2017 Săptămâna de rugăciune a tinerilor Temă
Yüklə 275,3 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Făgăduința lui Dumnezeu pentru tine
|
2017 Săptămâna de rugăciune a tinerilor Temă: Reforma care a schimbat lumea Titlu: Aici stau! 8 prelegeri zilnice (de sâmbătă până sâmbătă) Perioada Săptămânii de rugăciune este11-18 martie 2017 Ziua Mondială a Tineretului: 18 martie 2017 Sabat special: 18 martie E  DITORIAL de Pako Mokgwane
Pako Mokgwane este director asociat în cadrul Departamentului de Tineret al Conferinței General, concentrându-și lucrarea în special pe tineri. Și tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite. Și Cel ce cercetează inimile știe care este năzuința Duhului, pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu. De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său (Romani 8:26-28). Rugăciunea nu are scopul de a-L face pe Dumnezeu să se răzgândească și nici pentru ca tu să obții ce îți dorești. Dorințele nu sunt neaparat nevoi. Rugăciunea nu este un magazin de dulciuri. Rugăciunea trebuie să fie o exprimare a mulțumirilor și dorințelor noastre către Dumnezeu. Dar pentru că nu știm să ne rugăm sau cum să ne expimăm în rugăciune, Duhul Sfânt face ca rugăciunea noastră să fie potrivită (Romani 8:26). Rugăciunea nu trebuie să fie o bolboroseală și o adunătură de cuvinte, trebuie să credem în ceea ce spunem. Tu te adresezi unui Tată iubitor, care dorește să îți ofere ce e mai bun pentru tine. Cunoștința dragostei Lui ar trebui să te determine să Îi vorbești deschis. Tocmai de aceea, atunci când te rogi în taină, nu contează cât timp stai acolo, ci că ai discuție personală, unu-la-unu cu Tatăl tău, care te iubește și te înțelege. Acesta este mijlocul de comunicare între un Tată iubitor și copiii Lui. Dar cum funcționează această comunicare? Pentru început, alege un timp de calitate în care poți să fii singur cu Dumnezeu. Și Isus a făcut la fel! El este exemplul nostru. Rugăciunea nu trebuie să fie un eveniment, ci un stil de viață. Nu ar trebui să fie un alt lucru din programul tău, ci trebuie să o incluzi în programul zilnic. Începe ziua cu Dumnezeu și încheie ziua cu Dumnezeu. În timpul zilei, consacră-te Lui în rugăciune stăruitoare. Roagă-te neîncetat! Rugăciunea nu trebuie să fie întotdeauna rostită, ea poate fi scrisă. Unele persoane se exprimă mai bine în scris. Dacă preferi să scrii, atunci fă-ți un jurnal de rugăciune. În acest fel îți va fi ușor să vezi rugăciunile la care ai primit răspuns și, atunci când vei fii ispitit să te descurajezi, acestea pot fi o încurajare și un memento al modului în care ți-a răspuns Dumnezeu la rugăciuni în trecut. Fiecare păcătos are nevoie de har. Întâlnirea harului este între Dumnezeu și om personal, nu între altă persoană, altfel ar înceta să mai fie har. Harul este de la Dumnezeu. Harul păstrează integritatea omului, întrucât mărturisirea rămâne în curțile cerului. Dumnezeu este drept și nu urmărește o agendă personală sau vreo inhibiție subtilă. Harul este scos în evidență de dragoste. Doar Dumnezeu poate face acest lucru. Ființa umană nu are capacitatea de a oferi har salvator. De aceea, atunci când ceri iertare, trebuie să crezi că acesta este instantaneu și real. Nici o poziție de preot sau conducător nu poate garanta nici măcar o fărâmă de har. Noi avem un Mare Preot în Sanctuarul ceresc! De aceea, prietenii mei, harul poate fi accesat oricând și oriunde. Nu există nimic sub soare care să fie prea mare sau prea păcătos pentru harul lui Dumnezeu. Da, Dumnezeu așteaptă să te vindece și să te ierte, dar tu trebuie să Îl cauți în rugăciune. Și nouă ne spune astăzi ce le-a spus israeliților din vechime: „Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga și va căuta Fața Mea, și se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul și-i voi tămădui țara. Ochii Mei vor fi deschiși de acum și urechile Mele vor fi cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta” (2 Cron. 7:14-15). Ia-ți timp să stai în rugăciune, te va schimba pe tine și pe cei din jur. Cu cât te rogi mai mult, cu atât mai puțină neliniște vei avea. Roagă-te! Dumnezeu nu te va dezamăgi. FII SINCER de Maria Manderson 
Nu sunt sigură când, unde sau de ce a început totul și nici chiar cum a început. M-a vrăjit pe nesimțite. Tot ce știu este că jocurile pe telefon au devenit curând drogul meu preferat – toate problemele mele erau rezolvate. Nu glumesc! Indiferent cât de proastă fusese ziua mea, dacă aveam ocazia să joc Words with Friends ... fie că pierdeam sau câștigam... totul era bine. Nu mă mai preocupa care era problema de moment și nici nu mai aveam nevoie de oameni în jurul meu... dacă puteam să mă joc jocurile mele cu „prietenii” totul era bine. Words with friends este un joc online în care este nevoie de doi jucători. Scopul este să alcătuiești cât mai multe cuvinte posibil (nu este un joc despre bani sau de pariuri). Nu aș vrea să mă înțelegeți greșit... nu sunt o persoană antisocială, care să nu simtă nevoia de tovărășie. Din contră, simt profund nevoia de interacțiune cu oamenii. Am crescut trei băieți, așa că am fost obișnuită să am copii în preajmă, apoi am avut adolescenți în casă aproape tot timpul. A fost foarte frumos. Apoi, dintr-o dată, am fost singură. Eu, o persoană obișnuită cu rutina, obișnuită să am grijă de familie mai bine de 20 de ani, dintr-o dată eram singură. Această singurătate poate fi foarte dureroasă și aduce multă confuzie. Cu cât este mai mare nevoia, cu atât mai mare este riscul de a fi trădat și rănit. După ce mi-am dat seama că viața poate fi dureroasă, a fost parcă un dar trimis din cer când am descoperit jocurile mobile. Acestea au devenit felul în care îmi petreceam serile și noua rutină pentru sfârșiturile de săptămână. Sunt dependentă. Dar sunt creștină. Nu ar trebui să mă simt singură... întotdeauna pot vorbi cu Dumnezeu despre acest lucru. Copiii noștri nu sunt aici să rămână cu noi pentru totdeauna, se presupune că noi trebuie să îi educăm pentru a deveni independenți, să contribuie ca membrii ai societății. Ei trebuie să plece. Dar cum am ajuns eu în această stare? Un joc mobil, două sau mai multe ore pe seară, cu alți jucători, la întâmplare, pe care