2017 Săptămâna de rugăciune a tinerilor Temă

Ce este născut din carne este carne, și ce este născut din Duh este duh. Nu te mira că ți-am zis: „Trebuie să vă nașteți din nou.” (Ioan 3:6-7)

În versetul de mai sus vedem că Isus îi spune lui Nicodim că trebuia să se nască din nou. Duhul Sfânt este agentul acestei nașteri din nou. Fără Duhul Sfânt, tu nu îi poți aparține lui Hristos (vezi Romani 8:9). Chemarea lui Dumnezeu ne unește într-un singur trup, prin singurul Duh.

Biserica este locul în care putem vedea într-un mod special că Isus este chiar aici cu noi. Sunt sigur că și tu ai fost mișcat profund de un cântec, de o predică, de o discuție de la Școala de Sabat sau de părtășia cu alți membrii din biserică. În acele momente simți că Isus este chiar acolo cu tine. Acesta a fost scopul Lui atunci când a înființat biserica. Ucenicii Lui au avut aceeași experiență în trecut.

Dar poate vei vrea să spui: eu la asta visez, dar ce simt eu în biserică este cu totul diferit. Sunt certuri și lupte pentru poziții de influență, putere și posturi oficiale. Am simțământul că nu mă iau în serios pe mine și întrebările mele. Îmi doresc atât de mult să simt părtășia cu Isus, dar văd atât de puțin din dragostea Sa în biserică. Din nefericire, uneori acest lucru este adevărat. E ca și cum ai conduce o mașină cu frâna de mână trasă. Dacă nu ți s-a întâmplat niciodată, poți să încerci. Dacă nu ai lăsat frâna de mână, îți va fi greu să ajungi undeva. Vei simți că ceva te ține pe loc. La un moment dat, va începe să iasă fum de la roți și vei simți un miros înțepător. Care crezi că este problema? Roțile nu se pot mișca libere și, în consecință, o mașină în stare perfectă de funcționare devine practic un obiect inutil.

Care este soluția? Să învățăm prima lecție din Evanghelie! Cu toții suntem una în dragostea lui Dumnezeu și harul pe care El ni-l dă gratuit este pentru toți cei care cred. Unitatea în rândul credincioșilor este un subiect important în Biblie. A fost atât de important încât Isus s-a rugat pentru acest lucru chiar înainte de cruce.

După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer și a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să te proslăvească pe Tine, 2 după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viața veșnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu, 3 Și viața veșnică este aceasta: să te cunoastă pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu. ... Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. 20 Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu, în Tine, ca și ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. (Ioan 17:1-3, 20-21)

Pavel ne reamintește că Domnul este cel care pregătește inimile ca să răspundă Evangheliei cu o credință salvatoare. Să privim la două versete biblice:

El ne-a mântuit și ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veșnicii (2 Timotei 1:9).

Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu și asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel (Fapte 16:14).

Pentru a putea avea unitate de credință trebuie mai întâi să îi înțelegem importanța. Trebuie să punem în practică toate calitățile care o mențin. Trebuie să ne străduim să o protejăm și să o păstrăm – pentru Hristos a fost atât de importantă încât a murit pentru ca noi să o putem avea! Toți credincioșii adevărați primesc mântuirea pe care Hristos o oferă doar prin har, prin credință. Noi nu trebuie să facem nimic altceva decât să acceptăm darul fără plată care ne este oferit – darul dragostei. Dacă știi că ești iubit, atunci și tu te poți iubi pe tine și ai libertatea să crești și să te dezvolți, să devi cine ești cu adevărat. Dacă știi că ești iubit, atunci te simți liber să îi iubești pe ceilalți necondiționat, la fel cum Dumnezeu îi iubește necondiționat. În umblarea noastră zilnică a credinței, noi creștem și ne maturizăm ca și creștini și în dragostea noastră unii pentru alții. Atunci vom avea unitate de credință. Pavel vorbește despre acest lucru în Efeseni 4:13 (sublinierile autorului): „Până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos.” Pe măsură ce creștem în credință, unitatea va fi mai puternică. Aceasta este unitatea pe care o vom obține pe deplin când îl vom vedea pe Isus, nădejdea mântuirii noastre.

