragmente ceramice, unele glazurate. Mai avem câteva fragmente ceramice de factură romană în C. 6, la adâncimea de -0,4 / -0,6 m. Aceste materiale arheologice descoperite încă din nivelul vegetal (0,25 m), sunt de altfel singurele pe care le avem din această secţiune. Stratigrafic, în C. 1 - 10 se poate observa succesiunea nivelurilor de umplere a unui mic tău a cărui existenţă poate fi confirmată şi de vegetaţia din apropiere.

13. Cârnic. În cadrul campaniei din luna iulie 2000 echipa franco-română a continuat investigaţiile în galeriile sectorului nord-estic al reţelei Cârnic I, în care se efectuaseră deja în 1999 unele recunoaşteri preliminare. S-au practicat trei sondaje într-un sector cu exploatări romane, aflat în vecinătatea unei galerii moderne de la nivelul +958 m (zona "Glam"). Exploatările romane constau dintr-o galerie de cercetare cu secţiune trapezoidală, un şantier vertical, deschis pe o verticală de aproape 5 m (în realitate două galerii suprapuse şi unite) şi o sală destul de spaţioasă. Întreg ansamblul acestei reţele antice a fost lucrat cu ajutorul uneltelor din fier. Au fost identificate cel puţin şase scobituri pentru amplasarea de lămpi care să lumineze zona.

În cadrul celor trei sondaje efectuate, a fost descoperită un opaiţ întreg şi fragmentele altor cinci, dintre care unele purtau urme de graffiti, mărci sau nume de proprietari care utilizau alfabetul grec.

Partea studiată din reţeaua Cârnic I pare să fi fost exploatată cu precădere în sec. II p. Chr., fapt confirmat de rezultatul unei analize ¹⁴C efectuate asupra unei bucăţi de cărbune, care a oferit o dată plasată între începutul sec. II p. Chr. şi mijlocul sec. III p. Chr.

Reţeaua investigată parţial a fost deschisă într-o zonă cu mineralizare extrem de bogată în aur şi argint iar arhitectura exploatării este deosebită, fapt ce impune continuarea cercetărilor aici în anul 2001, pentru o înţelegere cât mai completă a exploatărilor antice din masivul Cârnic.

Planşa 55