1. Intervenţii ale deputaţilor

Domnul Viorel Pupeză:

Declaraţie politică: "Traian Băsescu - terminator mioritic".

În mintea celor mai mulţi români, numele preşedintelui Traian Băsescu rămâne legat de trei scandaluri: "Flota" (39,5%), casa din strada Mihăileanu (15%) şi demisia Elenei Udrea (12%). Sunt rezultatele studiului realizat de "Grupul de Studii Sociale 2000". Nimic surprinzător, pentru că românii nu au avut parte decât de păcăleli, genul preşedintelui în funcţie, care se lasă antrenat în guerille mărunte, inconştiente, în populisme de genul aruncat sticla de şampanie în popor şi hei-rup-uri pe la podul de la Mărăcineni sau, mai nou, pe Valea Oltului.

Ce se întâmplă astăzi în România se numeşte dezastru. Iar preşedintele Traian Băsescu păstoreşte acum ruinele din spaţiul carpato-danubiano-pontic ... Actuala Putere şi, implicit, preşedintele Traian Băsescu este un adevărat Terminator al vieţii românilor. Pe lângă dezastrul ce risipeşte munca şi chiar "viaţa" unor sărmani ţărani, pe lângă haosul din agricultură, sănătate, învăţământ, fiscalitate, justiţie, şi lista ar mai putea continua, mai există şi un alt fel de "dezastru", cel politic.

Preşedintele tuturor democraţilor, pentru că nu putem spune că este, după cum se comportă, al tuturor românilor, alimentează scandaluri între Palate, între Putere şi Opoziţie. Dimpotrivă, a respins orice dialog cu Opoziţia, rămânând starostele Alianţei "Departe de Adevăr", şi refuzând să devină un preşedinte pentru toţi, deasupra doctrinelor politice. El vrea să termine şi ultima fărâmă a statului de drept, alimentând cancanuri în justiţie, sub pretextul luptei împotriva corupţiei.

Imixtiunea Palatului Cotroceni în actele de justiţie distruge democraţia şi, în plus, termină şi un mediu de afaceri ocolit de investitorii străini. Pe cei pe care-i mai avem, îi ducem şi în procese, tocmai în capătul axei lui Băsescu, la Washington.

Democraţii, la comanda preşedintelui Băsescu, au sunat goarna înfiinţării unui mare partid prezidenţial. Viitorul Partid Popular se va sprijini pe imaginea aceluiaşi Traian Băsescu.

Până la cooptarea altor formaţiuni, cu doctrine apropiate, ei se luptă să atragă parlamentari, primari, consilieri judeţeni şi locali, dar şi colegi liberali nemulţumiţi. Un astfel de amalgam, numit partid popular, este continuatorul gândirii băsesciene.

Toate intervenţiile sale de până acum au fost dure, debalansate, autoritare, nu rareori batjocoritoare. După ce a criticat actualul Guvern, la moment de bilanţ, preşedintele ne spune că şi el este artizanul reformei - păguboase, spunem noi - exact ca "musca la arat".

Când să iasă românii în stradă pentru abonamentul la gaze, sunt aduşi acasă şi ostatecii, şi toată lumea se uită la ei şi la salvatorul Băsescu, şi uită de toate grijile şi facturile. Băsescu nu a gestionat criza, dar aparenţa că se implică a rupt gura flămândă a târgului.

Ce fel de actor este el? Oricum, nu unul al strategiei, ci al tacticii. El aleargă după chestiuni mediatice mărunte, în detrimentul acţiunii. Finalmente, pentru că nu ţine de foame şi nici de cald, imaginea lui va deveni păguboasă. Băsescu este văzut peste tot, până şi la meciurile de fotbal, handbal sau hochei, la reconstrucţia podurilor, la căpătâiul greviştilor foamei, oriunde fierbe ceva. Acum este aplaudat de public, dar va fi taxat, în curând, tocmai ca un vânător de aplauze şi de imagine.

Totuşi, Băsescu nu are obiective politice naţionale pe care să le promoveze cu popularitatea sa. El încă mai improvizează, inacceptabil pentru un şef de stat, iar de dragul imaginii personale, transformă imprevizibilul şi instabilitatea în instrumente ale guvernării.

