1. Igiena, sanitarie, profilaxie notiuni, metodele de studii aplicate in igiena Igiena s

Microclimatul – complexul de factori fizici care influenteaza schimbul de caldura dintre organism si mediu. Este determinat de temperatura aerului, umiditatea, viteza de miscare si radiatiile calorice ale lui de pe suprafetele inconjuratoare. Microclimatul este microambianta mediului dat.

Microclimatul incaperilor influenteaza in mod direct termoliza si indirect termogeneza. Organismul uman pierde caldura prin 4 mecanisme:

• 
  conductibilitatea – 5%
  
• 
  convectia – 15-20%. Cu cit temperatura aerului este mai mica iar umiditatea si viteza de miscare mai mare, termoliza prin convectie este mai mare.
  
• 
  radiatie sau termodeperditie – 40-50%, catre obiectele si suprafetele din jur. Termoradiatia este direct dependenta de temperatura obiectelor si suprafetelor inconjuratoare. Ea poate fi:
  
  • 
    negativa – in cazul cind suprafetele obiectelor din jur au o temperatura mai joasa decit temp corpului
    
  • 
    pozitiva - invers
    
• 
  evaporarea – 25-30%, de pe suprafata pielii si a mucoaselor, are loc in mod insensibil. Astfel in mediu se evaporeaza in 24 ore cca 500 ml de apa. La evaporarea 1 ml de apa organismul cedeaza 0,6 kcal. La temperaturi mai mari de 27 grade apare sudoratia vizibila. Cu cit umiditaea aerului este mai mica, iar viteza miscarii mai mare, evaporarea creste.
  

Tipurile de microclimat:

1. 
   microclimat cald
   

• 
  radiatie pozitiva
  
• 
  temperatura si umiditatea aerului crescute
  
• 
  viteza de miscare scazuta
  

Din partea organismului:

• 
  vasodilatare
  
• 
  hipertermie
  
• 
  transpiratie puternica
  

2. 
   microclimat rece
   

• 
  radiatie negativa
  
• 
  temp aerului scazuta
  
• 
  umiditatea si viteza de miscare a aerului crescute
  

Din partea organismului:

• 
  vasoconstrictie
  
• 
  frison muscular
  
• 
  hipotermie
  

3. 
   microclimat optim – acel microclimat, la care mecanismul de termoreglare e solicitat minim, confortul termic se asigura prin reactii fiziologice, fara suprasolicitari functionale.
   

Factorii de microclimat actioneaza organismul complex, sumar. Acest fapt e confirmat de senzatie termica identica a organismului la diferite combinari ale temperaturii, umiditatii si vitezei de miscare a aerului. Senzatia termica a organismului variaza si in dependenta de alimentatie, imbracaminte, activitate. Pot fi create anumite combinari ale factorilor fizici cind actiunea nefavorabila a unuia din factori este neutralizata de actiunea favorabila a altora. Stabilirea unor combinari optime pentru factorii fizici este o conditie necesara pentru prevenirea actiunii nefvorabile a microclimatului, de producere asupra organismului si pentru elaborarea recomandarilor de calire, de climatoterapie.

31. Metodele de determinare a actiunii ambiantei termice a aerului asupra organismului.

1. 
   metode fizice – mai frecvent e folosita catatermometria, cu ajutorul careia se determina caldura pierduta de dispozitiv (catatermometru) in diferite conditii de microclimat sau capacitatea de racire a aerului. S-a stabilit ca la o capacitate de racire a aerului:
   
   • 
     4,5 – 6,5 mcal/cm2/sec – confort termic
     
   • 
     <4,5 mcal/cm2/sec – microclimat cald
     
   • 
     >6,5 mcal/cm2/sec – microclimat rece
     

Aceasta metoda are dezavantaje, deoarece aici organismul uman este luat identic cu un dispozitiv fizic, lipsit de posibilitati de reglare si acomodare.

2. 
   metode fiziologice – ne adresam direct organismului , cercetindu-i diferite reactii la ambianta termica data.
   

