Sâmbătă, 11 iunie, a fost sărbătorită Ziua oraşului Vaşcău, localitate de la poalele Munţilor Bihorului şi Codru Moma. S-au împlinit 86 de ani de când a fost eliberat Vaşcăul, întâiul din suita localităţilor româneşti până la statornicirea definitivă a hotarelor Ţării.
Prima conflagraţie mondială a avut drept rezultat în această parte a lumii destrămarea Imperiului austro-ungar, pe ruinele căruia s-au constituit primele state naţionale moderne. Forţa perimată a sabiei a fost înlocuită cu principiul dreptului naţionalităţilor la autodeterminare. Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, 1 decembrie 1918, a consacrat acest drept şi a hotărât unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Patria-mamă. Trupele ungureşti şi secuieşti de ocupaţie n-au cedat însă de bună voie Voinţei noastre Naţionale şi s-au dedat la acte de violenţă şi atrocităţi inimaginabile. La 2 martie 1919, are loc un adevărat măcel în satul Sighiştel, încheiat cu 60 de morţi şi 40 de case arse. În noaptea de 3-4 aprilie, acelaşi an, avocaţii luptători pentru cauza naţională a românilor, Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş, sunt luaţi de la casele lor, duşi în comuna Lunca şi ucişi în mod bestial de hoardele dezorganizate conduse de Kalman Vörboczy. La numai 10 zile, în acelaşi mod şi în acelaşi loc e ucis Nicolae Bogdan, directorul băncii "Şoimul din Vaşcău, pentru vina de a fi militat pentru cauza legitimă a românilor.
În plină desfăşurare, Conferinţa de Pace de la Paris este de acord ca trupele române să treacă alineamentul provizoriu dintre cele două puteri, pentru a proteja populaţia românească din teritoriile ocupate. La numai 4 zile după martirajul lui Nicolae Bogdan, Regimentul 9 Vânători şi Horea, după o rapidă traversare a munţilor, a pătruns în Bihor, în Joia mare, la 17 aprilie, eliberează primele localităţi, printre care şi Vaşcăul, iar peste două zile, la 19 aprilie, în preziua Învierii Mântuitorului şi a speranţelor poporului român a fost eliberat Beiuşul.
Programul artistic care a urmat, conştiincios pregătit, corul profesionist al seniorilor, al tineretului, repertoriul cântecelor populare, pasiunea interpreţilor, măiestria orchestrei ne-a provocat câteva revelaţii plăcute: văşcăuanii ştiu să cinstească prin cântece de laudă sacrificiul înaintaşilor pentru Ideea de libertate, dreptate şi demnitate naţională. Sângele popular muzical pulsează mai mult la periferii. Cel puţin Vaşcăul este un ţinut mărginaş care ştie să valorifice tezaurul de simţire al poporului român. Sângele etnic şi sângele românesc muzical nu se face apă niciodată. Atâta timp cât vor exista oameni ca în Vaşcău, spiritualitatea românească, cinstirea înaintaşilor, gratitudinea poporului român nu sunt ameninţate. Ne-a întărit această convingere sărbătorirea Zilei oraşului Vaşcău.
Domnul Traian Constantin Igaş:
"Declaraţie politică privind evenimentele din iunie 1990"
În aceste zile aniversăm un eveniment de care nu aş fi dorit să ne amintim vreodată. Mai bine zis, un eveniment pe care România nu îl merita, cu atât mai puţin cu cât s-a produs la doar 6 luni de la Revoluţie.
Am participat la Revoluţie şi cred că ceea ce s-a întâmplat în 13-15 iunie este o ruşine pentru idealurile cu care am ieşit în 1989 în stradă. E ruşinos că unele cercuri au încercat să-şi impună puterea politică prin reducerea la tăcere a oricăror opinii contrare "liniei oficiale.
Asta dovedeşte că Ion Iliescu nu a dorit o schimbare reală de regim după 1989, ci doar o schimbare de persoane. Folosindu-se de tehnici de manipulare testate şi dezvoltate de către fosta Securitate, Ion Iliescu a învrăjbit cetăţenii României. I-a asmuţit pe unii contra celorlalţi, încălcând principiile statului de drept. A autorizat un grup de interese să se substituie organelor statului.
