3. Transmigraţiile din Kärnten (Carintia) în Transilvania

Cele trei gospodării frăţeşti au fost construite ca ferme de producţie colective, pentru că principala ocupaţie a fraţilor hutteriţi era şi a rămas agricultura. S-au familiarizat însă în curând cu instalaţiile agricole tehnice moderne din America şi le-au folosit cu un mare succes în fermele lor. Pe lângă creşterea vitelor şi (mai ales în ultima vreme) avicultura foarte modernă279 au păstrat în continuare tradiţia hutterită de a face în gospodării ateliere pentru toate meşteşugurile, de a produce produsele pentru nevoile coloniei, pentru a fi pe cât posibil independenţi de piaţă280.
În special o învăţătură au tras din nenumăratele conflicte în Raditschewa şi din zona Molotschna: pe viitor nu au mai permis ca o aşezare să devină prea mare şi prea numeroasă în membri, ci s-au limitat la
__________
276 Cartea mică de istorie, pag. 459f.
277 De când s-au stabilit în America, fraţii hutteriţi obişnuiau să îi numească în comunitate pe „slujitorii Cuvântului” predicatori.
278 Cartea mică de istorie, pag. 461.
279 Gospodăria frăţească a fierarilor Forest River lângă Fordville în Dakota de Nord, întemeiată în 1949, are o fermă de creştere a curcanilor de la 60.000 până la 80.000 de păsări anual, aceasta fiind practicată pe lângă agricultură. Gospodăria frăţească numără aproximativ 100 de membri (informaţii de la Tony Waldner).
280 Michael Holzach, Das vergessene Volk, (Poporul uitat) Hamburg 1980.
290
comunităţi de 12-24 de familii astfel încât ca şi colectivitate erau uşor de supravegheat iar ca unităţi economice erau uşor de condus. Când numărul membrilor unei colonii se dubla, se înfiinţa o colonie-fiică, jumătate din locuitori se mutau în această nouă colonie şi ridicau aici o nouă gospodărie frăţească, iar colonia-mamă cotiza de fiecare dată cu capitalul necesar pentru construire. După cum consemnează Michael Holzach dintr-o colonie canadiană a oamenilor lui Darius, în acest caz stabilea sorţul care familii trebuiau să se mute în colonia-fiică.
Pentru că surplusul de naşteri al familiilor hutterite este printre cele mai ridicate din lume, astăzi o colonie se dublează în circa douăzeci de ani. Surplusul de populaţie a constrâns coloniile hutterite mereu la noi întemeieri de colonii. Astăzi, numărul coloniilor hutterite existente în SUA şi în Canada ar fi trebuit să depăşească de mult 300281.
Cum au apărut aceste colonii-fiice, ne poate arăta un exemplu al fierarilor: în 1874 a apărut colonia-mamă Bon Homme în Dakota de Sud, în 1878-1883 exista de asemenea în Dakota de Sud colonia Tripp-Neuhof. S-a mutat apoi în 1884 în Tidioute în Pennsylvania şi a existat până în 1886. De aici a întemeiat colonia Milltown în Dakota de Sud, care a existat din 1886 până în 1922. Din Milltown a fost întemeiată în 1901 colonia Rodedal în Dakota de Sud, care s-a mutat în 1918 în Canada şi a ridicat acolo Rosedal în Manitoba. Din Rosedal-Manitoba a fost întemeiată colonia Iberville în Manitoba (1922) şi de aici în 1944 colonia New Rosedal, Manitoba. Această colonie a ridicat din nou, la rândul ei, în 1949 colonia de astăzi, Forest River Colony lângă Fordville în Dakota de nord.
Despre creşterea gospodăriilor frăţeşti (colonii), A. J. F. Ziglschmid dă următoarea statistică282:
1874............ 3 gospodării frăţeşti............?.......suflete
1900.......... 10 gospodării frăţeşti........... 1000 suflete
1915.......... 17 gospodării frăţeşti........... 1700 suflete
1926.......... 29 gospodării frăţeşti........... 3000 suflete
1944...........57 gospodării frăţeşti.......... .6200 suflete
1947...........64 gospodării frăţeşti............7400 suflete
_________
281 Din păcate nu am la dispoziţie o cercetare exactă, nu-mi este cunoscut dacă acestă cercetare există. Estimarea se bazează după o proiectare făcută după anii 1900-1974.