Mai frecvent sunt folosite:

• 
  Temperatura cutanata – se determina pe frunte, stern, degetul mare al piciorului. La un discomfort termic creste diferenta dintre temp sectoarelor periferice si centrale.
  
• 
  Frecventa pulsului – s-a stabilit ca la cresterea temp corpului cu un grad frecventa pulsului se mareste cu 30 batai/minut.
  

3. 
   metode psihologice:
   

• 
  de interogare despre senzatia subiectiva
  
• 
  se determina temperatura efectiva – senzatia termica a organismului pusa la diferite conditii de microclimat. Pentru adult sanatos adecvat imbracat cu activitate usoara zona de confort termic pentru temperatura efectiva este 17-21 grade conventionale, iar la valoarea temp efective 19 avem linia de confort. Aici majoritatea au senzatii de confort termic.
  
• 
  Temperatura rezultanta – se determina pentru aprecierea microclimatului in conditii de producere. Temperatura efectiva poate fi determinata dupa tabele speciale sau dupa nomograma, care reprezinta graficul interdependentei dintre temperatura aerului, umiditatea lui si viteza de miscare a aerului.
  

32. Importanta biologica a radiatiei solare.

Melanina se formează sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete din diapazonul A

Vitamina D se sintezează sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete din diapazonul B

Insolaţia e cauzată de acţiunea radiaţiilor infraroşii scurte

Acţiune bactericidă pronunţată posedă radiaţiile solare ultraviolete – C

Radiaţiile ultraviolete din diapazonul C provoacă leziuni celulare

Acţiunea biologică a radiaţiilor solare luminoase

• 
  Stimulează procesele metabolice în organism
  
• 
  Asigurară ritmul circadian
  
• 
  Asigură funcţia analizatorului optic
  

33. Vreme, clima, zone climatice (caracteristica generala). Aclimatizarea ca problema igienica, fazele ei.

Vremea – totalitatea factorilor fizici atmosferici in momentul dat. Ea se caracterizeaza printr-o mare instabilitate, schimbindu-se uneori de citeva ori pe zi.

Clima – reprezinta totalitatea factorilor fizici atmosferici si telurici cum ar fi relieful, vegetatia, suprafete de apa, caracteristici pentru o anumita regiune. Factori dominanti in formarea climei sunt factorii fizici care variaza permanent si dau nastere fenomenelor meteorologice din troposfera.

Caractersticile generale ale climei sunt:

1. 
   stabilitate in timp
   
2. 
   modificarile sunt posibile numai in perioade lungi de timp (zeci, sute de ani)
   

Dupa situarea geografica suprafata pamintului se imparte in 5 zone climaterice de baza:

• 
  2 polare
  
• 
  2 temperate
  
• 
  1 tropicala
  

In cadrul acestor 5 zone climaterice din punct de vedere bio-climatologic deosebim 3 tipuri de climat:

1. 
   excitant sau specific (alpin, de stepa)
   
2. 
   indiferent sau nespecific (de ses, de coline)
   
3. 
   intermediar (subalpin, marin) – cu elemente excitante si neexcitante
   

Aclimatizare – procesul de adaptare functionala si organica a oranismului la trecerea dintr-un climat in altul sau la expunerea in procesul muncii la factori fizici diferiti de cei initiali. Este un proces social-biologic de adapatare activa a arganismului la conditii climatice noi.

Realizarea aclimatizarii depinde de:

• 
  conditiile de munca
  
• 
  conditiile de trai
  
• 
  alimentatie
  
• 
  rezistenta organismului
  

Procesul de aclimatizare se realizeaza prin 3 faze:

1. 
   faza initiala (de orientare la factor nou):
   

• 
  se suprasolicita centrul de termoreglare
  
• 
  se modifica metabolismul bazal
  
• 
  in SNC predomina procese de inhbitie
  
• 
  scade capacitatea de munca
  
• 
  se deregleaza somnul
  
• 
  se pot acutiza bolile cronice existente
  

2. 
   faza de restructurare a stereotipului dinamic:
   

• 
  favorabila – are loc o trecere lina la faza stabila cu ajutorul unor masuri social-igienice
  
• 
  nefavorabila – apar neuroze de dezadaptare, artralgii, mialgii, cefalee, scade capacitatea de munca, se acutizeaza bolile cronice. In conditii extrem de nefavorabile aclimatizarea nici nu are loc. In organism se intensifica modificarile patologice. In astfel de cazuri este recomandata revenirea la clima initiala.
  

