1. secţiunea I – preliminarii contextul istoric

1. SECŢIUNEA I – PRELIMINARII

• 
  Contextul istoric:
  

a. Biserica Crestina pe teritoriul Africii proconsulare romane. b. Literatura teologica in limba latina si locul lui Tertulian in cadrul acesteia.
Denumirea de Biserica primara africana indica, in mod curent, comunitaţile crestine raspandite in teritoriul fostei provincii romane proconsulare Africa, care incadra in limitele sale geografice malul Marii Mediterane, intre Cireneica la est si raul Ampsaga (astazi Rummel) la vest si teritoriul care se desfasoara de-a lungul Oceanului Atlantic, denumit in acea vreme Mauritania¹.

Vestirea Evangheliei in Africa a inceput in Cartagina, a cuprins treptat provincia Asia proconsulara si Numidia, pentru ca mai apoi sa ajunga pana in Mauritania².

Este evident faptul ca primele episcopii crestine pe teritoriul Africii au luat fiinţa in mijlocul comunitaţilor de convertiţi, din nevoia de a le asigura cadrul in care sa se extinda in mod propice, cu atat mai mult cu cat crestinismul va depasi rapid graniţele provinciei romane a Africii proconsulare, extinzandu-se in sud si in sud-est, insa nu fara greutaţi din partea Imperiului roman³.

Impactul crestinismului asupra teritoriului provinciei romane nord-africane va fi deosebit de puternic inca din primele decenii ale primului secol dupa Hristos. Nu exista certitudini in ceea ce priveste inceputurile patrunderii mesajului evanghelic in regiune dar se presupune ca invaţatura crestina ar fi fost adusa pe pamantul african de marinarii sau negustorii convertiţi la crestinism⁴

In ceea ce priveste argumentele pentru dovedirea prezenţei crestine incepand cu cea de-a doua jumatate a secolului al II-lea, acestea sunt legate, in primul rand, de desfasurarea persecuţiilor impotriva crestinilor, carora le vor cadea victime mai mulţi crestini, dintre care se cuvine sa ii amintim pe cei doisprezece Martiri scilitani, martirizaţi in anul 180 si pe Sfintele Perpetua si Felicitas, martirizate in anul 203. Totodata, ca dovezi in favoarea prezenţei crestine pe teritoriul african au fost descoperite si o serie de inscripţii funerare crestine la Aumale, datand din anul 227 si la Tipasa, din anul 238⁵.

In ceea ce priveste organizarea bisericeasca a comunitaţilor crestine de pe teritoriul african, in jurul anului 220 va avea loc un sinod la Cartagina, la care au participat optsprezece episcopi din provincia proconsulara Africa, pentru ca in vremea Sfantului Ciprian sa se desfasoare un alt sinod, in contextul noilor persecuţii indreptate impotriva crestinilor, fundamentate pe edictul de persecuţie al imparatului Deciu. In aceasta perioada si in cea care va urma, Biserica Africii va da o serie intreaga de Sfinţi Mucenici: Sfantul Ciprian al Cartaginei, martirii de la Massa Candida, Teogen de Hippo, Agapie si Secundus de Cirta, Iacob si Marian, precum si mulţi alţii⁶.

Epoca in care a trait Tertulian, precum si cea in care au activat Sfantul Ciprian sau Fericitul Augustin vor fi marcate de o intensa lupta impotriva ereziilor. In raport cu ceilalţi doi teologi crestini, activitatea lui Tertulian va fi una care va sta sub semnul afirmarii unor reguli generale de acţiune impotriva ereziilor, care vor fi urmate, mai mult sau mai puţin, si de ceilalţi apologeţi crestini de limba latina, originari din Africa (Minuciu Felix, Sfantul Ciprian al Cartaginei, Arnobiu, Lactanţiu si Fericitul Augustin).⁷

Literatura teologica a scriitorilor de limba latina din Africa este considerata cea mai importanta din intregul numar de scrieri crestine in limba latina, in acest sens Africa fiind numita „leaganul literaturii crestine de limba latina”⁸

Cel mai vechi document de limba latina crestina il reprezinta Actele Martirilor scilitani⁹, socotit a fi si „cel dintai monument de limba latina crestina”¹⁰

In acest sens, primul scriitor crestin african de limba latina, Tertulian, un scriitor admirabil, remarcabil pentru stilul fin al limbii literare pe care o foloseste in scrierile sale, ca si pentru argumentarea pertinenta a ideilor sale teologice, este cel care deschide prin opera sa teologica epoca de aur a literaturii latine crestine¹¹.

Este cat se poate de adevarat faptul ca o seama din afirmaţiile pe care le gasim in scrierile lui Tertulian sunt gresite si au fost si sunt recunoscute ca atare, insa calitaţile intelectuale, fineţea stilistica, precum si logica profunda a argumentarii fac din opera scriitorului latin una de prima importanţa, mai ales daca ne gandim la faptul ca scrierile sale sunt importante nu numai din punct de vedere teologic, ci chiar filologic¹².

In contradicţie cu apologeţii crestini de dinainte si de dupa el, Tertulian va refuza sa ii apere pe crestini de pe o poziţie defensiva, fapt pentru care va apela, in acest sens, la legile Imperiului, invocand dreptul la viaţa sociala libera pentru orice cetaţean, fie el chiar si crestin, prin aceasta atitudine situandu-se intr-o poziţie de ofensiva, menita sa evidenţieze argumente raţionale extrase din dreptul roman, impotriva carora, cel puţin teoretic, nimeni nu se mai putea opune¹³.

Multe dintre tratatele teologice ale lui Tertulian, tratate pe care le avem si noi astazi, provin din perioada in care, datorita trecerii la montanism, s-a desparţit de Biserica. Cu toate acestea, lucrarile acestui mare scriitor crestin sunt socotite a fi cele mai importante din perioada literaturii primare crestine, drumul deschis de el fiind urmat de majoritatea apologeţilor de limba latina, si in special de Minuciu Felix¹⁴.


2. SECŢIUNEA a II-a – PRECIZARI BIOGRAFICE
2. 1. Viaţa si studiile pana in momentul convertirii la crestinism:

a. Marturia Fericitului Ieronim despre originea lui Tertulian. b. Tatal lui Tertulian, centurion in slujba unui proconsul. c. Locurile natale. d. Anii de scoala. e. Studiile de drept civil si reflectarea lor in scrierile sale. f. Vizitele la Roma. g. Experienţa pagana. h. Legaturile cu mithraismul.
Tertulian, in a carui personalitate s-a descoperit „caracterul si viitorul Bisericii Latine”¹⁵, era originar din Cartagina. In acest sens, Fericitul Ieronim relateaza faptul ca Tertulian era fiul unui centurion aflat in slujba unui proconsul, dovedind o fire onesta si indrazneaţa, perioada sa cea mai prolifica din punct de vedere teologic desfasurandu-se in timpul domniei imparaţilor romani Server si Caracalla, timp in care va scrie un numar foarte insemnat de opere¹⁶.

Dupa cum spune Fericitul Ieronim, Sfantul Ciprian i-ar fi purtat lui Tertulian o deosebita stima, alte detalii referitoare la persoana lui Tertulian, oferite de Fericitul Ieronim, referindu-se la faptul ca teologul din Cartagina a devenit la un moment dat preot, neputandu-se spune cu exactitate daca la Roma sau in Cartagina natala¹⁷.

