1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

70. Geoagiu, com. Geoagiu, jud. Hunedoara [Germisara]

Punct: Dealul Urieşilor - Castrul militar

Cod sit: 89570.03
Colectiv: Adriana Pescaru, Eugen Pescaru, Angelica Bălos (MCDR Deva)
Situl arheologic se afla situat între localităţile Bobâlna şi Geoagiu, pe malul drept al râului Mureş, la aproximativ 8 km de Complexul termal roman Germisara (cercetat în anii anteriori). Pagus-ul Germisara cuprindea în antichitate pe lângă complexul termal, aşezarea civilă, necropola (ultimele două obiective fiind identificate prin cercetare de teren) şi castrul militar ce a constituit tema cercetării sistematice din vara anului 2000.

În castru a fost cantonată unitatea militară Numerus Singularium Britannicorum, precum şi subunităţi ale Legiunii a XIII-a Gemina (dovada numeroasele tegulae cu ştampila celor două unităţi). Suprafaţa castrului însumează aproximativ 2,2 ha.

Au fost trasate două secţiuni S. 1 (2,5 x 14 m) şi S. 2 (2,5 x 17 m), precum şi o casetă C. 1 (4 x 4 m). În caseta C. 1 a fost evidenţiată partea de V a castrului, cu zid realizat din piatră măruntă de carieră amestecată cu var stins pe loc. Zidul are o lăţime de 1,2 m şi a fost surprins pe o adâncime de 1,1 m. În exteriorul acestei substrucţii se află numeroase blocuri mari de piatră de râu în amestec cu moloz şi pământ, ce provin din elevaţia zidului de incintă. Secţiunile S. 1 şi S. 2 conţin urmele unor construcţii din lemn (grinzi, bârne şi stâlpi) - barăcile în care erau cantonaţi militarii.

Cercetarea a continuat în partea de E a platoului, unde în anul 1998 a fost efectuat un studiu geofizic de rezistivitate şi magnetism a unei suprafeţe de 45 x 60 m, în colaborare cu firma S.C. GEI-PROSECO S.R.L. Bucureşti (ing. Florin Scurtu). A fost trasată o secţiune S. 3 (2,5 x 20 m) orientată E - V. În interiorul acesteia a fost descoperită urma zidului de E a castrului şi şanţul de apărare din faţa acestuia. Zidul realizat în aceeaşi tehnică precum cel din partea de V, cu dărâmătura de blocuri mari de piatră în spatele lui, precum şi în faţa zidului, în şanţul valului de apărare. În extremitatea estică a secţiunii s-a ajuns la -3 m adâncime şi cercetarea nu este finalizată. În profilul secţiunii se observă două zone cu material de construcţie şi pietriş de râu, ce provin din umpleri succesive ale acestuia.

Tot în aceasta zonă, perpendicular pe capătul vestic al secţiunii S. 3 a fost trasată secţiunea S. 4 (2,5 x 20 m), spre S. În interiorul acesteia au fost evidenţiate urmele unor construcţii din lemn a căror planimetrie urmează a fi stabilită în campaniile următoare.

În partea centrală a platoului am verificat amenajările de aici, prin realizarea unei secţiuni S. 5 (2,5 x 47 m) orientată N - S. În partea sudică a secţiunii am surprins porţiuni de ziduri şi urme de ziduri desfiinţate, precum şi un fragment de coloană. Pe traseul secţiunii în dreptul m. 20 am surprins urmele unui zid (l = 0,65 m şi adâncimea cuprinsă între 0,1 şi 0,15 m) realizat din piatră de carieră în amestec cu piatră de râu şi mortar. Între m. 29 şi 32,5, se află capătul unei posibile clădiri. La extremitatea nordică a secţiunii S. 5 a fost decopertată o porţiune de pavaj din piatră de râu - posibil drumul principal ce traversa castrul de la V spre E, precum şi o groapă cu diametru de 0,3 m şi care conţinea deşeuri de bronz.

