1. Omul – chipul nemuritor al Sfintei Treimi

altfel, nu ai putea să mă vezi aşa cum mă vezi”. Nimeni nu putea să vadă strălucirea luminii dumnezeieşti pe Faţa lui Hristos, pentru că nimeni nu era vrednic. Vl. Lossky afirmă categoric: “Hristos, în timpul vieţii Sale pământeşti, a strălucit totdeauna de lumina dumnezeiască, rămasă invizibilă pentru cea mai mare parte a oamenilor”¹⁵¹ (excepţia fiind cei trei ucenici, n.n., N.M.). Mântuitorul “Se schimbă la Faţă nu primind ceea ce nu avea, nici preschimbându-Se în ceea ce nu era, ci descoperindu-Se ucenicilor Săi ca ceea ce era, deschizând ochii lor şi făcându-I din orbi, văzători. Căci rămânând Acelaşi S-a făcut văzut acum ucenicilor, arătându-Se altfel de cum Se arăta înainte. Căci El este lumina cea adevărată (In., 1,9), frumuseţea slavei”.¹⁵² Minunea s-a petrecut cu ucenicii care au avut privilegiul să-L vadă aşa cum era mereu.

Tot numai un theodidact ar fi putut experia indisolubila unitate dintre iconomia Fiului şi cea a Duhului Sfânt: “Doamne, fă-l vrednic să vadă limpede cu ochii lui trupeşti această pogorâre a Duhului Tău, cu care miluieşti pe robii Tăi, când ai bunăvoinţa să apari în lumina măreaţă a slavei Tale.” Pogorârea Duhului Sfânt reprezintă începutul lucrării numită hristificare sau hristomorfizare. Aşa cum s-a specificat, Sfântul Simeon identifica Lumina dumnezeiască atât cu Fiul, cât şi cu Duhul Sfânt, de fapt, cu Sfânta Treime. “Cel Ce Te îmbraci cu Lumina ca şi cu o haină” (Ps., 103); “Dumnezeu este lumină” (I In., 1,5). Prezenţa Duhului Sfânt-Sfinţitorul face posibilă creşterea duhovnicească a celui ce crede până la “starea de bărbat desăvârşit, la măsura vârstei plinătăţii lui Hristos” (Ef., 4,13). Dacă Hristos este ascuns în noi de la Botez, cum afirmă Sf. Marcu Ascetul, El creşte pe măsura creşterii noastre duhovniceşti, pe măsura dobândirii intimităţii cu Duhul Sfânt şi ajunge să strălucească în cel sfânt. Nu sfântul străluceşte, nu Sf. Serafim strălucea, asemenea Mântuitorului schimbat la Faţă pe munte, nici nu reflectă în vreun fel strălucirea lui Hristos, ci Hristos Însuşi străluceşte în cel sfânt. Acesta este sensul vederii Luminii dumnezeieşti, nefiind deci vorba despre vreun fenomen exterior impersonal. Aceasta este treapta a treia a apofatismul, aceasta este cunoaşterea supremă a lui Dumnezeu, pregustarea trăirii veşnice în Lumina Sa, a nesfârşitei epectaze: “Această bucurie pe care o simţim în această clipă, în parte şi scurtă, atunci se va arăta în toată strălucirea ei; covârşind fiinţa noastră cu negrăite desfătări pe care nimeni nu ni le va putea răpi”.

Chiar dacă pare superfluu, accentuăm că ascetica şi mistica sunt inseparabile de viaţa sacramentală a Bisericii. Purificarea are ca temei sacramental Botezul, iluminarea – Mirungerea, iar unirea cu Dumnezeu prin vederea luminii dumnezeieşti necreate – Euharistia. De aceea după ce ne împărtăşim, cântăm “Am văzut Lumina cea adevărată”. Prin urmare theognosia autentică este ecclesiala.
Pr.conf.Nicolae Moşoiu, Facultatea de Teologie “Andrei Şaguna” din Sibiu

1^ Chipul…, op.cit., p. 164.

