Livezi în floare, cucul, munţi ninşi, alt cuc, departe.
cică există şi speranţa:
cică există şi speranţa:
un bătrân actor cântă la trompetă
undeva la etajul şapte
şi curtea interioară se umple de îngeri
cete şi cete, o îmbulzeală de îngeri
de nu mai ştii cie spune scuzaţi şi cine scuză
şi bătrânul actor îşi scutură trompeta
o amforă
plină de cenuşa morţilor
şi râde privind îngândurat vesela îmbulzeală:
da, da
cică există
Tipuri de ritm
Tipuri de ritm
Binar: trohaic, iambic
Ternar: amfibrah, dactil, anapest
1. Baba Cloanţa geme, plânge, Căci fuiorul s-au sfârşit Iar voinicul n-au venit ! Mânele cumplit îşi frânge Crunt strigând spre răsărit.
(V. Alecsandri, Baba Cloanţa)
2. Obrajii tăi mi-s dragi Cu ochii lor ca lacul, În care se-oglindesc Azurul şi copacul.
(T. Arghezi, Creion)
Prin lumea poveştilor zumzetul veştilor. Prin murmurul mărilor plânsetul ţărilor. Prin lumea aievelor cântecul Evelor.
Prin lumea poveştilor zumzetul veştilor. Prin murmurul mărilor plânsetul ţărilor. Prin lumea aievelor cântecul Evelor.
(L. Blaga, Ce aude unicornul)
Să laşi, în faţă, cercul să-ţi repete
priveliştea: o dată, înc-o dată.
Abia atunci poţi jupui simbolul:
sub marile-i culori curgând ca zdrenţe,
scheletul unei viziuni sticli-va
necruţător de alb, arhitectură
a unui zeu în irisul căruia
noi întreţinem şansa unei lacrimi...
(Şt. Aug. Doinaş, Trei ipostaze ale mării, I)
Să laşi, în faţă, cercul să-ţi repete
Să laşi, în faţă, cercul să-ţi repete
_ _/ _ _/ _ _/ _ _ _ _// _
priveliştea: o dată, înc-o dată.
_ _/ _ _ _ _/ _ _/ _ _// _
Abia atunci poţi jupui simbolul:
_ _/ _ _/ _ _ _ _/ _ _// _
sub marile-i culori curgând ca zdrenţe,
_ _/ _ _ _ _/ _ _/ _ _// _
scheletul unei viziuni sticli-va
_ _/ _ _(/) _ _ _ _/ _ _// _
necruţător de alb, arhitectură
_ _ _ _/ _ _/ _ _ _ _// _
a unui zeu în irisul căruia
_ _(/) _ _/ _ _/ _ _ _ _// _
noi întreţinem şansa unei lacrimi...
_ _ _ _/ _ _/ _ _(/) _ _// _
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
B. Cezura
B. Cezura
1. Nimic nu o-mblânzeşte, nimic nu o-ncovoaie, Ani are peste sută şi multe-a pătimit. (M.I.Caragiale, Aspra)
2. De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte, Oceanul cel de gheaţă mi-apare înainte: Pe bolta alburie o stea nu se arată, Departe doară luna cea galbenă - o pată.
Îmi plac fotografiile - la ceasul când se preschimbă-n tigri: fiecare îşi ţine-n gură halca ei de timp. Noi înotăm - în ochii lor: zâmbind, mai facem gesturi mari şi luminoase sub cerul înflorit... Dar dedesubt, Însângerată, apă fără umbră ne-a şi vărsat într-o bulboană sumbră.
Îmi plac fotografiile - la ceasul când se preschimbă-n tigri: fiecare îşi ţine-n gură halca ei de timp. Noi înotăm - în ochii lor: zâmbind, mai facem gesturi mari şi luminoase sub cerul înflorit... Dar dedesubt, Însângerată, apă fără umbră ne-a şi vărsat într-o bulboană sumbră.
(Doinaş – Instantaneu)
Lanţul cu chei mi-a căzut din stele în creier, mi-au zornăit minţile de durere şi de sunet. Trupul meu tot deveni o cheie de fier, Doamne, pentru o uşă uriaşă la al cărei lacăt nu am cum să ajung, decît numai dacă mă ridici în braţe. Haide, cît eşti de mare, tu, haide, cît eşti tu de indiferent, răsuceşte-mă şi rupe-mă şi deschide odată uşa aia! Haide, deschide-o odată!