În partea de V a secţiunii S. 5, perpendicular pe aceasta, au fost decopertate secţiunile S. 6 (2,5 x 22 m), S. 7 (2,5 x 30 m), casetele C. 2 (6 x 6 m) şi C. 3 (6 x 4 m). Orientarea secţiunilor S. 6 şi S. 7 şi a casetelor C. 2, C. 3 a fost stabilită în funcţie de amenajările din zona centrală cercetată în vederea clarificării planimetriei construcţiilor din această porţiune.

Campaniile următoare vor oferi posibilitatea stabilirii planimetriei formei şi destinaţiei amenajărilor din această zonă a castrului roman Germisara - posibil praetoria.

Referitor la inventarul mobil trebuie precizat ca până în anul 1989 pe întreaga suprafaţă a castrului s-au practicat lucrări agricole şi în urma acestora stratul „vegetal” de aproximativ 0,1 - 0,3 m a fost deranjat de brăzdarele plugurilor. În totalitate materialul este fragmentar şi constă în ceramică uzuală, fragmente de tegulae cu inscripţia NSB, fragmente de sticlă, monede de bronz, cuie şi scoabe, balamale şi chei, etc.

Planşa 22

71. Gherghiţa, com. Gherghiţa, jud. Prahova

Cod sit: 133438.01
Colectiv: Ştefan Olteanu (UCDC Bucureşti), Nina Grigore (MJIA Prahova), Călin Hoinărescu
În campania de cercetări arheologice din vara anului 2000, lucrările s-au desfăşurat în două zone distincte topografic din actuala aşezare Gherghiţa:

A. Una pe latura de N a aşezării, acolo unde s-au făcut cercetări şi în anul 1999, la cca. 30 m NV de biserica domnească Matei Basarab - “Sf. Procopie”, unde se presupune a fi fost centrul vechiului oraş medieval Gherghiţa.

B. Cea de-a doua situată în curtea Şcolii Generale din Gherghiţa, amplasată istoric la marginea aşezării medievale a localităţii.

A. În prima zonă, cercetările s-au efectuat în S. 2 cu o lungime de 30 m, lăţime 1,5 m. Precizăm că datorită culturilor (porumb) nu a fost posibilă extinderea de cercetare a spaţiului respectiv, aşa că observaţiile noastre se referă la suprafaţa indicată mai sus. Ca şi în campania trecută, au fost scoase la iveală complexe începând din secolul al XV-lea şi până în secolul al XVIII-lea, ele constând din patru locuinţe, eşalonate secolele al XV-lea - al XVII-lea, după cum urmează:

• 
  Locuinţa nr. 1 din secolele al XV-lea - al XVI-lea şi două gropi nr. 1 - 2 din aceeaşi vreme, datate pe baze stratigrafice şi materiale ceramice;
  
• 
  Locuinţe din secolele al XVI-lea - al XVII-lea, Nr. 2, interceptată de locuinţa Nr. 3 şi Nr. 4, datată secolele al XVII-lea - al XVIII-lea;
  
• 
  Menţionăm că locuinţa nr. 4 prezintă fundaţii din zid, cu adâncimea de 0,6 m, zid alcătuit din piatră legată cu mortar, la suprafaţă zidăria continuând cu elemente de cărămidă cu mortar. Din nefericire, datorită culturilor cerealiere, descoperirea întregii locuinţe nu s-a putut face din această cauză.
  

Din secolele al XVII-lea - al XVIII-lea, datează şi o construcţie C. 18 - 23, adâncită în pământ cu cca. -0,5 m, a cărei destinaţie nu s-a putut preciza - varniţă sau locuinţă.

În afară de complexele menţionate mai sus, în S. 2 au fost cercetate două cuptoare de uz casnic, unul cu dimensiunile de 0,8 m - 0,6 m în C. 7, datând din secolul al XVI-lea şi unul de mari dimensiuni în C. 6, cu diametrul de 0,6 - 1,2 m, prezentând în construcţie şi bucăţi de cărămidă, datat potrivit materialelor ceramice, în secolul al XVII-lea.