poate nu îi voi întâlni niciodată. Astfel evitam să fiu rănită, să fiu respinsă, evitam riscul de a fi trădată. Nimic. Nici un risc. După ce am început să lucrez puțin pentru proiectul acestei Săptămâni de rugăciune, gândul meu s-a îndreptat spre tot ciclul Reformei. De ce aveam nevoie pentru a mă schimba? Am hotărât să fac schimbarea. În încercarea de a rămâne în Hristos, trebuia să îmi schimb felul de a gândi. Trebuia să fiu mai atentă; jocurile de cuvinte de pe telefonul mobil mi se păreau ceva inocent. Nu erau un „păcat”, nu erau nici măcar o ispită, la început mă jucam doar pentru a-mi umple timpul. Dar pericolul este că orice te poate face să îți iei privirea de la Isus, orice poate încerca să înlocuiască ceea ce doar El poate da, este un idol. Este greșit – nimic complicat. Și drumul de întoarcere este ușor de parcurs, dar vei avea nevoie de disciplină. De acum nu voi mai petrece două sau mai multe ore pe seară și nenumărate week-enduri jucându-mă aceste jocuri cu oameni necunoscuți, pe care poate nu îi voi întâlni niciodată. În schimb, voi încerca să îmi investesc energia în a petrece timpul și nenumăratele week-enduri cu Cineva pe care vreau să Îl întâlnesc într-o zi. Ellen White spune următoarele: „Divinitatea cooperează cu umanul în lucrarea de înălțare și curățare a caracterului. Când puterea convertitoare a lui Dumnezeu ia în stăpânire sufletul, ea va produce o schimbare radicală” (Signs of the Times, 29 iulie 1889, paragraful 9). Aceasta este dorința mea... caracterul meu să fie curățat. Dacă și tu duci aceeași luptă ca și mine, dacă îți vei forma o rutină acest lucru te poate ajuta să restabilești comunicarea dintre tine și Dumnezeu. Iată care este noua mea rutină:
Martin Luther a spus: „A fi creștin fără rugăciune este la fel de imposibil ca a fi în viață fără a respira.” Citirea Bibliei și rugăciunea sunt importante pentru mine. Experiența m-a învățat că atunci când fac din rugăciune prioritatea mea, acea legătură specială între mine și Dumnezeu devine mai puternică și pentru că mie îmi place să citesc și să iau notițe, pentru mine este ideal să le fac pe amândouă împreună; mă rog și citesc Biblia. Mă simt mult mai aproape de Domnul când fac acest lucru. Dumnezeu întotdeauna ne va vorbi într-un fel care nu doar că ne va transforma din exterior în interior, ci totodată ne va ajuta să înțelegem mai bine cine suntem și ce ne motivează. Ziua 1 Importanța Cuvântului lui Dumnezeu (Sola Scriptura) Cuvinte prin care putem trăi Sunt unele momente care au potențialul să îți schimbe viața. Poate un accident de circulație care îți năzuiește toate visele; de la un minut la altul, toate planurile pe care ți le-ai făcut pentru viața ta nu mai valorează nimic; atunci trebuie să te re-inventezi. Nimic nu mai este cum a fost odată și te întrebi ce ți-ar putea aduce viitorul. Exact prin această experiență a trecut tânărul Luther, în iulie 1505, în tim ce călătorea din orașul natal, Mansfeld, către Universitatea din Erfurt. În apropiere de orașul Stotternheim, el a fost prins în mijlocul unei furtuni de vară cu fulgere, foarte puternică și un fulger a lovit chiar lângă el. A fost atât de împietrit după o întâlnire atât de apropiată cu moartea încât i-a promis lui Dumnezeu că își va schimba viața radical: a mers la mănăstire, unde s-a călugărit. La acea mănăstire s-a întâlnit pentru prima dată cu Biblia. Cuvântul lui Dumnezeu, „Biblia cea dragă,” cum avea să o numească mai târziu, a devenit temelia și conduita de credință, viețuire și predicare. Istoric La scurtă vreme după aceea, Martin Luther a fost trimis la noua universitate din Wittenberg să predea filosofia și în același timp să studieze teologia. În 1512 a obținut doctoratul în teolgie la Wittenberg. El nu a fost un erudit singuratic, care doar studia. Pe lângă îndatoririle sale academice de la universitate, lui i-a fost încredințată responsabilitatea de a sluji ca pastor la biserica din oraș. Astfel, el intra în contact cu mulți oameni. Membrii congregației îi înțelegeau predicile și erau profund impresionați de modul în care explica Sfânta Scriptură. Acest scenariu este reprezentat în partea de jos a picturii Altarul Reformei, în care Luther este reprezentat la amvon, predicând; înainte lui stă o Biblie deschisă, înspre care arată cu mâna stângă. Mâna lui dreaptă arată înspre Hristos, înspre centrul credinței noastre (care este în centrul picturii). Haina lui Isus pe cruce este în bătaia vântului, simbolizând Duhul Sfânt prin care cuvintele pastorului au autoritate, prin care Însuși Isus vorbește și prin care adunarea poate înțelege ce se spune. În partea stângă a picturii putem vedea o parte a bisericii din Wittenberg. Bătrânul cu barbă lungă, din spate, este chiar pictorul, Lucas Cranach cel Bătrân; femeia din prim plan, cu eșarfă de culoare deschisă este soția lui Martin Luther, Katharina von bora; copii lor sunt adunați în jurul ei. La fel cum se întâmplă și în viața reală în biserică, nu toți ascultă cu atenție la predică, ci privesc la ceilalți participanți. Un tânăr are privirea îndreptată înspre fete, una șoptindu-i ceva celeilalte. Putem vedea un serviciu bisericesc la fel ca cele de astăzi. Pictura în care este reprezentată predica este la baza altarului sau a predelei. De obicei acolo ținea biserica relicvele sfinte. Totuși, acestea aveau doar o valoare foarte neînsemnată pentru Luther. Într-un final, el le-a respins pe toate, considerându-le nefolositoare. În locul lor, el a pus accentul pe adevărata comoară a Evangheliei, care-i aducea alinare și pace credinciosului: în cele 95 de teze pe care le-a afișat pe ușa bisericii și care au declanșat Reforma protestantă, el spune (teza 62) că „adevărata comoară a Bisericii este Evanghelia cea mai Sfântă a slavei și a harului lui Dumnezeu.” Adevăratele comori nu sunt relicvele care puteau fi cumpărate pe sume mari de bani în acele vremuri, ci mai degrabă Evanghelia, Vestea Bună, solia că Isus Hristos a murit pe cruce pentru noi. Proclamarea acestei Evanghelii a devenit lucrarea vieții lui Luther ca doctor în teologie la universitate, ca predicator al Bisericii din oraș, ca prieten, tată și chiar ca și martor înaintea conducătorilor din adunarea imperială.