Lanţul cu chei mi-a căzut din stele în creier, mi-au zornăit minţile de durere şi de sunet. Trupul meu tot deveni o cheie de fier, Doamne, pentru o uşă uriaşă la al cărei lacăt nu am cum să ajung, decît numai dacă mă ridici în braţe. Haide, cît eşti de mare, tu, haide, cît eşti tu de indiferent, răsuceşte-mă şi rupe-mă şi deschide odată uşa aia! Haide, deschide-o odată!
La uşa mea zgreapţănă lupul eu îl aud şi el îmi spune lasă-mă să intru ştiu că eşti singur şi suferi tu vei dormi nu în patul tău ci pe covor acolo unde îmi place mie
La uşa mea zgreapţănă lupul eu îl aud şi el îmi spune lasă-mă să intru ştiu că eşti singur şi suferi tu vei dormi nu în patul tău ci pe covor acolo unde îmi place mie
- mimesis
- mimesis
- imaginar
- prozodie (ritm)
- naraţiune: timpuri narative (perfectul simplu)
- perspectivă, viziune
- ambiguitate
- stilul indirect liber
Caracteristici narative
Caracteristici narative
Voce – cine vorbeşte
Viziune, perspectivă – cine vede
- ambiguităţi, schimbări, suprapuneri etc.
1. Temporalitate
1. Temporalitate
Valorile timpurilor:
- semnale narative (ficţionale); mărci ale perspectivei
- organizare pe axa temporală; coeziune narativă
- reliefare
Perfectul simplu – timp narativ (vs. uzul regional)
Perfectul simplu – timp narativ (vs. uzul regional)
- naraţiune ficţională, neraportată la prezent.
Cineva intră în sală.
Cineva a intrat în sală.
- succesiune temporală – în prim-plan
Perfectul compus
Weinrich: povestire / discurs
zise el…./ a zis el…
Imperfectul
Imperfectul
- durativ (fundal)
- iterativ
prezent în trecut (perspectivă interioară)
IMP/PS (PC): O privi. Ea zâmbea.
O privea. Ea zâmbi.
Intrau şi ieşeau oameni de tot soiul.
Acum ştia ce să facă.
Oricît ţi-ai fi rotit privirile împrejur, nu se zărea ţipenie de om. Maarten îşi legă patinele, îşi luă iar traista-n spinare şi lunecă mai departe pe gheaţa cenuşie. De foarte departe se auzeau bufnituri înăbuşite: cineva tăia lemne.
Mai mult ca perfectul:
Mai mult ca perfectul:
anterioritate – retrospectivă – valoare explicativă.
Citi toată ziua. Seara, era deja obosit.
Era deja obosit. Citise toată ziua.
Între timp, băiatul începuse să crească. Crescuse şi înainte, clipă de clipă, înăbuşit şi neobservat, dar acum, la fiecare alunecare pe patina dreaptă, apoi pe cea stîngă, pantalonii-i deveneau parcă mai scurţi, lăsînd o bucată tot mai mare de gleznă descoperită şi roşie în aerul îngheţat.
Patină fără gînduri, cu cîinele alergînd după el, cîteva ceasuri, simţind mai mult decît văzînd cum se întunecă tot mai tare. O clipă, norii se spărseseră şi raze groase, străvezii, ca nişte oblice coloane de purpură, catifelaseră roz zăpada şi-nsîngeraseră gheaţa rîului şerpuitor. Dar apoi luminile se stinseseră şi aceeaşi tulbureală, virînd spre un cafeniu obosit, se-ntinse mai departe sub plafonul de nori. Se făcea tot mai frig.
Patină fără gînduri, cu cîinele alergînd după el, cîteva ceasuri, simţind mai mult decît văzînd cum se întunecă tot mai tare. O clipă, norii se spărseseră şi raze groase, străvezii, ca nişte oblice coloane de purpură, catifelaseră roz zăpada şi-nsîngeraseră gheaţa rîului şerpuitor. Dar apoi luminile se stinseseră şi aceeaşi tulbureală, virînd spre un cafeniu obosit, se-ntinse mai departe sub plafonul de nori. Se făcea tot mai frig.
Prezentul
Prezentul
- prezent narativ
– delimitează / reliefează
Viitorul / viitorul în trecut
Viitorul / viitorul în trecut
S-a hotârât. Va pleca mâine.
Va pleca din ţară în 1885.
Încă nu erau, însă, alarmaţi, şi nu aveau să fie pînă la căderea întunericului.
