A etapa veche

18 Teologii şi hresmologii.

lt în limba greacă 3[za8oi;, „mulţime", „serie", — cf. Teofrast, Carac­terele VI, 8.

17 Vezi mai sus nota 14.

18 Printre alţii, Hesiod, Theogonia v. 117 şi Munci şi Zile v. 17.

61

F. STEP

19 Prin acest termen sau prin cel de physikoi erau desemnaţi filo­sofii milesieni, precum şi cei care le-au continuat cercetările asupra ,, na­turii" (

20 Printre care se numără şi Tliales. *

21 Cf. Homer, Iliada VIII, 369 şi urm. ; Hesiod, Theogonia v. 361.

22 Autor de Atthides (Anale ale Atticii), a trăit, probabil, în secolul III î.e.n.

23 Mai corect, în jurul celei de-a 55-a Olimpiadă (560 — 557 î.e.n.).

24 Eudemos din Rhodos (c. 300 î.e.n.) a fost unul din cei mai renu­miţi discipoli ai lui Aristotel, filosof, istoric al culturii şi istoric al şti­inţelor.

25 „Rapsodiile orfice" ('Pa^wSîai ipţixat), fr. 60 — 235, Kern, pro­vin îndeosebi din citatele neoplatonicilor. Prima compilaţie de Rapso­dii orfice ('Ispol X6yot) aparţine lui Onomacritos, sec. VI î.e.n. Ca ipo­tetici autori sînt citaţi tesalianul Theognitos şi Kerkops, filosof pytha-gorician (Lex. Suda, Orfeu).

26 în cosmogoniile orfice timpurii, care recunosc la baza devenirii tripleta Chronos, Eter şi Chaos, oul cosmic constituie veriga din care a-pare Phanes, nume ce înseamnă „luminos", denumit şi Metis, „Prevede­rea" sau Erikepaios, „Germenele" (?), divinitate a primăverii, zămisli-toare de viaţă. Numele Erikepaios se presupune că este de origine orien­tală (egipteană?). Oricum, el reprezintă o metaforă care exprimă calitatea de germinare a plantelor.

27 Conform comentariilor neoplatonice, teologia orfică primitivă pre­supunea succedenţa a 6 generaţii de zei : 1) Chronos, Eterul şi Chao-sul ; 2) Oul cosmic ; 3) Phanes (Metis, Eros sau Erikepaios) ; 4) Noap­tea, Uranos şi Gaia ; 5) Zeus şi zeitatea Hadesului (Persephona) ; 6) Dionysos Zagreus.

28 losephus Plavius, Antichităţi iudaice I, 94, consemnează că acest Hieronymos, pomenit de Damascius, ar fi fost un egiptean, autor al unor Antichităţi feniciene (sec. I î.e.n. ?).

89 Ca divinitate cosmogonică primară, Xpdvoţ deyrjpaoţ pare să aibă o provenienţă orientală (cf. iran. Zrvan Akarana, „timpul infinit"), presupunere îndreptăţită de răspîndirea în arta greacă din sec. VII— VI î.e.n. a unor imagini de dragoni înaripaţi, cu mai multe capete, aşa cum sînt descrişi în cosmogoniile orfice. Despre această problemă, G. S. Kirk şi J.E. Raven, PPh, p. 38-42.

30 Adică un trup hermafrodit, de ambele sexe.

62

NOTE LA ORFEU

81 Parcele sau Moirele din mitologia greacă. Prima toarce firul vie­ţii omeneşti, a doua îl desfăşoară iar a treia, „Neînduplecata", îl taie. 53 Cf. Homer, Iliada I, 402 şi Hesiod, Theogonia 617 şi urm.

33 Cf. Hesiod, Theogonia 140 şi 149.

34 Versul este corupt, întregirile aparţin diferitor comentatori. Dru­mul „spre dreapta", după ce sufletul a depăşit fluviul „uitării" (I,ethe), înseamnă drumul „cel bun", spre izvorul ce vine din lacul „amintirii" (Mnemosyne). (J.-P. Vernant, Mythe et pensee, ed. cit., p. 63).

85 în sensul că sufletul trece prin ultima încercare purificatoare, pen­tru a împlini ciclul „purificărilor" (J.-P. Vernant, ibidem, p. 64).

36 Acesta este ultimul stadiu al metempsihozei orfice, echivalent cu o apoteoză. Vezi şi Plutarh, De defectu oraculorum 414 B-C.