Din cercetarea conţinutului acestor complexe au ieşit la iveală materiale ceramice specifice fiecărei perioade căreia îi aparţin complexele. Remarcăm vase ceramice lucrate la roata rapidă, ornamente cu val pe pântecul vasului, predominant smălţuite verde-oliv şi maron-bej, în special în locuinţa Nr. 2. Remarcăm prezenţa în locuinţa Nr. 1 (C. 1 - 2) a unor fragmente provenind din plăci ornamentale (cahle), lucrate prin ştanţare cu diferite motive, unele dintre ele simulând o eventuală cruce smălţuită verde de mici dimensiuni (0,3 - 0,4 cm), având în mijloc o rozetă cu şase braţe cuprinse într-un chenar pătrat. O altă piesă este o cahlă circulară, lucrată la roată rapidă cu umbouri, crestată pe margini, nesmălţuită şi suport de sfeşnice.

În locuinţa Nr. 1 (C. 1 - 2), la adâncimea de -0,65 m s-a descoperit un vas din secolul al XVI-lea, cu ornamente în formă de spirală cu angobă albă.

Dintre piesele metalice menţionăm un inel cu decor linear pe chaton, un fragment dintr-un cercel din secolele al XVI-lea - al XVII-lea, un cuţit şi două monede; o accea şi una numai jumătate, greu lizibilă.

În legătură cu locuinţa Nr. 4, C. 19 - 21, din secolele XVII -XVIII, cu fundaţii de piatră, este al doilea exemplu de acest gen, descoperit până acum în cercetările de la Gherghiţa. Este posibil să avem de-a face cu o construcţie aparţinând unei autorităţi administrative a fostului oraş Gherghiţa. Cercetările din anul acesta vor delimita dimensiunile acestei locuinţe şi utilitatea ei.

B. În zona a doua, în curtea Şcolii generale, s-a deschis S. 3 cu o lungime de 17 m şi o lăţime de 1,5 m, precum şi o casetă pe latura de N de 3 x 3 m. Cercetările din campania anului 2000 au scos la iveală un complex de construcţie din piatră legată cu mortar, dezvelită parţial, în care se delimitează o latură a construcţiei din piatră, lungă de 7 m, din care se păstrează şanţul de fundaţie cu resturi ale zidului iniţial, cu lăţimea de 0,6 m. În faţa acestui zid s-a descoperit o platformă de mortar cu pietre încastrate, un fel de verandă în partea nordică a construcţiei, cu o suprafaţă de 16 m². Din elevaţia construcţiei s-au descoperit numeroase cărămizi întregi şi fragmentare, provenind probabil de la pereţii interiori ai locuinţei. Pentru delimitarea cât mai exactă a construcţiei urmează a se dezveli şi zona sudică în campaniile viitoare.

Din punct de vedere al datării complexului, s-a constatat că zidul construcţiei se fundează la o adâncime de -0,5 m de nivelul medieval, suprapunând fără a-l deranja un mormânt de copil de câţiva anişori, din secolul al XV-lea, rezultând, astfel, termenul post quem (după care s-a construit clădirea respectivă). Datarea nivelului de la care s-a fundat construcţia de piatră, s-a făcut pe baza ceramicii descoperite, în special a unui vas întregibil (secolul al XVI-lea).

Potrivit ceramicii descoperite în nivelul de construcţie şi mai cu seamă a acestui vas ceramic încastrat în mortarul clădirii, construcţia ar aparţine secolului al XVI-lea, probabil celei de a doua jumătăţi a acestuia. Materialele arheologice descoperite nu ne pot preciza cărui voievod din a doua jumătate a secolului al XV-lea aparţine această construcţie.

Stratigrafia complexului ne mai arată că undeva, la începutul secolului al XVII-lea, după Mihai Viteazul, construcţia a fost demolată, luându-se până şi piatra din şanţul fundaţiei. Un strat de pământ de cca. 0,1 m grosime acoperă întreaga clădire din secolul anterior. În secolele următoare, pe această suprafaţă de teren s-au construit noi clădiri, mai ales în secolul al XIX-lea, unele dintre zidurile acestora păstrându-se parţial, până astăzi, fiind încadrate în clădirile moderne, inclusiv şcoala generală.

