1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

150. Năeni, com. Năeni, jud. Buzău

Punct: Zănoaga, Şipot

Cod sit: 47863.01, 47863.02

Colectiv: Ion Motzoi-Chicideanu - responsabil (IAB), Dorin Sârbu - responsabil adj. (MJ Buzău), Meda Tache (IAB), Tiberiu Vasilescu, (UCDC Bucureşti), Bogdan Tănăsescu (MJ Giurgiu), Constantin Ciuculescu, Nicuşor Sultana (masterand FIB), Monica Negoiţă (studentă UV Târgovişte)

Obiectivele cercetărilor au constat din:

1. Complexul de locuire din epoca bronzului, cultura Monteoru, din punctul „Zănoaga”;

2 Staţiunea eneolitică târzie, din punctul „Şipot”.

Cercetarea în complexul monteorean s-a făcut în continuarea celor din campaniile precedente¹, accentul în această campanie fiind pus pe locuirea de la începutul epocii bronzului de pe Cetatea 2 şi pe ultima etapă de locuire de pe Cetatea 1. Identificarea încă din 1988 a unei etape de locuire de la începutul epocii bronzului a creat necesitatea dezvoltării cercetării arheologice prin deschiderea unei săpături în punctul „Şipot”. Cercetarea din staţiunea eneolitică de la „Şipot”, începută anul acesta, în fapt un sondaj de informarea stratigrafică, are ca scop precizarea raporturilor dintre locuirea eneolitică târzie şi cele mai vechi manifestări din epoca bronzului. Punctul „Şipot” este situat la cca. 0,5 km în linie dreaptă pe direcţia SV faţă de punctul „Zănoaga”. Ambele puncte se găsesc în raza satului Finţeşti, com. Năeni, jud. Buzău.

I Punctul „Şipot” - săpătură condusă de M. Tache şi D. Sârbu.

Staţiunea se găseşte pe o culme de deal stâncoasă, situată între punctul „Zănoaga” şi cătunul Tufe - Finţeşti. Culmea are o formă aproximativ ovală, cu axul lung pe direcţia NE - SV. Către S şi SE culmea este mărginită de un abrupt stâncos, care coboară aproape vertical cu 10 până la 50 de m. Către N panta este înierbată şi cu puţin mai domoală, accesul cel mai lesnicios fiind în capătul de NV, unde dealul Şipot este despărţit prin şaua cu acelaşi nume de dealul Strihanu, acesta din urmă fiind dominant, cu o altitudine de cca. 500 m. Situl eneolitic de pe dealul „Şipot” a fost identificat în 1982 de I. Motzoi-Chicideanu, iar în decursul campaniilor dintre anii 1982 şi 2000 s-au adunat materiale ceramice dintr-o ruptură de pe panta de N a dealului. O parte din materialele culese de la suprafaţă au fost prezentate succint de către M. Simon, care le-a atribuit aspectului cultural Stoicani-Aldeni². Începând de atunci se punea problema raportului dintre această aşezare şi cele mai vechi nivele ale complexului de locuire din epoca bronzului de pe Zănoaga.

Săpătura a început cu o secţiune lungă de 12 m şi lată de 1 m (numită S.I), orientată N - S (6200‰ NNW), perpendiculară pe ruptura care a afectat staţiunea. Scopul principal al S.I fiind informarea stratigrafică, eventualele complexe descoperite urmând a fi cercetate în suprafaţă în campaniile viitoare. Imediat după începerea săpăturii propriu-zise, s-a făcut o ridicare planimetrică prin triangulaţie la scara 1/200 a dealului Şipot, pe a cărui culme este amplasată locuirea.