37 Aluzie la suferinţele îndurate de Dionysos (Eriphios), nutrit de doica Eriphe, după ce a fost lipsit de sînul matern.

38 Text corupt, cu multe lacune.

39 în limba greacă: x6ppa KufleXeia, divinitate frigiană asimilată aici cu Persephona, întruchiparea fecundităţii.

i0 în practicile orfice şi eleusinice, postul (gr. v^cnriţ) juca un mare rol în procesul purificărilor rituale.

41 Versul este corupt. Am adoptat lecţiunea £Xivtieiv în loc de IXtviie. Vezi comentariul lui H. Diels la acest rînd.

MUSAIOS NOTĂ INTRODUCTIVĂ

Poet şi mitograf, Musaios este un personaj semilegendar, înfăţişat de tradiţia elenă în tovărăşia lui Orfeu, al cărui discipol mai vîrstnic ar fi fost.

Legenda acreditată de biograful său, Aristoxenos, pretinde că a fost fiul lui Antipliemos sau al lui Eumolpos şi al Selenei. Cu soţia sa De-iopeia, a avut un fiu, un alt Eumolpos, autorul ceremonialului de ini­ţiere în misteriile din Eleusis. Toate aceste personaje legendare au nume semnificative, menite să ateste calitatea de ,,iniţiat" şi de ,,cîntăreţ" a purtătorilor lor. Personajului i se atribuia însuşirea de muzician, „fi­ul Muzelor", ale cărui compoziţii aveau o putere miraculoasă de a vin­deca bolnavii. De asemenea, era înfăţişat drept un neîntrecut magici­an. Pe alocuri, i se atribuie rolul de a fi introdus în Attica misteri­ile de la Eleusis. Iubit de zei şi de Muze, Musaios ar fi fost înzestrat de Boreas, spune legenda, cu darul de a zbura.

Opera atribuită lui Musaios constă din poeme în versuri cu conţi­nut orfic ca Theogonia (Platon, Prot. 316 D; Statul 363 C), Supoziţii (Lex. Suda), Soluţii, Iniţieri, Purificări, Imni (Pausanias I, 22, 7), Des­crierea Titanilor (Scholii la Apollonios din Rhodos III, 11, 79), ca şi alte mituri, după cum, probabil, şi Oracole (Herodot VII, 6; VIII, 96; IX, 43; Aristofan, Broaştele 1033). Este considerat drept unul din ini­ţiatorii orfismului; după toată probabilitatea era trac, ca şi Orfeu (cf. Strabon X, 3, 16).

Honier

MUSAIOS

A) VIAŢA ŞI OPERA

1. Lex. Suda. Musaios, născut la Kleusis, era din Atena, fiul lui Antiphemos, fiu al lui Buphemos, fiul lui Kkphantos, fiu al lui Kerkyon, cel biruit de Teseu, şi al soţiei lui An­tiphemos, cu numele Selene. A fost poet epic, discipol al lui Orfeu, deşi mult mai în vîrstă. Căci a fost în floarea vîrstei pe vremea celui de-al doilea Kekrops1. A compus învăţături închinate fiului său Kumolpos în 4000 de ver­suri, precum şi multe alte lucrări.

2. HERMUSIANAX, Leontion 15 şi urm. [la ATHENAIOS, XIII, 597 D]. Nu, nici fiul Imunei, Musaios, conducător al Graţiilor, n-a făcut să fie lipsită de cinste, Antiope. Aceasta, la poalele aşezării din Hleusis,făcea auzit iniţiatelor strigătul plin de bucurie al oracolelor tainice, ea, zeloasa slujitoare a zeiţei Demeter, cea din cîmpia Raros, după datina sacră; cunoscută este Antiope chiar şi în Hades2.

3 a. Scholiile la SOFOCI/E, Oed. Col. 1053. Unii susţin că si Bumolpos ar fi născocit ceremonialul de iniţiere care se săvîrşeşte anual la Bleusis în cinstea Demetrei şi a Korei. Andron3 [FGrHist. 10, F, 13, I, 163] în această pri­vinţă, scrie că nu acest Bumolpos ar fi descoperit ceremo­nialul de iniţiere, ci cel de-al cincilea descendent al lui Eumolpos; căci din Bumolpos s-a născut Keryx, fiul aces­tuia a fost Bumolpos, fiul lui Bumolpos a fost Antiphemos, iar fiul lui Antiphemos a fost poetul Musaios, iar Bumolpos, cel care a făcut cunoscute iniţierile şi a fost preot, este fiul acestuia din urmă4.