Documentele scrise în această privinţă începând din 1453, ne arată că în oraşul Gherghiţa s-a desfăşurat o anumită activitate jurisdicţională, implicată fiind domnia, sfatul domnesc şi împricinaţi: boieri, săteni, cler, în legătură cu judecarea diferitelor procese civile şi penale, pentru aria jurisdicţională care aparţinea de Gherghiţa.

Primul act de cancelarie cunoscut emis în Gherghiţa, datează din 2 august 1453, de la voievodul Vladislav al II-lea, în care se arată că acest document a fost scris în Gherghiţa, fără nici o altă localizare (Bτ Gherghiţa - în slavonă). Urmează, în continuare, o serie de nouă acte scrise în Gherghiţa, aparţinând voievozilor Radu cel Frumos, Basarab cel Bătrân şi apoi cel Tânăr, din secolul al XV-lea şi de la Vlad cel Tânăr şi Vladislav al III-lea, din secolul al XVI-lea, până la domnia lui Pătraşcu Vodă, tatăl lui Mihai Viteazul. Domnia lui Pătraşcu Vodă marchează un moment important în evoluţia oraşului Gherghiţa din punctul de vedere al organizării judiciare. Dacă până la 1554, documentele consemnează simplu că scrierea actului s-a făcut la Gherghiţa (Bτ BAPωm Gherghiţa), la 17 mai 1554, Pătraşcu Vodă emite un act de judecată în care arată că a fost scris în Scaunul Gherghiţei (BτCTOΛб Gherghiţa), funcţia de scaun presupunând atât creşterea în importanţă a oraşului, cât şi în ceea ce priveşte atribuţiile de judecată pentru aria jurisdicţională foarte întinsă după cum se constată din documente. Totodată în această perioadă apar pentru prima oară funcţia de judeţ cu cei 12 pârgari din Gherghiţa, semnul organizării conducerii urbane (1560 octombrie 10, este data menţionării judeţului Gheorghe cu cei 12 pârgari nominalizaţi). Dacă luăm în considerare faptul că Pătraşcu Vodă este prezent foarte des la Gherghiţa (între 1554 şi 1556 el emite din scaunul de la Gherghiţa şapte acte), comparativ cu situaţia anterioară, când într-un secol şi jumătate se emit doar nouă acte. Aceste două elemente: ridicarea la rangul de Scaun al oraşului Gherghiţa şi organizarea conducerii oraşului prin menţionarea judeţului şi pârgarilor, exprimă evoluţia la cote superioare a oraşului şi o lărgire a atribuţiilor lui juridice, ceea ce presupune din partea domniei şi a organelor judiciare o oarecare permanenţă în oraş. Este posibil ca în aceste împrejurări să se fi luat măsura de construire în Gherghiţa a unei clădiri necesare realizării actului de justiţie.

După cum am văzut mai sus, cercetările arheologice sunt în concordanţă cu o asemenea construcţie din piatră la Gherghiţa, ele neputând însă preciza dacă aceasta datează din domnia lui Pătraşcu Vodă sau mai târziu. În perioada următoare, după Pătraşcu Vodă, cel care dă strălucire Gherghiţei este autorul primei uniri politice a românilor. În cursul anilor 1595 şi 1596 sunt emise din Gherghiţa 27 de acte cu menţiunea “în Scaunul oraşului domniei mele” sau “simplu în Scaunul Gherghiţa”. Este de remarcat faptul că în cursul anului 1596, Mihai este prezent în oraş nu numai lună de lună, dar, în multe cazuri, zi de zi: ianuarie 6 şi 7; februarie 16 şi 19; aprilie 10, 14, 16; mai 4, 14, 15, 27, 28; iunie 3, 15, 19, 20, 23; iulie 18, 19, 24 etc. Această prezenţă a marelui voievod la Gherghiţa, presupune fără îndoială, existenţa unui sediu rezidenţial unde se desfăşurau activităţile judiciare şi administrative în general. Este posibil ca el să fi folosit în acest scop construcţia tatălui său dacă, într-adevăr, acesta şi-a construit sediul descoperit în curtea şcolii din Gherghiţa, sau, în caz contrar, Mihai este autorul sediului descoperit în care a staţionat perioada de timp arătată mai sus. Este de precizat, de asemenea, faptul că despre o cetate la Gherghiţa, cum s-a spus de unii istorici ai oraşului, nu poate fi vorba; traducerea în secolul al XVIII-lea a termenului slavon de ГPAD, cum apare în documente, în secolul al XVI-lea, cu cel românesc de cetate, este neadecvat; termenul slavon de ГPAD se traduce prin oraş, aşa încât orice discuţie în acest sens este inutilă.

