Dau cuvântul domnului deputat Mircia Giurgiu, va urma domnul Mihai Apostolache. Vreo 5 minute o să mai încercăm să mai continuăm.
Domnul Mircia Giurgiu:
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este: Primul conflict de muncă la CEC.
Săptămâna trecută, miercuri, a fost înregistrat la Ministerul Muncii conflictul de muncă, datorită faptului că nu s-a reuşit negocierea contractului colectiv de muncă. Am pregătit un material scris.
(Consemnarea integrală a intervenţiei conform materialului depus la secretariatul de şedinţă.)
Pentru prima dată în istoria băncilor din România, salariaţii CEC sunt la un pas de a declanşa greva generală, ca urmare a divergenţelor apărute la negocierea contractului colectiv de muncă. Acţiunile angajaţilor CEC sunt determinate şi de faptul că în instituţiile în care lucrează domneşte o atmosferă de teroare.
Negocierile pe marginea contractului colectiv de muncă se află într-un grav impas, sugestiile sindicaliştilor lovindu-se de opacitatea conducerii CEC. Blocul Naţional Sindical susţine revendicările salariaţilor. Aceştia au solicitat majorarea salariilor, acordarea de plăţi compensatorii în caz de disponibilizare şi reducerea cu cel mult 1.000 a numărului de posturi.
Salariaţii CEC au propus două variante în ceea ce priveşte majorarea salarială: 15% începând cu data de 1 iunie 2005 şi o altă creştere, de 5%, din luna decembrie a acestui an ori o majorare în două tranşe de 10%, una din 1 iunie 2005 şi cealaltă din 1 decembrie 2005. În schimb, reprezentanţii administraţiei au oferit o creştere de 10% din 1 iunie şi încă 5% din decembrie, varianta propusă de conducere fiind de 12% din iunie şi anularea primei de Crăciun.
În ceea ce priveşte plăţile compensatorii, sindicaliştii au cerut 12 salarii la disponibilizare pentru cei cu o vechime în câmpul muncii de 15-20 de ani şi 15 salarii pentru cei cu o vechime mai mare de 20 de ani, administraţia oferind 9, respectiv, 12 salarii compensatorii, propunere neacceptată de salariaţi.
în aceste condiţii, atât sindicaliştii din CEC, cât şi Blocul Naţional Sindical solicită medierea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, pentru a se decide începerea sau nu a grevei generale.
Ar mai fi de adăugat faptul că integrarea României în Uniunea Europeană nu presupune doar eforturi financiare importante din partea administraţiei, ci şi altceva, respectarea drepturilor salariaţilor.
Astăzi o să mă refer şi la ceea ce se întâmplă de o săptămână, este vorba de greva celor de la CFR. administraţia, împreună cu Ministerul Transporturilor, în loc să încerce să negocieze şi să rezolve acest conflict, fiindcă în fiecare zi aduce pierderi destul de mari, nu face altceva decât să-i cheme în instanţă, pe diferite căi. Şi instanţele de judecată, de această dată, este pentru prima oară când au hotărât că greva este legală.
Aşa cum de altfel s-a şi procedat, sindicatele au urmat toate etapele legale pentru declanşarea grevei generale, aşa că normal ar fi ca administraţia şi conducerea ministerului să negocieze şi să dezamorseze acest conflict.
Vă mulţumesc.
Domnul Corneliu Ciontu:
Mulţumesc.
Îi dau cuvântul domnului Mihai Apostolache, va urma domnul Sorin Paveliu. Mai este? Nu. Atunci, doamna Monica Ritzi.
Domnul Mihai Cristian Apostolache:
Stimaţi colegi,
Ne aflăm, din nou, în faţa unei probe care dovedeşte neputinţa, lipsa de ştiinţă ori poate lipsa de voinţă politică a Guvernului actual: greva ceferiştilor! În România au mai fost astfel de greve, dar nu îmi amintesc vreuna care să fi fost declarată legală, aşa cum a fost aceasta.