2^ Antropologie ortodoxă, comentarii asupra stării primordiale a omului, în (Academia Teologică “Andreiană” Ortodoxă Română din Sibiu), Anuarul, XVI, 1939 – 1940, Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1940.

3^ Marius Lazurca, Invenţia trupului, Ed. Anastasia, Bucureşti, f.a., p. 97.

4^ Termenii prin care se desemnează în Vechiul Testament partea spirituală a omului sunt: nefesh, neshamah şi ruach şi leb, ultimul desemnează organul anatomic (inima), dar i se atribuie şi “viaţa intimă a sentimentului, a pasiunii şi a gândirii” (Dictionnaire de Théologie Catholique, Paris, 1923, tome I, p. 969). Foarte frecvent, prin termenul nefesh se înţelege chiar omul în ansamblul lui, v. drd. Petru Semen, Învăţătura despre suflet în cărţile Vechiului Testament, în “Studii Teologice”, nr. 9 – 10 (1977), p. 674.

5^ De exemplu, anumite părţi ale corpului corespund unor facultăţi ale sufletului: inima trebuie considerată un echivalent întrupat pentru suflet; rinichii, organ asociat în mod tradiţional inimii, desemnează facultatea gândurilor secrete, fiinţa intimă a omului; ficatul reprezintă sentimente elementare. ( M. Lazurca, op. cit., p. 97).

6 ^ Ibid., p. 98.

7^ Trupul morţii şi al slavei. Scurtă introducere la o teopoetică a trupului, ed. Christiana, Bucureşti, 1996, p. 8.

8^ Ibid., pp. 98, 99.

9^ Claude Tresmontant, Le problème de l’âme, Paris, Éditions du Seuil, 1971, carte recenzată de Constantin Iana, în “Ortodoxia”, nr. 2 (1971), p. 233.

10^ Ibid.

11^ Ibid., p. 34.

12^ C. Tresmontant, op.cit., p. 62, apud C. Iana, op.cit., p. 234.

13^ Ibid., p. 63; p. 234.

14^ Ibid., p. 206; p. 234.

15^ C. Iana., op.cit., p. 234.

16^ The unity of the human person according to the Greek Fathers, în Persons and personality. A contemporary inquiry, edited by Arthur Peacocke and Grant Gillett, Ian Ramsey Centre Publication no. 1, Basil Blackwell, Oxford, 1987, p. 198 .

17^ Terapeutica bolilor mintale…, op.cit., p. 32.

18^ Cf. Platon, Gorgias, 493a; Cratylos, 400c.

19^ Antropologia primilor Părinţi ai Bisericii (mai ales Sf. Irineu, Sf. Iustin Martirul, Hipolit, Tertulian şi chiar Clement din Alexandria) se precizează ca reacţie împotriva gnosticismului şi împotriva aspectelor dualiste ale platonismului. Apărarea antropologiei ortodoxe va rămâne necesară în decursul secolelor următoare, când anumite teze gnostice, mai ales în curentul origenist, vor pune în pericol până şi în Biserică (în special în anumite medii monastice) concepţia autentic creştină. Astfel că Origen, Evagrie şi Didim cel Orb vor fi, în 553, condamnaţi de către Sinodul al V-lea, pentru, cum va reaminti primul canon al Sinodului quinisext, în 692, a fi “restaurat miturile greceşti”. Dar origenismul va lăsa urme cu mult dincolo de secolul al VI-lea şi-l vom vedea în secolul al XIV-lea pe Sfântul Grigorie Palama obligat să precizeze din nou concepţia ortodoxă despre om şi să reamintească învăţătura patristică despre comunitatea de destin a sufletului şi a trupului pentru a ajunge împreună la îndumnezeire. Despre criza origenistă, v. A. Guillaumont, Les “Kephalaia gnostica” d’Evagre le Pontique et l’histoire de l’origénisme chez les Grecs et les Syriens, Paris, 1962, şi J. Meyendorff, Le Christ dans la théologie byzantine, Paris, 1969, c. III, pp. 59 – 89, apud J.C. Larchet, op.cit., p. 141.

