2 Umberto Eco pendulul lui foucâult roman Volumul I traducere de Ştefania mincu şi marin mincu postfaţă de marin mincu constanţa 1991 editura pontica ■ Jj
Yüklə 1,55 Mb.
|
care-ţi vine în minte aproape prin forţa lucruri!or, de- oarece cînd lucrezi pe un text, şi în mod obsedant, cum trebuie să fi lucrat Belbo în ultimele zile, nu te poţi sus- 38 trage ului discursului în care trăieşti. E neome- noşte zi că ar înnebuni lucrînd la Plan şi i-ar trece prin cap nu ştiu ce, Lincoln sau Mombasa. Trebuie să fie c at de Plan. Dar ce ? Am încercat să mă identific cu procesele mentale aie lui Beibo, care scrisese fumînd întruna şi bînd, şi uitîn- du-se in toate părţile. M-ara dus în bucătărie să-mi torn ultimul strop de whisky în singurul pahar curat pe care l-am găsit, m-am întors la consolă, cu spinarea sprijinită de spătar, cu picioarele pe masă, bînd cu înghiţi- turi mici (nu aşa făcea Sam Spade — sau poate, nu, acela era Marlowe ?) şi rotindu-mi privirea în jur. Cărţile erau prea departe şi nu se puteau citi titlurile de pe cote;: ■•o. rrna înghiţitură de whisky, am închis ochii, i-am • deschis. în faţa mea, gravura din secolul al şap- tesi : Era o alegorie tipic roza-cruceeană din perioada aceea, atît de bogată în mesaje codificate, în că- utare;") membrilor Fraternităţii. Evident, reprezenta T,ir; /..] Roza-Crueeenilor şi apărea acolo un turn ce se - eu o cupolă, după modelul iconografic renascen- T • -Un şi ebraic, în care Templul din Ierusalim era i îstiturt după modelul moscheii lui Omar. i\ ' ijul din jurul turnului era incongruent şi incon- grv: ulat, cum se întîmplă în acele rebusuri în care vezi am palat, o broască în prim plan, un catîr cu sa- mar, im rege care primeşte un dar de la un paj. Aici, în stînga, jos, un gentilom ieşea dintr-un puţ, ţinîndu-se agăţat de un scripete fixat, prin nişte vergele absurde, într-un punct din interiorul turnului, printr-o fereastră circulară. în centru, un cavaler şi un drumeţ, în dreapta un peregrin îngenuncheat, care se sprijinea pe o ancoră mare, ca pe un toiag. In partea dreaptă, aproape în faţa turnului, un pisc, o stîncă de pe care se arunca un per- sonaj cu spadă, iar în partea opusă, în perspectivă, Ara- ratul, cu Arca împotmolită pe culme. în partea de sub, fn colţuri, doi nori iluminaţi fiecare de cîte o stea, triroi- ţînd asupra turnului raze oblice, de-a lungul cărora levitau două figuri, un bărbat gol încolăcit de un şarpe, şi o lebădă. Sus, în centru, un nimb avînd deasupra cuvîn- 39
care ieşea mîna lui Dumnezeu ţinînd, legat de un fir, turnul. , Turnul se mişca pe nişte roţi, avea un prim nivel pă- trat, ferestre, o uşă, un pod mobil, pe latura din dreapta, apoi un fel de terasă cu patru turnuleţe de observaţie, fiecare ocupat de cîte un oştean cu scut (împodobit cu litere ebraice), care agita o ramură de palmier. Dar dintre oşteni se vedeau numai trei, iar al patrulea se ghicea, ascuns de masa cupolei octogonale, pe care se înălţa o turlă, toi octogonală, iar