În încercarea de a înțelege mai bine gândirea și timpurile în care trăia Luther vom privi la o pictură a lui Lucas Cranach cel Bătrân, un artist faimos și prieten cu Luther. În anul 1547, la un an după moartea lui Luther, această pictură a fost pusă în Catedrala din Wittenberg, unde Luther a slujit ca pastor din 1514. Această operă de artă care poate fi văzută și astăzi în acel loc istoric, ilustrează cele mai importante principii de bază ale Reformei protestante. (Să observăm totuși că această pictură nu reflectă crezurile și practicile noastre adventiste în multe privințe, dar se face referire la ea ca fiind punctul de plecare al Reformei protestante). Marea valoare a Bibliei pentru Martin Luther Cuvântul lui Dumnezeu, spunea Luther, nu este nici demodat și nici modern, ci este veșnic. Unul din sloganele lui era: „Verbum dei manet in aeternum” („Cuvântul lui Dumnezeu va dăinui pentru veșnicie”, pe baza versetelor din Isaia 40:6-8, unde se citează din 1 Petru 1:24-25). Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu nu se schimbă, în contrast cu lumea noastră efemeră, nu există o altă temelie mai bună pe care să ne construim viața indiferent de circumstanțe. Putem să ne bazăm pe ea. Ea încă are aceeași putere pe care a avut-o pe vremea când primii profeți au fost inspirați de Dumnezeu să scrie. De aceea se merită să ne punem toată încrederea în ea. Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, este suficient pentru viață și moarte. Acest lucru era atât de important pentru Martin Luther încât în al patrulea vers al binecunoscutului imn A Mighty Fortress Is Our God (Cetate tare-i Dumnezeu), el scria următoarele: „Acest Cuvânt, mai presus de toate puterile pământești, nu datorită lor, rămâne.” Altfel spus, Cuvântul lui Dumnezeu întrece orice autoritate omenească, fie că recunoaștem sau nu. Un alt imn bine cunoscut al lui Luther începe cu următoarele cuvinte: „Întărește-ne Doamne, cu Cuvântul Tău.” Studiind Biblia, pentru Luther a fost tot mai clar că în ea se vorbea suficient și pe larg despre Vestea Bună că Isus ne oferă mântuirea ca un dar fără plată. De aceea, nici o tradiție bisericească nu trebuia să înlocuiască și să schimbe ceea ce Scriptura învăța atât de clar (Sola Scriptura). O astfel de afirmație atât de fermă a dat naștere la opoziție din partea bisericii. Nu a trecut mult timp până când reformatorul a fost acuzat de erezie. Când a fost somat să apară înaintea adunării imperiale a Dietei din Worms în 1521, împăratul Carol al V-lea i-a cerut să retracteze ce scrisese. Luther nu era pregătit pentru această confruntare, așa că a cerut timp pentru a se gândi la răspunsul pe care îl va da. În ziua următoare, când din nou a primit ordin să nege cele scrise, el a răspuns astfel: Dacă nu sunt convins prin mărturia Scripturilor sau printr-un raționament clar (pentru că eu nu mă încred doar în papă sau în concilii, deoarece se știe bine că adesea au greșit și s-au contrazis), sunt legat de versetele pe care le-am citat și conștiința mea este captivă Cuvântului lui Dumnezeu. Nu pot și nu voi retracta nimic, căci nu este nici sigur și nici corect să acționez împotriva conștiinței. Să îmi ajute Dumnezeu. Amin.1 Pentru el, Cuvântul lui Dumnezeu era atât de important încât a fost pregătit să suporte toate consecințele angajamentului său față de Biblie. Așa a ajuns Luther să fie cunoscut ca un om al Scripturii. Timp de multe secole, biserica a negat accesul la Biblie pentru laici, care nu făceau parte din preoțime. Acum se stârnise un nou interes față de Biblie care era accesibilă în limba de rând, nu doar în latina ecleziastică, care la rândul ei era înțeleasă doar de câțiva oameni învățați. De aceea a părut numaidecât logic ca Martin Luther să nu mai predice în limba latină și, în schimb, a ales să predice în germană, limba poporului său. Dar acest lucru nu era suficient. Martin credea că oamenii ar trebui să poată citi Biblia în propria lor limbă. Pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuia ca mai întâi Biblia să fie tradusă. O oportunitate dată de Dumnezeu s-a ivit atunci când prințul Frederic cel Înțelept a făcut ca Martin Luther să fie adus înaintea Dietei din Worms, pentru a-l proteja de mânia bisericii și a împăratului. Acolo, în siguranța castelului, Luther a început o muncă imensă, aceea de a traduce Biblia. A început cu Noul Testament și, cu ajutorul unor prieteni învățați, în curând munca lui a fost încheiată. Anul următor, în septembrie 1522, a fost tipărită prima ediție numită ”Testamentul din septembrie”. Toată Biblia în limba germană a fost publicată pentru prima dată în 1534. Până la moartea sa, Luther a continuat să aducă îmbunătățiri traducerii sale, cu intenția de a face Cuvântul lui Dumnezeu să fie disponibil și înțeles de către oamenii de rând. Fără Biblie, nu poți fi creștin „Biblia cea dragă,” așa cum o numea Luther, era atât de importantă pentru reformator încât și-a riscat viața pentru ea. Cât înseamnă Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine? Când a fost ultima dată când ai petrecut timp cu Biblia? Îți mai aduci aminte ce ai citit? Sau poate a trecut atât de mult timp încât dacă ai fii sincer cu tine, poate ar trebui să recunoști că nu îți cunoști Biblia cu adevărat? Este dificil să începi o discuție despre învățăturile Bibliei. Este la fel ca un adolescent care are cel mai nou smartphone, dar nu îi folosește la nimic, pentru că nu mai are baterie. Biblia ne poate oferi mult mai mult decât un simțământ de bine că o avem pe raft, deși fără îndoială că și acesta poate fi un prim pas în direcția bună. Dar Biblia trebuie citită și ascultată; Dumnezeu dorește să îți vorbească prin Cuvântul Său. Trebuie să te familiarizezi cu acest Cuvânt. Este scrisoarea lui Dumnezeu pentru tine. Doar atunci va deveni ceea ce Dumnezeu a intenționat să fie pentru tine: Cuvântul personal al lui Dumnezeu. Moștenirea noastră Cuvântul lui Dumnezeu, spune profetul Ieremia (23:29), este atât de puternic încât poate sfărâma piatra în bucăți. El pătrunde adânc înlăuntrul nostru (Evrei 4:12). Dar mai presus de orice, ne va schimba viața. Chiar dacă tu crezi sau nu, dacă petreci timp explorând Biblia, vei fi schimbat! Vei intra în sfera influenței puternice a lui Dumnezeu, care devine o sursă de putere pentru viața ta zilnică. Când citim și studiem Cuvântul Lui, Dumnezeu ne va descoperi ce, sau mai degrabă de cine avem cea mai mare nevoie: Isus, calea, adevărul și viața. El ne va conduce să acceptăm viața veșnică și să experimentăm o viață nouă de evlavie. Tocmai de aceea este important să ai întotdeauna la tine o Biblie mică. În această eră a tehnologiei, poți chiar să ai Biblia ca aplicație pe smarthphone. Am o provocare pentru tineri: fiecare să își ia angajamentul să învețe versete pe de rost. Fă-o în ritmul tău. Notează undeva toate versetele care le-ai învățat pe de rost. Încearcă să înveți tot mai multe versete în fiecare lună. Va veni vremea (și nu este departe) când va trebui să stăm înaintea tribunalelor pentru a da mărturie. Bibliile ne vor fi luate, dar avem încredere că Duhul Sfânt ne va aduce aminte de ceea ce am studiat cu credincioșie. În prima ei carte de dimensiuni mai mici, Scrieri Timpurii, tânăra Ellen White scria astfel: „Îți recomand, dragă cititorule, Cuvântul lui Dumnezeu.” Acel sfat venea din experiența ei proprie în citirea Bibliei, lucru care a avut un impact și i-a adus cunoștință în toată viața ei. Ea a fost o femeie a Scripturii, care a trăit cu Biblia, a iubit Biblia și a citit din Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi. Pentru ea, Biblia era o adevărată sursă de viață, așa cum a fost și pentru Luther și sper că și pentru tine. Moștenirea noastră: „Sfânta Scriptură, Vechiul și Noul Testament, constituie Cuvântul scris al lui Dumnezeu, transmis prin inspirație divină, prin oamenii sfinți ai lui Dumnezeu, care au vorbit și au scris, mișcați de Duhul Sfânt. În acest Cuvânt, Dumnezeu a încredințat omului cunoștința necesară în vederea mântuirii. Sfintele Scripturi constituie descoperirea infailibilă a voii Sale. Ele sunt norma caracterului, criteriul de verificare a experienței, descoperirea supremă a doctrinelor și raportul demn de încredere al intervențiilor lui Dumnezeu în istorie. (Ps. 119:105; Pov. 30:5,6; Isaia 8:20; Ioan 17:17; 1 Tes. 2:13; 2 Tim. 3:16, 17; Evrei 4:12; 2 Petru 1:20, 21)”.2 Întrebări pentru discuție: Dacă sunt prea multe întrebări pentru timpul alocat, alegeți doar întrebările ce considerați că vor fi cele mai benefice pentru grupul vostru.