282 Cifrele provin de la Ziglschmid din Cartea mică de istorie, pag. 471. John A. Hostetler se ocupă de ceva timp cu gospodăriile frăţeşti hutterite. Tabelul de ansamblu (vezi anexa) mi-a fost pusă la dispoziţie de Tony Waldner din gospodăria frăţească Forest River din Dakota de Sud.
291
Un tabel de ansamblu al lui John A. Hostetler din anul 1974 dă la iveală următoarele283:
Provincie/Stat............. Fierari .........Învăţători............. Ai lui Darius..........În total:
Alberta, Canada .................................29............................ 53..................82 gospodării frăţeşti
Saskatchewan, Canada......................... 15......................... 13....................28 gospodării frăţeşti
Manitoba, Canada......... 57........................................................................57 Gospodării frăţeşti
Dakota de Nord, SUA..... 3........................................................................  3 Gospodării frăţeşti
Dakota de Sud, SUA.... 33...................................................................   33 Gospodării frăţeşti
Montana, SUA.....................................  18......................... 8................. 26 gospodării frăţeşti
Minnesota, SUA............ 1...............................................................   1 gospodărie frăţească
Washington, SUA............................................................... 2 ...................2 gospodării frăţeşti
____________________________________________________________________________________
În total: ........................94....................... 62...................... 76............. 232 gospodării frăţeşti
=====================================================================================================
Dacă considerăm pentru fiecare gospodărie frăţească între 110-120 de persoane, numărul fraţilor hutteriţi care trăiau în comunitatea de bunuri în 1974 ar fi trebuit să se ridice la circa 27.000 de suflete iar între timp (1981) să fi crescut la circa 300 de colonii cu aproximativ 30.000 de suflete. Dacă această creştere şi mărire a populaţiei fraţilor hutteriţi este deja ceva uimitor şi neobişnuit, componenţa coloniilor de astăzi este şi mai uimitoare. În cele 232 de gospodării frăţeştin ale anului 1974 apar doar 16 nume de familii! Cu alte cuvinte, după influxurile din perioada 1782-1795, comunitatea a primit doar foarte puţine influxuri noi, din cercul menoniţilor din Molotschna familia Janzen şi din menoniţii elveţieni din Polonia (aşa-numiţii „Amish”) familia Enntz. Locuitorii celor 234 de gospodării frăţeşti provin aşadar fără excepţie din acele familii care
a) în 1756 s-au alăturat comunităţii din cercul transmigranţilor din Kärnten (Carintia),
b) proveneau din urmaşii puţinelor familii care au venit din Vinţu de Jos în gospodăria frăţească din Criţ,
c) proveneau din convertiţii salvaţi din Sabatisch şi
d) din urmaşii puţinelor familii care s-au mutat la ei din Prusia, Polonia şi Rusia de la menoniţi.
Mai există încă
nume de familie din K ä r n t e n (C a r i n t i a): Hofer, Waldner, Wurtz, Kleinsasser şi Glanzer,
nume de familie din V i n ţ u d e J o s: Stahl, Tschetter şi Wipf,
nume de familie din S a b a t i s c h : Walther, Wollmann (Bollmann sau Walemann) şi Maendel şi
nume de familie m e n o n i t e: Gross, Decker şi Entz.
_________
283 O cercetare a dialectului vorbit de fraţii hutteriţi a fost publicată de germanistul profesor universitar dr. Kurt Rein de la Muenchner Institut fuer Deutsche Philologie (Institutul din München de Filologie Germană) sub titlul „Religioese Minderheiten als Sprachgemeinschaftsmodelle Deutsche Sprachinseln taeuferischen Ursprungs in den Vereinigten Staaten von Amerika” („Minorităţi religioase ca modele de comunităţi lingvistice ale insulelor lingvistice de limbă germană din Statele Unite ale Americii”) în revista pentru dialectologie şi lingvistică în 1977.