Tot din aceeasi sursa, aflam faptul ca datorita urii si invidiei pe care i le-au aratat clericii romani, Tertulian va ajunge sa imbraţiseze opiniile lui Montanus¹⁸ , mergand pana intr-acolo incat va compune o serie de tratate indreptate in mod direct asupra Bisericii Romei, pentru ca spre sfarsitul vieţii sa intemeieze o secta proprie, a tertulianistilor, care, insa, nu va supravieţui mult timp¹⁹.

Aceste sunt singurele date biografice referitoare la viaţa lui Tertulian, pe care le furnizeaza Fericitul Ieronim, in lucrarea sa, De virris illustribus²⁰, singurul contemporan²¹ al marelui apologet care ofera informaţii biografice despre acesta.

Tertulian nu a provenit dintr-o familie crestina, fapt dovedit si de constatarea ca in nici una din scrierile sale nu exista vreo confirmare a existenţei unei influenţe crestine din partea parinţilor asupra sa, si aceasta cu atat mai mult cu cat tatal sau, fiind soldat in armata romana, nu si-ar fi putut pastra aceasta funcţie daca ar fi fost crestin.

In acest sens, datorita mediului pagan in care a crescut, s-a afirmat faptul ca apararea crestinismului pe care Tertulian a elaborat-o in Apologeticul sau a avut ca sursa de argumentare propria sa experienţa pagana, din anii copilariei si ai tinereţii²². Si aceasta cu atat mai mult cu cat spectacolele publice, jocurile, circul, teatrele, amfiteatrele, luptele din arena, celebrarile dedicate zeilor sau eroilor din arena, formau realitaţile de zi cu zi in care traia orice persoana aflata intr-un teritoriu stapanit de romani. Pe deasupra, in cadrul instituţiilor de invaţamant, religia pagana nu era deloc neglijata, cu atat mai mult cu cat fiecare tanar trebuia sa participe la festivitaţile dedicate zeilor²³.

In timpul scolii, Tertulian se va apropia cu precadere de literatura, studiindu-i cu acrivie pe Homer, Meneandru, Cato, Vergil sau Lucreţiu, fapt dedus dupa modul in care operele acestor scriitori sunt citate sau combatute in scrierile sale²⁴.

Intrucat fundamentele educaţiei sale laice au fost puse cu precadere in domeniul literaturii, Tertulian va urma o scoala de retorica, in cadrul careia erau dobandite noţiuni de teorie si arta oratorica, precum si unele noţiuni generale de filosofie.

Insa in vremea lui Tertulian, retorica din vremea lui Cicero isi pierduse in mare parte stralucirea si inalţimea argumentarii, fapt pentru care in scolile latine declamaţia retoricii grecesti incepuse sa castige din ce in ce mai mult teren²⁵.

Desi Tertulian nu afirma in mod explicit in nici un loc din scrierile sale faptul ca ar fi urmat in tinereţe studii juridice, asa cum aminteste, de pilda, faptul ca a dobandit cunostinţe de medicina si filosofie²⁶, este evident faptul ca a urmat o astfel de pregatire daca este sa analizam o serie de termeni folosiţi de Tertulian in lucrarile sale teologice sau daca examinam inlanţuirea argumentelor menite sa ii apere pe crestini de ofensiva pagana.

De pilda, Dumnezeu este infaţisat asemenea unui Judecator, relaţiile omului cu acesta fiind asemanatoare cu acelea dintre un vinovat si judecatorul sau, iar o seama de idei de natura juridica au influenţat expunerea sa referitoare la unii termeni ca substantia (substanţa, natura), persona (persoana) sau status (statut), influenţand, in acest sens, intr-o mare masura, invaţatura sa morala²⁷.

Pe de alta parte, apararea pe care o face crestinilor in faţa paganilor utilizeaza foarte frecvent termeni imprumutaţi din procedura juridica, referirea frecventa la termenii de natura juridica putand fi explicata presupunand faptul ca Tertulian a primit, intr-adevar, si o educaţie juridica temeinica²⁸. Insa argumentul cel mai puternic al unei asemenea presupoziţii consta in abilitatea de a folosi logica unei gandiri si stilul argumentativ al unui avocat. In aceasta ordine de idei, argumentarea sa inţeleapta, forţa declamaţiei retorice, capacitatea deosebita de a fi un maestru al apologiei si abilitatea de a darama treptat argumentele oponenţilor sai nu sunt altceva decat calitaţi intelectuale insusite printr-o asidua pregatire juridica²⁹.

Este cunoscut, de asemenea, faptul ca Tertulian a calatorit la Roma in repetate randuri, putandu-se presupune ca aceste calatorii ar fi avut ca scop studiul dreptului si perfecţionarea sa in acest domeniu, presupoziţie ce nu are confirmare directa in nici una din scrierile sale, singurele referinţe pe care le putem obţine fiind acelea care privesc descrierea vizitelor sale din capitala Imperiului³⁰.

De asemenea, trebuie sa remarcam faptul ca Tertulian a cunoscut paganismul din proprie experienţa³¹, realitate afirmata in lucrarea De spectaculis (Despre spectacole), cap. 19, in care se pronunţa in mod deschis impotriva participarii crestinilor la spectacolele pagane, spunand ca: „Cat despre crestini, nu ii voi mai mustra adaugand alte cuvinte pentru indepartarea lor de astfel de spectacole, caci cunosc ca nimeni nu e mai indreptaţit ca mine sa expuna acest subiect, decat daca e unul care inca mai are obiceiul de a merge la spectacole”³².

In acelasi sens, al unei profunde analize morale a sinelui, Tertulian nu se va feri sa recunoasca faptul ca in tinereţe a practicat pacatul adulterului: „In ceea ce ma priveste, stiu ca in insusi trupul meu am savarsit adulterul”³³.

In aceasta direcţie, afirmaţia lui Tertulian a fost nuanţata de catre o seama de patrologi³⁴, spunandu-se ca aceasta singura afirmaţie referitoare la caderea sa in pacatul adulterului trebuie inţeleasa simbolic, aceasta descriere fiind in concordanţa cu viziunea sa stricta asupra moralitaţii, intrucat Tertulian a identificat impulsul pacatos cu insasi savarsirea pacatului. Totusi, modul in care descrie viaţa pe care a dus-o in anii tinereţii, precum si acurateţea de care da dovada in prezentarea dedesubturilor vieţii sale imorale din paganism³⁵ nu fac altceva decat sa ne conduca la concluzia ca Tertulian nu a folosit un limbaj metaforic atunci cand spunea despre sine ca ar fi savarsit pacatul adulterului.

O interesanta controversa s-a starnit in jurul presupoziţiei ca Tertulian ar fi fost in tinereţe iniţiat in cultul mithraic³⁶, lucru care ar fi fost posibil, mai ales ca in acea vreme acest cult era foarte raspandit in Imperiul Roman, iar multe dintre elementele sale ar fi putut sa ii starneasca interesul tanarului Tertulian, intr-o epoca in care paganismul roman nu mai prezenta atracţia de odinioara³⁷.

Totusi, exista o serie de marturii ale lui Tertulian in scrierile sale, din care putem deduce ca ar fi cunoscut destul de bine acest cult oriental.

