3. Civilizaţia greco-romană în zona danubiano-pontică Spaţiul carpato-danubian în epoca post-romană şi medievală



Yüklə 410,81 Kb.
səhifə4/5
tarix07.08.2018
ölçüsü410,81 Kb.
#68281
1   2   3   4   5

PROGRAMUL DE CERCETARE NR. 5



  1. Denumire: NUMISMATICĂ ANTICĂ, BIZANTINĂ, MEDIEVALĂ, ISLAMICĂ ŞI MODERNĂ

  2. Coordonator: dr. Eugen Nicolae, CŞ I

  3. Scop: conservarea şi creşterea colecţiei numismatice; identificări şi expertize în sprijinul cercetării arheologice şi istorice; studii şi cercetări de numismatică şi discipline înrudite.

  4. Rezultate scontate: vezi proiectele de cercetare

  5. Modul de valorificare a rezultatelor: fişe, inventare, rapoarte, cataloage, repertorii, expoziţii, comunicări, studii, monografii.

  6. Durata: permanent

  7. Proiectele de cercetare propuse în acest program


PROIECTUL NR. 1


  1. Denumire: Identificare, inventariere, evidenţă şi expertiză numismatică

  2. Coordonator: Theodor Isvoranu (CS III).

  3. Colectivul de cercetare: dr. Eugen Nicolae (CS I), dr. Aurel Vîlcu (CS I), dr. Theodor Isvoranu (CS III). Participanţi permanenţi: dr. Mihai Dima (CS III).

  4. Termen de realizare: temă cu caracter permanent; realizarea se face în funcţie de cantitatea de monede rezultate din săpături, de achiziţii şi solicitări de expertiză interne şi externe, de posibilităţile de deplasare în ţară şi peste hotare.

  5. Scop: reorganizarea colecţiilor existente pe baza principiilor moderne; evidenţa (inventare, fişe, note informative) şi sistematizarea informaţiei; prelucrarea materialului numismatic predat de şantierele arheologice; expertize şi schimburi de informaţii cu alte instituţii din ţară şi din străinătate.

  6. Material şi metode de lucru: colecţii numismatice, piese recoltate din săpături sau provenind din descoperiri întâmplătoare, arhive ştiinţifice, bibliografie; identificare-catalogare-repertoriere, măsurători şi analize.

  7. Rezultate scontate: introducerea în circuitul ştiinţific a documentelor numismatice.

  8. Valorificarea rezultatelor:

  • Eugen Nicolae: trimestrul IV – minimum 60 de piese lucrate.

  • Aurel Vîlcu: trimestrul IV – minimum 100 de piese lucrate.

  • Theodor Isvoranu: trimestrul I – minimum 60 de piese lucrate.

Participanţii permanenţi vor participa la prelucrare de material provenind din săpături arheologice şi colecţii, la expertize şi schimburi de informaţii, în funcţie de solicitările punctuale înregistrate în cursul anului.

(Pentru celelalte trimestre vezi Proiectul nr. 2)



  1. Colaborări în ţară:

- muzeele judeţene, Cabinetul Numismatic al Bibliotecii Academiei Române Colaborări în străinătate:

  • cu instituţiile din Chişinău – Institutul Patrimoniului Cultural; Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei; Muzeul de Etnografie şi Istorie Naturală; Societatea de Genealogie, Heraldică şi Arhivistică „Paul Gore”; Societatea Numismatică din Republica Moldova; Şcoala Antropologică Superioară; Agenţia Arheologică Naţională; Universitatea de Stat – în cadrul acordului de colaborare dintre Academia Română şi Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova

  • cu laboratorul AOROC-Ecole Normale Superieure, prof. Georges Depeyrot

  • Bugetul solicitat:

  1. Alte subvenţii de cercetare:-



PROIECTUL NR. 2



  1. Denumire: Numismatică antică, bizantină, medievală, islamică şi modernă

  2. Coordonator: dr. Aurel Vîlcu (CS I).

  3. Colectivul de cercetare: dr. Eugen Nicolae (CS I), dr. Aurel Vîlcu (CS I), dr. Theodor Isvoranu (CS III). Participanţi permanenţi: doctoranzii Florin Ciulavu, Dan Vasilescu, Paul Dumitrache, Marius Blasko; dr. Mihai Dima (CS III).

  4. Termen de realizare: temă cu caracter permanent.

  5. Scop: valorificarea prin publicare a colecţiilor existente şi a materialului numismatic rezultat din cercetări arheologice.

  6. Material şi metode de lucru: colecţii numismatice, piese recoltate din săpături sau provenind din descoperiri întâmplătoare, arhive ştiinţifice, bibliografie; analiză epigrafică, iconografică şi stilistică, comparaţii de ştanţe, analize metalografice şi statistice.

  7. Rezultate scontate: contribuţii la istoria producţiei şi circulaţiei monetare, la istoria artei şi a religiilor; datarea descoperirilor arheologice; contribuţii la istoria economică, socială, politică şi militară.

  8. Valorificarea rezultatelor:

Eugen Nicolae:

  • trimestrul I: definitivarea unui articol în colaborare cu Aurel Vîlcu pentru o culegere de studii care urmează a fi publicată în Bulgaria (descoperiri de monede antice din Republica Moldova); o comunicare la sesiunea institutului

  • trimestrul II: predarea şi publicarea unui editorial (în colaborare) în revista Dacia; o comunicare la conferinţa internaţională a Institutului Patrimoniului Cultural de la Chişinău

  • trimestrul III: pregatirea unor comunicări pentru Simpozionul de Numismatică de la Chişinău, Congresul de Tracologie (Bulgaria – în colaborare cu Aurel Vîlcu), sesiunea Pontica (Constanţa).

  • Aurel Vilcu:

  • trimestrul I: definitivarea unui articol în colaborare cu Eugen Nicolae pentru o culegere de studii care urmează a fi publicată în Bulgaria (descoperiri de monede antice din Republica Moldova); o comunicare la sesiunea institutului

  • trimestrul II: un articol privind atelierele monetare vest-pontice în perioada autonomiei

  • trimestrele III-IV: un articol privind descoperiri monetare la Dunărea de Jos; pregătirea a două comunicări care vor fi prezentate la Congresul de Tracologie (Bulgaria – în colaborare cu Eugen Nicolae) şi la sesiunea Pontica (Constanţa).

