1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

62. Epureni, com. Epureni, jud. Vaslui

Punct: Capu Dealului

Cod sit: 163798.01
Colectiv: Elvira Safta (MNIR)
Localitatea Epureni se află în SE judeţului Vaslui. Capu Dealului este un deal de joasă altitudine, care se plasează la graniţa dintre extremitatea de V a depresiunii Elan şi prelungirile de SE ale colinelor Fălciului.

Situl de la Epureni prezintă o suită de aşezări de la sfârşitul epocii bronzului (cultura Noua), din prima epocă a fierului (Hallstatt A şi cultura Basarabi), urme răzleţe dintr-o aşezare de sec. IV p. Chr. şi o aşezare de la începutul Evului Mediu (sec. VIII - IX p. Chr.). Locuirea Noua, cu cenuşare, se întinde şi la V, pe dealul învecinat, iar aşezarea feudală timpurie se prelungeşte la S, până în şesul pârâului Florenta. Staţiunea arheologică a făcut obiectul unor repetate cercetări de suprafaţă (Gh. Coman, 1950) şi al unui sondaj (D. Gh. Teodor şi Gh. Coman, 1967, rămas inedit).

În 1984 - 1985 am efectuat săpături cu caracter de sondaj în perimetrul staţiunii (două secţiuni în 1984 şi una în 1985). În anul 1998 am reluat săpăturile şi mi-am propus ca obiectiv trasarea unei secţiuni magistrale, pe direcţia N - S, care să determine limitele sitului pe această axă şi să identifice repartiţia topografică şi stratigrafică a depunerilor din diverse culturi arheologice. În iulie 2000, săpătura s-a limitat la o secţiune de 5 x 2 m, efectuată cu scopul de a încheia cercetarea unor complexe din Hallstatt-ul timpuriu, neepuizate în anul 1998. Săpăturile, din campaniile precedente (de 288 m²), au secţionat porţiuni din aşezare, aflate în josul pantei - la poalele dealului - cât şi porţiuni situate pe poziţii mai înalte. În zonele mai înalte stratigrafia se prezintă astfel: sub arabil (gros de 0,2 - 0,3 m) urmează un strat negricios, cu structură glomerulară (de cca. 0,6 - 0,4 m); un strat cenuşiu închis mai puţin consolidat (de 0,6 - 0,3 m grosime); un strat ciocolatiu cu textură luto-nisipoasă (de 0,5 - 0,7 m) şi un strat de lut loessoid, steril arheologic. “Cenuşarul” Noua suprapune stratul cenuşiu închis sub forma unei lentile de sol de aceeaşi culoare, dar de o nuanţă mai deschisă, ceva mai friabil, cu o grosime maximă de 0,7 m la centru, subţiindu-se treptat spre extremităţi. În zonele mai joase, spre poalele dealului, lipseşte stratul negricios.

Situaţia arheologică din situl de la Epureni se prezintă astfel: aşezarea Noua are cea mai mare întindere şi cea mai mare intensitate de locuire, cu depuneri pe două nivele - cel de sus cu cenuşar, cel de jos, fără cenuşar. Aşezarea hallstattiană timpurie ocupă zona mai înaltă a dealului si suprapune parţial nivelul de la sfârşitul epocii bronzului. Structurile de locuire conservate din acest orizont sunt locuinţe şi vetre. Aşezarea de tip Basarabi este prezentă prin bordeie răzleţe, cu material ceramic tipic pentru aria estică a acestei culturi. Aşezarea feudală timpurie se identifică sub forma unor structuri de locuire: bordeie, vetre, cuptoare. La finele campaniei 1998 şi în cursul campaniei 2000, cercetarea s-a concentrat asupra unor structuri domestice din Hallstatt-ul timpuriu.