De fapt, ce cer protestatarii? Respectarea legii şi în ceea ce îi priveşte: reaşezarea grilei de salarizare potrivit prevederilor legale şi alocarea a 20 de tichete de masă.
Cum a pornit Guvernul Alianţei D.A. negocierile cu ei? Spunându-le, zile în şir, NU! Un NU motivat doar de angajamentele asumate de către România, de a nu majora salarii în cazul societăţilor neperformante din punct de vedere economic.
Eu nu am toate datele problemei, pentru că Guvernul nu s-a ostenit ca, din proprie iniţiativă, să le prezinte public. În consecinţă, nu pot şti exact ce efort financiar ar presupune îndeplinirea revendicărilor făcute de grevişti.
Nu ştiu nici cum arată bugetul de venituri şi cheltuieli al C.F.R., ca să încerc să identific şi resursele pentru acoperirea solicitărilor salariaţilor.
Câteva lucruri, însă, le cunosc foarte bine, pentru că, în aceste zile, mi le-au confirmat şi cetăţenii cu care am stat de vorbă:
Foarte afectaţi au fost pensionarii, beneficiarii legii nr. 147/2000, care nu şi-au mai putut folosi cupoanele de transport cu tarif redus pe C.F.R.
Au fost afectaţi şi navetiştii, care circulă, de regulă, pe baza unui abonament.
Au fost afectaţi elevii şi studenţii, care au renunţat să mai meargă acasă la sfârşit de săptămână sau a făcut-o în condiţii nesigure, cu cheltuială mai mare, asumându-şi riscul de a face autostopul sau aşteptând ore în şir binecunoscutele microbuze, acum atât de aglomerate.
Şi-au stricat vacanţa românii care, tocmai pentru că nu fac parte dintre cei bogaţi, au preferat să şi-o facă la preţ de extrasezon.
Au avut de pierdut, enorm, exportatorii, care nu şi-au putut respecta termenele de livrare.
Au pierdut şi importatorii, nevoiţi să-şi blocheze containerele în port, pe taxe imense.
A pierdut C.F.R., prin neîncasarea banilor de la cel puţin 70% dintre potenţialii clienţi.
Va pierde C.F.R., pentru că cei care au avut de suferit acum se vor reorienta către alte formule de transport, mai sigure şi mai serioase.
Şi lista, cu siguranţă, ar putea să continue pe orizontală, cu societăţi pornind de la bufetul gării şi chioşcurile de ziare de pe peron şi până la hotelurile, restaurantele şi magazinele de pe litoral.
Sunt doar câteva observaţii, cred eu, de bun simţ, care ar trebui să le dea mult de gândit celor care, iată, au dovedit că gestionează după ureche o situaţie de criză ca cea pe care o traversăm!
În presa de ieri am citit câteva declaraţii ale unora dintre liderii greviştilor: Chiar dacă greva va fi declarată ilegală, aceasta tot va continua 16 zile! Situaţia ar putea scăpa de sub control! Am pierdut degeaba 48 de ore de negocieri!.
Mâine, se încheie anul şcolar! Studenţii, la rându-le, au nevoie de transportul pe C.F.R. De asemenea, încep bacalaureatul şi admiterea. Este momentul ca această situaţie de criză să înceteze sau cei care nu sunt capabili să o gestioneze să îşi depună demisia, în favoarea altora, mai buni!
Mulţumesc.
Domnul Corneliu Ciontu:
Mulţumesc.
O invit pe doamna Monica Iacob Ridzi să ia cuvântul.
Doamna Monica Iacob Ridzi:
Domnule preşedinte,
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Astăzi se împlinesc 15 ani de la acele tragice întâmplări care, după ce au zguduit ţara şi au şocat lumea întreagă, au intrat în istorie sub denumirea paşnică de evenimentele din 13-15 iunie. Atunci, tulburările sociale din Capitală luaseră amploare, ele scăpaseră practic de sub controlul autorităţilor, deşi erau departe de ceea ce s-ar putea numi rebeliune legionară.