Astfel, in lucrarea Adversus Marcionem, cap. 13, Tertulian spune: „Leii³⁸ lui Mithra pastreaza taine filosofice ale unei realitaţi aride si palide” sau in lucrarea De praescriptiones haereticorum, cap. 50, exprima in mod metaforic, cu accente ironice, modul in care zeul Mithra era perceput de catre cei care i se inchinau: „Mithra inseamna cu pecetea sa frunţile soldaţilor care i se inchina, celebreaza libaţiunile si introduce o mincinoasa imagine a invierii, deasupra tuturor punand ca simbol semnul sabiei si al coroanei”, in timp ce in lucrarea De corona militis, cap. 15, vorbeste in cateva pasaje despre treptele iniţiatice prin care trebuie sa treaca cei care vor sa adere la cultul mithraic³⁹.

Totusi, nu se poate afirma in mod sigur faptul ca Tertulian ar fi practicat acest cult, cu atat mai mult cu cat precizarile sale in aceasta direcţie sunt de ordin general, desi este cunoscut faptul ca aderarea la cultul lui Mithra presupunea respectarea totala a tacerii in ceea ce priveste acţiunile cultice, fapt ce poate explica prezenţa puţinor pasaje in care vorbeste in mod concret despre cultul lui Mithra in scrierile sale⁴⁰.

2. 2. Convertirea la crestinism. Activitatea sa teologica dupa acest moment:

a. Convertirea la crestinism. b. Studiul Sfintei Scripturi. c. Casatoria. d. Starea sociala. e. Calatoria in Rasarit. f. Inaintarea in viaţa crestina. g. Activitatea literara. h. Montanismul si influenţele pe care le-a exercitat asupra sa. h. Trecerea la cele vesnice.
In ceea ce priveste convertirea lui Tertulian la crestinism, datele sunt si mai puţine, cu atat mai mult cu cat nici macar Fericitul Ieronim nu ne ofera vreun detaliu referitor la acest aspect⁴¹.

Este evident faptul ca trecerea lui Tertulian la crestinism a adus cu sine o transformare totala a vieţii sale, mai ales daca luam in considerare faptul ca anii tinereţii sale nu s-au desfasurat intr-un mediu moral si nici sub influenţa crestina⁴².

Intr-adevar, referindu-se la anii tinereţii traite in paganism, Tertulian va numi faptele trecutului „pacatele orbirii din tinereţe”⁴³ si va admite faptul ca „aceste lucruri⁴⁴ erau pentru mine, candva, teme ridicole”⁴⁵. Convertirea la crestinism il va conduce pe Tertulian la schimbarea atitudinii faţa de viaţa pagana din Roma. Iar aceasta transformare nu va fi efectul unei comparaţii intre diferitele sisteme filosofice ale timpului, pentru ca mai apoi, respingandu-le treptat pe fiecare dintre ele sa ajunga la crestinism, filosofia cea mai inalta⁴⁶ (asa cum a procedat Sfantul Iustin Martirul si Filosoful). Dimpotriva, pentru Tertulian crestinismul va fi o revelaţie, nu o filozofie. Intrarea in crestinism va veni pentru Tertulian nu in urma unui demers intelectual, ci in urma unui dar dumnezeiesc, receptat prin credinţa⁴⁷.

Este foarte probabil faptul ca Tertulian nu a citit Sfanta Scriptura in tinereţe, inainte de intra in crestinism, insa este cert ca intre momentul convertirii sale si cel al scrierii primelor sale tratate a existat o perioada in care s-a dedicat in mod asiduu studiului scrierilor scripturistice, demers despre a carui parcurs nu exista nici o informaţie⁴⁸.

Oricum, nu va trece foarte mult timp dupa ce va primi Botezul crestin pana cand Tertulian va scrie tratatul De baptismo (Despre Botez), de scurta intindere. In aceasta lucrare sunt oferite o serie de detalii referitoare la viaţa sa personala, informaţii ce nu apar in alte surse⁴⁹. In acest sens, aflam faptul ca Tertulian era casatorit inca inainte de deveni crestin (chiar ii va adresa soţiei sale doua lucrari teologice), intrucat in lucrarea De Baptismo prescrie faptul ca cei necasatoriţi nu trebuie botezaţi, intrucat ar putea cadea mai apoi, necasatoriţi fiind, in pacatul desfranarii⁵⁰.

In ceea ce priveste starea sociala a lui Tertulian, s-a afirmat faptul ca avea o poziţie sociala inalta⁵¹, ascendenţa sa pe scara sociala putandu-se datora, intr-o oarecare masura, si familiei din care provenea soţia sa⁵². In scrierile sale, Tertulian ofera o serie de indicii menite sa conduca la concluzia ca facea parte din clasa aristocratica a Cartaginei din acea vreme. Expresii ca „sclavii nostri”, „slujitorii casei noastre”, precum si faptul ca Tertulian va acţiona pentru eliberarea sclavilor⁵³, desi nu va fi de acord cu egalizarea condiţiilor sociale, sunt indicii menire sa certifice faptul ca aparţinea unei clase sociale inalte⁵⁴. Un alt argument in favoarea acestei presupoziţii consta in aceea ca Tertulian a avut capacitatea de a se dedica in intregime apararii crestinismului, ceea ce denota ca nu trebuia sa aiba o slujba pentru a-si castiga existenţa, intrucat statutul sau social ii permitea sa nu faca acest lucru⁵⁵.

Un alt moment din viaţa lui Tertulian il reprezinta pelerinajul pe care l-a facut in Rasarit, unde va vizita principalele orase din Grecia, perioada pe care a petrecut-o in aceste orase nefiind precizata in scrierile sale. Oricum, putem presupune ca timpul petrecut in Orient a fost indeajuns pentru a-l familiariza cu spiritul gandirii grecesti si, mai mult decat atat, sa il apropie in chip fatal de miscarea eretica a lui Montanus din Frigia⁵⁶. Aceasta erezie a avut un mare impact atat de mare asupra lui Tertulian, incat va deveni adept direct al acesteia⁵⁷.

Activitatea apologetica a lui Tertulian va consta in compunerea unui mare numar de scrieri, cu teme teologice dintre cele mai diverse, cum ar fi: Botezul, rugaciunea, pocainţa, smerenia sau rabdarea, totodata desfasurand o lupta ideologica indarjita pentru apararea crestinilor in faţa ofensivei Imperiului Roman pagan.

Chiar daca prin aceasta activitatea apologetica pe care a desfasurat-o, Tertulian a adus mari foloase Bisericii, totusi, in cea de-a doua parte a vieţii va trece de partea ereziei montaniste, din acest moment o mare parte din scrierile sale polemice fiind indreptate impotriva Bisericii Romei, pe care o considera decazuta si imorala.

Ultima perioada a vieţii lui Tertulian necesita cateva precizari mai detaliate, si aceasta intrucat Tertulian dobandise in timp o faima deosebita in cadrul comunitaţii crestine din Cartagina. Tertulian ar fi dorit ca si Biserica Romei sa urmeze modelul comunitaţii frigiene, cazute sub influenţa invaţaturilor lui Montanus, chiar daca in continuare considera Biserica Romei ca fiind cea ortodoxa, in raport cu formaţiunea montanista, pe care o priveste asemenea unei tendinţe de reformare a vieţii morale decazute din aceasta Biserica-mama⁵⁸.