Tocmai de aceea, noi, ca și creștini, cântăm „Sfântă speranță”

Sfântă speranță-n inimă purtăm

Că Domnul vine în curând!

Credința-aceasta de la El aflăm,

Întemeiați pe-al Său Cuvânt!

Timpul este împlinit,

Orice om va fi zorit!

Dați de veste cât e har:

Aleluia, vine iar!

Sfântă speranță-n inimă purtăm,

El ne-a promis și va veni!
Sfântă speranță azi ne dă puteri

Să-nfrângem nori de rătăciri;

Ea ne consacră sfintei Sale vreri

Și din păcat dă izbăviri!

Prindeți azi solia ei

Pe-al iubirii Lui temei,

Căci Isus, Cel plin de har,

Aleluia, vine iar!

Sfânta speranță-i plină de puteri,

În orice timp, în orice loc! (Imnuri creștine AZS, #497)²

Moștenirea noastră

Biserica aduce laolaltă tot felul de oameni, cu trecuturi diferite. Când membrii se concentrează pe Isus, atunci se simte unitatea și părtășia. Ellen White ne explică secretul adevăratei unități: „Secretul adevărati unități în biserică și în familie nu este diplomația, administrarea sau efortul supraomenesc de a învinge greutățile – deși acestea trebuie făcute – ci unirea cu Hristos. Cu cât sutem mai aproape de Hristos, cu atât vom fi mai aproape unul de altul. Dumnezeu este slăvit când poporul Său este unit în acțiune armonioasă” (Căminul adventist, p. 179, eng). În casa lui Dumnezeu toți suntem egali. Toți suntem copii ai aceluiași Dumnezeu. A vă urî și a vă antipatiza unii pe alții înseamnă a urî și a antipatiza chipul lui Dumnezeu în altă persoană. Iubirea și pacea, armonia și buna cuviință, ordinea și organizarea sunt valori și idealuri de mare valoare pentru misiunea noastră, care aduc asigurarea că vom rămâne uniți în trimiterea care ne-a fost dată – în lucrarea noastră de bază. Părtășia dintre credincioși trebuie să treacă dincolo de simpla prezență la biserică. Implicarea totală în viața și misiunea bisericii va ajuta la unirea bisericii.

Moștenirea noastră: “Biserica este comunitatea credincioșilor care recunosc și mărturisesc pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor. În continuarea poporului lui Dumnezeu din timpurile Vechiului Testament, suntem chemați să ieșim din lume, să ne strângem laolaltă pentru rugăciune, pentru comuniune, pentru învățarea Cuvântului, pentru celebrarea Sfintei Cine, pentru slujirea întregii omeniri și pentru proclamarea pe plan mondial a Evangheliei. Biserica își trage autoritatea de la Hristos, care este întruparea Cuvântului, și din Sfintele Scripturi, care sunt Cuvântul scris. Biserica este familia lui Dumnezeu; adoptați de El și devenind copiii Lui, membrii ei trăiesc pe baza noului legământ. Biserica este corpul lui Hristos, o comunitate a credinței, al cărei Cap este Isus Hristos. Biserica este mireasa pentru care Hristos a murit, ca El să poată s-o sfințească și s-o curățească. La întoarcerea Sa în triumf, El va prezenta Sieși o biserică glorioasă, credincioasă în decursul tuturor veacurilor, răscumpărată cu sângele Său, neavând vreo pată sau zbârcitură, ci sfântă și fără prihană. Gen. 12:1-3; Exod. 19:3-7; Mat. 16:13-20; 18:18; 28:19, 20; Fapte 2:38-42; 7:38; 1 Cor. 1:2; Efes. 1:22, 23; 2:19-22; 3:8-11; 5:23-27; Col. 1:17, 18; 1 Petru 2:9.”³

Întrebări pentru discuție:

Dacă sunt prea multe întrebări pentru timpul alocat, alegeți doar întrebările ce considerați că vor fi cele mai benefice pentru grupul vostru.

