A course in miracles

LECŢIA 136

"Boala este o strategie defensivă împotriva adevărului."

Nimeni nu poate vindeca dacă nu înţelege scopul pe care boala

pare să-l servească. Fiindcă atunci înţelege, de asemenea, că scopul

bolii este lipsit de sens. Neavând vreo cauză şi lipsită de orice scop

care să aibă sens, ea nu poate fi de fel. Odată ce sunt înţelese toate

acestea, vindecarea este automată. Ea risipeşte această iluzie lipsită

de sens prin acelaşi mod de abordare care duce toate iluziile înaintea

adevărului, lăsându-le acolo să dispară.

Boala nu este un accident. Ca toate sistemele defensive, ea este

un mecanism de autoamăgire. Şi, ca tot restul, scopul ei să ascundă

realitatea, să o atace, să o schimbe, să o incapaciteze, să o

distorsioneze, să o răstălmăcească, sau să o reducă la o grămăjoară

de părţi neasamblate. Ţelul tuturor acţiunilor defensive a acela de a

împiedica adevărul să fie între. Părţile sunt văzute ca şi cum fiecare ar

fi întreagă în sine.

Acţiunile defensive nu sunt involuntare, şi nici nu se desfăşoară în

mod inconştient. Sunt nişte baghete secrete, pe care le fluturi atunci

când adevărul pare să ameninţe ceea ce ai vrea să crezi. Ele par să fie

inconştiente doar din cauza rapidităţii cu care te hotărăşti să le

foloseşti. În acea secundă, sau chiar fracţiune de secundă, în care iei

decizia să faci uz de ele, îţi dai seama exact de ceea ce îţi propui să

faci, ca apoi să crezi că sa şi împlinit.

Cine altul decât tu însuţi evaluezi o ameninţare, decizi că trebuie

să scapi de ea şi ticluieşti o serie de sisteme defensive pentru a reduce

ameninţarea care a fost judecată ca fiind reală? Toate acestea nu pot fi

făcute în mod inconştient. Dar odată pus la cale, planul tău pretinde că

trebuie să uiţi că tu eşti cel care la făcut, ca astfel să pară străin

propriei tale intenţii; o întâmplare fără nici o legătură cu starea ta

mentală, un rezultat ce are efect real asupra ta, şi nu unul efectuat de

tine însuţi.

Rapiditatea cu care uiţi rolul pe care îl joci în plăsmuirea "realităţii"

tale, te face să crezi că acţiunile defensive nu se află sub propriu-ţi

control. Dar ceea ce ai uitat poate fi rechemat în memorie, dacă eşti

dispus să reconsideri decizia care este dublu ecranată de către unitare.

Faptul că nu-ţi aduci aminte nu este altceva decât un indiciu că această

decizie mai rămâne în vigoare în ceea ce te priveşte. Nu confunda asta

cu un fapt. Acţiunile defensive trebuie să facă faptele de nerecunoscut.

Asta urmăresc, iar asta şi fac.

Fiecare sistem ia nişte fragmente ale întregului, le asamblează fără

a ţine cont de adevărata relaţie ce există între ele şi, în felul acesta,

ţese iluzii ale unui întreg care nu există. Acest proces produce senzaţia

de ameninţare, şi nu rezultatul lui, oricare ar fi el. Atunci când se

smulg nişte părţi din întreg şi se consideră ca fiind separate şi întregi

ele însele, se transformă în simboluri ce reprezintă un atac împotriva

întregului; atacul fiind o reuşită doar datorită efectului său: întregul nu

va mai fi considerat ca fiind întreg. Dar tu ai uitat că aceste simboluri

reprezintă doar propria ta decizie privitor la ceea ce ar trebui să fie

real, luând locul a ceea ce este într-adevăr real.