20^ Dogmatica, I, op.cit., p. 375.

21^ Ibid., p. 367.

22^ Chipul…, op.cit., p. 150.

23^ Ibid., p. 26.

24^ Ibid., p. 151.

25^ Ibid., p. 27.

26^ Ibid., p. 95.

27^ Ibid., p. 186.

28^ Ibid., pp. 26 – 27.

29^ Dogmatica, III, op.cit., p. 9.

30^ Ibid.

31^ Ibid., pp. 9 – 10.

32^ Ibid., p. 16.

33^ Ibid., pp. 415, 417.

34^ Ortodoxia, trad. din lb. franceză de dr. Irineu Ioan Popa, EIBMBOR, 1996, p.135.

35^ Dieu et histoire, în “Contacts”, Revue française de l’Orthodoxie, an XIX, nr. 57, trim.1, 1967, p. 69.

36^ Ibid.

37^ Ibid., La culture à la lumière de l’Orthodoxie, p. 17.

38^ Ibid., Reflexions sur le sens de la solidarité de l’Église avec le monde, p. 35.

39^ Ibid., p. 45.

40^ Expresia fusese utilizată deja în studiul Din aspectul sacramental al Bisericii, în “Studii Teologice”, nr. 9 – 10 (1966), p. 531: “După aceşti teologi, Bisericile precumpănitor sacramentale nu pot pretinde deci să reprezinte forma Bisericii…”.

41^ Dogmatica, I, op.cit., p. 61.

42^ Dogmatica, II, op.cit., p. 206.

43^ Dogmatica, I, op.cit., p. 51.

44^ Ibid., p. 58.

45^ Ibid., p. 68.

46^ V. infra.

47^ A. Riou, op.cit., p. 142.

48^ Noul Testament, versiune revizuită, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, EIBMBOR,1995, p. 342.

49^ Gerhard Kittel, Theological Dictionary of New Testament, translator and editor Geoffrey W. Bromiley, D. Litt., D.D., vol. IV, -, Wm. B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan, 1969, p. 742.

50^ Ibid., pp. 743, 744.

51^ Antony Flew, Dicţionar de filozofie şi logică, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 145.

52^ Fr., 15.

53^ În Resp., II, 380d.

54^ G. Kittel, op.cit., pp. 744 – 748.

55^ Ibid., p. 749.

56^ V. Problema chenozei, în Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau Restaurarea omului, ed. a II-a, Ed. Omniscop, Craiova, 1993, pp. 128 –154. Chenoza nu înseamnă renunţarea la firea dumnezeiască, ci “constă în faptul că Fiul lui Dumnezeu Şi-a însuşit, Şi-a făcut proprii (oikeiosato, idiopoiesato) firea omenească şi slăbiciunile ei, neimprimate de păcat.” (Idem, Dogmatica, II, op.cit., p. 67).

57^ Markus Bockmuehl, The Form of God (Phil., 2,6) Variation on a theme of Jewish Mysticism, în “The Journal of Theological Studies”, New series, April 1997, vol. 48, part 1, Oxford, at the Clarendon Press.

58^ S-a spus că în opera Părintelui Stăniloae nu ar apărea foarte pregnant această dependenţă a învăţăturii dogmatice de exegeza biblică. Părinţii Bisericii au fost în primul rând foarte buni cunoscători ai Sfintei Scripturi şi mari exegeţi. Nimeni n-ar putea contesta faptul că Părintele Stăniloae a cunoscut magistral Sfânta Scriptură, şi-a împropriat cuprinsul, dar, poate ca în cazul operelor patristice, nu redă întotdeauna sursele gândirii sale, tocmai pentru că a experiat exemplar conţinutul acestora.

59^ J.B. Lightfoot, Saint Paul’s Epistle to the Philippians, Macmillan and co., London, 1888, pp. 127 – 132.