Mai grav, însă, este faptul că a creat un precedent. Istoria ultimilor 15 ani a fost marcată de un şantaj constant al acestui grup de interese, o presiune asupra instituţiilor statului exercitată cu ciocanul în mână. Niciunde în Europa nu poate fi concepută o astfel de modalitate de acţiune. Europa către care ne îndreptăm pune la loc de cinste statul de drept şi libertatea de opinie a oricărui cetăţean.
Este o lecţie pe care trebuie să o înveţe fiecare dintre noi, pentru că suntem aici în Parlament ca reprezentanţi ai unor cetăţeni cu opinii diverse. Iar dreptul la opinie l-au câştigat românii prin sânge, în 1989. Metoda "pumnului în gură nu dovedeşte altceva decât dispreţul faţă de oamenii care şi-au pus speranţa în noi, oameni care merită în primul rând dreptul la opinie.
Îmi exprim convingerea că astfel de manipulări ca cea de acum 15 ani nu vor mai fi posibile în România, indiferent cine ar dori să le folosească în propriul interes.
Respectul faţă de ţară şi instituţiile ei nu se clamează pe toate drumurile, ci se dovedeşte fără pretenţia de a primi o recunoaştere în acest sens.
Doamna Monalisa Găleteanu:
Declaraţie politică despre "vina de a fi primar PSD"
Domnule preşedinte,
Doamnelor şi domnilor colegi,
Asistăm în această perioadă la o situaţie fără precedent, din punct de vedere al epurării politice prin manifestările de presiune pe care le exercită actuala Putere asupra primarilor PSD.
De şase luni de zile, aleşii locali care au câştigat funcţia de primar sub culorile social-democraţiei în iunie 2004, sunt supuşi unor controale repetate din partea prefecţilor şi subprefecţilor recent numiţi de Alianţa D.A. şi de partenerii lor de guvernare, precum şi din partea unor instituţii ale statului care nu au conform legii, nici un fel de atribuţii privind verificarea evidenţelor contabile şi hotărârilor emise de un consiliu local, cu atât mai puţin abilitate în controlul activităţii unui primar.
Ceea ce îi supără cel mai tare pe actualii guvernanţi este faptul că, deşi au trecut 6 (şase) luni de prigoană, primarii PSD nu dau nici un semn de slăbiciune, nu se dezic de partidul care i-a condus la câştigarea alegerilor şi preferă să rămână cu demnitate pe frontul de luptă ca nişte conducători adevăraţi care nu-şi trădează nici prin căile, nici convingerile politice, dar, mai ales, nu-i trădează pe alegători, pe oamenii care, în iunie 2004, au votat PSD şi nu Alianţa D.A.
Pentru repetatele manifestări de presiune pe care le-a exercitat şi continuă să le exercite actuala Putere asupra primarilor PSD, conducerea Partidului Social Democrat a depus un memoriu comisarului european pentru extindere, Olli Rehn, precum şi comisarului pentru justiţie, Franco Fratini.
Însuşi preşedintele Executiv al PSD, Excelenţa Sa, Domnul Adrian Năstase, s-a adresat vicepreşedintelui Comisiei Europene, Franco Fratini, pentru a semnala gravele imixtiuni ale reprezentanţilor actualei Puteri de la Bucureşti în administraţia publică locală, precum şi în actul de justiţie.
Îmi exprim convingerea că, primind ajutorul instituţiilor europene, actuala Putere îşi va revizui comportamentul şi va învăţa să respecte legile ţării.
Vă mulţumesc.
Domnul Eugen Bejinariu:
Domnule preşedinte,
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Intitulez declaraţia politică de astăzi "False priorităţi în guvernarea Alianţei D.A."
Timp de 70 de zile, 28 martie - 5 iunie a.c., autorităţile statului şi preşedintele României au avut ca preocupare prioritară eliberarea celor trei jurnalişti români şi însoţitorul lor şi apoi pregătirea conferinţei de presă şi a filmului răpirii. A continuat politica denigrării cu orice preţ a guvernării PSD şi a politizării instituţiilor statului. Acum după victoria eliberării jurnaliştilor cu primirea lor transmisă în direct cu gesturi, precum la Revoluţia din decembrie, vine la rând asumarea răspunderii Guvernului pentru pachetul de legi privind proprietatea şi justiţia.