Theodor Isvoranu:

  • trimestrul I: pregatirea unei comunicări pentru Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice a Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”

  • trimestrul II: un articol privind descoperiri monetare la Dunărea de Jos

  • trimestrele II-IV: pregătirea de publicare a unui volum despre circulaţia monetară la Histria şi Tomis în epoca romană imperială, studiu comparativ pe baza statisticii descoperirilor; pregatirea unor comunicări pentru Simpozionul de Numismatică de la Chişinău, Congresul de Tracologie (Bulgaria), sesiunea Pontica (Constanţa).

Participanţii permanenţi vor preda câte o contribuţie la una din revistele institutului sau la alte proiecte editoriale ale institutului, sau vor prezenta o comunicare la sesiunile organizate de Institut sau sector în cursul anului 2017 sau la alte reuniuni ştiinţifice. Doctoranzii vor prezenta referatele prevăzute pentru anul 2017 în planul individual al studiilor de doctorat.

  1. Colaborări în ţară:

- muzeele, Cabinetul Numismatic al Bibliotecii Academiei Române, muzeul BNR

Colaborări în străinătate:

- cu instituţiile din Chişinău – Institutul Patrimoniului Cultural; Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei; Muzeul de Etnografie şi Istorie Naturală; Societatea de Genealogie, Heraldică şi Arhivistică „Paul Gore”; Societatea Numismatică din Republica Moldova; Şcoala Antropologică Superioară; Agenţia Arheologică Naţională; Universitatea de Stat – în cadrul acordului de colaborare dintre Academia Română şi Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova.

- cu laboratorul AOROC-Ecole Normale Superieure, Paris, prof. Georges Depeyrot

- cu Consiliul Internaţional de Numismatică şi instituţiile afiliate


  1. Alte subvenţii de cercetare:


PROGRAMUL DE CERCETARE NR. 6


  1. Denumire: LUMEA NORD-TRACICĂ ÎN LUMINA CERCETĂRILOR PLURIDISCIPLINARE

  2. Coordonator: dr. C.Schuster, CŞ I

  3. Scop: continuarea unor cercetări pe probleme şi perioade insuficient cunoscute; racordarea la nivelul european a metodologiei, problematicii şi publicării

  4. Rezultate scontate: fişe de documentare, studii şi monografii

  5. Modul de valorificare a rezultatelor: comunicări, rapoarte de săpătură, studii parţiale şi monografice publicate în ţară şi în străinătate

  6. Durata: permanent

  7. Proiectele de cercetare propuse în acest program


PROIECTUL NR. 1
a. Denumire: „Bazinele Argeşului şi Dâmboviţei: în perioada Bronzului Final, Hallstatt-ului şi Latène-ului. Studiu interdisciplinar”

b. Coordonator: prof. dr. Cristian Schuster

c. Colectivul de cercetare: dr. Alexandru Morintz, dr. Alexandra Comşa, dr. Georgeta El Susi, dr. Done Serbănescu, dr. Ion Tuţulescu, dr. Laurenţiu Mecu, dr. Alexandru Nălbitoru, prof. dr. David Monsees, dr. Christine Markussen, dr. John Crary, drd.: Carol Terteci, drd. Catalina Cernea.

d. Termen de realizare: 2019;

e. Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv:

f. Scop: Cunoaşterea dinamicii comunităţilor din Bronzul Târziu, din Hallstatt şi Latène în spaţiul bazinului Argeşului Inferior, în raport cu regiunile învecinate, dar şi altele mai îndepărtate (Muntenia de Est şi de Vest, Dobrogea, sudul Moldovei, Oltenia, Transilvania de Sud-Est, Bulgaria, Grecia, estul Mediteranei).

Obiective 2017


  1. Activitatea în teren:

  • a.1.: săpături sistematice la Radovanu-Gorgana a doua, jud. Călăraşi;

  • a.2.: periegheze şi scanări magnetometrice microzona Chirnogi-Căscioarele-Radovanu-Crivăţ, jud. Călăraşi – cu specială privire asupra tumulilor (în continuarea programului din anul 2016; se va realiza de o echipă mixtă Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” &Archaeo/Community Foundation California S.U.A.);

  • a.3.: periegheze jud. Ilfov; jud. Călăraşi;jud. Giurgiu; Municipiul Bucureşti.

  1. Activitatea în depozitele arheologice, arhive şi biblioteci: Centrul de Tracologie (depozit şi bibliotecă), Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” (bibliotecă), Muzeul „Civilizaţiei Gumelniţa” Olteniţa (depozit şi arhivă), Baza Arheologică Radovanu (depozit), Muzeul Municipiului Bucureşti (depozit).

g. Material şi metode de lucru: cercetări inter- şi pluridisciplinare = investigaţii arheologice de teren; analize de laborator (ceramica, materialul osteologic uman şi animal, materialul litic, piesele de metal, sticlă); studii antropoligice şi arheozoologice; geo-scanări; aerofotografii; restaurare

h. Rezultate scontate: vezi punctul f.

i. Valorificarea rezultatelor:

C. Schuster



  • Argeşul Inferior în perioada secolelor IV-III a. Chr.” (în colaborare; partea a doua; „Aspecte funerare”).