65

MUSAIOS

4. DIOG. IvABRT., Prooim. I, 3 (fr. 5 Cronert). L,a atenieni s-a născut Musaios, la tebani Linos ; după cîte se spune, Musaios a fost fiul lui Eumolpos5, el a compus cel dinţii o Theogonie şi un poem < intitulat) Sfera, sustinînd că toate se trag din Unu şi se descompun tot în el6.

7. SBRVIUS, VERG., Aen. VI, 667. Acest Musaios a fost teolog. A trăit după Orfeu şi există diferite păreri despre el : unii pretind că este fiul Lunei, alţii, al lui Orfeu al cărui discipol se constată că a fost. Căci în cinstea acestuia [adică a lui Musaios] a scris [Orfeu l A l ] primul său poem, ce se cheamă Crater.

B) FRAGMENTE

DIN THEOGONIA LUI MUSAIOS, CĂRŢILE I, II, III

l [4 Kerii (Rostock, 1898)]. Schol. la APOI,!,. DIN RHO-DOS III, 1179. în cartea a treia a Descrierii Titanilor"1 [2 j Musaios spune că regele Cadmos a plecat de la sanc­tuarul din Delfi, călăuzit de o junincă.

6. CLEM., Stromat. VI, 25 (II, 442, 3 St.). Sustrăgînd în întregime scrierile altora, ca şi cum ar fi fost ale lor proprii, le-au răspîndit, aşa cum a procedat Eugamon din Cyrene, care si-a însuşit în întregime de la Musaios cartea Despre Thesproţi8.

11. PAUSANIAS X, 5, 6. Există la eleni un poem cu titlul de Eumolpiag; aceste versuri sînt atribuite lui Musaios, fiul lui Antiphemos. în ele stă scris că oracolul de la Delfi aparţine în comun lui Poseidon şi Geei si că aceasta din urmă dă si oracolele.

12. PHILOD., De piet. l, p. 31 G. Dar, după cîte se spune, capul lui Zeus a fost despicat de Hephaistos, potrivit însă lui Eumolpos, sau acelui poet care a compus Eumolpia, despicat i-a fost de Palamaon10. Schol, la P i n d a r, Ol. VII, 66. în versurile lui Musaios se spune că Palamaon a izbit capul lui Zeus cînd acesta a dat naştere zeiţei Atena.

66

B) FRAGMENTE

14. PHIUJD., de piet. 137, 5, p. 61 G. I,a unii autori se spune că din Noapte şi din Tartar se trag toate ; la alţii, că din Hades şi Eter. Autorul care a compus Titanomachia spune că din Eter, iar după Acusilaos11 toate celelalte s-ar ivi din Chaosul primar, în cărţile atribuite lui Musaios stă scris că mai întîi au fost Tartarul şi Noaptea, în cartea a doua a lucrării [lui Chrysippos, Despre natură}, cele puse pe seama lui Orf eu şi a lui Musaios... au tendinţa de a se conforma opiniilor acestora. Şi în cartea a doua a aceleiaşi lucrări [Despre natură'] spune că Noaptea este cea dintîi zeiţă.

15. Schol. la Apollonios din Rhodos III, 1. în lucrările atribuite lui Musaios sînt înfăţişate două generaţii de Muze : generaţia Muzelor mai vîrstnice, contemporane cu Kronos, şi generaţia Muzelor mai tinere, născute din Zeus si Mnemo-syne12.

17. — — III, 1377. Astfel de apariţii (anume : ale ste­lelor căzătoare) Musaios pretinde că ele se ivesc înălţîndu-se din Ocean si se sting în Eter. Stelele despre care vorbeşte Musaios au fost numite de Apollonios, în mod convingător, „scăpărări de lumină".

Imn în cinstea lui Dionysos

19 a. ARISTID., Orationes 41 [II, 330, 16 Keil]. Prin urmare, să punem pe seama lui Orfeu, a lui Musaios si a vechilor legiuitori Imnurile şi povestirile despre zeul Dionysos. Cf. Pap. Berol. 44, 2. (Beri. Klassikertexte, v. l, 8; l B, 15 a. , sub puterea inspiraţiei divine, a (compus acele imnuri) pe care Musaios le-a aşternut în scris, după ce a făcut unele mici îndreptări.