din aceasta ieşeau două aripi mari. Dea- supra, o altă cupolă mai mică, cu un turnuleţ cvadrangular, care, deschizîndu-se prin nişte arcuri largi susţinute de coloane subţiri, lăsa să se vadă în interiorul lui un clo- pot. Apoi sfîrşea cu o cupolă mică, cu patru bolţi de care se ataşa firul ţinut sus în mîna dumnezeiască. Pe la- turile micii cupole, cuvîntul „Fa/ma", iar deasupra cu- polei o inscripţie : „Collegium Fraternitatis". Bizareriile nu sfîrşeau aici, pentru că din alte două ferestre rotunde ale turnului ieşeau, în stînga un braţ uriaş, disproporţionat faţă de celelalte figuri, care ţinea o spadă, ca şi cum ar fi aparţinut făpturii înaripate închise în turn, iar la dreapta o trîmbiţă. Trîmbiţa, din nou ea... Avui o bănuială în legătură cu numărul deschizături- lor turnului : prea multe şi prea regulate la cupole, în schimb întîmplătoarc pe laturile de la bază. Turnul se vedea numai pe două dintre cele patru laturi ale lui, în perspectivă ortogonală, şi puteai să-ţi închipui că din mo- tive de simetrie uşile, ferestrele şi hublourile ce se ve- deau pe o latură erau reproduse şi pe latura opusă în aceeaşi ordine. Deci, patru arcuri în turla clopotniţei, opt ferestre în cea de jos, patru turnuleţe, şase deschideri între faţada estică şi cea vestică, patrusprezece între faţada nordică şi cea sudică. Am făcut adunarea : treizeci şi şase de deschizături. Treizeci şi şase. De peste zece ani numărul acesta mă obseda. Împreună cu o sută douăzeci. Roza-Cruceenii. O sută douăzeci împărţit la treizeci şi şase dădea, păstrînd şapte cifre, 3, 333333. Exagerat de perfect, dar merita să încerc. încercai. Fără succes. 40 îmi trecu prin minte că, înmulţită cu doi, cifra aceea dădea aproximativ numărul Fiarei, 666. Dar şi ipoteza aceasta se dovedi prea fantasmagorică. Mă izbi deodată nimbul central, sediul divinităţii. Li- terele ebraice erau foarte evidente, se puteau vedea şi stînd pe scaun. însă Bclbo nu putea scrie pe Abulafia litere ebraice. M-am uitat mai atent : le cunoşteam, desigur, de la dreapta spre stînga. jod, he, waw, 7ie, Iahveh. numele lui Dumnezeu. Şi începe prin a combina numele acesta, adică YHWH, la început sin- gur, şi a examina, toate combinările hii, şi a-î face să se mişte şi sa se învîrtâ ca o roată... {Abulcfia, Hagge ha-Nefes, Ms. Miin- chen, 408) Numele lui Dumnezeu... Dar bineînţeles. Mi-am amin- tit primul dialog dintre Belbo şi Diotallevi, în ziua în care-1 instalaseră pe Abulafia în birou. Diotallevi stătea în uşa camerei lui şi avea un aer indulgent. Indulgenţa lui Diotallevi era întotdeauna jig- nitoare, însă Belbo pavea s-o accepte, înadins, cu indul- genţă. „N-o să-ţi folosească la nimic. Nu cumva vrei să scrii cu el manuscrisele pe care nu le citeşti ?" „Serveşte la clasificat, la ordonat listele, la aducerea fişelor la zi. Aş putea să scriu cu el un text al meu, nu pe-ale altora." „Dar te-ai jurat că n-o să scrii nimic al tău". „Am jurat că n-o să încurc lumea cu încă un manuscris.