60^ R.P. Martin, Carmen Christi, Philippians 2,5-11. In recent interpretation and in the setting of Early Christian Worship, Cambridge, At the University Press, 1967, p. 100.

61^ Rev. Marvin R. Vincent, D.D., Critical and exegetical Commentary on the Epistles to the Phillippians and to Philemon, T.&T Clark, Edinburgh, 1955, pp. 79 – 80.

62^ Op.cit., p. 82.

63^ Heriban Josef, Retto  eStudio exegetico su Filip. 2,1-5; 6-11; LAS, Roma, 1983, p. 234.

64^ Op.cit., p. 110.

65^ Op.cit., pp. 108, 116.

66^ The Epistle to the Philippians. A Commentary on the Greek text by Peter O’Brien, Grand Rapids Michigan, 1991, pp. 263, 264.

67^ Gerald F. Hawthorne, Philippians, în “World Biblical Commentary”, vol. 43, Word Books, Texas, 1983, p. 82.

68^ Op.cit., p. 237.

69^ D. Steenburg, The Case Against the Synonymity of morphe and eikon, JSNT, 34 (1988), pp. 77 – 86.

70^ Op.cit., p. 81.

71^ Op.cit.,p. 85.

72^ Ibid., p. 265.

73^ The Christology of the New Testament, London, SCM, 1963, p. 177.

74^ P. O’Brien, op.cit., p. 265.

75^ Ibid., p. 266.

76^ James D.G. Dunn, Christology in the Making. A New Testament Inquiry into the Origins of the Doctrine of the Incarnation, SCM Press, London, 1980, pp. 114 – 119, în spec. p. 119.

77^ Ibid., p. 120.

78^ P. O’Brien, op.cit., p. 267.

79^ Markus Bockmuehl, The Form of God (Phil., 2:6) Variations on a theme of Jewish Mysticism, în “The Journal of Theological Studies”, New series, April 1997, vol. 48, pt.1, Oxford, at the Clarendon Press, p. 10.

80^ Rev. Marvin R. Vincent, D.D., Critical and exegetical Commentary on the Epistles to the Phillippians and to Philemon, T.&T Clark, Edinburgh, 1955, p. 83.

81^ N.T. Wright, Harpagmos and the meaning of Phillippians 2,5-11, în “The Journal of Theological Studies”, New Series, vol. 37, pt. 2, oct. 1986, Oxford, at the Clarendon Press, p. 335; este vorba de un studiu exhaustiv despre harpagmos, oferit de foarte cunoscutul şi apreciatul profesor biblist de la Oxford.

82^ Gerald F. Hawthorne, Philippians, World Biblical Commentary, vol. 43, Word Books Publisher, Waco, Texas, 1983, p. 84.

83^ Ibid.

84^ Op.cit., p. 132.

85^ Op.cit., p. 268.

86^ Mysterium Paschale. The Mystery of Easter, T&T Clark, Edinburg, 1993, în spec. cap. The Kenosis and the New Image of God, pp. 23 – 41.

87^ Studii de început: O. Bensow, Die Lehre von der Kenose, Leipzig, 1903; H. Schumacher, Christus in seiner Präexistenz und Kenose, 2 vol., Roma, 1914 şi 1921.

88^ Studii mai noi: E. Kasemann, Kritische Analyse von Phil. 2,5-11, în “ZThK”, 47 (1950), pp. 313 – 360; A. Feuillet, L’Homme-Dieu consideré dans sa condition terrestre de serviteur et rédempteur, în “Vivre et Penser”, 2, Paris, 1942; J. Dupont, Jesus-Christ dans Son abaissement, în “RSR”, 37 (1950), pp. 500 – 514; L. Cerfaux, L’hymne au Christ-Serviteur de Dieu, în “Recueil Lucien Cerfaux”, Paris, 1954, pp. 425 – 437; O. Michel, Zur Exegese von Phil., 2,5-11, în “Theologie als Glaubenswagnis”, Festschrift für K. Heim, Hamburg, 1954, pp. 79 – 95; L. Krinetzki, Der Einfluss von Is., 52, 13-53, 12 par. auf Phil., 2,6-11, în “ThQ”, 139 (1959), pp. 157 – 193; 291 – 388.

