A etapa veche

A) VIAŢA ŞI ÎNVĂŢĂTURA

1. DIOG. LAERT. IX, 47. Diogenes din Apollonia, fiul

lui Apollothemis, a fost un fizician foarte renumit. Bl a

fost, cum spune Antisthenes, elevul lui Anaximenes1.

Kra contemporan cu Anaxagoras. Demetrios din Phaleron,

în Apologia lui Socrate, spune că Diogenes abia a scăpat

de a fi condamnat la moarte la Atena, pentru că era foarte

invidiat2.

învăţăturile sale au fost acestea : aerul este elementul din care sînt alcătuite toate lucrurile, lumile sînt infinite în număr şi un spaţiu nesfîrsit le cuprinde pe toate. După cum este mai condensat sau mai rarefiat, aerul dă naştere lumilor. Nimic nu se naşte din nimic şi nimic nu dispare în nimic. Pămîntuî este sferic, aşezat în mijlocul lumii ; el şi-a primit alcătuirea de la căldura care îl înconjură, iar soliditatea de la frig.

5. SIMPI,., Phys. 25, L Diogenes din Apollonia, care este oarecum cel mai tînăr dintre acei cari s-au ocupat cu ches­tiunile de filosofie a naturii, s-a orientat mai întotdeauna în chip eclectic, apropiindu-se în parte de învăţătura lui Anaxagoras, în parte de a lui I/eucippos. Originea naturii, spune si el că este aerul infinit şi etern, din care se naşte. După cum acesta se condensează sau se răreşte şi îşi schimbă starea, se constituie celelalte lucruri. Pe acestea le rela­tează despre Diogenes; iar scrierea sa, intitulată Despre natură3, care a ajuns pînă la noi, numeşte lămurit aerul ca pe acela din care se naşte totul.

A) VIATA Ş! ÎNVĂŢĂTURA

6. PSEUDO-PLUTARCHOS, Stromat. 12 (D. 583). Diogenes •din Apollonia afirmă că aerul este element. Spune că toate se mişcă şi că există lumi nenumărate. Iar naşterea lumii o arată astfel: cînd Universul s-a pus în mişcare, rarefiin-du-se într-un loc si îndesindu-se într-altul, s-a format un corp în locul unde s-a adunat ceea ce era dens şi apoi, după acelaşi logos, s-au născut celelalte corpuri, iar cele mai uşoare, ocupînd locul cel mai înalt, au format soarele. 7. AiiT. I, 3, 26 (D. 28rVj : rar Diogenes din Apollonia /spune că princ:;mil lucrurilor este aerul infinit. ARIST., De gen. et corr. I, d, 322 b, 12. De asemenea, acei care leagă -devenirea lucrurilor de un singur principiu trebuie să ad­mită acţiunea si de aceea Diogenes [din Apollonia], pe bună dreptate, spune că dacă nu s-ar naşte toate lucrurile dintr-un singur principiu, nu ar fi posibil ca ele să aibă acţiune unele asupra altora, ca bunăoară ce este cald să se răcească si să se încălzească din nou, căci nu căldura şi răceala se transformă una în alta, ci în mod vădit sub­stratul lor.

8. PHILODEMOS, De pietate, c, 6 b (D. 536) Diogenes îl laudă pe Homer pentru că vorbeşte despre lucrurile divine nu mitologic, ci în mod realist, căci el îl consideră pe Zeus ca fiind aerul, spunînd că Zeus le ştie pe toate. CICERO, De nat. deor. I, 12. Aerul, pe care Apolloniatul obişnuieşte sa-1 numească zeu4, ce înţeles sau ce formă de zeu poate avea ?

9. ARISTOTEL, Meteor. II, 2, 355 a, 21. Şi aceştia se lovesc de aceeaşi dificultate ca şi acei5 care spun că la început existînd doar umiditatea şi pămîntul, iar spaţiul din jurul pămîntului fiind încălzit de soare, astfel s-a născut aerul şi întregul cer s-a mărit; aerul a fost în acelaşi timp cauza vînturilor şi a soîstiţiilor.

10. AE"T. II, l, 3 (D. 327) Diogenes spune că lumile se succed, [se nasc si mor] în număr infinit. 1. 6 [D. 328) Diogenes şi Melissos spun că Tot-ul este infinit, dar că himea noastră este finită în timp. II, 4, 6 (D. 331). Diogenes,

207
DIOGENES DJN APOLLONIA

Anaxiniandros si Leucippos spuii că lumea este muri­toare.