  • Bronzul Târziu în Muntenia: reevaluări şi aspecte noi” (în colaborare)

j. Colaborări în ţară: Muzeul „Civilizaţiei Gumelniţa” Olteniţa, Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu” Giurgiu, Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea, Universitatea „Valahia” Târgovişte, Universitatea Dunării de Jos Galaţi

k. Colaborări în străinătate: Muzeul Isperih (Bulgaria), Muzeul Tutrakan (Bulgaria), Archaeo/Community Foundation California (Statele Unite ale Americii)

l. Bugetul solicitat: 15000 lei.

m. Alte subvenţii de cercetare:



PROIECTUL NR. 2
a. Denumire: Monografia aşezării fortificate de la Bâzdâna-Calopăr, La cetate (sec. iv a.chr. – sec. i p.chr)

b. Coordonator: dr. Vlad V. Zirra, CŞ II

c. Colectivul de cercetare: dr. Vlad V. Zirra (CS II), dr. Valentin Dumitraşcu (CŞ III) (v. lit. j-k)

d. Termen de realizare: 2017

e. Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv: până în momentul de faţă în arheologia românescă, în ciuda faptului că au fost identificate numeroase aşezări fortificate corespunzătoare perioadei geto-dacice doar o mică parte dintre acestea au fost cercetate prin săpături arheologice şi, cu atât mai puţin, prin săpături sistematice. Oricum faţă de cercetările de teren încheiate sau în curs, literatura arheologică pe tema respectivă este mai puţin bogată decât ar fi fost de aşteptat. Unele aşezări, chiar s-au bucurat de prea puţină atenţie în privinţa valorificării rezultatelor investigaţiilor. În ansamblu asupra domeniului respectiv, deşi cantitatea de informaţie este considerabilă, ordonarea şi consistenţa acesteia lasă destul de mult de dorit. Eforturile conjugate ale lui C. M. Tătulea (1981-1990) şi apoi ale noastre (1993-2004) au urmărit în limita fondurilor (relativ reduse) sesizarea şi înregistrarea cât mai echilibrată a problematicii specifice a aşezării din punctul „La Cetate”: depunerile arheologice rezultate în urma locuirii, fortificaţiile succesive, manifestările rituale legate de acestea.

f. Scop: valorificarea rezultatelor cercetărilor de teren din perioada 1993-2004 cât şi din perioada anterioară (1981-1991, săpături efectuate de C. M. Tătulea); integrarea problematicii aşezărilor fortificate din Oltenia în peisajul ştiinţific privitor la aşezările contemporane din România şi ţările limitrofe, cu accent deosebit pe orizontul cronologic al sec. IV-III a. Chr.

g. Material şi metode de lucru: materialul recoltat, începând cu 1981 şi până în 2004, este foarte bogat şi în cea mai mare parte inedit. O parte din el a fost valorificat sub formă de rapoarte de săpătură, articole, prezentări pentru web, interviuri TV, expoziţii, etc. Cantitatea foarte mare de ceramică, în cea mai mare parte fragmentară, eşantioanele de materiale de construcţie (cărămizi de chirpic, umplutură de fortificaţie – pământ ars), piese de metal, tipare, creuzete, etc. necesită un efort îndelungat de sortare, fişare, desen, fotografiere; documentaţia constituită pe teren, la rândul ei, trebuie revăzută, selectată, reordonată, etc.; parte din materiale (ceramică, materiale de construcţie, etc.) merită analizate din punct de vedere fizico-chimic, termic; completarea documentaţiei (acolo unde din cauze obiective nu au fost posibile săpături) se poate face prin mijloace arheometrice. Desigur, bogăţia impresionantă de materiale de diverse tipuri necesită constituirea unei baze de date generale, care să cuprindă totodată şi documentaţia de teren existentă, cât şi urmărirea şi amplificarea bibliografiei aferente la zi; metode de lucru implicate: stratigrafie, tipologie, chorologie, analize fizico-chimice (amintite mai sus), arheometrie, analize statistice şi combinatorii.

h. Rezultate scontate: vezi punctul f.

i. Valorificarea rezultatelor:

Monografia aşezării fortificate de la Bâzdâna, punctul “La Cetate”, termen final 2017; „Rezultatele analizelor 14C din situl „La Cetate”, Bâzdâna”. În colaborare cu Muzeul Olteniei se vor continua săpăturile de la Bâzdâna „La Cetate” şi în cursul anului 2017; raport de săpătură 2017.

j. Colaborări în ţară: dr. Olimpia Bratu, Direcţia Oficiului de Patrimoniu, Târgu Jiu, Gorj; dr. Dorel Bondoc, Muzeul Olteniei, Craiova, Dolj

k. Colaborări în străinătate: HORIBA Jobin Yvon SAS, 16-18 rue du Canal 91165 Longjumeau Cedex, France

l. Bugetul solicitat: cercetarea propriu-zisă prin săpături poate fi considerată încheiată, însă o cercetare arheometrică asupra materialelor rezultate este foarte oportună; faptul că cea mai mare parte a acestora se află la Muzeul Olteniei, Craiova, impune aducerea lor la Bucureşti (Casa Academiei) în vederea prelucrării. Analizele preconizate (punctul f) implică, de asemenea costuri, parte din ele putând fi efectuate numai în străinătate. Totodată trebuie luate în calcul costurile de editare-tipărire în vederea fructificării documentaţiei recoltate. Ţinând seama de aceste considerente bugetul estimativ al proiectului de este 50.000 RON.

m. Alte subvenţii de cercetare:


PROIECTUL NR. 3
a. Denumire: Tracii în epoca romană. Contribuţii la etnogeneza romanităţii orientale

b. Coordonator: dr. Mihail Zahariade (CŞ I)

c. Colectivul de cercetare: dr. Mihail Zahariade (CŞ I)

d. Termen de realizare: 2020

e. Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv: Problema rolului elementului trac in armata romana imperiala (dar si in cea de epoca tarzie) a ramas un deziderat al istoriografiei romanesti si internationale in general. G. G. Mateescu deschidea calea unei abordari sistematice a problemei printr-un studiu de mare profunzime publicat in Ephemeris Daco Romana din 1923 si intitulat „Traci nelle epigrafi di Roma”. In deceniile care au urmat, studiile asupra lumii trace si impactul civilizatiei romane in acest spatiu au abordat o gama larga de probleme, nerezolvate pana atunci, dar au ignorat imortanta studiului penetratiei tracilor in armata romana ca factor de romanizare a lor. Cele cateva abordari relativ recente sunt fie prea generale fie prea punctuale, pe probleme cu totul restranse, astfel incat necesitatea unei abordari analitice si atotcuprinzatoare a fenomenului trac in armata romana imperiala se impune cu acuitate.