3. 
   faza stabila – se stabilizeaza procesele metabolice si capacitatea de munca.
   

34. Influenta variatiei presiunii partiale a oxigenului asupra organismului.

Scaderi ale conc O2 atmosferic au loc la scaderea presiunii atmosferice, ceea ce duce la hipoxie cu consecinte la nivelul diferitor organe.

La scaderea conc O2 pina la 18% in organism nu se produc tulburari.

La o scadere pina a 15%, ceea ce avem pina la altitudinea de 3 km, manifestarile sunt usoare, compensatorii, ca tahicardie, hipertensiune, creste nr de hematii la periferia corpului.

La altitudini de 3-6 km scade pina la 10% si aici capaciatea de compensare devine ineficienta. Apar tulurai ca dispnee, excitatie, urmata de depresie, apare dezechilibru acido-bazic. La aceste inaltimi apare asa-numitul “raul de munte” sau boala de altitudine, manfestata prin oboseala, tahipnee si dispnee, cefalee, vertij, somnolenta, cianoza, hemoptizii.

La inaltimi de 6-8 km conc O2 scade pina la 10-8%. Apare o hipoxie pronuntata. Aceasta inaltime este numita zona critica. Aici se afecteaza centrul respirator, faze succesive de orpire si functioarea centrului, braicardie si scade tens art. In final se produce colaps respirator si cardiovascular.

La conc mai mici de 8%, la altitudini de 8 km si mai sus viata lipseste.
35. Importanta fiziologia si igenica a bioxidului de carbon.

Impactul negativ apare la cresterea presunii partiale a CO2, care creste pe seama cresterii concentratiei.

La cresterea pina la 1-2% se observa o polipnee. Aici CO2 este exctant al centrului respirator. Aceasta actiune este utlizata in practica medicala si anume in anesteziologie.

La cresterea conc CO2 pina la 2-3% se observa cresterea amplitudinii si ritmului respirator, apare dispnee.

La conc de 4% dispnea devine accentuata. Apare senzatia de constrictie toracica.

La conc de 5% apar si manifestari digestive – gretur, vomismente.

La 6-7% la simptomele enumerate se mai adauga vertije, cefalee.

La cresterea pina la 10% apare o stare depresiva, pierderea cunostintei. Se produce stopul respirator cardiac.

La 15% are loc pierderea cunostintei, exitus.

La 20% sfirsitul letal se instaleaza in citeva minute.

Pe linga importanta fiziologica CO2 are si importanta igenica. Si anume conc CO2 este indicator de viciere a aerului. Vicierea aerului este un fenomen complex rezultat din suprapopularea sau aglomerarea incaperilor. La baza vicierii sta procesul respirator, care produce in aer modificari chimice, si anume scade concentratia O2, creste conc CO2, se modifica proprietatile fizice ale aerului, si anume creste temp, umiditatea.
36. Influenta variatiei presiunii partiale a azotului asupra organismului.

Azotul re o reactivitate chimica redusa. Nu ia parte activa in actul respiraiei. La presiune normala nu are aactiune nociva asupra organismului Poate influenta sanatatea numai la cresterea presiunii aerului inspirat. Inhalare de azot sub presiune poate fi numai in conditii particulare de munca, in chesoni, la scafandre, la sportivi innotatori, sub apa. La coborire sub apa presiunea creste pentru fiecare 11 m – o atmosfera. Azotul insiprat prin presiune trece membrana alveolara capilara, se dizolva in plasma, apoi in tesuturile boggate in lipide (tes adipos, sist. nervos). La inspiratia azotului sub presiune se provoaca 2 sindroame:

• 
  de compresiune – apare la coborire brusca sub apa si este legat de saturarea brusca in azot a trs nervos. Evolueaza in 2 faze:
  
  • 
    de excitatie – se manifesta prin euforie, hiperreflectivitate, neliniste, agitatie, tulburari senzoriale. “betia adincurilor”
    
  • 
    de inhibitie – adimanie, bradicardie, hiporeflectivitate, pina la somn si deces. Acest sindrom se instaleaza cu atit mai repede, cu cit se coboara mai adinc omul.
    
