1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

42. Bucşani com. Bucşani, jud. Giurgiu

Punct: Pod, La Pădure

Cod sit: 66483.03, 66483.04

Colectiv: Cătălin Bem - responsabil (MNIR), Silvia Marinescu-Bâlcu - consultant ştiinţific (IAB), Traian Popa (MJ Giurgiu), Valentin Parnic (MDJ Călăraşi), Carmen Bem (cIMeC), Constantin Haită, Adrian Bălăşescu, Valentin Radu (MNIR-CNCP), studenţii Dan Bărbulescu, Irina Găluşcă, Ovidiu Năftănăilă (FIB), Daniel Garvăn, Elvira Oleinic ((UV Târgovişte)

Datele stratigrafice obţinute în decursul cercetării propriu-zise şi a practicării sondajului sedimentologic au fost în măsură să ofere informaţii preţioase privind evoluţia pe verticală a tell-ului. Ştim acum că primului “nivel“ de locuire, format pe un grind al Neajlovului şi aparţinând unei perioade de început a culturii Gumelniţa, i-a urmat o perioadă de abandon, demonstrată de cei 70 cm de depunere aluvială. Faptul că din trei lentile de sediment aluvial două au avut condiţiile şi mai cu seamă timpul necesar de a suferi transformări pedogenetice, ne indică o perioadă destul de lungă între părăsirea primului sat de pe tell şi reocuparea acestuia din urmă.

“Nivelul“ intermediar de locuire este de această dată Gumelniţa B1, hiatusul din stratigrafia “aşezării“ fiind, aşadar, reprezentat de câteva veacuri. Între acest “nivel“ şi cel superior, de asemenea, Gumelniţa B1, o nouă depunere aluvială¹ întrerupe o evoluţie continuă. Faptul că aceasta din urmă nu a suferit transformări pedogenetice presupune că nu a existat timpul suficient ca acest lucru să se petreacă. Nu putem şti deocamdată dacă este vorba de acelaşi grup de populaţie care a fondat cel de-al treilea sat. Ceea ce dorim să reţinem în acest context este modul de evoluţie pe verticală a tell-ului - trei aşezări independente, cel puţin stratigrafic, care au trebuit să suporte consecinţele unor inundaţii care le-au afectat într-o măsură mai mică sau mai mare.

Cel mai bine cercetat, în cazul tell-ului Bucşani I este, evident, nivelul superior. Despre cel intermediar şi, mai cu seamă, despre cel inferior datele pe care le deţinem sunt relativ sumare, situaţia fiind determinată direct de un anumit stadiu al cercetării. De exemplu, singurele informaţii privitoare la nivelul inferior provin din cercetarea sondajului (de 2 x 2 m) practicat în 1998 în treimea vestică a tell-ului şi din sectoarele 9 (4 x 8 m) şi 10 (4 x 4 m) ale suprafeţei α (A) aflat în imediata vecinătate a sondajului şi mai amplu investigat în campania 2001.

Prima locuire a grindului a debutat prin incendierea vegetaţiei - un strat de 2-6 cm de cenuşă şi cărbune foarte fin acoperă întreaga suprafaţă cercetată până în prezent.

Singura locuinţă (Loc10) descoperită în acest prim nivel are o suprafaţă identificabilă de cel puţin 32 m.p. (cercetată în sondajul din 1998, ea a fost surprinsă şi în treimea estică a sectorului 9). Înainte de ridicarea locuinţei, pe amintitul strat de arsură, pe o lentilă de nisip, a fost depus cadavrul unui copil (sub şase luni), chircit pe dreapta cu capul aprox. spre S. Vârsta fragedă, lipsa unei gropi care putea spori şansele de conservare şi, nu în ultimul rând, incendiul care a distrus locuinţa au condus la degradarea cvasicompletă a osemintelor. Platforma din lut care acoperea scheletul copilului, deşi groasă, era construită simplu, direct pe sol, fără o substrucţie continuă din lemn. Suprafaţa limitată de investigare şi perturbările stratigrafice care au afectat locuinţa nu ne permit să facem referiri la tipul tehnicii de construcţie a pereţilor sau la eventualele amenajări interioare ori anexe. Singurele informaţii sigure² le avem asupra momentelor ulterioare incendiului.