292
Pentru că aşezările din Criţ şi Dacia (Stein) au erau compuse la început exclusiv din familii de transmigranţi din Kärnten (Carintia) şi pentru că acestea au avut rolul dominant în ciuda venirii familiilor Kuhr, Stahl, Wipf şi Tschetterle în aşezările din Ciorogârla şi Prisiceni în Valahia (Ţara Românească), limba folosită în aşezările din Wirschinka şi mai târziu Raditschewa din Ucraina a rămas dialectul celor din Kärnten (Carintia) din zona Spittal pe Drava şi a fost preluată de copiii celor care au venit mai târziu din Vinţu de Jos (Kuhr) şi Sabatisch. De aceea, până în zilele noastre se vorbeşte în toate gospodăriile frăţeşti din Canada şi din SUA dialectul din Kärnten (Carintia) al secolului al XVIII-lea, îmbogăţit cu expresii care au fost împrumutate de la locuitorii din diversele locuri pe unde au trecut, deci de la saşii transilvăneni, valahi, ruşi, ucrainieni şi tătari precum şi acum de la americani şi canadieni281, se scrie în germana standard a Bibliei lui Luther şi a Marii Cărţi de Istorie. Fraţii hutteriţi îşi desemnează limba pe care o vorbesc drept „Daitsch”.
O listă a predicatorilor („slujitori ai Cuvântului”) care trăiau în 1970 ai diverselor gospodării frăţeşti din Canada şi SUA arată următoarea împărţire a numelor de familie284:
Nume de familie: .......Învăţători ......Ai lui Darius ..........fierari ...................În total:
Hofer                                                  24                          40                                 35                                   99
Waldner                                            18                           7                                  53                                   78
Kleinsasser                                        15                          --                                    9                                    24
Wurtz                                                  9                             9                                   4                                    22
Glanzer                                              --                           --                                   3                                      3
Stahl                                                  --                           19                                   1                                     20
Tschetter                                          --                             19                                  1                                     20
Wipf                                                   25                          4                                    12                                    41
Walther                                              --                           13                                 --                                     13
Wollmann                                           --                            5                                     13                                  18
Maendel                                            5                            --                                   6                                    11
Gross                                                2                            8                                    12                                  22
Decker                                               2                             --                                    5                                     7
Entz                                                   18                           --                                    --                                    18
___________________________________________________________
În total:                                       118                        124                                154                                 396
===========================================================
Frecvenţa fiecărui nume în parte permite o concluzie şi cu privire la frecvenţa prezentă a numelor de familie în cadrul comunităţii. Pentru că registrul bisericii a fost completat doar incomplet (naşteri parţial până în 1843, botezuri până în 1878, căsătorii până în 1871, decesuri până în 1843) după moartea lui Johannes Waldner în 1824,
___________
284 Ediţia din 1974 a Cărţii mici de istorie a fraţilor hutteriţi din Macmillan Colony, Cayley, Alberta, Kanada, conţine în anexă o listă a celor 197 care au deţinut funcţia de predicatori (slujitori ai Cuvântului) a gospodăriilor frăţeşti de atunci din SUA şi Canada.
293
lipsesc documentele pentru o cercetare genealogică285. Nu am putut afla cine se ocupă de registrul stării civile al coloniilor în prezent.
Despre istoria fraţilor hutteriţi din SUA şi Canada a redactat A. J. F. Ziglschmid un raport în ediţia sa a „Micii cărţi de istorie a fraţilor hutteriţi” pentru perioada 1874-1947, raport care până în 1897 se bazează pe însemnările lui Peter Hofer şi Peter Janzen. Datele mai târzii au fost determinate de el însuşi286.
Întemeietorii celor trei colonii-mame au mai trăit mulţi ani dezvoltarea acestor gospodării frăţeşti. Michael Waldner, întemeietorul comunităţii fierarilor, a murit în 1889 în gospodăria frăţească Bon Homme din Dakota de Sud, Jakob Wipf, întemeietorul comunităţii învăţătorilor a murit în 1896 în gospodăria frăţească Rockport din Dakota de Sud, şi Darius Walther, întemeietorul comunităţii lui Darius, a trăit chiar până în secolul al XX-lea, a murit în anul 1903 în gospodăria frăţească Wolf Creek din Dakota de Sud.
