Declaraţia mea politică se referă la o problemă ce priveşte o largă categorie de cetăţeni: pensionarii. Consideraţi de unii "prea mulţi" sau "o povară pe umerii salariaţilor", pensionarii sunt acei oameni cuminţi, omenoşi, înzestraţi cu un bun simţ care depăşeşte prin mărimea sa chiar şi tupeul actualilor guvernaţi care le-au promis numai o viaţă mai bună în alegeri, pentru ca acum să-i trateze ca pe nişte vechituri care îi încurcă.
Desigur, Guvernul Tăriceanu tratează problema pensionarilor cu relaxare pentru că, nu-i aşa, cum să gândească altfel când nu doar ei, pensionarii, sunt acea pătură docilă a societăţii de care nu trebuie să se teamă nimeni? Nu sunt ei cei care se aşează cuminţi la cozi interminabile din primele zile ale anului pentru a-şi plăti impozitele şi taxele? Nu ei sunt cei care, cu mâinile şi picioarele îngheţate de frig, stau şi câteva nopţi la rând în faţa farmaciilor pentru a-şi primi "porţia de viaţă", medicamentele de care au nevoie? Nu dintre ei sunt cei care se sting în mizerie, valori ale trecutului după o viaţă de muncă?
Şi atunci de ce să se teamă domnii de la putere? De ce să nu "recoreleze" ei doar cu ceva mărunţiş pensiile aşa cum au făcut-o anul trecut? De ce să nu respingă Guvernul de exemplu, recent, iniţiativa de a oferi, de la buget, fonduri pentru suplimentarea veniturilor ridicol de mici ale artiştilor pensionari? De ce să nu-i lase să rişte să moară pe pensionarii diabetici, şi nu numai, pe care îi lasă fără insulină, în culmea disperării? Pentru că nu are dreptul să o facă!!!
Cine poate aprecia valoarea unui om ajuns, după o viaţă de muncă, să depindă de nişte drepturi financiare care i se cuvin, nu care îi sunt oferite ca ajutor?! Pentru că părinţii noştri nu primesc de la noi, cei activi în câmpul muncii, un ajutor, ci primesc înapoi ceea ce au oferit la rândul lor celorlalţi, societăţii în care au trăit şi au muncit!
Am urmărit cu toţii în mass-media privatizarea BCR, prezentată ca un succes al Guvernării Alianţei D.A. Nu vorbesc de faptul că nu este numai meritul Alianţei această privatizare, ci şi al Guvernării PSD din perioada 2000-2004, deşi este o realitate ascunsă opiniei publice de către actuala putere. Vorbesc despre faptul că mulţi din cei ce au majoritatea politică râvnesc la aceşti bani pe care să-i poată folosi în fel şi chip! Însă vin şi vă spun: ai cui sunt de drept aceşti bani? Cine a muncit pentru ei? Cine sunt cei care au dreptul să se bucure de rezultatele muncii lor? Nu cumva de acest drept trebuie să beneficieze şi pensionarii? Nu cumva şi sudoarea lor a curs pentru a se crea atâtea valori?
Consider că trebuie ca măcar o parte din banii obţinuţi de către stat ca urmare a privatizării BCR trebuie să constituie o resursă financiară menită să sprijine sistemul public de pensii! Pentru că este evident faptul că pensionarii trebuie să se bucure de dreptul lor garantat constituţional de a avea un trai decent. Pentru că o adevărată recalculare a pensiilor trebuie să ţină seama de realităţile în care trăiesc aceşti oameni. Cu bunele şi relele lor.
Şi mai vreau să adaug ceva. Domnilor guvernaţi, lucrurile se schimbă! Nu s-a încheiat încă luna de când pensionarii au ieşit în stradă la Galaţi pentru a-şi cere drepturile ce li se cuvin. Poate că dumneavoastră credeţi că veţi sta la putere etern. Insă ar trebui să ştiţi un lucru: toţi avem parte de bătrâneţe până la urmă. Veţi ajunge la fel ca ei şi veţi vedea! E drept, ei nu au "şansa" multor miniştri actuali de a câştiga milioane la bursă sau de a-şi vinde o singură acţiune la preţul cu care s-ar plăti câteva sute bune de pensii lunare aşa cum a făcut-o Premierul Tăriceanu. Însă ei au drepturi, drepturi pe care sunteţi obligaţi să le respectaţi, domnilor guvernanţi!