89^ H.U. von Balthasar, op.cit., p. 23.

90^ “Oratio Catechetica”, 24, PG 45, 64CD.

91^ Op.cit., p. 31.

92^ Op.cit., p. 78.

93^ Se propune traducerea: morphe, forma cu forma, pentru a înlătura echivocul.

94^ v. Tomul aghioritic, cu privire la Schimbarea la faţă şi episodul din viaţa Sf. Serafim de Sarov, redat infra, pp. 208 – 212.

95^ Op.cit., p. 85.

96^ Dogmatica, II, op.cit., p. 196.

97^ P. S. Prof. Dr. Irineu Slătineanul, Iisus Hristos sau Logosul înomenit, Ed. România Creştină, Bucureşti, 1999, p. 86.

98^ Ibid., p. 67.

99^ Epistola 19, către Pyrrhus, P.G., 91, 592 D.

100^ Pr. Prof. D. Stăniloae, op.cit., p. 72.

101^ Omilii la Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, trad. de Arhim. Teodosie Atanasiu, Ed. Icos, Cluj-Napoca, 1998, pp. 128, 129.

102^ Op.cit., p. 345.

103^ Ibid., pp. 345, 346.

104^ Kyrios fiind echivalentul grecesc al ebraicului Adonai, nume folosit exclusiv pentru Dumnezeu, apelativul sacrosanct Iahve – “nume mai presus de orice nume” putând fi pronunţat doar de Marele Arhiereu şi nu oricând.

105^ Ibid., p. 346.

106^ M.R. Vincent, op.cit., pp. 86, 87.

107^ v. Preot Dr. Stelian Tofană, Iisus Hristos Arhiereu veşnic după Epistola către Evrei, teză de doctorat, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1996.

108^ M.R. Vincent, op.cit., p. 87.

109^ Sfântul Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, în PSB, 15, trad. din gr., introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, Bucureşti, 1987, p. 208.

110^ Ibid., pp. 208 – 209.

111^ Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos lumina lumii…, op.cit., p. 201.

112^ A.D.A. Moses, Matthew’s Transfiguration Story and Jewish Christian Controversy, în “Journal for the Study of the New Testament”, Supplement Series, 122 (1996), p. 120.

113^ F.F. Bruce, The Epistle of Paul to the Galatians, Exeter, Paternoster Press, 1982, p. 123; afirmă că acest apelativ era folosit pentru sfinţii Petru, Iacob şi Ioan, iar după martiriul celui de al doilea locul l-ar fi deţinut omonimul său, Sf. Iacob, ruda Domnului.

114^ Ps.-Philo 12.1; Memar Marqah 4.8; 6.9; Asatir 9.22 ş.a.

115^ Ginzberg, The Legend of the Jews, vol. I, pp. 8 – 9; G.C. Nicholson, Death as Departure: The Johannine Descent-Ascent Schema; SBLDS 63, Atlanta, Scholars Press, 1983, pp. 91 – 98; E. Haenchen, John I: A Commentary on the Gospel of John Chapters 1-6, Philadelphia, Fortress Press, 1930, p. 204, la A. Moses, op.cit., p. 122.

116^ A. Moses, op.cit., pp. 121, 122.

117^ Christopher Veniamin, The Transfiguration of Christ in Greek Patristic Literature from Irenaeus of Lyon to Gregory Palama, mss., teză de doctorat, Oxford, 1993, la care se va face referire în continuare. V. şi Joie de la Transfiguration, d’après les Pères d’Orient, textes présentés par Dom Michel COUNE, osb. Moine de Saint-André-les-Bruges, Spiritualité Orientale, no. 39, Abbayé de Bellefontaine, 1985.

118^ Homiliae in Psalmos, 44,2, P.G., 29, 392A.

119^ Ibid., 44,5, 400BD, în C. Veniamin, op.cit., pp. 84, 85.