Boala este o decizie. Nu este ceva ce ţi se întâmplă fără s-o fi cerut,

care te slăbeşte şi îţi aduce suferinţă. Boala este o alegere pe care o

faci, un plan pe care îl întocmeşti atunci când, pentru o clipă, adevărul

mijeşte în propria-ţi minte amăgită, şi toată lumea pare să se clatine şi

stă să se prăbuşească. Acum te-ai îmbolnăvit, pentru ca adevărul să se

ducă şi să nu-ţi mai ameninţe castelele de nisip.

Oare de ce crezi că boala poate reuşi să te scutească de adevăr?

Deoarece ea dovedeşte că trupul nu este separat de tine şi, prin

urmare, tu trebuie să fii separat de adevăr. Înduri chinuri deoarece

trupul le îndură, iar în acest chin ajungi să fii una cu el. Astfel este

perpetuată "adevărata" ta identitate şi este redus la tăcere şi înăbuşit

acel gând curios şi tulburător, că sar putea să fii ceva m decât această

grămăjoară de pulbere. Căci iată, această pulbere te poate face să

suferi, să te chirceşti şi poate să-ţi oprească inima, poruncindu-ţi să mori

şi să încetezi a mai fi.

Astfel trupul este mai tare decât adevărul, care te roagă să

trăieşti, dar care nu poate trece peste hotărârea ta de a muri. Aşa că

trupul este mai puternic decât viaţa veşnică. Cerul mai fragil decât

iadul, iar ceea ce a hărăzit Dumnezeu pentru mântuirea Fiului Său se

loveşte de împotrivirea unei decizii mai puternice decât Voia Sa. Fiul

Său este pulbere, Tatăl nedesăvârşit, iar haosul se aşează triumfător

pe tronul Său.

Aşa arată plănuirile tale pentru propria-ţi apărare. Şi eşti convins că

Cerul se cutremură înaintea unor astfel de atacuri nebuneşti, că

Dumnezeu este orbit de iluziile tale, că adevărul este preschimbat în

minciuni şi tot universul este înrobit unor legi pe care sistemele tale

defensive vor să i le impună. Dar cin crede în iluzii, decât cel care le-a

plăsmuit? Cine altul poate să le vadă şi să reacţioneze faţă de ele ca şi

cum ar fi chiar adevărul?

Dumnezeu nu ştie nimic de planurile tale de a-I schimba Voia.

Universul rămâne indiferent la legile prin care te-ai decis să-l guvernezi.

Iar Cerul nu sa plecat între faţa iadului, nici viaţa în faţa morţii. Nu poţi

decât să preferi să crezi că mori, că înduri boala sau că stâlceşti

adevărul într-un fel sau altul. Creaţia este cu totul aparte de toate

acestea. Strategiile defensive sunt nişte planuri de a nimici ceea ce nu

poate fi atacat. Inalterabilul nu se poate schimba. Iar ceea ce este pe

de-a-ntregul neprihănit nu poate păcătui.

Iată simplul adevăr. El nu recurge nici la forţă, nici la triumf. Nu

porunceşte supunere, nici nu încearcă să dovedească cât de

lamentabile şi futile sunt încercările tale de a pune la cale nişte acţiuni

defensive care să-l altereze. Adevărul doreşte numai şi numai să-ţi

dăruiască fericire, căci acesta îi este rostul. Poate că suspină un pic

atunci când îi nesocoteşti darurile, ştiind totuşi, cu o certitudine

perfectă, că ceea ce Dumnezeu voieşte pentru tine trebuie să fie

primit.

Tocmai acest fapt demonstrează că timpul este o iluzie. Căci

timpul îţi permite să crezi că ceea ce Dumnezeu ţi-a dăruit nu este

adevărat chiar acum, precum trebuie să fie. Gândurile lui Dumnezeu

sunt cu totul aparte de timp. Căci timpul nu este decât un alt sistem

defensiv lipsit de sens pe care lai urzit împotriva adevărului. Cu toate

acestea, ceea ce El voieşte este aici, iar tu rămâi aşa cum tea creat El.