63. Fântânele, com. Matei, jud. Bistriţa Năsăud

Punct: La Gâţa

Cod sit: 33701.05
Colectiv: Corneliu Gaiu, Lucian Vaida (MJ Bistriţa)
În toamna anului 1998 au fost salvate inventarele a două morminte descoperite cu ocazia exploatării lutului din punctul “La Gâţa” - o culme de deal prelungă aflată la 3 km SE de punctul “Dealul Popii” unde între 1968 - 1976 a fost cercetată o necropolă celtică. După ce în 1999 s-a reuşit salvarea printr-un sondaj arheologic a încă două morminte de incineraţie, în luna iunie 2000 au început cercetări sistematice, care au constatat că necropola a fost afectată şi de lucrările agricole, înmormântările fiind practicate la mică adâncime. În suprafaţa cercetată în acest an au mai fost depistate încă 5 morminte celtice de incineraţie. Resturile cinerare erau depuse în gropi ovale unde alături de pachetul de oase erau aşezate ofrande de carne şi un bogat inventar funerar: vase (oale, străchini, ceşti) lucrate la roată şi cu mâna, cuţite de luptă, accesorii vestimentare, brăţări cu nodozităţi şi fibule de tip Dux şi Pantenbügel.

Descoperirile de până acum aduc date şi observaţii extrem de interesante privitoare la riturile şi ritualurile funerare a acestei populaţii, iar inventarul funerar, aflat în curs de restaurare, permite încadrarea descoperirilor în orizontul celtic timpuriu transilvănean.

Résumé

Au lieu dit “La Gâţa” les fouilles ont été continuées. On a mis au jour cinq tombes celtiques a incinération a meme la fosse, datant du Latène B2. Le mobilier funéraire fournit d’important indications typologiques et chronologiques en ce qui concerne l’habitat celtique dans a l’espace intracarpatique.

64. Feteşti, com. Adâncata, jud. Suceava

Punct: La Schit

Cod sit: 146842.01
Colectiv: Dumitru D. Boghian (UStcM Suceava), Ioan Mareş, Bogdan Petru Niculică (MNB Suceava)
În perioadele 24 iulie - 5 august şi 22 septembrie - 28 octombrie 2000, în baza autorizaţiei nr. 13 / 2000, cu finanţarea Muzeului Naţional al Bucovinei din Suceava, s-a efectuat o săpătură de sondare stratigrafică a sitului Feteşti - “La Schit” (com. Adâncata, jud. Suceava), situat pe platoul înalt din partea de NE a satului, pe dreapta pârâului Grigoreşti, afluent al Siretului, în curtea bisericii “Sf. Nicolae” din Grigoreşti, com. Siminicea, ctitorie a lui Scarlat Miclescu (prima jumătate a sec. al XIX-lea), cunoscută şi sub denumirea de “Schitul Grigoreşti” (com. Siminicea), care a devenit şantier arheologic şcoală pentru studenţii de la Facultatea de Istorie şi Geografie a Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava. Această aşezare a fost identificată prin cercetările de teren efectuate, în urma semnalărilor sătenilor din Feteşti - Adâncata, care, la săparea mormintelor, descopereau materiale arheologice diverse, mai ales cucuteniene. Aşezarea arheologică din acest punct, care se extinde şi în zona acoperită de pădure, din vecinătatea curţii bisericii, are aproximativ 1,5 ha. Din această suprafaţă, curtea bisericii reprezintă aproximativ 1 ha, din care pentru cercetări arheologice pot fi folosiţi 3500 m², restul fiind distrus de construcţii (biserică, trapeză, alei betonate, două gropi de var) şi morminte. În această accepţiune, această cercetare are şi caracter de salvare. Prin vestigiile identificate, acest sit se încadrează între aşezările de importanţă naţională.

Având în vedere topografia actuală, suprafeţele libere şi obiectivele cercetării, pentru realizarea săpăturii de control stratigrafic, a fost trasată S. I / 2000, cu orientarea NNV - SSE, având dimensiunile de 38 x 2 m, amplasată aproximativ în partea central - estică a aşezării, dinspre partea centrală spre extremitatea sudică, între biserică la nord, trapeză la E şi gardul metalic de împrejmuire a bisericii la S. Pentru a nu împiedica accesul spre biserică şi trapeză, au fost trasaţi şi săpaţi integral doar m. 4 - 19 şi 23 - 38. Metri 4 - 19 au fost trasaţi în zona cea mai înaltă a aşezării, acolo unde bănuiam că se vor descoperi cele mai importante urme materiale. Diferenţa de nivel dintre m. 4 şi m. 38 este de aproximativ 1,2 m. Încă de la decaparea stratului de sol vegetal actual s-a observat că depunerile arheologice se află la suprafaţă, fiind, în multe cazuri, deranjate de lucrările ulterioare. Grosimea depunerilor arheologice, exceptând şanţul de apărare, variază între 0,70 - 1 m, fiind neuniform distribuită în spaţiu. Au fost identificate diferite complexe de locuire aparţinând culturilor Precucuteni III, Cucuteni A3, Cucuteni B1, Horodiştea II, epocii timpurii a bronzului, Hallstatt-ului timpuriu (?), Latène-ului timpurie getic, Evului Mediu târziu şi epocii moderne (sec. XVII - XIX). Stratigrafia acestei aşezări pluristratificate este destul de complicată, pentru surprinderea legăturilor dintre toate complexele realizându-se profile pe pereţii de E şi V ai S. I / 2000, cât şi planuri stratigrafice de detaliu.

