1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

77. Costişa, com. Costişa, jud. Neamţ

Punct: Cetăţuia

Cod sit: 122141. 01

Colectiv: Alexandru Vulpe - responsabil (IAB), Anca Popescu (Colegiul Economic „A. D. Xenopol" Bucureşti), Radu Băjenaru, Meda Tache (IAB)

Aşezarea se află pe un promontoriu numit "Cetăţuia", desprins din terasa înaltă a râului Bistriţa, situat în marginea estică a localităţii Costişa, com. Costişa, jud. Neamţ. Cele mai intense urme de locuire aparţin epocii bronzului (cultura Monteoru, fazele Ic2-Ic1; cultura Costişa) şi epocii neolitice (cultura Precucuteni).

Primele cercetări au fost efectuate în anul 1937 de către Radu Vulpe şi Constantin Matasă. Săpăturile au fost continuate în anii 1959-1960, 1962 de către Alexandru Vulpe şi Mihai Zamoşteanu, fiind cercetată jumătatea estică a platoului "Cetăţuii" şi trasate două secţiuni lungi pe şaua care leagă promontoriul de terasa Bistriţei. Nu au fost surprinse urme de locuire pe pantele "Cetăţuii".

Principalul obiectiv al sondajului din anul 2001 l-a constituit verificarea succesiunii stratigrafice de pe platoul "Cetăţuii". Cercetarea s-a concentrat în capătul dinspre N al platoului, unde au fost deschise 5 casete cu dimensiunile de 4 x 4 m şi cu martori de 1 m între ele (notate cu siglele A, B, C, D, E). O secţiune, numită S. I/2001, orientată VSV-ENE, având dimensiunile de 10 x 2 m, a fost deschisă în zona de SV a platoului. Pe toată suprafaţa cercetată s-a ajuns la o adâncime medie de 1 m, săpându-se astfel cca. 100 m³.

Din punct de vedere stratigrafic, în zona nordică a platoului a fost observată următoarea succesiune: depunerea din epoca bronzului, având o culoare cenuşie, aspect măzăros şi o grosime medie de cca. 0,3/0, 4 m acoperă o depunere neolitică, de culoare castaniu-gălbuie, a cărei grosime medie este de cca. 0,35 m. Nivelul din epoca bronzului apare întotdeauna asociat cu un pavaj constituit din pietre de râu, cu dimensiuni cuprinse între 0,05/0,3 m. Deasupra pietrelor şi între ele au fost descoperite fragmente ceramice decorate în stil Monteoru Ic2-Ic1, dar şi fragmente de tip Costişa. Cu excepţia câtorva alveolări din caseta E, nu au fost identificate complexe de locuire din epoca bronzului. Tot în caseta E a fost descoperit un mormânt de inhumaţie, conturul gropii nefiind însă surprins. Scheletul situat la adâncimea de -0,55/-0,6 m în solul neolitic a fost depus chircit, în decubit lateral stâng, cu oasele în conexiune anatomică şi craniul orientat către SE. Nu avea inventar. Poziţia este însă tipică epocii bronzului. Depunerea neolitică conţinea bucăţi masive de chirpici cu urme de pari, numeroase oase de animale mari şi fragmente ceramice de tip Precucuteni. În caseta C au fost descoperite două vetre, aflate la adâncimi diferite, ceea ce documentează existenţa a două niveluri neolitice. Consistenţa solului şi prezenţa numeroaselor ganguri de animale nu permite întotdeauna separarea pe profil a celor două niveluri neolitice. În caseta D a fost surprins, pe o porţiune de formă circulară, conturul unui bordei medieval care a secţionat şi distrus straturile preistorice.

În capătul vestic al secţiunii S. I/2001 a putut fi observat, sub pavajul de pietre ce conţinea ceramică Monteoru, o depunere groasă de cca. 0,1/0,15 m cu ceramică de tip Costişa. Sub această depunere din epoca bronzului au fost descoperite fragmente ceramice precucuteniene.

Obiectivul viitoarei campanii arheologice îl reprezintă cercetarea exhaustivă a "Cetăţuii". Valorificarea acestei aşezări este deosebit de importantă pentru cunoaşterea manifestărilor culturale din epoca bronzului în spaţiul situat la răsărit de Carpaţi.

78. Covasna, jud. Covasna

Punct: Cetatea Zânelor

Cod sit: 96441.01

Colectiv: Valeriu Sîrbu - responsabil (M Brăila), Viorica Crişan - responsabil sector (MNIT), Monica Mărgineanu-Cârstoiu (IAB), Cristina Popescu (MCR), Dorin Ursuţiu, Luminiţa Săsăran (MNIT), Stănică Pandrea (M Brăila), Ştefan Bîlici (UAIM Bucureşti), Virgil Apostol (MNIR), Ludmer Charlotte

Cercetările s-au concentrat atât asupra sistemului de fortificaţie, cât şi a stratigrafiei de pe Terasa a III-a. În acest sens au continuat săpăturile în unele secţiuni începute în 2000 (S. 7, S. 9) şi s-au deschis noi sectoare, respectiv S. 10 - S. 16.