Cum organele de ordine ale vremii au dovedit o neimplicare soră cu trădarea, s-a recurs la o soluţie de pacificare de-a dreptul diabolică: aducerea minerilor.
Timpul scurs de atunci a făcut să crească numărul necunoscutelor din această complicată ecuaţie social-politică. Ca om născut şi crescut în Valea Jiului, nu pot să-mi reprim câteva întrebări legitime: ce forţe necurate au declanşat aceste cumplite evenimente? cine a stat la baza acelor decizii delirante? a fost o mostră de infantilism politic sau un scenariu bine ticluit? oare nu existau căi legale de restabilire a ordinii într-un stat care se dorea a fi de drept?
S-a găsit soluţia cu minerii, cea mai ieftină şi cea mai stupidă. Vreme de 15 ani s-a dat de înţeles că aceştia au venit chemaţi de simţul datoriei, animaţi de înaltul lor spirit civic.
Niciodată o nelegiuire nu poate fi curmată printr-o altă nelegiuire. Mult mai vinovată decât sabia este mâna care o ridică.
În politică, nu există păcat mai mare decât manipularea. Iar minerii au fost manipulaţi! Chiar dacă nu îi disculpă moral, acest lucru trebuie spus răspicat. Să avem tăria de a spune lucrurilor pe nume măcar în clipele jubiliare.
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Vreau să vă asigur că, astăzi, oamenii din Valea Jiului înţeleg dimensiunea copleşitoare a răului săvârşit: frânarea procesului de democratizare a statului, pierderea credibilităţii externe a României, întârzierea reformelor. În faţa ţării, Valea conştientă a Jiului cere astăzi iertare!
La 15 ani de la acele triste evenimente, justiţia promite să facă lumină şi bineînţeles dreptate. Dreptatea şi adevărul trebuie să iasă la iveală, cei vinovaţi de această manipulare să răspundă în nume propriu în faţa legii. Să punem astfel capăt culpabilizării colective a minerilor, stigmatizând o categorie socio-profesională atât de largă, cu merite deosebite în istorie.
Sunt multe de învăţat din lecţia amară a evenimentelor din 13-15 iunie. Şi dacă socotim că a sosit ceasul reconcilierii naţionale, să ne găsim forţa de a ne privi sinceri în ochi. Calitatea supremă a omului este puterea de a ierta.
Vă mulţumesc.
Domnul Corneliu Ciontu:
Mulţumesc şi eu şi vă urez o zi pe placul dumneavoastră.
(Următoarele declaraţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)
Domnul Cezar Florin Preda:
Declaraţie politică privind starea actuală a drumului naţional 10
Inundaţiile şi alunecările de teren din judeţul Buzău au produs pagube de peste 830 de miliarde de lei. Ploile abundente din prima parte a lunii mai au produs alunecări de teren în 22 de localităţi, iar viiturile au distrus 18 poduri şi podeţe şi au inundat 1500 de hectare de teren.
Drumul naţional 10 reprezintă o componentă importantă a vieţii economice şi sociale a judeţelor Buzău, Covasna şi Braşov. Legătura rutieră realizată de drumul naţional 10 este un traseu preponderent de munte, sinuos şi cu mari probleme de stabilitate cât şi de dislocări de stânci.
Urmare a ploilor abundente din perioada aprilie - iunie 2005 DN 10 a fost afectat în mod deosebit pe raza mai multor localităţi. Zonele afectate în mod deosebit sunt zona Km 27+000 în dreptul localităţii Măgura, unde au fost reactivate alunecările de teren, cât şi zona kilometrului 93+400. Degradările au impus restricţia circulaţiei pe o lungime de cca. 100 m.
La kilometrul 56+700 în zona comunei Păltineni s-a produs pe partea dreaptă a drumului o alunecare de teren de cca. 30 metri liniari către amplasamentul căii ferate, pe un taluz de cca. 6 m. înălţime.