12. -- II, 13, 5. Diogeiies spune că aştrii sînt ca şi piatra poroasă şi ii numeşte exhalaţii ale lumii. Ei ar fi aprinşi, în acelaşi timp cu aştrii vizibili se învîrtesc si pietre invizibile, lipsite de nume din această pricină ; adesea ele cad pe păinînt şi se sting ca astrul de piatră căzut aprins lingă Aigos Potamos.

13. - II, 20, 10 (D. 349) Diogenes spune că soarele este din piatră poroasă, iar razele care ies din eter pătrund într-însul.

14. — II, 25, 10 (D. 356) Diogenes spune că luna este un corp luminos străpuns de găuri.

16. — III, 3, 8 (U. 368) Diogenes menţionează iz­birea focului de norul umed ca pricinuind tunetul prin atingere, iar fulgerul prin iluminare; el mai consideră drept cauză a tunetului suflul (de aer pricinuit de izbirea focului). SBNECA, Qu. nat. II, 20: Diogenes din Apollonia spune că unele tunete se nasc din foc, altele din vînt; focul naşte acele tunete pe care le precede şi le anunţă ; vîntuî produce acele tunete care răsună fără lumină.

18. SENECA, Qu. nat. IV, 2, 28. După Diogenes din; Apollonia, soarele absoarbe umiditatea; pămîntul uscat o reia de la mare si de la celelalte ape.

19. TEOFRAST, De sens. 39 sq. (D. 510) Diogenes a atri­buit aerului senzaţii, aşa după cum i-a atribuit viaţă şi inteligenţă; s-ar putea deci spune că el le atribuie asemănă­torului, pentru că, după el, nu ar exista nici acţiune, nici lucru acţionat, dacă nu ar proveni toate dintr-un singur principiu. Mirosul ar fi de asemenea legat de aerul din jurul creierului; pentru că acest aer este dens şi propor­ţional mirosului; creierul, dimpotrivă, este rarefiat şi dilatat de micile vase a căror orînduire nu este în raport cu mirosurile şi nu admite amestecul lor; însă, este clar că, dacă există un aer a cărui desime să fie echilibrata,

208

A) VIAŢA SI ÎNVĂŢĂTURA

acela este mirositor. (40) Auzul se produce cîud mişcarea aerului din urechi, provocată de mişcarea aerului din afara, pătrunde la creier. Vederea se produce prin mijlocirea imaginei pe pupilă; amestecul cu aerul lăuntric aduce apoi senzaţia; ca dovadă, cînd se produce inflamaţia venelor, nu se mai face amestec cu aerul interior şi nu mai vedem, deşi imaginea există. Gustul se datoreşte caracteru­lui relaxat şi fin al ţesutului limbii, în ce priveşte pipăitul, Diogenes nu a determinat nici cum se produce, nici la ce se aplică. Dar după aceasta el încearcă să spună de ce şi ale cui simţuri sînt cele mai fine. (41) Mirosul este mai fin îa cel ce are mai puţin aer în cap, pentru ca acest aer se amestecă mai repede. Acest simţ este favorizat în cazul în care aspirarea aerului se face printr-o conductă mai lungă si mai strînsă, pentru că senzaţia se produce astfel mai repede; de asemenea, unele animale au mirosul mai fin •decît omul; dealtfel, acesta simte mai ales atunci cînd mirosul este echilibrat în amestecul cu aerul. Auzul •este cu atît mai fin, cu cît venele sînt mai subţiri si tubul auditiv mai scurt, mai strimt si mai direct, iar urechea rnai dreaptă şi mai mare. într-adevăr, aerul urechilor fiind mişcat, mişcă aerul interior; dacă deci tubul este prea larg, mişcarea aerului, necăzînd pe un corp în repaos, produce un sunet şi un zgomot nearticulat. (42) Vederea este cu atît mai pătrunzătoare cu cît aerul si venele sînt mai subţiri, ca si în cazul celorlalte simţuri, şi cu cît ochiul este mai strălucitor. Imaginea se produce rnai ales prin culoarea opusă; astfel ochii negri văd mai bine ziua şi percep mai bine obiectele strălucitoare ; ochii de culoare opusă văd mai bine noaptea. Dovadă că senzaţia se dato­reşte aerului interior, care este o mică parte din divinitate, este faptul că adesea atenţia, îndreptată asupra anumi­tor obiecte, ne face să nu vedem si sa nu auzim altele. (43) Plăcerea si durerea se produc astfel: cînd aerul se amestecă cu sîngele în cantitate mare şi îl face uşor, potrivit cu natura, şi pătrunde în tot corpul, atunci se produce plăcerea ; cînd amestecul nu se face potrivit cu natura, sîngeîe se face greu, devine mai slab si mai gros şi atunci se produce •durerea. I/a fel se întîmplă şi cu buna dispoziţie, cu sănă-