Cel puţin partea superioară a chirpiciului ars reprezentând resturile pereţilor arşi prăbuşiţi ai Loc10 a fost afectată de o inundaţie³. Efectele sale sunt vizibile nu numai prin prisma materialului arheologic rulat ci, mai ales, prin aportul de sediment aluvial. Foarte degradat, chirpicul ars este amestecat la suprafaţă în acest sediment, totul fiind acoperit de o crustă carbonatică de 0,8-2,3 cm grosime, extrem de dură (dacă tell-ul era încă locuit înaintea acestei inundaţii, cu alte cuvinte, dacă alte locuinţe mai existau după incendiul care a distrus-o pe cea parţial cercetată de noi, nu avem încă posibilitatea de a şti). Probabil antrenat de această inundaţie (dacă nu cumva depus intenţionat după distrugerea locuinţei) este şi toporul din cupru de tip Vidra descoperit înfipt (deci cu tăişul în jos) la partea superioară a chirpiciului ars.

Ulterior acestui moment (şi nu excludem deocamdată o legătură de cauzalitate, ceea ce ar pleda indirect pentru o continuitate de locuire) am descoperit existenţa unui element stratigrafic care separă pe verticală depuneri diferite - este, aşadar, vorba nu de o groapă ci de o elevaţie. Amplasarea sa în zona mai joasă a tell-ului, separând-o de centrul acestuia, poate indica o funcţionalitate logică - dar faptul că am surprins acest complex numai pe o suprafaţă de cca. 0,5-0,6 m.p. nu ne permite să facem afirmaţii categorice. Prezenţa unui stâlp înfipt în acest "val"⁴ argumentează în plus calităţile sale de separare a două spaţii. Înălţimea maximă a acestui val, surprinsă spre centrul aşezării este de numai 37 cm. Panta sa este însă în ascensiune şi foarte probabil, "valul" va fi fost mai înalt.

Construit după ce o inundaţie a afectat "nivelul de distrugere" al Loc10, "valul" este la rândul său afectat de o nouă inundaţie, de data aceasta, probabil de mai mari proporţii - sedimentul aluvial la baza "valului", nedepăşindu-l, are 19 cm grosime. Depunerile stratigrafice ulterioare sunt mult mai clare din punctul de vedere al funcţionalităţii "valului" - acesta separă indubitabil ceea ce a primit sigla N2.2 (care reprezintă - fără a putea realiza departajări stratigrafice mai fine - "nivelul ocupaţional" al depunerii antropice intermediare a tell-ului) şi N2.3 (steril, fără îndoială unul din nivelurile de inundaţie transformate pedogenetic surprinse şi în sondajul din 1998).

În întreaga suprafaţă α, N2 (nivelul intermediar de locuire a tell-ului) se caracterizează printr-o omogenitate desăvârşită a sedimentului. Piese şi chiar vase ceramice fragmentare, numeroase fragmente de chirpici nears şi plăcuţe de vatră, dar şi concreţiuni carbonatice sunt amestecate într-un sediment nisipos cenuşiu deschis. Explicaţia poate fi cea a unei inundaţii de proporţii (viitură) care a distrus integritatea celei de-a doua aşezări de pe tell şi, implicit, a omogenizat stratigrafic întregul nivel (este imposibil ca într-o depunere stratigrafică de 0,2-0,7 cm grosime să nu fi existat individualizări). Evident, aceasta nu este decât o ipoteză de lucru care va trebui să fie confirmată (sau infirmată) de viitoarele cercetări şi de către analizele sedimentologice. Trebuie menţionat totuşi că cercetarea acestui nivel intermediar se află abia la început, demontându-se numai partea sa superioară.