PSD consideră drept priorităţi reale pentru Guvernul Tăriceanu: creşterea economică şi ca urmare a nivelului de viaţă potrivit sloganului electoral Să trăiţi bine; intervenţia coerentă şi sprijinirea populaţiei din zonele sinistrate de la inundaţii; realizarea prevederilor din capitolele negociate pentru integrarea europeană; dezvoltarea democraţiei parlamentare şi locale; funcţionarea în interesul cetăţenilor a instituţiilor statului etc.
Asumarea răspunderii pentru 18 legi, cu sute de articole, puncte şi alineate, care înseamnă ca senatorii şi deputaţii să voteze în bloc cu da şi nu şi să fie ignorat forul legislativ al Ţării. A nu supune dezbaterii în Parlamentul România a 18 legi în pachet, legi care privesc proprietatea şi reforma justiţiei reprezintă un demers împotriva democraţiei, o atitudine care contravine promisiunilor din campania electorală şi nesocoteşte electoratul român care şi-a desemnat democratic aleşii în Senat şi Camera Deputaţilor.
Avem în vedere că pachetul de legi cuprinde un mare număr de reglementări în două domenii fundamentale pentru democraţia din România: proprietatea şi justiţia.
În privinţa proprietăţii din agricultură ne-au atras atenţia: creşterea de 60 de ori a impozitelor agricole; introducerea rentei viagere: valorificarea produselor agricole; impozitul pe dobânzile bancare şi venitul din vânzările imobiliare ş.a. Între măsurile pentru reforma din agricultură se află şi atât de lăudata rentă viageră. Greu însă de găsit oameni care să-şi vândă pământul pe suma de peste 3 milioane de lei pe an. Fără cartofii şi porumbul de pe această suprafaţă, fără o vacă şi un porc, supravieţuirea ţăranului nu este cu putinţă.
Mai reţinem că impozitele pe dobânzile bancare va afecta 4-5 milioane de oameni din care aproape jumătate sunt producători agricoli.
Un alt demers lăudat de domnul prim-ministru este Fondul Proprietatea. Despre economia românească, şeful Executivului a spus la Suceava că duduie, "... funcţionează nu bine, ci foarte bine, iar despre acest fond ne spune acum că va fi cel mai solid fond de investiţii din România şi chiar din Europa.
Multe modificări sunt aduse şi funcţionării justiţiei. PSD consideră că este clar definit până acum în această reformă trecerea justiţiei sub influenţa Guvernului sau măcar a Preşedintelui României, de vreme ce procurorii şi judecătorii de la instanţele judecătoreşti centrale vor fi numiţi prin concurs la propunerea ministrului justiţiei şi cu acordul Preşedinţiei.
Aşteptăm cu interes, dar mai ales cu îngrijorare, ziua de marţi, 14 iunie a.c., când Guvernul şi-a propus să-şi asume răspunderea în Parlament pentru pachetul de legi privind proprietatea şi justiţie. PSD va dezvolta căile şi formele democratice ale monitorizării, participând la toate măsurile Guvernului luate în sprijinul cetăţenilor şi în interesul naţional.
Domnul Mircea Gheorghe Dumitru Coşea:
Declaraţie politică: "Obiective ale rectificării bugetare 2005"
Oare îşi mai aminteşte cineva de ceea ce numeam cu evlavie spre sfârşitul anului trecut economie de piaţă funcţională?!
După succesul votului din Parlamentul European şi festivitatea semnării Tratatului de Aderare am răsuflat uşuraţi şi parcă am uitat de agitaţia angoasantă cu care căutam verdictul Comisiei Europene în alambicatele fraze ale Raportului de ţară din noiembrie 2004.
Acum ne agităm, la fel de angoasaţi, în jurul celebrei problematici J.A.I. şi tremurăm la gândul că am putea greşi vreo rubrică a declaraţiilor de avere, ceea ce ar putea declanşa clauza de salvgardare.