• 
  de decompresiune – apare la revenirea rapida la suprafata. In aceste conditii azotul din tesuturi nu este eliminat din organism in ritmul respiratiei. Deci o parte se acumuleaza in singe si da nastere emboliei gazoase, cu diverse localizari. Cele mai grave sunt ale creierului si cordului, consecinta carora poate fi infarctul miocardic, pulmonar, paralizii, parastizii, artralgii, mialgii. Se mai numeste “boala de cheson”.
  

Pentru prevenirea acestor fenomene este necesar ca persoanele ce vor fi expuse la presiuni crescute sa cunoasca simptomele acestor sindroame, mai ales a celor premonitorii pierderii cunostintei. Atit coborirea, cit si ridicarea la suprafata se vor face lent, in trepte cu pauze. Persoanele vor fi selectate medical. Se recomanda si cresterea capacitatii de adapttare a organismului la presiuni crescute metodic permanent.

37. Poluarea atmosferei, definitie, surse de poluare.

Prin poluarea aerului se intelege prezena in atmosfera a unor substante, care , in functie de concentratiesi timp de actiune, produc modificari ale sanatatii, genereaza sau altereaza mediul. Aceste subsante pot fi dferite de cele care se gasesc in compozitia normla aaerului sau pot fi compusi care fac parte din aceasta, cum ar fi: CO2, ozon, rodon in concentratii care depasesc cele admisibile. Sursele de poluare aa aerului atmosferic se impart in

• 
  naturale –
  
  • 
    Eroziunea solului, in rezulatul caruia in aer se afla particule de praf in suspensie. Anual in rezultul ei in aer sunt eliminate 30 mln tone de praf.
    
  • 
    Eruptiile vulcanice, in rezultatul carora se elimina CO2, CO, amoniac, oxizi de sulf, praf.
    
  • 
    Incendiile spontane ale padurlor, in rezultaul carora eaerul este poluat cu CO2, funungina, hidrocarburi
    
  • 
    Plantele in perioada de inflorire
    
  • 
    Solul poluat - in rezultatul descompuneri materiei organce dn sol in aer sunt eliminati amoniacul, metanul, hidrogenul sulfurat.
    
• 
  artificiale
  
  • 
    procesele de combustie – in atmosfera se degaja oxizi de sulf, azot, carbon, aldehide, hidrocarburi, pulberi
    
  • 
    transportul – (terestru in primul rind) – CO2, oxizi de azot, hidrocarburi, plumb
    
  • 
    procesele industriale
    

38.Poluantii atmosferici, clasificarea lor dupa actiunea directa asupra organismului.

In dependenta de.. se clasifica in:

1. 
   iritanti – oxizii de sulf, de azot, clorul si compusi lui, amoniacul, pulberii in suspensie
   
2. 
   asfixanti – CO, hdrogenul sulfurat, acdul cianhidric, cianurile, nitritii
   
3. 
   toxici – plumbul, cdmiul, mercurul, arseniul, fluorul, pesticidele
   
4. 
   cancerigeni – hidrocarburile policiclice aromatice, nitrozaminele, aminele aromatice, pesticidele organice, praful de tutun, substantele neorganice ca plumbul, nickeul, cadmiul, cromul.
   
5. 
   fibrozanti – oxzi de fier, pulberii de azest, boxidul de siliciu, beriliul si toti poluantii iritanti.
   