„...o să fii un spectator inteligent. Ştiu. Şi atunci ?" „Şi atunci şi spectatorul inteligent, cînd se întoarce
„Aşadar o să faci experimente de vocalize scrise pen- tru a descoperi că nu trebuie să scrii". „Ar fi o alegere onestă". „Crezi dumneata ?" Diotallevi şi Belbo erau amîndoi de origine piemon- teză şi disertau adesea despre capacitatea aceea pe care 42 o au piemontezii cumsecade, de a te asculta politicos, a te privi în ochi şi a zice „crezi dumneata ?" pe un ton care pare de un interes educat, dar care în realitate te face să te simţi obiectul unei profunde dezaprobări. Eu eram un barbar, ziceau ei, iar aceste subtilităţi aveau să-mi scape totdeauna. „Barbar ?" protestam eu, „sînt născut la Milano, fa- milia mea e dinspre părţile Aostei..." „Baliverne", ziceau ei, „picmontezul se recunoaşte ime* diat după scepticismul lui". ,,Eu sînt sceptic". „Nu. Dumneata eşti numai incredul, şi asta e altceva"i Ştiam de ce Dîotallevi se îndoia de Abulafia. Auziss spunîndu-se că se putea altera ordinea literelor cu el, incit un text ar fi putut da naştere la contrariul lui şi sf ducă la profeţii obscure. Belbo încerca să-i explice. „Sînf jocuri de permutare", îi spunea, „nu se numesc Temurah î Nu aşa procedează rabinul credincios pentru a se ridica pînă la porţile Splendorii ?" „Amice", îi zicea Diotallevi, „n-o să înţelegi niciodată nimic. E adevărat că Torah, vorbesc de aceea vizibilă, » numai una dintre posibilele permutări ale literelor di» Torah cea eternă, pe care Dumnezeu a conceput-o şi i-a încredinţat-o lui Adam. Şi permutînd în decursul veacu- rilor literele cărţii, s-ar putea ajunge la regăsirea Torei originare. Dar nu rezultatul e cel care contează. Ci pro- cesul, fidelitatea cu care vei face să se învîrtească la ne- sfîrşit morişca rugăciunii şi a scripturii, descoperind ade- vărul puţin cite puţin. Dacă maşina asta ţi-ar da imediat adevărul, nu l-ai recunoaşte, pentru că sufletul tău nu ar fi purificat printr-o lungă interogare. Şi apoi, într-un birou ! Cartea trebuie murmurată într-o chichineaţă pră- pădită a ghetoului unde zi de zi înveţi să te îndoi de spate şi să-ţi mişti braţele strîns pe lîngă şolduri, iar între mîna care ţine Cartea şi cea cu care o răsfoieşti aproape nu trebuie să existe loc, şi dacă-ţi umezeşti degetele trebuie să le duci vertical la buze, ca şi cum ai fărîma azimă, atent să nu pierzi nici o fărîmitură. Cuvîntul, trebuie 43 mîncat cu cea mai mare încetineală, îl poţi înmuia şi re- combina numai dacă-1 laşi să ţi se topească pe limbă, şi fii atent să nu-1 scapi pe caftan, pentru că o literă dacă se evaporă, se rupe firul care-i menit să te unească cu sefiroţii superiori. Acestui lucru şi-a închinat viaţa Abra- ham; Abulafia, în timp ce Sfîntul Toma al vostru se tru- dea să-1 găsească pe Dumnezeu cu cele cinci căi ale lui. Hokmah ha-Zeruf a lui era în acelaşi timp ştiinţă a combinării literelor şi ştiinţă a purificării inimilor. Logică mistică, lumea literelor şi a învolburării lor în permutări nesfîrşite este lumea beatitudinii, ştiinţa combinării e o muzică a gîndirii, dar ai grijă să umbli cu încetineală şi cu băgare de seamă, pentru că maşina ta ar putea să-ţi provoace delir, nu extaz. Mulţi dintre discipolii lui Abu- lafia nu au ştiut să se păstreze pe acel prag foarte gingaş care, desparte contemplarea numelor lui Dumnezeu de practica magică, de manipularea numelor spre a-şi face din ele talisman, instrument de dominare asupra naturii. Şi nu ştiau, cum nu ştii nici tu — nu ştie nici maşina ta — că fiece literă e legată de unul dintre mădularele corpului, iar dacă muţi o consoană fără să-i cunoşti pu- terea, unul dintre mădularele tale ar putea să-şi schimbe poziţia, sau natura, şi te-ai trezi schilodit nemilos, pe dinafară, pe viaţă, iar pe dinăuntru, pe veşnicie. „Ascultă", îi zisese Belbo