Despre economia de piaţă funcţională mai vorbesc, pe ici pe colo, câţiva dintre cei care se autointitulează analişti economici, dar, în general, interesul pentru această cerinţă a integrării a devenit extrem de redus. Se consideră că este o problemă rezolvată şi, chiar dacă nu este pe deplin competitivă, economia României este destul de funcţională pentru a fi parte a pieţei unice europene.
Participând la începutul lunii aprilie la Întâlnirea parlamentară privind implicaţiile politice şi bugetare ale extinderii Uniunii Europene pe perioada 2007-2013, organizată la Bruxelles de către Parlamentul European, mi-am dat seama cât de mult greşim şi cât de mult riscăm atunci când minimalizăm efortul de permanentă perfecţionare a ceea ce noi credem că este economia funcţională de piaţă românească. Din dezbaterile acestei reuniuni a reieşit cu claritate faptul că politica bugetară a ţărilor membre este considerată a fi unul dintre cele mai importante criterii de compatibilitate cu normele, politicile şi principiile comunitare. De modul în care este concepută şi implementată, depinde atât gradul de valorificare, la nivel naţional, a avantajelor pieţei unice, cât şi gradul de destabilizare, la nivel naţional, ca urmare a dezavantajelor pieţei unice.
Cu alte cuvinte, raportul dintre costurile şi beneficiile integrării este esenţialmente influenţat, în sens pozitiv sau negativ, de maniera pozitivă sau negativă în care evoluează politica bugetară a fiecărei ţări membre. Acest lucru este cu atât mai adevărat într-o ţară candidată ca România cu cât se dovedeşte a fi întru totul adevărat chiar în ţări fondatoare ale Uniunii, cum ar fi Germania sau Italia.
Economia de piaţă funcţională este, într-adevăr, funcţională, atunci când politica bugetară devine cel mai important mijloc (poate chiar unicul) de intervenţie economică a statului, care renunţă progresiv, dar definitiv, la alte forme şi tipuri administrative de intervenţie cu caracter anticoncurenţional.
România anului 2005 nu a atins acest stadiu. Politica bugetară nu a reuşit încă să devină cel mai important mijloc de politică economică a statului, păstrând multe din elementele moştenite din perioada în care bugetul nu era nimic altceva decât o puşculiţă guvernamentală, condusă prin regulile contabilităţii primare.
Cred că momentul rectificării bugetare din acest an ar trebui să marcheze un pas important pe calea reconsiderării politicii bugetare şi, în consecinţă, pe calea realizării uneia adevărate şi performante economii de piaţă funcţională.
Ar trebui să fie aşa deoarece, pe de o parte, apare oportunitatea corecţiei unei concepţii bugetare diferite ce a aparţinut guvernului precedent, iar pe de altă parte deoarece, la doar un an şi jumătate distanţa de dată previzibilă a integrării, s-ar cere o politică bugetară aptă de a introduce unele elemente capabile să permită României, după 1 ianuarie 2007, nu doar protecţia faţă de unele elemente adverse ale pieţei unice, dar şi capacitatea de valorificare a avantajelor integrării prin sporirea potenţialului de absorbţie a fondurilor comunitare.
Astfel, eu văd momentul acestei prime rectificări bugetare practicate de către Cabinetul Tăriceanu ca pe un moment de răscruce în care noua viziune bugetară a actualei guvernări (exprimată sintetic prin cota unică) să se impună conceptul şi structural asupra unui buget elaborat de către precedenta guvernare. Poate fi momentul în care coabitarea forţată dintre politicile bugetare ale precedentei şi actualei guvernări ar înceta, spre marele avantaj al actualei guvernări, care s-ar vedea în situaţia eliberării de restricţii conceptuale.
Din păcate, există şi altfel de restricţii decât cele conceptuale. Sunt restricţiile impuse de limita deficitului bugetar, al deficitului contului curent, de imposibilitatea evaluării corecte, la această dată, a efectelor cotei unice, de costurile programelor de restructurare din domeniul căilor ferate şi al mineritului, de costurile fortuite ale inundaţiilor, de accelerarea aplicării programelor relative la criteriile de integrare (JAI, de exemplu), etc.etc.