De asemenea, zone deosebit de afectate prin surparea terasamentului şi a alunecărilor de teren s-au semnalat şi în zona localităţilor Nehoiaşu - km.69+900, Siriu km.81+000 în vecinătatea lacului de acumulare.
Cea mai gravă problemă o constituie fenomenul de căderi de stânci şi de bolovani, ce implică un risc major pentru participanţii la trafic în zona km.79+000 - 93+000. Datorită structurii eterogene a masivului muntos (rocă sedimentară, amestec de argilă şi bolovani), precum şi a destabilizării masivului muntos din faza de construcţie a drumului, stabilitatea talazului poate fi afectată în orice perioadă de ploi sau ca urmare a procesului îngheţ-dezgheţ.
Pentru a evita accidentele în zonele afectate, autorităţile locale au semnalizat şi au direcţionat traficul rutier pe o singură bandă.
Urmare a fenomenelor produse şi a degradărilor înregistrate, circulaţia rutieră de la km.79 până la km.93.400 a fost oprită din data de 08.05.2005.
Prin această declaraţie politică doresc să trag un semnal de alarmă autorităţilor centrale, responsabililor şi factorilor de decizie din cadrul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor şi a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Autorităţile trebuie să regândească întregul sistem de apărare împotriva dezastrelor care, în acest moment, nu depăşeşte nivelul anilor 80. România are mari restanţe în ceea ce priveşte execuţia lucrărilor de amenajare a teritoriului precum şi în ceea ce priveşte lucrările de apărare împotriva inundaţiilor. Aşa cum ştim, în timpul guvernării Năstase, banii de la buget alocaţi diminuării riscurilor în cazul calamităţilor naturale nu au fost folosiţi eficient, au fost redirecţionaţi spre alte proiecte sau spre achiziţii care nu au avut nici o legătură cu domeniul îmbunătăţirilor funciare.
Dacă vrem ca infrastructura României să ajungă la nivelul standardelor europene, nu putem realiza lucrări de reabilitare doar când vin inundaţiile, când se înregistrează alunecări de teren sau căderi de stânci. România nu este capabilă în acest moment să facă faţă unor situaţii de urgenţă. Este clar faptul că nu avem specialişti, echipamente şi nici măcar o strategie de acţiune în situaţiile de urgenţă. Această situaţie creată de subfinanţarea şi deturnarea fondurilor din guvernarea trecută în acest domeniu trebuie înlocuită de o strategie pe termen mediu şi lung, de expertiză şi voinţă politică.
Domnul Romeo Marius Raicu:
Declaraţie politică privind "Comunitatea de informaţii, necesitate a realităţii sistemului internaţional"
Comunitatea internaţională a fost profund zdruncinată în acest început de secol prin multitudinea şi dimensiunile atacurilor teroriste. Survenite într-un moment de acalmie relativă, când balanţa de puteri părea a se fi echilibrat în cele din urmă, atacurile teroriste, şi cel din 11 septembrie 2001 în special, au determinat o reevaluare amplă a sistemului de securitate şi a conceptului în sine. Această amplă reformă a încercat să răspundă noilor provocări apărute la adresa securităţii internaţionale, ameninţări asimetrice şi incontrolabile, care afectează mai ales populaţia civilă. Astfel, a fost nevoie de schimbări importante în politica de securitate şi apărare naţională, necesitând şi restructurări ale principalelor servicii de informaţii, a căror activitate este esenţială în gestionarea eficientă a sistemului de apărare.
Concluziile Comisiilor de anchetă privind atacurile teroriste de la 11 septembrie au evidenţiat anumite deficienţe şi lipsă de cooperare a serviciilor de informaţii, fapt ce a determinat restructurarea acestora, potrivit noilor cerinţe impuse de războiul împotriva terorismului. De asemenea, opiniile experţilor au condus la concluzia că există oportunitatea ca noua structură de informaţii să capete forma şi funcţiile capabile să facă faţă mediului de securitate aflat în profunde schimbări.