O astfel de manieră de a face politică a fost lăsată moştenire şi unor discipoli cu rezonanţă. Elenele din viaţa lui Băsescu, democratele - Udrea şi mezina familiei, au preluat deja câte ceva din obiceiurile preşedintelui, făcându-şi imagine fie prin anunţuri subtile care să-i distrugă pe liberali, fie prin videoclipuri, unde imaginea de "Terminator" sugerează cel mai bine că "Mi s-a pus pata pe tine!".

		Domnul Ion Luchian: În ultima perioadă s-a discutat tot mai mult despre activitatea pe care o desfăşoară astăzi serviciile secrete, precum şi de rolul pe care ar trebui acestea să îl joace în societatea românească a secolului XXI. Această dezbatere a pornit şi de la pachetul de legi privind siguranţa naţională, trimis recent de către preşedintele Traian Băsescu la comisiile de specialitate ale Parlamentului. Din păcate, aceste legi propuse nu fac decât să ducă la extinderea competenţelor serviciilor secrete şi la restrângerea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor români. Astfel, aceste legi conferă multe drepturi şi o imunitate lărgită agenţilor serviciilor de informaţii din România, şi în special celor ai SRI. Agenţii SRI capătă, prin aceste legi, dreptul de a administra probe în vederea declanşării urmăririi penale, în cazul unor infracţiuni care constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale, primesc dreptul de a constata flagrante şi de a-i prinde pe făptaşi, în cazul unor acte de pregătire sau săvârşire a unor atentate sau acte de terorism, dar şi în cazul unor infracţiuni de corupţie. Mai mult, încă, în privinţa interceptării telefoanelor - în materie de siguranţă naţională - SRI doreşte ca acest lucru să se facă cu mandat doar de la procurori, şi nu de la judecători, cum prevede actualul Cod de procedură penală. Astfel, într-un document postat zilele trecute pe pagina de internet a SRI, se încearcă să se demonstreze că trebuie tratate diferit chestiunile care ţin de desfăşurarea instrucţiei penale de cele care privesc apărarea naţională. Astfel, interceptările telefonice, în cazul primelor, ar trebui făcute cu mandat de la judecător, iar celelalte - cu mandat de la procuror, şi asta pentru că, se arată în respectivul document, judecătorii nu deţin certificate de securitate (ORNISS), şi nu au competenţa de a manevra documente clasificate. Or, toate aceste lucruri expuse mai sus sunt, în opinia mea, inacceptabile pentru un stat civilizat, care aspiră la integrarea europeană, aflat la începutul secolului XXI, şi nu în plină epocă stalinistă. În ciuda retoricii referitoare la necesitatea sporirii securităţii, pe fondul luptei împotriva terorismului, este totuşi de neînţeles pentru mine această dorinţă excesivă pe care o manifestă unii, de lărgire a atribuţiilor serviciilor secrete, în condiţiile în care România nu se află în război cu nimeni, decât poate cu ea însăşi. Eu cred că, la doar 16 ani de la ieşirea dintr-un regim totalitar, în care Securitatea era atotputernică şi controla aproape toate aspectele vieţii noastre, nu întărirea serviciilor secrete ar trebui să ne preocupe, ci - dimpotrivă - ar trebui să fim preocupaţi în primul rând de consolidarea instituţiilor esenţiale ale democraţiei, de sporirea şi respectarea în cea mai mare măsură a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. De o educaţie în spiritul respectării libertăţii şi drepturilor omului are nevoie România acum, şi nu de căutarea feluritelor mijloace de limitare a acestei libertăţi, indiferent de motivul care animă aceste limitări, cum ar fi lupta anticorupţie sau antiterorism. Căci, aşa cum bine remarca unul dintre cei mai mari gânditori liberali ai secolului trecut, "în fiecare moment se vor putea promite avantaje concrete şi palpabile de pe urma reducerii libertăţii, în timp ce beneficiile astfel sacrificate vor fi întotdeauna necunoscute şi nesigure".
