1. Intervenţii ale deputaţilor

Instituţiile din România au nevoie, dimpotrivă, de transparenţă sporită, care să elimine disfuncţionalităţile, abuzurile şi actele de corupţie. Un cadru juridic care să confere serviciilor secrete şi mai multă opacitate ar constitui realmente un pericol la adresa securităţii naţionale, mai ales in condiţiile unei guvernări de tip PSD.

În aceste condiţii, dezbaterea publică a celor şase proiecte de legi privind siguranţa naţională se impune ca pe un lucru absolut necesar. Există numeroase indicii care infirma "bunele intenţii" ale acestui pachet legislativ şi care au născut îngrijorarea că în spatele întregului demers s-ar afla interesele obscure ale unor servicii secrete doritoare de discreţionism şi practici nedemocratice.

Dat fiind interesul public deosebit faţă de conţinutul acestor proiecte de legi, precum şi implicaţiile lor majore asupra drepturilor şi libertăţilor individuale, consider că, pe lângă dezbaterile parlamentare şi în cadrul altor instituţii abilitate, dezbaterea în cadrul societăţii civile trebuie să fie hotărâtoare în ceea ce priveşte destinul acestui proiect legislativ de siguranţă naţională.

Vă mulţumesc.

		Domnul Claudius Mihail Zaharia: Declaraţie politică despre reforma liberală de minimizare a consecinţelor măsurilor ilegale impuse în timpul comunismului Domnule preşedinte, stimaţi colegi, Vin astăzi în faţa dumneavoastră cu satisfacţia faptului că, cel puţin în viziunea noastră, a liberalilor, se va mai face un pas în reforma liberală de combatere şi chiar înlăturare a efectelor acţiunilor structurilor comuniste din România. Este vorba de o propunere legislativă semnată de mai mulţi colegi liberali prin care se urmăreşte acordarea de compensaţii materiale cadrelor militare care au fost înlăturate abuziv din armată în timpul regimului comunist. O dată cu aprobarea aceastei legi, această reformă iniţiată şi susţinută de liberali, care a început cu legile privind retrocedarea proprietăţilor confiscate de comunişti, legea lustraţiei, legea de modificare a organizării CNSAS şi care acum continuă cu lupta împotriva tenativelor de restrângere a drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului român, începe să-şi producă efectele. Toate aceste măsuri nu fac altceva decât să finalizeze procesul de reparare a tuturor nedreptăţilor comuniştilor şi practic, o dată cu rezolvarea acestor probleme, se deschide posibilitatea reanalizării corecte de către instituţiile publice a resurselor de care ţara noastră dispune în vederea identificării oportunităţilor de dezvoltare socio-economică. Totodată, prin crearea cadrului care permite rezolvarea rapidă a acestor probleme moştenite din vremea regimului comunist, conducerile instituţiilor publice vor putea concentra activitatea întregul personal angajat în îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice pe care le pun la dispoziţia contribuabilului, servicii care trebuie să atingă cât mai rapid standardele europene. Eforturile depuse de guvernul Tăriceanu şi de prefecţii judeţelor de soluţionare a situaţiilor mai sus amintite au nevoie de susţinerea Parlamentului în vederea stabilirii şi adoptării cadrului normativ care să stabilească direcţiile clare de acţiune ale instituţiilor publice. Anul 2007, an pe care îl dorim anul integrării României în Uniunea Europeană, trebuie să ne găsească cu toate problemele trecutului rezolvate, iar pentru aceasta nu este suficient doar efortul Guvernului Tăriceanu. Vă mulţumesc.
		Domnul Emilian Vasile Cutean: "Încotro se îndreaptă România la nici 17 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989?" Stimaţi colegi, vă vorbesc atât în calitate de deputat, cât şi de participant la cel mai important eveniment al României din ultimii 60 de ani - Revoluţia română din decembrie 1989. Este inadmisibil să constatăm că, la nici 17 ani de la cel mai sângeros schimb de sistem politic din Europa, ajungem să ne îndreptăm cu pasi... şi rapizi şi siguri, din nou spre dictatură. Cum este posibil ca, într-un timp atât de scurt, să ne aflam în situaţia de a discuta despre grave încălcări ale drepturilor omului. Nu mă refer aici la mediatizatele cazuri Năstase, Patriciu, Tender, nu pentru ca acestea nu sunt importante, ci pentru că se prefigurează ceva mult mai grav- reinfiinţarea poliţiei politice. Reţeta este foarte simplă: nu se respectă nimic de către instituţiile statului (vezi ministrul sănătăţii - nu respectă o hotărâre judecătorească, ministrul de justiţie dă sfaturi şi obligă Parlamentul să ia o decizie chiar dacă nu sunt respectate procedurile legale; se invoca voinţa poporului) - sunt multe astfel de exemple. se aruncă pe piaţă câteva "capcane" pentru a testa vigilenţa opiniei publice (în legătură cu acest aparat de teroare, exercitată în timpul comunismului, de securitate). în funcţie de reacţii, se aşteaptă momentul oportun pentru al concretiza. Stimaţi colegi, circula în târg o vorbă " dacă ţine ...ţine, dacă nu... e la mişto". oare la noi o să ţină? Azi, ambalat frumos, ni se pregăteşte drumul spre totalitarism, uitându-se câţi români au murit în decembrie 1989 pentru a-l înlătura. Ceea ce mă miră foarte tare este faptul că în legatură cu acest deosebit de grav demers nu s-a sesizat nici una din cele 9 organizaţii nonguvernamentale autointitulate reprezentante ale "opiniei publice" care mai ieri, în campania electorală, erau atât de vehemente la adresa unui partid care, dupa opinia lor, "rămânerea la guvernare ar fi fost un adevărat cataclism pentru existenţa României, ca stat de drept". Cum de în această situaţie nu au nici o reacţie, oare sunt şi ele implicate!? Dacă acestea nu consideră că trebuie să intervină mă întreb, în schimb: este posibil ca un demnitar să se gândească la o asemenea monstruozitate de proiect când este plătit tocmai să-i apere pe cei care l-au ales de astfel de excese? Da, este posibil într-o ţară în care nu se mai respectă nimic.. Parlamentul a devenit o anexă executivă a Guvernului, Preşedintele României a devenit Prim-ministru. Miniştrii ignoră şi nu mai recunosc, aşa cum prevede Constituţia, comisiile parlamentare ... Dar ce vorbesc aici despre miniştrii? nici măcar un angajat al acestora nu mai recunoaşte instituţia de baza a democraţiei...vezi seful DNA. Vreţi exemple de ingerinţe ale politicului în justiţie? Acesta este cel mai elocvent - cel care se consideră neimplicat politic şi independent în luarea deciziilor, cel care vrea să descopere " marea corupţie" şi nu pe.... "criterii politice"... totuşi ascultă ordinul ministrului său de a nu da curs invitaţiei celui mai important for al României - Parlamentul. În ce ţară trăim, domnilor? Cine trebuie să vină să ne facă ordine? Nimeni. noi suntem cei care veghem la respectarea legilor şi a Constituţiei, deci noi trebuie să ne pronunţăm în astfel de cazuri. Ştiu că e greu să te consideri responsabil atâta timp cât ai ajuns să conduci ţara fără să fii mandatat de popor, când tunurile sunt aţintite spre tine pentru a ţi se diminua din autoritate şi, mai mult, de a-ţi slăbi credibilitatea. Credeţi că toate acestea sunt întâmplătoare? Eu nu. Cred că e un plan foarte bine pus la punct pe care noi trebuie sa-l dejucăm până nu este prea târziu. Dacă urmăriţi cu atenţie strategia este foarte uşor sa-ţi dai seama că : Poporul a ales ... ceva, ţara este condusă de... altcineva, iar pentru a se justifica această anomalie se încearcă altceva. Revenind la pericolul care ne paşte, Dictatura, vă previn să nu luaţi în glumă acest avertisment pentru că veţi fi răspunzători de viitorul României, mai ales că până în momentul de faţă nu am văzut o atitudine radicală pentru prevenirea acestei maladii de care se îmbolnăvesc toţi cei care ajung în funcţii de decizie fără să fi meritat acest lucru. Nu cred că avem dreptul, noi, cei care suntem contemporani cu jertfa revoluţionarilor din decembrie 1989, să călcăm pe cadavre numai pentru a ne menţine la putere. În numele celor pe care îi reprezentăm, trebuie să punem piciorul în prag. Aşadar, cer partidelor de la guvernare: să respingă toate demersurile care nu sunt în conformitate cu legile şi Constituţia României, indiferent de cine sunt susţinute; să solicite ministrului justiţiei să respecte cu stricteţe toate procedurile legale, în toate cazurile aflate în vizorul justiţiei; să nu voteze Statutul minorităţilor în forma actuală, mai ales Cap.5; să respingă Ordonanţa de urgenţă referitoare la înfiinţarea unei alte fundaţii care să administreze averea Gojdu şi să respecte dorinţa acestuia, conform testamentului ; să nu se gândească vreodată să adopte o lege care să dea posibilitatea înfiinţării din nou a... "Poliţiei Politice". Cu speranţa că în decembrie 1989 nu s-a murit în zadar, pentru că mâine este 8 Martie, urez tuturor femeilor "La mulţi ani!" Vă mulţumesc.
		Doamna Daniela Popa: Declaraţie politică privind incompatibilitatea între calitatea de parlamentar si funcţia de ministru. În Constituţia României, la alineatul (2) al articolului 69, este prevăzut că "orice mandat imperativ este nul". Tot Constituţia României, la art. 71, prevede calitatea de deputat sau de senator ca fiind incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului. De asemeni, Legea nr. 161/ 2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea corupţiei, la art. 84 alin. (1) reglementează incompatibilitatea dintre funcţia de membru al Guvernului cu orice altă funcţie publică de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator. La aceste prevederi se mai adaugă şi Regulamentul Camerei Deputatilor în care, la art. 196, se specifică: "Calitatea de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricarei functii publice de autoritate, cu exceptia celei de membru al Guvernului, precum şi cu alte funcţii stabilite prin lege." Astfel, constatăm că, in practică există situaţii de mandat imperativ implicit, astfel: când un ministru care este si parlamentar votează moţiuni, proiecte de legi ale Guvernului şi, în general, se exprimă parlamentar pentru acţiuni ale Guvernului al carui membru este; concomitenţa calitatii de ministru si prim ministru cu cea de parlamentar, solidaritatea guvernamentală impunând un anume vot şi nu numai votul ca noţiune generică. Problema incompatibilităţii dintre funcţia de membru al Guvernului şi calitatea de parlamentar trebuie privită, în primul rând, ca masură de protectie a mandatului parlamentar. Este unanim recunoscută de tehnicienii dreptului ideea că realizarea eficientă a mandatului de parlamentar implică independenţa deputatului sau senatorului contra oricaror presiuni exterioare, de orice natură. În al doilea rând, ne raportăm la un aspect pur tehnic: asigurarea cvorumului de lucru în şedintele de plen sau a asigurării numărului de voturi necesar ca un act normativ sa fie votat în varianta propusă de guvernanţi. Un exemplu recent îl constituie votul asupra proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, care a fost respins de Senat, în calitate de Cameră decizională, întrunind 47 de voturi pentru, 33 de voturi împotrivă şi 9 abţineri. Este evident faptul ca un membru al Guvernului, care este în acelaşi timp şi parlamentar, nu poate asigura prezenţa sa atât la şedinţa de Guvern, cât şi la sedinţa de plen din Camera Deputaţilor sau Senat. In opinia Partidului Conservator, o soluţie ar fi reconsiderarea problemei incompatibilităţii dintre funcţia de membru al Guvernului şi calitatea de parlamentar, idee exprimată şi cu ocazia consultărilor recente cu Preşedintele României. Instituirea acestui tip de incompatibilitate şi eliminarea mandatului imperativ presupun revizuirea Constituţiei. Până la revizuirea constituţională şi până la modificarea celorlalte legi în cauză, Partidul Conservator propune o masură provizorie, şi anume obligativitatea votului secret pentru toate iniţiativele Guvernului, pentru miniştrii care sunt şi parlamentari. In acest context, Partidul Conservator consideră oportună iniţierea unor dezbateri cu liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor si Senat, privind găsirea unei formulei optime prin care atât Parlamentul, cât şi Guvernul sa poată beneficia la maxim de votul reprezentanţilor sai.
		Domnul Victor Sanda: "În loc să acuze sinistraţii că şi-au distrus casele primite de la Guvern, ministrul delegat Laszlo Borbely trebuie să-şi dea demisia, aşa cum a promis" Actuala Coaliţie guvernamentală a acuzat, de nenumărate ori şi pe nedrept, Partidul Social Democrat că în perioada cât a fost la guvernare a gestionat prost şi a risipit fondurile statului. Iată că astăzi asistăm pe faţă la crasă iresponsabilitate în ce priveşte modul de gestionare şi cheltuire a banului public. Unul dintre exemple vizează locuinţele construite de Guvernul României pentru sinistraţii din Timiş ale căror case şi gospodării au fost luate de ape în timpul inundaţiilor din 2005. Cu toţii ne aducem aminte când responsabilul executivului cu lucrările publice şi amenajarea teritoriului, ministrul Laszlo Borbely, se bătea cu pumnii în piept pe toate posturile TV că îşi va da demisia dacă locuinţele destinate sinistraţilor nu vor fi terminate la timp. Ce-i drept, locuinţele au fost predate la cheie la timp: dar la timpul invocat şi dorit de ministrul Borbely, tocmai pentru a scăpa de povara demisiei pe care singur ne-a promis-o. Însă graba constructorilor de a-i face pe plac domnului ministru, care i-a procopsit peste noapte cu lucrări de miliarde, s-a repercutat după cum era de aşteptat în calitatea lucrărilor. Astfel că, aflăm din presă, cum sinistraţii din Cruceni "huzuresc" în case noi, chiar dacă din când în când au probleme mari cu igrasia sau su stingerea incendiilor provocate de hornurile prost montate. Mai mult, sinistraţii din Foeni sunt şi mai "fericiţi": ei îşi contemplă locuinţele, încă fără uşi, prize şi acoperişuri finisate, aşteptând primăvara şi o dată cu ea pe constructorii care le-au promis că vor veni pentru "ultimele retuşuri". Faţă de toate aceste deficienţe grave constatate la locuinţele executate din banii publici, dar şi faţă de persoanele sinistrate care se văd tratate într-un dispreţ fără margini, premierul Tăriceanu nu a luat absolut nici o măsură, lăsându-l pe domnul ministru Borbely să-i acuze de distrugerea caselor, pe cine credeţi? Tocmai pe sinistraţi! Care probabil, în opinia domniei sale, după atâtea luni de trăit prin ape, corturi sau cine mai ştie pe unde, acum nu mai ştiu să locuiască într-o casă de om! Ruşine domnule ministru! Dacă mai aveţi o fărâmă de onoare şi demnitate daţi-vă demisia aşa cum aţi promis, pentru că sarcina grea cu care aţi fost investit vă depăşeşte. Nu mai aruncaţi cu banii statului pe case neterminate! Dacă nu, atunci faceţi bine şi luaţi lecţii de la Gigi Becali, dat fiind că sinistraţii pe care i-a luat sub oblăduire sunt cu adevărat fericiţi.
		Domnul Petru Călian: "Cui i-e frică de confiscările averilor ilegale?" Am citit cu surprindere proiectul de lege iniţiat de Ministerul de Justiţie privind organizarea activităţii de control al averilor şi de verificare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor. Salut o asemenea iniţiativă a Ministerului de Justiţie, iniţiativă ce îşi propune să elimine existente sau potenţiale conflicte de interese care, pentru a mă referi strict la incompatibilitatea profesiei de avocat, notar, executor sau lichidator cu poziţia de deputat, ar interfera şi periclita procesul legislativ. Principiile declarate ce stau la baza acestui proiect sunt "imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public", principii ale unei democraţii sănătoase şi mature. Deşi consider proiectul binevenit, permiteţi-mi să punctez şi să trag un semnal de alarmă privind două aspecte extrem de grave pe care le implică acest proiect legislativ. Este vorba, în primul rând, despre o altă încercare de legalizare a furtului şi a activităţilor ilegale la nivel comercial sau fiscal în sensul obţinerii de foloase necuvenite. Astfel, art. 30 din acest proiect legislativ, la punctul 1, sună aşa: "Sumele şi bunurile odobândite nejustificat se impozitează cu dublul cotei prevăzute de lege pentru veniturile din salarii în vigoare la data întocmirii procesului verbal, potrivit Codului Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare". Deşi Partidul Conservator, prin domnul preşedinte Dan Voiculescu, a iniţiat anul trecut un proiect legislativ, prin care să se treacă la bugetul statului, prin confiscare, toate averile dobândite ilicit sau care nu pot fi justificate, "legea Voiculescu" nu a ajuns nici în ziua de azi pe ordinea de zi a Parlamentului. În schimb, au apărut în acest an nu mai puţin de două "iniţiative" de impozitare a furtului. Domnul Sebastian Bodu susţinea impozitarea cu 16% a averilor ilicite, iar acum, Ministerul Justiţiei, dorindu-se mai "drastic", solicită impozitarea acestora cu dublul cotei de impozitare a salariilor. Şi iată că aceste iniţiative sunt în dezbatere, în schimb se încearcă punerea unui văl al tăcerii peste iniţiativa de confiscare a acestor averi. Prezenta situaţie mă face să mă întreb cui îi e frică de legea Voiculescu? De ce nu putem armoniza prevederile legislative din proiectul privind organizarea activităţii de control al averilor şi de verificare a conflictelor de interese şi a compatibilităţilor şi din legea Voiculescu? Cine are interes să facă uitată această lege, agreată de cei care ne-au ales, fapt dovedit prin cele peste 600.000 de semnături strânse de Partidul Conservator în favoarea acestui proiect? A doua problemă îngrijorătoare pe care o ridică această iniţiativă legislativă este tocmai conflictul de interese pe care îl va determina proiectul, cel puţin în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. Dacă acest proiect de lege va fi supus spre aprobare acestei comisii, toţi deputaţii membri în comisie şi care au ca profesie de bază profesia de avocat, notar, executor judecătoresc sau lichidator, după cum prevede legea, înainte de a-şi manifesta votul, vor fi siliţi să aleagă între poziţia de demnitar public şi profesia proprie. Din start, votul nu va fi imparţial. În lipsa unei legislaţii existente care să prevadă acest conflict de interese, se va ajunge în situaţia în care cei care aleg profesia în defavoarea justiţiei, vor vota pentru respingerea proiectului. Şi n-am ajunge oare în zona în care demnitarii pot influenţa actul de justiţie? Nu s-ar crea premisele unei confruntări între demnitarii din Comisia juridică şi restul Parlamentului, o confruntare din interes personal? Aleşi în comisia juridică tocmai prin prisma profesiei pe care o au, demnitarii care profesează în domeniul avocaturii, notariatului etc. vor ajunge în postura de măr al discordiei. Deşi proiectul are toate bunele intenţii şi premisele de a-şi atinge scopurile declarative, consider că aceste două aspecte detaliate anterior sunt suficiente pentru a confirma opinia lui Machiavelli, conform căreia drumul spre iad e pavat cu bune intenţii. Consider că ar trebui luate măsuri drastice pentru prevenirea acestui final care ar îngropa această iniţiativă, fundamental pozitivă şi benefică. Soluţiile consider că ar fi, pe de o parte, modificarea art. 30 punctul 1, în sensul confiscării integrale a averilor ilicite şi nicidecum a impozitării lor; acest articol 30 este un semn că în ţara noastră democraţia este la momentul desluşirii alfabetului şi, în nici un caz, o democraţie matură. Pe de altă parte, aplicarea acestor prevederi să intre în vigoare, în cazul adoptării legii în formatul prezentat de iniţiator, fie din mandatul următor, fie diferenţiat, în funcţie de cauzele sau procesele pe care fiecare dintre deputaţii aflaţi în această categorie de incompatibilităţi le au pe rol în momentul exercitării dreptului de vot. În încheiere, vreau să mai spun doar că atâta timp cât se pretinde legalitatea mijloacelor folosite în dobândirea averilor, n-ar trebui să existe teama de a supune dezbaterii o lege privind confiscarea averilor ilicite. Pe de altă parte, situarea la limita legalităţii sau în plină ilegalitate, ar trebui să fie în primul rând o problemă de conştiinţă şi ar trebui să auto-impună demisia celui în cauză. Însă aceste aspecte ţin de maturitatea clasei politice, maturitate pe care se pare că n-am atins-o încă.