Consacrarea, la scară mondială, a conceptului de comunitate de informaţii a fost determinată de necesitatea asigurării securităţii naţionale, ca parte integrantă a securităţii sistemului internaţional, dar şi de nevoia asigurării coordonării, a realizării coerenţei de acţiune şi a utilizării eficiente a resurselor disponibile de către structurile informative naţionale.
România, ca stat membru NATO, a înţeles necesitatea adaptării reformei proprii a sistemului de securitate la standardele euro -atlantice ca singura modalitate de a deveni un partener viabil al acestor state împotriva terorismului. Calea de adoptare a acestor standarde era evidentă, modelele democratice cu tradiţie reprezentând un exemplu edificator. Dar ceea ce eficientizează cu adevărat noile măsuri adoptate nu poate fi decât punerea lor în practică.
Criza provocată de răpirea celor trei jurnalişti români în Irak şi modul cum a funcţionat Celula Operativă şi Grupul de analiză de la Palatul Cotroceni au readus în discuţie înfiinţarea Comunităţii de Informaţii în România, ca expresie a interoperabilităţii şi coordonării între serviciile speciale româneşti. Preşedintele Traian Băsescu a reuşit, pe perioada derulării crizei, să pună în practică acest deziderat, chiar dacă nu există încă un document constitutiv. Dar realitatea demonstrează că sistemul de apărare din România are nevoie de crearea şi funcţionarea acestei comunităţi de informaţii. Timp de aproape două luni, putem spune că la Palatul Cotroceni a funcţionat o astfel de comunitate a serviciilor de informaţii, sub directa conducere a şefului statului, ceea ce demonstrează capacitatea şi, totodată, utilitatea dezvoltării unei astfel de instituţii.
Constituirea comunităţii de informaţii în România este un imperativ atât din raţiuni externe, cât şi interne. Printre acestea, se evidenţiază necesitatea planificării şi coordonării unitare a activităţii structurilor de informaţii şi a realizării unor documente de informare corelate, destinate Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, precum şi celorlalţi factori de decizie din stat; asigurarea unui feed-back unitar funcţional şi eficient între autorităţile statului şi componentele comunităţii de informaţii, în vederea apărării securităţii naţionale; perfecţionarea cadrului de cooperare între membrii Comunităţii de Informaţii şi, respectiv, între aceştia şi autorităţile şi instituţiile statului; eliminarea redundanţelor, a paralelismelor şi a suprapunerilor contraproductive, precum şi a disipării resurselor alocate.
Conform Constituţiei României, revizuită în 2003, " Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (art. 92). În mod firesc, şi Comunitatea de Informaţii nou creată va fi condusă tot de Preşedintele ţării şi coordonată de şeful Departamentului Securităţii Naţionale. Ceea ce este însă imperativ în acest proces este realizarea acelei coordonări şi comunicări atât între membrii acestei comunităţi, dar şi între aceştia şi decidenţii politici, condiţie esenţială de respectare a principiilor democraţiei şi ale statului de drept, dar şi de consolidare a statutului României ca partener viabil în structurile euro-atlantice.
Domnul Dumitru Avram:
"Frământări în rândul partidelor parlamentare"
Partidul Democrat se pregăteşte pentru o identitate europeană, sperând ca din acest joc politic să iasă întărit şi să preia comanda Alianţei DA, însă nu este sigur că va promova examenul de aderare la Partidul Popular European. Unul dintre impedimente îl va constitui, cu siguranţă, relaţia cu veşnic problematicul său aliat, PNL, care se află astăzi într-o mare dilemă. Dacă refuză să fuzioneze cu PD şi să meargă la braţ cu acesta în Partidul Popular European, liberalii rămîn practic de căruţă. Dacă intră în PPE, partidul Brătienilor îşi pierde tradiţia, veche de 130 de ani, identitatea şi principiile liberalismului. Deocamdată, conflictul dintre cei doi poli ai Alianţei DA încă mai mocneşte, dar are şanse să se termine într-o amiciţie din care să ţâşnească multe scântei.