Pe de alta parte, Tertulian va combate doctrina lui Marcion, insa nu din punctul de vedere al credinţei ortodoxe, ci de pe o poziţie montanista, intrucat, dupa cum el insusi spune, invaţatura lui Marcion interzice total casatoria si se opune doctrinei proprii montanismului referitoare la Duhul Sfant⁵⁹.
2. 3. Direcţii urmate in activitatea pe plan teologic:

a. Caracterizare generala. b. Gnosticismul. c. Regula de credinţa ortodoxa. e. Canonul Sfintei Scripturi. f. Metoda alegorica de interpretare a Sfintei Scripturi. g. Apologet al crestinismului.
Tertulian aparţine acelei perioade din istoria crestinismului de-a lungul careia se va dezvolta din punct de vedere doctrinar « Regula de credinţa ortodoxa»⁶⁰, timp in care Sfintele Scripturi se aflau in plin proces de formare sub forma unui corp solidar de texte, timp in care autoritatea episcopala dobandea o importanţa din ce in ce mai mare in exercitarea funcţiei sale eclesiastice, iar controversa monarhianista tulbura Biserica⁶¹.

Intr-o asemenea perioada, Tertulian va juca un rol extrem de important. El va aparea ca un mare aparator al « regulii de credinţa », in faţa gnosticismului si a marcionismului, si va asista la stabilirea autoritaţii scrierilor Noului Testament, indicandu-i principiile dupa care acestea trebuie sa fie interpretate.

Miscarea gnostica a avut un rol aparte, prin aceea ca a forţat Biserica Crestina sa determine si sa defineasca care era credinţa sa. Prin faptul ca a introdus o cosmogonie si o teologie despre care pretindea ca ar fi compatibile cu invaţatura crestina⁶², Valentinian si Marcion, in special, i-au determinat pe conducatorii crestini sa decida care erau invaţaturile pe care crestinismul isi baza autoritatea⁶³.

In ceea ce priveste formularea „Regulei de credinţa”, Tertulian va adopta liniile esenţiale ale predecesorilor sai, in special acelea formulate de Sfantul Irineu de Lyon⁶⁴, insa va opera si unele precizari, adaugirile constand in ideea prioritaţii Fiului asupra tuturor creaturilor si manifestarea acţiunii Sale in lucrarea de creaţie⁶⁵.

In ceea ce priveste contribuţia la precizarea canonului Sfintei Scripturi, serviciile aduse de Tertulian in acesta direcţie nu sunt comparabile cu cele ale lui Origen.

Contribuţia sa in mod pozitiv la discuţia asupra poziţiei si autoritaţii Scripturilor poate fi rezumata sub forma a trei puncte esenţiale:

• 
  Citatele sale din Scriptura sunt numeroase si se refera la toate carţile Vechiului Testament, exceptand carţile Rut, Ezra, Sofonie si se refera la toate carţile Noului Testament, in timp ce dintre apocrife citeaza Cartea Inţelepciunii lui Solomon, II Ezdra, I Macabei, Tobit, Baruh si Istoria lui Bel si a omorarii balaurului⁶⁶.
  
• 
  Isi va menţine poziţia asupra ideii ca apelul la norma de credinţa nu trebuie sa se faca in numele Scripturii, ci in numele „Regulii de credinţa”. Tradiţia, care provenea de la Hristos, este cea care furnizeaza proba dupa care pana si Scripturile pot fi supuse incercarii, pentru a li se proba autenticitatea⁶⁷.
  
• 
  In interpretarea Sfintei Scripturi, va folosi metoda de interpretare alegorica. In acest sens, oferim un scurt exemplu: „Rugaciunea pentru painea de fiecare zi trebuie inţeleasa spiritual, pentru ca Hristos este Painea noastra, pentru ca Hristos este Viaţa dupa cum si painea este viaţa... asa incat rugandu-ne pentru painea cea de toate zilele, Ii cerem lui Hristos sa ramana intru noi”⁶⁸.
  

Principalele lucrari in care se releva forţa argumentaţiei lui Tertulian in apararea credinţei crestine, scrierile Apologeticum si Ad Scapulam, vor reflecta in curpinsul lor trei persecuţii indreptate impotriva crestinilor, cu perioade de relativ calm intre ele.

In primul rand, putem nota faptul ca intre activitatea lui Tertulian si cea a apologeţilor dinaintea sa, va exista o stransa legatura, cu atat mai mult cu cat situaţia crestinilor nu cunoscuse nici o imbunataţire faţa de vremurile anterioare.

In lucrarea Apologeticul, Tertulian se va ridica impotriva nedreptaţii cu care erau trataţi crestinii, folosind argumente cat se poate de abile. Mai intai, Tertulian va trata problematica juridica a dreptaţii, plecand de la constatarea ca adepţii crestinismului sufereau in mod constant datorita nedreptaţilor care se comiteau asupra lor fara fundament legal, insusi actul de judecata referitor la crestini aparand ca o prefacatorie juridica, in care crestini porneau start ca vinovaţi.

Cand, prin lucrarea Ad Scapulam (Catre Scapula), Tertulian i se va adresa unui guvernator roman care ii persecuta pe crestini, isi va schimba tactica si va pleda direct pentru cauza crestina, devenind acuzatorul lui Scapula, la fel cum va proceda, mai tarziu, intr-o lucrare asemanatoare, Ad Hermogenes (Catre Hermogen).
2. 4. Activitatea literara a lui Tertulian:

a. Succinta caracterizare a operei lui Tertulian. b. Imparţirea tematica si cronologica a scrierilor sale. c. Cuprinsul sumar al principalelor sale scrieri.
Cea mai recenta Istorie a literaturii latine in limba romana admite ca „in ciuda unor eforturi considerabile, nu s-a reusit pana in prezent stabilirea unei cronologii fiabile pentru tratatele sale, astfel incat nu este posibil nici sa le comentam in ansamblu urmand ordinea compunerii lor, nici sa schiţam o imagine detaliata a evoluţiei literare a lui Tertulian^”69. Astfel, doar 6 din cele 31 de scrieri pot fi datate cu certitudine pornind de la mici aluzii contemporane; pentru celelalte, chiar daca exista aluzii similare, se poate fixa doar un termen limita⁷⁰.

Nici anul 197, ca debut sigur al activitaţii sale patristice nu este lipsit de pareri controversate. In cele ce urmeaza, redam tabelul scrierilor pastrate din opera lui Tertulian, asa cum este prezentat de Parintele Nicolae Chiţescu, in introducerea la scrierile lui Tertulian din volumul Apologeţi de limba latina⁷¹:

Incadrarea tematica a lucrarilor:

1. 
   Apararea crestinismului – 5 tratate apologetice.
   
2. 
   Lupta contra ereziilor – 8 tratate de controversa.
   
3. 
   Cultivarea virtuţilor – 12 tratate de morala.
   
4. 
   Sfintele Taine crestine – 6 tratate despre Sfintele Taine.
   

1. 
   Perioada catolica:
   

1. 
   Ad martyras (Catre martiri) – morala, dupa martie 197.
   
2. 
   Ad nationes (Catre neamurile pagane) – apologetica, vara anului 197.
   
3. 
   Apologeticum (Apologeticul) – apologetica, sfarsitul anului 197.
   
4. 
   De Testimonio animae (Despre marturia sufletului) – apologetica, 198-200.
   
5. 
   De spectaculis (Despre spectacole) – morala, 200-203.
   
6. 
   De praescriptione haereticorum (Despre prescripţia impotriva ereticilor) – controversa, inainte de 203.
   
7. 
   De oratione (Despre rugaciune) – morala, 201-204.
   
8. 
   De patientia (Despre rabdare) – morala, 198-206.
   
9. 
   De Baptismo (Despre Botez) – Sfintele Taine, 198-206.
   
10. 
    De Paenitentia (Despre Pocainţa) – Sfintele Taine, 198-203.
    
11. 
    De cultu feminarum (Despre imbracamintea femeilor) – morala, 198-206.
    
12. 
    Ad uxorem (Catre soţie) – Sfintele Taine, 200-202.
    
13. 
    Adversus Hermogenen (Impotriva lui Hermogene) – controversa, inainte de 206.
    
14. 
    Adversus Iudaeos (Impotriva iudeilor) – apologetica, c. 197.
    

B. Perioada pre-montanista:

1. 
   De virginibus velandis (Despre valul fecioarelor) – morala, 204-207.
   
2. 
   Adversus Marcionem (Impotriva lui Marcion) – controversa, 207-208 (partea I) si 208-210 (partea a II-a).
   
3. 
   De pallio (Despre pallium) – morala, 205-211.
   
4. 
   Adversus Valentinianos (Impotriva valentinienilor) – controversa, 203-211.
   
5. 
   De carne Christi (Despre trupul lui Hristos) – controversa, 207-210.
   
6. 
   De resurrectione carnis (Despre invierea trupului) – controversa, 209-210.
   
7. 
   De anima (Despre suflet) – controversa, 203-207.
   
8. 
   De exhortatione castitatis (Despre indemnarea la castitate) – morala, dupa 208.
   
9. 
   De corona militis (Despre coroana militarului) – morala, 211.
   
10. 
    De idilolatria (Despre idolatrie) – morala, 203-206.
    
11. 
    Scorpiace (Despre leacul contra veninului de scorpion) – morala, 212.
    
12. 
    Ad Scapulam (Catre guvernatorul Scapula) – apologetica, 212.
    
    3. 
       Perioada montanista:
       

1. 
   De fuga in persecutione (Despre fuga in persecuţii) – morala, 209-210.
   
2. 
   Adversus Praxean (Impotriva lui Praxeas) – controversa, dupa 213.
   
3. 
   De monogamia (Despre casatoria unica) – morala, dupa 212.
   
4. 
   De pudicitia (Despre castitate) – morala, 212-215.
   

Trebuie remarcat faptul ca primele scrieri ale lui Tertulian se vor axa asupra unor chestiuni de ordin practic, principalele aspecte dezbatute fiind Botezul, rugaciunea, martiriul, idolatria si atitudinea crestinilor faţa de lumea in care vieţuiau, pentru ca mai apoi subiectele tratate sa devina mai complexe si sa fie mai amanunţit tratate⁷².

Primele scrieri ale lui Tertulian nu abordeaza teme anti-gnostice sau referitoare la Sfanta Treime, Cuvantul lui Dumnezeu, Persoana lui Hristos, pacat, inviere, dupa cum nu sunt prezente nici ideile montaniste si nici resentimentele faţa de Biserica Romei⁷³.

In paginile Apologeticului, se afirma faptul ca Dumnezeu este creatorul a toata lumea , precum si a celor ce locuiesc in ea, despre Iisus Hristos spunandu-se ca este Fiul lui Dumnezeu, Logos-ul, Cuvantul lui Dumnezeu. Unitatea de fiinţa dintre Dumnezeu-Tatal si Dumnezeu-Fiul este afirmata in mod direct, insa Duhul Sfant nu este menţionat in nici un loc ca fiind cea de-a treia Persoana trinitara⁷⁴.

O alta invaţatura majora cuprinsa in paginile Apologeticului se refera la ingerii buni si la diavoli, diavoli cazand din starea de har in care se aflau datorita gresitei intrebuinţari a propriei lor libertaţi⁷⁵.

In lucrarea De Baptismo (Despre botez)⁷⁶, se gaseste o descriere clara a Duhului Sfant. El este numit „Duhul lui Dumnezeu care se purta deasupra apelor la creaţie”, cele trei persoane ale Sfintei Treimi sunt numite impreuna⁷⁷.

In lucrarea Adversus Judaeos (Impotriva iudeilor)⁷⁸, Dumnezeu-Tatal este descris ca si Creator si Guvernator al intregului Univers, se afirma ca moartea este rezultatul pacatului, fiind afirmat caracterul temporar al sabatului iudaic.

In lucrarea De Spectaculis (Despre spectacole)⁷⁹, care nu este atat de bogata in precizari teologice, intreaga argumentare impotriva participarii la spectacolele pagane se bazeaza pe textul Psalmului 1.

In cuprinsul lucrarii Ad Nationem (Catre neamurile pagane)⁸⁰, existenţa lui Dumnezeu este prezentata ca un adevar evident, argumentul fundamental al acestei existenţe constand in marturia „sufletului care este prin natura crestin”. Cu privire la Persoana lui Hristos, sunt afirmate atat firea divina, cat si cea umana. A doua venire a Domnului este iminenta, Botezul capata o importanţa deosebita, Sfanta Euharistie nefiind menţionata⁸¹.

Scopul lucrarii De testimonio animae (Despre marturia sufletului) este de a dovedi existenţa unui singur Dumnezeu adevarat, Stapan al intregului Univers, pentru ca in lucrarea De praescriptione haereticorum⁸², Tertulian sa afirme ca ereticii nu au dreptul sa discute pe seama Scripturilor crestine, intrucat acestea sunt posesia exclusiva a Bisericii.

In lucrarea Adversus Hermogenem⁸³, argumentarea lui Tertulian urmeaza doua direcţii: apararea invaţaturii referitoare la faptul ca Dumnezeu a creat totul din nimic si dezvoltarea invaţaturii despre Cuvantul lui Dumnezeu, Logos-ul, pe fondul apararii crestinilor si a anvaţaturii crestine, in general, in faţa preopinentului pagan Hermogen.

2. 5. Elemente doctrinare in scrierile lui Tertulian⁸⁴:

a. Invaţatura despre Dumnezeu. b. Invaţatura despre creaţie si Providenţa. c. Invaţatura despre om si pacat. d. Invaţatura referitoare la Persoana Mintuitorului. e. Eshatologia. f. Invaţatura morala.
Subiectele dogmatice abordate de Tertulian in scrierile sale vor fi dintre cel mai diverse, apologetul cartaginez analizand aproape toate marile puncte doctrinare ale credinţei crestine.

Astfel, intai de toate, in cadrul disputelor cu paganii si cu ereticii, va argumenta invaţatura referitoare la existenţa lui Dumnezeu, folosind o gama larga de argumente: argumente luate din creaţie si Providenţa, argumentul „sufletului care prin insasi natura sa este crestin”, precum si argumente luate din Sfanta Scriptura. Apoi, isi va axa cercetarea asupra atributelor morale ale lui Dumnezeu, pe care le va deduce din evidenţa creaţiei, referindu-se totodata si la invaţatura cu privire la Sfanta Treime.

Apoi, referindu-se la tema creaţiei si a Providenţei divine, Tertulian va susţine cu argumente scripturistice creaţia ex nihilo (din nimic), va expune o seama de reflecţii asupra sensului creaţiei, in legatura directa cu sensul propriu al omului, acela de a se manifesta in lume ca si incoronare a creaţiei.

Un alt aspect al invaţaturii lui Tertulian se refera la invaţatura crestina despre om si pacat. Astfel, plecand de la natura dihotomica a omului, Tertulian va scrie despre natura sufletului, despre relaţia dintre trup si suflet, despre originea sufletului, direcţie in care enunţeaza trei teorii privind transmiterea sufletului: preexistenţa sufletului, transmigrarea sufletelor si teoria traducianista privind transmiterea sufletelor, precum si despre voinţa libera si caderea protoparinţilor Adam si Eva, pacatul originar si harul divin.