Imn al Lycomizilor către zeiţa Demeter

20. PAUSANIAS IV, l, 5. Aşadar, în această ţară, primii regi care au domnit au fost Polykaon, fiul lui Lelex şi al Messenei, soţia lui Polykaon. I^a această Messene a sosit din Eleusis Caukon, fiul lui Kelainos, fiul lui Phlyos13, aducînd de acolo misteriile Marilor Zei. Atenienii pretind că Phlyos însuşi era fiul Geei. Cu această părere concordă

67

fe;

MUSAIOS

şi un imn al lui Musaios, compus pentru preoţii Lycomizi, în cinstea zeiţei Demeter.

Oracole

20 a. HERODOT VII, 6. (Peisistratizii) luîndu-1 cu ei pe Onomacritos14, bărbat din Atena, interpret al oracolelor şi rînduitor al Oracolelor lui Musaios, au venit [la Susa], după ce s-au împăcat cu acesta; căci Onomacritos fusese izgonit din Atena de către Hipparchos, fiul lui Peisistratos, cînd a fost prins şi dovedit de Lasos din Hermione16 că a introdus în colecţia lui Musaios un oracol care prevestea dispariţia sub apa mării a insulelor din vecinătatea Lemno­sului16. Din această pricină îl alungase Hipparchos, deşi mai înainte fuseseră foarte buni prieteni.

21.------VIII, 96. [Bătălia de la Salamina], multe

rămăşiţe de corăbii, ridicate de Zefir, au fost aruncate pe ţărmul Atticei numit Kolias17. în felul acesta s-a împlinit — ca şi toate celelalte — oracolul prezis de Bakis şi Musaios despre această bătălie pe mare . . . (urmează oracolul lui I/ysistratos).

22. PAUSANIAS X, 9, 11. Atenienii sînt de acord că eşecul de la Aigos Potamoi18 s-a întîmplat în urma unor tertipuri, căci au fost trădaţi pentru bani de către comandanţii lor. într-adevăr, Tydeus şi Adeimantos19 par să fi primit daruri de la Lysandros. Ca dovadă a acestei afirmaţii ei citează oracolul Sybillei . . . ; alte oracole le amintesc după culege­rea lui Musaios:

Peste atenieni furtună cumplită sosi-va,

Din răutatea capilor lor; dar veni-va şi o mîngîiere :

Aceştia crunt ruina-vor cetatea; dar vina şi-o vor ispăşi.

NOTE

1 în mitologia greacă, fiul lui Erechtheus, primul rege al Atenei, şi al Praxitheei.

1 Cf. LYSIAS, Discours, „Leş Belles Lettres", Coli. Bude", voi. II, p. 237. Musaios, poet apollinic, trecea drept unul dinjcei mai renumiţi compozitori de imnuri sacre. Şi-a desfăşurat activitatea în preajma al­tarului de la Eleusis.

Antiope, fiica fluviului Asopos, era o nimfă. Iubită de Zeus, ea a avut doi fii, pe Amphion şi pe Zetos. A fost unardin primele slujitoare ale cultului zeiţei Demeter la Eleusis, căreia poetul i-a închinat cîteva imnuri.

8 Despre Andron din Efes (sec. IV î.e.n. ?), istoric şi genealogist, se ştiu foarte puţine lucruri.

4 După cum indică textul, numele de Eumolpos aparţinefunor poeţi probabil din aceeaşi familie, dar din generaţii diferite. Primul, fiu al lui Poseidon, rege trac de obîrşie, era considerat drept întemeietorul cultului de la Eleusis şi purificator al crimelor săvîrşite fără voie.

* Erechtheus, rege legendar al Atenei, s-a angajat într-un război cu locuitorii ţinutului Eleusis. Eumolpos, care i-a fost aliat, şi-a găsit moartea în această expediţie, dar urmaşul său i-a continuat opera.

8 Informaţia, de o deosebită importanţă, atestă că unardin temele cosmogonice prezente? în imnurile apollinice era şi aceea a unităţii Universului.

7 Mărturia atestă, alături de Cosmogonii, şi prezenţa unor Titano-machii sau TUanographii în lista subiectelor tratate de poeţii orfici şi apoi liniei.