120^ Homilia in sanctam Christi generationem, P.G. 31,1473D: Ephaineto gar hosper phos di hylinon hymenon, dia tou anthropinou somatos e theia dynamis, diaugazousa tois echousi tous ophthalmos tes kardias kekatharmenous.

121^ Homiliae in Psalmos 29,5, P.G., 29, 317 BC: “kallos de alethinon, kai erasmiotaton, monon to ton voun kekathaarmeno theoreton, to peri ten theian kai makarian physin. Ou o enatenisas tais marmarygais kai tais charisi, metalambanei ti ap’autou.”

122^ În cunoscuta Epistolă 234,1, Sf. Vasile cel Mare face distincţie clară între esenţa – ousia divină, cu totul neapropiată – aprositos omului, şi energiile – energeiai Sale, în care este prezent ca Cel Ce lucrează, coboară şi Se revelează omului; v. G. Martzelos, Ousia kai energeiai tou Theou kata ton Megan Basileion, Thessalonika, 1984.

123^ PSB, 29, p. 118; în P.S. Prof. Dr. Irineu Slătineanul, op.cit., p. 112.

124^ Oratio, 32.18, P.G. 36,193D.

125^ Ibid.; în C. Veniamin, op.cit., p. 89.

126^ De Filii, Oratio, 3, SC 250, 29, 19; trad. rom.: Ale celui între Sfinţi Părintele nostru Grigorie de Nazianz, Cele cinci cuvântări teologice, trad. din gr., introducere şi note de Pr. dr. academician Dumitru Stăniloae, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1993, p. 68.

127^ Epistola 101, ad Cledonium, I, SC 208, 28.

128^ De divinis nominibus, 1.4, P.G. 3, 592 BC; în C. Veniamin, op.cit., p. 186.

129^ Ibid.

130^ Ambigua, 10, 1125D-1128A, trad. rom. cit., p. hior

131^ I, 97, P.G. 90, 1121C-1124A.

132^ Quaestiones et dubia, 190 (CCSG 10,131,6-12); în C. Veniamin, op.cit., p. 193.

133^ Capita theologica et oeconomica, II, 13, P.G. 90, 1129C-1132A; FR, 2, p. 170.

134^ Capete gnostice, suta I, 97, FR 2, pp. 162, 163.

135^ Magistrand Ion Bria, Cunoaşterea lui Dumnezeu după Sfântul Maxim Mărturisitorul, op.cit., p. 324.

136^ C. Veniamin, op.cit., p. 196.

137^ Ambigua 10, 1125D, trad. rom. cit..

138^ Ibid., 1156AB: Theos o noetos tes dikaiosynes helios anatellon to no.

139^ Ibid., 1128AB; trad. rom. cit., p. 125.

140^ Nota explic. 129, la Ambigua, trad. rom. cit., p. 126.

141^ Ambigua 10, 1160BC; trad. rom. cit., p. 158.

142^ Ibid., 1168AB; trad. rom. cit., p. 164.

143^ v. p. 187.

144^ Mineiul pe August, ed. a IV-a, EIBMBOR, Bucureşti, 1974, p. 66 sq.

145^ Tomul aghioritic, în Filocalia VII, EIBMBOR, Bucureşti, 1977, pp. 418 – 419.

146^ Apud Vl. Lossky, După chipul…, op.cit., pp. 59 – 61.

147^ Textul este citat şi în Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, op.cit., pp. 256 – 258; şi de John Meyendorff, în Sfântul Grigorie Palama şi mistica ortodoxă, trad. rom. Angela Pagu, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1995, pp. 131 – 133.

148^ Vl. Lossky, După chipul..., op.cit., p. 61.

149^ Idem, Teologia mistică…, p. 258.

150^ Op.cit., p. 131.

151^ După chipul…, op.cit., p. 53.

152^ Tomul aghioritic, în Filocalia, VII, EIBMBOR, Bucureşti, 1977, pp. 418 – 419.