Închei amintindu-mi de versurile poetului: "În oraşu-n care plouă/ De trei ori pe săptămână/ Un bătrân şi o bătrână, două jucării stricate/ Merg ţinându-se de mână." Să sărutăm mâinile părinţilor noştri şi să le dăm posibilitatea de a primi ceea ce li se cuvine!
Domnul Adrian Semcu:
Stimaţi colegi,
Întrucât am certitudinea că fiecare dintre dumneavoastră este preocupat de starea actuală şi de viitorul acestei ţări, doresc să vă aduc în atenţie un eveniment care nu trebuie să treacă neobservat: programul de dezbateri iniţiat de către Delegaţia Comisiei Europene în România, în perioada 1 februarie-12 mai, pentru a discuta "steguleţele roşii", monitorizate de Comisia Europeană în vederea elaborării Raportului ce va fi publicat pe data de 16 mai 2006.
În cadrul acestui program, agriculturii i se acordă o atenţie deosebită, fiindu-i dedicate patru teme: reforma agriculturii din România şi aderarea la Uniunea Europeană, măsurile de piaţă, siguranţa alimentară şi politica de dezvoltare rurală.
Domnul Mihai Dumitru, coordonator pe "Agricultură - Piaţă Internă" în cadrul Delegaţiei, a diagnosticat astfel situaţia cu care s-a confruntat agricultura românească în ultimii 15 ani: o reformă ezitantă, inconsecventă şi dependentă de ciclul electoral; o evoluţie "extremistă" a structurilor agricole, între modelul american şi cel ţărănesc tradiţional, cu ratarea celui european, al fermei familiale; o agricultură de subzistenţă, deconectată de mecanismele de piaţă; o agricultură marcată de lipsa fermierilor, adică a acelor întreprinzători rurali care asigură din exploatare agricolă nu doar hrana lor şi a familiei, ci şi majoritatea veniturilor familiei, necesare unui trai decent.
Aşa cum puteţi observa, "diagnosticul" pus de către expertul european se referă la o cronicizare de peste 15 ani a unui cumul de boli, pe care, aşa cum bine ştiţi, şi ministrul Flutur a identificat-o, punct cu punct, şi asupra căreia ne străduim să intervenim în regim de urgenţă.
Continuându-şi demersurile prin dezbaterea "Managementul pieţei agricole", au fost identificate şi unele paradoxuri legate de piaţa produselor agricole: din punct de vedere al veniturilor, fermierii o duc bine când au o recoltă mai slabă şi se plâng atunci când recolta este bună, din cauza scăderii accentuate a preţurilor; "aşteptarea naivă" a fermierilor, constând în decizia de producţie bazată pe preţurile atractive ale pieţei, generează dezechilibrele ciclice ale pieţei; intervenţia statului este dezirabilă, dar nu există reţete prescrise ale succesului.
Dezbaterea "Siguranţa alimentară în România în contextul aderării la U.E.", ce a avut loc la 1 martie în organizarea Delegaţiei Comisiei Europene în România, a relevat câteva aspecte expuse plastic şi explicit de către expertul european: "orice român ar trebui să fie capabil să afle în ce fermă a fost crescut porcul din carnea căruia s-au făcut cârnaţii cumpăraţi ieri la magazinul din colţ; românii trebuie să înceteze vaccinarea contra pestei porcine clasice (PPC) şi să încerce în schimb să eradice virusul respectiv, astfel încât ţara să fie liberă de PPC şi să participe 100% la piaţa internă a U.E.; controalele la frontiere trebuie să fie la nivelul standardelor U.E., ori rutele de tranzit pentru produsele alimentare vor ocoli teritoriul românesc; modul de tratare a deşeurilor animale trebuie neapărat modernizat, având în vedere că tehnologiile utilizate datează din perioada regimului comunist; aspectele referitoare la bunăstarea animalelor şi igienă trebuie avute în vedere, sau românii se vor trezi că nu-şi pot vinde produsele realizate în mod tradiţional în afara graniţelor ţării sau pe piaţa internă".