Întrebări personale:
Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
Cărți și aplicații pentru un studiu mai aprofundat: Tragedia Veacurilor, de Ellen White, capitolul 7. 1Brecht, Martin. Martin Luther. tr. James L. Schaaf, Philadelphia: Fortress Press, 1985–93, 1:460, citat în articolul de pe Wikipedia "Diet of Worms." 2Conferința Generală a Adventiștilor de Ziua a Șaptea, Cele 28 de doctrine fundamentale ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Le poți găsi pe www.adventist.ro Ziua 2 Doar prin har (sola gratia) Un dar fără plată! Cum crezi că este Dumnezeu? Deși nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu, ne-am format totuși o părere despre El. Ne-am format aceste păreri având ca referință anumite imagini care ne sunt familiare, imagini prezente încă din copilărie și din toată călătoria noastră de viață până în prezent. Pentru unii dintre noi, Dumnezeu este un Tată minunat care privește înspre noi cu bunătate și care întotdeauna are un răspuns la întrebările și problemele noastre. El nu are un program de lucru și nici nu trebuie să fie mituit pentru a-L convinge să ne ajute. Alții poate Îl aseamănă cu un bunic în vârstă, prietenos, cu părul cărunt, o barbă lungă și ochi blajini, cineva care e gata să treacă cu vederea greșelile noastre, dar totodată cineva care poate fi păcălit cu ușurință. Dar poate alții Îl văd pe Dumnezeu ca pe un supraveghetor și judecător strict, care întotdeauna amenință cu consecințe și pedeapsă de îndată ce faci ceva greșit; o persoană nemiloasă și imprevizibilă, care nu este niciodată mulțumit, oricât de mult ai încerca. Așa îl vedeau majoritatea oamenilor pe Dumnezeu în Evul Mediu. Ei și-l închipuiau pe Dumnezeu ca fiind un judecător cu inimă împietrită, care ne cere nouă, ființelor omenești, mai mult decât am putea face sau îndeplini. Cu această viziune despre Dumnezeu a crescut și Martin Luther. Istoric Luther credea că după moarte, el trebuia să sufere pedeapsa în Purgatoriu pentru fiecare păcat înfăptuit. Wikipedia, enciclopedia gratuită, spune că în teologia creștină și în special în cea catolică, Purgatoriul este o stare intermediară care urmează morții fizice, în care toți cei care sunt destinați să ajungă în cer, „trec printr-o curățare pentru a ajunge la sfințenia necesară intrării în bucuria cerului.” Doar cei care mureau în har dar care nu suferiseră pedeapsa temporală cauzată de păcat puteau ajunge în Purgatoriu și se credea că nimeni din Purgatoriu nu avea să rămână în acea stare sau să meargă în iad. În 1505, când Luther și-a început viața de călugăr în sihastra mănăstire augustiniană din Erfurt, simțământul unei conștiințe pline de vină s-a accentuat și mai puternic. Pentru că acum petrecea mult timp în rugăciune și devoțiune, se gândea constant la păcatele lui și această povară apăsa puternic asupra-i. El nu era îngrijorat din cauza unor păcate mari, precum crima sau uciderea, el nu avea probleme cu aceste lucruri. Pe el îl preocupau în mod special gândurile pe care nu le putea controla. De exemplu, el era bântuit de neliniște la gândul că ar putea păcătui în visurile sale. Dar nu putea face nimic pentru a împiedica acest lucru. Cu cât petrecea mai mult timp cu Dumnezeu, cu atât îi părea că Dumnezeu era un judecător nemilos, pe care prefera să Îl evite. Sufletul îi era tot mai chinuit de întrebări, ca de exemplu „Cum pot fi acceptat vreodată în ochii lui Dumnezeu? Cum Îl poate numi Biblia pe Dumnezeu ca fiind un Dumnezeu milostiv, dacă El ne cere lucruri pe care nu le vom putea împlini niciodată? Încerc cât de mult pot eu, dar nu pot păzi poruncile. De aceea, Legea lui Dumnezeu mă condamnă din nou și din nou. Nu, acest Dumnezeu nu ne iubește pe noi, oamenii; El joacă un joc chinuitor cu noi. Acesta nu este un Dumnezeu al dragostei.” Luther s-a străduit și mai mult. A postit și mai mult, a mâncat mai puțin și aproape toate nopțile și le petrecea în rugăciune. Dar nu îi ajuta la nimic, el nu putea trăi fără păcat. Se simțea tot mai vinovat și neînstare să îndeplinească Legea lui Dumnezeu. În cele din urmă a început să Îl urască pe Dumnezeu. Johannes von Staupitz, superiorul lui de la mănăstire, a văzut că toate aceste gânduri îl torturau pe Luther. Dar oare cum putea să îl ajute? Mai întâi i-a spus clar lui Luther că unele din lucrurile pe care el le numea „păcat” erau de fapt doar „Mumpitz” – lucruri fără logică pentru care nu ar trebui să se îngrijoreze. Dar mai important, el i-a spus lui Luther: „Frate Martin, privește la Isus și nu atât de mult la așa zisele tale păcate!” Luther a urmat sfatul superiorului său. Într-o zi, în timp ce studia, Dumnezeu l-a condus la înțelegerea adevărului care avea să îi schimbe viața. Nu cunoaștem cu exactitate ziua sau anul acestei întâlniri divine; totuși, cu un an înainte de moartea sa, Luther scria despre momentul care avea să pună în mișcare Reforma protestantă. El a descris că era pe punctul de a-și pierde credința în Dumnezeu când... Într-un final, prin harul lui Dumnezeu, meditând zi și noapte, am luat aminte la contextul cuvintelor: „După cum este scris: ‘Cel neprihănit va trăi prin credință’” [Romani 1:17]. Atunci am început să înțeleg că neprihănirea lui Dumnezeu este acea neprihănire prin care trăiește cel neprihănit, un dar al lui Dumnezeu, și anume credința. Aceasta este semnificația: neprihănirea lui Dumnezeu este descoperită în Evanghelie, și anume, neprihănirea pasivă prin care un Dumnezeu milostiv ne îndreptățește prin credință, așa cum stă scris: „Cel neprihănit prin credință va trăi.” Atunci am simțit că m-am născut din nou și am intrat prin porțile deschise chiar în paradis. Acolo mi s-a descoperit o cu totul altă față a Scripturii. Am început să parcurg versetele învățate pe de rost. În alte cuvinte am descoperit o analogie: lucrarea lui Dumnezeu, și anume ce face Dumnezeu în noi, puterea lui Dumnezeu, prin care ne face mai puternici, înțelepciunea lui Dumnezeu, prin care ne face înțelepți, tăria lui Dumnezeu, mântuirea lui Dumnezeu, slava lui Dumnezeu. (Luther's Works, vol. 34, P337).1 Luther și-a dat seama că Dumnezeu ne dă neprihănirea Sa ca un dar fără plată. Prin urmare, El este cel care ne salvează. Deși Dumnezeu condamnă cu tărie păcatul, El ne iubește fără măsură și L-a dat pe Fiul Său, pe Hristos, să moară pe cruce pentru noi. Cei care privesc la Isus nu trebuie să le mai fie teamă de Dumnezeu; chiar Luther spunea că aceștia deja au cheile către porțile paradisului în buzunarul lor, astăzi. Mâna lui dreaptă arată înspre Isus, atârnat pe cruce pentru păcatele noastre. Luuther nu a putut și nici nu a vrut să uite cine ar trebui să fie punctul central al fiecărei predici. Nu gândurile, ilustrațiile sau metaforele noastre sunt importante, ci Isus Hristos. Aceasta este temelia credinței noastre. Aceasta este temelia care stă la baza predicării Evangheliei. Dacă avem dibăcia de a predica și uneori avem tendința de a ne poziția în centrul scenei, atunci trebuie să