' Eugamon. originar din Cyrenaica (sec. VI î.e.n.), trece" drept poetul unei mici epopei, intitulată Thesprotes, continuare a subiectului Odiseei.

69

F. ŞTEF

9 Este posibil ca acest titlu să aparţină unei Theogonii din creaţia poeţilor eleusinici.

10 Personaj legendar, fiul lui Athamas şi al lui Ino, văr cu zeul Dio-nysos.

11 Logograf din Argos, sec. VI î.e.n. A scris trei cărţi de Genealogii în care parafrazează Theogonia hesiodică.

12 Muzele „mai vîrstnice" sînt socotite a fi cele aparţinînd regiunii Pieria, din Tracia sudică; cele mai „tinere" sînt Muzele beoţiene, năs­cute în împrejurimile *Helikonului, ţinutul de baştină al lui Hesiod. Pri­mele sînt legate îndeosebi de mitul lui Orfeu şi de cultul dionysiac; celelalte treceau drept slujitoare ale cultului apollinic.

13 Toată această înşirare f de personaje mitologice are drept scop să stabilească filiaţia şi răspîndirea misteriilor Demetrei. Polykaon, colo­nizatorul Messeniei (sud-vestul Peloponesului), trece drept cel care a îm-pămîntenit celebrarea cultului zeiţei Demeter în Pelopones. S-ar părea că Musaios a fost invitat să inaugureze evenimentul, prin compunerea unui imn.

14 Filolog erudit din sec. VI î.e.n. S-a bucurat de protecţia lui Pei-sistratos şi a fiilor acestuia. A colaborat la redactarea epopeilor home­rice şi a unei culegeri de poeme orfice. I se atribuie şi o Titanoma-chie.

15 Poet. A doua jumătate a sec. VI î.e.n. Chemat la Atena de Hip-patchos, fiul lui Peisistratos, a descoperit introducerea unui oracol apo­crif, de către Onomacritos, în colecţia de Oracole atribuită lui Musai­os. Falsul a stîrnit mare vîlvă, dîndii-i-se importanţă politică.

16 Cf. Pausanias VIII, 23. Aceste insule, de natură vulcanică, se scu­fundau treptat sub apele mării.

17 Porţiune de ţărm din Attica, vestită pentru calitatea lutului ex­tras de aici, necesar industriei ceramice.

18 I/ocalitate în Chersonesul Tracic (Gallipoli), unde a avut loc în-frîngerea suferită de flota ateniană la sfîrşitul războiului peloponesiac (405 î.e.n.).

19 Strategi atenieni, acuzaţi de a fi primit mită din partea lui I/y-sandros, comandantul armatei spartane, învingătorul Atenei în 404 î.e.n.

EPIMENIDES

NOTĂ INTRODUCTIVĂ

Poet şi legislator, Epimenides, fiul lui Phaistios sau al lui Dosiadas sau al lui Agesarchos, a fost o personalitate a lumii elene din vea-Cul al Vl-lea î.e.n. Născut la Knossos, după alţii la Phaistos, în Creta, pe la 600 î.e.n., el s-a făcut cunoscut ca chresmolog care a ţe­sut în jurul lui variate legende, menite să explice darul profetic cu care era înzestrat.

Epimenides a fost un personaj real, consemnat de un fapt istoric veri­ficabil (v. Aristotel, Athenaion politeţa I; Plutarh, Solon 12): el a fost chemat de Solon la Atena (c. 596 î.e.n.) spre a purifica oraşul bîntuit de ciumă.

Epimenides se număra, după unele tradiţii, printre cei „şapte înţe­lepţi", figurînd pe listele în care lipseşte Periandros.

Tradiţia îi atribuie lui Epimenides multe lucrări de mari dimensiuni, cu siguranţă apocrife. Astfel, printre titlurile transmise, sînt cîteva poeme în versuri ca: Originea cureţilor si a corybanţilor, Theogonia, (c. 5000 de versuri), Construirea corăbiei Argo, Expediţia lui lason în Col-chida, în 6500 de versuri, Chresmoi — o culegere de oracole — şi Ka-tharmoi, o culegere de cîntece de purificare, precum şi lucrări în proză: Despre jertfe, Despre constituţia cretană. Despre Minos si Rhadaman-tkys, Despre poeţi. Dintre toate aceste lucrări, singură Theogonia poate fi socotită, cu mai multe şanse de adevăr, drept creaţie a sa.