Adevărul are o putere mai presus de orice apărare, căci nici o

iluzie nu poate rămâne acolo unde adevărului i sa îngăduit să intre. Şi

răsare în orice minte care îşi va depune armele şi va înceta să se joace

cu nebunia. Adevărul poate fi găsit oricând; chiar astăzi, dacă vei

decide să exersezi cum săi dai bunvenit.

Acesta este astăzi obiectivul nostru. Vom dedica de două ori câte

un sfert de oră ca să rugăm adevărul să vină şi să ne pună în libertate.

Iar adevărul va vei, căci nu a fost vreodată aparte de noi. Nu aşteaptă

decât această invitaţie pe care io adresăm astăzi. Deschidem invitaţia

cu o rugăciune vindecătoare care ne va ajuta să ne ridicăm deasupra

atitudinii noastre defensive, îngăduind adevărului să fie aşa cum a fost

mereu:

"Boala este o strategie îndreptată împotriva adevărului.

Voi accepta adevărul a ceea ce sunt.

şi voi îngădui ca mintea mea să fie astăzi pe deplin vindecată."

Vindecarea va fulgera prin mintea ta deschisă, pe măsură ce pacea

şi adevărul se vor înălţa pentru a lua locul războiului şi imaginilor

deşarte. Nu va mai fi nici un colţ întunecat pe care boala să-l poată

ascunde şi apăra de lumina adevărului. Nu va mai rămâne în mintea ta

nici una dintre figurile sumbre din visele tale şi nici căutările lor

obscure şi lipsite de sens, constând în urmărirea dementă a unor ţeluri

duble. Mintea îţi va fi vindecată de toate dorinţele bolnave, întru

ascultarea cărora ea a încercat să împuternicească trupul.

Acum trupul este vindecat, căci sursa bolii a fost deschisă

ajutorului despovărător. Vei recunoaşte că ai exersat bine după

următoarele: trupul nu trebuie să fie deloc resimţit. Dacă ai reuşit, nu

vei avea nici senzaţia că te simţi bine sau rău, nici senzaţia de durere

sau plăcere. În minte nu este nici o reacţie faţă de ceea ce face trupul.

Utilitatea sa este singurul lucru care rămâne, şi nimic mai mult.

Poate nu-ţi dai seama că acesta elimină limitele pe care le-ai impus

prin scopurile pe care i le-ai atribuit. Pe măsură ce ele sunt

abandonate, forţa de care dispune corpul este mereu suficientă pentru

a servi toate scopurile cu adevărat utile. Sănătatea sa este pe deplin

garantată, el nemaifiind limitat de timp, de vreme sau oboseală, de

mâncare şi băutură, sau de orice lege pe care lai făcut să o slujească

înainte. Acum nu mai trebuie să întreprinzi nimic ca să-l faci bine, căci

boala a devenit imposibilă.

Dar această proiecţie se cere prezervată printr-o vigilenţă plină de

păsare. Dacă-i vei îngădui minţii să întreţină gânduri de atac, să cedeze

judecării sau să facă planuri pentru a contracara incertitudinile

viitoare, te-ai pus iarăşi într-o poziţie falsă, plăsmuind o entitate

trupească care va ataca corpul, căci acum mintea este bolnavă.

Dacă se întâmplă asta, aplică instantaneu remediul,

nemaipermiţând atitudinii tale defensive să-ţi facă rău. Şi nu rămâi

nelămurit în privinţa a ceea ce trebuie vindecat, ci spuneţi:

"Am uitat ceea ce sunt cu adevărat,

căci mi-am confundat trupul cu mine însumi.

Boala este o strategie defensivă îndreptată împotriva adevărului.

Dar nu sunt un trup. Şi mintea mea nu poate ataca.

Aşa că nu pot fi bolnav."

LECŢIA 137

"Atunci când sunt vindecat, nu sunt singurul care se vindecă."