39. Efectele poluarii aerului atmosferic asupra sanatatii (directe si indirecte)

Poluarea poate avea actiune:

• 
  directa
  
  • 
    aparitia efectelor acute. Efectele acue apar dpa expuneri de scurta durata a substantelor toice in concentratii mari. Efectele acute se pot manifesta prin intoxicatii sau prin agravarea sau decompensarea une boli existente.
    
  • 
    Efectele cronice – apar dupa expunere de lunga durata, ani de zile, a unor conc moderate. Ef. Cronice pot aparea in rezultatul cumularii materiale sau functionale. In rezultatul cumularii materiale in diferite organe, tesuturi toxice se depun in asa numite depouri. In anumite conditi aceste depouri se manifesta prin actiune toxica a preparatului dat. Cumularea materiala poseda plumbul, cadmiul, mercurul. Cumulare functionala poseda poluantii iritanti. Ea se manifesta cu aparita dpa o perioada de timp a imbolnavirilor datorata dereglarii functiei organelor.
    
  • 
    Efecte tardive – aparitia fenomenelor patologice dupa o perioada lunga de timp (actiune cancerigena, mutagena)
    
• 
  indirecta
  
  • 
    se manifesta asupra climatului, astfel creste numarul de zile cu ceata, se reduc radiatiile calorice. Poluantii influenteazaa si asupra radiatiilor luminoase, astfel la o poluare .. luminozitatea poate scadea cu 10-50%. La poluarea atmosfereai este retinut radiatia ultravoleta. Ea influenteaza asupra plantelor, animalelor, indicator a unui grad inalt de poluare sunt albinile. Poluarea atmosferei se observa in viata – apar mirosuri neplacute, coroziunea metalelor, degradeaza obiectele de cauciuc, metal, scade vizibilitatea. Apar pierderi economice. Degradeaza operele de arta.
    

40. Masuri de protectie a aerului atmosferic

tehnologice – pe prim plan!

• 
  reducerea sau excluderea evacuarii subst nocive in atmosfera.
  
• 
  Trecerea la procese tehnologice inchise, continue.
  
• 
  Recuperarea si utilizarea reziduurilor industriale.
  
• 
  Inlocuirea subst toice cu cele inofensive.
  
• 
  Epurarea materiei prime de compusi nocivi.
  
• 
  Inlocuirea proceselor de prelucrare, care genereaza pulberi.
  
• 
  Perfecionarea proceselor de ardere
  
• 
  Ermetizarea proceselor tehnologice.
  

de planificare

• 
  planificarea corecta a centrelor populate
  
• 
  stailire zonelor de protectie sanitara
  
• 
  plantarea zonelor verzi in centrele populate
  

sanitar-tehnice

• 
  Epurarea reziduurilor (folosirea filtrelor, camerelor de sedimentare, de captare a pulberilor,
  
• 
  Folosirea dispozitivelor de prelucrare termica a reziduurilor si anume)
  
• 
  Epurarea catalitca a gazelor
  
• 
  Ozonarea gazelor formate
  
• 
  Construirea cosurilor de evacuare inalte (masuri poliactive)
  

legislative

• 
  elaborarea CMA pentru substanetel evacuate in aerul atmosferic
  
• 
  elaborarea masurilor de atingere a emanarilor maxime admisibile
  
• 
  elaborarea standartelor pentru materia prima
  

41. Ventilaţia naturală a încăperilor. Tipurile ei şi factorii ce o determină.

Cu scop de a menţine parametrii optimi ai mediului aerian în încăperi este necesar a înlătura aerul poluat şi de a debita aer curat. Pentru aceasta sunt folosite diferite sisteme de ventilaţie. Ventilaţia presupune substituirea completă sau parţială a aerului impurificat prin aer curat.

Dupa modul de formare a presiunii pentru deplasarea aerului entilatia poate fi:

ventilatie naturala

ventilatie artificiala

Prin ventilatie naturala se subintelege schimbul de aer din camera cu aerul din exterior prin ferestruica, oberlihturi, canale de ventilatie, prin materiale de constructie. Ventilatia naturala poate fi:

Neorganizata

~ curenti de aer

~ deschiderea intimplatoare a geamurilor

~ Infiltrare (geamuri neermetice, pereti)

Organizata

~ prin aeratie

~ prin canale de extragere

Ventilatia naturala se realizeaza sub influenta diferentei de temperatura dintre aerul extern si cel de camera, precum si in urma diferentei de presiune.