		Domnul Mihai Adrian Mălaimare: "Calea liberală" România ultimilor 16 ani a fost câmpul de luptă a două mari ideologii: liberalismul şi social-democraţia. Să vedem pe rând ce presupun fiecare dintre acestea două şi în final să tragem câteva concluzii. Social-democraţia îşi are rădăcinile în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu apariţia mişcărilor socialiste, deşi nu trebuie deloc confundată cu marxismul sau comunismul. Social-democraţii sesizează problemele sociale pe care un sistem capitalist (liberal) le poate genera. În primul rând, liberalii nu au fost întotdeauna adepţi ai democraţiei şi ai participării populare la procesul politic, deşi timpul a demonstrat că nu există o incompatibilitate între democraţie şi liberalism. Ele pot funcţiona perfect împreună. O a doua problemă care îi preocupă pe social-democraţi este sărăcia şi discrepanţele mari care pot apărea într-un sistem capitalist. Cele două doctrine privesc în mod diferit egalitatea indivizilor. Liberalismul presupune egalitatea şanselor, adică a punctelor de pornire. Garantează un set de drepturi şi libertăţi care sunt inalienabile, dar de acolo înainte fiecare individ este responsabil pentru soarta sa. Social-democraţia nu presupune doar o egalitate a punctelor de pornire, ci şi a punctelor de sosire. Social-democraţii propun o redistribuire a capitalului de la cei bogaţi la cei săraci, prin sisteme de impozitare în trepte şi prin crearea unor sisteme de asistenţă socială sau medicală patronate de stat. Aşa a luat naştere conceptul de welfare state, tradus adesea în limba română ca statul bunăstării sociale. Un stat care are grijă de săraci, pensionari, şomeri, persoane cu handicap oferindu-le gratuit anumite serivicii. Social-democraţii susţin intervenţia statului în mecanismele pieţei libere când situaţia o impune (de exemplu preferă să acorde subvenţii unui colos industrial aflat în dificultate, pentru a evita apariţia şomajului), sperând că fac bine, dar producând doar efecte negative. Liberalismul înseamnă libertate individuală, drepturi individuale, autonomie personală, înseamnă proprietate privată şi limitarea puterii statului. J.S. Mill spunea în celebrul său eseu că liberatea fiecărui individ este absolută atâta timp cât făcând uz de ea nu îngrădeşte libertatea altuia. Să nu uităm liberalismul economic, cu câteva dintre preceptele sale fundamentale: proprietatea privată, libera iniţiativă şi piaţa liberă. O piaţă liberă în care consumatorul este suveran şi ale cărei mecanisme nu trebuie perturbate în nici un fel de intervenţia statului. Majoritatea gânditorilor liberali militau pentru o ingerinţă cât se poate de limitată a statului asupra pieţei libere şi asupra spaţiului privat. Nu în ultimul rând, liberalism înseamnă toleranţă faţă de ideile, opiniile şi credinţele altora. Societatea are mai mult de câştigat, spunea J.S. Mill, lăsând pe fiecare să trăiască aşa cum crede el de cuviinţă, decât obligându-l să trăiască aşa cum cred ceilalţi că ar fi de cuviinţă. Că România este deocamdată un stat social-democrat, asta nu poate fi negat. Întrebarea pe care vreau să v-o adresez dumneavoastră este următoarea: este social-democraţia o soluţie viabilă? Înclin să cred că nu. Aş asocia social-democraţia cu un soi de peteceală. Ea vrea mereu să cârpească acolo unde societatea sau economia prezintă disfuncţionalităţi. Sfârşeşte prin a crea o adevărată reţea de petece care atunci când va plesni va produce cele mai dezastruoase efecte. Le vedem şi astăzi. A reuşit social-democraţia să rezolve probleme coloşilor industriali, ale industriei mineritrulu sau ale sistemului de sănătate publică? Nu! De ce? Pentru că statul s-a dovedit a fi mereu un prost administrator. Risipeşte bani acolo unde întreprinzătorii privaţi nu o fac, pentru că banii sunt ai lor şi nu ai cetăţenilor. Mulţi dintre dumneavoastră vor spune că privat înseamnă scump. Greşit! Asta este doar o deformaţie pe care propaganda comunistă a lăsat-o în urma sa. Pieţele libere concurenţiale au demonstrat de-a lungul ultimelor secole că sunt capabile să producă cele mai mici preţuri satisfăcând perfect nevoile consumatorilor. Mereu când vorbim de bogăţie dăm ca exemplu Statele Unite ale Americii. Dar de ce să nu copiem acest exemplu, domnilor, dacă s-a dovedit a fi cel mai fericit? Aud adesea vorbindu-se de miracolul german de după cel de-al doilea război mondial sau de miracolul japonez. Ei bine, nu este vorba de nici un miracol. Este finalmente vorba de aplicarea principiilor economiei de piaţă, principii care au reconstruit Germania în 20 de ani şi care au transformat Japonia în doar câteva decenii în a doua putere economică a lumii. Că Germania suferă datorită politicilor social-democrate pe care le-a administrat în ultima vreme, asta este de netăgăduit. Luaţi o revistă de specialitate şi vă veţi convinge. Ce exemple mai bune decât acestea mai doriţi? Eu cred că a venit vremea să nu mai prostim poporul român cu jumătăţi de măsură. În perioada interbelică, România intrase pe drumul cel bun. Istoria nu a vrut să ne ofere această şansă. Odiosul regim comunist a distrus tot ceea ce generaţii de mari oameni politici s-au chinuit să construiască. Nu vă amăgiţi că regimul comunist a adus ceva bun în România. Şi amăgindu-vă, nu refuzaţi încă o dată României şansa de a avea un viitor mai bun. Gândiţi-vă la cele ce v-am spus acum. Cred cu tărie că membrii acestui Parlament al României trebuie să îşi reconsidere valorile. Nu treceţi pur şi simplu cu vederea rândurile acestea. Reflectaţi şi vă veţi convinge că ceea ce am susţinut eu astăzi nu este nimic altceva decât calea cea bună!
		Domnul Vasile Puşcaş: Declaraţie politică privind dezvoltarea infrastructurii în România. Doamnelor şi domnilor colegi, Permiteţi-mi să readuc în atenţia dumneavoastră o problemă a cărei rezolvare este esenţială pentru dezvoltarea economică a acestei ţări: infrastructura. În mod special, doresc să mă refer, de această dată, la proiectul construcţiei Autostrăzii Braşov-Borş. A trecut mai bine de un an de când actuala putere a preluat guvernarea şi încă nu dovedim că avem o strategie coerentă privind dezvoltarea infrastructurii în România. La finele anului trecut, ministrul transporturilor declara, în mod public, că pentru 2006 vor fi în diverse stadii de execuţie peste 140 km de autostrăzi pe coridorul IV paneuropean, care străbate ţara de la vest la est, iar anii 2007 şi 2008 vor fi anii în care va începe masiv construcţia de autostrăzi pe coridorul IV paneuropean, în lungime de 871 km. Întrebarea logică pentru cetăţenii Transilvaniei, de exemplu, este de ce Guvernul preferă să investească doar în dezvoltarea infrastructurii unei părţi a ţării, cea de la Bucureşti spre litoral? Oare autorităţile nu înţeleg sau nu vor să înţeleagă care este rostul unei reţele de autostrăzi care să ne racordeze la infrastructura europeană? Prin acest tip de planificare, abordat de către actuala guvernare, putem observa că scopul constucţiei autostrăzii este, în viziunea "specialiştilor patrulaterului portocaliu", doar pentru loisir-ul politicienilor români. În cât timp şi, mai ales, cu ce costuri pentru ţară, cei care astăzi guvernează vor înţelege că România se află într-o etapă în care are nevoie de o infrastructură care să îi permită ieşirea pe piaţa europeană? Am pierdut mai mult de un an doar pentru că actualul Executiv a căutat argumente prin care să demonstreze ineficienţa unui proiect în derulare, cel al construcţiei, deja demarate, a Autostrăzii Braşov-Borş. Mai apoi s-a renegociat contractul cu Compania Bechtel şi s-au stabilit noi termene de derulare a proiectului. Şi toate acestea înseamnă timp pierdut, fonduri risipite, blocarea investiţiilor care se anunţau în corelare cu derularea proiectului autostrăzii. S-ar impune ca măcar acum, Guvernul României să îşi asume erorile şi să accelereze continuarea construcţiei celei mai importante autostrăzi din România. Subliniez importanţa faptului că acest proiect să nu mai fie politizat şi autorităţile să gândească în termenii unei investiţii pentru dezvoltarea economiei naţionale. Solicităm structurilor guvernamentale cu atribuţii în dezvoltarea domeniului infrastructurii, să ne prezinte calendarul derulării proiectului construcţiei Autostrăzii Braşov-Borş pentru următoarea perioadă. Considerăm că este necesară o asemenea atitudine transparentă şi ar fi corectă, în primul rând, faţă de cetăţeanul contribuabil, cel care ar urma să fie beneficiarul unei asemenea construcţii. Vă mulţumesc.
		Domnul Dan Horaţiu Buzatu: Sâmbătă, 4 martie 2006, domnul Adrian Năstase a încercat să se pună bine cu România. Cu aceeaşi Românie pe care şi-a dorit să o conducă în calitate de preşedinte. În acest scop, a invitat reprezentanţii mass-media la celebra sa reşedinţă din strada Zambaccian. Să fie această invitaţie şi un gest pe care domnul Năstase l-a socotit necesar a precede dezbaterea şi votul de astăzi din Camera Deputaţilor a cererii de încuviinţare a percheziţiei? Poate că da, pentru că vizita presei nu a avut o valoare juridică, ci doar una mediatică. Pentru a fi avut o valoare juridică, era necesară "vizita" procurorilor. Având în vedere această variantă, consider că domnul Năstase s-a manifestat duplicitar, pentru că vizita presei acasă la domnul Năstase ne-a relevat o gazdă plăcută, amabilă, dând explicaţii complexe, cu gesturi largi şi cu o mimică surâzătoare. Mda, un rezultat mediatic incontestabil pozitiv ... Doar că nu presei trebuie să dea domnul Năstase explicaţii, ci procurorilor. Nu presa trebuia să facă vizita în apartamentul din Zambaccian, ci trimişii parchetului. Aici intervine duplicitatea demersului său, pentru că domnul Năstase îşi foloseşte toată puterea şi influenţa de care dispune pentru a stopa această vizită, cu mult mai importantă, pentru că ea are şi o valoare juridică. Pentru această atitudine, consider gestul fostului prim-ministru ca pe o sfidare la adresa justiţiei, precum şi a românilor care i-au vizitat apartamentul prin intermediul televiziunii. Domnul Năstase, printr-un simplu exerciţiu de imagine, a sperat că presa îi va aprecia aşa-zisa transparenţă şi va scrie de bine de acum înainte. Greşeală! Dumnealui a încercat să-şi câştige aliaţi printr-o strategie ieftină, dar nu se poate obţine solidaritatea românilor prin exhibarea opulenţei. Iată deci că Adrian Năstase, chiar dacă nu mai are puterea pe care o avea, continuă să dea lovituri, nu doar adversarilor, ci mai ales întregii clase politice româneşti. Pentru că din cauza lui Adrian Năstase, toată clasa politică românească este considerată coruptă. Prin influenţa de care dispune, prin poziţia politică pe care o deţine, prin firele nevăzute care îl leagă de colegii săi, domnul Năstase va încerca încă o dată să se salveze. Dar dacă lucrul acesta se va întâmpla, românii vor avea încă o dată dreptul să blameze politicienii români, fără să mai facă diferenţe între aceştia şi domnul Năstase. Iată de ce cred că domnul Năstase poate totuşi contribui la consolidarea democraţiei în general şi a instituţiei Parlamentului în special. Cum? În primul rând, demisionând din calitatea de preşedinte al Camerei. În al doilea rând, invitând procurorii să îi facă o vizită acasă.
		Domnul Ion Stan: «Consiliul Naţional Secuiesc convoacă "Marea Adunare Secuiască" pentru a proclama autonomia Ţinutului Secuiesc» Istoria relaţiilor dintre România şi Ungaria nu poate fi scrisă fără a face parte dreaptă atât luminilor, cât şi umbrelor care au marcat convieţuirea popoarelor celor două ţări. Au fost şi etape sau momente în care ameninţarea existenţei românilor din "terra ultra silvana" a cunoscut praguri critice paroxistice, peste care unii se străduiesc să aşterne vălul uitării. Noua arhitectură a mediului european şi internaţional de securitate a aşezat România în aceeaşi alianţă politică şi militară cu Ungaria, ceea ce determină şi un nou tip de relaţii interetnice, care să excludă resentimentele trecutului. Dacă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea, românii îşi aveau reprezentanţii în Dieta de la Budapesta, astăzi reprezentanţii ungurilor din România sunt membri constanţi ai coaliţiilor de putere din Parlamentul şi Guvernul de la Bucureşti. Europa Unită, cu toate influenţele interdependenţelor şi ale globalizării, va fi o Europă a identităţilor naţionale, religioase, culturale şi, nu în ultimul rând, economice. Împlinirea dezideratului Uniunii Europene este astăzi mai actual decât oricând. Această apropiată realitate ne obligă la un fel de asumare a istoriei, nu prin a-i omite, ci valorificându-i învăţămintele, pentru a nu fi posibilă repetarea greşelilor. Cui şi la ce folosesc, într-un asemenea context, sloganurile "Autonomie Ţinutului Secuiesc - Libertate pentru secuime"; "Autonomie pentru secui" şi "Jurăm credinţă veşnică Ţinutului Secuiesc!" Cine convoacă "Marea Adunare Secuiască"? un aşa-zis consiliu care este în afara legii, fiindcă autointitulatul "Consiliu Naţional Secuiesc" nu are personalitate juridică, fiindu-i respinse statutul şi programul. Cum s-a ajuns la acest consiliu? Printr-o campanie deosebit de activă a frontului neorevizionist din exterior, al cărui emisar, Bayer Zsolt, a fost scos din ţară ca persoană indezirabilă, după ce a incitat în public la acţiuni anticonstituţionale armate împotriva României. Această organizaţie ilegală nu sfidează numai autorităţile legitime ale statului român, dar se insinuează şi ca factor de presiune în relaţiile de bună vecinătate cu Ungaria, solicitând, nici mai mult, nici mai puţin, ca Guvernul Ungariei să semneze, sub egida O.N.U., o convenţie internaţională cu România, pentru ca Ungaria să exercite "un statut de putere protectoare asupra Ţinutului Secuiesc" şi, ca membru al Uniunii Europene, să solicite sprijinul Consiliului Europei pentru rezolvarea statutului autonom pentru această regiune. Iată termenii solicitării: "(...noi, delegaţii în Consiliul Naţional Secuiesc cu competenţe de reprezentare, ne adresăm ... Consiliului European, Parlamentului European, în scopul luării în considerare a revendicării noastre referitoare la autonomia teritorială (...)". Doamnelor şi domnilor, Datele oficiale ale ultimului recensământ al populaţiei României nu menţionează nici măcar un singur cetăţean român de naţinalitate secui. Atunci, pe bună dreptate, nu trebuie să ne întrebăm dacă autointitulatul "Consiliu Naţional Secuiesc", scopul şi obiectivele sale nu sunt doar paravanul de acoperire a acţiunilor subterane ale altor forţe şi interese, care ziua stau la aceeaşi masă cu Guvernul, iar noaptea lucrează împotriva Constituţiei României, în alte registre decât o mai fac uneori şi la lumina zilei? Doamnelor şi domnilor, Agitaţia ce se încearcă a fi creată nu poate fi extrasă contextului scandalului bustului criminalului de război Wass Albert, amplasat în Parcul central din Odorheiul Secuiesc, sub numele "Secuiul rătăcitor", care ia tot mai mare amploare. Monumentul amintit sfidează, alături de alte două statui expuse în Biserica reformată din Lunca Mureşului şi în Biserica catolică din Reghin, prevederile Ordonanţei de urgenţă nr.31 din 13 martie 2002 cu privire la interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Baronul Wass Albert a participat la uciderea a 14 români şi evrei din satele Sucutard şi Mureşenii de Câmpie (Cluj), în anii ocupaţiei maghiare, fapt pentru care a fost condamnat la moarte în contumacie de către Tribunalul Cluj, în anul 1946. Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" (INSHREW) şi-a manifestat îngrijorarea faţă de faptul că "statui ale lui Wass Albert, criminal de război condamnat în contumacie în 1946, sunt amplasate în instituţii publice ale statului sau pe spaţii cu acces public". De asemenea, "Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea antisemitismului din România" (MCA), afiliat la "Anti Defamation League (ADL - B' nai B rith)", una din cele mai puternice organizaţii evreieşti din lume, a protestat faţă de existenţa mai multor statui ale acestui criminal de război, sesizând Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în termenii "Cu deosebită îngrijorare am luat la cunoştinţă de faptul că statui ale lui Wass Albert, criminal de război condamnat în contumacie în 1946, sunt amplasate în instituţii publice sau pe spaţii cu acces public". Faptul că statuia "secuiului rătăcitor" din Odorheiul Secuiesc îl redă de fapt pe Wass Albert este confirmat de o serie întreagă de fapte, prezentate pe larg într-o plângere penală a "Asociaţiei Cultul Eroilor din Târgu Mureş". Doamnelor şi domnilor, Cred că această chestiune a autonomiei "ţinutului secuiesc" trebuie să o tranşăm în termenii ei reali, care sunt următorii: În România nu există declaraţi şi înregistraţi cetăţeni români de naţionalitate secui. Dacă secuii sunt populaţie autohtonă de identitate maghiară, reprezintă ei o altă minoritate naţională decât cea maghiară, pentru a fi îndreptăţită la un alt regim şi la statut autonom? Care sunt motivaţiile care îndeamnă o populaţie care oficial nu şi-a declarat originea etnică secuiască să ceară libertate şi autonomie?  Nu este cumva oprimată şi împiedicată să se exprime chiar în interiorul U.D.M.R.-ului care îşi menţine pragul electoral prin prizonieratul unor segmente ale populaţiei? Solicităm Uniunii Democrate a Maghiarilor din România să-şi precizeze poziţia faţă de diversiunea autonomiei secuieşti şi acţiunea preconizată de aşa-zisul "Consiliu Naţional Secuiesc" pentru 15 martie a.c. Aflăm, prin bunăvoinţa presei, că domnului Preşedinte al României i-ar fi fost remise de către organizaţia ilegală şi anticonstituţională "Consiliul Naţional Secuiesc" mai multe modele de autonomie. Propunem şi noi două modele: cel al aromânilor în Grecia şi al corsicanilor în Franţa. Sunt tot state membre ale Uniunii Europene. Ministerul Administraţiei şi Internelor şi onorabilul său ministru, domnul deputat Vasile Blaga, cum înţelege, în această chestiune, să vegheze la ordinea constituţională şi de drept a statului român? Aşteptăm punctul de vedere al domniei sale înainte, nu într-o eventuală anchetă asupra tulburărilor ce ar putea să se producă la 15 martie a.c., ca urmare a diversiunii ce se amorsează.
		Domnul Florin Iordache: "Fundaţia publică "Gojdu", atestat la moştenirea lui Emanuil Gojdu" Guvernele maghiar şi român au semnat Acordul privind înfiinţarea Fundaţiei Publice "Gojdu" şi care a fost ratificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 183/2005. Semnarea acestui acord anulează practic Acordul definitiv privind problema Fundaţiei Gojdu semnat între România şi Ungaria în 1937. Astfel, se anulează singurul suport juridic care dă dreptul Fundaţiei de la Sibiu să revendice moştenirea lui Gojdu din Ungaria. Biserica Ortodoxă Română nu a participat niciodată la negocierile interguvernamentale şi nu a consimţit la înfiinţarea fundaţiei Publice Gojdu. Din contră, prin reînfiinţarea fundaţiei în 1996 şi-a reafirmat ferm pretenţia de moştenitoare a averii lui Emanuel Gojdu. Emanuil Gojdu a lăsat bunurile sale "în beneficiul naţiunii române din Ungaria şi Transilvania care se ţine de legea răsăriteană ortodoxă", activitatea fundaţiei urmând a fi realizată de ierarhii ortodocşi. Dacă până în prezent, biserica ortodoxă nu a respectat testamentul lui Gojdu. la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 183/2005 de către Parlament, moştenirea lui Emanuil Gojdu din Ungaria este definitiv compromisă.
		Doamna Doina Micşunica Dreţcanu: Informare cu privire la Reuniunea Interparlamentară a UIP privind egalitatea de şanse - New York, martie 2006. Cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la începerea campaniei pentru egalitatea de şanse şi a celei de-a 50 sesiuni a Comisiei ONU pentru Statutul Femeilor, eveniment organizat la New York, la sediul Naţiunilor Unite, a avut loc şi o Reuniune Interparlamentară a UIP privind egalitatea de şanse. Printre cele mai importante teme discutate au fost şi "Femeile din Parlament şi felul în care acestea schimbă procesul decizional", " Parteneriatul dintre femeile şi bărbaţii din Parlament ", "contribuţia mecanismelor parlamentare la problematica de gen". Deşi egalitatea de şanse face parte din drepturile fundamentale ale femeilor şi bărbaţilor, recunoscute politic, din datele colectate de UIP, participarea la viaţa publică şi politică a femeilor este deficitară. Procentul femeilor care fac pare din Parlamente este cel mai mare întâlnit de până acum, şi trendul este crescător, dar totuşi schimbarea este lentă. În 1995 a fost propus a prag procentul de 30% de reprezentativitate în Parlamente, dar acesta nu a fost atins nici 10 ani mai târziu decât în 14 ţări. Deşi există diferenţe culturale mari între ţări, femeile se unesc pentru a găsi politici şi strategii comune în promovarea drepturilor lor. Un lucru încurajator este faptul că anumite ţări în care au avut loc conflicte au subliniat importanţa includerii femeilor în procesul de reconstrucţie şi în procesul de instaurare a democraţiei. Ca rezultat, ţări ca Rwanda, Mozambic, Africa de Sud, Namibia, Uganda se află în topul 30 al ţărilor privind participarea femeilor în viaţa poltică, cu un procent aflat între 25-30%. O prezenţă importantă la această conferinţă a fost participarea femeilor parlamentare din Irak. Plecând de la experienţa comisiei pentru egalitate de şanse între femei şi bărbaţi, din Camera Deputaţilor legată de parteneriatul cu Societatea Civilă, cu Parlamentele din SE Europei, am propus o dezbatere în cadrul Uniunii Interparlamentare privind stereotipurile de gen în mass media şi publicitate şi impactul lor în percepţia femeilor cu putere decizională. O altă propunere a fost elaborarea unui "Ghid al problematicii de gen în Parlament" de către uniunea Interparlamentară împreună cu Naţiunile Unite şi alţi actori relevanţi. Această întâlnire a fost extrem de interesantă şi utilă pentru România. Experienţa celorlalte ţări ne poate ajuta în demersurile noastre în promovarea egalităţii de şanse. Deşi Comisiile pentru egalitate de şanse din Parlamentul României au puţină experienţă, consider că pe plan internaţional am dat dovadă de seriozitate şi de o bună cunoaştere a domeniului, fapt confirmat şi de aprecierea propunerilor noastre. Uniunea Interpalamentară are un rol important în promovarea implicării femeilor în Parlamente, fiind forul cel mai autorizat în colectarea datelor şi informaţiilor de gen, în efectuarea de studii şi analize statistice privind procentul femeilor membre ale Legislativului, în elaborarea recomandărilor cele mai pertinente pentru membrii săi. Insuşirea şi punerea în practică a recomandărilor UIP de către parlamentari, de către toate partidele parlamentare ar demonstra că, într-adevăr, există voinţă politică pentru înlăturarea obstacolelor ce împiedică femeile să se implice în procesul decizional în viaţa politică, economică şi socială, combătând astfel lipsa de educaţie, mentalităţile misogine, stereotipiile atitudinale şi violenţa verbală şi non-verbală împotriva femeilor.
		Domnul Petru Movilă: Domnule preşedinte, Onoraţi colegi, Azi mă voi referi la o problemă de primă importanţă pentru siguranţa naţională, dar şi pentru siguranţa fiecărui cetăţean al acestei ţări: crearea comunităţii de informaţii. Vreau să subliniez două aspecte ale acestei probleme, aspecte care au fost mult mediatizate, ocazie cu care unii politicieni şi unele forţe politice au încercat să-şi ridice rating-ul aflat îns cădere evidentă. Este vorba despre: Necesitatea înfiinţării comunităţii de informaţii. Cui să îi fie subordonată această nouă structură? Adversarii de serviciu ai actualei puteri au sărit în sus la auzul veştii înfiinţării noii structuri informative pe motivul că aşa ceva ar însemna o prea mare concentrare a puterii în mâna câtorva sau a unui singur om. La prima vedere pare un argument de bun simţ formulat în numele democraţiei şi al principiului separării puterilor în stat. În realitate, nu este nici pe departe vorba despre aşa ceva, pentru simplul motiv că beneficiarii informaţiei vor fi aceeaşi ca şi până acum, noua structură informativă nu sporeşte cu nimic "puterea" beneficiarilor informaţiei, aşa cum susţin "apărătorii democraţiei", ci doar simplifică în mod necesar preluarea informaţiei făcând-o, în consecinţă, mai eficientă. În loc de mai multe servicii de informaţii independente, care uneori se încurcau unele pe altele sau intrau în competiţie (fenomene care puteau duce la încălcări ale drepturilor cetăţeanului), vom avea servicii mai puţine, coordonate de o singură instanţă şi ca atare mai eficiente, mai uşor de controlat. Când spun control mă gândesc inclusiv la acele instrumente care să facă imposibile eventualele derapaje ale serviciilor în direcţia încălcării drepturilor cetăţenilor. De altfel, ideea creării unei comunităţi de informaţii care să reducă numărul serviciilor şi să le includă într-o structură unitară nu aparţine actualei puteri. Să ne amintim că o asemenea propunere a fost formulată în guvernarea anterioară, iar unele ţări civilizate şi democratice au demult o asemenea structură. Unii chiar din interiorul partidelor aflate la guvernare, proclamă sus şi tare ideea că această comunitate de informaţii nu ar mai trebui subordonată C.S.AT. şi, implicit Preşedinţiei, ci altor centre de putere, cum ar fi Guvernul şi Parlamentul. Argumentele sunt împrumutate din aceeaşi zonă a discursului democratic. Nici o asemenea teză nu poate fi susţinută pentru simplul motiv că ar încălca Constituţia. Structurile informative sunt subordonate oricând şi oriunde factorului care are în răspundere siguranţa naţională, iar la noi acest factor este CSAT. Iar argumentul că CSAT, atâta timp cât se află la Preşedinţie este un organ de tip sovietic, dar dacă ar trece la guvern şi-ar pierde acest caracter, este cel puţin pitoresc ca să nu zic altfel. Partidul Democrat este ferm hotărât să sprijine noua structură informativă din convingerea că simplificarea şi coordonarea unitară a serviciilor secrete din România este atât în folosul ţării, cât şi al cetăţeanului. Vă mulţumesc pentru atenţie.