ni se amintească din nou și din nou că tot ce avem este un dar de la Dumnezeu. Vom putea înțelege cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu doar în măsura în care înțelegem cu adevărat ce ne-a învățat chiar Isus, că toată Scriptura mărturisește despre El (Ioan 5:39). Cât de importantă era neprihănirea prin credință pentru Martin Luther În biserica din Evul Mediu, totul era centrat pe faptele pe care noi, ca ființe umane, le puteam face pentru a câștiga favoare în ochii lui Dumnezeu, pe faptele bune care pot fi plăcute înaintea lui Dumnezeu și pot scurta timpul petrecut în purgatoriu. Relația noastră cu Dumnezeu era privită aproape ca un cont bancar: păcatul te afundă tot mai mult în păcat, ceea ce rezultă în condamnare, adică mai mult timp petrecut în purgatoriu pentru a te curăți de păcatele tale după ce mori. Dar faptele tale bune pot ajuta la echilibrarea contului tău. Totuși, niciunul dintre noi nu poate fi pe deplin sigur că la final, faptele noastre vor fi suficiente pentru a ne face acceptabili în ochii lui Dumnezeu la judecata finală. Tocmai de aceea faptele bune erau atât de importante. Lucrul cel mai esențial era să îi demonstrăm lui Dumnezeu cât de mult putem noi face. Mai târziu Luther avea să numească această gândire „teologia gloriei omenești” (teologia gloriae) și, din propria lui experiență, el a știut că aceasta era o încercare zadarnică, o stradă fără ieșire. În ciuda tuturor faptelor noastre bune, noi continuăm să trăim cu o natură păcătoasă. Fără harul lui Dumnezeu, noi nu putem face voia Sa. Dar pentru că însuși Luther văzuse personal cum crucea căpătase o nouă semnificație pentru el, deoarece Isus plătise deja iertarea noastră prin moartea Sa, Luther a numit noua gândire pe care se baza Reforma protestantă o „teologie a crucii” (theologia crucis). La început, el a fost uimit să vadă cât de ușoară a devenit dintr-o dată viața de credință. Acum nu se mai duceau lupte constante cu conștiința proprie, dispăruse teama de un Dumnezeu lipsit de milă. În schimb, el a privit la Hristos pe cruce cu o recunoștință profundă, deoarece acum înțelegea că doar harul lui Dumnezeu (sola gratia) îl mântuia. Niciodată înainte nu mai primise el un așa dar. Acum își dădea seama cât de nesăbuit fusese să se concentreze pe faptele lui în loc să se bucure în har, darul fără plată al lui Dumnezeu. E ca și cum cineva ar vrea să meargă cu mașina, dar după ce pornește motorul și pune mașina în viteza întâi, apasă constant pe frână; nu se întâmplă nimic. Doar va rămâne pe loc, fără să înainteze măcar un centimetru. Dar ar fi mult mai ușor să apese pedala de accelerație! Desigur, pe vremea lui Luther nu existau mașini, dar el era prea familiarizat cu teama și anxietatea care apăreau în urma lipsei progresului în relația cu Dumnezeu – până când, în cele din urmă, prin Duhul Sfânt, descoperi că de fapt tu nu trebuia să demonstrezi nimic, pentru că deja îți fusese dat totul în dar. Asta înseamnă că dacă mă bazez pe Isus, credința mea nu va fi dezamăgită. Ce înseamnă Isus pentru mine? Încă îmi aduc aminte foarte bine cum m-am simțit când m-am îndrăgostit pentru prima dată. Dintr-o dată, totul în această lume mi se părea frumos. Acea fată specială era cea mai minunată persoană din întreaga lume. În special ochii ei! Când se uita la mine, mă simțeam aproape ca în paradis. Din nefericire, tabăra de vară a ținut doar o săptămână și cu toții a trebuit să ne întoarcem acasă. Dar ea mi-a trimis o poză mică cu chipul ei. O purtam întotdeauna cu mine, în portofel. A fost o perioadă frumoasă, plină de anticiparea unui viitor fericit. Se folosesc multe metafore pentru a descrie relația dintre Isus și Biserică. Una dintre ele spune că Biserica este mireasa Lui. Atât de mult ne iubește El. Tocmai de aceea a pus totul în joc pentru a ne salva, ca o demonstrație finală a dragostei Sale minunate. De fapt, noi nu putem înțelege pe deplin ce însemnă ca Cel care a creat lumea, Conducătorul universului să ne cunoască pe fiecare așa cum suntem cu adevărat și tocmai această cunoaștere a adevărului despre noi să Îl motiveaze să ne iubească și mai mult. Sunt de-a dreptul uimit când îmi dau seama ce valoare am în ochii lui Dumnezeu. Nici măcar nu trebuie să concurăm, să câștigăm toate probele și să ajungem primii la linie pentru a fi socotiți câștigători; nu este ca oricare altă competiție, în care doar superstarul câștigă. Valoarea noastră pentru Dumnezeu nu depinde de ceea ce suntem sau de ce am realizat. Noi suntem valoroși în ochii Lui pur și simplu pentru că El este Creatorul nostru. Valoarea noastră rezultă din faptul că El ne iubește. Ce fel de Dumnezeu este acesta? Atunci când mă gândesc la El pe cruce, încep să apreciez mai mult o dragoste fără sfârșit, pe care nu am fi meritat-o niciodată. Moștenirea noastră Isus a trăit printre oameni și a exemplificat neprihănirea și dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu a știut că singura limbă pe care ființele omenești o pot înțelege este DRAGOSTEA. „Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi” (Ioan 15:13). Isus a murit și a înviat, iar acum slujește în Sanctuarul ceresc în dreptul nostru. Noi nu trebuie să plătim pentru iertarea păcatelor, ci doar trebuie să cerem iertare. „El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Deși nu merităm, harul lui Dumnezeu ne acoperă, dar niciodată nu trebuie să profităm de harul lui Dumnezeu pentru că toți va trebui să dăm socoteală. Simțul datoriei față de acest har trebuie să dicteze comportamentul și purtarea noastră. Moștenirea noastră: „ „În infinita Sa iubire și milă, Dumnezeu a făcut pe Hristos, care n-a cunoscut păcat, să fie păcat pentru noi, pentru ca în El noi să putem fi făcuți neprihănirea lui Dumnezeu. Conduși de Duhul Sfânt, ne dăm seama de nevoia noastră, recunoaștem păcătoșenia noastră, ne pocăim de nelegiuirea noastră și manifestăm credința în Isus, ca Domn și Hristos, ca Înlocuitor și Exemplu. Această credință, prin care primim mântuirea, vine prin puterea divină a Cuvântului și este darul harului lui Dumnezeu. Prin Hristot, noi suntem îndreptățiți, înfiați ca fii și fiice ale lui Dumnezeu și eliberați de sub stăpânirea păcatului. Prin Duhul, suntem născuți din nou și sfințiți. Duhul reînnoiește mintea noastră, scrie legea iubirii lui Dumnezeu în inimile noastre și ni se dă puterea de a trăi o viață sfântă. Rămânând în El, devenim părtași de natură divină și avem asigurarea mântuirii, acum și în ziua judecății. Gen. 3:15; Isa. 45:22; 53; Ier. 31:31-34; Ezech. 33:11; 36:25-27; Hab. 2:4; Marcu 9:23, 24; Ioan 3:3-8,16;16:8; Rom. 3:21-26; 8:1-4, 14-17; 5:6-10; 10:17;12:2; 2 Cor. 5:17-21; Gal.1:4; 3:13, 14, 26; 4:4-7; Efes. 2:4-10; Col. 1:13, 14; Tit 3:3-7; Evr. 8:7-12; 1 Petru 1:23; 2:21, 22; 2 Petru 1:3, 4; Apoc. 13:8.”2 Întrebări pentru discuție: Dacă sunt prea multe întrebări pentru timpul alocat, alegeți doar întrebările ce considerați că vor fi cele mai benefice pentru grupul vostru.