Domnul Dumitru a explicat, pe parcursul dezbaterilor, că tocmai complexitatea şi importanţa acestui domeniu au făcut ca "Politica Agricolă Comună să fi fost prima politică adoptată de ţările fondatoare ale Uniunii Europene şi să fi suferit atâtea modificări de-a lungul timpului", semn că şi actualele state membre au avut şi chiar mai au probleme în domeniul agriculturii.
În finalul intervenţiei mele, voi mai cita doar concluzia expertului european, pentru că mi se pare o confirmare şi o încurajare a reformelor iniţiate de Guvernul Tăriceanu prin Programul de guvernare: "România, ca viitor stat membru, se pregăteşte să aplice această politică după aderare, şi face eforturi considerabile pentru a avea pregătite structurile ce se vor ocupa, printre altele, de plăţile directe către fermieri."
Vă mulţumesc.
Doamna Rovana Plumb:
Dragi colege şi dragi colegi parlamentari,
Aş dori să fac, astăzi, în faţa dumneavoastră, o declaraţie din partea celui mai mare partid din România. Acesta nu este, după cum poate v-aţi gândit, Partidul Social Democrat şi nu este, de fapt, un partid politic. Fac această declaraţie ca reprezentantă a unui ipotetic Partid al Femeilor din România.
Ar exista o mulţime de motive pentru ca un asemenea partid să ia fiinţă. Problemele pe care le au femeile în societatea românească sunt, încă, din păcate, o bază solidă pentru o platformă politică.
În primul rând, discriminările. Discriminări în economie, unde munca femeii la calificare egală e plătită mai prost; discriminări în societate, unde femeile sunt încă ţinta unor comportamente şi mentalităţi primitive; discriminări în politică, unde, iată, suntem mult mai puţine decât ar merita implicarea şi contribuţia noastră.
Despre toate aceste discriminări vorbim "corect politic", în fiecare an, cu ocazia Zilei Femeii. Dacă s-ar realiza măcar a zecea parte din vorbele frumoase ale colegilor noştri bărbaţi, România ar face un salt spectaculos în privinţa egalităţii de şanse, ajungând din urmă Danemarca sau Suedia.
Dar un ipotetic partid al femeilor ar avea nu numai această componentă de luptă împotriva unei stări de lucruri, ci şi o componentă constructivă de luptă pentru ceva.
Noi, parlamentarii, ne întâlnim în fiecare zi, ne urmărim în fiecare zi în plen, în comisii sau seara, la televiziune şi, trebuie s-o recunoaştem, nu putem fi mândri de calitatea vieţii politice româneşti.
Ceea ce vedem în jurul nostru este un război permanent, purtat fără reguli cavalereşti, în care se atacă adversarii ca persoane şi nu principiile sau problemele politice, în care limbajul colorat şi chiar injuria au ajuns să fie mai preţuite decât efortul constructiv, respectul reciproc şi, în ultimă instanţă, chiar decât adevărul sau dreptatea.
Prin natura lor, femeile au mai multă răbdare şi grijă, au mai mută înţelegere pentru punctul de vedere al celuilalt, sunt mai înclinate către dialog şi negociere. Dacă vom compara aceste trăsături cu trăsăturile unei societăţi democratice ideale, vom ajunge la concluzia că democraţia este de genul feminin şi asta nu numai gramatical.
Deci, putem spune, doamnelor şi domnilor parlamentari, că democraţia va fi funcţională în România doar atunci când vor fi suficiente femei în politică, la toate nivelurile de reprezentare.
Cele spuse nu sunt o ameninţare, dar nici expresia unei neputinţe. Cele spuse sunt o anticipare a unui proces ireversibil. Progresele nu se vor înregistra de azi pe mâine şi, probabil, vor mai trece încă nişte ani în care vom continua să vorbim "corect politic" despre inegalitatea de şanse dintre femei şi bărbaţi în România.
Ceea ce aş vrea să înţelegem cu toţii este că vremurile se schimbă, că adierea europeană anunţă, pentru femeile din România, o primăvară a emancipării politice. Colegii noştri bărbaţi să nu se teamă! Nu vom înfiinţa un partid al femeilor! Nu că n-am putea, ci pentru că, fiind înţelegătoare şi conciliante, dorim o politică bazată pe cooperare şi construcţie şi nu pe adversitate şi competiţie.