Ideea de astăzi rămâne gândul central pe care se întemeiază

mântuirea. Căci vindecarea este opusul ideilor lumii care se ocupă de

boală şi stări de separare. Boala este o retragere din faţa celorlalţi şi

un refuz al împreunării. Ea devine o uşă care se închide în urma unui

sine separat, ţinându-l izolat şi singur.

Boala înseamnă izolare. Căci pare să ţină un sine aparte de tot

restul, pentru a îndura ceea ce nu simt ceilalţi. Ea conferă trupului

puterea absolută de a face separarea reală şi de a ţine mintea într-un

regim de celulă, separată în bucăţi ce sunt ţinute laolaltă de un

straşnic zid de carne îmbolnăvită, pe care nul poate birui.

Lumea se supune legilor în slujba cărora se află boala, dar

vindecarea operează aparte de ele. Este important ca cineva să fie

vindecat de unul singur. Dar vindecarea este propria lui decizie de a fi

din nou Unul şi de aşi accepta Sinele cu toate părţile Sale intacte şi

nevătămate. Aflat în boală, Sinele său pare să fie dezmembrat şi lipsit

de unitatea care Îi dă viaţă. Dar vindecare se săvârşeşte atunci când el

vede că trupul nu are nici o putere de a ataca unitatea universală a Fiu

lui Dumnezeu.

Boala ţine să demonstreze că minciunile trebuie că sunt adevărul.

Dar vindecarea demonstrează că adevărul este adevărat. Separarea,

pe care boala ţine s-o impună în realitate nu a avut loc niciodată. A fi

vindecat înseamnă, pur şi simplu, a accepta ceea ce mereu a fost

simplul adevăr şi va rămâne mereu exact aşa cum a fost dintotdeauna.

Totuşi, ochilor obişnuiţi cu iluziile trebuie să li se arate că ceea ce ei

privesc este fals. Aşa se face că vindecarea, de care adevărul nu are

niciodată nevoie, trebuie să demonstreze că boala nu este reală.

Aşadar, vindecarea ar putea fi numită un contravis, ce anulează

visul bolii în numele adevărului, dar nu în însuşi adevărul. La fel cum

iertarea trece cu vederea toate păcatele ce nu au foarte niciodată

comise, vindecarea nu face decât să înlăture iluziile care nu au avut

loc. La fel cum lumea reală va răsări pentru a înlocui ceea ce nu a fost

niciodată, vindecarea oferă doar restauraţie pentru stări imaginare şi

idei false, din care visele brodează tablouri despre adevăr.

Să nu crezi totuşi că a vindeca este nedemn de funcţia ta aici. Căci

antiChrist devine mai puternic decât Christul pentru cei care visează că

lumea este reală. Trupul pare să fie mai solid şi mai stabil decât

mintea. Iar iubirea devine un vis, de vreme ce teama rămâne singura

realitate care poate fi văzută, justificată, şi pe deplin înţeleasă.

După cum iertarea risipeşte în strălucirea ei tot păcatul şi lumea

reală va ocupa locul a ceea ce ai plăsmuit, tot aşa vindecarea trebuie

să înlocuiască fanteziile bolii pe care le desfăşori în faţa simplului

adevăr, ascunzându-l. Când boala va fi văzută dispărând, în ciuda

tuturor legilor ce susţin că ea este cât se poate de reală, atunci toate

întrebările îşi vor fi găsit răspunsul. Iar legile nu vor mai putea fi

adorate şi nici respectate.

Vindecarea înseamnă libertate. Căci ea demonstrează că visele nu

vor triumfa asupra adevărului. Vindecarea este împărtăşită. Iar prin

acest atribut ea dovedeşte că acele legi, care sunt diferite de cele care

susţin că boala este inevitabilă, sunt mai puternice decât opusele lor

bolnăvicioase. Vindecarea înseamnă tărie. Căci prin mâna ei blândă,

slăbiciunea este biruită şi minţile, ce erau zidite înăuntrul unui trup,

sunt libere să se împreuneze cu alte minţi, pentru a fi dea pururea

veşnice.