In ceea ce priveste invaţatura referitoare la Persoana Mantuitorului Hristos, Tertulian va scrie despre consubstanţialitatea Fiului cu Tatal, despre participarea Fiului in actul creaţiei, despre firea umana a lui Hristos, despre faptul ca Hristos nu a luat nu numai un trup omenesc, ci si un suflet omenesc⁸⁵ si despre realitatea inalţarii lui Iisus la cer si a sederii Sale de-a dreapta Tatalui.

In alta ordine de idei, cand se va referi la cea de-a doua venire a Domnului, Tertulian isi dezvolta prezentarea plecand de la realitatea universalitaţii morţii, moartea insemnand separarea sufletului de trup, aratand, totodata, care va fi starea sufletelor dupa moarte si care va fi rasplata celor care au trecut din aceasta viaţa ca martiri pentru credinţa in Hristos. In contextul acestei problematici, Tertulian dezbate tema referitoare la cea de-a doua Venire a Mantuitorului, care va fi precedata de semnele indicate de Matuitorul in Evanghelii, fiind analizata si invierea morţilor⁸⁶ si modul in care se va petrece aceasta. O importanţa deosebita va acorda Tertulian concepţiei sale milenariste, descriind modul in care inţelege el ca se va realiza aceasta imparaţie de o mie de ani a drepţilor care domnesc alaturi de Iisus Hristos.

Pe de alta parte, in ceea ce priveste invaţaturile morale ale lui Tertulian, s-a afirmat faptul ca ocaziile cele mai potrivite pentru a se opune virulent moravurilor societaţii contemporane i-au fost oferite de scrierile sale morale.

Ceea ce doreste Tertulian este sa identifice faptele, gesturile, atitudinile pe care simpla prezenţa in lume le presupune, dar care, desi naturale si, macar aparent, nevinovate, presupun o oarecare complicitate cu lumea. Acesta vinovaţie greu detectabila, ascunsa, il intereseaza pe scriitorul cartaginez in scrierile sale morale.

Obiectivul sau principal este de a contesta ideea ca viaţa crestina se poate acomoda obiceiurilor si moravurilor societaţii in care isi desfasoara activitatea. Ceea ce majoritatea textelor morale ale lui Tertulian semnaleaza este faptul ca uneori si cele mai mici gesturi pot avea o semnificaţie religioasa ascunsa si ca idolatria nu este intotdeauna evidenta, explicita. Acesta va fi si ţelul sau in scrierile morale: sa denunţe idolatria virtuala, adorarea inconstienta a zeilor cetaţii.

3. SECŢIUNEA a III-a – APRECIERI FINALE:
a. Receptarea si transmiterea operei. b. Valoarea literara si importanţa scrierilor.
Impactul scrierilor lui Tertulian a fost major printre contemporani si urmasi, insa aprecierea erotului sau creator cunoaste fluctuaţii insemnate. Astfel, primele doua secole dupa moartea sa marturisesc despre o influenţa generalizata, chiar daca citarea numelui sau este sporadica, datorita statututului sau ambiguu de schismatic. Vor depinde de opera lui Tertulian Minuciu Felix si Novaţian, prin conţinut si forma, iar Sfantul Ciprian doar prin elemente de conţinut, in timp ce Lactanţiu ii va cunoaste stilul si opera in detaliu⁸⁷.

Catre sfarsitul secolului al IV-lea, influenţa lui Tertulian isi va gasi punctul culminant in Fericitul Ieronim, caci nici un alt scriitor bisericesc nu i-a cunoscut atat de bine lucrarile si nu l-a citat cu atare deschidere. Pe de alta parte, Sfantul Ilarie de Pictavium va declara in chip deschis ca ratacirile montaniste de la sfarsitul carierei sale impieteaza si asupra utilizarii frecvente a primelor scrieri, folositoare in intregime⁸⁸.

La Sfantul Ambrozie al Milanului pot fi identificate doar vagi urme ale cunoasterii lui Tertulian, care este mai profunda in cazul Fericitului Augustin. Chiar daca Decretum Gelasianum incadreaza scrierile lui Tertulian in randul celor apocrypha, Isior de Sevilla ii va folosi intens opera, chiar daca numele lui este pomenit doar ca fondator al unei secte⁸⁹.

Prima ediţie a majoritaţii scrierilor lui Tertulian apare in anul 1521, datorita lui Beatus Rhenanus, pentru ca de atunci pana astazi, opera scriitorului cartaginez sa exercite o influenţa deosebita asupra teologiei apusene, marcand profund stilul literaturii latine crestine⁹⁰.

Despre Tertulian s-a afirmat faptul ca este cel mai vechi si cu siguranţa un foarte important om de litere al contextului ecleziastic din primele secole vrestine. Poziţa eminenta cucerita de Biserica Crestina in Occident, catre finele secolului al II-lea, este ilustrata si prin faptul ca, in arealul culturii laice pagane, nimeni nu poate rivaliza cu el in anvergura, impact si ecouri⁹¹.

Ostilitatea crescanda a mediilor pagane faţa de credinciosi, corelata cu insecuritatea lor in raport cu justiţia imperiala, a impus ca debuturile literaturii crestine sa fie constituite din istorisirile martirajelor si din formulari apologetice. Chiar daca nu il putem scocoti in exclusivitate „creatorul limbii latine bisericesti”, Tertulian ramane fara indoiala „intemeietorul tradiţiei literare crestine de limba latina”, cel care a fundamentat, pe langa apologetica, si misiunea antieretica⁹².

Scrierile lui Tertulian, rodul unei gandiri profunde, exprima in modul cel mai competent personalitatea marelui apologet latin, situat mereu intre vocaţie si aspiraţie, intre continua lupta pentru propria desavarsire si nemilosul zbucium pentru apararea crestinismului, coordonate ce reflecta polivalenţa spiritului sau, modelul sau, desi stirbit prin caderea sa de la credinţa, inscriindu-se in aceeasi galerie a „barbaţilor ilustri” care si-au pus viaţa si toata stiinţa in scopul promovarii ideii crestine, fara a caror contribuţie lumea intreaga ar fi fost astazi mult mai saraca spiritual.

BIBLIOGRAFIA UTILIZATA:

• 
  Carţi:
  

1. 
   Badiliţa, Cristian, Pe viu despre Parinţii Bisericii, Bucuresti, Editura Humanitas, 2002, p. 145-153.
   
2. 
   Coman, Pr. Prof. Dr., Patrologia, manual pentru uzul seminariilor teologice, Dervent, Sfanta Manastire Dervent, 2000, p. 50-55.
   
3. 
   Comby, Jean, Sa citim istoria Bisericii – vol. I, De la origini pana in secolul al XV-lea, traducere din limba franceza de Mihaela Voicu, Bucuresti, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucuresti, 1999, p. 36-37.
   
4. 
   Corneanu, Mitropolit Nicolae, Farmecul scrierilor patristice, Bucuresti, Editura Anastasia, 2002, p. 15-23.
   
5. 
   idem, Patristica mirabilia – Pagini din literatura primelor veacuri crestine, ediţia a II-a revazuta, Iasi, Editura Polirom, 2001, p. 12-17 / 33-36.
   
6. 
   idem, Studii patristice – Aspecte din vechea literatura patristica, Timisoara, 1984, p. 61-70 / 71-81.
   
7. 
   Culianu, Ioan Petru, Gnozele dualiste ale Occidentului – istorie si mituri, ediţia a II-a, traducere de Tereza Culianu-Petrescu, cuvant-inainte al autorului, postfaţa de H. R. Patapievici, Iasi, Editura Polirom, 2002, p. 175-193.
   