chiar în ziua aceea, „nu m-ai întors din convingerea mea, mă încurajezi. Aşa că am în mînă şi la comanda mea, aşa cum prietenii tăi aveau Go- lemul, un Abulafia al meu personal. O să-1 numesc Abu- lafia, pentru intimi, Abu. Iar Abulafia al meu va fi mai grijuliu şi mai respectuos decît al tău. Mai modest. Pro- blema nu e să găseşti toate combinările numelui lui Dum- nezeu ? Ei bine, uită-te în manualul ăsta, am un mic pro- gram în Basic pentru a permuta toate secvenţele de patru litere. Pare făcut expre pentru I H V H. Iată-1, vrei să-1 fac să meargă ?" Şi-i arăta programul, acela într-adevăr cabalistic, pentru Diotallevi : 10 REM ANAGRAMI 20 INPUT LS (1), LS (2), LS (3), LS (4) 30 PRINŢ 44 40 FOR 11=1 TO 4 50 FOR 12=1 TO 4 60 IF 12=11 THEN 130 70 FOR 13=1 TO 4 GO IF 13=11 THEN 120 90 IF 13=12 THEN 120 110 LPRINT L$ (11) ; L$ (12) : L$ (13) ; L$ (14) 100 LET 14=10—(11-1-12-1-13) 120 NEXT 18 130 NEXT 12 140 NEXT 11 150 END ,.încearcă, scrie I, H, V, H, cînd îţi cere input-ul, şi dă drumul la program. Poale n-o să-ţi vină să crezi : per- mutările posibile sînt douăzeci şi patru." „Sfinţii Serafimi. Şi ce faci cu douăzeci şi patioi de nume ale lui Dumnezeu ? Crezi că învăţaţii noştri nu fă- cuseră deja ac*-it calcul ? Păi citeşte Sejer Jeslrak-ut, secţiunea a şaisprezecea din capitolul patru. Şi nu aveau calculatoare. -«Două Pietre construiesc două Case. Trei Pietre construiesc şase Case. Patru Pietre construiesc do- uăzeci şi patru de Case. Cinci Pietre construiesc o sută do- uăzeci de Case. Şase Pietre construiesc şapte sute douăzeci de Case. De aici înainte du-te şi gîndeşte-te la ceea ce gura nu poate spune şi urechea nu poate auzi». Ştii cum se numeşte asta astăzi ? Calcul factorial. Şi ştii de ce Tradiţia te avertizează că de aici încolo e mai bine să în- cetezi ? Pentru că dacă literele numelui lui Dumnezeu ar fi opt, permutările ar fi patruzeci de mii, iar dacă ar fi zece, ar face trei milioane şi şase sute de mii, iar permu- tările bietului tău nume ar face aproape patruzeci de mi- lioane, şi zi mersi că n-ai şi middle iniţial ca americanii, altfel ai sări la peste patru sute de milioane. Dar ar tre- bui să calculezi şi repetările, pentru că nu se poate exclude ca numele lui Dumnezeu să fie Aleph repetat de douăzeci şi şapte de ori, şi atunci faclorialul nu ţi-ar mai ajunge şi ar trebui să calculezi douăzeci şi şapte la a douăzeci şi şaptea : şi ai avea, cred, 444 de miliarde de miliarde de miliarde de miliarde de posibilităţi, sau cam pe-acolo, 45 în orice caz un număr de treizeci şi nouă de cifre". „Trişezi, ca să mă impresionezi. Am citit şi eu Sefer Jesirah-ul tău. Literele fundamentale sînt douăzeci şi două şi cu alea, şi numai cu ele, Dumnezeu a plăsmuit toată făptura." „încaltea nu încerca sofisme, pentru că dacă intri în mărimi de ordinul ăsta, dacă în Ioc de douăzeci şi şapte Ia a douăzeci şi şaptea iei douăzeci şi doi la a douăzeci şi doua, îţi iese tot cam la treisute patruzeci de miliarde de miliarde de miliarde. Pentru măsura ta omenească, ce di- ferenţă e ? Ştii oare că dacă ar trebui să numeri unu, doi. trei, şi aşa mai departe, cîte un număr pe secundă, ca să ajungi la un miliard, iau numai un prăpădit de miliard, ţi-ar lua cam treizeci şi doi de ani ? Dar lucrul e şi mai complicat decît crezi tu, iar Cabala nu se reduce la Sefer Jesirah. Şi-ţi spun eu de ce o bună permutare a Torei tre- buie să facă uz de toate cele douăzeci şi şapte de litere. E adevărat că cele cinci finale, dacă în cursul unei per- mutări ar trebui să cadă în corpul cuvîntului, s-ar trans- forma în echivalentul lor normal. Dar nu c întotdeauna aşa. In Isaia, 9, 6, 7, cuvîntul LMBBH, Lemarbah — care înseamnă tocmai a multiplica — e scris cu meni final în mijloc. „De ce aşa ?" „Pentru că fiece literă corespunde unui număr şi li-