f. Scop: proiectul, structurat pe sase volume privind trupele auxiliare, legiunile, trupele pretoriene, equites singulares (garda imperiala), cohortele de politie si pompieri de la Roma, flota isi propune sa prezinte prezenta tracilor in armata romana imperiala pe baza materialului epigrafic, intr-o forma exhaustiva, pe categorii de trupe si structurat pe probleme. Recrutare, mobilitate sociala, familiile soldatilor, religia lor, armata romana ca factor de romanizare, veterani si rolul lor in romanizarea tinuturilor trace. Textul va fi insotit in permanenta de supplementa de inscriptii si diplome militare precum si de ilustratie, harţi, scheme, tabele.

g. Material şi metode de lucru: materialul epigrafic existent, publicat in reviste de specialitate din strainatate dar si din tara, literatura stiintifica moderna pana la cele mai recente lucrari. Ca metoda de lucru, subiectele vor fi abordate pe baza unui plan anterior intocmit, studierea pe grupuri de probleme si elaborarea de capitole.

h. Rezultate scontate: proiectul va avea ca scop relevarea gradului de romanizare a tracilor in cadrul importantului corp social care a fost armata romana si reverberatiile acestui intens fenomen social si cultural pentru restul societatii trace.

i. Valorificarea rezultatelor:

Mihail Zahariade:

I. In cadrul proiectului se finalizeaza redactarea volumului II din proiectul ”Tracii in armata romana imperiala din secolele I-III d. Chr.”, si anume „Tracii in trupele pretoriene romane” cu finalitate in 2020.

II. Vor fi redactate articole (litera C) prevazute pentru anul 2017 din lucrarea „Lexicon of Thracian Place-Names” („Lexicon de nume trace”) cu termen nelimitat.

j. Colaborări în ţară: -

k. Colaborări în străinătate:

l. Bugetul solicitat:

m. Alte subvenţii de cercetare:



PROIECTUL NR. 4

a.Denumire: Societate si mediu ambient in extrema Scythia Minoris

b.Coordonator: Mihail Zahariade

c.Colectivul de cercetare: Mihail Zahariade, Lucian Muresan, Ioana Cretulescu, George Bounegru, Emilian Gamureac, George Nutu

d.Termen de realizare: 2020.

e.Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv: proiectul cu titlul de mai sus continua proiectul anterior: Autohtoni, Romani si migratory si isi va propune pe langa cercetari arheologice si restaurari, un accent mai mare pe domenii de varf in cercetare care sa lamureasca mai detaliat anumite aspect. Se vor efectua cercetari la situal arheologic de la Murighiol, jud Tulcea (fortificatie si asezarea civila).

f.Scop: Cunoasterea mediului ambient, a structurilor si organizarii urbane, a sistemelor defensive, capacitatea lor de a face fata solicitarilor fizice si umane, organizarea militara si sociala, modalitatile in care transformarile din ultimele secole ale antichitatii au influentat configuratia arhitectonica, urbana si demografica a asezarii.

g.. Materiale şi metode de lucru; sapaturi arheologice sistematice

h. Rezultate scontate: Stratigrafie, cronologie istorica, evolutie arhitectonica, descoperiri de obiecte minore care sa contureze cronologia sitului, reconstituiripartiale ale zidului de incinta, turnurilor, cladirii tribunului; punerea in evidenta a cladirii tribunului cu intregul system de hypocaustum si camera cu functionalitatea lor.

Publicarea monografiei: Halmyris IV. Basilica episcopalis de la Halmyris;

i.Valorificarea rezultatelor: monografii stintiifice; expunere in muzee locale, crearea de publicatii de popularizare si activitati de re-enactment.

j. Colaborări în ţară: Lucian Muresan (Doctorand UB), Ioana Cretulescu (Doctorand UB), George Bounegru (Muzeul Unirii Alba Iulia), Traian Dvorski (arheolog expert, pensionar), George Nutu (ICEM).

k. Colaborări în străinătate: Scoala Americana de la Athena; Romisch Germanische Zentral Muzeum, Mainz

l. Bugetul solicitat: 30.000 lei

m. Alte subvenţii de cercetare: eventuale sponsorizari.




PROIECTUL NR. 6



  1. Denumire proiect: Vestigii târzii La Tène şi de epocă romană provincială din zona Sighişoarei.

  2. Coordonator: Daniel Spânu

  3. Colectivul de cercetare: Daniel Spânu

  4. Termen de realizare: 2020.

  5. Stadiul actual al cunoştinţelor: Cercetările îndelungate de teren efectuate de Dr. Radu Harhoiu la Sighişoara Dealul Viilor (1979-2012), Dr. George Baltag şi subsemnatul la Albeşti Valea Şapartocului (1989 şi 2005-2006) au furnizat relativ numeroase şi variate materiale de epocă târzie La Tène şi romană provincială care în cea mai mare parte sunt documentate, dar încă inedite.

  6. Scop: Definirea formelor de habitat din microzona Sighişoara atât de epocă târzie La Tène cât şi de epocă romană provincială şi studierea lor comparativă.

  7. Material şi metode de lucru: cercetări arheologice de teren; documentarea clasificarea şi dezbaterea datării materialelor studiate; cercetări interdisciplinare.

  8. Valoificarea rezultatelor

Obiective 2017

Tema Descoperirile târzii La Tène de la Sighişoara „Dealul Viilor”. Publicaţii:

  • Finalizarea şi publicarea studiului D. Spânu, Câteva materiale din perioada târzie La Tène de la Sighişoara „Dealul Viilor” şi relevanţa lor microregională.