Prin secţiunea S₁₆, de pe latura de N a sitului, s-au interceptat atât vestigiile fortificaţiei de pe marginea Acropolei, cât şi unele structuri din piatră, situate cam la mijlocul pantei dintre Acropolă şi Terasa I-a. Pe marginea Acropolei s-au păstrat doar puţine vestigii: pe o lăţime de 2/2,1 m se observă o aglomeraţie de pietre nefasonate, infrastructura de lemn carbonizată şi o masă compactă de pământ ars la roşu; o parte din elevaţia fortificaţiei era prăbuşită pe pantă. Cam la mijlocul pantei pe Terasa I-a, unde terenul era mai aplatizat, s-au păstrat fundaţiile unor structuri din piatră, observându-se baza unor ziduri din plăci de gresie, îngrijit aşezate. Prin cercetările din 2002 vom încerca să desluşim rostul acestor amenajări, care par a fi fost anterioare fortificaţiei de pe marginea Acropolei.

Prin săpăturile din suprafaţa S. 7 A - C, situată la întâlnirea dintre Terasele a II-a şi a III-a, s-au obţinut noi date, fără a se putea lămuri pe deplin situaţia fortificaţiilor din această zonă.

S-a dezvelit paramentul interior al fortificaţiei de pe Terasa a II-a, cu cel puţin o fază de refacere, şi colţul unui alt zid ce era perpendicular pe acesta.

În toată suprafaţa cercetată erau bârne masive, carbonizate, uneori cu o grosime de 0,3/0,4 m, provenind de la structura de lemn a fortificaţiei, iar stratul de pământ ars la roşu avea o grosime de 0,3/0,7 m. De menţionat că în campania din anul 2001, pe panta Terasei a II-a, la o distanţă de cca. 10 m şi paralel cu acest zid, s-a depistat un alt parament de zid ce avea o înălţime de peste 2 m. Prin cercetările din 2002 urmează să vedem care era structura fortificaţiilor din această zonă, întrucât impresionantele vestigii sugerează atât ziduri de susţinere şi de apărare a pantei, cât şi eventuala prezenţă a unui turn.

Pe Terasa a III-a, în suprafeţele S. 10 - S. 15, s-a dezvelit o bună parte din vestigiile unui mare edificiu cu fundaţii din piatră, cu o latură de cca. 12 m, compartimentat în două camere, fiecare cu câte o vatră de foc. În interiorul edificiului erau bucăţi mari de lipitură şi cărbune, numeroase vase ceramice sparte in situ, mai multe ceşti-opaiţe, unelte de piatră, lut şi fier, cuie, piroane şi scoabe din fier. Prin campania din 2002 urmează să-l cercetăm în întregime.

Tot pe Terasa a III-a s-au continuat săpăturile în secţiunile S. 6 şi S. 9, între complexele descoperite remarcându-se o locuinţă de suprafaţă, decopertată parţial, şi o groapă menajeră în interiorul căreia au fost descoperite bucăţi de lipitură, cărbune, numeroase vase ceramice fragmentare, jetoane, fusaiole şi un fragment de oglindă. Menţionăm că toate trei complexele descoperite aparţin ultimei faze de locuire dacică

Inventarul arheologic descoperit este de o mare varietate, îndeosebi la vasele ceramice.

Pe Acropolă şi pe Terasa a III-a s-au găsit doar câteva fragmente de vase din epoca bronzului, probabil cultura Wietenberg.

Mai multe fragmente descoperite pe Terasa a III-a provin de la vase ceramice din prima epocă a fierului.

În schimb, din epoca dacică s-a găsit o cantitate impresionantă de vase. Cele care provin din zona fortificaţiilor sunt mai fragmentare, dar foarte multe întregibile între cele descoperite în locuinţa, groapa şi edificiul de pe Terasa a III-a.

Vasele ceramice sunt de o mare varietate tipologică şi utilitară. Modelate cu mâna sau cu roata, arse oxidant sau inoxidant, ele acoperă aproape toată gama olăriei dacice din sec. II a. Chr. - I p. Chr.

Este de semnalat şi prezenţa unor forme de vase sau a unor motive decorative deosebite. Tipurile cele mai numeroase sunt totuşi borcanele, fructierele, ceştile-opaiţ, vasele de provizii (unele de tip pithos), kantharoi, străchinile, strecurătorile, capacele etc.

Importurile elenistice sunt reprezentate, aproape în totalitate, de amfore.

Uneltele şi ustensilele constau din: cuţite, cuie şi piroane, scoabe, dălţi, cute, fusaiole şi rondele, instrumente de modelat ceramica etc.

Piesele dacice se datează în perioada secolelor II a. Chr. - sec. I p. Chr.

Cercetările vor continua în toate sectoarele amintite, urmărindu-se cu precădere clarificarea situaţiilor apărute. Se impune de asemenea conservarea şi restaurarea vestigiilor decopertate.

Planşa 44