		Domnul Nini Săpunaru: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Sfârşitul săptămânii trecute a adus în faţa opiniei publice româneşti o premieră absolută: fostul premier al PSD şi-a deschis larg porţile casei sale presei. O ţară întreagă, într-o zi de week-end, a privit la televizor un muzeu pe post de casă, din interiorul căruia au răzbătut ideile pe baza cărora a fost condusă România în mandatul trecut. Justiţia făcută la televizor pare a fi la modă în România. Adrian Năstase a mutat, iar presa, în goana sa după senzaţional, a pătruns acolo unde organele abilitate ale statului nu au avut acces, fiind blocate de proceduri care ne arată imperfecţiunea sistemului nostru legislativ, care creează astfel cetăţeni "mai egali în drepturi" decât marea majoritate. Am privit cu toţii, cu dezgust şi oarecare milă, cum camerele de filmat au cotrobăit prin intimitatea lui Adrian Năstase. Probabil că asta a şi urmărit Preşedintele Camerei Deputaţilor. Să cerşească mila publicului. În realitate însă, nu a reuşit decât se devină ridicol atât din perspectivă politică, cât şi ca om. Politic vorbind, Adrian Năstase a încercat o lovitură mediatică, care ar fi trebuit să îi spele imaginea în faţa opiniei publice. Şi asta după ce timp de mai multe săptămâni, toate jurnalele de ştiri şi toate ziarele erau pline de titluri deloc măgulitoare la adresa lui Adrian Năstase, unde apăreau nume precum Sergiu Sechelariu, Gabriel Bivolaru sau celebra mătuşă Tamara, devenită simbolul corupţiei în politica românească. În plan personal, Adrian Năstase a pierdut iarăşi. Deşi nu sunt un specialist, ca orice om am urmărit cu stupefacţie imaginile televizate în care era prezentat interiorul casei din Zambaccian şi am trăit un sentiment de total disconfort. Stau şi mă întreb, cum poate un om să locuiască într-un adevărat muzeu? Mai mult, orice persoană, cât de cât avizată, a putut observa "ghiveciul cultural" prezent în casa domnului Năstase. Trecând însă peste gusturile îndoielnice sau atitudinea populistă a lui Adrian Năstase, trebuie remarcat faptul că cel mai îngrijorător şi mai nociv. Preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului României, al treilea om în ierarhia statului român, îşi permite să-şi bată joc de justiţia din România. El afirmă cu nonşalanţă în faţa opiniei publice că presa a avut acces în interiorul casei sale, însă justiţia nu, pentru că în viziunea dumnealui, este o chestiune de ordin "principial". Ne întrebăm cu toţii: oare respectarea legii nu este cea mai principială chestiune pentru oricare cetăţean al României? Oare o asemenea persoană mai poate reprezenta Camera Deputaţilor? Nu ne aşteptăm la un răspuns din partea domnului Năstase, ci aşteptam ca justiţia română să meargă până la capăt în demersul său, pe care îl sprijin cu tărie. Vă mulţumesc.
		Domnul Cristian Mihai Adomniţei: Declaraţie politică: "Apel al societăţii civile ieşene" In anul 2000, o spun cu mândrie, de la Iaşi au pornit o serie de iniţiative, prin diferite organizaţii neguvernamentale de elaborare a unor proiecte ce vizau prevenţia şi intervenţia în cazurile de violenţă domestică. Dacă subiectul va părea de o importanţă minora, am să-mi permit sa vă atrag atenţia asupra câtorva date statistice: 80% din infracţiunile contra vieţii se savârşesc în spaţiul domestic, peste 80% din femeile aflate în penitenciarele din România au săvârşit o infracţiune gravă în spaţiul domestic, experienţa tristă de la Iaşi (şi aici am în vedere ultimele trei cazuri de crime odioase, cazul "Gabriela Ciobanu", cazul "Larisa Chelaru", cazul din cartierul Frumoasa) a dovedit că probabilitatea de a fi agresat de o persoană necunoscută este mult redusă în raport cu probabilitatea de a fi agresat de cineva din cadrul familiei sau comunităţii imediat apropiate, comportamentul agresiv în societate este precedat de grave alterări ale comportamentului în cadrul familiei, fapt dovedit de "mapele conflictuale" aflate la nivelul secţiilor de poliţie. Violenţa domestică este un fenomen social deosebit de grav, suntem pe primul loc în Europa în statistica nefastă a infracţionalităţii domestice, un fenomen cu profunde conotaţii sociale, morale, psihologice, economice, şi care nu afectează doar cei doi parteneri de viaţă, ci mai ales copiii, expuşi riscului de a internaliza o serie de comportamente negative şi de a perpetua violenţa ca mod de relaţionare. Foarte multe organizaţii neguvernamentale, fundaţii, asociaţii, coaliţii din România au desfaşurat, de-a lungul ultimilor ani, acţiuni ce vizau întarirea capacităţii de intervenţie a instituţiilor publice abilitate sa rezolve aceste cazuri, s-au desfaşurat campanii de conştientizare şi informare supra fenomenului, s-au capacitat resurse locale în ideea de a oferi servicii sociale victimelor violenţei domestice. Demersul meu de azi este legat de lansarea la Iaşi a unui proiect pilot de intervenţie pentru agresorii din cazurile de violenţă domestică, proiect PHARE- Uniunea Europeana implementat de Societatea de Psihoterapie si Intervenţie Psiho- Socială "Catharsis". Cu acest prilej au avut loc o serie de discuţii deosebit de constructive intre participanti, poliţisti, magistraţi, asistenţi sociali, psihologi, reprezentanţi ai diverselor direcţii de asistenţă socială. Un punct de vedere comun a fost necesitatea imperioasă de a se elabora normele de aplicare a Legii 217/2003, norme aşteptate de aproape trei ani şi care ar conferi aplicabilitatea practică prevederilor legii în cauză, şi nu în ultimul rând, o serie de modificări văzute ca necesare de către practicieni. Ca un exemplu concret, unul din marile "câştiguri" ale Legii 217/2003 a fost introducerea posibilităţii de a se emite de către judecător a unui ordin de restricţie pentru agresor, ceea ce ar putea constitui o formă reală de protecţie a victimei şi o evitare a revictimizării si exacerbării conflictului. Practic, de trei ani, deşi văzută ca o masură extrem de necesară nu exista la nivelul instanţelor din Iaşi nici o astfel de masura luată. De asemenea, înca nu au fost incriminate toate formele de abuz săvârşite în spaţiul domestic, şi mai ales abuzul psihic, care însoţeşte toate celelalte forme de abuz fizic, economic, social etc. Nu sunt încă legiferate metode alternative de soluţionare a conflictului (cum ar fi terapia specifică pentru agresori), iar siguranţa şi securitatea minorilor este lăsată la latitudinea decizională a mamei care poate ceda impulsurilor sentimentale şi se reîntoarce de fiecare dată la agresor, punând în pericol copiii. La Iaşi se va constitui un grup de lucru multidisciplinar, format din practicieni, care va înainta o sinteză a propunerilor legislative pe care practicienii şi le-ar dori ca bază de lucru. Menirea noastră va fi să luăm în consideraţie propunerile lor şi ale tuturor celor care se vor implica la nivel naţional în definitivarea unui cadru legislativ viabil în acest domeniu.
		Domnul Corneliu Momanu: Îmi pare foarte rău că domnul Mircea Geoană nu este deputat. Dacă ar fi, acest mesaj i-ar fi parvenit direct. Cum domnul Geoană este însă preşedintele PSD şi, după cum ar fi normal, colegii de partid ai domniei sale din această Cameră îi împărtăşesc crezul politic, am decis să abordez subiectul nu printr-o declaraţie de presă, ci printr-o declaraţie politică. Domnul Geoană a criticat dur PNL pentru că intenţionează ca, prin modificarea Constituţiei, să propună formula republicii parlamentare. Un coleg de-al meu i-a dat zilele trecute un răspuns şi chiar l-a comparat pe preşedintele PSD cu un personaj de-al lui Caragiale din piesa "O scrisoare pierdută". Eu nu voi face nicio comparaţie. Însă, îi voi pune, de la distanţă, domnului Geoană o serie de întrebări. Ştie domnia sa în câte ţări din Europa funcţionează republica parlamentară? Ştie domnia sa în ce ţări preşedintele are doar un rol reprezentativ? În mod normal ar trebui să ştie, pentru că a fost patru ani şeful diplomaţiei Româneşti. Şi sunt sigur că ştie. Şi îl mai întreb pe domnul Geoană, în respectivele ţări, democraţia are de suferit pentru că şeful statului nu are un portofoliu mare de putere? Are de suferit democraţia în Germania, Italia, Austria etc. Are de suferit democraţia în regate ca Marea Britanie, Olanda sau Belgia? Nu, nu are de suferit. Unde are însă probleme serioase democraţia? În Rusia, Belarus şi alte două sau trei state exsovietice, unde preşedintele are puteri depline. Nu intră în discuţie Franţa, unde, de asemenea, preşedintele are un portofoliu bogat de atribuţiuni şi care este o excepţie în domeniu. Deci, de ce se aruncă domnul Geoană cu capul înainte doar de dragul de a ataca Puterea. Nu doreşte şi domnia sa ca România să se înscrie pe orbita democraţiilor europene? Sau poate este un nostalgic şi un admirator al unul preşedinte de tipul lui Lukaşenko? Pentru a te alinia la democraţiile europene, pentru a accepta formulele moderne de organizare statală, nu este suficient să te îmbraci în costume Armani. Trebuie să şi gîndeşti în stil european. La o confruntare televizată de dinaintea alegerilor din "duminica orbului" din 1990, venerabilul lider PNŢCD, Ion Raţiu, adresându-se românilor a spus: "dacă vreţi să alegeţi drumul spre Vest, votaţi-mă pe mine; dacă vreţi să alegeţi drumul spre Est, votaţi-l pe Ion Iliescu." Dumneavoastră cum vreţi să votaţi, domnule Geoană?
		Domnul Florin Aurelian Popescu: Cum, în ceea ce priveşte propria imagine, domnul Adrian Năstase se află de mai multă vreme în cădere liberă, prin invitarea ziariştilor, înaintea procurorilor, la casa sa din Zambaccian, a încercat, într-un fel, să-şi asigure o anume protecţie, considerând că, dacă reuşeşte să-i sensibilizeze pe ziarişti, o parte a opiniei publice i-ar deveni favorabilă. Este o vorbă italienească, "la verita piu vera del visto" (adică "realul mai adevărat decât vizibilul"), care transcende orice susceptibilitate. Pus sub învinuire pentru parchetul de bambus şi termopanele de la blocul amintit, fostul premier, simţindu-se mult mai vulnerabil în planul justificării colecţiilor de artă (care rivalizează cu cele de la muzeul care a dat numele străzii), a încercat să minimalizeze valoarea acestora. Umilinţa omului recunoscut pentru băţoşenia sa a mers atât de departe încât a găsit tot felul de cusururi tablourilor atârnate pe toţi pereţii, încadrându-le în cultura minoră a valorilor decorative, profitând de faptul că acestea ispiteau văzul invitaţilor printr-o estetică epică în egală masură obositoare, stânjenitoare si copleşitoare. Am văzut, dacă vreti, un kitsch al Castelului Peleş, o formă românească de bazar în care stăteau deopotrivă valori din toate colţurile lumii. Gazda ziariştilor, prin vocabularul critic al ghidului de ocazie, a încercat să-şi revendice o anume indiferenţă, mascată în tot felul de decupaje ale propriilor interese, acordând lucrărilor un caracter de opere de artă mai puţin glorioase, recunoscându-le mai ales imperfecţiunile. Cu toate acestea, figuraţia voit naivă, cultivatoare a explicaţiilor ieftine, neconsistente, n-a lăsat decât gustul amar al îngroşării unei intenţii, şi anume al laşităţii unui om marcat de sentimentul tuturor ambiţiilor. Opulenţa strivitoare până la un ridicol dezagreabil, atmosfera apăsătoare, care nu poate să nu şocheze obişnuitul, impresionând orice raţiune, dovedeşte clar că fostul lider al PSD nu s-a aflat în relaţii prea bune cu Zeul Prudenţei, oricât de proverbial a fost spiritul său de conservare. Totul parcă simbolizează căpătuiala. Chiar dacă toată tărăşenia este considerată o lucrătură politică, singura speranţă consolatoare este cea a indulgenţelor, în acest sens retorica sa fiind şi mai incriminatoare. Astfel, domnul Adrian Năstase a spus că, în perioada cât a fost la putere, a avut grijă ca actualul preşedinte al ţării să nu aibă probleme, ba, mai mult, în timpul confruntării electorale cu acesta, i-a spus că dacă va câştiga alegerile va fi un preşedinte bun faţă de rivalul său, replica domnului Traian Băsescu fiind una scurtă: "Eu, nu!". În acel spirit al impunerii de caractere, trebuie menţionat că, în timp ce actualul preşedinte al statului a renunţat, în 1996, la imunitatea parlamentară, punându-se la dispoziţia organelor de cercetare, domnul Adrian Năstase încearcă tot felul de fofilări, ascunzându-se după faldurile rochiei parlamentare, cultivând spiritul indistincţiilor. Grija principală a omului îmbogăţit este cea a asumării averii, oricât de mare ar fi aceasta fiind lesne măsurabilă. Într-un fel, invitarea ziariştilor echivalează cu un autodenunţ. Numai că, după cum se ştie, cauza pentru care este cercetat are în vedere, în principal, termopanele, ori toată mediatizarea de la five o'clock-ul de vineri a avut în prim plan ceea ce era dincolo de ele. Şi aşa, misterul devine şi mai mare. La final, nu pot decât să-mi pun două întrebări, cât se poate de legitime: După tot ce am văzut, mă întreb ce legatură are apartamentul lui Adrian Năstase din Zambaccian cu social-democraţia de tip european. Decizia de a permite accesul ziariştilor are vreo legătură cu vizita de săptămâna trecută a socialiştilor europeni în România?
		Domnul Horea Dorin Uioreanu: "Discuţia scindării UBB, un circ de prost gust" Stimaţi colegi, Doresc să supun atenţiei dumneavoastră un subiect care iniţial mi s-a părut de neluat în seamă şi menit să reaprindă spiritele naţionaliste abia apuse prin Ardeal. Credeam, de asemenea, în maturitatea factorului politic în abordarea unui asemenea tip de subiecte, dar se pare că m-am înşelat. Întrucât discuţia persistă de câteva săptămâni în presa românească din Transilvania şi tinde să genereze discuţii nedorite, consider că trebuie adusă la cunoştinţa factorilor politici în vederea creării unei abordări realiste şi echilibrate la nivelul formaţiunilor politice. Este vorba de bâlciul creat de o lună de zile de către aproximativ o sută de profesori maghiari de la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, care solicită scindarea acestei Universităţi prin crearea, din anul universitar 2006-2007, a trei facultăţi - de Ştiinţe ale Naturii, Ştiinţe Umaniste şi Ştiinţe Sociale - toate cu predare în limba maghiară. Practic, ceea ce propune acest Comitet de Iniţiativă Bolyai (CIB), care nici măcar nu îi reuneşte pe toţi profesorii maghiari din UBB, este practic o scindare care se referă inclusiv la patrimoniul Universităţii clujene. Stimaţi colegi, Universitatea "Babeş-Bolyai" este pentru România o emblemă a multiculturalismului, este o instituţie de învăţământ cu rezultate excepţionale şi cu un CV de invidiat printre universităţile lumii. UBB este coloana vertebrală a unui centru universitar care reuneşte în fiecare an peste 50.000 de studenţi de toate naţiile, din toate colţurile lumii. Ceea ce vreau să subliniez este că, înainte de toate, Universitatea "Babeş-Bolyai" nu este un SRL din cadrul căruia care, dacă nu îţi convine, îţi iei jucăriile şi pleci. Am refuzat să cred că în spatele insistenţelor profesorilor maghiari de la UBB se află interese politice, că scopul acestor demonstraţii de forţă stă în dorinţa unor grupări politice sau politicianiste de a-şi justifica existenţa. Dar, când acest CIB cere UDMR iniţierea demersurilor parlamentare pentru înfiinţarea unei universităţi maghiare de stat ruptă din UBB, nu mai pot sta de-o parte! Solicit public UDMR să nu dea curs solicitărilor aberante al acestui grup de profesori maghiari, cărora nu le contest profesionalismul sau valoarea. Spun doar că de data aceasta greşesc în mod fundamental şi creează nişte discuţii de care nu avem nevoie în acest moment. Mai mult decât atât, doresc să precizez că, în România, oricine este liber a-şi crea propria instituţie de învăţământ, iar dacă UBB nu se ridică la standardele profesorilor care compun acest grup de iniţiativă maghiar, aceştia sunt liberi să-şi creeze propria instituţie de învăţământ, legile române fiind suficient de democrate şi tolerante în acest sens. Vă mulţumesc.
		Domnul Liviu Câmpanu: Declaraţie politică: "Emanciparea" Mai zilele trecute, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, supărat pe toată lumea, a făcut o declaraţie în care a anunţat că-şi va cumpăra pistol si îi va împusca pe toţi cei pe care el îi consideră potrivnici, fără somatie. Să fi ajuns oare preşedintele consiliului judeţean social-democrat într-o criza de autoritate sau slugoii baronului local dovedesc din ce in ce mai multa independenţă nemaiexecutând ordinele? Ori poate că lupta cu guvernarea actuală i-au sleit puterile si hipooxigenat neuronul facandu-l sa apeleze la instincte primare. Neobisnuit cu "miscatul in front" si comportandu-se la carma judetului precum alta data in fundul curtii parintesti, domnul presedinte al Consiliului Judeţean îşi permite să facă asemenea afirmatii. Dacă şi-ar fi cumpărat mai devreme pistol poate Dumnezeu, sau altcineva, i-ar fi dat nişte ganduri care ar fi pus capat "impuşcării" banului public executată cu temeinicie şi perseverenţă de firmele domniei sale. În vremuri trecute, dacă domnul în cauză ar fi avut divergenţe de rezolvat, ar fi apelat probabil la celebra "bâtă" a ciobanilor moldoveni. Iata însă că progresul tehnic, diplomele de studii obţinute pe bandă rulanta si... bat-o vina... emanciparea îl fac sa apeleze la arme de foc. Bine că "distinsul" domn nu a reuşit să-şi cumpere vreun certificat de absolvire al unei şcoli de pilotaj pentru că altfel mi-l imaginez vânându-şi adversarii politici cu MIG-ul prin judeţ.
		Domnul Ovidiu Ioan Silaghi: Când m-am decis să candidez pentru un mandat în Camera Deputaţilor nu am crezut că în "fişa postului" figurează şi circul, sau mai concret spus, spectacolul de prost gust. Nu mă refer la "spectacolele" din şedinţele de plen, pe care le ştiu încă de pe vremea CPUN. Mă refer la spectacolul oferit, sâmbătă 4 martie, de domnul Adrian Năstase, întâmplător şi trecător, deputat şi preşedinte al Camerei Deputaţilor. Pe mai toate televiziunile, în paralel cu ştirile comemorative privind cutremurul din 1977, eveniment de un mare tragism pentru români şi România, s-a prezentat vizita (atent şi minuţios organizată) unor ziarişti la domiciliul domnului Adrian Năstase. Am asistat la un moment de o indecenţă maximă. Acei români - majoritatea, cred, de condiţie medie, sau nici măcar atât - au aprins o lumânare pentru pentru rudele sau prietenii dispăruti acum 29 de ani, acei români care au mai bifat un an fără Toma Caragiu, Doina Badea sau Alexandru Bocăneţ, au primit drept "bonus" şi imagini din opulenta casă a domnului Năstase. O paralelă cum nu se poate mai nepotrivită. Nu sufăr de ceea ce se cheamă populism. Ştiu că majoritatea dintre noi, cei din Parlament, avem o situaţie materială bună, mulţi dintre noi fiind chiar foarte bogaţi. Numai că orice om normal şi cu o creştere aleasă nu-şi etalează ostentativ bogăţia în faţa camerelor de luat vederi şi asta într-o ţară în care o mare parte a populaţiei se afla la limita pragului de sărăcie. Şi când o face pentru a da o (îndoielnică după mine) lovitură de imagine, spectacolul de prost gust întrece orice limită. Să intrăm deci în zona politică a spectacolului de sâmbătă 4 martie, din strada Zambaccian. Ce a vrut să demonstreze domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor? Că nu are nimic de ascuns? Că este un campion al transparenţei? Nimic din toate acestea. A vrut, în primul rând - personal nu cred că a reuşit, efectul fiind unul de bumerang, pentru motivele mai sus amintite - să puncteze la capitolul imagine. A vrut să sfideze procurorii DNA şi în general justiţia, a vrut să sfideze pe toţi cei care fac eforturi pentru a duce România la standartele europene. Şi a mai vrut ceva domnul Năstase. A vrut, pentru a nu ştiu câta oară, de această dată sigur la o oră de vîrf pe toate canalele TV, să mai informeze pe români că toată acţiunea judiciară pornită împotriva sa este una de natură politică. Nu cred că a reuşit nici la acest capitol. Acţiunea judiciară a avut la bază dezvăluiri din presă din anii în care domnia sa era prim-ministru şi a reînceput după ce tot presa a analizat cu profesionalism ultima declaraţie de avere depusă. Ţinând cont de cele de mai sus, îmi exprim dezamăgirea faţă de acest gest gratuit, indecent şi politizat al persoanei care deţine cea de-a patra funcţie în stat. PS. Nici unul dintre ziariştii invitaţi acasă la domnul Năstase nu avea calificarea necesară pentru a evalua ceea ce le-a prezentat gazda. Cei mai mulţi erau moderatori/realizatori de talk-show-uri, deci formatori de opinie şi imagine. Quod erat demonstrandum. Vă mulţumesc,
		Domnul Relu Fenechiu: "Acuzaţiile PSD, demontate de socialiştii germani" Sunt convins că mai mulţi colegi de-ai mei susţin astăzi declaraţii politice pe tema "ziua porţilor deschise în Zambaccian". Nu voi prelua din acest subiect decât o temă care a devenit pentru PSD şi fostul preşedinte al acestui partid un "leit-motiv" al tuturor discursurilor din ultimele două săptămâni, şi anume că acţiunile juridice începute împotriva unor lideri ai fostului partid de guvernământ reprezintă o comandă politică. Vine solicitarea de percheziţie a domnului Năstase, imediat se spune: comandă politică. Se dezbate această solicitare în Comisia juridică a Camerei, concluzia este aceeaşi: comandă politică. Se discută problema în cadrul grupului parlamenar al PSD şi ideea este aceeaşi: comandă politică. Mai mult, domnul Năstase le spune colegilor de partid: eu sunt primul, cap de listă, vor urma şi alţii dintre dumneavoastră. În faţa naţiunii, prin intermediul ziariştilor invitaţi (dar atent selecţionaţi de către gazdă) la domiciliul din strada Zambaccian, Adrian Năstase repetă pentru a nu ştiu câta oară: este o comandă politică. Domnul Adrian Năstase şi colegii săi din PSD, reluând la infinit teza comenzii politice încearcă să acrediteze ideea că actuala putere politică încearcă să tranşeze lupta politică prin alte mijloace decât cele ale democraţiei. Mai mult, în ultimele zile a plouat şi cu ameninţări (unele puse în practică), de informare a organismelor europene, tot pe tema "comenzii politice". Numai că preconizatul efect în străinătate al acuzaţiilor proferate de liderii PSD nu a fost cel scontat. Dimpotrivă. Chiar şi socialiştii europeni, familie politică din care face parte şi PSD, nu acceptă lamentările de la Bucureşti. "După discuţiile avute aici şi la Comisia Europeană, impresia mea este că nu se poate vorbi de o vânătoare de vrăjitoare, iar Raportul de ţară din luna mai va infirma această idee". Această declaraţie a fost făcută vineri de către domnul Markus Merkel, adjunctul purtătorului de cuvânt pe politică externă a grupului social-democrat din Bundestag. Ce se mai poate comenta, când un aliat politic de-al tău de contrazice. Şi să fie foarte clar: de pe poziţia în care se află, politicienii germani nu fac declaraţii de complezenţă. Dar asta nu este totul. Tot domnul Merkel a mai declarat că "în timpul administraţiei Iliescu existau foarte puţine acţiuni împotriva corupţiei şi acelea de faţadă". O altă concluzie aparţinând tot unui deputat al SPD, domnul Axel Schafer sună la fel de descurajator pentru PSD: "În PSD schimbările se fac pas cu pas pentru că sunt foarte mulţi afectaţi care trebuie convinşi", iar la acest capitol domnul Merkel completează: ştiu cît de greu este drumul de la un partid nomenclaturist la unul social-democrat". Cred că prin aceste puţine cuvinte, socialiştii germani au pus punctul pe "i". Şi, în nici un caz nu cred că au avut vreo comandă politică pentru a face aceste declaraţii. PS: Într-un interviu acordat Evenimentului Zilei, domnul Miron Mitrea a recunoscut că, în mare parte, stenogramele PSD date publicităţii erau reale. Din câte îmi aduc aminte, parcă prin unele stenograme se vorbea să se dea drumul la anumite dosare la Parchet. Parcă suna a ... comandă politică! Reală de această dată.