Situaţia stratigrafică este următoarea: sub stratul vegetal, gros de 0,07 până la 0,10 m, se întinde un sol culoare brună, relativ compact, pigmentat cu puţine fragmente de chirpici degradat, la baza acestuia aflându-se un strat de bolovani de calcar, dispuşi mai compact către capătul de N al S.I. Grosimea stratului brun compact variază între 0,20 şi 0,30 m, crescând spre capătul de N al secţiunii, în sensul pantei dealului. Materialul arheologic din această depunere se compune mai ales din fragmente ceramice şi relativ puţine oase de animale. De asemenea, printre bolovanii şi lespezile de la baza stratului brun compact, precum şi la demontarea acestora, s-au găsit mai multe râşniţe de piatră, în câteva cazuri aşezate cu faţa în sus, lângă ele aflându-se şi fragmente de la vase sparte pe loc. Sub „stratul” de bolovani se află un sol brun, lutos, puternic pigmentat cu fragmente de chirpici şi o substanţă prăfoasă de culoare albă, fiind atinsă cota maximă de -0,77 m, fără ca depunerea respectivă să fi fost epuizată.

Materialul ceramic din ambele depuneri se prezintă unitar atât în ceea ce priveşte pasta vaselor, cât şi formele prezente. Din punct de vedere al calităţii pastei, olăria poate fi împărţită provizoriu în două categorii: grosieră - cu o cantitate mare de cioburi pisate în pastă, extrem de friabilă şi cu suprafaţa tratată neglijent, în unele cazuri acoperită cu barbotină - şi fină, cu degresant fin în pasta bine frământată şi cu suprafaţa bine netezită. Printre formele categoriei grosiere se remarcă vasele de dimensiuni mari, cu profilul aproximativ bitronconic, înzestrate cu torţi în formă de proeminenţe perforate, amplasate în zona diametrului maxim, sau, mai rar, cu torţi cu secţiunea rotundă sau lenticulară. Aceleiaşi categorii îi aparţin borcanele (cu pereţii slab profilaţi, cu marginea dreaptă sau rotunjită), vasele globulare cu torţi perforate şi fragmentele de pereţi cu butoni cilindrici sau apucători plate. Ceramicii fine îi aparţin cupele cu torţi perforate vertical, vasele globulare de dimensiuni mici, precum şi un vas miniatural cu picior. Decorul, extrem de rar, al categoriei ceramicii fine constă exclusiv din linii incizate şi caneluri dispuse orizontal sau vertical. În afară de formele menţionate mai sus, s-au găsit şi câteva fragmente de la castroane, ca şi de la capace hemisferice cu buton discoidal.

Printre piesele descoperite merită amintite mai multe statuete, antropomorfe şi un singur fragment provenit probabil de la o statuetă zoomorfă (protomă). Cu excepţia unei statuete antropomorfe - pandantiv, lucrată din os, celelalte piese sunt din lut ars. O caracteristică a figurinelor este dată de maniera extrem de schematică de tratare a trăsăturilor feţei şi corpului. Categoriei de obiecte mici descoperite în aşezare îi aparţin şi alte piese din os - un vârf de săgeată cu secţiunea romboidală şi baza concavă, străpungătoare, un pandantiv dintr-un dinte de animal -, precum şi din piatră - un frecător, o daltă şlefuită (de formă aproximativ trapezoidală, cu secţiunea rectangulară), un cuţitaş curb de silex, precum şi mai multe fragmente de lame de silex.

Se remarcă absenţa printre materialele din depunerile cercetate anul acesta a categoriei ceramicii pictate, categorie cunoscută din materialul recoltat în anii precedenţi din surpătura de pe versantul de N al dealului. Această problemă, alături de completarea observaţiilor stratigrafice şi de cercetarea în suprafaţă a locuirii eneolitice târzii de pe dealul „Şipot”, constituie obiective ale campaniilor viitoare.

Examenul preliminar al materialului arheologic indică apartenenţa acestuia la cultura Gumelniţa.

II Punctul „Zănoaga”

IIa Cetatea 2 - săpătură condusă de I. Motzoi-Chicideanu şi B. Tănăsescu.