Stratul steril din punct de vedere arheologic apare la adâncimi variind între -0,8 / -1 m. Acest strat este alcătuit dintr-o argilă uşor nisipoasă, de foarte bună calitate, ce a fost utilizată pentru construcţia locuinţelor din aşezare şi probabil pentru realizarea ceramicii. La partea superioară a stratului de steril arheologic se găseşte un nivel brun-deschis, asemănător cu solul brun de pădure, cu grosimi care variază între 0,2 - 0,4/0,5 m.

La suprafaţa acestui strat brun-deschis, între m. 4 - 17, la -1 / -0,95 m, se află primele complexe de locuire de aici; cele Precucuteni III, care au fost, probabil, dispersate spaţial, neidentificându-se, până în prezent, o asociere certă a acestora, solul fiind foarte puţin diferenţiat ca nuanţă faţă de cel anterior. Deasupra acestora, între -0,95 / -0,65 m, se află vestigiile locuirii cucuteniene din etapa A3, într-un sol de culoare brună, cenuşos, iar în dreptul şanţului, acest strat a fost secţionat oblic, pentru realizarea fortificaţiei, chiar dacă în urma scurgerilor ulterioare, stratul pare să-şi fi refăcut grosimea.

Nivelul Cucuteni B1, identificat pe întreaga lungime a S. I / 2000, se găseşte între -0, 65 / -0,15 m, spre m. 4 şi -0,6 / -0,2 m, spre m. 38 şi are o culoare brună, mai închisă, uneori virând spre cenuşiu. În acest strat a fost realizată podina locuinţei L. 1 / 2000, vetrele şi, din acest strat, a fost săpată G. 7 / 2000. Imediat deasupra stratului brun-cenuşiu Cucuteni B1, se află un strat foarte subţire, mai ales în dreptul şanţului de apărare, aparţinând fazei Horodiştea II - Folteşti II, neuniform spaţial, marcat stratigrafic numai prin prezenţa materialelor ceramice specifice. Deasupra acestora, într-un strat cu sol cernoziomic cenuşiu, foarte subţire, se află sporadice materiale hallstattiene, care dovedesc aceeaşi locuire neuniformă şi sporadică, probabil mai consistentă în alte zone. Vestigiile de tip Latène şi cele medievale nu formează, în secţiunea realizată, niveluri propriu-zise, fiind găsite doar în umplutura şanţului de apărare, printre dărâmăturile locuinţelor cucuteniene şi în bordeiul Latène getic timpuriu şi bordeiul medieval târziu. Stratul vegetal are o grosime de 0,05 - 0,1 m, în partea mai înaltă a aşezării fiind foarte subţire datorită spălării solului.