minute, o sută două zeci şi trei de miliarde de miliarde de miliarde de miliarde de ore, ceva mai mult de cinci mi- lioane de miliarde de miliarde de miliarde de zile, pai- sprezece miliarde de miliarde de miliarde de ani, o sută patruzeci de miliarde de miliarde de miliarde de secole, paisprezece mii de miliarde de miliarde de milenii! Iar dacă ai avea un calculator capabil să încerce un mi- lion de combinaţii pe secundă, gândeşte-te, vai, cît timp ai cîştiga, numărătoarea aia a ta electronică cu bile s-ar descurca în paisprezece mii de miliarde de miliarde de milenii ! Dar în realitate adevăratul nume al lui Dumne- zeu, cel secret, e lung cît toată Torah şi nu există maşină pe lume capabilă să-i sfîrşească permutările, fiindcă Torah este chiar prin ea însăşi rezultatul unei permutări cu repe- tări ale celor douăzeci şi şapte de litere, iar arta ce ţine de Temurah nu-ţi spune că trebuie să permuţi cele douăzeci şi şapte de litere ale alfabetului, ci toate semnele din Torah. unde fiecare semn valorează ca şi cum ar fi o literă de sine stătătoare, chiar dacă apare de nenumărate alte ori la alte pagini, cum ai zice că cei doi han din mimele Ihvh sînt două litere diferite. De asta, dacă tu ai vrea să cal- culezi permutările posibile ale tuturor semnelor din în- treaga Torah nu ţi-ar ajunge toate zerourile din lume. încearcă, încearcă numai, cu nenorocita aia a ta de maşi- nuţă pentru contabili. Maşina există, bineînţeles, dar nu a fost produsă în valea aia a ta cu silicon, e sfînta Cabală, sau Tradiţia, iar rabinii fac de secole ceea ce nici o maşină nu va putea face vreodată şi să sperăm să nici nu facă. Pentru că atunci cînd combinatoria ar fi terminată, rezultatul ar trebui să rămmă secret şi în orice caz universul şi-ar fi încetat ciclul său, iar noi am străfulgera lipsiţi de memorie în gloria marelui Metatron". „Amin", zicea Jacopo Eelbo. însă la aceste lucruri ameţitoare Diotallevi îl împingea
numerice antediluviene, care pe lingă toate astea, în trea- căt fie- zis, nu-1 cunoşteau nici pe zero ? Zadarnic, şi Abu răspundea, pînă unde putea ajunge, prin notaţie exponen- ţială, iar Belbo nu reuşea să-1 umilească pe Diotallevi cu un ecran care să se umple cu zerouri la infinit, palidă imi- taţie vizuală a multiplicării universurilor combinatorii şi a exploziei tuturor lumilor posibile,.. Acum însă, după tot ce se întîmplase, şi cu gravura aceea roza-cruceană în faţă, era imposibil ca Belbo să nu se fi întors, în căutarea unui password, la exerciţiile acelea cu numele lui Dumnezeu. Dar ar fi trebuit să mizeze pe numere ca treizeci şi şase sau o sută douăzeci dacă era aşa cum presupuneam eu, obsedat de acele cifre. Şi deci nu putea să fi combinat cele patru litere ebraice deoarece, ştia, patru pietre construiesc numai douăzeci şi patru de case. Ar fi putut miza pe transcrierea italiană, care conţine şi două vocale. Cu şase litere avea la dispoziţie şapte sute douăzeci de permutări. Ar fi putut-o alege pe a treizeci şi şasea sau pe a o sută douăzecea. Ajunsesem în casă pe la unsprezece, acum era unu. Trebuia să compun un program pentru anagrame de şase litere, şi era de ajuns să-1 modific pe cel care era deja făcut pentru patru. Aveam nevoie de o gură de aer. Am coborît, mi-am cumpărat de mîncare şi încă o sticlă de whisky. Am urcat din nou, am lăsat sandvişurile într-un colţ, am trecut repede la whisky, am pus disc-sistemul pen- tru Basic, am compus programul pentru cele şase litere — cu obişnuitele greşeli, şi mi-a luat o jumătate de oră bună, însă pe la două şi jumătate, programul funcţiona, iar ecranul lăsa să-mi treacă pe dinaintea ochilor cele şapte sute douăzeci de nume ale lui Dumnezeu : lahveh iahvhe iahevh iahehv iahhve iahhev iavheh iavhhe 48
Yüklə 1,55 Mb. Dostları ilə paylaş:
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||