8. 
   Dragoi, Pr. Eugen, Istoria Bisericeasca Universala, Bucuresti, Editura Historica, 2001, p. 55-58.
   
9. 
   idem, Istoria crestinismului in date, Galaţi, Editura Episcopiei Dunarii de Jos, 2004, p. 34-36.
   
10. 
    Dumitrascu, Pr. Nicu, Teologi pre- si post- niceeni, f. loc, f. Ed., f. an.
    
11. 
    Marrou, Henri Irenee, Patristica si umanism – culegere de studii, traducere din limba franceza de Cristina si Costin Popescu, Bucuresti, Editura Meridiane, 1996, p. 11-80.
    
12. 
    Turmel, J., Tertullien, Paris, Librairie Bloud et Companie, f. a., p. 6-22.
    
13. 
    Tertullian, Despre idolatrie si alte scrieri morale, ediţie ingrijita si studiu introductiv de Claudiu T. Ariesan, postfaţa de Marius Lazurca, Timisoara, Editura Amacord, 2001.
    
14. 
    Vanţ-Stef, Felicia, Istoria literaturii latine, I (De la origini pana la destramarea Republicii), ediţia a II-a, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1999, p. 255-261.
    
15. 
    Vladuţescu, Gheorghe, Filosofia primelor secole crestine, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1995, p. 67-81.
    

• 
  Studii:
  

1. 
   Corneanu, Diac. Conf. Nicolae, Actualitatea Tratatului lui Tertulian „Despre prescripţia ereticilor”, in rev. „Mitropolia Moldovei si Sucevei”, revista oficiala a Arhiepiscopiei Iasilor si a Episcopiei Romanului si Husilor, anul XXXV, nr. 9-12, septembrie-octombrie 1959, p. 580-588.
   
2. 
   Caraza, Drd. Ion, Doctrina despre invierea morţilor la Atenagora Atenianul si Tertulian, in rev. „Mitropolia Moldovei si Sucevei”, revista oficiala a Arhiepiscopiei Iasilor si a Episcopiei Romanului si Husilor, anul XLIV, nr. 7-8, iulie-august, 1968, p. 361-372.
   
3. 
   Zavoianu, Drd. Cornel, Despre rugaciunea domneasca la Tertulian si Sfantul Ciprian, in rev. „Glasul Bisericii”, revista oficiala a Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, anul XXXV, nr. 3-4, martie-aprilie, 1976, p. 364-376.
   
4. 
   Dumitrascu, Pr. lect. Dr. Nicu, Concepţia despre sufletul uman al lui Hristos in primele veacuri crestine, in rev. „Revista Teologica”, revista oficiala a Mitropoliei Ardealului, serie noua, anul IX (81), nr. 3, iulie-septembrie, 1999, p. 63-74.
   
5. 
   Popescu, N. Victor, Dezacordul intre tendinţele sociale ale lui Tertulian si concepţiile societaţii greco-romane, in rev. „Biserica Ortodoxa Romana”, revista Sfantului Sinod, anul XLVI, nr. 2 (563), p. 109-117.
   
6. 
   Ibidem, anul XLVI, nr. 3 (564), p. 195-198.
   
7. 
   Bajeu, Constantin, Cunoasterea lui Dumnezeu la Tertulian si Lactanţiu, in rev. „Mitropolia Olteniei”, revista oficiala a Arhiepiscopiei Craiovei si a Episcopiei Ramniului, serie noua, anul XLIX, nr. 3-6, iulie-decembrie 1997, p. 138-147.
   

1 Tertullian, Despre idolatrie şi alte scrieri morale, ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Claudiu T. Arieşan, postfaţă de Marius Lazurca, Timişoara, editura Amacord, 2001, p. 5.

2 Ibidem, p. 6.

3 J. Turmel, Tertullien, Paris, Librairie Bloud et Companie, f. a., p. 14.

4 Tertulian, op. cit., p. 6-7.

5 Ibidem, p. 17.

6 J. Turmel, op. cit., p. 22.

7 Ibidem, p. 22-25.

8 Robert E. Roberts, Theology of Tertullian, Epworth Publishinf House, London, 1924, trad. n., p. 7.

9 Deşi rescriptul împăratului Traian interzicea urmărirea expresă a creştinilor, proconsulul provinciei Africa, Vigellius Saturninus va lua în seamă denunţări anonime şi pe 17 iulie 180 ordonă decapitarea unui număr de doisprezece creştini din mica localitate Scillium.

10 Tertulian, op. cit., p. 5.

11 Ibidem, p. 10.

12 Mitropolit Nicolae Corneanu, Studii patristice – Aspecte din vechea literatură creştină, Timişoara, 1984, p. 62.

13 Robert E. Roberts, op. cit., p. 27.

14 Ibidem, p. 32.

15 Ibidem, p. 37-39.

16 Ibidem, p. 40.

17 Ibidem, p. 40-42.

18Ioan Petre Culianu, Gnozele dualiste ale Occidentului – Istorie şi mituri, ediţia a doua, traducere de Tereza Culianu-Petrescu, cuvânt-înainte al autorului, postfaţă de H. R. Patapievici, Iaşi, Editura Polirom, 2002, p. 176 - Către sfârşitul celui de-al doilea secol creştin, Montanus apare ca nou profet în Frigia, în cetatea Ardaban şi câştigă mulţi adepţi. Profetizarea reprezenta aspectul cel mai proeminent al noii mişcări. Viziunile extazice, care anunţau cea de-a doua Venire a lui Hristos şi stabilirea Ierusalimului spiritual la Pepuza, în Frigia, precum şi ascetismul şi disciplina penitenţială extrem de riguroasă, au fost considerate revelaţii divine în cadrul acestei grupări.

19 Mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului, Patristica mirabilia – Pagini din literatura primelor veacuri creştine, ediţia a II-a revăzută, Iaşi, Editura Polirom, 2001, p. 12.

20 Pr. Eugen Drăgoi, Istoria Bisericească Universală, Bucureşti, Editura Historica, 2001, p. 57 - Lucrarea reprezintă, propriu-zis, un catalog cuprinzând 135 de autori creştini şi titlurile operelor lor. Fericitul Ieronim vrea să dovedească prin intermediul acestei lucrări faptul că reprezentanţii Bisericii s-au ridicat prin scrierile lor la nivelul păgânilor şi chiar i-au întrecut în argumentarea propriei credinţe.

21 idem, Istoria creştinismului în date, Galaţi, Editura Episcopiei Dunării de Jos, 2004, p. 56 - Dacă despre viaţa lui Tertulian se presupune că ar fi durat între anii 160 – 240 (datele sunt incerte), despre Fericitul Ieronim se ştie că ar fi trăit între anii 347-420.