209

DIOGENES DIN APOLLONIA

tatea şi cu opusele acestora. Limba este organul care în­găduie cel mai bine să se aprecieze sănătatea organismului; aceasta, deoarece este foarte sensibilă, cu un ţesut foarte subţire, toate venele sfîrsind într-însa, astfel că prezintă numeroase senine în caz de boală, în acelaşi fel sînt aici indicate culorile celorlalte animale ; căci toate aceste culori, oricare şi oricîte ar fi ele, apar aici. (44) Cum am spus, inteligenţa este atribuită aerului curat si uscat, pentru că umiditatea împiedică gîndirea; astfel, în somn, în beţie sau după multă mîncare, inteligenţa este mai slabă. Că umiditatea îi este vătămătoare, stă mărturie inferioritatea intelectuală a celorlalte animale, care respiră aerul ieşind din pămînt şi a căror hrană este mai umedă decît a noastră. Păsările respiră un aer curat, însă natura lor este cea a peştilor ; carnea lor este foarte densă si nu îngăduie aerului să circule în tot corpul, ci îl opreşte în interior ; de asemenea ele digeră repede hrana, însă sînt lipsite de gîndire. în afa­ră de hrănire, gura si limba au o anumită funcţie, dar animalele nu pot vorbi între ele. Plantele, neavînd cavi­tatea internă si nelăsînd să le intre aerul, sînt cu totul lipsite de gîndire. (45) Aceeaşi cauză îi lipseşte si pe copii, de gîndire, pentru că la ei umiditatea este excesivă, astfel că aerul nu poate pătrunde în tot corpul, ci se adună în­spre piept, ceea ce îi face prosti si fără judecată. Ei sînt supărăcioşi şi nestatornici, trecînd de la o extremă la alta, pentru că aerul din micul lor corp este totuşi în cantitate mare. Tot aşa se produce uitarea, cînd aerul nu circulă în tot corpul si nu se păstrează legătura părţilor ; dovadă este că atunci cînd voiesti să-ti aminteşti, simţi o greutate în piept; de îndată însă ce îţi aminteşti, simţi risipirea şl uşurarea durerii.

20. ARISTOTEL, De anima l, 2, 405 a 21. Diogeiies ca şi unii dintre ceilalţi [filosofi] consideră [sufletul] ca aer, încredinţat că acesta este alcătuit din cele mai mici parti­cule si că este principiul tuturor; şi că de aceea sufletul cunoaşte şi produce mişcare : fiindcă el este primul şi dirs el pornesc celelalte, el cunoaşte; dat fiind că este cel mai subtil element, este capabil de mişcare.

210

B) FRAGMENTE

21. AET. IV, 16, 3 (D. 406) Diogenes spune că auzul se naşte cînd aerul din cap este lovit si mişcat de voce.

28. — V, 15, 4 (D. 426) Diogenes spune că pruncii se nasc fără suflet, dar curînd căldura atrage in plămîni aerul rece din afară.

29. - V, 24, 3 (D. 436) Diogenes spune că dacă tot sîngele din cap curge în vene si dacă împinge aerul închis spre piept în sus şi spre abdomen în jos, se produce somnul, iar temperatura pieptului se ridică ; dacă tot aerul părăseşte yjeuele, urmează moartea.

30. ARISTOTKL, De gen. et corr. II, 5, 332 b. Unii6 presupun că aerul se schimbă atît în foc cît şi în apă, iar apa atît în aer cît si în pămînt, iar elementele extreme nu se transformă unele în altele.

31. siMPivicius, Phys. 153, 13. După aceea, Diogenes arată că sămînta vieţuitoarelor este de aer si că gîndurile se nasc atunci cînd aerul cuprinde cu ajutorul venelor întregul corp, împreună cu sîngele.