Pentru cercetarea locuirilor de la începuturile culturii Monteoru au fost reluate săpăturile în suprafeţele:

S.VIII H. În campania anului 1998 săpătura s-a oprit la partea superioară a stratului Zănoaga (în continuare Zn) IIb. Către capătul de E, urmând înclinaţia pantei, deasupra stratului Zn IIb se găsea o depunere (sol cenuşiu zgrunţuros) cu material Monteoru Ic2 tipic. Pe profilul de N grosimea stratului de cultură depăşeşte 0,80 m. Singurele deosebiri de ordin stratigrafic care pot fi făcute sunt următoarele: sub vegetalul actual se găseşte o depunere cenuşie, în care în 1988 s-au găsit amestecate cioburi monteorene târzii. Către capătul de E, în această depunere s-au găsit şi cioburi aparţinând stilului ceramic Monteoru Ic3. Imediat sub solul cenuşiu se întinde o altă depunere, cenuşiu-cafenie, mult mai compactă, cu mult material ceramic, tipic locuirii Zn IIb (= M-Ic4-1/2). Alături de ceramică s-au găsit foarte multe oase de animale şi, mai rar, bucăţi de chirpici şi de lipitură de vatră. Aproximativ de la jumătatea secţiunii până în capătul de E, deasupra depunerii Zn IIb se întinde un strat de pământ cenuşiu zgrunţuros, la baza căruia se găseau câţiva bolovani cu urme de arsură. Materialul arheologic al depunerii cenuşii zgrunţuroase este reprezentat prin cioburi de la vase decorate cu nervuri în relief, specifice stilului Monteoru Ic2.

Sub depunerea cenuşiu-cafenie compactă (Zn IIb) se găseşte un strat cu aceeaşi compoziţie şi culoare, dar cu ceva mai mulţi pigmenţi de cărbune. Chiar în capătul de W al secţiunii s-a găsit o pată de cenuşă, de formă circulară, cu un diametru de 0,20-0,30 m, care din punct de vedere stratigrafic este situată la baza stratului Zn IIb, ceea ce confirmă înregistrările stratigrafice făcute în 1992 pe profilele suprafeţelor S.IV H şi S.IV I.

Materialul ceramic descoperit se încadrează în categoriile cunoscute pentru locuirea Zn IIb. Ceramica este în totalitate fragmentară. Cu toate acestea pot fi distinse următoarele forme: ceaşca cu toarta trasă din buză şi supraînălţată, castroanele cu corp semisferic, amfora cu umăr marcat şi gură aproximativ trompetiformă, vasul de provizii cu profil în „S” din pastă cu „scoici pisate”.

Materialul ceramic din depunerea Ic2 este compus din cioburi de ceşti, fragmente din vase cu gura trompetiformă şi vase de uz din pastă cu cioburi pisate, în acest nivel lipsind vasele din pastă cu „scoici pisate’.

În cursul săpăturii în S.VIII H nu au fost deosebite complexe arheologice clare, cu excepţia petei de cenuşă amintite. Săpătura a atins cotele maxime de -1,57/-1,55 m, fără a se ajunge la solul viu, drept pentru care profilul stratigrafic urmează să fie înregistrat la epuizarea suprafeţei, în cursul campaniilor viitoare.

S.IV K. Din păcate, la sfârşitul campaniei din anul trecut, după plecarea colectivului, câţiva căutători de comori au intervenit în special în colţul de NW al secţiunii, spărgând profilul cu cazmalele. Acest lucru a determinat lărgirea suprafeţei cu 1 m către N, astfel că S.IV K a atins marginea de S a S.II. A rezultat în final o suprafaţă de 10×5 m, al cărui singur profil intact este cel de S.

După destupare, în jumătatea de V (= treapta I) s-a ajuns la bolovanii înregistraţi anul trecut. S-a continuat degajarea întregii situaţii cu şpaclul, mai fiind descoperiţi şi alţi bolovani, dintre care câţiva cu urme de ardere puternică. În plan nu s-a putut observa o ordine anume a bolovanilor. Urmele de ardere dovedesc că bolovanii au aparţinut unei structuri distruse şi, ulterior incendiate. În stadiul actual al săpăturii nu putem preciza amplasamentul şi rostul acestei structuri. Din punct de vedere stratigrafic, bolovanii amintiţi se găsesc la partea de jos a depunerii Zn IIa, lucru confirmat de altfel şi de materialul ceramic cu totul tipic găsit în preajma bolovanilor. Este vorba de ceşti cu toarta supraînălţată şi trasă din buză, castroane semisferice cu buza teşită şi proeminenţe pe margine, amfore cu torţi tubulare, precum şi vase de provizii din pastă cu calcar pisat („scoici pisate”), cu buza crestată şi cu segmente de brâie alveolare aplicate pe gât. Merită menţionate şi câteva cioburi de la vase cu calcar pisat în pastă, a căror manieră de tratare a buzei aminteşte de vasele cu manşetă. Tot printre bolovanii răsfiraţi s-au găsit multe oase de animale.