În acest caz, există pericolul revigorării şi nu eliminării restricţiilor conceptuale. Astfel, supus unui ţunami de revendicări din parte diferitelor ministere, Ministerul de Finanţe ar putea întreaga rectificare doar la o operaţiune de reîmpărţire a unei prăjituri mai mici la mai multe guri, practica binecunoscută politicilor bugetare ale tuturor guvernelor de după 1990.
O operă eminamente de concepţie şi inovaţie s-ar transforma într-o banală operă de binefacere în favoarea miniştrilor mai insistenţi sau mai bine apreciaţi la Bruxelles.
Nu cred că Ministerul de Finanţe va fi capabil să combată acel tunami de revendicări ministeriale, dar sper să poată construi din timp câteva diguri de apărare. Acestea ar consta în impunerea unor criterii europene ale rectificării, adică respectarea cu prioritate a obiectivelor actualei politici bugetare europene. Acestea sun: obiectivul - dezvoltare-cercetare-educaţie; obiectivul - debirocratizare, descentralizare, democratizarea administraţiei şi justiţiei; obiectul - coeziune economică şi socială; obiectivul - agricultura şi dezvoltare rurală.
Este evident ca obiectivele Europei în 2005 corespund şi obiectivelor României în 2005 nu numai din punctul de vedere al problemelor româneşti concrete şi acute, dar şi din punctul de vedere al pregătirii pentru orizontul mai îndepărtat al integrării.
Îmi place să cred că rectificarea din acest an nu va mai fi doar o simplă reîmpărţire, ci şi începutul pregătirii politicii bugetare româneşti pentru examenul pe care îl va da în 2007.
Pentru ca toţi românii să devină europeni, doar câteva mii dintre noi completează în 2005 formularele declaraţiilor de avere, dar dacă vrem ca, după 2007, milioane de români să aibă ce declara, atunci nu ne este de-ajuns doar o justiţie şi o administraţie corectă şi eficientă ci, în primul rând, o politică bugetară care să ştie cum să ne îmbogăţească folosind avantajele pe care ni le va oferi piaţa unică europeană.
Domnul Cornel Ştefan Bardan:
Domnule preşedinte,
Doamnelor şi domnilor,
Stimaţi colegi,
Doresc să prezint astăzi, în faţa dumneavoastră, un caz extrem de grav, un exemplu cât se poate de elocvent în ceea ce priveşte modul defectuos în care s-au negociat unele capitole în vederea aderării la Uniunea Europeană. Mă refer aici la Capitolul 22 - Mediul, în special la iazul de decantare Valea Săliştei, aparţinător Filialei Roşiamin S.A. Roşia Montană a MinVest Deva. Acest depozit de steril trebuie să funcţioneze în continuare, deşi el trebuia închis anul trecut, conform angajamentelor de negociere cu Uniunea Europeană. Potrivit unor studii recente, întocmite de specialişti, iazul, care deserveşte exploatarea minieră de la Roşia Montană, nu poate fi oprit. O închidere a acestuia ar declanşa un cataclism de proporţii în zona Munţilor Apuseni.
Astfel, conform normelor pentru proiectarea, execuţia şi exploatarea iazurilor de decantare din industria minieră este necesară o etapă finală de exploatare. În cazul iazului de la Valea Săliştei, etapa finală trebuie să dureze cel puţin între 14 - 16 luni de zile, după închiderea minei. Astfel, funcţionarea în continuare a iazului Valea Săliştei este absolut necesară pentru a preîntâmpina o catastrofă în zonă. O eventuală avarie a iazului ar avea un efect dezastruos pentru întreaga zonă, cu consecinţe din cele mai nefaste, precum dispariţia totală a localităţilor din aval, care ar fi rase de pe faţa pământului, să nu mai vorbim de costurile impresionante necesare pentru înlăturarea avariei.