		Domnul Tiberiu Bărbuleţiu: Asistăm în ultimele zile la o nouă bătălie, a cărei miză politică se situează în câmpul imaginii. Este vorba despre dosarul scurgerii de informaţii din Ministerul Apărării Naţionale, care a fost transformat de către unii factori politici într-un instrument numai bun de a-şi îmbogăţi capitalul de imagine. Ignorând eforturile şi rezultatele evidente ale anchetei interne demarate de structuri specializate ale MApN, încă din octombrie anul trecut, două forţe politice ale momentului, una aflată în opoziţie şi alta, culmea, în arcul de guvernare au ieşit în mass-media cerând demisia ministrului Atanasiu. Prin cele trei comunicate de presă, care nu se deosebesc prea mult din punct de vedere al conţinutului şi care nu ne conving la nivel de argumente de necesitatea demisiei, cele două partide reuşesc cel mult să ne livreze un spectacol ieftin, cu iz demagogic. Acuzaţiile lipsite de substanţă vin în timp ce autorităţile abilitate îşi desfăşoară activitatea cu maximă seriozitate, ministrul apărării naţionale dispunând deja sancţiuni fără precedent în ultimii 16 ani pentru cei responsabili, toate acestea făcând ca acţiunea izbăvitoare a celor două partide să cadă în derizoriu. Partidul Social Democrat, prin vocea preşedintelui Departamentului de Apărare din cadrul partidului, domnul senator George Maior, a ieşit la atac fără a-şi face temeinic temele, uitând că nu ministrul apărării naţionale dispune arestări şi percheziţii, acest rol revenind Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aşa cum normal se întâmplă într-o democraţie autentică unde funcţionează principiul separaţiei puterilor în stat. Cel mai mult mă miră însă atitudinea colegilor noştri conservatori, care se comportă asemenea unui partid aflat în opoziţie, lansând atacuri înainte să poarte o discuţie prin care să ceară lămuriri asupra problemei. Suntem deocamdată de aceeaşi parte a baricadei şi, în consecinţă, ne aşteptam la un comportament de asumare în solidar a actului de guvernare. Nu contest faptul că fiecare este liber să-şi exprime opiniile, însă sunt adeptul unei poziţionări corecte faţă de parteneri, a unei relaţii sincere şi coerente între aliaţi, iar exerciţiile de imagine prin care unii încearcă să-şi aroge doar părţile care le convin îmi lasă un gust amar şi mă determină să-mi pun mari semne de întrebare asupra calităţii acestor oameni.
		Domnul Petru Andea: Centenarul "Traian Vuia" La 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, românul Traian Vuia era primul om din lume care s-a desprins de la sol cu un aparat mai greu decât aerul, cu mijloace proprii la bord. Traian Vuia a deschis acum 100 de ani era aviatică, ce a influenţat şi modificat profund viaţa omenirii. Deşi recunoaşterea acestei priorităţi a fost şi continuă să rămână dificilă pe plan internaţional, considerăm că este de datoria generaţiei prezente să-l omagieze pe marele inventator român, recunoscându-i şi mediatizându-i viaţa şi opera. În judeţul Timiş, locul natal al lui Traian Vuia, sunt pregătite o serie de manifestări, atât în comuna care-i poartă numele, cât şi în oraşele Făget, Jimbolia, precum şi în municipiile Lugoj şi Timişoara. Suita manifestărilor omagiale cuprinde depuneri de coroane, mese rotunde şi sesiuni de comunicări la Liceul "Traian Vuia" din Făget şi la Universitatea Politehnica din Timiş, fostă "Traian Vuia", editarea unei reviste de către Inspectoratul Şcolar Judeţean ş.a. Cu regret, constat însă că la nivel naţional ecoul centenarului "Traian Vuia" nu se face simţit. Deşi mai sunt doar câteva zile până la istorica dată de 18 martie, nici o acţiune de anvergură nu prefaţează evenimentul. Hotărârea de Guvern privind "Centenarul Aeronauticii Române" nu reuşeşte să prindă viaţă. Ministerul Transporturilor, patronul "administrativ" al faptei de acum 100 de ani a "Icarului român" nu reuşeşte, cu greoiul său aparat, să se desprindă de solul tergiversărilor şi amânărilor birocratice. Programele şi proiectele de sărbătorire a centenarului "Traian Vuia" sunt fie întârziate, fie abandonate. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu iniţiativa realizării unui model al aeronavei lui Traian Vuia, nu a început reabilitarea sau realizarea unor monumente, plăci comemorative sau a altor însemne, în ţară şi în Franţa, a unui muzeu aeronautic ş.a. Nu s-au precizat medaliile, plachetele, diplomele etc. ce se vor acorda cu prilejul acestui eveniment, nu s-au elaborat emisiuni poştale, publicaţii omagiale, nu s-au tipărit calendare, agende etc. Nu se cunosc iniţiative în plan extern pentru promovarea realizărilor prioritare româneşti în domeniul aviaţiei mondiale, cunoscându-se contribuţiile valoroase aduse şi de alţi pionieri cum sunt Aurel Vlaicu şi Henry Coandă. Toate acestea sunt motive pentru care solicit Guvernului României să dezvolte, să finanţeze şi să aplice un program cât mai extins pentru sărbătorirea după merit a "Centenarului Aeronauticii Române".
		Doamna Gabriela Creţu: " Despre ei, ele şi căţei" "Democraţia-i democraţie, dar nu şi pentru căţei!", spunea odată - "realist" - un coleg. Despre drepturile căţeilor însă, am auzit vorbindu-se în ultimul timp destul de mult şi argumentat. Din acest motiv suspectez faptul că ironicul nostru coleg nu a vrut de fapt să spună "căţei" ci "Democraţie, democraţie! dar nu şi pentru femei." Asta ne arată realitatea noastră cea de toate zilele. Ele muncesc mai mult în gospodării, dar munca lor nu este inclusă în p.i.b; ca urmare pot fi considerate neproductive. Ele învaţă mai mult la şcoală (55% din absolvenţii de învăţământ superior în acest an sunt femei). Domeniile pentru care se pregătesc oferă status mai scăzut şi bani mai puţini. Ele se îngrijesc de ceilalţi - copii, soţi, părinţi - mai mult decât o fac ei. Îngrijirea este pe gratis, pentru că li se spune, dacă nu au slujbe, că sunt în întreţinere. Conform Codului familiei, ei sunt egali, dar el apare drept "capul familiei" în toate statisticile. Ca să fie şi ea considerată "cap" trebuie să renunţe la el (să fie văduvă sau divorţată). Ei şi-au pierdut locurile de muncă şi au fost sistematic plătiţi pentru asta (salariile compensatorii au fost mai ales privilegiul ramurilor unde lucrau mai ales ei). Ele au rămas în câmpul muncii unde sunt sistematic neplătite sau prost plătite ( iar la orizont un nor negru se arată - o posibilă delocalizare a industriei de confecţii unde muncesc cele mai multe; fără salarii compensatorii). Ei sunt majoritari acolo unde se conduce, unde se decide, acolo unde se alege cum să fie utilizate resursele societăţii. Ele nu sunt. Despre ele, ei spun că nu ar fi competente în politică. Au dreptate dacă politică înseamnă circ, conflicte permanente, să te ocupi de "probleme serioase" - precum democraţia în Afganistan sau războiul nuclear spaţial - şi să nu discuţi despre probleme "minore"; de exemplu, cum pot să supravieţuiască cei ce nu au alt venit decât salariul minim pe economie sau pensia. De regulă, ele sunt nişte fiinţe anoste, cu prea mult simţ al datoriei şi mai puţin al aventurii, care ascultă mai mult decât vorbesc, care se ocupă de alţii mai mult decât de sine, dau viaţă şi pun suflet în toate. Şi sunt invizibile. Cele care apar pe ecranele televizoarelor nu seamănă deloc cu mamele noastre şi rareori sunt fiicele pe care am dori să le avem. Cu certitudine nu sunt ca noi, 99% dintre femei. Când apar drept "remarcabile", au meserie de bărbat, comportament de bărbat şi se neagă pe sine. Că sunt femeie nu are importanţă, spun ele, ci competenţa. E o mare şi periculoasă minciună! Ierarhiile, mai ales în politică, sunt bazate pe putere, nu pe competenţe. Nici nu se spune ce fel de competenţe ar fi necesare pentru a-i reprezenta pe alţii ca să nu se observe că cei care deţin puterea nu le au totdeauna suficient. Stimaţi colegi, cum politica priveşte tocmai distribuirea puterii iar ele sunt atât de puţin la putere, avem o singură concluzie - ceea ce construim noi aici se poate numi democraţie, dar nu şi pentru femei. Întrucât mâine este 8 Martie, la această spinoasă problemă ar trebui să reflecteze fiecare, în Parlamentul României. Măcar un minut! Pentru a cere mai mult, ar trebui să fie considerată o problemă "serioasă". Deocamdată, sunt prea puţini care cred asta. Deocamdată mai importanţi sunt căţeii.
		Domnul Dan Mihai Marian: Dacă demisiona când trebuia, om politic rămânea Din fericire, Adrian Năstase încă n-a părăsit prim-planul scenei politice româneşti. Ar fi fost o mare pierdere pentru social-democraţia românească dacă s-ar lipsi de un intelectual atât de rafinat şi de subtil ca d-l Năstase. Locul d-lui Năstase va fi pentru totdeauna ipostaziat între figurile renascentiste ale lui Cozmâncă, Miki Şpagă and C.O., rozeurile lui Picasso şi uverturile lui Wagner. Dacă PSD s-ar lipsi de preşedintele său executiv, cu siguranţă s-ar alege praful şi pulberea istoriei de acest partid. Fără Adrian Năstase, acest reper moral şi intelectual al stângii româneşti actuale, PSD ar deveni în cel mai scurt timp un capitol, interesant fără îndoială, din istoria politică postdecembristă. Distinşi colegi de la PSD, vă invidiez sincer pentru solidaritatea cu care l-aţi înconjurat pe d-l Adrian Năstase. Am rămas plăcut impresionat de votul pe care l-aţi exprimat săptămâna trecută în cadrul grupului parlamentar al PSD. Totuşi, daţi-mi voie să-mi exprim surprinderea pentru modul în care i-aţi tolerat pe cei doi colegi ai dumneavoastră care au îndrâznit să voteze pentru percheziţia caselor domnului Adrian Năstase. După părerea mea, aceşti cârcotaşi trebuiau excluşi imediat din rândurile PSD. Prin votul lor au adus grave prejudicii imaginii partidului dumneavoastră. În ciuda faptului că o parte a mass-media vă critică continuu, nu trebuie să vă descurajaţi deoarece în ţara aceasta nu se găseşte un singur român de bună-credinţă care să vă acuze de corupţie. Toţi cei care vă critică sunt nişte invidioşi, oameni care n-au reuşit să se realizeze în viaţă muncind din greu pentru statul şi poporul român. Orice s-ar întâmpla, să nu vă deziceţi nici un moment de Adrian Năstase. Sprijiniţi-l şi pe d-l Miron Mitrea, atât de greu încercat în zilele acestea. Nu-l părăsiţi nici pe Marian Oprişan. Iar dacă doriţi să mai aveţi de spus un cuvânt în politica românească, ar fi bine să-i reactivaţi pe Viorel Hrebenciuc, Miki Şpagă şi cel supranumit "Cozmâncătorul de primari". Dacă veţi proceda în acest fel, va fi bine pentru toată lumea. Dumneavoastră nu veţi mai putea reveni în veci la putere, românii vor putea scăpa de "Partidul Corupţilor din România" (PCR), iar noi vom putea continua să guvernăm având ca obiectiv prioritar integrarea ţării în Uniunea Europeană. Lăsănd la o parte acest exerciţiu uşor empatic, PNL consideră că invitarea jurnaliştilor în casa din strada Zambaccian reprezintă un exerciţiu de imagine, menit să dirijeze atenţia opiniei publice într-o altă direcţie. Iniţiativa lui Năstase de a-şi demonstra transparenţa este tardivă. Această acţiune era oportună în momentul apariţiei suspiciunilor de corupţie, când Adrian Năstase trebuia să pună casa la dispoziţia autorităţilor. Prin demersul său a sfidat justiţia şi a încercat să arunce în ridicol ancheta procurorilor. Dacă Adrian Năstase ar fi acceptat perchezitia, atunci ar fi intrat doar procurorii. Refuzând percheziţia procurorilor şi agăţându-se de tot felul de tertripuri legislative, Adrian Năstase nu face altceva decât să amplifice suspiciunea care planează asupra modului în care a dobândit această avere fabuloasă şi să confirme presupunerile unora, cum că ar fi posesorul unei averi de peste un miliard de euro. Prin prezenţa sa în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Adrian Năstase aruncă definitiv cu noroi asupra imaginii Parlamentului. Oricât de mult am munci noi aici şi oricâte eforturi ar depune angajaţii acestei instituţii, imaginea Parlamentului va rămâne compromisă o lungă perioadă de timp. Domnule Adrian Năstase, prin această ultimă iniţiativă personală v-aţi pus cruce carierei dumneavoastră politice. Chiar dacă ar vota o mie de parlamenentari împotriva percheziţiei caselor pe care le aveţi şi tot nu v-aţi mai putea reabilita în ochii cetăţenilor acestei ţări. Sunteţi un om terminat din punct de vedere politic. Dar ceea ce este mai grav la dumneavoastră este faptul că nu aveţi simţul ridicolului. Astăzi, vom vota pentru percheziţia caselor dumneavoastră.
		Domnul Gabriel Sandu: De la adoptarea primei Constituţii în 1866, ţara noastră nu a cunoscut întotdeauna un mod democratic de organizare şi funcţionare. Din contră, au existat în istoria noastră destule momente de dictatură care s-a manifestat sub diverse forme, în funcţie de vremurile respective. Un prim fenomen îl regăsim sub forma «camarilei regale» care şi-a găsit adăpost la palatele regale, indiferent de persoanele care ocupau tronul. Influenţa lor s-a transpus de nenumarate ori negativ în procesul de luare a deciziilor şi de aplicare a lor. Însă, cea mai acută formă de dictatură în perioada interbelică o întâlnim în timpul regelui Carol al II-lea. Este suficient să ne amintim de modul în care persoanele din jurul regelui au reuşit să se impună şi să impună pe scena politică diverse combinaţii politice de guvernare, multe dintre ele dăunătoare şi contra naturii, dar aducătoare de beneficii pentru camarilă. Regimul Antonescu a fost de asemenea un regim totalitar, cu accente militare. După cel de-al doilea razboi mondial, România a fost trimisă de la masa marilor puteri în bezna istoriei, parcurgând timp de 50 de ani cel mai anevoios drum al istoriei sale - comunismul. Dincolo de modurile diferite în care aceste regimuri totalitare au acţionat şi s-au manifestat, ele au adus ştirbire în primul rând drepturilor cetăţeneşti. Este motivul pentru care am crezut cu toţii în decembrie 1989 - o dată cu declanşarea Revoluţiei - că dictatura va dispărea definitiv din istoria României, fiind înlocuită de o democraţie tânără, bazată pe libertatea individului, pe economie de piaţă, pe garantarea şi respectarea drepturilor tuturor cetăţenilor. Zece ani de tranziţie nu au fost suficienţi pentru consolidarea regimului democratic românesc, însă am sperat că suntem pe drumul cel bun. Ceea ce a urmat între 2001-2004 în timpul Guvernului Năstase şi modul aproape dictatorial în care s-a manifestat fostul partid de guvernământ PSD au pus la îndoială funcţionarea statului de drept în România. Rapoartele de monitorizare realizate de organismele europene, analizele ONG-urilor şi luările de poziţie ale opoziţiei au evidenţiat derapaje privind drepturile fundamentale ale cetăţenilor, libertatea de exprimare şi independenţa mass-media, racolările forţate de primari, încurajarea şi proliferarea corupţiei, transformarea Parlamentului în anexă guvernamentală. În concluzie, toate instituţiile au fost şi trebuiau să fie la cheremul PSD. Toate aceste fenomene, care au pus în pericol chiar şi integrarea României, au început treptat-treptat să dispară după instalarea Guvernului Tăriceanu în decembrie 2004. De curând însă, asistam la o încercare de atentat la adresa drepturilor şi libertaţilor fundamentale ale cetăţenilor, din partea serviciilor secrete, care sub forma proiectelor de siguranţă şi securitate naţională, încearcă să creeze monopoluri şi să-şi sporească atribuţiile. Cred că a sosit timpul ca după 16 ani de la Revoluţie să uităm de aceste practici şi cred că a sosit vremea ca nimeni să nu le mai aplice, indiferent de pretext - lupta împotriva corupţiei, legitimitate democratică. Aceste proiecte trebuie discutate transparent tocmai pentru că vizează în primul rând securitatea cetăţenilor. Cel care uită acest lucru, uită de fapt de promisiunile făcute la alegeri şi de mandatul primit de la alegători.
		Domnul Vasile Mocanu: Tema: Guvernanţii şi-au uitat promisiunile Citesc în Constituţie: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica (subliniez unica) autoritate legiuitoare a ţării." Este vorba de articolul 61, punctul 1, din Legea fundamentală a României, votată inclusiv de liberali şi democraţi. Citesc în programul de guvernare, de culoare portocalie, al Alianţei DA, pentru perioada 2005-2008: Guvernul îşi ia angajamentul să consolideze statul de drept şi democraţia în România. Citesc în presă: Cabinetul Tăriceanu este campionul absolut al ordonanţelor de urgenţă. În ritmul actual, numărul ordonanţelor emise de Guvern ar putea ajunge la câteva mii, la sfârşitul mandatului. Guvernul Tăriceanu îşi bate joc de Parlamentul României. Într-o democraţie sănătoasă, rolul Parlamentului este acela de a elabora legi. Cât mai simple şi cât mai eficiente. De mai bine de un an, în România, forul legislativ a devenit doar o maşină de vot, care acceptă, la presiunea guvernanţilor, să promoveze proiecte de legi dintre cele mai importante pentru societatea românească, fără nici un fel de dezbatere. Sănătatea, justiţia, mecanismele financiare nu pot atinge standarde europene în lipsa unui dialog autentic în care să fie implicaţi toţi factorii responsabili. Iar dintre aceştia, cel mai important este tocmai Parlamentul României. Mă tem că, nu peste mult timp, vom citi în manualele de istorie: perioada 2004-2008 a fost una dintre cele mai negre din istoria contemporană a României. Guvernanţii de atunci au rănit grav democraţia românească.
		Domnul Ioan Aurel Rus: Vă rog să-mi permiteţi pentru început să citez din Constituţia României: "Articolul 1: România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Articolul 2: Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. Articolul 3: Teritoriul României este inalienabil. Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional. Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe, şi judeţe... Articolul 4: Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi. România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială. Articolul 6: Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români." Se apropie ziua revoluţiei maghiare de la 1848, 15 martie, care aduce cu ea gândurile de autonomie ale locuitorilor majoritari din Ţinutul Secuiesc. Consiliul Naţional Secuiesc, sfidând Constituţia şi legile ţării, vrea să apere destinul etniei din care s-a ridicat. Şi iată cum în România, cu o conducere vândută, secuii îşi cer drepturile scriind într-un comunicat următoarele: ''Adresăm o chemare cetăţenilor Ţinutului Secuiesc: În această zi înălţătoare pentru naţiunea maghiară, 15 martie 2006, veniţi la Odorheiu Secuiesc şi prin prezenţa voastră întăriţi cu o chemare comună voinţa voastră pentru autonomia Ţinutului Secuiesc...Biroul Permanent al Consiliului Naţional Secuiesc, în concordanţă cu consiliile secuieşti, declară cu convingere că Marea Adunare Naţională a Secuilor, prin voinţa generală a secuilor va constitui exprimarea demnă a strădaniilor de autonomie a pământului secuiesc! Puterea voinţei generale să marcheze dreptul secuimii la autodeterminare!" Nu se ştie oare că în timpul revoluţiei din decembrie 1989 armata şi oameni de ordine au fost umiliţi şi a fost masacrat ofiţerul de poliţie Cheuchişan, iar criminalii sunt liberi? În Covasna şi Harghita s-a produs o 'curăţare' etnică, ceea ce înseamnă că românii din acele ţinuturi au fost obligaţi să plece şi din această cauză s-a schimbat majoritatea. Câţi secui s-au declarat la ultimul recensământ? Pentru ce această autonomie? Cum se poate aşa ceva? Cum este posibil ca românii să fie alungaţi din pământul lor natal? Proclamarea autonomiei teritoriale a unei zone din România contravine Constituţiei ţării şi deci Consiliul Naţional Secuiesc atentează la unitatea României. Se vrea a se crea un Kosovo românesc? Cum a fost posibilă alungarea elevilor români dintr-un liceu în Târgu Mureş? Se vrea repetarea lui martie 1990 de la Târgu Mureş? Mihăilă Cofariu e încă viu şi aşteaptă să i se facă dreptate. În ultima vreme, ca urmare a refulării unor manifestări anarhice şi frustrante s-au putut constata tot mai multe cazuri de ofensă adusă însemnelor şi simbolurilor naţionale. Sunt tot mai frecvente şi cazurile în care, din raţiuni politice, sau pentru a obţine sufragii de la susţinători incerţi şi dubioşi se practică batjocorirea sentimentelor naţionale prin gesturi şi publicaţii, prin emisiuni de televiziune obscene, chiar prin pretinse creaţii artistice. Cunoaştem situaţiile în care unii conaţionali, pentru a-şi manifesta dispreţul faţă de unele momente de cotitură în istoria României, au prezentat "omagii" eroilor neamului depunând coroane de flori cu panglică neagră; alţii şi-au legat astfel de panglică la braţ chiar de Ziua Naţională, afişând prin aceasta sentimentele lor antiromâneşti în spaţiul public. Au fost manifestări în locuri publice care au avut ca scop ofensarea drapelului naţional prin rupere sau degradare, sau omiterea arborării lui, concomitent cu afişarea singulară a drapelului de stat maghiar. Până când vom tolera la nesfârşit astfel de manifestări şi nu vom aplica legislaţia pentru toţi? Guvernul Tăriceanu e subordonat Ungariei? Cerem preşedintelui României, ca garant al aplicării Constituţiei şi legilor ţarii, să intervină, iar guvernanţii să vegheze la respectarea jurământului depus.