Aşa cum se evidenţia cu un alt prilej⁵, nivelul convenţional denumit N1 are trei zone de dezvoltare stratigrafică (evident nedisjuncte) - cea efectiv destinată construcţiilor şi spaţiilor aferente exterioare, din zona centrală a tell-ului, cea reprezentată de deşeurile menajere din sudul şi vestul primei şi, în cele din urmă, o zonă cvasi-sterilă arheologic din sud-estul, estul şi nordul movilei, practic, neutilizată în timpul ultimei locuiri.

Format, aşadar, pe depunerea aluvială care îl separă de nivelul intermediar, nivelul superior al tell-ului cuprinde numai şapte locuinţe, cu anexele şi zonele menajere aferente. Particularităţile topografice ale movilei exclud existenţa altor locuinţe. Singurele elemente care mai pot fi descoperite sunt cele de împrejmuire, dacă există, şi resturile zonelor menajere parţial cercetate.

După solul actual (vegetal), care pe alocuri nu depăşeşte 10 cm grosime, urmează primul nivel arheologic coerent (numit convenţional N1), alcătuit din locuinţe incendiate Gumelniţa B1, structuri de combustie exterioare şi spaţiile menajere contemporane. Disparat şi foarte aproape de suprafaţă s-au descoperit câteva fragmente ceramice din bronzul timpuriu. Materialul extrem de puţin, însă, şi faptul că, practic, nu există un nivel coerent arheologic din această perioadă nu poate să semnifice decât o foarte scurtă locuire postgumelniţeană a tell-ului.

Cel de al doilea tip de locuinţă individualizat pe tell-ul de la Bucşani (Loc1 = Loc7, Loc4, Loc9 şi Loc11) este în principal caracterizat de existenţa unui gol între sol şi spaţiul interior amenajat, platforma. Cu alte cuvinte, locuinţele acestei categorii erau uşor supraînălţate pe un postament din sediment nisipos şi lemn (sau doar din lemn - Loc1 = Loc7) completat cu şiruri mai mult sau mai puţin paralele de piloni (butuci) scunzi (12-16 cm), neîngropaţi, plasaţi în interiorul suprafeţei închise de postament. În cazul Loc1, piloni de dimensiuni semnificative (diametru de 25-35 cm) reprezentau elementul esenţial al postamentului. O reţea complexă de scânduri şi un strat din sediment nisipos preparat completează etapa constructivă⁶ anterioară ridicării pereţilor. În majoritatea cazurilor, aceştia, neavând o structură lemnoasă de rezistenţă, vor fi fost construiţi într-o variantă a tehnicii ceamurului. Grosimea lor nu o putea depăşi pe cea a postamentului, din raţiuni evidente, şi, de asemenea, pereţii nu puteau suprapune o refacere a podelei, acţiune gospodărească ulterioară momentelor iniţiale ale construcţiei. Putem astfel estima o grosime de 23-28 cm, având în vedere tocmai dimensiunile postamentelor şi ale amprentelor în negativ. Loc9, Loc11 şi, parţial, Loc4 prezintă un element în plus - aşa-numitul “vid sanitar”, un spaţiu obţinut prin excavarea suplimentară a solului.

