1. Intervenţii ale deputaţilor

(Consemnarea integrală a intervenţiei conform materialului depus la secretariatul de şedinţă.)

Pentru prima dată în istoria băncilor din România, salariaţii CEC sunt la un pas de a declanşa greva generală, ca urmare a divergenţelor apărute la negocierea contractului colectiv de muncă. Acţiunile angajaţilor CEC sunt determinate şi de faptul că în instituţiile în care lucrează domneşte o atmosferă de teroare.

Negocierile pe marginea contractului colectiv de muncă se află într-un grav impas, sugestiile sindicaliştilor lovindu-se de opacitatea conducerii CEC. Blocul Naţional Sindical susţine revendicările salariaţilor. Aceştia au solicitat majorarea salariilor, acordarea de plăţi compensatorii în caz de disponibilizare şi reducerea cu cel mult 1.000 a numărului de posturi.

Salariaţii CEC au propus două variante în ceea ce priveşte majorarea salarială: 15% începând cu data de 1 iunie 2005 şi o altă creştere, de 5%, din luna decembrie a acestui an ori o majorare în două tranşe de 10%, una din 1 iunie 2005 şi cealaltă din 1 decembrie 2005. În schimb, reprezentanţii administraţiei au oferit o creştere de 10% din 1 iunie şi încă 5% din decembrie, varianta propusă de conducere fiind de 12% din iunie şi anularea primei de Crăciun.

În ceea ce priveşte plăţile compensatorii, sindicaliştii au cerut 12 salarii la disponibilizare pentru cei cu o vechime în câmpul muncii de 15-20 de ani şi 15 salarii pentru cei cu o vechime mai mare de 20 de ani, administraţia oferind 9, respectiv, 12 salarii compensatorii, propunere neacceptată de salariaţi.

în aceste condiţii, atât sindicaliştii din CEC, cât şi Blocul Naţional Sindical solicită medierea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, pentru a se decide începerea sau nu a grevei generale.

Ar mai fi de adăugat faptul că integrarea României în Uniunea Europeană nu presupune doar eforturi financiare importante din partea administraţiei, ci şi altceva, respectarea drepturilor salariaţilor.

Astăzi o să mă refer şi la ceea ce se întâmplă de o săptămână, este vorba de greva celor de la CFR. administraţia, împreună cu Ministerul Transporturilor, în loc să încerce să negocieze şi să rezolve acest conflict, fiindcă în fiecare zi aduce pierderi destul de mari, nu face altceva decât să-i cheme în instanţă, pe diferite căi. Şi instanţele de judecată, de această dată, este pentru prima oară când au hotărât că greva este legală.

Aşa cum de altfel s-a şi procedat, sindicatele au urmat toate etapele legale pentru declanşarea grevei generale, aşa că normal ar fi ca administraţia şi conducerea ministerului să negocieze şi să dezamorseze acest conflict.

Vă mulţumesc.