Aşa cum arătam, vestigiile Precucuteni III nu formează, în suprafaţa săpată, complexe propriu-zise, fiind răspândite, deocamdată, doar între m. 4 - 17, fiind reprezentate de materiale ceramice de culoare brună-cenuşie sau cenuşie-neagră decorată cu motive spiralice şi geometrice, canelate şi adâncite, în asociere cu pictură roşie crudă. Nivelul Cucuteni A3 este destul de consistent între m. 4 - 15 şi foarte subţire dincolo de şanţul de apărare al aşezării, care pare să aparţină acestei etape de locuire. Nu a fost descoperită, deocamdată, nici o locuinţă sau alte complexe de locuire. Acestei faze de locuire îi aparţine G. 6 / 2000 care a fost descoperită între m. 4 şi 5, 5; ea era de mari dimensiuni şi iar fundul ei se aduna către m. 4, continuând spre N în suprafaţa nesăpată. G. 6 / 2000 a fost săpată, potrivit observaţiilor de pe peretele vestic, în dreptul m. 5,20 de la -0, 75 m, iar pe profilul estic, în dreptul m. 4,3 şi -0,75 m. Această groapă se adâncea până la -1 m, în dreptul m. 4. Umplutura gropii era alcătuită dintr-un sol brun în amestec cu multă cenuşă, în care se aflau fragmente ceramice pictate tricrom, încadrate în faza Cucuteni A 3, câteva cochilii de melci şi scoici, piese litice şi un străpungător de os. Pe fundul gropii au fost descoperite fragmente ceramice pictate cu roşu crud în asociere cu motive incizate, fiind posibil ca aceasta să fi intersectat nivelul precucutenian sau o eventuală groapă din această cultură. A fost tăiată parţial, în partea estică, de B. 1 / 2000.

Şanţul de apărare, identificat iniţial sub forma gropilor 1 şi 2 / 2000, a fost săpat, în partea sa de NNV, pe profilul de V, de la m. 18,5, de la adâncimea de -0,9 m, unde pătrunde în solul argilos, fin, nisipos, iar pe peretele estic, de la m. 16,3, de la adâncimea de -0,85 m, în vreme ce malul de SSE apare, pe peretele estic al S. I / 2000, din dreptul m 26, de la adâncimea de -1 m, iar pe peretele vestic în dreptul m. 28, de la adâncimea de - 0,95 m, având o orientare NNE - SSV, prin săpătură fiind surprins aproximativ oblic. Malul de SSE al şanţului de apărare este mai greu de identificat cu precizie, deoarece, în perioadele ulterioare a fost afectat de o serie de deranjamente pentru extragerea argilei sau pentru realizarea bordeiului Latène timpuriu, cel de NNV fiind oblic, astfel încât nu se poate stabili cu precizie forma acestuia. Acest şanţ de apărare avea o deschidere de aproximativ 6,5 - 7,5 m, închizând aşezarea datând din faza Cucuteni A3.

Stratigrafia şanţului de apărare este deosebit de complexă, prezentând depuneri multiple şi deranjamente din toate epocile istorice, materiale arheologice, de tip Precucuteni III, Cucuteni A şi B, Horodiştea - Folteşti II, Hallstatt, Latène timpuriu, Evul Mediu şi din epoca modernă. Fundul şanţului a apărut, în dreptul m. 23 la adâncimea de - 3,34 m şi datorită lăţimii sale acesta trebuie să fi fost reutilizat pentru realizarea unor locuinţe-bordei, probabil, în toate etapele de locuire post-cucuteniană, aşa cum este cazul bordeiului Latène timpuriu. Este posibil ca acest şanţ să fi folosit şi în timpul primei etape de locuire Cucuteni B de aici, dar într-o etapă evoluată aşezarea de acest tip excede fortificaţia, care a rămas ca o alveolare, fiind reutilizat ulterior aşa cum am arătat.