Aproximativ la 2 m de profilul de V s-a distins pe plan arsura roşie care se putea observa şi pe profilul de N la baza stratului Zn IIb. În colţul de SW al secţiunii bolovanii zăceau pe un lut galben-deschis, cu concreţiuni calcaroase, steril din punct de vedere arheologic. La fel cum s-a observat şi anul trecut, în această zonă a săpăturii nu există vreo depunere corespunzătoare nivelelor Zn Ia şi Ib. Către mijlocul secţiunii, pe profilul de V, s-a observat însă o lentilă lungă de cca. 1 m şi groasă de 0,05-0,10 m, din lut cenuşiu cu mulţi pigmenţi de cărbune. Această lentilă, aşezată direct pe lutul galben, se găsea sub bolovanii cu urme de arsură. Această situaţie ar putea eventual indica că bolovanii şi lentila amintită reprezintă resturile locuirii anterioare nivelului Zn IIa, nivel care a deranjat-o. De altfel, un argument în plus în acest sens îl constituie şi faptul că sub bolovani s-au găsit şi câteva fragmente ceramice decorate într-o manieră apropiată stilului Coţofeni/Zăbala. Asemenea materiale au mai fost găsite în anii 1989-1991 la baza stratului Zn Ia. Printre bolovanii răsfiraţi au fost înregistrate pete de lut galben, ce par a proveni de la podele distruse.

Imediat la E de dunga de arsură roşie s-a lucrat în depunerea Zn IIb, fiind găsit mult material ceramic tipic. Remarcăm din nou abundenţa materialului osteologic: ovicaprine, suide, bovine şi câteva mandibule de canid. De o importanţă cu totul aparte este descoperirea izolată a unui molar uman în depunerea Zn IIb, aceasta fiind a treia descoperire de acest fel în cadrul locuirii de pe „Cetatea 2”³.

În capătul de E al secţiunii s-a lucrat în partea inferioară a depunerii cu materiale caracteristice stilului ceramic Monteoru Ic2. Se remarcă prezenţa unor pietre cu urme de arsură. În colţul de SE s-a descoperit un grup de cioburi, de la o amforă cu gura trompetiformă, decorată cu nervuri în relief. Se pare că totuşi în această parte a suprafeţei materialele Ic2, care se găsesc într-un strat de pământ negru afânat, sunt „rostogolite”, căci în aceiaşi poziţie au fost descoperite şi câteva fragmente ceramice cu elemente de decor specifice stilului Ic1. În jumătatea de S a suprafeţei au fost descoperite mai multe cioburi cu decor tipic Monteoru Ic3 ce se găseau sub depunerea Ic2.

Către mijlocul secţiunii s-a ajuns, din nou, la „patul de stâncă” surprins prima dată în 1989 în S.II, anul trecut fiind atins parţial tot în S.IV K. Şi anul acesta pe „patul de stâncă” de calcar s-au găsit bolovani de calcar cu urme de arsură, iar într-un anume loc chiar o pată de arsură roşie in situ.

IIb Cetatea 1 - săpătură condusă de T. Vasilescu şi D. Sârbu.

În campania din acest an s-a continuat cercetarea în suprafaţa S.II, rămasă neepuizată anul trecut. De asemenea, s-a deschis o suprafaţă nouă, de 3×20 m, amplasată la 0,50 m E de S.II, denumită S.III. Orientarea suprafeţei S.III este 5800‰ NW. Noua suprafaţă secţionează transversal platoul aşezării, fiind dispusă în lungul pantei şi intersectând parţial şirul de secţiuni S.I, în care s-au efectuat cercetări în perioada anilor 1983-1986. Scopul principal al S.III este obţinerea unui profil transversal, pornind de la creasta stâncoasă şi până pe versantul de N al dealului pe care este amplasată zona de locuire denumită „Cetatea 1”.