Stimaţi colegi, conform angajamentelor rezultate din procesul de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană - Capitolul 22 - Mediu, iazul de decantare Valea Săliştei trebuia închis încă de anul trecut! Acest aspect demonstrează, fără echivoc, că negocierile fostului Guvern, în special, ale fostei conduceri a Ministerului Industriilor şi Comerţului, cel puţin în acest caz, au fost făcute în genunchi. Altfel nu se explică faptul că iazul Valea Săliştei figurează la închidere încă din 2004, în capitolul Mediu de negociere cu Uniunea Europeană, deşi mina de la Roşia Montană funcţionează în continuare. În acelaşi timp, iazul de decantare Valea Sărtaşului, care aparţine exploatării Baia de Arieş, trebuie închis abia în acest an, în ciuda faptului că mina respectivă a fost închisă anul trecut. Este evident că iazurile de decantare nu se pot închide după cum s-a stabilit în negocierile cu Uniunea Europeană, cu atât mai mult cu cât, în acest moment, România nu are banii necesari pentru asemenea procese complexe.
Exemplul iazului de decantare de la Roşia Montană nu este singular. Fosta guvernare PSD a mai comis astfel de greşeli inexplicabile, iar acum exponenţii opoziţiei încearcă să arunce pisica moartă în ograda actualei puteri, încercând să ne discrediteze în ceea ce priveşte ducerea la bun sfârşit a angajamentelor.
Consider că reprezentanţii fostului Guvern, în speţă negociatorii de la Ministerul Industriilor, condus de domnul Dan Ioan Popescu, trebuie să-şi asume greşelile făcute. În cazul iazului Valea Săliştei, s-a demonstrat că unele negocieri, materializate prin angajamente ferme în faţa Uniunii Europene s-au făcut şi semnat în necunoştinţă de cauză, ignorându-se realităţile din teren.
Strict referitor la domeniul minier, fostul Guvern a omis să verifice programele de închidere a minelor şi a iazurilor de decantare, durata şi costurile care implică desfăşurarea acestor operaţiuni de amploare. În acest fel se explică faptul că PSD a negociat închiderea imediată a unor sectoare, fapt realizabil în doi-trei ani de zile, ajungându-se la situaţii flagrante de nerespectare a angajamentelor asumate.
În tot acest timp, fosta putere, vinovată de producerea acestor gafe, aruncă vina în spatele Alianţei D.A., într-o încercare disperată de disculpare în ochii opiniei publice. În nici un caz noul Guvern nu trebuie să suporte consecinţele nefaste ale erorilor politice ale PSD-ului, care a negociat haotic anumite capitole. Reprezentanţii acestuia trebuie să îşi asume greşelile, chiar să plătească pentru ele, iar noi suntem nevoiţi acum să le îndreptăm, pentru a demonstra Uniunii Europene că România merită aderarea la 1 ianuarie 2007.
Domnul Tudor Mohora:
Declaraţie politică: "Tezele liberale şi contradictorii ale premierului Călin Popescu Tăriceanu privind creşterea economică şi puterea de cumpărare a populaţiei"
Domnule preşedinte de şedinţă,
Stimaţi colegi,
Cu puţin timp în urmă, premierul Tăriceanu a declarat că economia românească merge foarte bine şi chiar duduie. De curând, însă, domnia sa a afirmat în faţa investitorilor autohtoni şi străini din domeniul automobilelor, că au fost luate măsurile necesare pentru a aduce creşterea economică la un nivel care este, să spunem, mai rezonabil, mai firesc pentru o ţară cum este România.
Reducerea ritmului creşterii economice de la 8,3% în 2004, la 5,5 - 6,0% în acest an, după părerea sa, se impune pentru a evita supraîncălzirea economiei şi o creştere extrem de ridicată pe piaţa internă.