Vindecarea, iertarea şi bucuroasa preschimbare a tot ce înseamnă

lumea durerii cu o lume unde tristeţea nu poate intra sunt mijloacele

prin care Sfântul Spirit te îmboldeşte să-L urmezi. Blândele Sale lecţii te

învaţă cât de uşor poţi dobândi mântuirea; cât de puţin exerciţiu îţi

trebuie ca să-I laşi legile să le înlocuiască pe cele făcute de tine pentru

a te face prizonier al morţii. Viaţa Sa devine propria ta viaţă, pe

măsură ce extinzi micul ajutor pe care El ţi-l cere spre a te elibera de

tot ce ţi-a pricinuit vreodată durere.

Iar acum, când te laşi vindecat, vezi cum toţi cei din jurul tău, cei

care îţi vin în minte, cei cu care ai contact sau cei care nu par să aibă

nici o legătură cu tine, sunt vindecaţi împreună cu tine. Probabil că nu

îi vei recunoaşte pe toţi, probabil că nu vei realiza cât de măreaţa îţi

este ofranda adusă lumii întregi, atunci când îngădui vindecării să

pogoare asupra ta. Dar niciodată nu eşti singurul care se vindecă. Şi

legiuni peste legiuni vor primi darul pe care îl primeşti tu atunci când

eşti vindecat.

Cei vindecaţi devin instrumentele vindecării. Între clipa în care ei

sunt vindecaţi şi cea în care le este dăruit harul vindecării, ca ei să-l

dăruiască la rândul lor, nu se interpune timpul. Ceea ce este opus lui

Dumnezeu nu există, iar cel care nu acceptă în mintea sa ceva ce nu

există, devine un liman unde cei obosiţi pot face un popas. Căci aici a

fost hărăzit adevărul, şi tot aici toate iluziile sunt aduse în fiinţa

adevărului.

Nu vrei să-I oferi adăpost Voii lui Dumnezeu? Căci prin aceasta nu

faci altceva decât să-ţi pofteşti Sinele să se simtă ca la El acasă. Şi

poate fi refuzată această invitaţie? Cere-i inevitabilului să se întâmple,

şi nu vei da greş niciodată. Cealaltă alegere înseamnă doar a cere ca

ceva să fie ceea ce nu poate fi, iar aşa ceva nu poate avea sorţi de

izbândă. Astăzi cerem ca numai adevărul să ne ocupe minţile; pentru

ca gânduri de vindecare să purceadă de la ceea ce este vindecat către

ceea ce mai trebuie vindecat, conştienţi fiind că se vor revela ca una.

La fiecare oră, ne vom aminti că funcţia noastră este să îngăduim

ca minţile să ne fie vindecate, spre a putea aduce vindecarea în lume,

schimbând blestemul cu vindecarea, durerea cu bucuria, şi separarea

cu pacea lui Dumnezeu. Oare nu merită să dăruieşti un minut dintr-o

oră pentru a dobândi un dar ca acesta? Oare nu reprezintă un pic de

timp o cheltuială neînsemnată pentru a fi oferită în schimbul darului ce

cuprinde totul?

Însă, trebuie să fim pregătiţi pentru un asemenea dar. Şi astfel,

vom începe ziua cu următoarele gânduri, dedicându-le zece minute, şi

tot cu aceste gânduri vom încheia ziua:

"Atunci când sunt vindecat, nu sunt singurul care se vindecă.

Vreau să-mi împărtăşesc vindecarea cu lumea întreagă,

pentru ca boala să fie alungată din mintea

Unicului Fiu al lui Dumnezeu, care este singurul meu Sine."