S.II. În acest an în toată suprafaţa s-a ajuns la stânca nativă a dealului. Din punct de vedere stratigrafic, s-au putut face următoarele observaţii pe profilele lungi ale secţiunii (orientate pe direcţia N - S, în lungul pantei): - imediat sub stratul vegetal, gros de maximum 0,1 m, se întinde un strat de pământ negru măzăros, cu material arheologic, având grosimea maximă de 0,35 m spre capătul de N al secţiunii şi devenind mai subţire spre S sau chiar dispărând cu totul în capătul secţiunii, acolo unde stânca iese la suprafaţă. Depunerea neagră măzăroasă acoperă un strat de bolovani de calcar, printre care s-a găsit o cantitate mare de material arheologic. Grosimea maximă a stratului de bolovani este de cca. 0,40 m, acesta acoperind direct stânca dealului. Materialul recoltat anul acesta dintre bolovani se compune din fragmente ceramice, o fusaiolă, un vârf de săgeată şi două nuclee de silex. De asemenea, s-au găsit în cantitate mare oase de animale, precum şi, mai rar, fragmente mici de chirpic. Materialul ceramic, extrem de fragmentat, este compus din cioburi de la vase cu decor tipic stilului Monteoru IIb (triunghiuri haşurate, „cusături”, ghirlande etc.) şi cioburi cu suprafaţa prelucrată în tehnica „Besenstrich”, ceea ce permite încadrarea depunerii cercetate într-o etapă târzie a culturii Monteoru. De asemenea, în capătul de N al secţiunii, la cota de -0,60 m, a apărut izolat un fragment de la o ceaşcă decorată cu nervuri în relief (stil Monteoru Ic2), probabil provenind de la o locuire mai veche, distrusă într-o etapă ulterioară.

S.III. S-a săpat în stratul de pământ negru măzăros, fiind dezveliţi bolovanii de la baza acestuia, astfel confirmându-se observaţiile stratigrafice din S.II. În partea de S a secţiunii, spre creasta dealului, s-au observat două alveolări naturale în stâncă, care conţin aglomerări de bolovani, dintre care unii cu urme de ardere, precum şi material arheologic (cioburi şi oase). De altfel, pe toată suprafaţa secţiunii s-au găsit numeroase pietre cu urme de ardere şi fragmente relativ mari de chirpici cu amprente de nuiele, provenite probabil de la locuinţe distruse. Complexe arheologice clare nu au putut fi identificate, totuşi, în jumătatea de N a secţiunii, pe şi printre bolovani, s-au găsit două vase sparte pe loc, dintre care unul puternic ars secundar, până la deformare. Materialul arheologic recoltat din depunerea de pământ negru măzăros şi dintre bolovanii de la baza acestuia constă din fragmente ceramice, doi căţei de vatră, râşniţe, un frecător, lustruitoare, un „Krummesser” întreg şi alte trei fragmentare, un fragment de la un topor de piatră, o cute de gresie fragmentară şi oase de animale. Materialul ceramic constă din fragmente de askoi, de la vase aşa-zise „de ofrandă”, ceşti (unele cu torţi cu butoni discoidali), vase cu gura trompetiformă ş.a. Din punct de vedere ornamental cea mai mare parte a materialului se încadrează în stilurile ceramice Monteoru IIa-IIb, fiind prezente însă şi cioburi decorate cu registre constând din linii drepte şi linii vălurite dispuse alternativ, motiv decorativ atribuit îndeobşte repertoriului Monteoru Ib. Sunt prezente, de asemenea, şi cioburi cu „Besenstrich” pe suprafaţa uneori acoperită cu barbotină.
Note:

1. Vezi I. Motzoi-Chicideanu, M. Chicideanu-Şandor, Materiale SN I 1999 (2000), p. 59-97 pentru campanile dintre 1982-1996 şi rapoartele din volumele de Cronici pentru campanile 1997-2000.

2. M. Simon, SCIVA 37.1, 1986, p. 15.

3. În 1989 în niv. Zn. IIb a fost descoperită o mandibulă umană. Din materialele osteologice strânse în 1993 şi trimise la Berlin pentru datări cu radiocarbon, a fost distins un fragment de urnă, cf. C. Becker, PZ 75.1, 2000, p. 85.