3. Nicolae Iorga

3. Nicolae Iorga

Personalitate a culturii române și universale, mare istoric, cu o operă imensă. S-a născut la Botoșani, termină liceul la Iași și Universitatea din Iași, urmând să studieze la Paris, Berlin și Leipzig ude își susține doctoratul în 1893. Un an mai târziu ocupă catedra de istorie a Universității din București. La 23 de ani este ales membru corespondent al Academiei Române, iar la 40 membru titular. A înființat Universitatea populară de la Vălenii de Munte, Institutul de studii sud-est europene (1913). Este ucis de legionari în 1940. Opera sa este impresionantă: 16000 titluri (1000 cărți, 10000 articole și 5000 recenzii și studii).

Concepție asupra istoriei: idei dominante.

a. raționalismul și umanismul, sinteza dintre obiectivitate și subiectivitate.

b. explicație și comprehensiune

c. viziune integratoare asupra istoriei și a vieții

d. metodologia istoriei: 4 cerințe fundamentale:

i. documentația completă asupra obiectului tratat

ii. critica acestor izvoare și selectarea lor după gradul de relevanță

iii. organizarea faptelor într-un tot organic, într-o sinteză interpretativă

iv. stilul, forma de exprimare, puterea de evocare – aici intervine forța istoricului.

Teoria permanențelor istorice:

Ideea de evoluție este cardinală la Iorga, fiind adeptul unui istorism rațional. El caută o serie de factori statornici care acționează și al care trebuie să raportăm evenimentele. Istoria se ocupă de fapte concrete, de concretul istoric, de faptul integral, ireductibil la o schemă abstractă. Caracterul esențial al faptului istoric este dat de unicitatea și irepetabilitatea sa. Prin urmare, istoria nu poate stabili legi, ca științele naturii. Dacă istoria nu poate stabili relații legice între fenomene, ea are menirea de a stabili filiațiunea spațio-temporală a faptelor, conexiunea dintre ele, pentru a reproduce imaginea completă a unei epoci. Totuși, zice Iorga, dacă vom coborî în straturile de adâncime ale evenimentelor, acolo putem găsi niște factori permanenți care influențează mersul istoriei: pământul, rasa și ideile.

Idei lansate în istoriografia românească:

a. teoria privind constituirea „Romaniei orientale” prin penetrația lentă spre răsărit a „elementului popular” (țărani, păstori, negustori etc) din spațiul romanic occidental, la început în sudul Dunării, apoi în nordul Dunării, încă din secolele III-II. î.e.n. Iorga reconfigurează ecuația romanizării, acordând un rol important factorilor economici și sociali, ce au pregătit și au netezit acțiunea militară a Romei. Aceste structuri economice și culturale se reorganizează, după retragerea romană, pe suportul obștilor țărănești și a modelelor tradiționale de viață, în așa numitele „romanii populare”, pentru a rezista năvălitorilor.

b. românii s-au orientat de la început înspre o direcție statală de tip național, nu imperial, precum statele din jur.

c. Bizanț după Bizanț. O sintagmă prin care desemna faptul că, după dispariția imperiului Bizantin, Țările Române au preluat tradițiile culturale și religioase ale acestuia și le-au dezvoltat în diverse sinteze culturale.

d. în 1938-1940 a ținut un curs intitulat Dezvoltarea imperialismului contemporan, în care a arătat pericolul pe care-l reprezintă pentru pacea continentului noile tendințe expansioniste și anexioniste ale politicii duse de Germania hitleristă și Uniunea Sovietică. La baza noului imperialism se află darwinismul social, viziunile biologiste și iraționaliste, apologia violenței.