		Domnul Emil Radu Moldovan: Caterincă şi mult fum sau povestea din spatele telenovelei Se zvoneşte că în urma experienţei convieţuirii, Alianţa D.A pregăteşte continuarea show-ului de succes intitulat "Marea păcăleală". Pentru necunoscători, acesta a început puţin înainte de campania electorală şi a fost jucat cu actori profesionişti încă de la preluarea puterii. Din când în când, liderul jucător mai lansa o fumigenă din dorinţa de derutare a spectatorilor care îndrăzneau să îşi pună semne de întrebare, dar în cea mai mare parte brambureala a fost caracteristica principală a acestui spectacol jalnic. Pentru a încinge atmosfera s-au gândit să condimenteze puţin spectacolul cu o cerere definitivă în căsătorie. Incompatibilităţile tot mai evidente dintre ei lăsau loc la mari interpretări, tocmai de aceea discuţia despre căsătorie a ţinut zile în şir prima pagină a ziarelor. Vestea şoc a pus şi mai mult dinamism în show-ul servit populaţiei flămânzite. Din cauza viziunii diferite, căsătoria nu putea avea loc şi acest fapt a dezvăluit prima dată adevăratul caracter al actorilor. Spectatorii au rămas uimiţi să constate că de fapt alianţa dintre cei doi nu era decât o legătură de convenienţă, legătură din care lipsea atât respectul cât şi interesul pentru populaţia care i-a promovat. Replicile tăioase şi declaraţiile răsunătoare au dezvăluit treptat că singura dragoste care-i unea era cea pentru ciolan, iar acesta odată apucat, a devenit subiect de controversă. Nici până astăzi nu au reuşit să afle cine îl merită mai mult sau cui i se cuvine de exemplu partea cu serviciile secrete, dar asta nu-i împiedică să devină tot mai ridicoli pe zi ce trece. Sub genericul "Dragoste cu forţa de dragul fotoliilor", populaţia primeşte zilnic porţia de circ, singurul dar al celor aleşi vremelnic să ne conducă destinele. Dureros e finalul, pentru că după fiecare spectacol, populaţia e nevoită să plătească indiferent dacă a fost sau nu interesată de bâlciul guvernanţilor şi priveşte îndurerată la indiferenţa cu care este tratată de un grup de actori aflaţi încă în funcţii cheie. Facturi duble la întreţinere, sute de taxe şi o poveste de dragoste care nu mai interesează pe nimeni e tabloul la care asistă zilnic românul însetat după dreptate şi adevăr. Am spus dreptate şi adevăr, nici voi nu mai credeţi în vorbele astea! Ciudat, doar le-aţi folosit într-o campanie mincinoasă cu promisiuni pompoase şi dovezi mari de dragoste.
		Domnul Liviu Timar: Tema: Actualul Guvern indiferent la realităţile din agricultură Lucrările agricole de primavară se vor declanşa imediat ce timpul va permite ieşirea în câmp. Volumul lucrărilor ce trebuie executat în această perioadă este foarte mare, având în vedere suprafeţele ce trebuie arate pregătite, fertilizate şi semănate. După cum se cunoaşte, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a modificat radical modul de sprijinire a sectorului vegetal în anul 2006. Practic, doar 6-8% din suprafaţa arabilă ce se însământează în această primavară va beneficia de un ajutor din partea statului. Cu toate insistenţele justificate ale grupului P.S.D şi ale producătorilor agricoli din întreaga ţară ca, în acest an 2006, un an foarte important în vederea integrării în Uniunea Europeană, producătorii agricoli să primească un sprijin de 3.000.000 lei pentru fiecare hectar de teren cultivat şi motorina ce se foloseşte la lucrările agricole să fie subventionată cu 10.000 lei/litru. Actualul guvern este total indiferent, chiar dacă peste 30% din suprafaţa arabilă a ţării va rămâne nelucrată, iar producţiile medii pe hectar ce urmează a se obţine vor fi mici datorită imposibilitaţii producătorilor agricoli de a cumpăra seminţele certificate, îngraşamintele chimice, pesticidele şi motorina necesară executării lucrărilor agricole la timp şi în perioada optimă pentru fiecare cultură. Astfel, pentru a cumpara un litru de motorină, care la aceasta dată este de 32.200 lei, un producator agricol trebuie să vândă 8-10 kg de grâu, 15 kg de porumb sau 5-6 litri lapte. Iar pentru a cumpăra un kg de îngrăşăminte complexe, care la această dată este de aproximativ 11.000 lei/kg, un producător trebuie să vânda 3-4 kg grâu, 5-6 kg porumb sau 2 litri de lapte. Cunoaşte actualul guvern aceste realităţi cu care se confruntă agricultorul român ? Cred ca nu. Dacă ar cunoaşte şi ar dori o viaţă mai bună pentru ţăranul român şi prosperitatea acestei ţări, ar trebui cu adevărat să ajute agricultura. Faptul că nu cunoaşte greutăţile şi realităţile din agricultură este şi apariţia Ordonanţei de urgenţă nr.12 din 22 februarie 2006 privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi produselor procesate de cereale. Prin apariţia acestui act normativ, producătorii agricoli de cereale trebuie ca, începând cu data de 1 iunie 2006 să păstreze producţia destinată comercializării numai în spaţii de depozitare autorizate. Cunoaşte Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale câte depozite sunt autorizate sau pot fi autorizate până la data de 31 mai 2006 într-un judet? Este posibil ca în timp de 3 luni de zile (până la 31 mai 2006) depozitele existente să fie dotate cu staţii de condiţionare, uscătoare, laboratoare, mijloace de manipulare? Cred ca nu. Cunoaşte actualul guvern ce posibilităţi de transport au producătorii agricoli pentru a transporta producţia de cereale la 2-3 unităţi ce vor obţine această autorizaţie de depozitare? Cred ca nu. Trebuie intr-adevar să fim conştienţi de modul de păstrare a cerearelor, pentru siguranţa sănătaţii publice şi cerinţele impuse de Uniunea Europeană. Dar consider că trebuie să avem în vedere situaţia reală existentă în agricultura românească la aceasta dată şi posibilităţile de care dispun societăţile şi asociaţiile cu profil agricol, arendaşii şi, nu în ultimul rând, producătorii individuali. Până la capitalizarea producătorului agricol, cer public ca actele normative ce apar în domeniul agricol şi emise de actualul guvern să ţină cont de situaţia reală existentă, de problemele deosebit de grave şi foarte complexe cu care se confruntă producătorul agricol din mediul rural, de stabilirea unor perioade rezonabile de realizare a unor obiective în acest domeniu.
		Domnul Ioan Munteanu: Tema: Programul "Fermierul" - simplă fantezie fluturistă Programul "Fermierul", lansat cu promisiuni nemaipomenite de către ministrul agriculturii, extrem de mediatizat, era aşteptat, fără îndoială, de către ţăranii români care sperau de multă vreme într-o schimbare. Domnul ministru a insistat în numeroasele sale intervenţii asupra faptului că agricultura din România va deveni - în scurt timp - una performantă, la nivelul exigenţelor impuse de către Uniunea Europeană. Ce-i drept, acest program este în fond, foarte bun, dar greu de aplicat în actualele condiţii, de aceea el devine nerealist şi profitabil doar pentru un număr extrem de redus de cetăţeni. Ca om care cunoaşte foarte bine realitatea satelor, voi demonstra cu argumente destul de convingătoare de ce acest proiect ambiţios nu-i decât demagogie şi înşelătorie. Dacă am fost sceptic încă de la lansarea lui, apariţia normelor metodologice de aplicare m-au convins că am avut dreptate. Considerând că programul "Fermierul" va rezolva problemele din agricultură, ministerul de resort a eliminat pentru anul 2006 sprijinul financiar, primele şi subvenţiile pentru produsele agricole tradiţionale: grâu, porumb, floarea-soarelui, soia, ovăz, plante furajere, lapte. Drept urmare, toţi producătorii vor avea de suferit, iar consecinţele vor fi destul de grave: terenurile vor rămâne nelucrate, numărul vacilor de lapte va scădea, iar România va deveni nu doar un mare importator, ci şi un consumator al produselor de pe piaţa europeană. Şi, asta, în condiţiile în care ţara noastră ar fi putut asigura, fără probleme, atât producţia pentru propriile nevoi, cât şi pentru export. Aplicarea programului a debutat cu o altă prevedere greşită: suma de 7000 miliarde lei de la bugetul de stat nu este acordată direct agricultorilor, ci băncilor, mai precis unei singure bănci, BCR, care a primit, fără licitaţie, exclusivitatea privind implementarea acestui proiect. Deci, Legea nr,231/2005 prevede că Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale acordă aceşti bani cu titlu gratuit băncii, iar agricultorul solicită credit de la BCR, urmând să depună garanţii, să demonstreze că deţine bunuri imobile de valoare, să achite dobânzile şi comisionul. Obţinerea creditului este extrem de anevoioasă, ţinând seama de faptul că dosarul pentru contractarea lui prevede nu mai puţin de 26 de documente (!) care mai de care mai greu de obţinut. Dacă totuşi reuşeşte să obţină creditul, beneficiarul trebuie să returneze suma în 10 ani, iar la un împrumut de 10 miliarde lei trebuie să achite la BCR 14 miliarde lei. Până când nu-şi achită creditul, agricultorul nu este proprietarul investiţiilor realizate. Ca garanţie la creditele solicitate nu se acceptă construcţiile viitoare; de asemenea, nu se acceptă construirea de imobile în regie proprie. Chiar şi la investiţii mici, de 10.000 - 20.000 euro este obligatorie existenţa autorizaţiilor de funcţionare (mediu, sanitar-veterinare etc.) care sunt destul de costisitoare şi greu de procurat. Pentru că Legea nr.231/2005 nu prevede, în mod expres, exceptarea de la achitarea dobânzilor pentru perioada de graţie - aşa cum susţine cu seninătate ministrul Flutur - împrumutaţii vor achita în această perioadă atât dobânzile, cât şi comisioanele şi taxele aferente. Că acest program este o simplă promisiune fantezistă, mincinoasă şi nerealistă, o dovedeşte şi faptul că nu poţi realiza ferma-model cu ceea ce-ţi oferă banca după ce-ţi achiţi aceste datorii. Din cele 10 miliarde iniţiale poţi să-ţi cumperi un tractor de 210 - 240 CP, prevăzut cu plug, disc şi semănătoare sau, o altă variantă, poţi înfiinţa o plantaţie de 10 ha de viţă de vie nobilă. Cu ce-ţi susţii afacerea după ce banii s-au terminat într-o primă etapă a investiţiei? Până la obţinerea profitului sunt atâtea alte cheltuieli de făcut, imposibile chiar şi pentru cel mai destoinic întreprinzător. O altă mare păcăleală fluturistă ţine de promisiunea că un credit prin Programul "Fermierul" se acoperă prin Agenţia SAPARD în proporţie de 50%, iar diferenţa de 50% prin BCR. Dar, conform normelor metodologice, BCR asigură doar 85% din valoarea totală, ceea ce înseamnă că aportul propriu trebuie să fie de 15% din valoarea proiectului. În altă ordine de idei: nici până astăzi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nu a stabilit care este formatul - standard al avizului ce trebuie emis de către direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, iar BCR nu cunoaşte încă detaliile referitoare la modalitatea de utilizare a fondului care va fi alocat de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2006. În aceste condiţii, numărul posibililor beneficiari ai acestui program va fi cu mult mai mic decât cel pe care-l anunţa lăudărosul ministru, adică peste 6000 de fermieri din bugetul lui 2006. Dacă nu sunt luaţi în calcul agricultorii de peste 60 de ani şi nici cei care n-au împlinit 18 ani (adică cei care nu se pot obliga faţă de bancă), dacă se ţine seama că documentaţia necesară contractării unui credit de investiţii este extrem de greu de întocmit, dacă cei care deţin bunuri imobiliare cu care să garanteze împrumutul sunt extrem de puţini în lumea sărăcită a satelor, se ajunge la concluzia că "Fermierul" are şanse extrem de scăzute de implementare. Astfel, acest program atât de mediatizat se dovedeşte aproape inaccesibil pentru cei mai mulţi dintre românii care şi-ar fi dorit cu adevărat o astfel de afacere, atât din lipsa fondurilor, cât şi din cauza birocraţiei excesive. Mai adaug faptul că obligativitatea subvenţiei pe unitatea de suprafaţă şi pe cap de animal intră în vigoare de la 1 ianuarie 2007, în condiţiile în care pentru agricultorii români acordarea ei în 2006 ar fi contat foarte mult. În acest context, mă gândesc dacă n-ar fi fost mai bine ca cele 7000 miliarde lei vechi cu care Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale subvenţionează BCR să fi fost utilizate pentru sprijinirea producătorilor şi susţinerea eficientă a agriculturii, începând chiar din 2006. Cred că acesta ar fi fost adevăratul ajutor de care au nevoie ţăranii în acest moment. P.S. Documente care dovedesc extrema dificultate de întocmire a dosarului de obţinere a unui credit: planul de afaceri; lista garanţiilor propuse; lista garanţiilor aferente creditelor contractate la alţi creditori; fluxul de lichidităţi (cash - flow); studiul de fezabilitate; avize, acorduri pentru ocuparea terenurilor agricole, asigurarea cu combustibil, energie electrică, energie termică, protecţia apelor, pădurilor şi mediului înconjurător, urbanism şi sistematizare, etc; situaţia contractelor încheiate (copii după contracte cu furnizori şi clienţi); situaţia surselor de finanţare (proprii); intabularea ipotecii; asigurări; memorii justificative privind necesitatea acestor investiţii; liste de utilaje şi alte dotări care se vor ataşa planului de afaceri (etc. etc.) Destul de simplu pentru ţăranul de rând care vrea să devină fermier european, nu-i aşa?
		Doamna Monalisa Găleteanu: «"Costurile" vieţii sub guvernarea Alianţei D.A.» A trecut mai bine de un an de zile de la alegerile parlamentare şi prezidenţiale din România şi constatăm cu stupoare că nu sărăcia, stagnarea economică sau întârzierile în adoptarea legilor privind integrarea ţării în Uniunea Europeană sunt de actualitate, ci disputele interminabile între cele două jumătăţi mai mari sau mai mici ale Alianţei D.A. Ce s-a întâmplat din 2005 în domeniul protecţiei sociale, a subvenţionării agriculturii şi nu în ultimul rând în domeniul sănătăţii, se înscrie, stimaţi colegi, pe linia generală a politicii promovate de actualul Guvern, aceea a demolării cu orice preţ a tot ceea ce s-a realizat bine de către vechea putere şi a promovării schimbării cu orice preţ, doar de dragul schimbării. În cele ce urmează am să enumăr doar câteva din problemele care îi frământă pe colegii noştri liberali: serviciile secrete controlate de primul-ministru?; fuziunea cu Partidul Democrat?; lichidarea CSAT-ului pe motiv că este structură de nuanţă sovietică şi nu în ultimul rând schimbarea preşedinţilor celor două camere ale parlamentului?, dar şi pe colegii de alianţă ce se văd deja populari europeni: presiunile, ameninţările şi atacurile furibunde declanşate în teritoriu împotriva primarilor şi consilierilor PSD, prin folosirea unor "trupe de şoc" de control, dirijate abuziv de prefecţi, soldate în multe cazuri cu victime, de cele mai multe ori nevinovate, prin iniţierea unor măsuri administrative ori penale fără temei legal, sau la limita legii. De exemplu, cum poate fi sancţionat un primar dintr-o comună modestă din judeţul Dolj pentru întârzieri în punerea în aplicare a Legii 247, din motive "obiective", cu suma de 300 000 000 lei (limita maximă)? Domnilor colegi, pentru românii simpli şi nevoile lor, toate acestea nu sunt decât "bagatele". Ceea ce îi interesează pe ei este creşterea substanţială a preţurilor şi tarifelor, cu deosebire la utilităţi, care au creat şi creează mari probleme mai ales categoriilor defavorizate (şomeri, pensionari, tineri cu salarii indecente). La această situaţie se adaugă creşterile de preţuri la alimentele de bază, care au ajuns ca în luna decembrie 2005 să fie cu mult mai mari decât rata inflaţiei (estimată la 8,6%), la unele dintre acestea ajungând să fie comparabile cu cele practicate în U.E. În contrast cu majorările substanţiale de preţuri şi tarife, sporurile de venituri sunt situate cu mult sub creşterile preconizate pentru perioada următoare, ceea ce, în mod evident, va conduce la reducerea drastică a puterii de cumpărare. Este inutil să mai abordez problemele grave ale agricultorilor români, care, lipsiţi de subvenţii guvernamentale la care se adaugă şi impozitul, aşa redus cum este, îşi vor abandona proprietăţile funciare ori le vor vinde pe sume derizorii constrânşi de starea gravă financiară în care se află şi vor deveni cu siguranţă, în scurt timp, viitori solicitanţi de ajutoare sociale. Acestea nu sunt aprecierile mele gratuite, ci reflectă strigătul de deznădejde a sute de mii de agricultori care se văd înşelaţi şi părăsiţi de proprii guvernanţi, fiind lăsaţi pe mâna unor speculanţi şi a unor grupuri de interese obscure care s-au aciuit pe lângă unele primării păstorite de reprezentanţii Alianţei D.A. şi cumpără la preţuri insignifiante terenuri agricole. Aceasta este starea sumbră, dar adevărată, ce va genera cu siguranţă riscuri majore pe termen lung, greu sau imposibil de surmontat de guvernele ce se vor succeda la conducerea României, iar existenţa poporului român în marea familie europeană va avea de suferit în termeni incalculabili. Nu cred că mai este cazul să amintesc consecinţele deosebit de grave care vor fi generate de aplicarea pachetului de legi menite să asigure "nesănătatea" populaţiei, adoptate de actuatul guvern prin votul la "mustaţă" acordat de Parlamentul României. Dacă şi aceste legi vor avea "succesul" similar ordinelor emise de ministrul Nicolăescu cu privire la schimbarea unor directori de unităţi spitaliceşti, putem să fim liniştiţi că Alianţa D.A. veghează la sănătatea românilor.
		Domnul Gheorghe Dragomir: "1 şi 8 Martie!" Două date care ne sunt întipărite în minte încă din copilărie. Două date, la care în fiecare an ne aducem aminte încă o dată de importanţa doamnelor care ne înconjoară existenţa, mamă, soţie, fiică. Din păcate, acest lucru se petrece doar în luna martie, deşi ar trebui să ne gândim în fiecare zi la ele. În acest an am reuşit să ajung în mai multe instituţii şi unităţi de producţie din circumscripţia de care aparţin, în care lucreză cu preponderenţă femei, pentru a le oferi un simplu omagiu printr-o floare şi un mărţişor. Am făcut acest lucru, nu dintr-un calcul electoral, ci pentru că am considerat normal şi uman să ofer o floare şi o vorbă bună şi nu promisiuni deşarte. Pot să spun că zîmbetul şi gîndurile de bine cu care am fost primit m-au făcut să uit chiar şi pentru câteva ore de problemele şi calculele specifice lumii politice şi să mă detaşez de opacitatea acesteia. Am înţeles acum de ce sosirea primăverii este asociată cu Femeia: am avut sentimentul de curăţenie, lumină şi bucurie. Ne îndreptăm cu paşi rapizi către Uniunea Europeană, un mediu în care rolul femeii în societate va creşte şi sper ca în anii următori să am ocazia să pot oferi flori şi mărţişoare şi câtor mai multe femei de succes. De asemenea sper că numărul femeilor implicate în viaţa politică va creşte şi acest domeniu nu va mai fi considerat, pe nedrept spun eu, un apanaj al lumii bărbaţilor. Am de asemenea prilejul să urez tuturor colegelor din Camera Deputaţilor, nu neapărat alese, o primăvară frumoasă şi plină de bucurii şi să vă mulţumesc pentru că aduceţi un aer proaspăt şi curat de care viaţa politică românească avea multă nevoie.
		Domnul Marius Iriza: Într-o emisiune televizată, la o oră de maximă audienţă, pe un post patronat de fraţii Micula, György Frunda, senator român şi şeful delegaţiei României la Strasbourg, afirma că în calitatea pe care o are în Parlamentul european, el nu reprezintă poporul român şi susţine autonomia teritorială sub o iredentistă denumire de "autonomie culturală". Acest lucru nu poate fi luat decât ca o sfidare a poporului român, din banii căruia acest senator ticălos îşi ia leafa. Partidul România Mare trage de multă vreme semnale de alarmă referitoare la manifestările antiromâneşti ale UDMR-lui. Mereu am fost declaraţi extremişti şi xenofobi, dar acum se dovedeşte că am avut dreptate. Această organizaţie extremistă maghiară începe să-şi dea arama pe faţă profitând de bunătatea poporului român. În orice colţ al lumii, acest senator neruşinat ar fi fost exclus din parlament. Închipuiţi-vă un senator american care ar fi declarat că el nu reprezintă America: în ziua imediat următoare ar fi linşat de presă, devenind persona non grata. Sfidarea Naţiunii Române de către această organizaţie iredentistă maghiară nu se află la început. Numeroasele acţiuni udemeriste au demonstrat că doresc sfârtecarea teritoriilor româneşti. Impunerea limbii maghiare ca a doua limbă oficială, autonomia culturală pe criterii etnice şi steagurile maghiare arborate pe instituţiile primăriilor ardelene sunt doar începutul luptei lor pentru proclamarea autonomiei economice şi administrative. Dacă nu se vor lua măsurile necesare pentru a scoate în afara legii această organizaţie antiromânească, să nu ne mirăm că în perioada imediat următoare vor mai avea loc şi alte asemenea acţiuni, iar lupta lor pentru idealurile doctrinare maghiare se vor înteţi. Doamne, ocroteşte-i pe români!