O variantă tehnică este cea a construirii pereţilor direct pe sol, adosaţi platformei suspendate deasupra “vidului sanitar” (Loc11). În acest caz, nemaiexistând limitele impuse de postament, baza pereţilor locuinţei ajunge să depăşească 0,5 m în grosime. Excepţia a fost, fără îndoială, impusă de faptul că locuinţa în discuţie avea un nivel - chiar dacă nu putem vorbi de un veritabil etaj, cel puţin este sigură existenţa unui pod. Cantitatea imensă de vase (cca. 100 - de diferite dimensiuni) descoperite în acest spaţiu pare să indice nu o încăpere locuibilă ci, exclusiv, cu rol de anexă gospodărească, pentru stocare. Amprentele scândurilor tavanului (care erau, implicit, şi ale podului) se păstrau atât în lutul platformei podului cât şi în sedimentul folosit la prima lutuire a tavanului parterului. Demn de remarcat este şi faptul că grosimea totală a platformei podului şi a refacerilor sale succesive (al căror număr variază între cinci şi şapte) atinge pe alocuri 14 cm. Imensa greutate de sediment, la care se adaugă, fireşte, cea a scândurilor tavanului şi, de asemenea, cea a eventualilor pereţi ai nivelului superior, ca şi greutatea întregului acoperiş era preluată nu numai de pereţii portanţi dar şi de către doi stâlpi masivi interiori, al căror diametru atinge 0,45 m.

În altă ordine de idei trebuie să amintim suma tuturor actelor de consacraţie şi reconsacraţie pe care le întâlnim în cazul tuturor vetrelor şi cuptoarelor cercetate în proporţie de cel puţin 50% - fie la iniţierea realizării unei vetre sau a unui cuptor, fie la o refacere de amploare a unei asemenea instalaţii de combustie se depuneau la baza acestora una sau mai multe piese. Dacă semnificaţia depunerii în sine poate fi sesizată şi asimilată cu ceea ce presupune o consecraţie, mai dificil de explicat este marea varietate a pieselor depuse sau, mai mult, a combinaţiilor de piese. Varietatea pieselor este dată nu numai de materialul din care erau confecţionate (lut, os, corn, silex, piatră, aur), dar - mai cu seamă - de tipul în sine de obiect - figurină antropomorfă, lamă, percutor (piatră de amnar?), şlefuitor, săpăligă, obiect de podoabă.

O ultimă menţiune care ni se pare demnă de a fi aici amintită priveşte sfârşitul ultimului sat de pe tell-ul Bucşani I. Toate locuinţele cercetate până în prezent (şase din cele şapte) au fost incendiate. Există câteva trăsături comune care ne conduc spre o ipoteză aparent paradoxală. În primul rând, înaintea incendiului toate casele au fost golite de unelte - există extrem de puţine piese descoperite în locuinţe şi majoritatea lor se înscriu în categoria deşeurilor de debitare a silexului, deci nu sunt unelte. Majoritatea ceramicii care poate fi atribuită uneia sau alteia dintre locuinţe nu se afla, aşa cum ar fi fost firesc, pe podea, ci era depusă pe resturilor pereţilor prăbuşiţi⁷. Mai mult, există cazuri când se poate evidenţia fără discuţie intenţionalitatea dărâmării a chiar bazei pereţilor (Loc4 şi Loc11) şi o succesiune de operaţiuni care au strictă legătură directă cu incendiul. După prăbuşirea de la sine a acoperişului şi părţilor superioare ale pereţilor ca urmare a acţiunii focului ceea ce rămânea în picioare era dărâmat intenţionat când încă ruinele erau fumegânde (deci fierbinţi - faptul că toate vasele ceramice sunt arse secundar la roşu este un argument arhisuficient), pentru ca apoi peste întreaga masă de chirpici să fie depuse intenţionat (şi aparent cu grijă pentru că nu există cazuri de împrăştiere datorate unui impact deosebit) vase de mărimi şi forme diferite.

În plus, la toate locuinţele cercetate, fără excepţie, există cel puţin două focare detectabile de incendiu. Dacă unul, în general, poate fi pus în legătură cu zona vetrei interioare (unde trebuie să fi existat o cantitate suficientă de combustibil), celălalt nu este exclus a reda cu mai multă claritate intenţionalitatea. Intensitatea deosebită a focului care a mistuit cele şase locuinţe cercetate, demonstrată cel puţin de transformarea majoritară a chirpiciului pereţilor în zgură şi de deformarea vaselor din interiorul caselor, credem că poate fi pusă pe seama unui incendiu controlat (cu tiraj) şi cu aport suplimentar de material lemnos altul decât cel al structurii de rezistenţă, al platformei sau acoperişului, al amenajărilor interioare. De altfel, lemnul învelit în lut nu putea arde, firesc, cu flacără, deci nu putea degaja o temperatură foarte mare.