În decursul anilor a fost iniţiat un raport de prietenie faţă de locuitorii americani ai fermelor şi localităţilor din apropiere în ciuda izolării gospodăriilor frăţeşti de restul locuitorilor statului Dakota de Sud, în special atunci când meşteşugarii gospodăriilor frăţeşti hutterite au început să se specializeze în repararea maşinilor agricole. Faima excepţională a meşteşugarilor hutteriţi i-a determinat în curând pe fermieri să le dea aparatele lor la reparat, ceea ce a adus coloniilor încasări bune.
Această relaţie bună s-a schimbat din păcate în timpul Primului Război Mondial când o propagandă rea, aţâţătoare a instigat patima populaţiei Americii din SUA împotriva nemţilor. Pentru că fraţii hutteriţi se considerau mereu drept o comunitate „germană” şi ţineau cu tenacitate la „limba lor germană”, propaganda instigatoare s-a îndreptat şi împotriva lor. Au fost înfieraţi şi bănuiţi atât ca „pro-nemţi” cât şi din 1917 ca „pro-bolşevici” (din cauza comunismului lor creştin), consideraţi sabotori sau trădători de secrete militare. Când SUA a intrat apoi în 1917 în război, ura a culminat cu ostilităţi. Pentru că fraţii hutteriţi au refuzat cu fermitate să acorde împrumuturi de război din motive de credinţă, isteria maselor a izbucnit ca o vijelie. Reprezentanţii celor trei comunităţi, David Hofer pentru învăţători, Ellas Walther pentru oamenii lui Darius şi Josef Kleinsasser pentru fierari, s-au adresat preşedintelui Woodrow Wilson într-un memorandum şi au cerut, după ce şi-au prezentat pe scurt principiile
___________
285 O cercetare genealogică a familiilor hutterite ar fi deosebit de interesantă, totuşi până în momentul de faţă lipsesc documentele necesare. Există o singură genealogie cuprinzătoare din 1962 scrisă de Gary J. Waltner în limba engleză a familiei lui Andreas Waldner, fiul cronicarului Johannes Waldner, familie care a trecut la menoniţii elveţieni („amish”).
286 Cartea mică de istorie, a cincea parte de Ziglschmid.
294
lor de credinţă şi istoria comunităţii, să li se respecte credinţa şi protecţie pentru comunităţile lor. Dar guvernul nu prea s-a ocupat de asta şi nu a dat nici un răspuns până în 1918. Atunci s-au decis fraţii hutteriţi să părăsească SUA şi să se mute în Canada, în provinciile Alberta, Saskatchewan şi Manitoba. Această tendinţă a fost întărită şi de faptul că în primăvară gloata a atacat gospodăria frăţească din Jamesvill şi a mânat de aici vite în valoare de 40.000 de dolari ca să le liciteze în locul împrumutului de război refuzat. Oricum, din aceştia au fost plătiţi doar 15.000 de dolari la casieria statului, restul a fost furat de „patrioţi”287. Fraţii tineri obligaţi să satisfacă serviciul militar au fost concentraţi şi obligaţi în diverse lagăre împotriva refuzului lor să facă serviciu cu arma, chinuiţi şi abuzaţi. Doi fraţi, Josef şi Michael Hofer, au fost ţinuţi astfel în închisoarea fortului Leavenwort încât au murit, un al treilea frate, David Hofer, a rezistat tratamentului, la fel ca şi Jakob Wipf, şi a rămas în viaţă288.
Urmarea acestei atitudini a populaţiei americane şi a autorităţilor a fost că majoritatea fraţilor hutteriţi au părăsit Statele Unite ale Americii în perioada 1918-1925. Din şaptesprezece gospodării în anul 1915 au rămas doar două în SUA, celelalte au fost părăsite şi fraţii s-au mutat în Canada289. Fierarii s-au mutat în provincia Manitoba, oamenii lui Darius şi învăţătorii au preferat provinciile Alberta şi Saskatchewan. Deşi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial nu s-a ajuns la violenţe asemănătoare, şi în ambele state fraţii hutteriţi au rămas scutiţi de prestarea serviciului militar şi de plata împrumuturilor de război, centrul de greutate al comunităţii se găseşte şi astăzi în Canada. În 1974 existau în Canada 167 de gospodării = 72%, iar în SUA dimpotrivă erau doar 65 de gospodării = 28%.