  1. Colaborări în ţară: Muzeul de Istorie din Sighişoara.

  2. Colaborări în străinătate: -

  3. Bugetul solicitat: -

  4. Alte subvenţii de cercetare: -



PROIECTUL NR. 7



  1. Denumire: Civilizaţia traco-geto-dacă în lumina săpăturilor arheologice de la Cârlomăneşti, jud. Buzău

  2. Coordonator: V.V. Zirra, CS II

  3. Colectivul de cercetare: Despina Măgureanu (cercetător); Theodor Isvoranu (CS III), prof. dr. Mircea Babeş, cercetator asociat) (v. lit. j-k)

  4. Termen de realizare: 2018

  5. Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv: cercetări arheologice sistematice în anii 1967, 1972-1981, 2001-2009; publicaţii în revistele Dacia, SCIVA, Materiale, Cronica Cercetărilor Arheologice, Mousaios

  6. Scop: continuarea săpăturilor în suprafaţă; cercetarea zonei imediat înconjurătoare; publicarea monografică a diferitelor sectoare

  7. Material şi metode de lucru: săpături arheologice, investigatii arheo-geofizice, fişarea descoperirilor pe areale şi complexe, scanare documentatie veche, cartare, tipologie, stratigrafie, studiu arheometalurgic pe monedele şi alte artefacte de argint

  8. Rezultate scontate: studii (seria Cârlomaneşti ) si publicare monografică

Despina Măgureanu (2017)

  • publicarea unui studiu asupra descoperirilor legate de prelucrarea metalelor în dava de la Cârlomăneşti

  • publicarea unui studiu despre locuirea de sec. IV-III de la Cârlomăneşti – Cetăţuia. (coautori M. Babeş, S. Matei)

  • prelucrare documentaţie din arhiva şantierului

  • participare la conferinţe interne şi internaţionale (Congresul de Tracologie 2017)

  1. Colaborări în străinătate:

  2. Bugetul solicitat: 2000 RON pentru deplasări; 15 000 RON fond săpături

  3. Alte subvenţii de cercetare: cofinanţare asigurată de Muzeul Judeţean Buzău pentru tipărirea volumului Cârlomăneşti 1; colaborare în cadrul PN II. Programul 4, proiect Istoria văii Buzăului (ISTVB) cu Muz. Jud. Buzău, Muz. Brăilei şi Digital Domain (2007-2010).


PROIECTUL NR. 8

a. Denumire: ARHEOLOGIA FUNERARĂ GETO-DACĂ ŞI DACO-ROMANĂ. Practici funerare la Dunărea de Jos, în perioada sec. V-III a.Chr.

b. Coordonator: dr. V, Zirra, CS I

c. Colectivul de cercetare: Anca Ganciu (cercetǎtor), dr. Daniel Spânu (CS III) ;

d. Termen de realizare: 2020

e. Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv: Necropolele din spaţiul vechii Dacii, datate în a II-a epocă a fierului şi în epoca romană (sec. V a.Chr. – IV p. Chr.) sunt încă insuficient cercetate şi publicate. În cadrul IAB, în ultimii 40 de ani s-au efectuat săpături în necropolele de la Poieneşti (3 necropole cercetate integral, total 540 morminte), Romula (săpată parţial:peste 200 morminte) şi Stelnica (săpată parţial, 368 morminte). În 2007, 2008, 2009 în regim de urgenţă, au fost reluate săpăturile în necropola de la Zimnicea (Câmpul Morţilor), descoperindu-se 37 noi morminte. Stadiul publicării acestor necropole este nesatisfăcător, chiar dacă prelucrarea materialului (desen, fotografie, fişare, cartări etc.) este avansată.

f. Scop: Proiectul îşi propune: 1. continuarea săpăturilor şi cercetarea exhaustivă a necropolei de la Stelnica (A. Ganciu); 2. Continuarea săpăturilor de la Zimnicea; 3.valorificarea săpăturilor din necropola romană de la Romula (1965-1970, Mircea Babeş); 4. publicarea monografică a necropolelor deja săpate de la Poieneşti (M. Babeş, D. Spânu), a mormintelor săpate la Romula în anii 1965-1970 (M. Babeş), a ”mormântului-cuptor” şi a noilor morminte de la Zimnicea (M. Babeş, A. Ganciu), precum şi, după săparea integrală, a necropolei de la Stelnica (A. Ganciu, Gh. Matei). Demersul are implicaţii metodologice şi teoretice pentru domeniul arheologiei funerare şi implică obligatoriu studiul antropologic (C. Muja, colaborare N. Miriţoiu)

g. Material şi metode de lucru: fondul documentar şi materialele descoperite în vechile săpături, prelucrate deja în mare parte, aflate la IAB, precum şi la muzeele din Vaslui, Slobozia, Caracal şi Alexandria; metode: săpături arheologice, restaurare, desen, fotografie, analiza statistică-combinatorie ; cercetare interdisciplinară, cu contribuţia indispensabilă a antropologilor.

h. Rezultate scontate: vezi punctul f. Dezvelirea, respectiv cercetarea exhaustivă a necropolelor de la Poieneşti, Stelnica si Romula (total prezent cca 1100 morminte). Analiza sistematică a ritului şi ritualului funerar, a compoziţiei inventarului, ducând la decelarea unor evoluţii relevante istoric ; structura biologică, demografică, socială şi etnică a populaţiilor respective. Realizarea unor studii de metodă şi teorie a fenomenului funerar

i. Valorificarea rezultatelor: Publicarea monografică a necropolelor; comunicări şi studii pe aspecte parţiale, comune toturor necropolelor în discuţie; valorificare muzeistică în cadrul Institutului de Arheologie (prin redeschiderea MNA), în cadrul MNIR, precum şi al muzeelor din Vaslui, Alexandria, Caracal şi Slobozia.

D. Spanu

(2) Continuarea documentaţiei materialelor din necropola de la Enisala Valea Netului. Colaborare cu Dr. S. Ailincăi (ICEM-Tulcea).