B) FRAGMENTE

2. SIMPL., Phys. 151, 28 (2). Iar mie mi se pare, spunîud aceasta pe scurt, că toate cele ce există sînt transformări din aceeaşi materie primordială şi că sînt de acelaşi fel. Iar aceasta'este evident. Căci, dacă ceea ce este în această ordine universală — pămînt şi apă si aer şi foc şi toate cîte apar în această lume — ar fi diferite unele de altele, adică deosebite prin natura lor, si dacă nu ar rămînea aceeaşi [substanţă materială] în multiplele schimbări şi prefaceri, atunci nu s-ar putea amesteca în nici un fel unele cu altele şi nici nu ar putea aduce unele altora nici folos, nici pagubă ; si nici o plantă nu ar putea răsări din pămînt, nici un ani­mal si nici altceva, dacă [toate] nu ar fi alcătuite în aşa fel încît să fie unul şi acelaşi lucru. Dar toate acestea sînt transformări ale aceleiaşi (materii primordiale) si devin

211

DIOGENES DIN APOLLONIA

eînd într-un fel cînd în altul şi apoi se întorc în aceeaşi (materie primordială).

3. — [4aj. Căci fără puterea gândirii ar fi imposibil ca (materia primordială) să fie împărţită în aşa fel, încît în toate sa aibă măsura cuvenită, în iarnă si vară, în zi şi noapte, în ploaie, vînt şi cer senin ; şi, dacă ne gîndim bine, găsim că toate celelalte sînt alcătuite cît se poate mai fru­mos.

4. — [4b]. Iată, în afara acestora, şi următoarele puternice dovezi: omul şi celelalte vietăţi trăiesc respirînd aer, iar acesta este pentru ele suflet şi inteligentă, cum se va mai arăta limpede în această scriere ; căci, dacă pierd aerul, vieţuitoarele mor, iar inteligenţa lor dispare.

5. — [6]. După părerea mea, această [materie pri­mordială] înzestrată cu inteligenţă este ceea ce oamenii numesc aer, toate fiind orînduite şi guvernate de către acesta. Căci aerul îmi pare a fi zeu7, şi se întinde peste tot şi conduce totul si este în totul. Şi nu există nimic care să nu participe la acesta. Totuşi, nu există nimic care să participe la el în acelaşi chip ca altul, ci există multe feluri de inteligentă, ca şi de aer. Căci el are felurite stări, cînd mai cald, cînd mai rece, cînd mai uscat, cînd mai umed, cînd mai liniştit, cînd mişcat mai tare. Si mai există în-tr-însul nenumărate alte transformări şi infinite culori şi gusturi. Iar sufletul este la toate vieţuitoarele unul şi acelaşi, anume aer, şi anume mai cald decît acela din afară, in care noi ne aflăm, dar mult mai rece decît cel din apropie­rea soarelui8. Căldura aceasta nu este aceeaşi la toate vieţui­toarele (doar, nici la oameni nu este aceeaşi), ci diferă, nu mult, ci atît cît să rămînă de acelaşi fel. Totuşi, nici un lucru din cele ce sînt supuse schimbării nu poate fi în totul asemănător altuia fără să se identifice cu el. Aşadar, întrucît schimbările sînt variate, vieţuitoarele sînt şi ele multe şi variate. Ble nu sînt identice nici în ce priveşte înfăţişarea, nici în privinţa felului lor de viaţă, nici ca inteligentă. Şi totuşi vieţuitoarele trăiesc, văd şi aud prin aceeaşi (materie primordială). De asemenea, în. ce priveşte inteligenţa, toate o au din acelaşi izvor.

212

care sînt tăiate cînd există o boală sub piele; cînd boala este în pîntece, se deschid vena splinei şi cea a ficatului. Alte vene mai pornesc din acestea sub mamele; altele mai mici se desprind de fiecare parte şi străbat măduva pînă la testicule. Altele merg sub piele şi în carne la rinichi şi sfîrşesc, la bărbaţi, în testicule, la femei, în matrice. Pri­mele vene care ies din abdomen sînt mai mari, apoi ele se micşorează, pînă cînd trec de la dreapta la stînga şi de la stînga la dreapta. Acestea se numesc vene seminale. Sîn-gele cel mai gros este absorbit de părţile cărnoase, dar cînd trece de acolo în locurile pe care le-am numit, se subţiază, se încălzeşte şi devine spumos.

C) IMITAŢIE

1. PHILEMOX fr. 91 (II, 505 k), 8. „Eu sînt acela căruia nimeni, nici zeu, nici om, nu-i rămîne ascuns, indiferent de fapta pe care o săvîrşeşte, pe care are intenţia de a o săvîrşi, sau a săvîrşit-o de mult — eu, aerul, ce pot fi numit şi Zeus. Eu sînt ceea ce este în stare să facă divini­tatea în tot locul: aci, în Atena, dincolo, în Patras, în Sicilia, în toate oraşele, în toate casele, în voi toţi. Nu există nici un lăcaş în care să nu fie aerul. Dar cine este în tot locul, cu necesitate ştie tot, întrucît este pretutindeni"9.