Îngăduie ca vindecarea să aibă loc prin tine chiar în această zi. Şi,

găsindu-ţi odihna în linişte, fii pregătit să dăruieşti pe măsură ce

dobândeşti, reţinând doar ceea ce dăruieşti şi primind Cuvântul lui

Dumnezeu ca să ia locul tuturor gândurilor nebuneşti care au fost

imaginate vreodată. Ne adunăm acum ca să face bine tot ceea ce a

fost bolnav şi să oferim binecuvântarea acolo unde domnea atacul. Şi

nu vom îngădui ca această funcţie să fie dată uitării cu trecerea orelor

zilei, amintindu-ne de rostul nostru cu ajutorul acestui gând:

"Atunci când sunt vindecat, nu sunt sigurul care se vindecă.

Şimi voi binecuvânta fraţii, căci voi fi vindecat împreună cu ei,aşa

cum şi ei sunt vindecaţi împreună cu mine."

LECŢIA 138

"Cerul este alternativa pentru care trebuie să mă decid."

În această lume, Cerul constituie o opţiune, fiindcă aici credem că

există nişte alternative între care trebuie să alegem. Avem

convingerea că toate lucrurile au un opus, iar ceea ce dorim reflectă

propria noastră alegere. Dacă Cerul există, trebuie să existe şi iadul,

căci contradicţia este modul în care plăsmuim ceea ce percepem şi

ceea ce credem că este real.

Creaţia nu cunoaşte contrarii. Dar aici, în lume opoziţia face parte

din a fi "real". Tocmai această percepţie stranie a adevărului face ca

opţiunea pentru Cer să pară totuna cu renunţarea la iad. Nu e chiar

aşa. Însă ceea ce este adevărat în creaţia lui Dumnezeu nu poate

pătrunde aici, până ce nu îşi găseşte reflectarea într-o formă pe care

lumea o poate înţelege. Adevărul nu poate veni acolo unde n-ar putea fi

perceput decât cu teamă. Căci aceasta ar constitui eroarea de a crede

că adevărul poate fi redus la nişte iluzii. Opoziţia face ca adevărul să

nu fie binevenit, iar astfel el nu poate veni.

Opoziţia este modul evident de a scăpa de ceea ce apare ca având

opus. Decizia permite ca unul dintre obiectivele în conflict să devină

ţelul eforturilor şi a cheltuielii de timp. Fără a lua vreo decizie, timpul

este irosit şi eforturile disipate. Sunt cheltuite pe nimic, iar timpul

trece fără a vădi rezultate. Nu există nici un sentiment al câştigului,

căci nimic nu se realizează; nimic nu se învaţă.

Trebuie să ţi se aducă aminte că te crezi confruntat cu mii de

alternative, când, de fapt, nu există decât una singură. Dar până şi

aceasta pare să fie doar o alternativă. Nu te lăsa derutat de toate

îndoielile pe care le vor aduce miriadele de decizii. Nu iei decât una

singură. Iar când ai luat această unică decizie, vei percepe că nu a fost

vorba de nici o alternativă. Căci adevărul este adevărat, şi nimic

altceva nu este adevărat. Nu există ceva opus care poate fi ales în

locul său. Nu există nici o contradicţie faţă de adevăr.

Alegerea depinde de ceea ce ai învăţat. Iar adevărul nu poate fi

învăţat, ci numai recunoscut. În recunoaştere rezidă acceptarea sa;

precum este el acceptat, aşa este şi cunoscut. Dar cunoaşterea se află

dincolo de obiectivele pe care neam propus să le arătăm în cadrul

acestui curs. Obiectivele noastre sunt legate de instruire; sunt atinse

învăţând cum se poate ajunge la ele, ce sunt şi ce oferă. Deciziile sunt

rezultatul procesului tău de învăţare, căci se bazează pe ceea ce ai

acceptat ca fiind adevărul cu privire la ceea ce eşti, precum şi la ceea

ce trebuie că-ţi sunt nevoile.