		Domnul Constantin Traian Igaş: Declaraţie politică: "Moştenirea lăsată naţiunii române de către Emanuil Gojdu". Ne aflăm în aceste zile puşi în situaţia de a lua o decizie, de a hotărî soarta unei fundaţii care a făcut, de-a lungul timpului, nenumărate lucruri beneficie pentru intelectualitatea română. Mă refer astăzi la fundaţia creată de un român în sprijinul românilor, iar, astăzi, nouă, românilor, ni se cere să ne lepădăm de tot ceea ce Emanuil Gojdu a creat pentru noi, românii. Din dorinţa de a se evita posibile viitoare sau eventuale conflicte româno-maghiare, România este pe punctul de a da înapoi, încă o dată, trecând peste dorinţele marelui Emanuil Gojdu, dorinţe lăsate prin testament, şi care acum se doreşte a fi anulate. Celor care poate nu cunosc activitatea sau viaţa lui Emanuil Gojdu, aş dori să le spun câteva cuvinte, pentru a înţelege mai bine ceea ce el ne-a lăsat nouă, românilor, moştenire. Emanuil Gojdu, român stabilit în Ungaria, dar care nu şi-a uitat originile, s-a afirmat aici ca unul dintre cei mai buni avocaţi din Pesta, devenind o autoritate juridică foarte respectată şi căutată în Ungaria. Treptat, îmbrăţişează şi cariera politică, devenind unul dintre semnatarii Programului Politic de la Pesta, al Revoluţiei din 1848, în care se stipula necesitatea folosirii neîngrădite a limbii române în şcoli. Devine, în acest timp, un promotor consecvent al intereselor româneşti. În calitate de deputat de Tinca-Bihor, a susţinut în Parlamentul de la Budapesta recunoaşterea drepturilor comunităţii româneşti, în special cu privire la învăţământul în limba română. Acelaşi Parlament de la Budapesta salută acum, cu mult entuziasm, votând, aproape în unanimitate, acest tratat româno-maghiar prin care practic noi românii renunţăm, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, la o bogăţie moştenită prin voinţa lui Emanuil Gojdu, şi facem părţii maghiare un cadou nesperat de aceasta. Revin, însă, la Emanuil Gojdu, care - cu literă de moarte - lasă averea sa în administrarea unei fundaţii ce-i va purta numele. Aceasta a funcţionat efectiv între 1870 şi 1917. Insist asupra faptului că, în testamentul său, redactat în anul 1869, Emanuil Gojdu a "lăsat moştenire averea sa naţiunii române din Transilvania şi Ungaria", acordând burse române pentru tinerii români. Până în prezent, bursierii Gojdu au beneficiat de studii în prestigioase universităţi europene din Berlin, Graz, Heidellberg, Innsbruck, Munchen, Budapesta, Lausanne, Lemberg, Paris, Tubingen, Schemnitz, Cernăuţi sau Cluj. Mai vreau să amintesc şi câteva nume de personalităţi române care au beneficiat de bursele fundaţiei, unele dintre acestea chiar găsindu-şi găzduire în imobilele Fundaţiei, pe parcursul studiilor: Octavian Goga, Constantin Daicoviciu, Traian Vuia sau Victor Babeş. Acum, prin acest tratat al domnului ministru Mihai Răzvan Ungureanu, faţă de care îmi exprim toată stima şi consideraţia, renunţăm la această moştenire, facem Guvernului maghiar un cadou extraordinar, cadou care însă ne-a fost lăsat nouă, dar pe care nu ştim să-l apreciem şi să ne bucurăm de el. Aflate în centrul Bucureştiului, imobilele Fundaţiei Gojdu, reprezentate de un complex de opt corpuri de clădire, sunt evaluate astăzi la suma de 12 milioane de dolari, doamnelor şi domnilor. Un alt fapt pe care doresc să-l prezint în faţa dumneavoastră, fapt ce reiese din documentele fundaţiei, se referă la numărul de burse acordate până acum graţie lui Emanuil Gojdu: 1492 de burse şi 358 de ajutoare acordate între 1871-1900, iar între 1901-1919 - 2.134 de burse şi 595 de ajutoare. Astfel, Fundaţia Gojdu a format peste 1.000 dintre intelectualii români din perioada 1871 - 1918. Specific faptul că o parte dintre burse au fost acordate pentru