Premierului Tăriceanu îi scapă sau, pur şi simplu, nu poate să înţeleagă că:
potrivit datelor Băncii Mondiale, în anul 2003, România a fost şi continuă să fie purtătoarea lanternei roşii, situându-se pe ultimul loc al nivelului p.i.b./locuitor între cele 27 de ţări membre sau candidate ale Uniunii Europene;
această rămânere în urmă a productivităţii alimentează părerile unor parlamentari şi demnitari eurosceptici, care se pronunţă împotriva aderării României la Uniunea Europeană;
între creşterea economică şi posibilitatea sporirii puterii de cumpărare a populaţiei, a nivelului de trai şi a calităţii vieţii, în general, există o strânsă intercondiţionare, care se reflectă şi în cererea pe piaţa internă;
reducerea sau eliminarea decalajelor economice, faţă de ţările membre ale Uniunea Europeană, presupune realizarea unor ritmuri mai accelerate ale creşterii economice în comparaţie cu cele realizate de aceste ţări; eliminarea decalajului nostru economic faţă de Grecia, care a realizat un ritm al creşterii economice de 4% în anul 2003, în condiţiile orientării, exprimate de premierul Tăriceanu pentru un ritm de 5-6%, ar necesita o perioadă de cca 100 de ani.
Întrebarea pe care o pun domnului prim-ministru liberal, reprezentant al celor puţini şi bogaţi, este dacă cei mulţi şi săraci pot aştepta trei generaţii pentru a ajunge la nivelul de dezvoltare şi de trai din ţările membre ale Uniunii Europene.
Premierul Tăriceanu afirmă, de asemenea, că puterea de cumpărare este într-o creştere permanentă, ceea ce conduce la o cerere extrem de ridicată şi care, nu întotdeauna poate să fie acoperită de o ofertă internă. Domnia sa scapă din vedere câteva elemente esenţiale şi anume:
cu toată creşterea câştigului salarial mediu real pe economie, de 29%, realizată în perioada decembrie 2000 - aprilie 2005, nivelul acestuia reprezintă numai cca 83% faţă de 1990;
cca 80% din totalul salariaţlilor pe economie realizează un câştig salarial mediu net la /sau sub nivelul mediu pe economie, ceea ce se referă la cca 3,6 milioane de salariaţi;
pensia medie reală de asigurări sociale de stat a reprezentat în luna aprilie a.c. numai 56,9% faţă de nivelul din octombrie 1990, deşi în perioada decembrie 2000 - aprilie 2005, a crescut cu 22,5%;
din numărul total de 6 milioane pensionari, numai 13.000, adică numai 0,2% din total au pensii peste 7,5 milioane lei/lunar, iar 159.000, respectiv 2,6% din total au pensii mai mari de 5 milioane lei.
În mod firesc, premierul Tăriceanu ar trebui să răspundă la întrebarea dacă aceste categorii sociale, care reprezintă cea mai mare parte a populaţiei, sunt răspunzătoare pentru cererea extrem de ridicată pe piaţa românească. Oricum, însă, nu aceste categorii sociale alimentează o astfel de cerere pentru construcţia de case noi, achiziţia de autoturisme, produse electrocasnice etc.
Aceste categorii sociale resimt din greu creşterea în ritm alert a preţurilor la energia electrică, gaze naturale, combustibili, servicii comunale (apă, canal, salubritate), servicii de transport urban şi feroviar, servicii poştale etc. La aceste scumpiri se adaugă creşterea şi apariţia unor noi impozite şi accize, reducerea gradului de compensare acoardat pentru medicamente şi scumpirea acestora etc., ceea ce conduce la un nivel de trai precar al acestora, precum şi la acumularea unor mari nemulţumiri sociale.
Grevele declanşate în cadrul unor segmente importante din economie, învăţământ, sănătate, poştă, transporturi feroviare, unele unităţi economice, precum şi ameninţarea cu greva în alte sectoare, reflectă aceste nemulţumiri sociale. Ele ar putea să devină, la un moment dat, explozive dacă nu se vor adopta, din timp, măsuri adecvate.
Cu acest prilej repet solicitarea mea anterioară ca premierul Călin Popescu Tăriceanu să prezinte Camerei Deputaţilor strategia şi măsurile concrete ale Guvernului României pentru o creştere economică accelerată şi reducerea sau eliminarea decalajelor economice, precum şi pentru ameliorarea nivelului de trai şi a puterii de cumpărare pentru cei mulţi şi săraci, inclusiv prin stimularea sporirii ofertei interne de produse şi servicii de calitate, capabilă să se confrunte cu concurenţa pe piaţa europeană.
În această privinţă, mai mult ca oricând, este nevoie de fapte concrete şi nu de vorbe.