În această lume complicată până la demenţă, Cerul pare să ia

forma unei alternative, în loc să fie, pur şi simplu, ceea ce este. Dintre

toate opţiunile pe care ai încetat să le abordezi, aceasta este cea mai

simplă, întru totul definitivă şi constituind prototipul tuturor celorlalte,

este cea care rezolvă toate deciziile. Dar dacă o rezolvi pe aceasta,

celelalte sunt rezolvate împreună cu ea, căci toate deciziile nu fac

altceva decât să tăinuiască singura opţiune reală, luând diferite forme.

Iată aici ultima şi singura alegere, în care adevărul este ori acceptat,

ori negat.

Prin urmare, astăzi începem să luăm în considerare acea opţiune,

pentru luarea căreia ni sa dat timpul întru ajutor. Acesta îi este rostul

sfânt, acum diferit de scopul pe care tu însuţi i lai conferit, acela de a fi

un mijloc de demonstrare a realităţii iadului, a prefacerii speranţei în

deznădejde şi a biruinţei morţii asupra vieţii. Numai în moarte îşi

găsesc contrariile rezolvarea, căci a pune capăt opoziţiei înseamnă a

muri. Şi astfel, mântuirea trebuie să fie văzută ca nefiind altceva decât

moartea, căci viaţa este luată drept conflict. A rezolva conflictul

înseamnă, aşadar, aţi pune capăt şi vieţii.

Aceste credinţe nebuneşti pot dobândi o stăpânire inconştientă, de

o mare intensitate asupra minţii, ţinând-o în ghearele groazei şi a

anxietăţii cu atâta străşnicie, încât nu-şi va abandona ideile priind

propria protecţie. Ea trebuie să fie salvată de mântuire, ameninţată ca

să se simtă ocrotită şi magic blindată împotriva adevărului. Iar aceste

decizii sunt luate în mod inconştient, pentru a le păstra în siguranţă,

ferite de orice deranj; la adăpost de întrebări, raţiune şi punere la

îndoială.

Cerul este ales în mod inconştient. Alegerea nu poate fi făcută

până când alternativele nu sunt limpede văzute şi înţelese. Tot ceea ce

este învăluit de giulgiul umbrelor trebuie înviat întru înţelegere, spre a

fi judecat din nou, de data aceasta cu ajutorul Cerului. Şi toate

greşelile de judecată pe care le-a comis mintea înainte sunt deschise

corecţiei, acum, când adevărul le clasează ca fiind fără cauză. Ele nu

mai au nici un efect. Nu pot fi tăinuite, căci nimicnicia lor este

recunoscută.

Dimineaţa, de îndată ce ne trezim, ne decidem în favoarea Cerului

şi petrecem cinci minute încredinţându-ne că am făcut singura decizie

sănătoasă. Recunoaştem că facem o alegere conştientă între ceea ce

are existenţă şi ceea ce nu este decât o părelnicie a adevărului.

Confruntată fiind cu ceea ce este real, la lumină, se vede cât de

şubredă şi transparentă este pseudoexistenţa. Acum nu mai propagă

teroarea, căci ceea ce a fost plăsmuit ca fiind enorm, răzbunător,

nemilos de atâta ură, are nevoie de întuneric pentru ca frica să se

poată instala acolo. Acum este recunoscut ca fiind doar o nebunească

şi trivială greşeală.

La noapte, înainte de a ne închide ochii de somn, ne reafirmăm

alegerea pe care am făcuto oră de oră. Şi acum dăruim ultimele cinci

minute ale zilei deciziei pe care am luato la trezire. Cu trecerea fiecărei

ore neam reafirmat decizia, într-un scurt şi liniştit răgaz dedicat

menţinerii lucidităţii. Pentru ca, în sfârşit, să ne încheiem ziua cu

următoarele, recunoscând că alegem doar ceea ce vrem cu adevărat:

Cerul este alternativa pentru care trebuie să mă decid.

Mă decid acum, şi nu mă voi răzgândi,

Cerul fiind singurul lucru pe care îl vreau.