EPIMENIDES

A) VIAŢA

1. DIOG. LAfiRT. I, 109 şi urm. Bpimenides, după cîte afirmă Theopompos1 [FGrHist. 115, F, 67, II, 548] şi mulţi alţii, era fiul lui Phaistos, după unii însă al lui Dosiades, iar după alţii al lui Agesarchos ; ca neam, el era cretan din Knossos, deşi, cu părul lung ce-1 purta, el se deosebea ca înfăţişare de cretani. Trimis odată de tatăl său la cîmp după o oaie rătăcită, el se abătu din drum, cam pe la vremea prînzului, şi se culcă într-o peşteră2 unde a dormit timp de cincizecişişapte de ani. Cînd s-a trezit, el se apucă să caute oaia, socotind că dormise doar puţin. Cum nu o găsi, rătăci pe cîrnp şi, pentru că văzu totul schimbat şi turma apartinînd unui alt om, se întoarse în cetate foarte nedumerit... (110) din această întîmplare, şi-a cîştigat renume în lumea greacă, fiind socotit îndrăgit de zei. Chiar pe acea vreme atenienii fuseseră loviţi de ciumă şi Pythia le poruncise să purifice oraşul. Ei au trimis cu acel prilej în Creta o corabie, în frunte'cu Nikias3, fiul lui Nikeratos, cerînd ajutorul lui Epimenides. Acesta, venind la Atena în a 46-a olimpiadă [596—593 î.e.n.], le purifică atenienilor oraşul şi puse capăt molimei... (111).

A compus un poem despre Originea cureţilor si a cory-banţilor* şi o Theogpnie, în 5000 de versuri, precum şi Construirea corăbiei Argo şi Expediţia Ini lason în Colchida, în 6500 versuri. (112) A scris si opere în proză: Despre jertfe şi Despre constituţia cretanâ ; Despre Minos

72

A) VIATA

şi Rhadamanthys5, în schimb, este un poem de aproximativ 4000 de versuri. Bl a întemeiat la Atena un templu al Eumenidelor, după cum susţine Lobon din Argos6 în lu­crarea sa Despre poeţi [fr. 16 Cron.j. Se mai spune că el pentru prima oară a purificat locuinţe si cîmpii şi a ctitorit temple.

(l 14)... După afirmaţia anumitor autori, cretanii îi aduceau jertfe ca unui zeu, pentru că, susţin ei, el a fost cel mai mare prezicător.

2. Lex. Suda. Epimenides a fost fiul lui Phaistos7 sau al lui Dosiades sau al lui Agesarchos şi a avut ca mamă pe Blasta; a fost poet cretan din Knossos (despre el circulă zvonul că sufletul îi părăsea trupul cît timp voia ca apoi să reintre în trup; după ce s-a scurs o bună bucată de timp de la moartea lui, pielea i-a fost împestriţată cu litere)8. A trăit pe vremea celei de-a 30-a olimpiade [660—657 î.e.n.]. A scris în versuri si în proză multe lucrări despre misterii, purificări si oracole cu tîlcul ascuns.

4. PLUTARH, Solon 12. Pe vremea cînd răscoala atinsese culmea violenţei şi poporul se răzvrătise, Solon, care pe atunci se bucura de mare faimă, se înfăţişă în public îm­preună cu atenienii de rang nobil şi, mai cu rugăminţi, mai cu ameninţări, i-a convins pe cei declaraţi ,,în afara legii" să se prezinte în faţa tribunalului.. . După cît se părea, Bpimenides era o fiinţă iubită de zei si iscusit în treburile divine, în arta inspiraţiei şi a iniţierii. . . Venind la Atena şi bucurîndu-se de prietenia lui Solon, el 1-a ajutat pe acesta cu îndemnuri şi sfaturi în opera sa legislativă. Căci a simplificat ceremonialul jertfelor şi pe cel al doliului, în sensul că pentru ceremoniile de înmormîntare a contopit mai multe sacrificii şi a înlăturat tot ceea ce era închistat în tradiţiile barbare, practicate mai ales de femei. [Urmează B 10].