Rămâne ca cercetările viitoare să confirme (sau să infirme, de ce nu?) această ipoteză a intenţionalităţii incendierii ultimului sat de la Bucşani. Exemple etnografice care reproduc evenimente similare sunt numeroase.

Fazele următoare ale proiectului de cercetare pluridisciplinară din microzona Bucşani vor contribui decisiv la conturarea unei imagini cât mai complete asupra vieţii locuitorilor acestei zone din mileniul 5 a. Chr.

Planşa 28
Note:

1. Localnicii îşi amintesc şi astăzi că înainte de transformările produse în lunca Neajlovului (îndiguiri, desfiinţarea de meandre, stăvilare etc.) cel puţin trei luni pe an aceasta era inundată.

2. În sondajul din 1998 nu am surprins decât cca. 3 m.p. din Loc10, iar în campania 2001 a fost demontată numai partea superioară a "nivelului de distrugere".

3. În luna iunie 2001 am fost martorul fericit pentru a înţelege mai bine evoluţia tell-ului I de la Bucşani a unei inundaţii de proporţii (absolut neplăcută pentru localnici). În urma a numai patru zile de ploi, strângând apele din amonte, Neajlovul a crescut cu 5-6 m, inundând nu numai lunca (acoperită pentru cca. 30 ore complet de apă), dar şi baza tell-ului în curs de cercetare.

4. Faptul, sesizat în sondajul din 1998, că un şanţ care pare a reprezenta un canal aluvial taie Loc10 şi remaniazã material arheologic (C. Haită, 2001) poate fi pus în legătură cu existenţa acestui "val". Acest lucru ar însemna faptul cã prima fază de locuire a tell-ului cuprinde două etape.

5. Silvia Marinescu-Bîlcu et al., 1998, p. 96 şi urm.

6. Puţinele determinări antracologice pentru rarele elementele lemnoase păstrate ale postamentelor indică stejarul, în cazul a trei butuci şi a unei scânduri, şi ulmul pentru o altă scândură (Iulia Tomescu, Rezultate preliminare privitoare la flora arborescentă obţinută prin analiza materialului lemnos provenit din aşezarea eneolitică, în: Silvia Marinescu-Bîlcu et al., 1998, p. 108 şi urm.).

7. Faptul că şantierul arheologic Bucşani nu a dispus o mare perioadă de timp (1998-2000) de aparate fotografice performante, capabile să reflecte fidel situaţia din teren, nu înseamnă că realitatea nu este cea înfăţişată de noi. Indiferenţa sau reaua-voinţă nu sunt menite să ajute la dezvoltarea cercetării arheologice.

Raport sedimentologic
Constantin Haită (MNIR - CNCP)
În campania de cercetări arheologice din anul 2001, studiul sedimentologic elaborat în aşezarea eneolitică de tip tell Bucşani-Pod a fost continuat prin observarea, descrierea şi eşantionarea profilelor stratigrafice din cadrul celor trei sondaje efectuate în scopul cercetării istoriei naturale a râului Neajlov, în relaţie cu locuirea gumelniţeană din această aşezare.