22 Robert E. Roberts, op. cit., p. 36-39.

23 Ibidem, p. 36-38.

24 Ibidem, p. 40.

25 Ibidem, p. 41.

26 Ibidem, p. 44.

27 Ibidem, p. 52 - Aceşti termeni de natură juridică sunt cât se poate de importanţi, cu atât mai mult cu cât ei au influenţat modul în care Tertulian a dat naştere unor distincţii referitoare la natura şi însuşirile persoanei. Astfel, în accepţia dreptului civil roman, termenul substantia semnifica proprietatea sau posesia cuiva care era îndreptăţit sau calificat pentru aceasta. Iar o asemenea însuşire nu o putea avea decât persona, adică persoana umană. Poziţia unei asemenea persona (persoane), de a deţine o astfel de substantia (substanţă, natură), însemna status-ul (starea în care se găsea) său. Împrumutarea acestor termeni în teologia creştină îi va permite lui Tertulian să clarifice într-o oarecare măsură relaţiile dintre cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi, precum şi să observe distincţia dintre cele două firi ale Mântuitorului. Astfel, dacă substantia înseamnă proprietatea sau posesia şi persona nu poate fi decât acela care are dreptul de proprietate, status-ul său fiind astfel acela de a exista ca persoană, atunci ideea unei singure substanţe în care trei persoane au drepturi egale este justă. În aceeaşi direcţie, dacă divinitatea este o substanţă şi umanitatea altă substanţă, atunci Iisus Hristos, persoană unică fiind, poate poseda drepturi egale în ambele substanţe.

28 Robert E. Roberts, op. cit., p. 61.

29 Tertulian, op. cit., p. 22 - În acest sens, oferim pentru exemplificare numai un singur pasaj din lucrarea De poenitentia, cap. II: „Deci, Dumnezeu, ca şi Judecător, consolidează păstrarea dreptăţii, care Lui Îi este cât se poate de dragă… Dumnezeu nu este numai un Judecător care administrează legea; El este dătătorul legii, fapt pentru care omul trebuie să împlinească această lege. Ceea ce Dumnezeu iubeşte cel mai mult este binele şi bunătatea…”.

30 Ibidem, p. 24 - Dintre lucrările în care Tertulian descrie vizitele sale la Roma sau anumite acţiuni întreprinse acolo, amintim: Adversus Praxeas, cap. I; De pudicitia, cap. 3; De cultum feminarum, tomul I, cap. 7; De spectaculis, cap. 19, 33.

31 Robert E. Roberts, op. cit., p. 47.

32 Tertulian, op. cit., p. 91.

33 Tertulian, op. cit., p. 82.

34 Robert E. Roberts, op. cit., p. 63.

35 Tertulian, op. cit., p.109 - Cele mai multe referinţe biografice în acest sens le găsim în lucrarea De spectaculis, cap. 3 şi cap. 14.

36 Robert E. Robers, op. cit., p. 72-73.

37 Ibidem, p. 77.

38 Referire la soldaţii romani, care erau principalii adepţi şi promotori ai acestui cult.

39 Ibidem, p. 81-83.

40 Ibidem, p. 84.

41 Tertulian, op. cit., p. 19.

42 Ibidem, p. 84.

43 Ibidem, p. 102.

44 Învătăturile religiei creştine.

45 Ibidem, p. 102-103.

46 Gheorghe Vlăduţescu, Filosofia primelor secole creştine, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1995, p. 68.

47 Ibidem, p. 71-72.

48 Robert E. Roberts, op. cit., p. 122.

49 Ibidem, p. 123-124.

50 Ibidem, p. 127.

51 Ibidem, p. 137.

52 Ibidem, p. 138.

53 Victor N. Popescu, Dezacordul între tendinţele sociale ale lui Tertulian şi concepţiile societăţii greco-romane, în rev. „Biserica Ortodoxă Română”, revista Sfântului Sinod, seria III, anul XLVI, nr. 2 (563), p. 111, 3 (564), p. 197.

54 Ibidem, p. 140.

55 Ibidem, p. 142-144.

56 Tertulian, op. cit., p. 21.

57 Ioan Petre Culianu, op. cit., p. 181-184..

58 Tertulian, op. cit., p. 161.

59 Ibidem, p. 22.

60 Allain le Boullnec, Ereziile creştinismului timpuriu se pot interpreta ca forme de elitism, în Cristian Bădiliţă, Pe viu despre Părinţii Bisericii, Bucureşti, Editura Humanitas, 2002, p. 147 - Către mijlocul celui de-al doilea secol creştin, se atingea un nivel important în formularea învăţăturii creştine. Nu mai era deloc suficientă sau sigură misiunea fără anumite mărturisiri care să cuprindă, cel puţin rezumativ, credinţa creştină. Astfel, mărturisirea baptismală de credinţă în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt căpăta o semnificaţie mult mai profundă, nemaifiind o simplă formulă, ci o condiţie absolut necesară acceptării în comunitatea creştină.

61 Diac. Conf. Nicolea Corneanu, Actualitatea Tratatului lui Tertulian „Despre prescripţia ereticilor”, în rev. „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, revista oficială a Arhiepiscopiei Iaşilor şi a Episcopiei Romanului şi Huşilor, anul XXV, nr. 9-12, septembrie-octombrie 1959, p. 583.

62 Ioan Petre Culianu, op. cit., p. 183.

63 Ibidem, p. 588.

64 Dr. Nicu Dumitraşcu, Teologi pre- şi post- niceeni, f. loc, f. Ed., f. an, p. 52.

65 Ibidem, p. 59.

66 Roberts E. Roberts, op. cit., p. 217.

67 Tertulian, op. cit., p. 69.

68 Doctorand Zăvoianu Cornel, Despre rugăciunea domnească la Tertulian şi Sfântul Ciprian, în rev. „Glasul Bisericii”, revista oficială a Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, anul XXXV, nr. 3-4, martie-aprilie, 1976, p. 364.

69 Felicia Vanţ-Ştef, Istoria literaturii latine, I (De la origini până la destrămarea Republicii), ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1999, p. 255.

70 Ibidem, p. 257.

71 Nicolae Chiţescu, Tertulian. Viaţa şi opera, în vol. Apologeţi de limbă latină (P.S.B., vol. 3), Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1981, p. 25.

72 Mitropolitul Nicolae Corneanu, Farmecul scrierilor patristice, Bucureşti, Editura Anastasia, 2002, p. 17.

73 Ibidem, p. 18.

74 Robert E. Roberts, op. cit., p. 147-149.

75 Ibidem, p. 152.

76 Ibidem, p. 155.

77 Ibidem, p. 156.

78 Ibidem, p. 161.

79 Ibidem, p. 163.

80 Ibidem, p. 169.

81 Ibidem, p. 170-172.

82 Diac. Conf. Nicolae Corneanu, Actualitatea Tratatului..., p. 587.

83 Robert E. Roberts, op. cit., p. 176.

84 Sinteza capitolului Tertullians Teachings, Robert E. Roberts, op. cit., trad. n., p. 185-212.

85 Pr. lect. Dr. Nicu Dumitraşcu, Concepţia despre sufletul uman al lui Hristos în primele veacuri creştine, în rev. „Revista Teologică”, revista oficială a Mitropoliei Ardealului, serie nouă, anul IX (81), nr. 3, iulie-septembrie, 1999.

86 Drd. Ion Caraza, Doctrina despre învierea morţilor la Atenagora Atenianul şi Tertulian, în rev. „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, revista oficială a Arhiepiscopiei Iaşilor şi a Episcopiei Romanului şi Huşilor, anul XLIV, nr. 7-8, iulie-august, 1968.

87 Tertulian, op. cit., p. 13.

88 Ibidem, p. 144.

89 Henri-Irenee Marrou, Patristică şi umanism – culegere de studii, traducere din limba franceză de Cristina şi Costin Popescu, Bucureşti, Editura Meridiane, 1996, p. 13.

90 Ibidem, p. 17-18.

91 Mitropolitul Nicolae Corneanu, Farmecul scrierilor..., p. 22.

92 Henri-Irenee Marrou, op. cit., p. 16.