Cea mai mare problemă a prezentului pare să fie cererea ambelor guverne, al SUA şi Canada, ca, copiii din şcolile din gospodăriile fraţilor hutteriţi să se poată bucura de cursuri de limba engleză şi istorie. Pentru că nu există profesori potriviţi pentru asta, îi instruiesc persoane care nu sunt membri ai comunităţii, deci „oameni din lume” pe copii, ceea ce nu aduce doar dezavantajul limitării germanei şi al învăţământului religios, ci şi multe influenţe nedorite ale lumii de afară. Câteva gospodării frăţeşti, spre exemplu gospodăria frăţească din River Forest lângă Fordville în Dakota de Nord au început să îi trimită pe băieţii înzestraţi la universităţi pentru a putea astfel să poată angaja profesorii necesari din propriile biserici. Tânărul Tony Waldner, un urmaş direct al cronicarului şi conducătorului Johannes Waldner, a obţinut în
__________
287 Cartea mică de istorie, pag. 465, 467, 469, 477.
288 Cartea mică de istorie, pag. 478-486.
289 Cartea mică de istorie, pag. 489.
295
vara anului 1980 diploma pentru predare la şcolile populare şi medii şi este acum învăţătorul în Forest River Colony.
Cu câţiva ani în urmă, un tânăr jurnalist şi scriitor din Hamburg Michael Holzach, s-a decis de bunăvoie să trăiască un an într-o colonie a fraţilor hutteriţi din Canada. Colonia Wilson a oamenilor lui Darius din Alberta, în apropiere de oraşul Lethbridge, l-a acceptat la început un pic neîncrezătoare, dar apoi receptivă. Mai târziu s-a mutat în colonia Waterton a oamenilor lui Darius. Despre viaţa sa în cele două gospodării frăţeşti a scris o relatare remarcabilă care a apărut ca şi carte sub titlul „Poporul uitat” în 1980 la editura Hofmann şi Campe (Hamburg). Lectura acestei cărţi nu poate fi decât recomandată cu toată căldura tuturor celor care se interesează de fraţii hutteriţi care trăiesc acum în America şi de viaţa lor.
296

19. Concluzie

În această istorie a fraţilor hutteriţi din Kärnten (Carintia) în Transilvania şi în Valahia (Ţara Românească) în perioada 1755-1770 m-am străduit să expun faptele istorice, dar, după posibilităţi, să nu le interpretez, adesea luptând bineînţeles împotriva ispitei de a o face. Dar această istorie zugrăveşte acţiuni şi decizii de voinţă ale unor oameni care erau profund pătrunşi de o credinţă, care mie, ca „om din lume” îmi este total departe. Cum se pot oare atunci înţelege acţiunile şi hotărârile lor? La sfârşitul acestei relatări istorice să îmi fie însă permis să scriu câteva păreri şi înţelegeri complet personale.
Este foarte clar că bisericile habanice din Ungaria Superioară şi cea din Vinţu de Jos din Transilvania erau pe drumul spre „trecere”. Renunţaseră de multe decenii la principiul important pe care li-l predase Jakob hutteritul fraţilor din Mähren, „comunitatea de bunuri”. Habanii acceptaseră în 1725 în Ungaria chiar şi botezul copiilor şi îndeplineau botezul adult în secret, fără cunoştinţa autorităţilor. Se poate pune deci pe bună dreptate întrebarea cât ar mai fi rezistat prin ei înşişi.
Împărăteasa Maria Tereza a scurtat probabil durata de viaţă doar la câteva decenii atunci când în 1760 le-a dat mână liberă iezuiţilor să recatolizeze cele patru comunităţi habanice frăţeşti din Ungaria Superioară din Sabatisch, Leware, St. Johann şi Trentschin. Dacă îi acordăm toată încrederea cronicarului hutterit Johannes Waldner, acest lucru s-a întâmplat prin constrângere. Cel mai convingător mijloc al convertirii care a mânat pe membrii acestori comunităţi înapoi în sânul bisericii catolice se pare că a fost administrarea continuă de bătaie.