Primul sondaj sedimentologic efectuat în campaniile 2000-2001 (notat S2, S1 fiind sondajul stratigrafic efectuat în 1998) a fost efectuat în vecinătatea nordică a tell-ului, la 34 de metri distanţă de partea centrală a aşezării, în scopul observării depunerilor naturale din lunca actuală, ca şi a eventualelor indicii ale locuirii gumelniţene în exteriorul aşezării propriu-zise. Cel de al doilea sondaj (S3) este situat în vecinătatea sudică a tell-ului la o distanţă de aprox. 12 metri faţă de acesta, în scopul observării relaţiilor dintre eventualele niveluri de locuire sau de acumulare a constituenţilor antropici şi depozitele naturale. Cel de al treilea sondaj (S4) este situat la aprox. 25 metri S faţă de cel de al doilea, în apropierea văii actuale a râului Neajlov, în scopul observării depunerilor naturale din lunca actuală a râului.

Pe profilul de S al primului sondaj studiat în campania 2001, a fost observată următoarea succesiune stratigrafică:

1. Pietriş cu matrice de nisip, cenuşiu închis, omogen, fără incluziuni, observat pe o grosime de 15 cm;.

2. Nisip fin şi argilă, gri verzui, cu structură granulară, rare granule carbonatice fine, grosime de 18 cm;

3. Nisip mediu fin şi argilă, cenuşiu roşietic, eterogen, cu concreţiuni feruginoase şi carbonatice, fără incluziuni, cu grosime de 8 - 12 cm;

4. Nisip mediu cenuşiu închis, cu oxizi de fier sub formă de concreţiuni centimetrice sferoidale şi pete carbonatice uniform distribuite în toată masa. Limita inferioară coboară către E, grosimea acestui nivel variind între 17 - 27 cm;

5. Silt şi nisip fin-mediu, gri deschis, cu carbonaţi şi limită superioară marcată de un nivel centimetric cu frecvenţi oxizi de fier (duriscrustă feruginoasă?), eterogen, fără incluziuni, grosime de 36 cm;

6. Silt şi nisip mediu - grosier cu rare granule de pietriş, brun cenuşiu închis, cu structură agregată slab exprimată, fisuraţie prismatică evidentă, omogen, fără incluziuni, cu grosime de 78 cm;

7. Silt şi nisip mediu-grosier, brun cenuşiu închis, cu structură agregată, fisuraţie prismatică şi frecvente rădăcini actuale, omogen, fără incluziuni, cu grosime de 20 cm.

Pe profilul sudic al celui de al doilea sondaj sedimentologic a fost observată următoarea succesiune stratigrafică (descrisă din bază către partea superioară):

1. Pietriş cenuşiu, omogen, compact, cu trecere gradată la argilă siltică, observat pe o grosime de 10 cm;

2. Argilă siltică cenuşie închis, cu carbonaţi sub formă de concreţiuni fine (10%), pete feruginoase şi resturi de plante de tipul papurei şi stufului, mai frecvente imediat deasupra nivelului de pietriş, cu o grosime de 25 cm. În acest nivel a fost găsit şi un fragment ceramic.

3. Argilă siltică cenuşie închis, cu carbonaţi foarte fini, oxizi de fier, ce include foarte rare (1%) incluziuni: chirpici ars foarte fin, cărbune, fragmente ceramice degradate, aşchii de oase de mamifere. Are o grosime de 20 cm şi reprezintă, probabil, un nivel de acumulare naturală sincronă locuirii gumelniţene;

4. Silt argilos cenuşiu mediu, cu frecvenţi carbonaţi sub formă de concreţiuni şi depuneri pe fisuri, cu distribuţie uniformă şi trecere gradată către argila siltică din bază, şi rari oxizi de fier, cu grosime de 40 cm;

5. Silt argilos cenuşiu deschis, cu carbonaţi, omogen, cu grosime de 15 cm;

6. Argilă siltică şi nisip grosier, brun cenuşiu deschis, cu structură agregată slab exprimată şi fisuraţie prismatică, omogenă, fără incluziuni, cu grosime de 40 cm;

7. Silt şi nisip mediu-grosier, cenuşiu mediu-închis, cu structură agregată şi fisuraţie prismatică bine exprimată, cu grosime de 10-15 cm;

8. Silt şi nisip mediu-grosier, brun cenuşiu închis, cu structură agregată şi frecvente rădăcini actuale, omogen, fără incluziuni, cu grosime de 20-25 cm.