		Domnul Miron Ignat: În perioada 14 - 16 februarie a. c., am participat împreună cu colegul meu deputat, domnul Andea Petru, la lucrările Conferinţei Internaţionale "Statul şi Biserica într-o lume în schimbare: căutarea modalităţilor de parteneriat în rezolvarea provocărilor lumii moderne", desfăşurată la Cetinje, în Muntenegru. Organizată de Fundaţia Internaţională pentru Unitatea Naţiunilor Creştine Ortodoxe, împreună cu Biserica Ortodoxă a Serbiei şi cu sprijinul autorităţilor Republicii Serbia şi Muntenegru, evenimentul a reunit peste 100 de participanţi din 14 ţări din Europa Centrală şi de Răsărit, precum şi din SUA, în special deputaţi ai parlamentelor din Rusia, Belarus, Moldova, Bulgaria, Estonia, Letonia şi Armenia. Cu ocazia acestei conferinţe au fost dezbătute o serie de probleme actuale privitoare la relaţia stat-biserică, puternic influenţată de procesul global al schimbărilor politice, economice, sociale şi culturale. Ideea de bază reieşită s-a referit la faptul că statul şi biserica trebuie să asigure şi să protejeze libera alegere de către cetăţeni a opţiunilor spirituale şi religioase. Stimate colege, stimaţi colegi, România este unul din puţinele state unde Biserica este instituţia în care românii au cea mai mare încredere. Suntem un popor cu credinţă şi frică de Dumnezeu, credinţă care ne-a însoţit şi ne însoţeşte în momentele grele şi de cumpănă din viaţă. Putem afirma că libertatea religioasă este respectată în România, că fiecare cetăţean se bucură de dreptul şi libertatea de a-şi alege propria orientare religioasă. De asemenea, toleranţa românilor faţă de credinţa celor de lângă ei ne-a ferit de conflicte religioase, de manifestări generale discriminatorii religioase. Totuşi, în ciuda libertăţii religioase de care se bucură românii, e nevoie să elaborăm un act normativ distinct care să reglementeze libertatea religioasă a cetăţenilor, în conformitate cu Constituţia României. Este necesar ca, în perspectiva integrării europene, să adoptăm o lege care să reglementeze regimul cultelor şi al comunităţilor religioase, care să se adapteze normelor similare din statele Uniunii Europene. Beneficiile acestei legi sunt multiple. În primul rând vom consfinţi printr-o lege aparte libertatea religioasă în România, se vor pune bazele noilor raporturi între statul român şi organizaţiile religioase. În al doilea rând, se va asigura neutralitatea, echidistanţa şi nediscriminarea statului faţă de ele. Cu o lege care să reglementeze aspectele libertăţii religioase, vom pune bazele unei păci sociale, la care Biserica şi credinţa sunt factori importanţi de stabilitate şi unitate. Prin participarea noastră activă la elaborarea unei legi care să garanteze respectarea libertăţii religioase, protecţia cultelor şi asigurarea unui climat de pace confesională şi siguranţă socială, vom aduce un aport semnificativ la dezvoltarea paşnică, stabilă şi coerentă a României. Vă mulţumesc.
		Domnul Ionel Palăr: Declaraţie politică: "Muzee fără ghizi". La sfârşitul săptămânii trecute am fost martori cu toţii la cel mai spectaculos exerciţiu de imagine de după decembrie '89, executat cu brutalitate de cel care se vrea a fi reprezentarea umană a ideii de fineţe diplomatică - Adrian Năstase. Opinia publică a fost transformată într-un grup de vizitatori ai unui muzeu, care parcurgea cu neştiinţă saloanele înţesate de opere de artă, privind haotic şi fără înţelegere spectacolul vizual grandios ce se desfăşura în toată splendoarea, lipsind însă din maiestuosul peisaj un ghid. Întreaga expoziţie, deschisă publicului prin generozitatea familiei Năstase, nu a făcut decât să răspundă la cea mai simplă întrebare: CE? Ce anume ascundea apartamentul din Zambaccian? Ce avere a putut strânge un fost prim-ministru în doar câţiva ani de slujbă publică? Esenţa, însă, a fost omisă. De fapt, ar fi fost mult mai important să aflăm răspunsul la o altă întrebare: CUM? Cum a ajuns Adrian Năstase în posesia unei bogăţii la care mulţi demnitari europeni, după o viaţă întreagă de muncă, nu pot decât să viseze? În urma episodului de imagine forţat, atenţia s-a concentrat asupra naturii lucrurilor, experţi şi critici de artă opinând asupra valorilor expuse, a provenienţei obiectelor de artă, asupra stilului decorativ şi a rezolvării dilemei: în casa lui Năstase e kitsch sau, dimpotrivă, tronează spiritul de fin colecţionar? Iată de ce ghidul ar fi fost de un real folos pentru mai buna înţelegere a problemei. Ghidul ar fi trebuit să fie însuşi Adrian Năstase, care să explice nu ce se află pe pereţi, ci cum au ajuns acele opere acolo. Să ia fiecare piesă în parte, pe care ar fi trebuit să o cunoască şi cu ochii închişi, ca un fin colecţionar ce se numeşte, şi să explice opiniei publice de unde o are, când a cumpărat-o, cu ce preţ sau de unde a primit-o şi în ce context. Astfel, exerciţiul vrut a fi de transparenţă şi-ar fi atins scopul. În schimb, prin încercarea de banalizare a poveştii, prin refuzul de a-şi deschide porţile celor cu adevărat îndreptăţiţi să-i calce pragul şi prin discursul autovictimizant, fluturat însă cu aroganţă caracteristică, Adrian Năstase nu a făcut decât să deturneze, pentru o clipă, atenţia opiniei publice de la întrebările cu greutate ce planează deasupra sa. A fost un sfâşietor cântec de lebădă, un vaiet în al douăsprezecelea ceas, către un public care a încetat de mult să-l mai aplaude.
		Domnul Mihai Cristian Apostolache: Se zvoneşte prin ziare că domnul Eugen Nicolăescu ar fi anunţat că va opri actualul program de distribuire a laptelui praf la nou-născuţi. Între iureşul stârnit prin birourile directorilor de spitale şi boscorodelile românilor cu dureri de măsele, care nu-şi mai pot lua un calmant fără reţetă, domnului ministru i-a mai venit o idee, căşunându-i pe mame şi nou-născuţii lor prunci, taman înainte de 8 Martie, Ziua Mamei... Dincolo, însă, de această iniţiativă, venită pe post de mărţişor cu şnur portocaliu, enervantă şi penibilă deopotrivă a fost şi justificarea ei. În opinia celui care a prezentat-o, actualul program ar păcătui prin aceea că e de sorginte pesedistă şi că ar fi avut drept scop atragerea de voturi în campania electorală din 2004 şi nu asigurarea unei alimentaţii sănătoase pentru nou-născuţi. ...Şi, continuându-şi firul "logicii" contabiliceşti, dintr-un condei, decide că laptele praf e cel care secătuieşte bugetul României şi că, în schimb, dacă tot nu poate disponibiliza pruncii întru eficientizarea balanţei venituri-cheltuieli, atunci, măcar la cură de slăbire poate să-i pună, reducându-le raţia la jumătate... Vă miră? Pe mine, sincer, NU! Este doar încă o dovadă a modului simplist în care un guvern fără har şi fără habar îşi taie petice din turul pantalonilor, spre a şi le pune la genunchii prea tociţi de mătăniile făcute pe dealul Cotrocenilor! Oameni buni, pruncii nu au culoare politică şi nici drept de vot! Hai să îi lăsăm în pace! Măcar pe ei şi pe tinerele lor mame şi... măcar de Ziua Femeii! La mulţi ani, doamnelor şi domnişoarelor colege!
		Doamna Minodora Cliveti: "Femeia a salvat lumea! (Să ne amintim asta nu numai de 8 martie...) A mai venit încă o dată Ziua internaţională a femeii, prilej cu care mi-am propus să reflectez public la rolul femeii în lumea democratică. Şi pentru că orice discuţie despre drepturile femeii, care sunt drepturi ale omului, trebuie să se raporteze la debutul democraţiei mondiale, care s-a petrecut nu se ştie când, dar se ştie unde, în Grecia, aş vrea să povestesc o istorie antică din Atena, capitala democraţiei, leagănul manifestării demosului, adică, a poporului. Aşadar, în vremuri demult apuse, nişte oameni care construiseră un oraş au decis să îl pună sub protecţia unei zeităţi. A avut loc un soi de licitaţie "avant la lettre", în care cei doi zei interesaţi: Atena şi Poseidon, au făcut oferte publice. Atena a promis locuitorilor că dacă oraşul va purta numele ei, recoltele vor fi bogate, meşteşugurile şi artele vor duce faima locului până departe, iar înţelepciunea şi pacea vor fi adevăratele stăpâne. Poseidon, la rândul său, a promis oamenilor corăbii fără număr cu care să străbată mările, să jefuiască alte oraşe şi să aducă acasă imense bogăţii, pe care apoi, cu ajutorul armatelor hrănite cu roadele preţioase ale apelor, să le păzească şi să le sporească. Cui să ne închinăm, aşadar? a întrebat regele. Să votăm! Şi după ce, în mod democratic, au votat şi numărat voturile, au văzut că Atena câştigase la un vot. Votul era al unei femei: în acel oraş, femeile şi bărbaţii aveau drepturi egale, inclusiv cel de vot, dar femeile, care o preferaseră pe Atena pentru că le promisese o viaţă de pace, de muncă şi tihnă, erau mai multe decât bărbaţii, care votaseră pentru război şi călătorii pe mare, departe de familie. Poseidon s-a supărat, a abătut deasupra oraşului numit "Atena" o mare furtună, iar bărbaţii s-au răzvrătit şi au retras femeilor dreptul de vot. La vremea aceea, aşadar, democraţia era completă şi reală, dar Poseidon nu o accepta decât dacă rezultatele acesteia îi erau favorabile. Zeiţa Atena şi-a ţinut promisiunea, în sensul că a făcut din oraşul său capitala întregii Grecii, iar atenienii au devenit celebri în lume pentru realizările lor spirituale şi pentru cultul vieţii paşnice. Deşi rămase fără drept de vot, femeile au învins: au contribuit la păstrarea familiilor laolaltă, la perpetuarea speciei umane, la impunerea supremaţiei spiritului şi a păcii. Şi au făcut pace şi cu bărbaţii... Femeia de azi şi-a recăpătat dreptul de vot şi locul în politică şi îşi poate pune la lucru calităţile dovedite de-a lungul istoriei umanităţii: cumpătarea, cinstea, altruismul, înţelepciunea, modestia, perseverenţa. Şi, toate acestea, în folosul tuturor! Dar, din păcate, a mai căpătat un rol, în care e distribuită de unii bărbaţi care păstoresc vremelnic România: acela de mănuşă! Acel obiect pe care bărbaţii îl foloseau pentru a se provoca la duel! Ca şi bărbaţii de odinioară, bărbaţii politici de la putere se folosesc de "mănuşi" blonde, mai ales, pentru a păstra aparenţa de cavalerism. Ar fi păcat dacă aceste femei ar avea soarta mănuşilor, care plesneau, lovind obrajii adversarilor bărbaţi!
		Domnul Cătălin Lucian Matei: "Durere mare în tabăra Puterii." Dragi colegi, Nu aş fi vrut să iau cuvântul azi, însă situaţia politică actuală m-a determinat să o fac. Sunt, practic, stupefiat de faptul că distinşii colegi de la Putere s-au blocat practic pe tema "prăbuşirea lui Adrian Năstase"! Nu pot să cred că totul în această ţară, în prezent, se rezumă la răzbunări politice. Absolut totul nu are o logică! Nu poţi să îţi clădeşti o politică de guvernare numai cu gândul la răzbunări şi la scoaterea în evidenţă a unor aspecte negative relaţionate de un om politic, pentru a-ţi ascunde propria bârnă din ochiul tău. Dragii mei colegi de la Putere, dacă ştiam că lucrurile se vor derula în această direcţie, vă sugeram, încă de la început, să introduceţi în platforma-program prioritatea legislativă de a-l arunca la coş pe marele om politic Adrian Năstase. Nu vă este ruşine să vă bateţi joc de un popor care v-a dat girul şi v-a acordat toată încrederea pentru a-i conduce destinele? Mai puteţi să dormiţi noaptea, cu atâtea tertipuri negre pe care le scoateţi în faţă în fiecare zi? Mai aveţi curajul să apăreţi în faţa oamenilor şi să îi asiguraţi că tot ceea ce faceţi azi, toată tevatura asta, este numai pentru ei? Eu sunt la primul mandat în Parlament şi am sperat că viaţa alături de dumneavoastră, domnii de la guvernare, nu este chiar atât de parşivă şi de rea, precum o puteam vedea la televizor. Acum pot spune că îmi este ruşine că am ajuns să împart băncile Parlamentului cu oameni fără scrupule, patetici, în adevăratul sens al cuvîntului, care încearcă să acopere interese obscure aruncând cu noroi în oamenii integri care au purtat numele României acolo unde nu ajunsese niciodată. Dacă ar fi să reiau din cuvintele colegului Gabriel Zamfir, de la PNL, aş putea spune că electoratul nu v-a trimis aici să ne dispreţuiţi pe noi, ci voi înşivă să ajungeţi să vă dispreţuiţi pentru ceea ce aţi reuşit să deveniţi... oameni demni de milă!
		Domnul Bogdan Liviu Ciucă: Declaraţie politică: "Încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale". Problematica noului proiect de lege privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale a creat aprinse dispute între sindicalişti şi Executiv, în special în privinţa nerecunoaşterii perioadei dinaintea apariţiei legii ca perioadă lucrată în condiţii speciale de muncă. Considerăm că nu este normal ca recunoaşterea existenţei acestor condiţii speciale în anumite locuri de muncă să fie făcută după apariţia legii, nu şi în perioada 2001-2006. Recunoaşterea existenţei acestor condiţii în locuri de muncă expertizate conduce la ideea că includerea lor în cadrul prevederilor prevăzute de art. 20 din Legea nr. 19/2000 era imperios necesară. Faptul că aceste locuri de muncă au fost omise de către legiuitor nu poate fi imputat salariaţilor sau angajatorului. Ulterior apariţiei Legii sitemului public de pensii, prin modificări ale prevederilor legale, au fost recunoscute ca stagii de cotizare perioade necontributive pentru anumite categorii de salariaţi. Categoria salariaţilor care au lucrat, conform prevederilor legale anterioare Legii nr. 19/2000, în grupa I de muncă a fost cea mai afectată de noile prevederi, vârsta de pensionare fiind majorată cu şapte ani. Condiţiile de pensionare pentru acest grup de salariaţi, prevăzute în proiectul de lege, nu sunt identice cu cele existente în legislaţia anterioară, stagiul de cotizare fiind majorat cu cinci ani. Neacoperirea perioadei 2001-2006 pentru aceste locuri de muncă în condiţii speciale este de natură să creeze discrepanţe între salariaţii ale căror locuri de muncă au fost încadrate în condiţii speciale, prin Legea nr. 19/2000, şi salariaţii încadraţi în condiţii speciale de muncă, prin noul act normativ. De prevederile acestei legi ar beneficia, la nivel naţional, un număr de 70.000 de persoane, salariaţi în condiţii speciale de muncă. La actualul proiect de lege, Consiliul Economic şi Social a avizat favorabil, dar cu unele modificări, la art. 3, astfel, perioadele de timp în care asiguraţii şi-au desfăşurat activitatea la locurile de muncă nominalizate în anexele 1 şi 2 sunt stagii de cotizare în condiţii speciale, începând cu 1 aprilie 2001, iar începând cu 1 aprilie 2001 şi până la data intrării în vigoare a prezentului act normativ, angajatorul nu datorează diferenţa de cotă de contribuţie de asigurări sociale. Dar aceste recomandări ale Consiliului Economic şi Social, care sunt corecte pentru salariaţii care au lucrat în condiţii speciale de muncă, ar trebui luate în considerare de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
		Domnul Mihai Adrian Mălaimare: Declaraţie politică: "Manualul de educaţie civică" Am spus mereu că misiunea socială a actorului este una cel puţin la fel de importantă ca aceea de ordin estetic şi mi-am croit cariera încercând să fac tot ceea ce este posibil pentru ca spectatorul meu să mă vadă şi să mă simtă alături de el, nu numai în sala de spectacol, ci pretutindeni, în parc, pe stradă, pe maidane, la metrou, adică acolo unde are cu adevărat nevoie de mine. Am spus mereu că arta este chemată, alături de familie, învăţământ, religie, să răspundă unor deziderate clare ale societăţii româneşti, am spus-o fiindcă eu chiar cred şi chiar mă străduiesc să dovedesc acest lucru. Dar am răsfoit într-o zi cartea de "Educaţie civică" a fetiţei mele, care este elevă în clasa a treia. La lecţia "Familia", un desen m-a lăsat fără grai. O cameră igrasioasă, cu mobilier, covoare şi tablouri aflate într-un grav dezacord estetic, un televizor merge în gol, mama stă pe o canapea şi mângâie un pisoi, având o privire oarecum pierdută, tatăl citeşte extrem de încruntat un ziar, băiatul, cu căşti pe urechi, se joacă pe podea, sora lui, care stă cu spatele la toţi, mângâie nişte păpuşi. Nici unul din membrii acestei familii nu are vreo legătură cu ceilalţi, sunt singuri, înfiorători de singuri, izolaţi într-un dezinteres profund faţă de toţi şi de toate. Acesta este un desen din cartea de "Educaţie civică", Editura ES Print 98, clasa a III-a. Oare chiar facem educaţie? Asta este familia românească? Ce trebuie să înţeleagă copiii noştri? Am spus că arta are un rol tot mai important şi, privind acest desen, am înţeles că trebuie să jucăm mai mult pentru copii, că trebuie să reiau, la teatrul pe care îl conduc, proiectul "Ora de cultură", că trebuie să nu mai aştept nimic de la ceilalţi, care, ca şi mine, actorul, au o misiune clară în ceea ce priveşte educaţia tinerei generaţii. Mi-e teamă doar că singur nu voi izbuti decât să atrag atenţia că avem, într-adevăr, o imensă problemă, pe care o tratăm cu o spledidă superficialitate.
		Domnul Marian Sorin Paveliu: Am fost sesizat de un reprezentant al asociaţiilor de pensionari din judeţul Gorj, vicepreşedintele Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice din Gorj, domnul Ion Velcea, cu privire la prevederile Legii nr.565/2004 în sensul compensării în bani a tichetelor de călătorie neutilizate de către pensionari şi prevedrile OUG nr.71/2004, care prevede că începînd cu anul 2005, pensionarii care nu vor utiliza tichetele de călătorie pe calea ferată vor beneficia compenstor de alimente. Parlamentul României a hotărât prin Legea bugetului de stat pe anul 2006 că aceste facilităţi pentru pensionari nu se aplică. Încă de la început trebuie să fac precizarea că aceste prevederi sunt dovada indubitabilă a ipocriziei şi lipsei de scrupule a Guvernului condus de Adrian Nastase, care a înţeles să-şi facă o imorală campanie electorală prin promovarea unor acte normative pentru care nu există sub nici o formă acoperire financiară. Un alt exemplu elocvent a fost decizia adoptată în aceeaşi perioadă preelectorală prin care aceleiaşi categorii sociale, pensionarilor, i s-a acordat un nivel de compensare a medicamentelor care a dus la un dezechilibru financiar care a pus în pericol sistemul sanitar. Guvernul PSD a pierdut alegerile, însă actualul Guvern, la preluarea poverii guvernării a preluat şi promisiunile otrăvite şi amăgitoare adresate pensionarilor. Am convingerea că în prezent nu există resursele financiare pentru acoperirea în bani a facilităţii de transport pentru pensionari. Avem însă obligaţia morală de a dezbate public acest lucru, de a inventaria toate alternativele şi posibilităţile existente, pentru a găsi soluţia adecvată acestor promisiuni ale PSD. În cazul în care se vor identifica resurse financiare, prezente sau viitoare, avem obligaţia să purtăm o discuţie tranşantă cu reprezentanţii acestor asociaţii care au drept misiune tocmai apărarea drepturilor lor prevăzute de lege. În cazul în care prevederile legale respective sunt apreciate a fi excesive sau imposibil de pus în practică, ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei are obligaţia de a înştiinţa bărbăteşte populaţia vârstnică asupra acesui fapt şi să promoveze un act normativ de anulare a prevederilor cu caracter electoral. Am convingerea că, în pofida situaţiei materiale grele, pensionarii României sunt capabili să aprecieze onestitatea actului de guvernare, chiar dacă ar prefera generozitatea acestuia. Drept urmare, solicit ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, să dispună imediat o analiză a situaţiei şi, dupa o discuţie prealabilă cu ministrul de finanţe, să invite reprezentanţii Asociaţiilor de Pensionari la o discuţie prin care să se găsească o soluţie finală acestei promisiuni legale neonorate. Totodată, propun colegilor din comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor să ia în dezbatere această problemă.
		Domnul Rareş Şerban Mănescu: Ministerul Integrării Europene susţine realizarea proiectului "Europenizarea administraţiei publice. Impactul reformelor şi modele de analiză", propus de Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, împreună cu Academia de Studii Economice şi de Institutul de Economie Mondială al Academiei Române. Astfel, cred că este un pas important, având în vedere că obiectivele principale ale proiectului au în vedere abordarea complexă, interdisciplinară a europenizării administraţiei publice, cu accent pe recuperarea dimensiunii sociale a acestui proces. Realizarea unui asemenea proiect racordează cercetarea ştiintifică românească la una din direcţiile majore de cercetare în plan european, din domeniul social politic. Scopul cercetării este de a fundamenta procesul de reformă a administraţiei publice. Având în vedere că este necesară modernizarea administraţiei publice, că funcţionarul trebuie să renunţe la vechea mentalitate şi să înţeleagă că este plătit din buzunarul cetăţeanului şi, prin urmare, se află în slujba acestuia, cred că este de bun augur să fie susţinute toate iniţiativele care ar putea accelera procesul de reformă a administraţiei, întrucât România va fi stat membru al Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007, iar funcţionarul român va deveni funcţionar european.