În PSD, atmosfera s-a încins peste cota de avarie. După seismul din aprilie, apele s-au limpezit : pe de o parte social-democraţii săraci, de cealaltă pesediştii percepuţi drept corupţi şi îmbuibaţi. Este greu de anticipat care va fi ponderea celor două pesedeuri pe eşicherul politic. S-ar putea ca aripa condusă de Ion Iliescu să înregimenteze, pentru început, mai puţini parlamentari. În mod sigur, la viitoarele alegeri, aceasta va câştiga în detrimentul celeilalte grupări, total nepopulară în rândul electoratului. De aici a pornit atacul la adresa PRM şi încercarea de a-l transforma într-o anexă a aripii social-democrate. Liderii social-democraţi, care pândesc de multă vreme să înghită PRM-ul, nu înţeleg că nu-i suficient să smulgi un activist-doi lipsiţi de conştiinţă doctrinară şi de moralitate faţă de partidul care i-a lansat spre vârfurile vieţii politice. Ar trebui captată o masă de sute de mii de oameni, ceea ce nu va fi posibil niciodată în cazul membrilor PRM.
Un singur om, preşedintele fondator Corneliu Vadim Tudor, cel care a condus această formaţiune prin atâtea furtuni politice în lupta cu forţele antinaţionale, a făcut să se nască un asemenea partid justiţiar şi incisiv. Domnul Corneliu Vadim Tudor i-a conferit orientarea politică solidă, acea doctrină sănătoasă izvorând din principiile de tradiţie ale naţionalismului luminat, fundamentat de marii cărturari ai neamului nostru şi vrednici patrioţi precum Mihail Kogălniceanu, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan şi atâţia alţii. Corneliu Vadim Tudor a fost mereu în prima linie a bătăliei. Apărându-şi partidul şi doctrina justiţiară, Corneliu Vadim Tudor şi-a pierdut în două rânduri imunitatea parlamentară, victimă a conjuraţiei ţesute de parlamentarii social-democraţi, liberali, democraţi, ţărănişti şi udemerişti, care s-au străduit din răsputeri să scoată partidul şi pe liderul său din viaţa politică. Nici aceia care au ajuns întâmplător în PRM, nici social-democraţii, nici liberalii, ţărăniştii, udemeriştii şi atâţia alţii n-au înţeles că formaţiunea creată de preşedintele Vadim este un partid de lider, care nu poate fi doborât după interesul unuia sau altuia.
Corneliu Vadim Tudor ne surprinde, în acelaşi timp, încă o dată, prin marea sa capacitate de a descifra mersul evenimentelor internaţionale. El a spus primul că rezultatul referendumului francez echivalează cu o a doua cădere a Bastiliei şi, iată, se pune în discuţie chiar renunţarea la noua Constituţie europeană, avînd în vedere lipsa de perspectivă în ceea ce priveşte impunerea acesteia. Corneliu Vadim Tudor a atras atenţia asupra cultului valorilor naţionale de pe Bătrânul Continent, asupra preocupării pentru păstrarea specificităţii şi diversităţii sale spirituale, a rădăcinilor sale creştine, asupra refuzului acceptării unui continent federativ, în care oricine intră pe porţile sale să poată circula nestingherit peste graniţe şi culturi, cu sentimentul libertăţii şi al detaşării depline faţă de marile creaţii din jur. Corneliu Vadim Tudor rămîne o personalitate puternică, aflată în dialog permanent cu reprezentanţi de frunte ai vieţii internaţionale. Ultimul mesaj, de binecuvîntare pentru Domnia Sa şi pentru cei dragi, i-a sosit preşedintelui Corneliu Vadim Tudor din partea Papei Benedict al XVI-lea.