296
Eu am însă impresia, că nu se poate să fi fost doar aceasta, deoarece comportamentul fraţilor hutteriţi în comunitatea Vinţu de Jos din Transilvania arată că aici s-a exercitat constrângerea foarte puţin şi doar periferic. Mult mai mult a reuşit părintele iezuit Johannes Theophil Delpini (Delphini) în câţiva ani să transforme toată comunitatea frăţească hutterită într-o „nouă comunitatea c a t o l i c ă”. Din aşezarea înfloritoare de odinioară au rămas doar câţiva puţini fideli în credinţă. În fruntea lor Josef Kuhr, „slujitorul Cuvântului”, familiile Aennei Wipf şi a lui Johannes Stahl şi alte câteva. Şi Josef Kuhr a fost cel care a transmis mai departe învăţăturile de credinţă ale fraţilor hutteriţi cu doar câţiva ani înainte de declinul comunităţii din Vinţu de Jos tinerilor transmigranţi din Kärnten (Carintia).
Bineînţeles că fraţii hutteriţi sunt de părerea fermă că aceasta a fost exact voia lui Dumnezeu care nu a vrut să Îşi lase poporul să se stingă. Istoricul raţional sau cei interesaţi de istorie nu pot să nu sublinieze câteva reflecţii şi legături, care să i se pară, pe lângă călăuzirea Providenţei divine, dar mai mult decât coincidenţe pure, cauze şi efecte în decursul istoric.
Apoi este în primul rând recunoaşterea surprinzătoare că tocmai marea Împărăteasă Maria Tereza a fost cea care orânduise recatolicizarea comunităţilor frăţeşti hutterite în 1760 şi 1763, dar prin rezoluţia ei de a-şi transmigra supuşii protestanţi din ţară, fie că erau din Enns, Steiermark sau Kärnten (Carintia), a dispus să fie deportaţi în Transilvania tocmai acei oameni care au reînsufleţit moştenirea comunităţii hutterite din Vinţu de Jos şi care au păstrat-o până în prezent. Nu poate fi eliberată de responsabilitatea iniţierii acestui proces prin câteva directive personale. Depărtându-se de exemplul tatălui ei, împăratul Carol al VI-lea, de a îi aşeza pe protestanţii din ţările ereditare austriace în aşezări pregătite şi locuibile din momentul în care au ajuns acolo, dar mai ales, să fie aşezaţi în locuri de gospodării finanţabile, ea i-a târât cu sila cu miile din gospodăriile lor din Austria fără să le creeze nici minimul necesar pentru aşezare, nici măcar premisele necesare de natură organizatorică şi financiară, lăsând lichidarea bunurilor transmigranţilor în seama senioratelor şi făcând-o astfel inoperabilă timp de decenii întregi iar când în sfârşit a ales pe un linguşitor complet incapabil şi om slugarnic ca să conducă lucrarea de aşezare a transmigranţilor şi l-a lăsat să administreze într-un mod nimicitor din 1752 până în 1756, a creat ea însăşi inconvenienţele deplorabile şi îngrozitoare la aşezarea deportaţilor. Când transmigranţii din Kärnten (Carintia) au ajuns fără niciun ban în Romos în Transilvania în mai şi septembrie 1755 şi în mai 1756, două mii de transmigranţi din anii 1752-1754 aşteptau în diverse sate săseşti cazaţi provizoriu în grajdurile ţăranilor să li
297
se indice gospodăriile ţărăneşti pentru a căror cumpărare însă favoritul împărătesei, consilierul curţii, Martin Wankhel von Seeberg folosise demult banii transmigranţilor pentru construcţia iraţională a „retranşamentului”.
Revolta vechilului din Sicking, a lui Matthias Ennser şi a prietenilor lui, i-a făcut pe deportaţi să izbucnească. Se simţeau alungaţi de clericii din patria lor, înşelaţi de împărăteasă şi administraţia ei şi au vrut orice, numai să nu fie stabiliţi în această ţară pe care o urau atât de mult, Transilvania. Aceasta a fost scânteia aprinzătoare între ei ca să caute alte drumuri şi să îşi propună alte ţeluri. Întâlnirea lui Josef Kuhrs cu zilierii amărâţi care căutau de lucru, Georg Waldner şi Andreas Wurtzy, odinioară ţărani de vază în Kärnten (Carintia), a fost atunci „momentul măreţ” care le-a indicat drumul şi le-a revelat noul ţel.