1. 
   Ce înseamnă unitatea?
   
2. 
   De ce este important să existe unitate la școală? La locul de muncă? În comunitate? În cercurile sociale?
   
3. 
   Ținând cont de toate diferențele noastre, cum putem fi uniți ca biserică? Pot conviețui unitatea și învățătura sănătoasă? Cum putem totuși să avem o învățătură sănătoasă și în același timp să ne unim cu alții care nu au credința noastră?
   

Întrebări personale:

1. 
   Cum poți crea unitate în căminul tău, în căsnicie, familie, biserică, comunitate, școală, etc?
   
2. 
   Cercetează-te și cere-I lui Dumnezeu să îți arate ce trebuie să faci pentru a ajuta la crearea unității în toate situațiile.
   

Făgăduința lui Dumnezeu pentru tine:

Isus s-a rugat pentru tine ca să fii una cu El, așa cum El este una cu Tatăl. Citește Ioan 17:20-26:

Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu, în Tine, ca și ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem una – Eu în ei și Tu în mine –, pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.

Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău și li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu să fiu în ei.”

¹Henry Wace and C. A. Buchheim, First Principles of the Reformation, London: John Murray, 1883. Extras de la http://sourcebooks.fordham.edu/mod/luther-freedomchristian.asp.

²Imnuri creștine (2013). București: Editura Viață și Sănătate.

³ Conferința Generală a Adventiștilor de Ziua a Șaptea, Cele 28 de doctrine fundamentale ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Le poți găsi pe www.adventist.ro

Ziua 5

Cina Domnului, moment de părtășie și reînnoire

Aproape de Isus

Îți mai aduci aminte simțământul pe care l-ai trăit ultima dată când te-ai simțit singur și părăsit? Poate unul din visele tale ți-a fost spulberat. Ai picat un test și totul s-a năruit, deși testul părea să fie atât de ușor. Sunt sigur că voi reuși cumva, te-ai gândit tu, dar iată rezultatul! Poate prietena ta cea mai bună tocmai ți-a întors spatele și s-a încheiat totul între voi. Ea, dintre toți oamenii, cea în care întotdeauna ai avut încredere, a răspândit tot felul de zvonuri pe rețelele sociale și nu doar că le-a spus tuturor că ai picat testul, dar pe deasupra le-a mai spus că dintotdeauna ai fost un eșec total. Un exemplu perfect de hărțuire în mediul online și nu poți face nimic. Acum toți cred că ești o incompetentă. Îți mai aduci aminte acel simțământ? Sau poate chiar acum simți aceste lucruri – bârfită în fața celorlalți, expusă și respinsă? Doare foarte tare să crezi că nu valorezi nimic. Apoi începi să îți dai seama cât ești de singură. Foarte singură. Tot ce ți-a rămas e dorința de a fi iubită și acceptată.

Istoric

Călugăr fiind, Luther a experimentat aceste simțăminte de respingere. El a simțit că Dumnezeu juca un joc crud cu el. Poate chiar și-a spus: Cum poate spune Dumnezeu că El este un Dumnezeu al dragostei? Prețul pe care Îl cere pentru acea dragoste este atât de mare încât nimeni nu îl poate plăti: nu pot păzi poruncile lui Dumnezeu. Încerc, dar eșuez din nou și din nou și de aceea sunt condamnat să rămân în păcat. Îmi este teamă.

În biserica medievală, mulți oameni se temeau de Dumnezeu, de moarte și de faptul că Dumnezeu îi abandonase. Biserica s-a folosit de aceste temeri pentru a-și umple vistieriile. Existau indulgențe pentru iertarea păcatelor, pe care le cumpărai cu bani. Se spune că exista o vistierie a faptelor bune și a meritelor, în special ale oamenilor foarte evlavioși, sfinții, vistierie administrată de biserică – din această vistierie puteai cumpăra indulgențe. Oamenii erau dispuși să plătească mulți bani pentru aceste indulgențe – doar din teamă. Mare parte din cele 95 de teze ale dr. Martin Luther, afișate pe ușa bisericii din Wittenberg la data de 31 octombrie 1517 criticau practica colectării de indulgențe pentru păcate.