6 a. APULEIUS, Apologia 27. Celor care se preocupă cu mai multă curiozitate de rolul providenţei în lume şi îi cinstesc cu mai multă stăruinţă pe zei, în chip obişnuit li se spune „magi", de parcă ei înşişi ar şti să înfăptuiască

73

.EPIMENIDES

cele ce ştiu că se petrec; aşa au fost odinioară Bpimenides, Orfeu, Pythagoras şi Ostane»9; tot aşa, puse sub semnul îndoielii au fost şi purificările lui Empedocles...

B) FRAGMENTE

THEOGONIA SAU ORACOLE. ISTORIA CRETEI

2. AEI/LAN., De nat. anim. XII, 7. Cu toate acestea, se spune că leul din Nemeea ar fi căzut din Lună. Căci aşa grăiesc versurile lui Bpimenides:

Şi eu sînt de-obîrşie tot din Luna cu plete bogate Care, puternic cutremurîndu-se, iasma de leu Azvîrlit-a. Cu sprijinul Herei, stăpîna, fiara-n Nemeea pieri, sugrumată prin a lui Herakles forţă Divină.

HERODOROS, la TATiANOS, 28. Cum să nu fie o prostie să te încrezi în cărţile lui Herodoros despre legenda Iu Herakles, care pretindea că Luna ar fi prăvălit de pe supra faţa ei pe pămînt Leul ucis de Herakles.

5. DAMASC. 124,1, 320, 17 R [Eudemos f r. 117] Epimeni

des postulează două elemente primordiale, Aerul ş

Noapte a10... ; din acestea s-a născut Tartarul, c

un al treilea principiu, după cîte cred eu, fiind un ameste

alcătuit din celelalte două ; din acesta s-au născut cei do

Titani (denumind astfel componenta de mijloc, car

este cognoscibilă, deoarece amîndouă aceste părţi „trag

şi spre înălţime şi spre cealaltă extremitate), de care

prin unirea unuia cu celălalt se naşte un ou..., de und

iarăşi, provine o altă generaţie11. PHlivODBM, De pietai

47 a, 2, p. 19. în versurile atribuite lui Bpimenides, di

A e r şi din Noapte s-au alcătuit toate, aşa cum mărtur

seşte şi Homer cînd spune că Oceanul şi Tethys au da

na'ştere zeilor [Iliada XIV, 201]. Un [poet] considei

drept tată şi mamă a zeilor pe Kronos şi pe Rhea, ii

după părerea altora, pe Zeus şi pe Hera.

74

B) FRAGMENTE

6. PATJSANIAS VIII, 18, 2. Epimenides din Creta consi­deră la rîndul lui Styx-ul12 o fiică a Oceanului.

8. PHILODEM, De pietate 61 b, l, p. 46 G. Unii, cum ar fi Eschil în Prometeu (vezi 351 şi urm.) şi Acusilaos [9 B 7] şi Epimenides şi mulţi spun că Typhon13 s-ar fi ridicat împotriva domniei lui Zeus.

10. PLUTARH, Solon 12 [despre Epimenides]. Cel mai de seamă lucru pe care 1-a săvîrşit a fost acela că prin cele­brarea ceremoniilor de iniţiere şi prin anumite slujbe de ispăşire, de purificare, cît şi prin anumite ctitorii, [Epimeni­des] a readus cetatea pe calea dreptăţii şi a bunei înţele­geri.

11. — De def. or ac. l, p. 409 E. Se povesteşte că nişte vulturi sau nişte lebede.. ., purtaţi de la extremităţile pămîntului spre mijlocul lui, ar fi căzut în unul şi acelaşi loc de la Pytho, în preajma aşa-numitului*buric (al pămîn­tului)14. Mai tîrziu, cu scurgerea vremii, se spune că Epimeni­des din Phaistos, a dovedit cît de greşit este acest mit cu privire la zeu şi, după ce a primit un oracol neclar si ambiguu, ar fi spus :

Nu-i nici un buric la mijlocul gliei nici al mării. Dacă există totuşi vreunul, doar zeii-1 cunosc, dar Neştiut e de oameni.

Fragment apocrif tîrziu

26. LAURENTIUS LYDUS, De mens. IV, 17. Adepţii lui Epimenides au inventat mitul că Dioscurii au fost bărbat şi femeie, pe unul numindu-1 „veac veşnic" întocmai unei monade, iar pe celălalt, „natură", întocmai unei dyade16. într-adevăr, din monadă şi dyadă s-a dezvoltat orice număr dătător de viaţă şi de suflet.