Întrebări personale: Ce înseamnă următorul verset pentru tine? „Voi ați fost cumpărați cu un preț [un preț valoros plătit de Hristos]. Nu vă faceți dar robi oamenilor [ci doar lui Hristos]” (1 Corinteni 7:23). Făgăduința lui Dumnezeu pentru tine:“Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale te cunoșteam și mai înainte ca să fi ieșit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte și te făcusem proroc al neamurilor” (Ieremia 1:5)Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt pe care L-a vărsat din belșug peste noi prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru; pentru ca, odată socotiți neprihăniți prin harul Lui, să ne facem în nădejde moștenitori ai vieții veșnice. (Tit 3:4-7)1Brecht, Martin. Martin Luther. tr. James L. Schaaf, Philadelphia: Fortress Press, 1985–93, 1:460, citat în articolul „Diet of Worms” de pe Wikipedia. 2 Conferința Generală a Adventiștilor de Ziua a Șaptea, Cele 28 de doctrine fundamentale ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Le poți găsi pe www.adventist.ro Ziua 3 Hristos în centrul vieții noastre (solus Christus) Te aleg pe Tine — acum și pentru totdeauna! Când te-ai rugat ultima dată? Rugăciunea îți întărește inima sau lasă în urmă un simțământ de gol? Continui să te rogi pentru că astfel ajungi în prezența lui Dumnezeu sau doar pentru că știi că este un obicei bun, deși nu are nici un impact în viața ta? Este posibil oare ca rugăciunea să fie un exercițiu de rutină, în care tot repeți aceleași cuvinte? Oare rugăciunea ta este doar ca o listă de cumpărături și când vine vremea să spui altora despre răspunsul la rugăciuni, stai și speri să se termine curând, pentru că a trecut multă vreme de când ai avut o experiență reală cu Dumnezeu? Dacă simți toate aceste lucruri, atunci te invit să descoperim împreună ce a aflat Martin Luther din Scriptură și care i-a îmbogățit viața lui de rugăciune. Pe vremea când era la mănăstire, călugării aveau stabilit un timp anume pentru a se ruga împreună; deși o astfel de practică se poate transforma ușor într-o rutină, ea a lăsat totuși o impresie asupra întregii lui vieți. Istoric Martin Luther a fost un om al rugăciunii. Când se ruga, el simțea că parcă i se deschidea o ușă către Dumnezeu. Studierea Bibliei sau greutățile aparent de nedepășit erau conexiunea lui de mare viteză cu Isus. Astăzi cu greu ne mai putem imagina curajul de care era nevoie pentru a merge împotriva bisericii, cea care conducea orice aspect al vieții. În zilele de astăzi, oamenii din aproape orice țară occidentală sunt liberi să își aleagă credința. Dar nu la fel stăteau lucrurile în acele vremuri. În majoritatea țărilor europene, cu toții făceau parte din aceeași biserică, cea universală sau Biserica Catolică. Oricine se opunea acestei bisericii și îl critica public pe Papa era catalogat ca eretic și devenea o paria a societății. Oricine alegea să se supună unei astfel de presiuni avea nevoie de sprijin și ajutor puternic. Luther a găsit în Isus Hristos cel mai mare ajutor al său. Tocmai de aceea rugăciunea era atât de importantă pentru el. Acum ne vom îndrepta din nou atenția înspre partea de jos a picturii Altarul Reformei pentru a ne gândi puțin la motivul care stătea în spatele pasiunii lui Luther pentru rugăciune. În mijlocul acelei picturi Îl găsim pe Isus Hristos. Tocmai ce fusese răstignit – pentru păcatele noastre. Când privim la fața Lui, putem simți intensitatea durerii și suferinței Sale. Capul Lui este plecat într-o parte și din rănile Lui curge sânge. Trupul Lui, slăbit și chinuit este întins, tras în mod nenatural și ambele mâini arată la fel. Văzându-L atât de întins ai impresia că trupul Lui este crucea. Dacă privim la partea de jos a picturii în contextul întregii opere Altarul Reformei, avem impresia că Isus pe cruce poartă toată povara, cu brațele întinse: vina întregii lumi, păcatele noastre, dar și biserica și chiar lumea. În așezarea picturii, artistul Lucas Cranach a plasat scena Cinei Domnului chiar deasupra predelei, ca simbol al întregii biserici. Astfel, Isus ne poartă pe toți, în fiecare zi, în brațele Sale întinse. Când îmi dau seama de acest lucru, pot spune doar Îți mulțumesc, Isus! Cum se ruga Martin Luther? În vremea lui Martin Luther, rugăciunea făcea parte din viața de zi cu zi a oamenilor. Dar adesea ei rosteau rugăciuni învățate pe de rost, ca de exemplu Rozariul, care nu solicita foarte mult gândirea. Din nou și din nou, ei recitau aceste rugăciuni în mod monoton. Pe atunci se credea că cu cât le repeți mai des, cu atât mai mult ajutor divin vei primi; dar de fapt nu ajutau deloc, inima rămânea tot goală. Exista pericolul ca rugăciunea să devină doar o formă exterioară, o faptă bună făcută pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Nu după multă vreme, Luther și-a dat seama de importanța rugăciunii personale și publice pentru noua biserică a Reformei. Ca urmare, el a scris prima broșură despre rugăciune în 1522, care a fost publicată în mai multe ediții și a fost printre cele mai răspândite publicații de la acea vreme. Broșura conținea nu doar exemple de rugăciuni, ci și explicații cu privire la însemnătatea și semnificația celor Zece Porunci, a Cinei Domnului și a altor versete biblice importante. Martin Luther a scris o broșură mică, specială, pentru un vechi prieten de-al lui, Peter Beskendorf, care se confrunta cu o situație foarte dificilă. Broșura intitulată A Simple Way to Pray [Un mod simplu de-a te ruga], este relevantă chiar și astăzi.1 El începe să dea sfaturi vorbind din propria experiență: „Dragul meu stăpân Peter,” scria el, „îți voi spune cât de bine pot ce fac eu atunci când mă rog. Domnul să te ajute pe tine și pe toți ceilalți să vă rugați mai bine decât mine!” Apoi începe printr-un sfat foarte important: Este bine să faci din rugăciune prima preocupare dimineața și ultima seara. Păzește-te cu atenție de ideile false, înșelătoare, care spun: „Mai așteaptă puțin. Mă voi ruga peste o oră; mai întâi trebuie să mă ocup de altele.” Aceste gânduri te vor îndepărta de la rugăciune înspre alte treburi, care îți vor capta atenția și te vor acapara încât nu te vei mai ruga în acea zi. Dar cum trebuie să ne rugăm? Martin Luther ne sfătuiește să nu ne lăsăm gândurile să zboare libere, ci să citim versete din Scriptură care să ne îndrepte atenția spre Dumnezeu; de exemplu rugăciunea Tatăl nostru (Mat. 6:9-13) sau cele Zece Porunci (Ex. 20:2-17). El își lua timp să mediteze cu atenție la fiecare verset biblic în parte (de exemplu, fiecare cerere din rugăciunea Tatăl nostru sau fiecare din cele zece porunci), studiind cu atenție cuvintele pentru a le înțelege semnificația. Apoi, descriindu-și propria experiență, el spune că nu trebuie să începem să vorbim de îndată, ci mai degrabă să ascultăm. „Căci chiar Duhul Sfânt ne predică.” Apoi întotdeauna încerca să pună patru întrebări:
Pentru Luther, aceste patru întrebări erau un instrument bun care îl ajutau în rugăciune. Astfel se stabilea o legătură: el asculta și Dumnezeu răspundea. În acest fel, tot ce îl tulbura sau îl mișca putea fi adus înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, iar această rugăciune nu este unidirecțională, ci un adevărat dialog, o conversație cu Dumnezeu. Cei care se roagă speră la un răspuns. Aceasta este adevărata credință în acțiune. Martin Luther scoate în evidență faptul că Însuși Dumnezeu a spus că rugăciunea este o parte esențială a credinței. Însuși Dumnezeu ne-a poruncit să ne rugăm; mai mult decât atât, El a făgăduit să ne răspundă la rugăciuni. El chiar ne-a dat un exemplu despre cum să ne rugăm prin Fiul Său, Isus Hristos: rugăciunea Tatăl nostru. Cei care cer făgăduințele Sale nu vor fi dezamăgiți. De fapt, rugăciunea se aseamănă foarte mult cu comunicarea dintre două persoane care se apreciază reciproc foarte mult. Atunci nu continui să tot bolborosești, ci îți iei timp să asculți. Cu cât vă cunoașteți mai bine, cu atât mai profundă va fi conversația. Pentru Luther rugăciunea era o prioritate și cu cât era mai ocupat, cu atât mai mult se ruga, deoarece dorea să fie în legătură cu Dumnezeu și să Îl implice în tot ceea ce făcea. Adesea Luther a vorbit despre rugăciune și iată câteva citate care îi sunt atribuite lui: „Am foarte multe de făcut astăzi, de aceea am nevoie să mă rog mult.” „Am atâtea de făcut încât petrec primele trei ore în rugăciune pentru a reuși să le fac pe toate.” „Lucrarea unui creștin este rugăciunea.” Cum ne putem ruga Imaginează-ți că faci parte dintr-o familie minunată și locuiți cu toții împreună. Familia ta este alcătuită din părinții tăi, tu, fratele și sora ta, partenerul de viață, dacă ești căsătorit, copii tăi și poate și bunicii, toți locuiți în aceeași casă. Dar... nu vă vorbiți niciodată. Nimeni nu are nimic de spus celuilalt, cu toții vă vedeți de treabă afundați în smartphone. Bucătăria este singurul loc în care se mai întâmplă să dai peste altcineva. Dar altfel, cu toții vă vedeți de treabă. Ar fi aceasta cu adevărat o familie minunată? Cu siguranță că nu. Astăzi știm că pentru a avea fericire și succes – fie în căsătorie, în familie, biserică, educație sau la muncă – comunicarea eficientă este absolut esențială. Se țin multe cursuri la nivel de licență și masterat, multe seminare și programe de instruire în acest domeniu. Într-adevăr, cu cât comunicăm mai bine unii cu alții, cu atât mai bine ne vom cunoaște. Două persoane îndrăgostite par să nu epuizeze niciodată subiectele de discuție atunci când sunt împreună și astfel ajung să se cunoască tot mai bine unul pe celălalt. La fel este și în relația noastră cu Isus. Cum ne-ar putea vorbi dacă noi nu ascultăm? Cum ne putem aștepta să Îl cunoaștem dacă nu îi vorbim? La urma urmei, și tu poți pretinde să cunoști un atlet celebru doar pentru că îl vezi la televizor! Dar a cunoaște pe cineva înseamnă mai mult decât atât. Înseamnă să comunici personal, implică o conversație și o apreciere reciprocă. Felul în care se întâmplă acest lucru, prin diversele rețele sociale sau față în față, nu este cel mai important lucru. Dacă privim la Biblie, vom descoperi cât de mult însemna rugăciunea pentru oamenii din Biblie, cât de „normal” era pentru ei să își împărtășească toate bucuriile și aspirațiile, toate poverile, grijile și chiar supărarea față de Dumnezeu în rugăciune. Cartea Psalmilor conține multe rugăciuni personale scrise de David și de alți autori și ar fi bine să ne luăm timp să medităm la ele. Pentru ei, la fel ca și pentru Luther, reformatorul, rugăciunea era ușa către a petrece o viață întreagă în prezența lui Isus – la fel ca o căsătorie spirituală minunată. Moștenirea noastră Este o scăpare fatală să îți începi ziua fără a vorbi cu Creatorul și fără a căuta la El putere pentru a face față acelei zile. Ellen White scrie: „Dacă Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, a simțit nevoia rugăciunii, cu mult mai mult ființele muritoare, slabe și păcătoase trebuie să simtă nevoia de rugăciune continuă și stăruitoare” (Calea către Hristos, p. 93). Rugăciunea este o modalitate de a arăta cine este în centrul vieții noastre. Prin rugăciune, noi recunoaștem puterea lui Dumnezeu și aducem cererile noastre doar în numele lui Isus! Ah, ce nume! Ce prieten avem în Isus! „El este mai înainte de toate lucrurile și toate se țin prin El” (Coloseni 1:17). Isus este centrul vieții noastre. Isus este Evanghelia. Toate lucrurile au luat ființă prin El. Din aceste motive, Isus ne stă la dispoziție prin intermediul rugăciunii. Moștenirea noastră: “Dumnezeu Fiul cel veșnic S-a întrupat în Isus Hristos. Prin El au fost create toate lucrurile, prin El se descoperă caracterul lui Dumnezeu, se aduce la îndeplinire mântuirea neamului omenesc și lumea este judecată. De-a pururi Dumnezeu adevărat, El a devenit, de asemenea, om adevărat, Isus Hristos. El a fost conceput de Duhul Sfânt și născut din fecioara Maria. El a trăit și a fost ispitit ca orice ființă omenească, dar a exemplificat în viața Lui, în mod desăvârșit, neprihănirea și iubirea lui Dumnezeu. Prin minunile Sale, El a manifestat puterea lui Dumnezeu și a fost recunoscut ca fiind Mesia, Cel Făgăduit de Dumnezeu. De bună voie, El a suferit și a murit pe cruce pentru păcatele noastre și în locul nostru, și a fost înviat din morți, S-a înălțat la cer, ca să slujească în Sanctuarul ceresc în favoarea noastră. El va veni în slavă pentru a aduce eliberarea finală poporului Său și restatornicirea tuturor lucrurilor.” Isa. 53:4-6; Dan. 9:25-27; Luca 1:35; Ioan 1:1-3, 14; 5:22; 10:30; 14:1-3, 9, 13; Rom. 6:23; 1 Cor. 15:3, 4; 2 Cor. 3:18; 5:17-19; Fil. 2:5-11; Col. 1:15-19; Evr. 2:9- 18; 8:1, 2.2 Întrebări pentru discuție: Dacă sunt prea multe întrebări pentru timpul alocat, alegeți doar întrebările ce considerați că vor fi cele mai benefice pentru grupul vostru.