Cel mai consistent nivel este acela care aparţine fazei Cucuteni B1, de care se leagă locuinţele (L. 1 / 2000 şi L. 2 / 2000) şi groapa 7 / 2000 (G. 7 / 2000). L. 1/ 2000 a fost identificată între m. 4 - 13,5, iar de la m. 13, 5 la m. 15 se observă răspândiri ale acesteia, sub formă de lipituri, fragmente ceramice şi piese arheologice. Aceasta apărea ca o aglomerare mare de lipituri de perete, cu pleavă în compoziţie, de nuanţe diferite roşii-cărămizii, brune, negre-cenuşii, unele arse până la vitrifiere, cuprinsă între -0,1 / -0,3 m. La baza depunerii de lipituri de perete se găseau alte lutuieli brune, cenuşii şi negre şi cărbuni, dovadă a faptului că au ars înăbuşit. Între lipiturile de perete şi cele de platformă se găseau materiale ceramice, piese litice, statuete antropomorfe şi zoomorfe etc. Platforma L. 1 / 2000 se prezenta sub forma unor lipituri masive cu făţuire atentă la partea superioară, lucrate dintr-un lut nisipos, amestecat cu pleavă şi paie, aplicate pe o substrucţie lemnoasă alcătuită din butuci şi lodbe despicate, amprentele negative ale lemnelor observându-se pe unele dintre acestea. De asemenea, se observă că partea inferioară a unor lipituri de platformă era de culoare neagră-cenuşie, în vreme ce partea superioară este de culoare roşiatică, dovedind o ardere inegală a acesteia. Mai mult, în unele zone, sub platformă, există un strat de arsură (cărbuni), probabil de stejar, dovedind că butucii au fost afectaţi parţial de arderea platformei, aşa cum se vede în dreptul m. 8. Probabil că axul lung al L. 1 / 2000 se afla pe direcţia NNE - SSV, butucii fiind dispuşi perpendicular pe acesta, de-a latul locuinţei. Între m. 4 - 13, sub platformă, se observă pete mari de arsură şi cenuşă, ceea ce ar putea denota o anumită amenajare iniţială a locului de aşezare, prin defrişare şi "purificare" prin foc a amplasamentului, probabil pentru că în zonă exista un luminiş cu mult lăstăriş. Această locuinţă prezenta două vetre, ambele realizate în spaţii special rezervate în platformă, una în dreptul m. 5, distrusă în mare parte de bordeiul medieval târziu (B. 1 / 2000), cu fragmente ceramice în compoziţie, şi alta între m. 10,3 - 12,8, la adâncimea de - 0,32 m de la suprafaţa actuală, de formă circulară, relativ bine păstrată, în ciuda deranjamentelor ulterioare, cu două etape de construcţie şi cu materiale ceramice pictate în structura sa, ceea ce ar putea presupune existenţa unei eventuale compartimentări a casei cucuteniene. În pofida tuturor deranjamentelor, între m. 34 - 36,25 s-a păstrat o porţiune dintr-o locuinţă cucuteniană (sau o anexă), desemnată drept L. 2 / 2000, partea conservată fiind constituită din lipituri de perete, două pietre mari (gresii), care s-au spart şi materialele ceramice, dintre care unele întregibile. În imediata apropiere a acesteia se afla G. 7 / 2000, fiind probabil în legătură cu aceasta. Pe profilul estic această groapă este cuprinsă între m. 31,3 şi 34,2, în vreme ce pe peretele vestic a fost surprinsă între m. 32,5 şi 35,2. A fost săpată de la -0,48 m, umplutura fiind alcătuită dintr-un sol brun-cenuşiu în amestec cu lipituri de perete, lipituri de vatră aruncate cu faţa în jos, fragmente ceramice pictate, fragmente Cucuteni C, piese litice, plastică antropomorfă şi zoomorfă, materiale osteologice etc., fiind vorba probabil de o curăţenie, o reamenajare masivă a unei locuinţe Cucuteni B. În complexele Cucuteni B1 a fost descoperită o cantitate apreciabilă de ceramică pictată, ceramică Cucuteni C, numeroase piese litice, osteologice şi de lut şi o bogată plastică antropomorfă şi zoomorfă.

Materialele de tip Horodiştea - Erbiceni II sunt reprezentate prin ceramică lucrată într-o pastă de culoare brună-cenuşie şi cenuşie-negricioasă, provenind de la străchini, castroane, vase bitronconice etc., unele fiind decorate cu impresiuni de şnur, crestături sau cu alte motive adâncite, care amintesc etapa finală a acestei culturi. Ele au fost descoperite cu predilecţie în umplutura şanţului de apărare Cucuteni A3, unde e posibil să fi existat unele locuinţe adâncite.

Piesele ceramice hallstattiene sunt foarte puţine, fiind vorba de fragmente lucrate dintr-o pastă neagră, lustruită, fără decoruri.