În final, o dată cu urarea de "La mulţi ani!", de sănătate şi împliniri, îmi exprim speranţa că, prin efortul comun al tuturor parlamentarilor României, în 2007 vom sărbători Ziua Femeii ca membri ai Uniunii Europene.
Doamna Anca Petrescu:
Declaraţie politică referitoare la "Incălcarea Constituţiei în judeţele Harghita, Covasna si Mureş"
În calitate de parlamentar iau atitudine faţă de manifestarile care se pregătesc la iniţiativa Consiliului Naţional al Secuilor în inima Ardealului, parte integrantă a ţării noastre.
Practic se doreşte declararea autonomiei ţinutului secuiesc şi constituirea unei enclave autonome în România, ceea ce Constituţia noastră o interzice.
Precizez că, potrivit Constituţiei României, articolul 1 alineat 3, Statul Roman este stat naţional, unitar şi indivizibil, ceea ce înseamnă că nici o parte din România nu poate sa dobândească autonomia.
Astfel de iniţiative se pare ca sunt încurajate de Budapesta, iar autorităţile române s-au dovedit, după opinia mea, extrem de pasive în faţa lor.
Mai mult chiar, autorităţile române s-au comportat ca şi cum s-ar solidariza cu cei care au aceste iniţiative care încalcă Constituţia României, încurajând la acţiuni nelegale.
Avem în vedere declaraţia domnului Răzvan Ungureanu, ministru de externe, aparută în ziarul austriac " Die Presse", " România trebuie privită aproape ca un nou stat federal "
În calitate de vicepreşedinte al Comisiei de politică externă a Camerei Deputatilor, voi solicita ministrului de externe să prezinte în faţa comisiei explicaţii cu privire la această declaraţie şi ne gândim chiar să propunem să-l revoce din funcţie pentru declaraţii prin care încalcă prevederile Constituţiei.
Comisia trebuie sa cerceteze contextul în care s-a făcut declaraţia aparută în presa străină, gravitatea si consecinţele acestei declaraţii pentru politica internă şi externă a României.
Această declaraţie, nu întamplător, credem noi, s-a produs tocmai în împrejurările în care prin Proclamaţia Marii Adunări a Secuilor de la Odorheiul Secuiesc din 15 martie, în judeţele Harghita, Covasna si Mureş se pregăteşte un atentat împotriva Statului Naţional Unitar Român prin smulgerea acestor judeţe din componenţa României.
Este incredibil ca, din anul 1990, nici un guvern nu a avut responsabilitatea şi demnitatea de a apăra statul român de orice ameninţare la adresa unităţii şi integrităţii sale. S-au facut în schimb în permanenţă compromisuri nemotivate şi chiar cedari la Constituţie care au permis unor forţe şovine să manifeste revendicări la care nu aveau dreptul.
Exprim în plenul Camerei Deputaţilor protestul meu, ca şi al majorităţii cetăţenilor României faţă de astfel de acţiuni şi îmi declar intenţia de a mă implica în împiedicarea lor.
În calitate de parlamentar al României am în vedere o serie de acţiuni pe plan intern şi extern, inclusiv acţiuni în justiţie, împotriva prefecţilor acestor judeţe care în calitate de reprezentanţi ai guvernului în teritoriu, aveau obligaţia să vegheze la respectarea legii fundamentale a statului, Constituţia, care stabileşte că România este un stat naţional şi unitar. Ei trebuiau să apere integritatea ţării şi să împiedice orice manifestări iredentiste.
Consider că, indiferent de partidul din care fac parte, parlamentarii ar trebui să ia atitudine la adresa atentatelor împotriva Constituţiei, pe care am jurat cu toţii, domnilor colegi, s-o respectam.
Această declaraţie politică este o chemare pe care v-o adresez, de a ne uni forţele pentru ca valorile democraţiei şi ale statului de drept să fie apărate şi consolidate.
Domnul Aurel Gubandru:
În acest an, Apărarea Civilă împlineşte 73 de ani de la înfiinţare, motiv de sărbătoare pentru specialiştii acestei instituţii. Actul de naştere al Protecţiei Civile din România îl reprezintăÎnaltul Decret Regal nr. 468 din 28 februarie 1933, semnat de Regele Carol al II-lea, prin care s-aaprobat"Regulamentul apărării pasive contra atacurilor aeriene".