învăţământul universitar, o parte pentru cel preuniversitar. Nu pot să trec peste un alt lucru deosebit de important, pe care cred că ar trebui să-l ia în considerare cu toţii: Fundaţia instituită sub numele lui Emanuil Gojdu este una de natură privată, asupra căreia nici o altă autoritate, fie chiar statală, nu poate interveni, nu o poate anula din punct de vedere juridic şi nu poate dispune în vreun fel de Patrimoniul lăsat naţiunii române de proprietarul acestuia. Salut, în acest moment, votul colegilor mei parlamentari, vot prin care au hotărât remiterea Ordonanţei privind Acordul româno-ungar de utilizare la Budapesta a Fundaţiei publice Gojdu. Prin acest acord bilateral, semnat de ministrul de externe, domnul Mihai Răzvan Ungureanu, la 20 octombrie 2005, se prevede înfiinţarea unei Fundaţii Gojdu ungaro-române, supusă legilor maghiare, care să achiziţioneze câteva încăperi în complexul de clădiri Gojdu din Budapesta. Semnăm, însă, acest tratat, fără a lua în considerare nici vocea Bisericii Ortodoxe Române, nici pe cea a Academiei Române, care îşi exprimă nemulţumirea faţă de acest act de cedare al Guvernului României în problema Gojdu. Acest tratat nu face altceva decât să înfiinţeze o nouă fundaţie ungaro-română, prin care orice pretenţii ale românilor ortodocşi din Ardeal, faţă de bunurile Fundaţiei Gojdu, sunt anulate pentru totdeauna. Cred că esenţa acestei probleme poate fi exprimată într-o propoziţie cât se poate de simplistă şi clară: România renunţă la revendicarea bunurilor materiale ce aparţin acestei fundaţii. Nu pot decât să salut, încă o dată, avizul negativ dat de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, pronunţat pe 21 februarie. Consider că problema Fundaţiei Gojdu se impune şi merită a fi rediscutată şi reanalizată, cu atât mai mult cu cât am reuşit să trecem peste campaniile de dezinformare asupra unei probleme foarte importante pentru noi, toţi românii, dar cu precădere a acelora dintre români care se vor putea bucura de bursele fundaţiei. Această problemă este una care implică, aşa după cum spuneau înalţii ierarhi ai ortodoxiei române "nu doar materialitatea unei moşteniri fabuloase, ci şi demnitatea noastră naţională".
		Doamna Mihaela Adriana Rusu: În data de 17 februarie 2006, Catedrala "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" din Satu Mare a redevenit greco-catolică. Executorul judecătoresc s-a deplasat la sfântul lăcaş pentru a executa decizia Curţii de Apel Oradea exact la ora 6,30, moment ales intenţionat şi care nu a fost făcut public, pentru a se evita prezenţa masivă a credincioşilor în jurul lăcaşului, care ar fi putut ajunge la violenţă. Decizia Curţii de Apel Oradea a dat drept câştig de cauză greco-catolicilor, iar parohiile ortodoxe "Satu Mare II" şi "Sfinţii Arhangheli" au fost evacuate. Redau mai jos poziţia Protopopului ortodox Satu Mare: "Noi, Protopopiatul Ortodox Satu Mare, am luat act cu indignare şi cu stupoare de executarea ilegală pe care a dus-o la îndeplinire executorul judecătoresc. Cu sprijinul organelor de ordine şi al autorităţilor locale au reuşit scoaterea în stradă a 4000 de credincioşi ortodocşi, foşti greco-catolici sau urmaşi ai celor care au construit această biserică, şi să o atribuie unui număr infim de mic de catolici de rit bizantin. Este regretabil ca un sfânt lăcaş construit de credincioşi şi care, implicit, le aparţine în totalitate, să fie confiscat prin terpituri avocăţeşti, mai mult ilegale decât legale, celor care au oferit şi ultimul bănuţ pentru înfrumuseţarea ei şi nu au aşteptat nimic de la Roma sau din altă parte. Facem apel la autorităţile locale şi centrale să ia atitudine şi să intervină pentru soluţionarea pe cale paşnică a acestui conflict. Dreptul de crede, de a se ruga, de a moşteni şi păstra cele ce le-ai primit de la