Cantitatea de aer care trebuie debitată în încăpere într-o unitate de timp depinde de o serie de factori: cubatura încăperii, numărul de oameni, caracterul lucrului îndeplinit, factorii nocivi care se află în aerul încăperii.

Pentru încăperile în care se efectuează o muncă fizică grea (întreprinderi industriale, săli de sport), în saloane de spital ş.a. cantitatea de aer cheltuită pe oră la un om trebuie să fie mărită, deoarece în aceste încăperi, în urma respiraţiei intense, transpiraţiei ş.a. modificările mediului aerian sunt mai însemnate.

Oberlihturile se deschid sub un unghi de 45°C faţă de suprafaţa ferestrei, ceea ce contribuie la încălzirea prealabilă a aerului rece. Acest fapt permite a ţine timp îndelungat iarna oberlihturile deschise şi în prezenţa oamenilor.

Pentru asigurarea unei aerisiri suficiente, suprafaţa generală a ferestruicilor şi oberlihturilor trebuie să constituie cel puţin 1/50 din suprafaţa podelei. Un efect mai bun oferă aerisirea prin curenţi, În 3-5 minute curenţii de aer pot asigura un schimb complet al aerului din cameră.

42. Ventilaţia artificială -tipurile ei, aplicarea lor.

În încăperile aglomerate, în care aerul este puternic impurificat, ventilaţia naturală nu poate asigura schimbul necesar de aer. În aceste cazuri se recurge la ventilaţia mecanică artificială. Ventilaţia artificială poate fi locală şi centrală.

Ventilaţia locală de aspiraţie se foloseşte pentru a preîntâmpina răspândirea în toată încăperea a substanţelor nocive ce se degajă la efectuarea diferitelor operaţii. Sistemul de ventilaţie locală de aspiraţie se va amenaja în formă de hotă, umbrelă.

Ventilaţia centrală este mai perfectă şi funcţionează fără zgomot. Există următoarele feluri de ventilaţie artificială: prin refulare, prin aspiraţie şi combinată-prin refulare şi aspiraţie. În cazul ventilaţiei prin refulare în încăpere pătrunde aerul atmosferic, iar cel impurificat se elimină prin ferestruici sau oberlihturi. La ventilaţia prin aspiraţie aerul este eliminat, în mod mecanic, din încăpere, iar aerul curat are acces prin ferestre, fisuri, porii din pereţi.

În cazul ventilaţiei prin aspiraţie şi refulare atât afluxul, cât şi refularea aerului se efectuează pe cale mecanică.

În anumite condiţii în cadrul ventilaţiei artificiale, aerul care este introdus în încăpere este supus unor operaţii de răcire sau încălzire, de uscare sau umidificare, de purificare de praf sau de unele gaze şi chiar dezinfecţie. Această operaţie complexă de tratare a aerului poartă denumirea de condiţionare, iar aerul debitat în încăpere se numeşte aer condiţionat.

În ultimul timp a căpătat o largă răspândire aerul condiţionat, ca fiind cel mai indicat tip de ventilaţie artificială. Cu ajutorul condiţionatoarelor în interiorul încăperii se creează, în mod artificial, condiţii microclimatice necesare.

Sistemul de ventilaţie, oricare ar fi el, trebuie să corespundă câtorva condiţii igienice şi anume:

- să nu introducă din exterior aer poluat care să acţioneze nociv asupra locatarilor;

- să nu modifice brusc proprietăţile fizice ale aerului şi îndeosebi temperatura acestuia, pentru a nu avea efecte nefavorabile;

- să nu producă zgomot, vibraţii sau alte acţiuni nocive legate de funcţionarea instalaţiei;

- să funcţioneze tot timpul anului, indiferent de condiţiile exterioare sau interioare.

43. Metoda de calcul a volumului şi multiplului de ventilaţie necesar în locuinţe şi încăperi publice.

Calculul volulmului necesar de ventilatie

Volumul de ventilatie se numeste cantitatea de aer pur, m³ , necesar de a debita in incapere in decurs de o ora pentru o persoana

El se calculeaza dupa formula

L =C/(q-p)

L – volumul de ventilatie

C – cantitatea de CO₂ expirata de o persoana pe ora

p – CMA a CO₂ in aerul incaperii, ‰

q – cantitatea de CO₂ din aerul debitat in incapere, ‰

La un lucru fizic usor o persoana elimina in mediu 22.6 litri de CO₂ , la un lucru de efort mijlociu 30-32litri, la un lucru greu 40. litri si mai mult.

CMA pentru CO₂ in incaperi este 1l/m³ sau 1‰ . Concentratia CO₂ in aerul atmosferic e luata de 0.4‰ sau 0.4 l/m³ .

Aceasta marime a volumului de ventilatie poate fi calculata astfel numai pentru incaperile de locuit si cele de productie, unde factorul limitant al impurificarii aerului este CO₂

Deteminarea multiplului de ventilatie

Multiplul schimbului de aer se numeste marimea ce arata de cite ori aerul incaperii este schimbat complet in decurs de o ora.

P=Q/W

Unde:

P - multiplul schimbului de aer;

Q - volumul de aer debitat sau expirat din incapere intr-o ora, m³

W - volumul incaperii, m³.

Volumul de aer debitat sau aspirat din incapere prin gaura de ventilatie se determina dupa formula

Q=a*v*3600 (m³/h)

Unde

Q - volumul de aer, m3/h;

a - suprafata gaurii de ventilate, m2;

v - viteza de miscare a aerului in gaura de ventilatie, m/s.

3 600 - secunde intr-o ora

Daca in incapere sint citeva gauri de ventilafie, atunci se de-termina volumul debitat sau aspirat pentru fiecare din ele si rezultatele se sumeaza.

Viteza de miscare a aerului in gaura de ventilate este determinata cu anemometrul cu palete sau cu catatermometrul.

45.Exigente igienice fata de iluminarea naturala a incaperilor. Factorii ceo influenteaza.Indicii de apreciere a iluminarii naturale, normative pentru diferite incaperi.

Exigentele igienice fata de iluminarea incaperilor:

4. 
   sa asigure un nivel satisfacator in intreg cimpul de vedere
   
5. 
   sa asigure nivel optim pentru diverse activitati
   
6. 
   sa fie relativ uniforma
   
7. 
   sa potejeze ocii de radiatiile provenite de la sursa sau reflectare de pe suprafata de lucru
   
8. 
   sa fie cu radiatie adecvata pentru evitarea umbrelor
   
9. 
   lumin de la sursele artificiale sa fie de un spectru apropiat celui natural
   

Indicii ce caracterizeaza iluminarea:

4. 
   componenta spectrala (ca sursa de lumina s a cele reflectate)
   
5. 
   intensitatea
   
6. 
   gradul de nititate (a surseu sau a suprafetei reflectate)
   
7. 
   uniformitatea
   

Iluminarea naturala

Factorii ce influenteaza iluminarea naturala a incaperilor:

4. 
   clima de lumina a teritoriului – rezultata
   
5. 
   orientarea geamurilor -
   
6. 
   obstacolele din fata geamurilor -
   
7. 
   tipul, forma, dimensiunile, amplasarea geamurilor, modul de intretinere al geamurilor
   
8. 
   mijloacele de ecranare a geamurilor, adincimea incaperi, culoarea peretilor si a mobilierului
   

Metodele de determinare a iluminatului natural:

• 
  metode tehnice
  
• 
  metode geometrice
  

Indicii (m geom):

• 
  coeficientul de luminozitate
  
• 
  ungiul de incidenta (ungi de petrundere)
  
• 
  unghiul de deschidere
  

Indicii (m tehn):

• 
  coeficientul de iluminare naturale
  
• 
  coeficientul de adincime a incaperii
  
• 
  coef dee uniformitatea iluminatului
  
• 
  gradul de retinere al luminii de catre geam
  

Carcteristicle luminatului natural:

• 
  poseda actiune termica
  
• 
  actiune psihofiziologica
  
• 
  act bactericida
  

46. Sursele de iluminare artificiala a incaperilor,caracteristica lor generala.

In calitate de surse de iluminare artificiala se folosesc lampile incandescente () si lampile fluorescente.

Lampile incandescente sunt surse cu radiati peponderent termica. Energia maxima a acestor lampi se afla in diapazonul radiatiilor infrarosii. Pentru a evita actiunea orbitoare a firului incandescent, lampile se vor folosi in corpurile de iluminat. Deosebim corpuri de iluminat cu lumina difuza, ce emana lumina reflectat si directa.

Lampile fluorescente, in dependenta de componenta luminoforului:

• 
  cu lumina de zi (LZ)
  
• 
  cu lumina alba (LA)
  
• 
  cu lumina alba rece (LAR)
  
• 
  cu lumina alba calda (LAC)
  

Avantajele lampilor fluorescente:

• 
  dupa spectrul de radiate lumina se apropie de lumina naturala
  
• 
  au o stralucire neinsemnata
  
• 
  asigura o lumina difuza, ce nu asigura umbre pronuntate
  
• 
  asigura o transmitere mai corecta a culorilor
  
• 
  sunt mai econome.
  

Dezavantajele:

• 
  efectul stroboscopic – in lampi fluxul de energie se schimba in conformitate cu oscilatiile curentului alternativ din retea. In cazul efectului stroboscopic are loc denaturarea perceperii vizuale a obiectelor care se misca se rotesc sau isi schimba directia miscarii
  
• 
  senzatie de semiintuneric
  
• 
  regulatorul de pornire poate sa creeze un sunet monoton
  

47. Metodele de studiere şi apreciere a iluminării artificiale a încăperilor.

Metode de determinare a iluminatului artificial:

• 
  tehnica
  
• 
  de calcul
  

Indicii de apreciere a iluminatului artificial:

• 
  m. tehnice:
  
  • 
    luxmetria
    
  • 
    determinarea coeficientului de refllexie al fondului
    
  • 
    uniformitatea luminii
    
• 
  m. de calcul:
  
  • 
    coeficientul “e”
    
  • 
    metoda Watt
    

Avanajul iluminarii artificiale fata de cea naturala cu ajutorul iluminarii artificiale se poate obtine o lumina stabila si de intensitate dorita.

Aprecierea iluminarii artificiale se executa cu ajutorul luxmetrului

Calculul iluminarii cu lampile incandescente se efectueaza conform coeficientului e si metodei Watt.

Calculul conform coeficientului ''e''. Se iau numarul lampilor din incapere si puterea lor in wati. Produsul acestei marimi se imparte la suprafafa incaperii si se determina puterea specifica a lampilor,W/m2. Pentru aflarea iluminarii se inmulteste puterea specifica a lampilor la coeficientui ''e'', care arata citi lucsi dau puterea egala cu 1 W/m2.

Calculul dupa metoda ''Watt''. Aceasta metoda permite a calcula intensitatea iluminarii artificiale creata de lampi de difenta putere, conventional lumdu-se lumina ce o dau 10 W la 1 m2.

Pentru determinarea iluminarii, initial se calculeaza puterea speccifica a lampilor. Dupa aceasta, se determina iluminarea minima orizontala la puterea specifica de 10 W/m ,tinindu-se cont de puterea lampilor si de tensiune.

Valoarea dedusa se inmulteste la puterea specifica reala si se imparte la 10. Pentru calcul se aplica formula

Lampile e necesar sa fie amplasate uniform, simetric, suspendate la aceeasi inaltime. In fiecare corp de iluminat vor fi instalate lampi de o putere identica. Nerespectarea acestor conditii reduce exactitatea calculului