Aspect
Aspect
Durativ – punctual – iterativ ….
legătura cu sensul verbelor
sări – sărea
vorbi – vorbea
căzu – cădea
aşteptă - aştepta
2. Voce
2. Voce
- autenticitate orală - mimesis
- mărci sociolingvistice – plasare
“Laur se aplecă, le dibui, le mirosi, îi lăsă gura apă. Veni cu pachetele la subsuoară şi se aşeză pe marginea şanţului. Da' sticla o luaşi? Păi, cum... Uite-o aci. Nări adulmecând. Un oftat. Ce burniţă nenorocită. Las' că se opreşte ea. Begonie îşi frecă palmele amorţite. După cîteva minute ploaia încetă. Pufoaicele înmuiate li se lipiră de spinări. Cu gesturi nerăbdătoare, desfăcură ziarele în care era înfăşurată mâncarea. Zgomot de hârtie umedă, sfâşiată. Degete crăpate, murdare, avide, apucând. Ceapa unde-i?... Aha! Da-i iute foc, bre. Taci, şi ia cu brânză. Te unge la inimă, ce zici? Mâncarea dispărea repede, lăsând grăsime în scobitura bărbiilor. Mici pete lenticulare ce luceau stins. Hai, mă, dă-i cep.”
suprapunere între perspectiva şi vocea personajului şi cea a naratorului
- la persoana a III-a, dar cu indiciile vocii şi ale perspectivei personajului
“ Se apleacă, strânge pungile de plastic, le-mpătureşte şi le pune-n ţoaşcă. Face toate astea încet, de când a mai îmbătrânit, nu mai e aşa repezită. Da’ nici nu-i vine să plece, nu se-ndură. Nu se-ndură când se gândeşte că a făcut drumu degeaba. Cap sec, cap sec, îşi şopteşte singură, ocoleşte burlanul de lângă scară, dă colţul casei şi merge spre poartă cu paşi mărunţei. Curtea pustie, ăla la Matracucă, Ivona dracu s-o ia pe unde... “
“Dintr-o crâşmă deschisă se auzea o vioară schingiuită. Metafizicul nostru se apropie să se uite şi razele pătrunseră prin uşă şi-i loviră faţa. Nu era un cap urât acela a lui Dionis. Faţa era de acea dulceaţă vânătă albă ca şi marmura în umbră, cam trasă fără a fi uscată, şi ochii tăiaţi în forma migdalei erau de acea intensivă voluptate pe care o are catifeaua neagră” (p. 94)
“Dintr-o crâşmă deschisă se auzea o vioară schingiuită. Metafizicul nostru se apropie să se uite şi razele pătrunseră prin uşă şi-i loviră faţa. Nu era un cap urât acela a lui Dionis. Faţa era de acea dulceaţă vânătă albă ca şi marmura în umbră, cam trasă fără a fi uscată, şi ochii tăiaţi în forma migdalei erau de acea intensivă voluptate pe care o are catifeaua neagră” (p. 94)
Timp
Voce
Perspectivă
“Se lăsa seara. Băiatul continua să doarmă sau să moară. Privindu-l, Maria Gerota ar fi dat orice să ştie unde se află el acum şi ce vede sau aude acolo, îndărătul ochilor închişi. Era îngrozitor de mic, de nemişcat şi de bandajat, dar braţul îndoit peste pernă, spre tâmplă, ca un salut milităresc şi sprâncenele ascuţite arătau bătăios.
“Se lăsa seara. Băiatul continua să doarmă sau să moară. Privindu-l, Maria Gerota ar fi dat orice să ştie unde se află el acum şi ce vede sau aude acolo, îndărătul ochilor închişi. Era îngrozitor de mic, de nemişcat şi de bandajat, dar braţul îndoit peste pernă, spre tâmplă, ca un salut milităresc şi sprâncenele ascuţite arătau bătăios.
– Trebuie să-l ajutăm, n-o să-i îngăduim să moară, vreau să-l văd vorbind şi râzând” (p. 112)
- naraţiune la pers. a III-a (autor non-marcat în text)
- naraţiune la pers. a III-a (autor non-marcat în text)
- perspectiva personajului (privire, procese psihologice, evaluări subiective)
- condansare de perspective (alternare, suprapunere)
“Coloana coborîse spre Podul Mogoşoaiei, de curînd rebotezat Calea Victoriei ― dar nimeni nu-i zicea încă pe noul nume ― sub privirile holbate ale tîrgoveţilor. Fercheşi, cu mustăţile bine răsucite şi unse cu unt, strînşi ca nişte viespi în mundirele lor vişinii, pompierii, de ale căror isprăvi de la '48 încă se vorbea, erau adoraţii damelor şi puţini erau cei care nu aveau trei-patru amante dintre junele abia reîntoarse din Rusia, încărcate de blănuri, ruble şi giuvaeruri, dar şi de viţii destule. Din cînd în cînd, cîte-o nevastă de negustor, cu ochii daţi cu ristic, se desprindea din mulţime ca să-i dea vreunui ofiţer un crin cu cîteva cupe albe ca nişte goarne sau un mănunchi de garoafe. Cînd o fetiţă, ieşind dintr-o prăvălie cu fereşti murdare, îi întinse lui Vasile un bucheţel de clopoţei albaştri, căpitanul avu din nou impresia că trăieşte în visul cuiva. Fetiţa nici măcar nu-i zîmbise, iar degetele ei, simţite o clipă, erau îngheţate.”