Cu ce a înlocuit Luther indulgențele? Cu o nouă înțelegere a Cinei Domnului care elimina nevoia de orice indulgențe: Cina Domnului conform exemplului biblic. De-a lungul secolelor, Cina Domnului a devenit un instrument al puterii pentru biserică. Doar preoțimea avea dreptul să primească pâinea și vinul, simbolurile comemorării suferinței și morții lui Isus. Membrilor de rând ai bisericii, persoanelor laice, nu li se permitea să primească vinul de la Cina Domnului. Motivul: exista pericolul ca unii laici să verse sângele prețios al lui Isus! De parcă unui preot nu i s-ar fi putut întâmpla. Dar nu se merita să își asume acest risc pentru adunare. Deja exista un perete, numit jubeu, care separa adunarea de restul preoților care sărbătoreau Cina Domnului, în strana bisericii. Este reprezentat chiar momentul descris în Ioan 13, începând cu versetul 21. Isus a spus: „Unul din voi Mă va vinde.” Apoi ucenicii au întrebat: „Doamne, cine este?” Isus le-a spus că va fi unul din cei cărora le va da o bucată de pâine. Apoi i-a întins o bucățică lui Iuda, dar ucenicii tot erau nesiguri. În această incertitudine, vedem un tânăr care stă în afara cercului și care se întinde pentru a da paharul de vin (este Lucas cel Tânăr). El îi dă paharul lui Martin Luther. Prin aceasta, pictorul a reprezentat una din cele mai profunde experiențe emoționale ale Reformei. Umilirea membrilor laici la Cina Domnului trebuia să ia sfârșit. Și totuși, majoritatea nu înțelegeau ce se petrecea la Cina Domnului. Totul se oficia în limba latină. Pentru că nimeni nu înțelegea, cuvintele latine care erau rostite pentru a dedica pâinea pentru împărtășire, „Hoc est corpus meum”, care înseamnă „Acesta este trupul Meu,” au rămas întipărite în multe limbi ca „hocus-pocus”, cuvinte folosite în legătură cu ceva de neînțeles, tainic sau chiar fals.

Reformatorii au pus capăt acestei confuzii. Cu 100 de ani înainte, reformatorul ceh, Jan Hus, le prezentase deja oamenilor practica sărbătoririi Cinei Domnului atât cu vinul cât și cu pâinea, urmând exemplul biblic. Acum se mai adăuga și faptul că euharistia se oficia în limba germană, limba poporului, pentru ca toți să poată înțelege. Astfel, adunarea nu mai era doar un spectator, ci devenea un participant activ, alăturându-se la sărbătoarea Cinei Domnului. Astăzi nu ne putem imagina ce a însemnat acest lucru pentru membrii simpli ai bisericii. Acum veneau la biserică și luau și ei parte la slujbă, stând la masă cu Isus la Cina Domnului reprezentată pe Altarul Reformei. Putea exista ceva mai minunat decât atât?

Pentru Luther, Cina Domnului nu este doar o aducere aminte, ci un eveniment care se întâmpla atunci și acolo. Ne putem da seama cât de inspirat a fost pictorul de acest fapt văzând că Cina Domnului nu este redată printr-o scenă care să ne amintească de Palestina de pe vremuri. Dacă privim pe fereastra din fundal, putem vedea un peisaj tipic Saxoniei, din Germania, cu un castel, un munte și un stejar. Pentru fiecare observator este clar faptul că Cina Domnului este despre mine. Sunt eu aproape de Isus?

Cum înțelegea Martin Luther Cina Domnului

Luther a avut un vis măreț. El era atât de entuziasmat de vestea bună a Evanghelie încât credea că și ceilalți oameni vor simți la fel atunci când vor studia Cuvântul lui Dumnezeu. El spera că îi poate ajuta pe alții să aibă aceeași experiență a îndreptățirii prin credință pe care a avut-o el pe când era în micuța lui cameră de studiu din Mănăstirea Neagră din Wittenberg. Într-adevăr, el spera ca în final evreii să Îl recunoască pe Hristos ca Mesia.