		Domnul Marius Rogin: Declaraţie politică: "Comportamentul unui aşa-zis om politic". O veche zicală românească spune că "Peştele de la cap se-mpute". Putem să spunem că acest lucru este valabil, cu certitudine sau cu atât mai mult, în viaţa politică. La fel de adevărat este şi faptul că, cu cât urcarea pe scara ierarhică a vieţii politice este mai rapidă, ducând spre vârf, spre care tind foarte mulţi, la fel de rapidă şi în acelaşi timp periculoasă va fi şi coborârea. În ultimii ani ai vieţii politice din ţara noastră, dominaţi - din păcate - de acelaşi Partid Social Democrat, am asistat la tot mai multe ridicări ale unor figuri ce şi-au găsit în cadrul acestui partid locuri din ce în ce mai călduţe şi din ce în ce mai înalte. Lăsând la o parte orice urmă de prejudecată şi lipsiţi de cele mai elementare noţiuni legate de comportamentul unui politician sau de regulile ce trebuie respectate într-un joc politic, multe dintre aceste figuri au trecut într-un timp foarte scurt de la simple persoane, la cele mai concrete exemple de parveniţi, asemenea unui Dinu Păturică sau Stănică Raţiu. Veţi fi de acord cu mine, atunci când voi spune că acest lucru nu se putea petrece într-un timp atât de scurt fără acceptul tacit al altora, asemenea lor, ajunşi poate nu datorită unor întâmplări, ci mai degrabă datorită unor circumstanţe bine puse la cale, în funcţiile înalte din sfera conducerii acestei ţări. Sunt lucruri care nu ne fac deloc cinste şi care, atunci când ni se pun în faţă, de către reprezentanţi ai altor puteri politice, cu tradiţii extrem de bine clădite într-ale democraţiei, ne fac să ne plecăm capetele. Mă-ntreb, însă, cum vom putea să-i denumim pe cei care au permis ridicarea de jos a acestor Dinu Păturică sau Stănică Raţiu? Eu, recunosc, nu am găsit încă noţiunea potrivită pentru a-i defini, dar pot să afirm un lucru de care sunt absolut sigur: aceştia sunt cu mult mai vinovaţi, mult mai periculoşi, prin simplul fapt că au permis creşterea acestor parveniţi. Se mai spune, de asemenea, şi este atât de mult adevăr în această afirmaţie, că dacă vrei să distrugi o armată, fie ea extrem de numeroasă, trebuie să-i distrugi liderul, generalul, cel care e creierul acelei armate. În acel moment vei fi învingător, şi numărul ridicat al armatei nu trebuie să te mai îngrijoreze. Aceste exemple pe care le-am adus în faţa dumneavoastră pot fi foarte bine transpuse în ceea ce s-a întâmplat în anii scurşi după '89, când partidul unic, ce s-a vrut mereu la guvernare, a permis să crească la sânul lui din ce în ce mai multe buruieni. Aceste parabole la care m-am referit se transpun foarte bine în prezent, în aceste zile, când justiţia a luat frâiele în mână şi a început lupta împotriva corupţiei, care a luat o atât de mare amploare sub guvernarea P.S.D.-ului. Şi după cum era firesc să se înceapă, s-a început cu peştele cel mare, sau mai bine zis cu liderul, care-i acoperă atât de bine pe alţi specialişti în ale corupţiei. S-a început, astfel, cu domnul Adrian Năstase, fost prim-ministru, fost preşedinte al Partidului Social Democrat, dar încă preşedinte al Camerei inferioare din cadrul parlamentului unei ţări. Deşi în prezent, domnul Adrian Năstase, dacă tot afirmă în stânga şi-n dreapta că nu este decât victima unui plan politic, ar trebui să şi dovedească cât este de neprihănit, el nu face altceva decât să-şi cheme în ajutor "locotenenţii" care-i datorează atât de multe şi care e timpul să-şi dovedească acum recunoştinţa, ascunzându-se în acest fel în spatele unui zid plin de igrasie, de mucegai. În orice ţară, europeană sau nu, în care democraţia este bine împământenită, să zic aşa, respectată şi înţeleasă în adevăratul ei sens, un demnitar asupra căruia s-ar fi început procedura de urmărire penală şi-ar fi depus imediat demisia din funcţiile pe care le-ar fi deţinut. Ne putem uita în urmă, şi fără să nominalizez o anumită persoană, cunoaştem exemple de mari nume politice ce s-au retras din funcţiile publice pentru lucruri mult mai minore. În momentul în care s-a aflat că soţia unui anumit lider european a beneficiat de servicii, datorită funcţiei deţinute de soţul în cauză, a urmat imediat demisia şi compromiterea acelei persoane. Nu este cazul domnului Adrian Năstase, care a făcut şi dânsul un mare gest: s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte executiv al partidului sub care a crescut, cu toate că persoane importante ale diplomaţiei europene salută demersurile declanşate de actualul guvern în lupta împotriva corupţiei. Pot să-i amintesc aici pe Markus Merkel, adjunctul purtătorului de cuvânt pe politică externă din Bundestag, pe Bernard Bat, ministrul de externe olandez, sau pe ambasadorul Olandei la Bucureşti, domnul Jaap L.Werner. Nu cred că domnul Adrian Năstase mai poate folosi cuvântul credibilitate, nu cred că mai poate avea pretenţia de a-şi dovedi nevinovăţia, din moment ce face tot ce-i stă în putinţă pentru a împiedica demersurile declanşate de Ministerul de Justiţie sau DNA împotriva sa. Ştim foarte bine şi trecutul dânsului dinaintea Revoluţiei din '89 - când a fost crescut în umbra regimului comunist şi al soţilor Ceauşescu, prin ţări europene, prin care şi-a dovedit devotamentul faţă de aceştia, pentru ca după evenimentele din '89 să-l regăsim în cele mai înalte funcţii de conducere ale ţării. Imaginea pe care el şi-a creat-o, atât pe plan intern, dar şi extern, nu este alta decât cea de apărător al corupţiei, de ocrotitor la sân al corupţiei, de prieten al baronilor locali şi cel care-i ţine pe aceştia în fruntea organizaţiilor judeţene P.S.D. Putem să amintim aici nume mari, dar sunt sigur că le cunoaşteţi deja şi nu mai are rost să-i amintesc. Când preşedintele Camerei inferioare a Parlamentului este cercetat pentru corupţie, cum mai poate ridica capul o astfel de persoană în faţa unor deputaţi, senatori sau miniştri, dar mai ales a cetăţeanului simplu? Venim, însă, în faţa cetăţeanului cu întrebări de genul: "Nu mă cunoaşteţi dumneavoastră? Vă răspund că nu, domnule Adrian Năstase. Oamenii nu vă cunosc defel, deşi au trecut 16 ani de aşa-zisă democraţie. Abia acum încep să cunoască adevărata faţă a lui Adrian Năstase. Un respectat ziarist se întreba zilele trecute dacă Adrian Năstase mai are vreo şansă la reabilitare. Eu cred că şansa a trecut de mult pe lângă el, iar acum degeaba mai aleargă după ea. Capul a început deja să pută.
		Domnul Viorel Pupeză: Declaraţie politică: "Traian Băsescu - terminator mioritic". În mintea celor mai mulţi români, numele preşedintelui Traian Băsescu rămâne legat de trei scandaluri: "Flota" (39,5%), casa din strada Mihăileanu (15%) şi demisia Elenei Udrea (12%). Sunt rezultatele studiului realizat de "Grupul de Studii Sociale 2000". Nimic surprinzător, pentru că românii nu au avut parte decât de păcăleli, genul preşedintelui în funcţie, care se lasă antrenat în guerille mărunte, inconştiente, în populisme de genul aruncat sticla de şampanie în popor şi hei-rup-uri pe la podul de la Mărăcineni sau, mai nou, pe Valea Oltului. Ce se întâmplă astăzi în România se numeşte dezastru. Iar preşedintele Traian Băsescu păstoreşte acum ruinele din spaţiul carpato-danubiano-pontic ... Actuala Putere şi, implicit, preşedintele Traian Băsescu este un adevărat Terminator al vieţii românilor. Pe lângă dezastrul ce risipeşte munca şi chiar "viaţa" unor sărmani ţărani, pe lângă haosul din agricultură, sănătate, învăţământ, fiscalitate, justiţie, şi lista ar mai putea continua, mai există şi un alt fel de "dezastru", cel politic. Preşedintele tuturor democraţilor, pentru că nu putem spune că este, după cum se comportă, al tuturor românilor, alimentează scandaluri între Palate, între Putere şi Opoziţie. Dimpotrivă, a respins orice dialog cu Opoziţia, rămânând starostele Alianţei "Departe de Adevăr", şi refuzând să devină un preşedinte pentru toţi, deasupra doctrinelor politice. El vrea să termine şi ultima fărâmă a statului de drept, alimentând cancanuri în justiţie, sub pretextul luptei împotriva corupţiei. Imixtiunea Palatului Cotroceni în actele de justiţie distruge democraţia şi, în plus, termină şi un mediu de afaceri ocolit de investitorii străini. Pe cei pe care-i mai avem, îi ducem şi în procese, tocmai în capătul axei lui Băsescu, la Washington. Democraţii, la comanda preşedintelui Băsescu, au sunat goarna înfiinţării unui mare partid prezidenţial. Viitorul Partid Popular se va sprijini pe imaginea aceluiaşi Traian Băsescu. Până la cooptarea altor formaţiuni, cu doctrine apropiate, ei se luptă să atragă parlamentari, primari, consilieri judeţeni şi locali, dar şi colegi liberali nemulţumiţi. Un astfel de amalgam, numit partid popular, este continuatorul gândirii băsesciene. Toate intervenţiile sale de până acum au fost dure, debalansate, autoritare, nu rareori batjocoritoare. După ce a criticat actualul Guvern, la moment de bilanţ, preşedintele ne spune că şi el este artizanul reformei - păguboase, spunem noi - exact ca "musca la arat". Când să iasă românii în stradă pentru abonamentul la gaze, sunt aduşi acasă şi ostatecii, şi toată lumea se uită la ei şi la salvatorul Băsescu, şi uită de toate grijile şi facturile. Băsescu nu a gestionat criza, dar aparenţa că se implică a rupt gura flămândă a târgului. Ce fel de actor este el? Oricum, nu unul al strategiei, ci al tacticii. El aleargă după chestiuni mediatice mărunte, în detrimentul acţiunii. Finalmente, pentru că nu ţine de foame şi nici de cald, imaginea lui va deveni păguboasă. Băsescu este văzut peste tot, până şi la meciurile de fotbal, handbal sau hochei, la reconstrucţia podurilor, la căpătâiul greviştilor foamei, oriunde fierbe ceva. Acum este aplaudat de public, dar va fi taxat, în curând, tocmai ca un vânător de aplauze şi de imagine. Totuşi, Băsescu nu are obiective politice naţionale pe care să le promoveze cu popularitatea sa. El încă mai improvizează, inacceptabil pentru un şef de stat, iar de dragul imaginii personale, transformă imprevizibilul şi instabilitatea în instrumente ale guvernării. O astfel de manieră de a face politică a fost lăsată moştenire şi unor discipoli cu rezonanţă. Elenele din viaţa lui Băsescu, democratele - Udrea şi mezina familiei, au preluat deja câte ceva din obiceiurile preşedintelui, făcându-şi imagine fie prin anunţuri subtile care să-i distrugă pe liberali, fie prin videoclipuri, unde imaginea de "Terminator" sugerează cel mai bine că "Mi s-a pus pata pe tine!".
		Domnul Ion Luchian: În ultima perioadă s-a discutat tot mai mult despre activitatea pe care o desfăşoară astăzi serviciile secrete, precum şi de rolul pe care ar trebui acestea să îl joace în societatea românească a secolului XXI. Această dezbatere a pornit şi de la pachetul de legi privind siguranţa naţională, trimis recent de către preşedintele Traian Băsescu la comisiile de specialitate ale Parlamentului. Din păcate, aceste legi propuse nu fac decât să ducă la extinderea competenţelor serviciilor secrete şi la restrângerea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor români. Astfel, aceste legi conferă multe drepturi şi o imunitate lărgită agenţilor serviciilor de informaţii din România, şi în special celor ai SRI. Agenţii SRI capătă, prin aceste legi, dreptul de a administra probe în vederea declanşării urmăririi penale, în cazul unor infracţiuni care constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale, primesc dreptul de a constata flagrante şi de a-i prinde pe făptaşi, în cazul unor acte de pregătire sau săvârşire a unor atentate sau acte de terorism, dar şi în cazul unor infracţiuni de corupţie. Mai mult, încă, în privinţa interceptării telefoanelor - în materie de siguranţă naţională - SRI doreşte ca acest lucru să se facă cu mandat doar de la procurori, şi nu de la judecători, cum prevede actualul Cod de procedură penală. Astfel, într-un document postat zilele trecute pe pagina de internet a SRI, se încearcă să se demonstreze că trebuie tratate diferit chestiunile care ţin de desfăşurarea instrucţiei penale de cele care privesc apărarea naţională. Astfel, interceptările telefonice, în cazul primelor, ar trebui făcute cu mandat de la judecător, iar celelalte - cu mandat de la procuror, şi asta pentru că, se arată în respectivul document, judecătorii nu deţin certificate de securitate (ORNISS), şi nu au competenţa de a manevra documente clasificate. Or, toate aceste lucruri expuse mai sus sunt, în opinia mea, inacceptabile pentru un stat civilizat, care aspiră la integrarea europeană, aflat la începutul secolului XXI, şi nu în plină epocă stalinistă. În ciuda retoricii referitoare la necesitatea sporirii securităţii, pe fondul luptei împotriva terorismului, este totuşi de neînţeles pentru mine această dorinţă excesivă pe care o manifestă unii, de lărgire a atribuţiilor serviciilor secrete, în condiţiile în care România nu se află în război cu nimeni, decât poate cu ea însăşi. Eu cred că, la doar 16 ani de la ieşirea dintr-un regim totalitar, în care Securitatea era atotputernică şi controla aproape toate aspectele vieţii noastre, nu întărirea serviciilor secrete ar trebui să ne preocupe, ci - dimpotrivă - ar trebui să fim preocupaţi în primul rând de consolidarea instituţiilor esenţiale ale democraţiei, de sporirea şi respectarea în cea mai mare măsură a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. De o educaţie în spiritul respectării libertăţii şi drepturilor omului are nevoie România acum, şi nu de căutarea feluritelor mijloace de limitare a acestei libertăţi, indiferent de motivul care animă aceste limitări, cum ar fi lupta anticorupţie sau antiterorism. Căci, aşa cum bine remarca unul dintre cei mai mari gânditori liberali ai secolului trecut, "în fiecare moment se vor putea promite avantaje concrete şi palpabile de pe urma reducerii libertăţii, în timp ce beneficiile astfel sacrificate vor fi întotdeauna necunoscute şi nesigure".
		Domnul Constantin Traian Igaş: Declaraţie politică: "Moştenirea lăsată naţiunii române de către Emanuil Gojdu". Ne aflăm în aceste zile puşi în situaţia de a lua o decizie, de a hotărî soarta unei fundaţii care a făcut, de-a lungul timpului, nenumărate lucruri beneficie pentru intelectualitatea română. Mă refer astăzi la fundaţia creată de un român în sprijinul românilor, iar, astăzi, nouă, românilor, ni se cere să ne lepădăm de tot ceea ce Emanuil Gojdu a creat pentru noi, românii. Din dorinţa de a se evita posibile viitoare sau eventuale conflicte româno-maghiare, România este pe punctul de a da înapoi, încă o dată, trecând peste dorinţele marelui Emanuil Gojdu, dorinţe lăsate prin testament, şi care acum se doreşte a fi anulate. Celor care poate nu cunosc activitatea sau viaţa lui Emanuil Gojdu, aş dori să le spun câteva cuvinte, pentru a înţelege mai bine ceea ce el ne-a lăsat nouă, românilor, moştenire. Emanuil Gojdu, român stabilit în Ungaria, dar care nu şi-a uitat originile, s-a afirmat aici ca unul dintre cei mai buni avocaţi din Pesta, devenind o autoritate juridică foarte respectată şi căutată în Ungaria. Treptat, îmbrăţişează şi cariera politică, devenind unul dintre semnatarii Programului Politic de la Pesta, al Revoluţiei din 1848, în care se stipula necesitatea folosirii neîngrădite a limbii române în şcoli. Devine, în acest timp, un promotor consecvent al intereselor româneşti. În calitate de deputat de Tinca-Bihor, a susţinut în Parlamentul de la Budapesta recunoaşterea drepturilor comunităţii româneşti, în special cu privire la învăţământul în limba română. Acelaşi Parlament de la Budapesta salută acum, cu mult entuziasm, votând, aproape în unanimitate, acest tratat româno-maghiar prin care practic noi românii renunţăm, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, la o bogăţie moştenită prin voinţa lui Emanuil Gojdu, şi facem părţii maghiare un cadou nesperat de aceasta. Revin, însă, la Emanuil Gojdu, care - cu literă de moarte - lasă averea sa în administrarea unei fundaţii ce-i va purta numele. Aceasta a funcţionat efectiv între 1870 şi 1917. Insist asupra faptului că, în testamentul său, redactat în anul 1869, Emanuil Gojdu a "lăsat moştenire averea sa naţiunii române din Transilvania şi Ungaria", acordând burse române pentru tinerii români. Până în prezent, bursierii Gojdu au beneficiat de studii în prestigioase universităţi europene din Berlin, Graz, Heidellberg, Innsbruck, Munchen, Budapesta, Lausanne, Lemberg, Paris, Tubingen, Schemnitz, Cernăuţi sau Cluj. Mai vreau să amintesc şi câteva nume de personalităţi române care au beneficiat de bursele fundaţiei, unele dintre acestea chiar găsindu-şi găzduire în imobilele Fundaţiei, pe parcursul studiilor: Octavian Goga, Constantin Daicoviciu, Traian Vuia sau Victor Babeş. Acum, prin acest tratat al domnului ministru Mihai Răzvan Ungureanu, faţă de care îmi exprim toată stima şi consideraţia, renunţăm la această moştenire, facem Guvernului maghiar un cadou extraordinar, cadou care însă ne-a fost lăsat nouă, dar pe care nu ştim să-l apreciem şi să ne bucurăm de el. Aflate în centrul Bucureştiului, imobilele Fundaţiei Gojdu, reprezentate de un complex de opt corpuri de clădire, sunt evaluate astăzi la suma de 12 milioane de dolari, doamnelor şi domnilor. Un alt fapt pe care doresc să-l prezint în faţa dumneavoastră, fapt ce reiese din documentele fundaţiei, se referă la numărul de burse acordate până acum graţie lui Emanuil Gojdu: 1492 de burse şi 358 de ajutoare acordate între 1871-1900, iar între 1901-1919 - 2.134 de burse şi 595 de ajutoare. Astfel, Fundaţia Gojdu a format peste 1.000 dintre intelectualii români din perioada 1871 - 1918. Specific faptul că o parte dintre burse au fost acordate pentru învăţământul universitar, o parte pentru cel preuniversitar. Nu pot să trec peste un alt lucru deosebit de important, pe care cred că ar trebui să-l ia în considerare cu toţii: Fundaţia instituită sub numele lui Emanuil Gojdu este una de natură privată, asupra căreia nici o altă autoritate, fie chiar statală, nu poate interveni, nu o poate anula din punct de vedere juridic şi nu poate dispune în vreun fel de Patrimoniul lăsat naţiunii române de proprietarul acestuia. Salut, în acest moment, votul colegilor mei parlamentari, vot prin care au hotărât remiterea Ordonanţei privind Acordul româno-ungar de utilizare la Budapesta a Fundaţiei publice Gojdu. Prin acest acord bilateral, semnat de ministrul de externe, domnul Mihai Răzvan Ungureanu, la 20 octombrie 2005, se prevede înfiinţarea unei Fundaţii Gojdu ungaro-române, supusă legilor maghiare, care să achiziţioneze câteva încăperi în complexul de clădiri Gojdu din Budapesta. Semnăm, însă, acest tratat, fără a lua în considerare nici vocea Bisericii Ortodoxe Române, nici pe cea a Academiei Române, care îşi exprimă nemulţumirea faţă de acest act de cedare al Guvernului României în problema Gojdu. Acest tratat nu face altceva decât să înfiinţeze o nouă fundaţie ungaro-română, prin care orice pretenţii ale românilor ortodocşi din Ardeal, faţă de bunurile Fundaţiei Gojdu, sunt anulate pentru totdeauna. Cred că esenţa acestei probleme poate fi exprimată într-o propoziţie cât se poate de simplistă şi clară: România renunţă la revendicarea bunurilor materiale ce aparţin acestei fundaţii. Nu pot decât să salut, încă o dată, avizul negativ dat de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, pronunţat pe 21 februarie. Consider că problema Fundaţiei Gojdu se impune şi merită a fi rediscutată şi reanalizată, cu atât mai mult cu cât am reuşit să trecem peste campaniile de dezinformare asupra unei probleme foarte importante pentru noi, toţi românii, dar cu precădere a acelora dintre români care se vor putea bucura de bursele fundaţiei. Această problemă este una care implică, aşa după cum spuneau înalţii ierarhi ai ortodoxiei române "nu doar materialitatea unei moşteniri fabuloase, ci şi demnitatea noastră naţională".
		Doamna Mihaela Adriana Rusu: În data de 17 februarie 2006, Catedrala "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" din Satu Mare a redevenit greco-catolică. Executorul judecătoresc s-a deplasat la sfântul lăcaş pentru a executa decizia Curţii de Apel Oradea exact la ora 6,30, moment ales intenţionat şi care nu a fost făcut public, pentru a se evita prezenţa masivă a credincioşilor în jurul lăcaşului, care ar fi putut ajunge la violenţă. Decizia Curţii de Apel Oradea a dat drept câştig de cauză greco-catolicilor, iar parohiile ortodoxe "Satu Mare II" şi "Sfinţii Arhangheli" au fost evacuate. Redau mai jos poziţia Protopopului ortodox Satu Mare: "Noi, Protopopiatul Ortodox Satu Mare, am luat act cu indignare şi cu stupoare de executarea ilegală pe care a dus-o la îndeplinire executorul judecătoresc. Cu sprijinul organelor de ordine şi al autorităţilor locale au reuşit scoaterea în stradă a 4000 de credincioşi ortodocşi, foşti greco-catolici sau urmaşi ai celor care au construit această biserică, şi să o atribuie unui număr infim de mic de catolici de rit bizantin. Este regretabil ca un sfânt lăcaş construit de credincioşi şi care, implicit, le aparţine în totalitate, să fie confiscat prin terpituri avocăţeşti, mai mult ilegale decât legale, celor care au oferit şi ultimul bănuţ pentru înfrumuseţarea ei şi nu au aşteptat nimic de la Roma sau din altă parte. Facem apel la autorităţile locale şi centrale să ia atitudine şi să intervină pentru soluţionarea pe cale paşnică a acestui conflict. Dreptul de crede, de a se ruga, de a moşteni şi păstra cele ce le-ai primit de la părinţi este unul singur". În această situaţie se află credincioşii de la Biserica "Sfinţii Arhangheli", foşti greco-catolici, astăzi ortodocşi. Duminica de 5 februarie am participat personal la slujba oficiată de preoţii ortodocşi evacuaţi, slujbă ţinută într-un cort. Ploaia curgea şi se prelingea şi prin pânza de cort. Ridicând ochii din pământ, am fost atentă asupra credincioşilor prezenţi. Erau aceleaşi persoane care participau la slujbe şi în Sfântul Lăcaş din care am fost evacuaţi. Dacă preoţii greco-catolici în cauză speră să crească numărul credincioşilor prin atragerea ortodocşilor care se rugau adineauri în această biserică, se înşeală amarnic. Poate vor exista credincioşi, dar în mică măsură, care nu vor renunţa la cultul ortodox. Mulţi ca mine au fost botezaţi, cununaţi, şi-au botezat copii conform cultului ortodox. De ce să renunţăm tocmai acum? Dacă nu există altă rezolvare, solicităm autorităţilor locale punerea la dispoziţie a unui spaţiu iar autorităţilor centrale ajutor pentru construirea unei noi catedrale, pentru ca nu noi, aceşti credincioşi, să suportăm situaţia de fapt, dar este bine a se ţine cont de această problemă şi pentru a se depăşi declanşarea unor conflicte între cele două culte, această situaţie constituind un caz care se va declanşa în mai multe zone din ţară, cu efecte asupra unei sfere a populaţiei acestei ţări.