		Domnul Corneliu Ciontu: Mulţumesc.
		Îi dau cuvântul domnului Mihai Apostolache, va urma domnul Sorin Paveliu. Mai este? Nu. Atunci, doamna Monica Ritzi.
		Domnul Mihai Cristian Apostolache: Stimaţi colegi, Ne aflăm, din nou, în faţa unei probe care dovedeşte neputinţa, lipsa de ştiinţă ori poate lipsa de voinţă politică a Guvernului actual: greva ceferiştilor! În România au mai fost astfel de greve, dar nu îmi amintesc vreuna care să fi fost declarată legală, aşa cum a fost aceasta. De fapt, ce cer protestatarii? Respectarea legii şi în ceea ce îi priveşte: reaşezarea grilei de salarizare potrivit prevederilor legale şi alocarea a 20 de tichete de masă. Cum a pornit Guvernul Alianţei D.A. negocierile cu ei? Spunându-le, zile în şir, NU! Un NU motivat doar de angajamentele asumate de către România, de a nu majora salarii în cazul societăţilor neperformante din punct de vedere economic. Eu nu am toate datele problemei, pentru că Guvernul nu s-a ostenit ca, din proprie iniţiativă, să le prezinte public. În consecinţă, nu pot şti exact ce efort financiar ar presupune îndeplinirea revendicărilor făcute de grevişti. Nu ştiu nici cum arată bugetul de venituri şi cheltuieli al C.F.R., ca să încerc să identific şi resursele pentru acoperirea solicitărilor salariaţilor. Câteva lucruri, însă, le cunosc foarte bine, pentru că, în aceste zile, mi le-au confirmat şi cetăţenii cu care am stat de vorbă: Foarte afectaţi au fost pensionarii, beneficiarii legii nr. 147/2000, care nu şi-au mai putut folosi cupoanele de transport cu tarif redus pe C.F.R. Au fost afectaţi şi navetiştii, care circulă, de regulă, pe baza unui abonament. Au fost afectaţi elevii şi studenţii, care au renunţat să mai meargă acasă la sfârşit de săptămână sau a făcut-o în condiţii nesigure, cu cheltuială mai mare, asumându-şi riscul de a face autostopul sau aşteptând ore în şir binecunoscutele microbuze, acum atât de aglomerate. Şi-au stricat vacanţa românii care, tocmai pentru că nu fac parte dintre cei bogaţi, au preferat să şi-o facă la preţ de extrasezon. Au avut de pierdut, enorm, exportatorii, care nu şi-au putut respecta termenele de livrare. Au pierdut şi importatorii, nevoiţi să-şi blocheze containerele în port, pe taxe imense. A pierdut C.F.R., prin neîncasarea banilor de la cel puţin 70% dintre potenţialii clienţi. Va pierde C.F.R., pentru că cei care au avut de suferit acum se vor reorienta către alte formule de transport, mai sigure şi mai serioase. Şi lista, cu siguranţă, ar putea să continue pe orizontală, cu societăţi pornind de la bufetul gării şi chioşcurile de ziare de pe peron şi până la hotelurile, restaurantele şi magazinele de pe litoral. Sunt doar câteva observaţii, cred eu, de bun simţ, care ar trebui să le dea mult de gândit celor care, iată, au dovedit că gestionează după ureche o situaţie de criză ca cea pe care o traversăm! În presa de ieri am citit câteva declaraţii ale unora dintre liderii greviştilor: Chiar dacă greva va fi declarată ilegală, aceasta tot va continua 16 zile! Situaţia ar putea scăpa de sub control! Am pierdut degeaba 48 de ore de negocieri!. Mâine, se încheie anul şcolar! Studenţii, la rându-le, au nevoie de transportul pe C.F.R. De asemenea, încep bacalaureatul şi admiterea. Este momentul ca această situaţie de criză să înceteze sau cei care nu sunt capabili să o gestioneze să îşi depună demisia, în favoarea altora, mai buni! Mulţumesc.
		Domnul Corneliu Ciontu: Mulţumesc.
		O invit pe doamna Monica Iacob Ridzi să ia cuvântul.
		Doamna Monica Iacob Ridzi: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Astăzi se împlinesc 15 ani de la acele tragice întâmplări care, după ce au zguduit ţara şi au şocat lumea întreagă, au intrat în istorie sub denumirea paşnică de evenimentele din 13-15 iunie. Atunci, tulburările sociale din Capitală luaseră amploare, ele scăpaseră practic de sub controlul autorităţilor, deşi erau departe de ceea ce s-ar putea numi rebeliune legionară. Cum organele de ordine ale vremii au dovedit o neimplicare soră cu trădarea, s-a recurs la o soluţie de pacificare de-a dreptul diabolică: aducerea minerilor. Timpul scurs de atunci a făcut să crească numărul necunoscutelor din această complicată ecuaţie social-politică. Ca om născut şi crescut în Valea Jiului, nu pot să-mi reprim câteva întrebări legitime: ce forţe necurate au declanşat aceste cumplite evenimente? cine a stat la baza acelor decizii delirante? a fost o mostră de infantilism politic sau un scenariu bine ticluit? oare nu existau căi legale de restabilire a ordinii într-un stat care se dorea a fi de drept? S-a găsit soluţia cu minerii, cea mai ieftină şi cea mai stupidă. Vreme de 15 ani s-a dat de înţeles că aceştia au venit chemaţi de simţul datoriei, animaţi de înaltul lor spirit civic. Niciodată o nelegiuire nu poate fi curmată printr-o altă nelegiuire. Mult mai vinovată decât sabia este mâna care o ridică. În politică, nu există păcat mai mare decât manipularea. Iar minerii au fost manipulaţi! Chiar dacă nu îi disculpă moral, acest lucru trebuie spus răspicat. Să avem tăria de a spune lucrurilor pe nume măcar în clipele jubiliare. Doamnelor şi domnilor parlamentari, Vreau să vă asigur că, astăzi, oamenii din Valea Jiului înţeleg dimensiunea copleşitoare a răului săvârşit: frânarea procesului de democratizare a statului, pierderea credibilităţii externe a României, întârzierea reformelor. În faţa ţării, Valea conştientă a Jiului cere astăzi iertare! La 15 ani de la acele triste evenimente, justiţia promite să facă lumină şi bineînţeles dreptate. Dreptatea şi adevărul trebuie să iasă la iveală, cei vinovaţi de această manipulare să răspundă în nume propriu în faţa legii. Să punem astfel capăt culpabilizării colective a minerilor, stigmatizând o categorie socio-profesională atât de largă, cu merite deosebite în istorie. Sunt multe de învăţat din lecţia amară a evenimentelor din 13-15 iunie. Şi dacă socotim că a sosit ceasul reconcilierii naţionale, să ne găsim forţa de a ne privi sinceri în ochi. Calitatea supremă a omului este puterea de a ierta. Vă mulţumesc.
		Domnul Corneliu Ciontu: Mulţumesc şi eu şi vă urez o zi pe placul dumneavoastră.