“Coloana coborîse spre Podul Mogoşoaiei, de curînd rebotezat Calea Victoriei ― dar nimeni nu-i zicea încă pe noul nume ― sub privirile holbate ale tîrgoveţilor. Fercheşi, cu mustăţile bine răsucite şi unse cu unt, strînşi ca nişte viespi în mundirele lor vişinii, pompierii, de ale căror isprăvi de la '48 încă se vorbea, erau adoraţii damelor şi puţini erau cei care nu aveau trei-patru amante dintre junele abia reîntoarse din Rusia, încărcate de blănuri, ruble şi giuvaeruri, dar şi de viţii destule. Din cînd în cînd, cîte-o nevastă de negustor, cu ochii daţi cu ristic, se desprindea din mulţime ca să-i dea vreunui ofiţer un crin cu cîteva cupe albe ca nişte goarne sau un mănunchi de garoafe. Cînd o fetiţă, ieşind dintr-o prăvălie cu fereşti murdare, îi întinse lui Vasile un bucheţel de clopoţei albaştri, căpitanul avu din nou impresia că trăieşte în visul cuiva. Fetiţa nici măcar nu-i zîmbise, iar degetele ei, simţite o clipă, erau îngheţate.”
“Şi acum, stînd la masă în grădina de vară, căpitanul îşi amintea ochii fetiţei, atît de gravi şi de maturi, încît ochii unui om în vîrstă, copleşit de nenorociri, ar fi părut pe lîngă ei aproape senini. Pe cînd îi dădea florile, copila îi şoptise ceva la ureche, un nume parcă, vechi şi cunoscut, dar care îi devenise obscur tocmai din cauza asta, aşa cum îşi pierde sensul un cuvînt repetat de sute de ori. Atunci o apucase de încheietura mîinii şi vroise s-o întrebe ce-a spus, dar micuţa se zbătuse şi, pînă la urmă, îl zgîriase pe dosul palmei atît de tare, încît trebuise să-i dea drumul. Tulburat, căpitanul abia dacă mai ştiu pe unde trece coloana. Stătea agăţat de pîrghia pompei şi privea în neştire casele şi trăsurile de sub cerul cu nori scînteietori. Aerul era plin de funigei. Presiunea enormă a unui veac de istorie făcea apele epocii dense şi străvezii ca ale unei prisme de cuarţ. De altfel, un pal curcubeu străbătea, dacă te uitai bine, întreaga viziune a acelei zile de sfîrşit de august şi un efect de lentilă îşi aduna cerculeţele violete pe turlele bisericii Sfîntul Spiridon, din depărtare.”
“Şi acum, stînd la masă în grădina de vară, căpitanul îşi amintea ochii fetiţei, atît de gravi şi de maturi, încît ochii unui om în vîrstă, copleşit de nenorociri, ar fi părut pe lîngă ei aproape senini. Pe cînd îi dădea florile, copila îi şoptise ceva la ureche, un nume parcă, vechi şi cunoscut, dar care îi devenise obscur tocmai din cauza asta, aşa cum îşi pierde sensul un cuvînt repetat de sute de ori. Atunci o apucase de încheietura mîinii şi vroise s-o întrebe ce-a spus, dar micuţa se zbătuse şi, pînă la urmă, îl zgîriase pe dosul palmei atît de tare, încît trebuise să-i dea drumul. Tulburat, căpitanul abia dacă mai ştiu pe unde trece coloana. Stătea agăţat de pîrghia pompei şi privea în neştire casele şi trăsurile de sub cerul cu nori scînteietori. Aerul era plin de funigei. Presiunea enormă a unui veac de istorie făcea apele epocii dense şi străvezii ca ale unei prisme de cuarţ. De altfel, un pal curcubeu străbătea, dacă te uitai bine, întreaga viziune a acelei zile de sfîrşit de august şi un efect de lentilă îşi aduna cerculeţele violete pe turlele bisericii Sfîntul Spiridon, din depărtare.”