Dar din nefericire, s-a întâmplat chiar opusul. După înființarea primelor biserici protestante, politica imperiului a început să hotărască cursul evenimentelor. Împăratul și papa își propuseseră să îl potolească pe acest tânăr eretic. Dar prințul Frederic cel Înțelept l-a luat sub protecția lui. Deoarece prințul era unul din cei trei reprezentanți mai importanți ai Sfântului Imperiu Roman al națiunii germane, biserica Romei și papa întotdeauna au trebuit să îl trateze cu respectul cuvenit pe prințul Frederic la întâlnirile imperiale. Dar tensiunile politice rămâneau. În această fază, sărbătorirea Cinei Domnului conform Bibliei a devenit unul dintre cele mai importante simboluri ale mișcării reformatoare. Peste tot pe unde nobilimea, cetățenii de rând și foștii preoți sărbătoreau Cina Domnului împreună se înființau biserici noi. Acelea erau locurile în care omul putea intra în prezența lui Isus. Reformatorul Luther dorea să fie aproape de Isus la Cina Domnului și de asemenea să confirme că drumul înspre reformă pe care pornise era cu adevărat unul bun.

Pentru Luther era foarte important ca în biserica reformată să nu se practice tot atâtea sacramente câte se practicau în vechea Biserică Catolică. El spunea că doar acele ritualuri simbolice pe care Însuși Hristos ne-a poruncit să le facem și pentru care găseam în Cuvântul lui Dumnezeu cuvinte clare de instituire, rostite chiar de Isus, să fie obligatorii pentru biserică.

Cum putem fi aproape de Isus?

“Ca adventiști de ziua a șaptea, noi credem că Cina Domnului este o aducere aminte și că pâinea și vinul sunt simboluri ale trupului frânt și al sângelui vărsat al lui Isus. Toți membrii bisericii ar trebui să participe la această împărtășire sfântă pentru că, prin Duhul Sfânt, „Hristos Se întâlnește cu poporul Său și îi dă puteri prin prezența Sa. Se poate ca mâini și inimi întinate să servească Cina, totuși Hristos servește pe copiii Săi. Toți cei care vin cu credință legată de El vor fi foarte mult binecuvântați. Toți cei care neglijează aceste ocazii de privilegii dumnezeiești vor pierde. Despre ei se poate spune foarte bine: ‘Voi nu sunteți cu toții curați’” (E.G. White, Hristos Lumina Lumii, p. 656).¹

La Cina Domnului, noi Îl simțim pe Mântuitorul nostru, Hristos, într-un mod special. În acest act solemn, citim că Însuși Isus a vorbit și cuvintele Lui sunt scrise în Luca 22:19-20: „Să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea.” Acesta nu este un concept sau o învățătură cu privire la care putem avea păreri diferite. Este o poruncă precisă a lui Isus și apoi pâinea și vinul sunt împărțite printre noi, așa cum ne-a spus Isus să facem. Când avem pâinea și vinul în gură, atunci simțim o apropiere de Isus pe care rar o mai putem simți. Aproape am putea spune că prin Cina Domnului, noi Îl simțim pe Isus prin toate cele cinci simțuri – în toată ființa noastră.

Cina Domnului trebuie să fie un moment de bucurie, nu unul de tristețe. Obiceiul spălării picioarelor ne oferă ocazia să ne auto-examinăm, să ne mărturisim păcatele, să lăsăm la o parte diferențele și să iertăm. Pentru că au primit asigurarea că vor fi curățați prin sângele Mântuitorului, credincioșii sunt gata să intre în acea comuniune specială cu Domnul lor. Ei se duc la masa Lui cu bucurie, stând în lumina salvatoare, nu în umbra crucii, gata să sărbătorească biruința răscumpărătoare a lui Hristos (Seventh-day Adventists Believe, p. 229).³

Semnificația Cinei Domnului

Cina Domnului înlocuiește sărbătoarea pascală din vremea vechiului legământ. Paștele și-a văzut împlinirea atunci când Hristos, Mielul pascal, și-a dat viața. Chiar Isus, înainte de moartea Sa, a instituit această înlocuire, marea sărbătoare a Israelului spiritual în noul legământ. Astfel, rădăcinile multora din simbolurile de la Cina Domnului se trăgeau din serviciul pascal.
Moștenirea noastră
Nu rata nici o ocazie de a participa la sărbătoarea Cinei Domnului. Este un moment când poți simți harul lui Dumnezeu. Noi suntem mântuiți prin har, prin credință. Tocmai de aceea ni se cere să facem aceste lucruri în amintirea lui Isus. Oricine crede în Isus este invitat să participe în mod deschis. În cartea Seventh-day Adventists Believe, pag. 231, citim:

„Într-o lume plină de conflicte și dezbinare, participarea noastră colectivă la aceste sărbători contribuie la unitatea și stabilitatea bisericii, demonstrând adevărata comuniune cu Hristos și unul cu celălalt. Punând accent pe această comuniune, Pavel spunea: ‘Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtășirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea împărtășirea cu trupul lui Hristos?’”

„Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulți, suntem un trup; căci toți luăm o parte din aceeași pâine” (1 Cor. 10:16, 17).

Aici se face referire la faptul că pâinea aceasta este ruptă în multe bucăți, date mai apoi fiecărui credincios și după cum toate aceste bucăți provin dintr-o singură pâine, tot așa și credincioșii care iau parte la serviciul de împărtășire sunt uniți în El, al cărui trup frânt este reprezentat aici de pâinea frântă. Fiind împreună părtași la această rânduială, creștinii arată în mod public că ei sunt uniți și că aparțin unei mari familii, al cărui cap este Hristos (Comentarii biblice AZȘ, rev. ed., vol. 6, p. 746, eng).⁴

“Toți membrii bisericii ar trebui să participe la această împărtășire sfântă pentru că, prin Duhul Sfânt, „Hristos Se întâlnește cu poporul Său și îi dă puteri prin prezența Sa. Se poate ca mâini și inimi întinate să servească Cina, totuși Hristos servește pe copiii Săi. Toți cei care vin cu credință legată de El vor fi foarte mult binecuvântați. Toți cei care neglijează aceste ocazii de privilegii dumnezeiești vor pierde. Despre ei se poate spune foarte bine: ‘Voi nu sunteți cu toții curați’” (E.G. White, Hristos Lumina Lumii, p. 656; cf. p. 661).⁵

La masa Domnului, noi avem cel mai puternic și profund simțământ de comunitate. Aici avem o bază comună, iar barierele care ne separă dispar. Aici ne dăm seama că deși în societate suntem foarte divizați, în Hristos găsim tot de ce avem nevoie pentru a ne uni. În timp ce dădea paharul pentru Cină, Isus le-a încredințat ucenicilor Lui un legământ nou. El a spus: „Beți toți din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului cel nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor” (Mat. 26:27; cf. Luca 22:20). După cum legământul cel vechi era validat de sângele jertfelor de animale (Ex. 24:8), noul legământ era validat de sângele lui Hristos. Prin această orânduială credincioșii își reînnoiesc angajamentul de loialitate față de Hristos, recunosc din nou că sunt parte a unei înțelegeri minunate prin care, în Isus, Dumnezeu s-a legat de omenire. Ca parte a acestui legământ, ei au motiv de sărbătoare. Astfel, Cina Domnului este atât o aducere aminte cât și o recunoștință pentru încheierea legământului veșnic de har. Binecuvântările primite sunt direct proporționale cu credința participanților.”

Moștenirea noastră: „Cina Domnului este o participare la simbolurile trupului și sângelui lui Isus, ca o expresie a credinței în El, Domnul și Mântuitorul nostru. În această experiență a comuniunii, Hristos este prezent pentru a Se întâlni cu poporul Său și a-l întări. Împărtășindu-ne cu bucurie, noi vestim moartea Domnului până ce El va reveni. Pregătirea pentru Cina Domnului cuprinde cercetarea de sine, pocăința și mărturisirea. Învățătorul a rânduit serviciul spălării picioarelor, care înseamnă o reînnoire a curățirii, o expresie a dispoziției de a sluji unul altuia în umilință, asemenea lui Hristos, și de a uni inimile noastre în dragoste. Serviciul Cinei este deschis tuturor credincioșilor creștini.” Mat. 26:17-30; Ioan 6:48-63; 13:1-17; 1 Cor. 10:16, 17; 11:23-30; Apoc. 3:20.”⁶