Facem precizarea că cercetările arheologice nu ne-au putut demonstra până acum că clădirea descoperită servea atribuţiilor judiciare ale domniei, ca sediu temporar al acesteia. Aceasta reiese însă din faptul că, aşa cum am amintit mai sus, construcţia din piatră descoperită, este singulară pentru epoca respectivă, locuinţele descoperite până acum în diferite puncte ale aşezării actuale fiind toate construite din paiantă, ca mai în toate aşezările urbane medievale din câmpie unde s-au făcut cercetările de rigoare.

După Mihai Viteazul strălucirea Gherghiţei ca scaun judiciar păleşte, cele două acte de la începutul secolului al XVII-lea, 6 iunie 1622, scrise în Gherghiţa, reprezintă mai degrabă un ecou întârziat al predării oraşului de către noua domnie. Cum s-a constatat în cercetările arheologice, construcţia este demolată, piatra scoasă până la fundaţie, poate ca urmare a reacţiei unor categorii sociale în frunte cu noul domn Simion Movilă, nemulţumite de politica internă a fostului voievod al unirii. Radu Şerban, care a urmat la domnia Ţării Româneşti după Simion Movilă iniţiază în 1605 lucrările de fortificare de la Cuciu; este vorba de o palancă, sat situat în susul Gherghiţei, pentru apărarea orăşenilor. Cu excepţia celor câteva acte scrise încă în Gherghiţa la începutul secolului al XVII-lea, în tot cursul primei jumătăţi a secolului al XVII-lea, nu se mai emite nici un act din Gherghiţa, ceea ce înseamnă dispariţia funcţiei de scaun de judecată jurisdicţională al Gherghiţei.

De altfel, secolul al XVII-lea aduce, totodată, şi începutul decăderii oraşului la nivelul aşezării rurale, aşa cum îl vom cunoaşte din documentele secolelor al XVIII-lea - al XX-lea. Dacă la această decădere a contribuit şi pierderea funcţiei mai sus amintite, adică pierderea sprijinului autorităţii centrale, rămâne o problemă de rezolvat în viitor. Cert este că structurile noi, care încep să se producă încă din secolul al XVII-lea în cadrul societăţii medievale româneşti afectează şi sistemul domniei itinerante, capitala Ţării Româneşti preluând aproape întreaga activitate de elaborare a actului de justiţie ca loc de desfăşurare, desigur cu oarecare excepţii, ale vechiului sistem care mai persistă încă o bucată de vreme.

În încheiere, dorim să remarcăm această corespondenţă dintre documentul scris şi cel arheologic în descifrarea unor enigme, cum a fost cea a rezidenţei temporare a domniei Ţării Româneşti, în unele localităţi - scaune de judecată, prin cercetarea arheologică de la Gherghiţa, confirmă din plin documentele scrise.

Abstract

In the campaign of the year 2000, the archaeological research from Gherghiţa was undertaken at the following points: “La Târg”, near the church founded by the voivode Matei Basarab, in the year 1641 and “Şcoala Generală” in the present village. At “La Târg”, by digging section S. 2, (30 m long and 1,5 m wide) four medieval houses were discovered. One of it have had a stone foundation and two household ovens. At “Şcoala Generală” by digging section S. 3, (17 m long and 1,5 m wide) was discovered a wall made of stone joined to another one with mortar, 0,6 m wide. The archaeological material, especially pottery discovered in the two points mentioned above allows the dating of the discoveries in the 16^th century.