De-a lungul timpului, componenta protecţiei civile şi-a adaptat din mers structura şi planurile de cooperare cu celelalte forţe, cu atribuţiuni în domeniu.Profesionalismul cadrelor din structurile specializate a fost probat în multe ocazii în cei 73 de ani de existenţă, respectiv: numeroasele inundaţii catastrofale din anii 1970, 1975, 1999, 2000, 2001, 2004, cutremurele devastatoare din 1940, 1977, accidentul de la centrala nucleară de la Cernobâl, accidentele aviatice şi cele tehnologice, alunecările şi prăbuşirile de teren cu impact catastrofal asupra localităţilor.
Capacitatea de adaptare a sistemului protecţiei civile a fost demonstrată şi pe timpul participării la activităţi internaţionale de pregătire în comun, constituirea unor forţe multinaţionale de sprijin şi asistenţă umanitară în caz de dezastre, în diferite zone ale globului.
Mai tîrziu, prin noua lege elaborată în 2004 se au în vedere principiile, scopurile şi obiectivele prevăzute în Strategia Internaţională pentru Prevenirea Catastrofelor, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, precum şi cele stabilite de mecanismele Uniunii Europene în domeniu.
În judeţul Buzău, aceste acţiuni se desfăşoară în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Neron Lupaşcu", prin reorganizarea Inspectoratului de Apărare Civilă şi a Grupului de Pompieri Militari, careau ca obiectiv prioritar profesionalizarea şi creşterea capacităţilor operative a celor două componente de bază, respectiv pompierii şi protecţia civilă, pentru a fi în măsură să ofere o mai bună securitate şi linişte cetăţenilor şi comunităţilor din care fac parte.
Domnul Mircea Ciopraga:
Declaraţie politică: "Pericole ale proiectelor de legi privind siguranţa naţională"
Dragi colegi,
Aproape nici o alta iniţiativa legislativa nu putea fi mai nepotrivită şi regretabilă în acest moment pentru România decât proiecte de legi care să consolideze puterea serviciilor secrete, şi mai grav, care să fie promovate tocmai de preşedintele Traian Băsescu.
Consider ca o astfel de iniţiativă nu-şi are locul, mai ales acum, pe agenda guvernării Alianţei D.A. şi nici pe cea a preşedintelui Traian Băsescu, de la care populaţia are cu totul alte aşteptări. Altele sunt preocupările şi urgenţele oamenilor în ceea ce priveşte serviciile secrete, respectiv un control mai mare asupra activităţii acestora şi deconspirarea crimelor fostei securităţi comuniste ale cărei moştenitoare sunt, în parte, serviciile secrete actualele.
Este la fel de bine cunoscută cererea adresată domnului preşedinte Traian Băsescu de către foşti deţinuţi si dizidenţi politici, urmaşi ai acestora şi organizaţii ale societăţii civile, ca domnia sa să condamne public, în numele Statului Român, genocidul comunist din România şi să ceară scuze victimelor acestuia. Solicitarea nu a fost onorată, domnul preşedinte Traian Băsescu susţinând că pentru un astfel de gest are nevoie de probe şi documentare.
În aceste condiţii, ideea unei siguranţe naţionale a României, în care - aşa cum se prevede în proiectele de legi- serviciile secrete să vegheze la "stabilitatea şi echilibrul politic" şi să întocmească acte preliminare de cercetare penală, în care "ofiţerul de informaţii este absolvit de orice răspundere" şi în care dosarele privind controversata "siguranţă naţionala" sa fie secretizate pentru 100 de ani, este în deplin dezacord cu interesele si dorinţa populaţiei.
Condiţiile unui asemenea regim de siguranţă naţională nu sunt reclamate nici de necesităţile actualului context politic şi istoric al ţării. România nu a trecut printr-un "11 septembrie" - nici nu există şanse obiective sa se întâmple -, nu are nevoie de un "Patriot Act" şi nu e cazul să consolideze poziţia unor servicii secrete lipsite încă în mod profund de recunoaştere şi apreciere publică.