părinţi este unul singur". În această situaţie se află credincioşii de la Biserica "Sfinţii Arhangheli", foşti greco-catolici, astăzi ortodocşi. Duminica de 5 februarie am participat personal la slujba oficiată de preoţii ortodocşi evacuaţi, slujbă ţinută într-un cort. Ploaia curgea şi se prelingea şi prin pânza de cort. Ridicând ochii din pământ, am fost atentă asupra credincioşilor prezenţi. Erau aceleaşi persoane care participau la slujbe şi în Sfântul Lăcaş din care am fost evacuaţi. Dacă preoţii greco-catolici în cauză speră să crească numărul credincioşilor prin atragerea ortodocşilor care se rugau adineauri în această biserică, se înşeală amarnic. Poate vor exista credincioşi, dar în mică măsură, care nu vor renunţa la cultul ortodox. Mulţi ca mine au fost botezaţi, cununaţi, şi-au botezat copii conform cultului ortodox. De ce să renunţăm tocmai acum? Dacă nu există altă rezolvare, solicităm autorităţilor locale punerea la dispoziţie a unui spaţiu iar autorităţilor centrale ajutor pentru construirea unei noi catedrale, pentru ca nu noi, aceşti credincioşi, să suportăm situaţia de fapt, dar este bine a se ţine cont de această problemă şi pentru a se depăşi declanşarea unor conflicte între cele două culte, această situaţie constituind un caz care se va declanşa în mai multe zone din ţară, cu efecte asupra unei sfere a populaţiei acestei ţări.
		Domnul Eugen Bejinariu: Intitulez declaraţia politică de astăzi "Ofensivă, şantaj şi manifestări publice anticonstituţionale", prin care încercăm să atragem atenţia Guvernului asupra unor realităţi de mai multă vreme ocolite sau ignorate. Demersurile ONG-ului adus în viaţa politică şi la guvernare sub denumirea de UDMR au, chiar de la începutul anului 2006, exagerate insistenţe, un front mai larg la solicitări, şantaje şi ameninţări. La Cluj-Napoca, Comitetul de Iniţiativă Bolyai cere scindarea Universităţii "Babeş-Bolyai", inclusiv în scrisoarea adresată domnului prim-ministru, Călin Popescu Tăriceanu şi domnului preşedinte Traian Băsescu. Este mai mult decât supărătoare concluzia din această scrisoare potrivit căreia, "în cei 15 ani ce au trecut de la Revoluţie, nu s-a făcut nimic pentru realizarea egalităţii de şanse în învăţământul superior, în pofida faptului că, de-a lungul acestui deceniu şi jumătate, structura actuală s-a dovedit total nepotrivită pentru pregătirea tineretului maghiar din România". Această concluzie nu reflectă cu nimic realităţile şi ignoră, cu bună ştiinţă, convingerile conducerii Universităţii - Senat, Consiliul de Administraţie etc. Astăzi, Universitatea "Babeş-Bolyai" are 19 facultăţi cu predare în limba română, 16 facultăţi cu predate în limba maghiară, cu peste 50 de specializări, şi 10 facultăţi cu predare în limba germană. Tensiunile au escaladat până când l-au determinat pe rectorul Universităţii, prof. univ.dr. Nicolae Bocşan, să declare cu mâhnire şi îngrijorare: "Noi am făcut cel mai mult pentru învăţământul superior maghiar, noi suntem puşi la zid." La Bucureşti, domnul vicepremier Marko Bela, preşedintele UDMR, cere Alianţei D.A. să susţină şi să voteze Legea minorităţilor; poate genera enclavizarea ţării. În Ardeal, în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş se pregătesc manifestări pentru ziua de 15 martie, cu mii de fluturaşi şi cu promovarea unor programe de autoguvernare, manifestări în care se va declara autonomia Ţinutului Secuiesc. Recent, liderul UDMR Gyorgy Funda a declarat, cu mare seninătate în Comisia Europei, că domnia sa nu îi reprezintă pe români, ci pe maghiari. Moştenirea Gojdu, cu mare importanţă pentru pregătirea tinerilor români fără posibilităţi materiale, în şcoli şi universităţi din ţară şi străinătate, deşi are caracter privat, este pe cale de a fi cedată Ungariei. Evoluţia acestor evenimente se amplifică