		Domnul Eugen Bejinariu: Intitulez declaraţia politică de astăzi "Ofensivă, şantaj şi manifestări publice anticonstituţionale", prin care încercăm să atragem atenţia Guvernului asupra unor realităţi de mai multă vreme ocolite sau ignorate. Demersurile ONG-ului adus în viaţa politică şi la guvernare sub denumirea de UDMR au, chiar de la începutul anului 2006, exagerate insistenţe, un front mai larg la solicitări, şantaje şi ameninţări. La Cluj-Napoca, Comitetul de Iniţiativă Bolyai cere scindarea Universităţii "Babeş-Bolyai", inclusiv în scrisoarea adresată domnului prim-ministru, Călin Popescu Tăriceanu şi domnului preşedinte Traian Băsescu. Este mai mult decât supărătoare concluzia din această scrisoare potrivit căreia, "în cei 15 ani ce au trecut de la Revoluţie, nu s-a făcut nimic pentru realizarea egalităţii de şanse în învăţământul superior, în pofida faptului că, de-a lungul acestui deceniu şi jumătate, structura actuală s-a dovedit total nepotrivită pentru pregătirea tineretului maghiar din România". Această concluzie nu reflectă cu nimic realităţile şi ignoră, cu bună ştiinţă, convingerile conducerii Universităţii - Senat, Consiliul de Administraţie etc. Astăzi, Universitatea "Babeş-Bolyai" are 19 facultăţi cu predare în limba română, 16 facultăţi cu predate în limba maghiară, cu peste 50 de specializări, şi 10 facultăţi cu predare în limba germană. Tensiunile au escaladat până când l-au determinat pe rectorul Universităţii, prof. univ.dr. Nicolae Bocşan, să declare cu mâhnire şi îngrijorare: "Noi am făcut cel mai mult pentru învăţământul superior maghiar, noi suntem puşi la zid." La Bucureşti, domnul vicepremier Marko Bela, preşedintele UDMR, cere Alianţei D.A. să susţină şi să voteze Legea minorităţilor; poate genera enclavizarea ţării. În Ardeal, în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş se pregătesc manifestări pentru ziua de 15 martie, cu mii de fluturaşi şi cu promovarea unor programe de autoguvernare, manifestări în care se va declara autonomia Ţinutului Secuiesc. Recent, liderul UDMR Gyorgy Funda a declarat, cu mare seninătate în Comisia Europei, că domnia sa nu îi reprezintă pe români, ci pe maghiari. Moştenirea Gojdu, cu mare importanţă pentru pregătirea tinerilor români fără posibilităţi materiale, în şcoli şi universităţi din ţară şi străinătate, deşi are caracter privat, este pe cale de a fi cedată Ungariei. Evoluţia acestor evenimente se amplifică tocmai în perioada când urmează să se prezinte raportul de ţară privind integrarea României în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007. Astfel de presiuni, demersuri şi manifestări ale liderilor UDMR reprezintă şi acte de şantaj şi ameninţare. Menţionăm că, în judeţul Suceava nu avem etnici maghiari decât în foarte mică măsură, dar sunt, totuşi, prezente şi active toate structurile de conducere ale UDMR. Noi avem doar o singură întrebare pentru Guvernul Călin Popescu Tăriceanu, fundamentală în privinţa interesului naţional: este, oare, guvernată, în acest moment, România, ţară cu o îndelungată şi bogată istorie, cu atâtea probleme şi speranţe şi aflată acum în pragul integrării? Dacă este, atunci se impune constituirea unei comisii guvernamentale, incluzând sociologi, oameni politici şi din administraţie, care să analizeze, la faţa locului, realităţile populaţiei maghiare şi ale românilor din Ardeal. În temeiul acestor realităţi să fie concepută şi promovată politica în relaţiile cu UDMR, organizaţie nonguvernamentală aflată la guvernare.
		Domnul Marin Diaconescu: Declaraţie politică intitulată: "România, pe linie moartă". Weekend-ul acesta aţi avut deosebita plăcere de a intra în casa deputatului Adrian Năstase. După mai bine de două luni de profundă dorinţă de înfundare a acestui mare om politic, dragii noştri colegi de la Putere au blamat invitaţia adresată ziariştilor de domnul Adrian Năstase, pe motiv că acesta s-a dat în spectacol faţă de întreaga România prin gestul său. Domnul ministru Eugen Nicolăescu a criticat vehement dorinţa domnului deputat Adrian Năstase de a arăta ţării întregi că nu are nimic de ascuns. Cum este posibil să dezaprobi un asemenea gest, conturat de cele mai bune intenţii? Dacă nu invita presa, însemna că are ceva de ascuns, dacă a invitat presa, tot nu a făcut bine. Cu siguranţă că domnul ministru Eugen Nicolăescu suferă de o criză de personalitate ori de câte ori vine în discuţie numele unui membru PSD. De aproape un an şi jumătate, pe buzele domnilor de la Putere stă numele domnului Adrian Năstase, precum şi cel al membrilor care formează staff-ul PSD. Putem observa cu ochiul liber că domnul Adrian Năstase s-a transformat în coşmarul actualei guvernări. Cred că nu mai puteţi să dormiţi noaptea, dragi colegi de la Putere, cu gândul la prăbuşirea lui Adrian Năstase. După cum arată lucrurile, dumnealui s-a convertit în ghimpele în coasta Alianţei. Nu aveţi mândria de a accepta că sunteţi inferiori omului politic pe care încercaţi să îl doborâţi. Ştim cu toţii că "vulpea, când nu ajunge la struguri, spune că sunt acri." Păcat că recurgeţi la astfel de tertipuri pentru a salva Raportul de ţară care bate la uşă şi care transmite semnale negative. Aruncaţi cu noroi într-un om politic marcant de o rară diplomaţie, în loc să încercaţi să-i urmaţi exemplul şi să fiţi oameni, dincolo de toate. Ar fi o greşeală să pretindem corectitudine şi diplomaţie din partea unor oameni care nu au avut niciodată tangenţe cu aceste calităţi. Îmi pare rău, distinşi colegi, dar faptele vorbesc de la sine.
		Domnul Mircea Valer Puşcă: Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Eterna şi fascinanta România" sau "Brusca şi violenta iluminare în recunoaşterea valorilor până nu demult necunoscute". Cititorul care, după parcurgerea titlului, va avea răbdarea să parcurgă şi substanţa articolului, va putea, probabil, să se regăsească în "tiparul" comportamental pe care-l voi invoca. Este vorba de un amalgam de normal şi mai puţin normal, de un comportament mai degrabă păgubos decât profitabil. Încep prin a remarca şapte situaţii "comune" în spaţiul politic mioritic: Validarea unei "teze" are ca argument identitatea autorului, iar nu analiza fundamentelor tezei. O dată cu câştigarea unei funcţii de putere, IQ-ul (coeficientul de inteligenţă) al persoanei cunoaşte, ca prin minune, o creştere spontană. De "minunea" descrisă la punctul anterior beneficiază şi membrii de familie şi prietenii apropiaţi. "Cinstea" unui om depinde de ce parte a "baricadei" se află, mai mult decât de actele sau faptele, cinstite sau necinstite, pe care le-a înfăptuit. Regulile au ca unic scop crearea unui fundament pentru a putea explica, atunci când este cazul, celor "conduşi" de ce nu se poate ceea ce ei vor şi nicidecum de a stabili norme obligatorii, inclusiv pentru cei care conduc. Tentaţia depăşirii atribuţiilor, atât de vizibilă şi răspândită, are ca resort banala sete de putere a celor care trăiesc cu iluzia rolului mesianic care le-a fost rezervat de istorie. Din lupta care se dă între "forţa raţiunii" şi "raţiunea forţei", pierde cetăţeanul spectator, protagoniştii având permanent soluţia "schimbării tricourilor" (adică înregimentării în "echipa" câştigătoare). Cele mai sus expuse, observate de-a lungul anilor, nu vreau să fie interpretate ca o acuză adusă cuiva sau că nominalizându-le o fac pentru a incrimina pe cineva anume. Departe de mine intenţia de a fi judecător! Sunt conştient că nu-mi pot aroga un drept pe care nu-l am, cu atât mai mult cu cât nici nu-l doresc. Cu toate acestea, simt nevoia de a comunica ceea ce observ că nu funcţionează bine şi trăiesc cu speranţa că, odată puse sub lumina reflectorului, aceste disfuncţionalităţi vor deveni "problema" fiecăruia şi-a tuturor, în egală măsură. Răbdătorul cititor, ajuns cu lectura în acest punct, poate să se întrebe: dacă nu ai a aduce reproşuri şi nu vrei să judeci, atunci la ce bun să aduci în discuţie toate aceste comportamente, în fond, condamnabile? Încercând să nu-l dezamăgesc, voi spune că motivul neliniştilor sale nu este justificat. Şi nu este justificat fie doar pentru simplul fapt că nu eu trebuie să judec, să dau sentinţe. De judecat, dat sentinţe şi sancţiuni o va face cititorul, în calitatea lui de alegător, capabil să-i trimită la putere pe cei pe care-i consideră că-l reprezintă cel mai bine, pe cei pe care-i percepe ca fiind ataşaţi "binelui public" cu care se identifică el. Căci, odată şi odată, va trebui să învăţăm să preţuim istoria indivizilor, urmele pe care aceştia le lasă în urma lor de-a lungul timpului. Va trebui să învăţăm, atunci când ne încredinţăm viitorul în mâna altora şi delegăm competenţe, s-o facem în baza unor argumente susţinute de fapte. Nu de alta, dar eu chiar cred că: Istoria trebuie să conteze! Pe oricine, faptele şi actele politice iniţiate şi asumate îl pot caracteriza suficient de exact. Orice proiect este un continuum, un proces în derulare, susceptibil de a fi perfecţionat, actualizat, reorientat, adaptat etc. dar care poate fi şi identificat şi, mai mult, caracterizat a fi (sau nu) coerent, generos şi, nu în ultimul rând, util. Depinde de fiecare, de puterea şi angajamentul fiecăruia, ca un proiect să poată fi transformat în realitate. Din păcate, am uitat noi, cetăţenii români, că stă în puterea fiecăruia dintre noi să ne asumăm responsabilităţile în mod serios şi onest: oamenii politici - în acţiunile politice, cetăţenii alegători - în momentul alegerii, apoi în permanenta presiune pusă pe cei care au câştigat, pentru a-i determina să-şi focalizeze efortul pentru îndeplinirea programului în baza căruia au obţinut votul şi mandatul. Banal de simplu, dar cât de greu de îndeplinit! Le va fi uşor unora să supravieţuiască politic, înscriindu-se în linia de comportament descrisă în cele şapte puncte expuse mai sus, dacă nimeni nu se oboseşte să-i analizeze şi să-i sancţioneze. Încă ne este greu să facem ceea ce trebuie, cu toate că ştim exact ce ar trebui făcut. Acest paradox nu face decât să îmbogăţească zestrea "eternei şi fascinantei Românii"!
		Domnul Mihai Sandu-Capră: Mergând prin ţară, prin marile oraşe, nu poţi să nu observi că nimic din arhitectura construcţiilor ce te înconjoară nu-ţi atrage atenţia, că frumuseţea de altă dată, ce reprezenta amprenta arhitectului, a fost înlocuită cu standardizarea ternă a comunismului egalizator, începând cu stilul şi terminând cu cenuşiul tencuielii, în cele mai multe cazuri, cojită de intemperii. Plictiseală. Monotonie. Am observat că inclusiv noile construcţii, parcă de teamă să nu iasă în evidentă, pentru a-şi ascunde frumuseţea, adoptă aceeaşi culoare cenuşie, mascând eventualele individualităţi de concepţie sub aceeaşi culoare cu suratele standardizate. De parcă plumbul din tencuiala pereţilor s-a scurs vreme de 50 de ani în sufletul oamenilor, suntem toţi roboţi care se ascund sub aceeaşi posibilitate de exprimare, scandalul, bârfa politică, loviturile de scaun justificate cu aceleaşi mascote: corectitudine, imparţialitate, înscriere în politica partidului. În care politică? Nu se spune niciodată, pentru că nu există. Există în schimb o confuzie doctrinară determinată de lipsa unor valori, de lipsa unor principii asimilate de un anume partid sau de altul, situaţie care generează promovarea nonvalorică a liderilor de opinie, ca fiind acei oameni care se fac remarcaţi din cu totul alte motive decât cele care, în mod normal, ar trebui să reprezinte baza unei creşteri sănătoase pentru liderii prezentului. Situaţia este reflectată în confuzia electoratului, care, prin comparaţie cu cel interbelic, de-abia mai poate înscrie un partid în dreapta sau stânga. Ce te faci însă dacă un partid işi spune de stânga dar preia principiile dreptei, aşa cum se întamplă în ziua de azi, sau poate invers? Azi, când din cenuşa doctrinară a unei ţări cu o bogată istorie mai sunt câteva formaţiuni care reprezintă acele puncte de culoare şi personalitate exprimată prin principii şi reguli clare, trecem prin pericolul unei asimilări a acestora în amalgamul monoton al cotidianei lupte pentru ciolan, al murdăriei politice, al reclamelor cu "10% incluşi". Câtă vreme acestea vor exista, istoria României frumoase şi bogate încă nu s-a pierdut, şi reprezintă o sperantă. Să avem grijă să nu dispară, să avem grijă să reprezinte pentru electorat un far ce sa îi lumineze calea, să repezinte acele construcţii care nu au uitat să se construiască şi să se exprime.
		Domnul Alecsandru Ştiucă: Amatorism sau interes? Guvernul României este din nou atras într-o capcană fără ieşire. Îşi propune, caz fără precedent, printr-un Acord să substituie substanţa unui Testament. Sacrificii pe altarul prihănit al politicii s-au făcut de-a lungul timpului. Ceea ce este, însă, ieşit din comun este faptul că o problemă care priveşte ortodoxia românească - moştenirea Gojdu - a ajuns în atenţia guvernanţilor, blocând rezolvarea altor probleme stringente legate de pregătirea integrării în UE. A transfera probleme de interes naţional şi internaţional în derizoriu reprezintă reala problemă a guvernanţilor. Problema moştenirii Gojdu va fi rezolvată mai devreme sau mai târziu. Dar modul în care se abordează problema de către Guvern, de către reprezentanţii PNL (doar ei sunt prizonierii acestei capcane) este, din păcate, dezonorant. Mai întâi se elaborează un Acord, fără a fi consultaţi cei în cauză - moştenitorii ortodocşi din Transilvania (ca să nu-i mai amintim pe cei din Ungaria, care oricum nu sunt consultaţi de nimeni - nici de autorităţile ungare, nici de cele creştine sau laice româneşti). La Bucureşti, Acordul este semnat de miniştrii afacerilor externe de la Budapesta şi din capitala României. În pregătirea textului Acordului nici un expert, nici unul din numeroşii consilieri ai M.A.E. nu găseşte de cuviinţă să atragă atenţia că un Acord nu poate substitui un Testament. Momentul abordării în Parlamentul României este cu grijă ales - cu o zi înainte de a expira termenul care permite aprobarea tacită. Oricum, şi mai târziu e bine, decât deloc. Stupoare ! - Nu putem dezbate proiectul pentru că lipseşte chiar ministrul afacerilor externe. Nici atenţionarea ministrului de către preşedintele de şedinţă nu ne este de folos a doua zi, când se propune reluarea dezbaterilor. Înţelegându-se, în sfârşit, situaţia, se votează prelungirea termenului de abordare a documentului şi PNL cere retragerea proiectului spre "analiză" - Ce "analiză" ?! Cum poate fi "renovat" proiectul unui Acord, deja ratificat de Parlamentul ungar ? Singura analiză posibilă aparţine medicinii legale - care va constata decesul, ratarea venite din nepriceperea, neputinţa sau interesul (care interes ?) al unei şubrede şi diletante guvernări.
		Domnul Ioan Ţundrea: Obiectul declaraţiei politice: "Stimulările trecutului conservator şi simulările prezentului post socialist" O plimbare pe străzile capitalei, care poartă numele iluştrilor conservatori Lascăr Catargiu, Tache Ionescu, Lahovary sau Nicolae Filipescu, ne stimulează memoria, dar ne şi obligă la o reflectare fără simulări. Reamintindu-ne doar de perioada cât a fost primar, Nicolae Filipescu, ilustrul conservator, a elaborat planul cadastral al Bucureştiului, a fixat şi delimitat raza oraşului, a dezvoltat alimentarea cu apă potabilă, a dispus reparaţia generală a filtrelor, a deschis noi artere de circulaţie - străzi şi bulevarde - şi le-a pavat, a extins reţeaua de canalizare. În timpul primariatului lui Nicolae Filipescu, primul tramvai electric, mijloc modern de locomoţie, circula în Bucureşti pe "marele bulevard" - azi bulevardele: M. Kogalniceanu, Carol I şi Pache Protopopescu. La începutul secolului XX, acelaşi conservator, primar în guvernul lui Lascăr Catargiu, Nicolae Filipescu, a descris procesul de feudalizare a societăţii româneşti în interiorul unui stat socialist: "La statul socialist, mulţi vor râvni la funcţiile de inspectori, foarte numeroase în toate planurile de organizare socialistă. Neapărat este mai plăcut să supraveghezi pe alţii decât să munceşti tu însuţi". Dar cum vor fi aceşti "inspectori ai muncii" peste numai o generaţie? Câtă asemănare între activismul politic din perioada 1948-2005, din cauza unei societăţi aflate într-o perpetuă bulversare a valorilor morale şi culturale! Aceste moduri de a simula traiul decent sau construcţii după voia întâmplării, generează o sărăcie progresivă la baza piramidei sociale şi o ariditate intelectuală la vârful ei.
		Domnul Aurel Vlădoiu: "Nebunia impozitelor şi taxelor" Nebunia impozitelor şi taxelor inventate pe bandă rulantă de Guvernul Tăriceanu - Faliment nu demonstrează altceva decât diletantism economic şi un adevărat atentat la adresa sănătăţii milioanelor de români. Impozitele pe care guvernarea portocalie le încasează într-o veselie soră cu isteria sunt la un pas de a-i scoate în stradă pe românii simpli, sufocaţi şi disperaţi de acest haos fiscal din ce în ce mai împovărător pentru ei. Finanţiştii Alianţei vor să scoată bani, cu orice preţ, şi din piatră seacă, şi în timp ce marile averi acumulate ilegal rămân intacte, ei vor să-i jupoaie de vii pe români. Din acest an, asupra ţăranilor s-au abătut biruri noi, de factură fanariotă, şi anume impozitarea terenurilor agricole şi fiscalizarea mediului rural. Guvernanţii ne pregătesc noi şi noi surprize, dintre cele mai neplăcute: se vor elimina scutirile de TVA pentru medicamente şi se va introduce un regim special de TVA pentru gospodăriile agricole individuale şi turism. În cazul locuinţelor, valoarea impozabilă a clădirii a crescut cu câte 10% pentru fiecare 100 mp sau fracţiune din această suprafaţă. Sunt unele impozite pe care le vom plăti înzecit: impozitul pe câştigurile la bursă a crescut de la 1% la 16%; impozitul pe dobânzi s-a ridicat la 10%. De asemenea, asistăm şi la o ploaie de accize: la electricitate, gaze naturale, păcură, ca să dau doar câteva exemple. A crescut şi impozitul pentru tranzacţiile imobiliare făcute de persoanele fizice. Portocaliii demonstrează că nu au nici credinţă şi au eliminat scutirea cu drept de deducere a construcţiei de biserici. Pentru politicienii Coaliţiei Dezastru şi Amar, activitatea de cercetare-dezvoltare este un ghimpe în coastă şi de aceea au introdus în acest domeniu TVA-ul. Totodată, consider că este o inepţie pretenţia Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor ca deţinătorii de mijloace de transport să ştie să calculeze, indiferent cât de simplă sau complicată ar fi formula, emisiile din trafic, şi să meargă periodic cu declaraţii şi plăţi la Fondul de Mediu. Este justificată, aşadar, panica populaţiei generată de calculul şi plata taxei pe emisiile de poluanţi din trafic. Îngrijorător este faptul că Alianţa nu numai că i-a zăpăcit pe români cu impozite şi taxe, dar acum pregăteşte şi aşa zise restructurări ale cheltuielilor publice, care se traduc în principal prin reducerea numărului de posturi de funcţionari publici, o clasă de cetăţeni foarte năpăstuită în ultimele luni. Prin lipsa de coerenţă privind politicile macro-economice ale României şi în al doilea rând prin politicile fiscale falimentare, guvernarea portocalie a demonstrat că nu are posibilitatea să menţină o economie sănătoasă.
		Domnul Gheorghe Chiper: Urmărindu-i activitatea publică după preluarea mandatului, poţi spune despre domnul ministru Gheorghe Flutur că pare un om providenţial: se pricepe la toate problemele agriculturii, ştie cum se poate prospera din munca câmpului şi din creşterea animalelor, încât te întrebi cum de nu au dibuit până acum strămoşii noştri ideile sale infailibile, ştie, de asemenea, cât de "răi" au fost ceilalţi dinaintea lui, cât de nepricepuţi şi nechibzuiţi într-ale agriculturii şi silviculturii s-au dovedit a fi aceşti "vrăjmaşi" care trebuie "bătuţi la fund" şi chiar, mai aspru, pedepsiţi pentru ceea ce au pricinuit sectorului peste care păstoreşte dânsul acum, cu veleităţi de tartor. Am folosit oarecum termeni duri despre ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, dar cred că mult mai atenuaţi faţă de violenţa dânsului de limbaj, faţă de modul arţăgos în care polemizează cu adversarii politici, care sunt, evident, cei de la PSD, şi care-i stau şi în prezent în cale, zădărnicindu-i planurile şi obiectivele. Că nu este aşa, că spune enormităţi, că vorbele sale sunt pline de neadevăruri şi păreri nedrepte este un lucru evident. Nu mai crede, desigur, nimeni în bizareriile şi viziunile sale, dar multă lume care-l ascultă nu-şi dă seama că prin "rechizitoriile" permanente la adresa foştilor guvernanţi el îşi ascunde propriile limite şi incompetenţa, îşi maschează eşecurile ce se conturează deja în sectorul pe care-l păstoreşte. Este de datoria noastră, a celor care avem privilegiul de a avea un mandat parlamentar, să prevenim involuţia acestui sector, să arătăm din timp cât de multe greşeli se succed în conducerea agriculturii, să arătăm stângăciile şi delăsarea în măsurile şi activitatea ministrului. Prezenta declaraţie politică se vrea tocmai un astfel de demers. Ea este însă şi un gest de disperare pentru ceea ce se întâmplă în agricultura noastră, pentru ceea ce va deveni circa 40% din populaţia ţării, care vor fi nevoită să trăiască din agricultura de subzistenţă. Fiind scrisă într-un stil mai publicistic, declaraţia se vrea totodată şi un pamflet la adresa aroganţei ministrului care, pe lângă apariţiile sale ironice, băşcălioase chiar, îşi arată în destule cazuri dispreţul şi faţă de cei ce se ocupă de agricultură, pe care îi desconsideră pentru vestimentaţia prea elegantă, neadecvată muncii din sector. Acesta a fost contextul în care, la o întrunire cu circa 200 şefi ai asociaţiilor private din agricultură, care, pentru proasta gestionare a acestui sector economic vital pentru România, au cerut demisia ministrului agriculturii, domnul ministru Flutur a apreciat că cei prezenţi nu reprezintă agricultura românească numai pentru simplul fapt că au îndrăznit să aibă o ţinută decentă (costum şi cravată), şi nu au venit în salopetă şi cizme de cauciuc. Acesta este răspunsul la critică şi neajunsurile din agricultură al domnului ministru Gheorghe Flutur? Este regretabil şi, în această situaţie, demisia ar fi un gest onorabil. Este capabil domnul Flutur de un asemenea gest?
		Pauză între orele 10,24 - 10,30