Întrebări personale: Rugăciunea trebuie să ne schimbe pe noi, atitudinea noastră, etc. sau are scopul de a schimba lumea și ce se află în jurul nostru? Făgăduința lui Dumnezeu pentru tine: „Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga și va căuta Fața Mea și se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul și-i voi tămădui țara.” Apoi El adaugă: „Ochii Mei vor fi deschiși de acum, și urechile Mele vor fi cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta” (2 Cron. 7:14-15). De fapt Domnul spune: „Vreau să te vindec și să te iert, dar aștept să te smerești și să te rogi.” 1J. J. Pelikan, H. C. Oswald & H. T. Lehmann, Eds., Luther's Works, ediție americană, vol. 43. “Devotional Writings II” (Philadelphia: Fortress Press, p. 193-211). 2Conferința Generală a Adventiștilor de Ziua a Șaptea, Cele 28 de doctrine fundamentale ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Le poți găsi pe www.adventist.ro Ziua 4 Biserica, o preoție a tuturor credincioșilor Suntem uniți, suntem una – și toți suntem iubiți de Dumnezeu! Cine sunt eu? Numele meu și CNP-ul sunt trecute în buletin. Desigur, acolo mai este și o poză cu mine. Numele mi-a fost dat de părinții mei, iar CNP-ul mi-a fost atribuit de către stat. Pentru a face cumpărături online sau pentru rețelele sociale, eu pot alege ce nume de utilizator să folosesc. Pot să aleg fără probleme și pot să mă autentific cu o parolă la alegere. Când joc jocuri pe internet, îmi pot crea o cu totul altă identitate și un alt caracter pentru mine. Acolo pot să fiu cine îmi doresc să fiu: de succes și puternic, inteligent și invincibil, atractiv și interesant. Dar cine sunt eu cu adevărat? Sunt cel care aș vrea să fiu, cel la care visez să fiu în timp, dar privesc cu nostalgie la alții care par să aibă tot ce am visat eu? Sau sunt persoana de care vreau să scap din nou și din nou? Cel care mă deranjează atât de mult pentru că dintr-o dată nu mă mai recunosc în ce gândesc sau ce fac? Orice am face, această întrebare ne va urmări atât cât vom trăi. Istoric Adesea Luther își punea următoarele întrebări: Sunt doar un călugăr neînsemnat din ignoranta Germanie, așa cum m-au descris papii de la Roma? Sunt eu instigatorul cetelor de țărani care și-au pus toată încrederea în mine în răzvrătirea lor față de conducerea iobăgiei apăsătoare? Sunt eu eroul poporului primit cu entuziasm de oameni pentru că am cerut ca Biserica Romano Catolică să îndeplinească reformele care au fost cerute și de majoritatea prinților germani? La acea vreme, societatea se împărțea în trei clase prezente peste tot în viața publică. Erau cei care aveau doar puțin sau nimic, de obicei fermieri, țărani și meșteșugari. Deasupra lor erau preoții, ca lideri religioși, iar sus de tot era nobilimea, conducătorii seculari. Aceste diferențe erau vizibile chiar și în biserică: cei din clasa aristocrată aveau scaune speciale în loje regale, numite Schwalbennester (sau cuiburi de rândunea). Preoțimea își avea locul în partea din față a bisericii, în strană, cu scaune meșteșugite maiestuos, numite scaune arhierești. Toți ceilalți rămâneau în picioare în nava sau în holul central. Era o societate foarte segregată. De aceea, lui Luther i se permitea foarte rar să își viziteze protectorul, prințul Frederic cel Înțelept, deși locuiau la o depărtare de doar un kilometru. Întreaga societate, dar și biserica, suferea din cauza segregării. Distincția între clase îți dicta ce haine aveai voie să porți, dar și ce aveai voie să mănânci. Acest lucru modela și felul în care Îl vedeau mulți oameni din acele vremuri pe Dumnezeu, deoarece biserica și preoțimea susțineau că Dumnezeu stabilise această ordine și nimeni nu îi era permis să se schimbe – acela îți era destinul! În 1520, Luther a publicat bine cunoscutul lui tratat On the Freedom of a Christian [Despre libertatea creștinului]. Acolo el prezintă o nouă ordine și un nou model de societate creștină. Luther declara: „Un creștin este cel mai liber domn dintre toți și nu este supus nimănui; un creștin este cel mai diligent slujitor al tuturor și supus nimănui.”1 La o primă privire, această declarație pare să se contrazică. Dar pentru acele vremuri, o astfel de afirmație dialectică era o invitație la dialog, avea ca scop să stârnească discuții publice. De aceea putem înțelege mai bine de ce Luther a ales o afirmație de acest fel pentru a prezenta una din declarațiile centrale ale Reformei într-un cerc nu foarte restrâns de oameni educați. Prima declarație se referă la viața unui creștin care a fost eliberat de Dumnezeu ca să trăiască o viață nouă; a doua se referă la relația cu semenii. Creștinul care a fost acceptat de Dumnezeu și a fost făcut liber, care nu mai este prins în lupta disperată – și în final întotdeauna fără succes – de a se defini și a se afirma, poate vedea și poate înțelege preocupările și nevoile celorlalți. Acest creștin nu trebuie să mai fie preocupat de a găsi sensul și scopul vieții sale. Ci el este liber să slujească și să își ajute semenii în mod creativ și poate da mai departe dragostea pe care și el a primit-o de la Dumnezeu. Așa ar trebui să fie în biserică. Tocmai această înțelegere a dragostei lui Dumnezeu și a conceptului despre biserică pa care Luther o avea au fost redate de Lucas Cranach în renumita pictură Altarul Reformei. Cranach a pictat o masă rotudă, în contrast cu mesele lungi la care se servea masa în acele vremuri. Cea mai importantă persoană stătea în capul mesei și cel mai neînsemnat, cel mai sărac era trimis cât mai departe, la piciorul mesei. Dar masa rotundă nu avea nici căpătâi, nici picior. Cu toții erau egali. Chiar și Iuda, care deja era cu un picior afară, gata să își părăsească grupul, stătea alături de Isus. Lângă Isus, de cealaltă parte, îl vedem pe apostolul Ioan și în partea dreaptă a picturii îl vedem chiar pe Luther. Acum nu mai era reprezentat ca un călugăr și nici ca profesor universitar, ci ca „Junker Jörg” („cavalerul George”). Așa a arătat el în perioada în care a trăit sub o identitate falsă în castelul din Wartburg. Luther stă la masă cu Isus, la cină, ca un cetățean oarecare. Lucas Cranach cel Tânăr îi dă paharul cu vin pentru a se împărtăși. Cranach este reprezentat în haine de nobil pentru a demonstra că în ochii lui Dumnezeu, nu există diferențe în ierarhia socială. În prezența lui Isus, nimeni nu este primul sau cel din urmă, nu există aristocrație sau cetățean de rând, ci doar copii ai lui Dumnezeu. Nici restul fețelor reprezentate la acea masă a împărtășirii nu sunt niște fețe anonime. Toți erau cetățeni bine cunoscuți ai orașului. De exemplu, printre ei era renumitul Melchior Lotter, care tipărea cărți și care a tipărit multe din scrierile lui Luther. În prezența lui Isus, biserica și societatea sunt unite.
La dedicarea bisericii din castelul din Torgau, prima construcție bisericească a noului potestantism, Martin Luther a descris „serviciul de închinare” ca o ocazie în care îi slujim lui Dumnezeu, dar și în care Dumnezeu ne slujește nouă, ființelor umane. De exemplu, în predica lui el spunea că biserica era consacrată lui Isus Hristos pentru scopul unic de a fi un loc în care Domnul să le vorbească celor adunați acolo prin Sfintele Scripturi, iar credincioșii îi vorbeau Lui prin rugăciuni și cântece de laudă. La serviciile de închinare se adună diferiți oameni, de la cei fără educație la cei care purtau responsabilități mari la locul de muncă și în societate. Acolo vin oameni care dintotdeauna au trăit în acel loc, dar și refugiați din alte țări – aceasta este biserica. În închinare, Dumnezeu nu face diferențe și ne vorbește fiecăruia fără discriminare. Cu toții putem să Îl înțelegem. Răspundem împreună – într-un singur glas – atunci când cântăm și ne rugăm. Poate pare că lumea este întoarsă pe dos. Dar orice criteriu care în alt context ne-ar separa, vârstă, sex, naționalitate, bogăție și averi, educație, etc., în biserică, cu toții suntem una – pentru că Dumnezeu ne iubește și ne-a creat pe fiecare. Aceasta este o formă cu totul nouă de libertate – darul libertății care vine din Evanghelie. Luther experimentase această libertate. La naștere el a primit numele „Martin Luder.” În limba germană, „Luder” nu este un nume prea frumos, din contră, numele descrie o persoană cu o reputație discutabilă. De aceea – urmând tradiția vremii – Luther și-a dat un nume nou. Cam prin anul 1512, el a început să se prezinte ca „Eleutherios.” La origine, cuvântul provine din greacă – limba Noului Testament – și înseamnă „cel care este liber.” Mai târziu a folosit doar forma abreviată, numindu-se „Luther”. Noul lui nume era o trimitere înspre noua lui viață în Hristos. El fusese eliberat, experimentase Evanghelia în propria lui viață și căuta părtășia celor care aveau aceeași experiență. Cum putem fi cu toții una Te-ai întâlnit vreodată cu cineva și ți-ai dat seama de îndată că acea persoană este creștină, un tovarăș de credință? Asta pentru că adevărata unitate creștină se bazează pe principiul unei vieți noi în Hristos. Se bazează pe trupul spiritual nevăzut al lui Hristos, alcătuit din credincioși – nu o denominațiune, ci toți credincioșii din întreaga lume. Yüklə 275,3 Kb. Dostları ilə paylaş:
|