tocmai în perioada când urmează să se prezinte raportul de ţară privind integrarea României în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007. Astfel de presiuni, demersuri şi manifestări ale liderilor UDMR reprezintă şi acte de şantaj şi ameninţare. Menţionăm că, în judeţul Suceava nu avem etnici maghiari decât în foarte mică măsură, dar sunt, totuşi, prezente şi active toate structurile de conducere ale UDMR. Noi avem doar o singură întrebare pentru Guvernul Călin Popescu Tăriceanu, fundamentală în privinţa interesului naţional: este, oare, guvernată, în acest moment, România, ţară cu o îndelungată şi bogată istorie, cu atâtea probleme şi speranţe şi aflată acum în pragul integrării? Dacă este, atunci se impune constituirea unei comisii guvernamentale, incluzând sociologi, oameni politici şi din administraţie, care să analizeze, la faţa locului, realităţile populaţiei maghiare şi ale românilor din Ardeal. În temeiul acestor realităţi să fie concepută şi promovată politica în relaţiile cu UDMR, organizaţie nonguvernamentală aflată la guvernare.
		Domnul Marin Diaconescu: Declaraţie politică intitulată: "România, pe linie moartă". Weekend-ul acesta aţi avut deosebita plăcere de a intra în casa deputatului Adrian Năstase. După mai bine de două luni de profundă dorinţă de înfundare a acestui mare om politic, dragii noştri colegi de la Putere au blamat invitaţia adresată ziariştilor de domnul Adrian Năstase, pe motiv că acesta s-a dat în spectacol faţă de întreaga România prin gestul său. Domnul ministru Eugen Nicolăescu a criticat vehement dorinţa domnului deputat Adrian Năstase de a arăta ţării întregi că nu are nimic de ascuns. Cum este posibil să dezaprobi un asemenea gest, conturat de cele mai bune intenţii? Dacă nu invita presa, însemna că are ceva de ascuns, dacă a invitat presa, tot nu a făcut bine. Cu siguranţă că domnul ministru Eugen Nicolăescu suferă de o criză de personalitate ori de câte ori vine în discuţie numele unui membru PSD. De aproape un an şi jumătate, pe buzele domnilor de la Putere stă numele domnului Adrian Năstase, precum şi cel al membrilor care formează staff-ul PSD. Putem observa cu ochiul liber că domnul Adrian Năstase s-a transformat în coşmarul actualei guvernări. Cred că nu mai puteţi să dormiţi noaptea, dragi colegi de la Putere, cu gândul la prăbuşirea lui Adrian Năstase. După cum arată lucrurile, dumnealui s-a convertit în ghimpele în coasta Alianţei. Nu aveţi mândria de a accepta că sunteţi inferiori omului politic pe care încercaţi să îl doborâţi. Ştim cu toţii că "vulpea, când nu ajunge la struguri, spune că sunt acri." Păcat că recurgeţi la astfel de tertipuri pentru a salva Raportul de ţară care bate la uşă şi care transmite semnale negative. Aruncaţi cu noroi într-un om politic marcant de o rară diplomaţie, în loc să încercaţi să-i urmaţi exemplul şi să fiţi oameni, dincolo de toate. Ar fi o greşeală să pretindem corectitudine şi diplomaţie din partea unor oameni care nu au avut niciodată tangenţe cu aceste calităţi. Îmi pare rău, distinşi colegi, dar faptele vorbesc de la sine.
		Domnul Mircea Valer Puşcă: Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Eterna şi fascinanta România" sau "Brusca şi violenta iluminare în recunoaşterea valorilor până nu demult necunoscute". Cititorul care, după parcurgerea titlului, va avea răbdarea să parcurgă şi substanţa articolului, va putea, probabil, să se regăsească în "tiparul" comportamental pe care-l voi invoca. Este vorba de un amalgam de normal şi mai puţin normal, de un comportament mai degrabă păgubos decât profitabil. Încep prin a remarca şapte situaţii "comune" în spaţiul politic mioritic: Validarea unei "teze" are ca argument identitatea autorului, iar nu analiza fundamentelor tezei. O dată cu câştigarea unei funcţii de putere, IQ-ul (coeficientul de inteligenţă) al persoanei cunoaşte, ca prin minune, o creştere spontană. De "minunea" descrisă la punctul anterior beneficiază şi membrii de familie şi prietenii apropiaţi. "Cinstea" unui om depinde de ce parte a "baricadei" se află, mai mult decât de actele sau faptele, cinstite sau necinstite, pe care le-a înfăptuit. Regulile au ca unic scop crearea unui fundament pentru a putea explica, atunci când este cazul, celor "conduşi" de ce nu se poate ceea ce ei vor şi nicidecum de a stabili norme obligatorii, inclusiv pentru cei care conduc. Tentaţia depăşirii atribuţiilor, atât de vizibilă şi răspândită, are ca resort banala sete de putere a celor care trăiesc cu iluzia rolului mesianic care le-a fost rezervat de istorie. Din lupta care se dă între "forţa raţiunii" şi "raţiunea forţei", pierde cetăţeanul spectator, protagoniştii având permanent soluţia "schimbării tricourilor" (adică înregimentării în "echipa" câştigătoare). Cele mai sus expuse, observate de-a lungul anilor, nu vreau să fie interpretate ca o acuză adusă cuiva sau că nominalizându-le o fac pentru a incrimina pe cineva anume. Departe de mine intenţia de a fi judecător! Sunt conştient că nu-mi pot aroga un drept pe care nu-l am, cu atât mai mult cu cât nici nu-l doresc. Cu toate acestea, simt nevoia de a comunica ceea ce observ că nu funcţionează bine şi trăiesc cu speranţa că, odată puse sub lumina reflectorului, aceste disfuncţionalităţi vor deveni "problema" fiecăruia şi-a tuturor, în egală măsură. Răbdătorul cititor, ajuns cu lectura în acest punct, poate să se întrebe: dacă nu ai a aduce reproşuri şi nu vrei să judeci, atunci la ce bun să aduci în discuţie toate aceste comportamente, în fond, condamnabile? Încercând să nu-l dezamăgesc, voi spune că motivul neliniştilor sale nu este justificat. Şi nu este justificat fie doar pentru simplul fapt că nu eu trebuie să judec, să dau sentinţe. De judecat, dat sentinţe şi sancţiuni o va face cititorul, în calitatea lui de alegător, capabil să-i trimită la putere pe cei pe care-i consideră că-l reprezintă cel mai bine, pe cei pe care-i percepe ca fiind ataşaţi "binelui public" cu care se identifică el. Căci, odată şi odată, va trebui să învăţăm să preţuim istoria indivizilor, urmele pe care aceştia le lasă în urma lor de-a lungul timpului. Va trebui să învăţăm, atunci când ne încredinţăm viitorul în mâna altora şi delegăm competenţe, s-o facem în baza unor argumente susţinute de fapte. Nu de alta, dar eu chiar cred că: Istoria trebuie să conteze! Pe oricine, faptele şi actele politice iniţiate şi asumate îl pot caracteriza suficient de exact. Orice proiect este un continuum, un proces în derulare, susceptibil de a fi perfecţionat, actualizat, reorientat, adaptat etc. dar care poate fi şi identificat şi, mai mult, caracterizat a fi (sau nu) coerent, generos şi, nu în ultimul rând, util. Depinde de fiecare, de puterea şi angajamentul fiecăruia, ca un proiect să poată fi transformat în realitate. Din păcate, am uitat noi, cetăţenii români, că stă în puterea fiecăruia dintre noi să ne asumăm responsabilităţile în mod serios şi onest: oamenii politici - în acţiunile politice, cetăţenii alegători - în momentul alegerii, apoi în permanenta presiune pusă pe cei care au câştigat, pentru a-i determina să-şi focalizeze efortul pentru îndeplinirea programului în baza căruia au obţinut votul şi mandatul. Banal de simplu, dar cât de greu de îndeplinit! Le va fi uşor unora să supravieţuiască politic, înscriindu-se în linia de comportament descrisă în cele şapte puncte expuse mai sus, dacă nimeni nu se oboseşte să-i analizeze şi să-i sancţioneze. Încă ne este greu să facem ceea ce trebuie, cu toate că ştim exact ce ar trebui făcut. Acest paradox nu face decât să îmbogăţească zestrea "eternei şi fascinantei Românii"!