Pe profilul sudic al celui de al treilea sondaj, a fost observată următoarea succesiune stratigrafică (în ordine stratigrafică normală):

1. Argilă siltică cenuşie deschis, cu frecvenţi carbonaţi, acumulaţi îndeosebi pe fisuri şi goluri, cu fisuraţie prismatică, observată pe o grosime de 21 cm;

2. Argilă cenuşie deschis, cu carbonaţi, omogenă, cu grosime de 18 cm;

3. Silt argilos brun gălbui, cu fisuraţie prismatică bine dezvoltată, omogen, cu grosime de 45 cm;

4. Silt argilos brun cenuşiu mediu, cu fisuraţie prismatică bine evidenţiată, omogen, cu grosime de 37 cm; în acest nivel au fost găsite câteva fragmente ceramice gumelniţene;

5. Silt şi nisip fin-grosier, brun cenuşiu închis, cu structură agregată şi fisuraţie prismatică, cu carbonaţi, limită inferioară gradată, grosime 15-20 cm;

6. Nivel siltic de arsură, brun închis, cu fragmente ceramice atribuite perioadei medievale, cu grosimea de aproximativ 3-5 cm;

7. Silt şi nisip mediu-grosier, brun cenuşiu închis, cu structură agregată şi frecvente rădăcini actuale, omogen, fără incluziuni, cu grosime de 20 cm;

Aşa cum rezultă din prezentarea stratigrafiei sondajelor cercetate, zona în care este situat tell-ul Bucşani - Pod a suferit o evoluţie geomorfologică importantă în cursul perioadei neo-eneolitice, fapt evidenţiat şi de succesiunea stratigrafică observată în sondajul S1.

Alături de zone cu sedimentare importantă, evidenţiate în zilele noastre prin acumulări de nisipuri şi pietrişuri, sunt individualizate şi zone cu sedimentare fină, organică, caracteristice pentru zonele de mlaştină.

Completarea cadrului geomorfologic şi stabilirea relaţiilor cu aşezările neo-eneolitice din această zonă reprezintă obiective necesare pentru studiile sedimentologice viitoare.

Raport arheozoologic
Adrian Bălăşescu (MNIR - CNCP)
S-a continuat studiul faunei care provine din nivelul arheologic N1 şi s-a început studiul faunei din nivelul arheologic N2. Numărul pieselor osoase determinate este de peste 1500. Lista faunistică reuneşte atât specii de mamifere domestice, Bos taurus (vită domestică), Ovis aries (oaie), Capra hircus (capră), Sus domesticus (porc), Canis familiaris (câine) cât şi sălbatice, Lepus europaeus (iepure de câmp), Castor fiber (castor), Vulpes vulpes (vulpe), Ursus arctos (urs), Mustela putorius (dihor), Martes sp. (jder), Meles meles (bursuc), Lutra lutra (vidră), Felis sylvestris (pisică sălbatică), Equus caballus (cal sălbatic), Sus scrofa attilla (mistreţ), Cervus elaphus (cerb), Capreolus capreolus (căprior), Bos primigenius (bour), Bison bison (zimbru).

În acest moment al studiului preliminar nu putem spune dacă existau diferenţe majore între cele două niveluri culturale gumelniţene.

În strategia economiei alimentare a comunităţilor gumelniţene de la Bucşani creşterea animalelor pare să joace un rol important. Dintre acestea erau crescute cu predilecţie bovinele, care sunt urmate de porcine şi ovicaprine.

Vânătoarea pare să fie şi ea o ocupaţie de bază având în vedere procentul ridicat de oase determinate şi specii identificate (14). Erau preferate animalele de talie mare: cerbul, bourul, calul sălbatic şi mistreţul."