Fragmentele ceramice Latène au fost identificate în bordeiul atribuit acestei perioade (B. 2 / 2000). Acesta a fost descoperit în şanţul de apărare săpat din faza Cucuteni A 3, m. 25 - 28, care a fost surprins pe lungime doar în partea sa de răsărit, pe direcţia NV - SE. Pe fundul bordeiului, neuniform adâncit până la -2,8 m, s-au descoperit, în C. 25 - 26, mai multe fragmente ceramice decorate cu brâie alveolare în relief, lucrate dintr-o pastă arsă neuniform, la roşiatic şi brun-cenuşiu. În C. 24, spre colţul de NV, a fost identificată vatra bordeiului, care era, probabil, dispusă în partea opusă intrării, care era, după cum bănuim, spre S. Forma acestui bordei era, probabil, rectangulară, cu colţurile rotunjite. Vatra bordeiului, probabil circulară, păstrându-se doar partea centrală, cu un diametru de 0,8 - 0,9 m, marginile fiind distruse în timp, nu prezenta o amenajare propriu-zisă, specifică, găsindu-se sub forma unui loc în locuinţă unde se făcea focul, pe un rug domestic, pământul înroşindu-se pe o adâncime variabilă, între 3 şi 6 cm. Deasupra vetrei, între -2,7 / -2,75 m, se afla un strat de cărbune de beţe (crengi), ca dovadă a utilizării vetrei. Partea de SSE a bordeiului a fost săpată în malul de SE al şanţului de apărare, conferindu-i acestuia o lăţime mult mai mare. Modul de construcţie a vetrei şi cantitatea redusă de material arheologic arată că bordeiul B. 2 / 2000 a funcţionat o perioadă foarte scurtă de timp.

Bordeiul medieval târziu (B. 1 / 2000), desemnat iniţial ca groapa G. 5 / 2000, a fost descoperit între m. 4 - 7,25. El se conturează ca o groapă de mari dimensiuni, cu laturile uşor curbate şi colţurile rotunjite, fiind săpat de la baza stratului vegetal (-0,08 / -0,10 m) până la -0,95 m, perforând nivelele Cucuteni B1, Cucuteni A3 şi Precucuteni III şi probabil alte nivele şi, parţial, G. 6 / 2000. În umplutura sa materialele arheologice erau amestecate (Cucuteni B, Cucuteni A, Horodiştea II, Hallstatt, sec. XVII - XVIII). Materialele arheologice din sec. XVII - XIX, sunt reprezentate de cuie specifice acestei perioade, precum şi de fragmente ceramice mai vechi, care, pe baza decorului în linii sau vălurit, executat cu o rotiţă dinţată, se datează în perioada Evului Mediu târziu (sec. XVII - XVIII). G. 3 / 2000, identificată între m. 25,90 - 31,7, a fost săpată într-o perioadă post-preistorică, de la -0,43 m, adâncimea ei ajungând la -0,83 m. În umplutura sa s-au descoperit materiale arheologice amestecate (ceramică Cucuteni B, din epoca bronzului şi medievală târzie - sec. XVII, precum şi pietre, cenuşă, cărbuni, lipituri), toate acestea într-un sol cernoziomic, care se individualizează de stratul de cultură Cucuteni B. Ar putea reprezenta un alt bordei medieval târziu, fapt ce va fi lămurit prin cercetările viitoare. De asemenea, G. 4 / 2000 a fost identificată parţial, între m. 35 - 38, având, probabil, o formă oarecum circulară alungită. Ea a fost săpată de la -0,45 m, din stratul post-preistoric, până la -0,75 m, din umplutura sa recuperându-se lipituri de perete, de diferite dimensiuni, fragmente ceramice Cucuteni B şi Cucuteni C, pietre, câteva fragmente horodiştene şi medievale târzii etc. Ea reprezintă o etapă de curăţenie realizată în această zonă a aşezării, într-un interval temporal care va fi precizat ulterior.

Astfel, acest sit pluristratificat se conturează ca una dintre cele mai importanţe aşezări preistorice şi protoistorice din Podişul Sucevei, care va completa imaginea habitatului uman din această zonă. În campania din anul 2001 ne propunem să extindem suprafaţa cercetată pentru completarea cunoaşterii complexelor şi situaţiilor arheologice din zona neafectată de înmormântările contemporane, pentru reconstituirea locuirilor preistorice şi istorice din cadrul acestui sit, şi aplicarea studiilor paleopedologice, arheobotanice şi arheozoologice etc.