A. Ganciu



Publicarea rezultatelor cercetărilor arheologice de la Stelnica „Grădiştea Mare”, campania 2016, în Cronica Cercetărilor Arheologice din România.

j. Colaborări în ţară: Institutul de Cercetări Antropologice «Francisc Rainer» al Academiei Române (dr. N. Miriţoiu), MNIR, muzeele din Slobozia (dr. Gh. Matei), Vaslui, Alexandria şi Caracal.

k. Colaborări în străinătate: DAI – Eurasien Abteilung, Berlin (prof.dr. S. Hansen)

l. Bugetul solicitat:-

m. Alte subvenţii de cercetare:

PROIECTUL NR. 9

a.Denumire: Asezarile dacice si romane de pe valea Teleajenului: sapaturi, recunoasteri de teren si investigatii pluridisciplinare la castrul roman de la Drajna de sus, jud. Prahova.

b.Coordonator: Mihail Zahariade

c.Colectivul de cercetare: Mihail Zahariade

d.Termen de realizare: 2020

e.Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv: -

f.Scop: Cunoasterea sistemelor defensive dacice (Latene II) in preajma razboiului cu romanii din anii a doua jumatate a secolului I si capacitatea structurilor si mediului ambient de a rezista la un asediu pe care armatele romane l-au efectuat in anii 101-102 asupra lantului de cetati dacice de pe valea Teleajenului.

g. Materiale şi metode de lucru: sapaturi arheologice sistematice.

h. Rezultate scontate: Stratigrafie, cronologie istorica, evolutie arhitectonica, descoperiri de obiecte minore care sa contureze cronologia sitului, reconstituiri partiale ale zidului de incinta, turnurilor, cladirii tribunului; punerea in evidenta a cladirii tribunului cu intregul system de hypocaustum si camera cu functionalitatea lor; activitati de re-enactment cu locuitori din comuna.

i. Valorificarea rezultatelor: monografii stintiifice; expunere in muzee locale, crearea de publicatii de popularizare si activitati de re-enactment.

j. Colaborări în ţară: Marinela Penes (Muzeul judetean de istorie si arheologie Prahova), Lucian Muresan (Doctorand UB), Ioana Cretulescu, Traian Dvorski (arheolog expert, pensionar), Bogdan Ciuperca (Muzeul de Istorie Judetean Prahova).

k. Colaborări în străinătate: -

l. Bugetul solicitat: 30.000 lei

m. Alte subvenţii de cercetare: eventuale sponsorizari.

PROIECTUL NR. 10

a. Denumire: Populaţiile străvechi şi vechi, autohtone şi alogene de pe teritoriul României şi spaţiile învecinate. Studiu antropologic şi paleopatologic.

b. Coordonator: Alexandra Comşa

c. Colectivul de cercetare: Alexandra Comşa

d. Termen de realizare: 2020

e. Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv: Există o serie de morminte izolate (inclusiv depuneri funerare în aşezări) şi necropole studiate din punct de vedere antropologic însă ele sunt în număr insuficient deocamdată pentru a putea creiona cu certitutine caracteristicile unora dintre epoci, chiar dacă pentru unele, cum ar fi perioada neolitică sau Epoca Bronzului există numeroase date. In plus, practicarea ritului incineraţiei a fost considerată multă vreme ca fiind un impediment major, de exemplu pentru studierea populaţiilor din perioada hallstattiană, când acesta a reprezentat ritul funerar dominant. In ultima vreme însă, prin preluarea unor metode folosite în antropologia medico-legală (forensică) s-a creat posibilitatea de studiere a scheletelor incinerate, obţinăndu-se date relevante şi pentru arheologie.

f. Scop: Lucrarea respectivă va furniza date concrete, privind unele dintre populaţiile din arealul la care ne referim, oferind, în unele cazuri, explicaţii suplimentare privind practicile funerare ale acestora, ca şi unele aspecte sociale, sau de patologie ale acestora.

g. Material şi metode de lucru: Etapele de lucru pentru studierea scheletelor sunt următoarele: prelevat din teren (după caz), spălat, reîntregit, marcat, examinarea morfoscopică pentru stabilirea sexului şi vârstei, efectuarea măsurătorilor specifice, stabilirea taliei şi a tipologiei, efectuarea de comparaţii cu alte schelete individuale sau necropole.

In anul 2017 se va urmari:



  • Studiul scheletelor de la Alexandria –Buzescu;

  • Studiul scheletelor de la Isaccea-Ivan Bayr;

  • Studiul scheletelor şi mormintelor de incineraţie de la Deva;

  • Studiul scheletelor de la Stolniceni;

Prelevarea şi analiza materialului osteologic uman pe şantiere arheologice:

  • - Stolniceni, Rep. Moldova (iulie-august);

  • - Radovanu, jud. Călăraşi (august-septembrie).

h. Rezultate scontate: Se vor aduce contribuţii suplimentare la cercetările antropologice şi paleopatologice efectuate până în prezent.

i. Valorificarea rezultatelor: - analiza antropologică a osemintelor umane descoperite în situri arheologice din diferite perioade istorice ca: Radovanu, Curăteşti, Militari-Câmpul Boja, Romula, Alexandria-Buzescu etc.

- valorificări prin comunicări şi prin publicarea de articole de specialitate (Thraco-Dacica, Buridava, Revista de cercetări arheologice şi numismatice);.

- Participa la şantierul de săpături arheologice de la Stolniceni (Republica Moldova).

j. Colaborări în ţară: Muzee (Bucureşti, Iaşi, Olteniţa, Alexandria, Brăila, Tulcea, Călăraşi etc.) şi universităţi, dar şi alte instituţii, care mă vor solicita ulterior.

k. Colaborări în străinătate: - Universitatea din Chişinău (Repubica Moldova), Institutul de Antropologie din Sofia (Bulgaria).

l. Bugetul solicitat: -

m. Alte subvenţii de cercetare:



PROIECTUL NR. 11
a. Denumire: PROIECTUL HERON. Cercetări de arheotopografie pentru preistoria şi antichitatea spaţiului sud-est european

b. Coordonator: Alexandru S. Morintz (CS III)

c. Colectivul de cercetare: Alexandru S. Morintz ( a se vedea pct. j şi k)

d. Termen de realizare: permanent, cu valorificare pe etape.

Etapa I-a (1.01.2016 – 31.12.2018) Elaborarea metodologiei de cercetare a arheotopografiei şi testarea acesteia prin studii de caz.

e. Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv:

În prezent nu există studii de referinţă dedicate măsurătorilor topografice în preistorie şi antichitate pe teritoriul României. Caracterul perisabil al materialelor din care erau confecţionate instrumentele, dar şi reticenţele de interpretare, au făcut ca semnalările unor descoperiri de aceste gen să fie cvasiinexistente. Totuşi, există două excepţii extrem de importante. În anul 1940 Radu Vulpe, publicând cercetările sale efectuate în staţiunea aparţinând culturii Cucuteni de la Calu, jud. Neamţ, prezintă şi un artefact despre care afirmă: „[…] il n’est pas non plus exclu d’avoir affaire à un ustensile métrique: la régularité des espaces qui séparent les traits et les point mentionnés plus haute, plaide en faveur de cette hypothèse” (R. Vulpe, Les fouilles de Calu, Dacia VII-VIII (1937-1940), p. 48-49 şi fig. 26/4 şi 29/5). Mai mult, două decenii şi jumătate mai târziu, Radu Vulpe revine asupra subiectului şi publică separat artefactul, de data aceasta într-o revistă de metrologie (R. Vulpe, Unealtă metrică primitivă găsită la Calu (Piatra Neamt), 1965, Metrologia aplicată, 11, p. 508-511). În anul 2013, Eugen Nicolae publică un artefact pe care îl defineşte ca fiind „un etalon medieval moldovenesc pentru măsurarea lungimii” (E. Nicolae, Un etalon medieval moldovenesc de o jumătate de palmă, Studii şi Cercetări de Numismatică, IV (XVI), 2013, p. 165 şi fig. 1). Deşi diferite ca material de fabricaţie şi despărţite cronologic prin milenii, cele două descoperiri sunt similare prin destinaţie: etaloane pentru măsurarea distanţelor. Raritatea descoperirilor de acest gen se datorează, în proporţie covârşitoare, interpretării ca atare de către descoperitorii.

f. Scop: stabilirea unei metodologii de testare a unor artefacte cu posibile conotaţii topografice; reconstituirea unor proceduri practice de măsurare, ţinând cont de nivelul noţiunilor matematice existente în epocă; realizarea unui catalog al descoperirilor pentru România.

g. Material şi metode de lucru: reanalizarea unor descoperiri anterioare, punblicate sau inedite; compararea acestora cu descoperiri din alte zone.

h. Rezultate scontate: a se vedea punctul f.

i. Valorificarea rezultatelor: - susţinerea a două comunicări la simpozioane ştiinţifice internaţionale; - finalizarea şi publicarea a două studii în revistele Institutului.

j.- k. Colaborări în ţară şi în străinătate: se vor stabili în funcţie de obiectivele fiecărei etape din cadrul proiectului.

l. Bugetul solicitat: -

m. Alte subvenţii de cercetare: -



PROIECTUL NR. 12

a. Denumire: Brăiliţa, o necropolă unică în zona Dunării de Jos. Mormintele din perioada de tranziţie, epoca bronzului şi a doua epocă a fierului

b. Coordonator: Valeriu Sîrbu (CS I)

c. Colectivul de cercetare: Cristian Schuster (CS I), Radu Băjenaru (CS I)

d. Termen de realizare: 2017-2018.

e. Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv: Deşi despre siturile de la Brăiliţa s-au

publicat o monografie (N. Harţuche, Complexul arheologic Brăiliţa, 2002), ca şi o serie de articole de-a lungul vremii, considerăm că prin noul proiect se vor obţine rezultate valoroase, din mai multe puncte de vedere.

Menţionăm că noul volum se va referi doar la necropolele din perioada de tranziţie, epoca bronzului şi a doua epocă a fierului, nu şi la vestigiile din aşezări ori din alte perioade istorice.

În primul rând, se va adăuga analiza antropologică a 166 de morminte regăsite, după publicarea monografieidin 2002, la Institutul de Antropologie ”Fr. Rainer” Bucureşti. De asemenea, se vor prezenta rezultatele extertizei arheozoologice care, de asemenea, nu există în volumul menţionat.

În al doilea rând, se va include analiza de specialitate a pieselor din silex, piatră, os, corn, scoici şi melci, absentă şi ea în publicaţiile anterioare.

În al treilea rând, se vor desena şi se vor executa fotografii de înaltă rezoluţie pentru toate piesele semnificative, întrucât în publicaţiile anterioare s-au făcut puţine desene, iar fotografiile sunt, practic, inutilizabile.

f. Scop: O cunoaştere mai aprofundată atât a materialelor arheologice şi a fenomenelor funerare,

cât şi a societăţii şi a vieţii spirituale din epocile respective, care se va realiza prin corelarea documenţatiei de pe şantier (carnete, planuri, desene, fotografii), a hărţilor zonei, cu analizele materialului arheologic din expoziţia si din depozitele Muzeului Brăilei ”Carol I”, apoi prin analizele antropologice si arheozoologice.

g. Material şi metode de lucru: analize de specialitate, studierea documentaţiei şi a pieselor,

desenare şi fotografiere, documentare, redactare.

h. Rezultate scontate: comunicări ştiinţifice, articole, cataloage, carte

i. Valorificarea rezultatelor: carte

j. Colaborări în ţară: Andrei Soficaru, Mihai Constantinescu (Institutul de Antropologie ”Fr. Rainer” Bucureşti), Monica Mărgărit, Loredana Niţu (Universitatea ”Valahia” Târgovişte), Adrian Bălăşescu (Muzeul Naţional de Istorie a României), Stănică Pandrea (Muzeul Brăilei ”Carol I” Brăila).

k. Colaborări în străinătate:

l. Bugetul solicitat: deplasări la Muzeul Brăilei ”Carol I” Brăila

m. Alte subvenţii de cercetare:



PROGRAMUL DE CERCETARE NR. 7


a. Denumire: MUZEUL NAŢIONAL DE ANTICHITĂŢI

b. Coordonator: dr. Oana Damian, CŞ I

c. Scop: reînfiinţarea Muzeului Naţional de Antichităţi în cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”; reinventarierea şi reorganizarea colecţiilor şi a depozitelor pentru a include în circuitul ştiinţific naţional şi internaţional patrimoniul Muzeului Naţional de Antichităţi

d. Rezultate scontate: reintrarea în circuitul muzeistic a colecţiilor Muzeului Naţional de Antichităţi, actualizarea colecţiilor de studiu, realizarea unei arhive a MNA

e. Modul de valorificare a rezultatelor: realizarea de expoziţii temporare şi permanente, de cataloage de piese, CD-rom de prezentare

f. Durata: permanent

g. Proiectele de cercetare propuse în acest program

PROIECTUL NR. 1

a. Denumire: MUZEUL NAŢIONAL DE ANTICHITĂŢI. Evidenţa arhivei scrise şi fotografice

b. Coordonatori: dr. Roxana Dobrescu, CŞ I

c. Colectivul de cercetare: dr. Andrei Măgureanu, CŞ III, dr. Adriana Panaite, CŞ III, Cătălin I. Nicolae (fotograf), Ancuţa Boca (conservator), Cristina Bîltîc (documentarist), colectivul de cercetători-arheologi

d. Termen de realizare: temă cu caracter permanent

e. Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv: documente de arhivă, fond de fotografii şi clişee, registre-inventar de colecţii, baze de date

f. Scop: indexarea, scanarea, fotocopierea documentelor arhivei scrise; organizarea şi inventarierea fondului fotografic, digitizarea arhivei fotografice, în special a clişeelor pe sticlă, gestionarea fondului arhivistic scris şi fotografic în baze de date integrate

g. Material şi metode de lucru: depozite şi colecţii; documentare; inventariere; întocmire de fişe

h. Rezultate scontate: asigurarea evidenţei şi gestionării unui fond arhivistic, cartografic şi fotografic important

i. Valorificarea rezultatelor: facilitarea accesului cercetătorilor la arhiva scrisă, fotografică şi cartografică, asigurarea condiţiilor optime pentru prelucrarea arhivei scrise şi fotografice; alcătuirea de studii, albume, publicaţii on line pe site-ul MNA, expoziţii temporare
j.Bugetul solicitat: -
PROIECTUL NR. 2

a. Denumire: MUZEUL NAŢIONAL DE ANTICHITĂŢI. Evidenţa colecţiilor. Organizarea depozitelor arheologice

b. Coordonatori: dr. Oana Damian, CŞ I

c. Colectivul de cercetare: dr. Cristian Ştefan (muzeograf I), Ancuţa Boca (conservator), Cristina Bîltîc (documentarist), Valentin Viişoreanu (asistent); colectivul de cercetători-arheologi, sprijinit de personalul din sectorul conservare-restaurare-desen-fotografie

d. Termen de realizare: temă cu caracter permanent

e. Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv: registre-inventar de colecţii, registre de depozit, baze de date

f. Scop: reinventarierea colecţiilor şi reorganizarea depozitelor reprezentând patrimoniul mobil al Muzeului Naţional de Antichităţi; alcătuirea de baze de date integrate

g. Material şi metode de lucru: depozite şi colecţii; documentare; inventariere; întocmire de fişe

h. Rezultate scontate: asigurarea evidenţei, depozitării şi mişcării corecte a pieselor de patrimoniu

i. Valorificarea rezultatelor: facilitarea accesului cercetătorilor la piesele din depozite şi colecţii; asigurarea condiţiilor optime pentru selectarea pieselor destinate studiului şi expunerii;

j.Bugetul solicitat: 50 000 lei



PROIECTUL NR. 3
a. Denumire: Punerea în valoare a documentelor arhivei scrise şi fotografice şi a patrimoniului mobil ale muzeului naţional de antichităţi

b. Coordonator: dr. Roxana Dobrescu, CŞ I, dr. Oana Damian, CŞ I

c. Colectivul de cercetare: dr. Monica Mărgineanu-Cârstoiu, CŞ I, dr. Iulian Bârzescu, CŞ III, dr. Florian Matei Popescu, CŞ II, dr. Cristian Ştefan, muzeograf, dr. Andrei Măgureanu, CŞ III, Despina Măgureanu, CŞ, dr. Virgil Apostol, CS III

d. Termen de realizare: 2017 – etapă

e. Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv: sinteze privind istoria MNA

f. Scop: realizarea de cataloage sau prezentări monografice pentru piesele inedite; albume, expoziţii

g. Materiale şi metode de lucru: depozite şi colecţii; documentare; inventariere; întocmire de fişe

h. Rezultate scontate: asigurarea prezentării patrimoniului unei instituţii seculare

i. Valorificarea rezultatelor: editarea de cataloage pentru colecţiile inedite, publicaţii on line pe site-ul MNA, expoziţii temporare ca organizator sau co-organizator; realizarea unui muzeu virtual, pentru facilitarea accesului cercetătorilor şi, indirect, în perspectivă, şi a publicului mai larg la patrimoniul divers al instituţiei

Cristian Ştefan – Situl neolitic de la Radovanu La Muscalu. Valorificarea cercetărilor realizate de Eugen Comşa. Studiu monografic şi expoziţie; termen final 2018;

Monica Mărgineanu-Cârstoiu, Virgil Apostol – Colecţiile Muzeului Naţional de Antichităţi. Piese de arhitectură. Catalog – finalizarea catalogului 2017

Florian Matei Popescu – definitivarea manuscrisul unui prim volum: Inscripţiile latine din Muzeul Naţional de Antichităţi / Latin Inscriptions from National Museum of Antiquities. Publicarea in revista SCIVA a unei noi serii a notelor epigrafice (VII).

Iulian Bârzescu – Colecţiile Muzeului Naţional de Antichităţi. Ceramica greacă. Catalog – documentare, prelucrarea materialului, finalizarea catalogului – 2017

Întreţinerea site-ului de prezentare a istoriei şi patrimoniului Muzeului Naţional de Antichităţi (permanent), Andrei Măgureanu, Oana Damian

Bugetul solicitat: -



Yüklə 410,81 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin