A patra generaţIE

HRISTOS CEL RĂSTIGNIT – CUVÂNTUL
„Cred că nu voi mai fi chemată niciodată să stau sub conducerea Duhului Sfânt, aşa cum am stat la Minneapolis. Prezenţa lui Isus a fost cu mine. Toţi cei aflaţi la adunarea aceea au avut ocazia de a se aşeza de partea adevărului, prin primirea Duhului Sfânt care a fost trimis de Dumnezeu într-un val aşa de îmbelşugat de dragoste şi milă. Dar în camerele ocupate de unii din poporul nostru s-au auzit ridiculizări, critici, batjocuri şi râsete. Manifestările Duhului Sfânt au fost atribuite fanatismului. Cine a cercetat Scripturile aşa cum au cercetat nobilii bereeni spre a vedea dacă lucrurile pe care le-au auzit erau astfel? Cine s-a rugat pentru călăuzirea divină? Scenele care au avut loc la această adunare L-au făcut pe Dumnezeul cerului să-I fie ruşine să-i numească fraţii Săi pe cei ce au luat parte la ele. Veghetorul ceresc a notat toate aceste lucruri şi sunt scrise în cartea amintirii lui Dumnezeu.

„Domnul va şterge nelegiuirea acelora care, de la data aceea, s-au pocăit sincer; dar de fiecare dată când acelaşi spirit se trezeşte în suflet, faptele săvârşite în ocazia aceea sunt susţinute, iar cei ce le-au săvârşit sunt făcuţi responsabili faţă de Dumnezeu şi trebuie să dea socoteală pentru ele înaintea scaunului Său de judecată. Acelaşi spirit care i-a condus pe cei ce L-au respins pe Hristos se află în inima lor, iar dacă ar fi trăit în zilele lui Hristos, ei s-ar fi purtat cu El în aceeaşi modalitate în care s-au purtat iudeii cei necredincioşi şi neevlavioşi.

„Slujitorii lui Dumnezeu nu au de vestit o solie timidă pentru timpul acesta, indiferent dacă oamenii o vor asculta, sau o vor suporta. Cei ce resping lumina şi dovezile pe care Dumnezeu le revarsă cu îmbelşugare asupra noastră Îl resping pe Hristos, iar pentru ei nu există niciun alt Mântuitor”. – The 1888 Materials, p.1566.
„Duhul Sfânt a lucrat în multe ocazii, dar aceia care s-au împotrivit Duhului lui Dumnezeu la Minneapolis aşteptau o şansă de a călca din nou pe acelaşi teren, deoarece spiritul lor a fost acelaşi. După aceea, când dovezile s-au adunat una peste alta, unii au fost convinşi; dar aceia care nu au fost sensibilizaţi şi supuşi de lucrarea Duhului Sfânt au atribuit propria interpretare pentru fiecare manifestare a harului lui Dumnezeu şi au pierdut mult. Ei au declarat în inima, în sufletul şi în cuvintele lor că manifestarea aceasta de la Duhul Sfânt a fost fanatism şi amăgire. Ei au stat ca o stâncă; valurile milei se revărsau în jurul lor, dar se loveau de inimile lor împietrite şi rele, care s-au împotrivit lucrării Duhului Sfânt. Dacă ar fi primit lucrarea aceasta, ea i-ar fi făcut înţelepţi în vederea mântuirii – oameni mai sfinţi, pregătiţi să îndeplinească lucrarea lui Dumnezeu cu o abilitate sfinţită. Dar tot universul a fost martor la tratarea ruşinoasă a lui Isus Hristos, reprezentat de Duhul Sfânt. Dacă Hristos ar fi stat în faţa lor, ei L-ar fi tratat într-o modalitate similară cu aceea în care L-au tratat iudeii…. [36]

„Tocmai acelaşi spirit se manifestase la Battle Creek. Cei care au deschis uşa inimii lor pentru ispită la Minniapolis şi au dus cu ei acasă acelaşi spirit îşi vor da seama, dacă nu acum, în viitorul apropiat, că s-au împotrivit Duhului Sfânt al lui Dumnezeu şi au dispreţuit Duhul harului. Se vor pocăi ei? Sau îşi vor împietri inimile şi se vor împotrivi dovezilor?” – The 1888 Materials, p.1479–1481.

ÎN EXIL
„Când lucrarea recent începută în Australia avea nevoie de ajutor, fraţii noştri din America au dorit ca eu să vizitez teritoriul acela. Ei m-au îndemnat, spunând că, pentru că eu eram o persoană pe care Domnul o învăţa într-o modalitate specială, puteam să ajut lucrarea de acolo aşa cum alţii nu puteau. Eu nu am simţit nicio înclinaţie de a merge şi nu am avut nicio lumină cu privire la faptul că aceea era datoria mea. Călătoria mă înspăimânta. Doream să rămân acasă şi să îmi închei lucrarea despre viaţa lui Hristos şi alte scrieri. Totuşi, când subiectul a fost prezentat şi oamenii cu răspundere de la Conferinţă şi-au exprimat convingerea că eu, însoţită de alţii, ar trebui să vizitez teritoriul acela, eu am hotărât să acţionez în conformitate cu lumina lor”. – Manuscript Releases, volumul 2, p.150.
UN NEAM PĂCĂTOS: DE LA 1888 PÂNĂ ÎN DECENIUL 1930

„Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri” (Marcu 8,38).

Psalmi 78,1–8; Judecători 2,10
O PUTERE DESPOTICĂ

1901

„Poate că va trebui să rămânem încă mulţi ani aici, în lumea aceasta, din cauza nesupunerii, aşa cum au făcut copiii lui Israel; dar, pentru Numele lui Hristos, poporul Său nu ar trebui să adauge păcat peste păcat, acuzându-L pe Dumnezeu pentru consecinţele propriei căi greşite. Aşadar, oare au învăţat oamenii care pretind a crede Cuvântul lui Dumnezeu, lecţia care spune că ascultarea este mai bună decât jertfa? ‘Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?’ (Mica 6,8).

„Domnului nu va fi mulţumit de faptul că oamenii pe care i-a rânduit El să îndeplinească o anumită lucrare îşi asumă numeroase direcţii de lucru şi le îndeplinesc, până când ajung aşa de istovitoare, încât le distrug puterea. Nici voi şi nici alte mijloace nu pot vindeca lovitura care a venit asupra poporului lui Dumnezeu prin faptul că acesta a neglijat să înalţe stindardul Său şi să ocupe un teritoriu nou. Bisericile ar trebui să acţioneze acum cu toată puterea, capacităţile, talentele şi mijloacele lor pentru a duce mai departe lucrarea, atingând nivele tot mai înalte şi mai vaste în capacitatea de a sta înaintea lumii cu puterea adevărului invincibil.

„Dar dacă toţi îşi vor vedea acum greşeala şi se vor pocăi pentru propria cale de a acţiona şi pentru că s-au îndepărtat de adevărul lui Dumnezeu şi au urmat concepţiile omeneşti, Domnul îi va ierta. Avertizările au fost date, dar nu au fost ascultate, iar puţinii care ar putea căuta acum să aşeze o punte peste prăpastia care stă atât de ofensator înaintea lui Dumnezeu trebuie să îşi încetinească ritmul grăbit, altfel purtătorii de stindard vor cădea, şi cine le va lua locul?”

APOSTAZIA

Ballenger 1905 – Sanctuarul

Conradi 1901 – Necurmatul

Kellogg a început în 1897, iar în 1903 a publicat - Panteismul

Jones

Waggoner [37]

NU ADESEA

„Aici se află o lecţie pentru pastori şi alţii care lucrează pentru salvarea sufletelor. Cei care cred că au adevărul, că Dumnezeu ne-a făcut depozitarii Legii Sale, ar trebui să manifeste aceeaşi seriozitate şi acelaşi zel care l-au caracterizat pe Neemia. Dacă pastorii sunt inactivi şi nehotărâţi, lipsiţi de un zel evlavios, ce se poate aştepta de la aceia pe care îi păstoresc? În unele ocazii, este posibil ca ei să se ridice mai sus de nivelul moral al învăţătorilor lor, dar nu adesea. Totuşi, când pastorii îşi extind planurile şi arată că sunt serioşi, oamenii vor răspunde la eforturile lor, iar lucrătorii descurajaţi şi dezbinaţi vor ajunge să fie uniţi, puternici, plini de speranţă şi zeloşi”. – Review and Herald, 18 martie, 1884

UN EXEMPLU: NECURMATUL

1910
„Am aşteptat timpul când va avea loc o investigare a doctrinelor pe care fratele Daniells şi alţii le-au susţinut. Când urmează să aibă loc?

„Dacă pastorul Daniells crede că unele dintre interpretările Scripturii care au fost susţinute în trecut nu sunt corecte, fraţii noştri ar trebui să asculte motivele lui şi să acorde o consideraţie nepărtinitoare concepţiilor lui. Toţi ar trebui să-şi examineze îndeaproape propria poziţie şi, printr-o cunoaştere cuprinzătoare a principiilor credinţei noastre, să fie pregătiţi să apere adevărul.

„Nu trebuie să fim lipsiţi de consecvenţă asupra acestui subiect. Dumnezeu ne cere să avem inimi şi minţi curate şi o credinţă inteligentă în adevăr. ‘Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd’. Domnul spune: ‘Veniţi laolaltă’. Acest lucru trebuie să fie făcut cât mai curând posibil, deoarece nu avem timp de pierdut.

„Oare nu este acum un timp favorabil ca tu şi ceilalţi fraţi pastori din Conferinţa aceasta să vă întâlniţi cu pastorul Daniells pentru o examinare atentă a punctelor de credinţă asupra cărora există concepţii diferite?

„[Isaia 11, 1-16; 12,1-6 – citat]

„Sunt îndrumată să scriu aceste pasaje din Scriptură pentru a fi luate în considerare de aceia care se vor aduna în scopul de a se uni sub călăuzirea Duhului Sfânt. ‘Înveleşte această mărturie, pecetluieşte această descoperire, între ucenicii Mei’. Asupra noastră se află acum răspunderea de a îndeplini o cercetare solemnă a acestor subiecte şi de a ne uni în Numele Domnului”. – Manuscript Releases, volumul 20, p.223.

ŞIRETLICURILE LUI SATANA
„Mi-a fost arătat încă de la început că Domnul nu i-a dat nici pastorului Daniells, nici pastorului Prescott răspunderea acestei lucrări. Oare şiretlicurile lui Satana trebuie să fie aduse în discuţie, oare acest ‘necurmat’ este un subiect atât de însemnat, încât să fie introdus pentru a încurca minţile şi pentru a împiedica înaintarea lucrării în acest timp important? Nu ar trebui, orice ar fi. Acest subiect nu ar trebui să fie prezentat, deoarece spiritul care ar fi adus ar fi respingător, iar Lucifer urmăreşte fiecare mişcare. Agenţii lui Satana şi-ar începe lucrarea şi în rândurile noastre ar fi adusă confuzie. Voi nu aveţi nicio chemare pentru a căuta o deosebire de opinii care nu constituie o problemă crucială; ci tăcerea voastră este elocvenţă. Întreaga problemă îmi este descoperită cu claritate. Dacă diavolul ar putea să implice pe oricine din poporul nostru în aceste subiecte, aşa cum şi-a propus, cauza lui Satana va triumfa. Prin urmare, lucrarea trebuie să fie începută fără nicio întârziere şi să nu fie exprimată nicio deosebire de opinii”. – Manuscript Release, volumul 20, p.18.
TĂCEREA PROFETICĂ
„Marele apostol a avut multe viziuni. Domnul i-a arătat multe lucruri pe care omul nu are îngăduinţa să le rostească. De ce nu a putut el să le spună credincioşilor ce văzuse? Pentru că ei ar fi aplicat greşit marile adevăruri prezentate. Ei nu ar fi fost în stare să înţeleagă aceste adevăruri. Totuşi, tot ce i-a fost arătat lui Pavel a modelat mesajele pe care Domnul i le-a dat spre a le vesti bisericilor”. – Manuscript Releases, volumul 2, p.189.
„Adesea mă aflu într-o poziţie în care nu îndrăznesc nici să aprob, nici să contrazic propunerile [38] care îmi sunt trimise, deoarece există pericolul ca orice cuvânt pe care aş putea să-l spun să fie raportat ca fiind ceva ce mi-a descoperit Domnul. Nu sunt întotdeauna în siguranţa necesară pentru a-mi exprima propria părere, deoarece, uneori, când cineva doreşte să-şi aducă la îndeplinire scopurile, va considera orice cuvânt favorabil pe care aş putea să-l spun, ca fiind o lumină specială de la Domnul. Voi fi precaută în toate acţiunile mele”. – Manuscript Releases, volumul 2, p.150.
„Mi se pare imposibil să fiu înţeleasă de aceia care au avut lumina, dar nu au umblat în ea. Orice aş putea să spun în conversaţii particulare va fi repetat într-o asemenea modalitate, încât să însemne exact opusul lucrurilor pe care am intenţionat să le spun, dacă ascultătorii ar fi avut o minte şi un duh sfinţit. Îmi este teamă să vorbesc chiar şi cu prietenii mei, deoarece după aceea aud: Sora White a spus aceasta, sau sora White a spus aceea. Cuvintele mele sunt aşa de răstălmăcite şi de greşit interpretate, încât ajung la concluzia că Domnul doreşte să stau departe de adunările mari şi să refuz întrevederi particulare. Tot ce spun este raportat într-o lumină aşa de pervertită, încât este nouă şi ciudată pentru mine. Este amestecată cu vorbele spuse de oameni pentru a-şi susţine propriile teorii”. – Manuscript Releases, volumul 2, p.152.


A TREIA GENERAŢIE – DE LA 1930 LA 1989
OAMENII CELEI DE A PATRA GENERAŢII
George Knight consideră că mica lui carte, The Apocalyptic Vision and the Neutering of Adventism, este „cea mai importantă din cariera lui”.

În conformitate cu studiul lui Knight cu privire la viziunile apocaliptice, cărticica din Apocalipsa 10 se referă la profeţia celor 1260 de zile şi a reprezentat profeţia celor 1260 de ani care a fost pecetluită în Daniel 12,4. Knight concluzionează că profeţia celor 1260 de zile a fost cărticica deschisă în Apocalipsa 10. Ca urmare, Apocalipsa 10 se referă la 1798, nu la 1840.

Knight nu vede niciun suport textual pentru judecata de cercetare din 1844, ci doar pentru data de 1844. El declară mai departe că Daniel 7 se referă la cornul cel mic şi la sfinţii care sunt judecaţi în acelaşi timp. Aceasta este o negare directă a Spiritului Profetic.

El respinge ideea că Epistola către Evrei are legătură cu adventismul. La pagina 75, el spune: „Îngăduiţi-mi să repet punctele mele principale în rezumat. Mai întâi, noi creăm probleme în teologia sanctuarului, punând un accent necuvenit pe geografia sanctuarului. În al doilea rând, noi ne îndreptăm într-o direcţie greşită, când citim Epistola către Evrei ca şi când fie confirmăm teologia adventistă, fie o combatem. Epistola către Evrei îşi are propria agendă. În al treilea rând, a proiecta cronologia în Evrei 9 constituie o direcţie greşită. Majoritatea dificultăţilor adventismului cu teologia lui legată de sanctuar îşi au centrul în aceste trei domenii”.

În cartea lui, Reading Ellen White: How to Understand and Apply Her Writings, la pagina 110, Knight declară: „În rezumat, se pare că folosirea termenului infailibilitate de către Ellen White are legătură cu faptul că Biblia este întru totul demnă de încredere în calitate de îndrumător către mântuire. Ea nu amestecă ideea aceea cu concepţia că Biblia sau scrierile ei sunt libere de orice posibile greşeli de natură faptică”. La pagina 111, el declară: „Scrierile profeţilor lui Dumnezeu sunt infailibile în calitate de îndrumător către mântuire, dar ele nu sunt lipsite de orice greşeală”. Iar la pagina 116, el spune: „Nu numai că trebuie să evităm folosirea lui Ellen White pentru a ‘dovedi’ detaliile istoriei, ci aceeaşi precauţie trebuie să fie exprimată în domeniul detaliilor ştiinţei”.
MENTORUL LUI KNIGHT

În prefaţa cărţii lui, The Struggle for the Prophetic Heritage, la pagina 14, Gilbert M. Valentine declară despre George Knight următoarele: „Trebuie, de asemenea, să îmi exprim aprecierea sinceră faţă de George Knight, prieten şi mentor preţuit, care mi-a descoperit pentru prima oară plăcerea de a studia dezvoltarea teologică a adventiştilor de ziua a şaptea şi care continuă să se bucure de încântarea descoperirilor foştilor lui studenţi. Sugestiile lui George de a îmbunătăţi manuscrisul au fost foarte folositoare. Desigur, greşelile, deficienţele şi posibilele exprimări greşite sunt întru totul responsabilitatea autorului”.

„În termenii comportamentului organizaţional, ce s-a întâmplat de fapt în timpul importantului deceniu 1930 cu problema moştenirii spirituale lăsate de Ellen White a fost o luptă pentru putere, tăcută, dar prelungită, la eşaloanele superioare ale organizaţiei. Această luptă pentru putere între două surse de influenţă, atât oficială, cât şi neoficială, a fost rezolvată în cele din urmă de Conferinţa Generală, prin adoptarea acordurilor oficiale şi a normelor îndrumătoare de funcţionare, care şi-au extins autoritatea şi exercitarea controlului în scopul de a include funcţionarea Ellen White Estate (Fundaţia Ellen White). Independenţa legală a fost conferită, aşa încât să asigure consecvenţa, pe cât posibil, cu testamentul [39] alcătuit de Ellen White. Cu toate acestea, conflictul a fost rezolvat prin cuprinderea resurselor din interiorul structurilor organizaţiei bisericii, şi nu prin faptul că i s-a permis să continue a exista în calitate de centru de putere independent aflat în exteriorul organizaţiei, ca un fel de entitate paralelă cu biserica, aşa cum a fost avut în vedere în textul testamentului lui Ellen White”. (pagina 25).
NEVOIA DE DISTANŢĂ ISTORICĂ

„În termeni organizaţionali, conducerea Conferinţei Generale nu trebuia să fie capabilă să deţină controlul asupra unei surse vitale şi importante de informare şi influenţă, care ar fi făcut să fie dificilă păstrarea controlului asupra „sistemului teologic”. Dacă administrarea resurselor ar fi ajuns vreodată să se opună conducerii Conferinţei Generale, aşa cum ar fi putut fi posibil, rolul lor de conducere ar fi fost subminat.

„Rezolvarea acestei probleme a fost prea dificilă atât pentru Daniells, cât şi pentru Spicer, deoarece amândoi erau într-o relaţie personală prea apropiată cu William C. White pentru a lua vreo iniţiativă puternică. Mai mult, deşi White nu avea în nici un sens darul spiritual al mamei lui, asocierea lui strânsă cu lucrarea ei a însemnat că el moştenise ceva din spiritul ei charismatic şi respecta rolul ei de conducător pe care mulţi din biserică îl luau în considerare. Îndeosebi Daniells ar fi dorit să încerce rezolvarea tensiunii, din cauză că în seif se afla un material sensibil care se referea la el personal. Dar o problemă mai mare a fost nevoia de distanţă istorică”.–pag. 42.
RĂZVRĂTIŢII DIN UNIUNEA COLUMBIA

„Totuşi, mai urgentă era problema pusă de răcirea relaţiilor dintre Uniunea de Conferinţe Columbia şi Conferinţa Generală. Acest sector al administraţiei bisericii, aflat chiar în curtea Conferinţei Generale, ca să spunem aşa, era constituit dintr-un număr de Conferinţe conservatoare mici, dar foarte politizate. Încă de la Sesiunea Conferinţei Generale din 1922, conducerea Uniunii şi alţii pastori sinceri din interiorul Uniunii dezvoltaseră un nivel înalt de animozitate faţă de Conferinţa Generală cu privire la subiectele doctrinare şi administrative. Aceste probleme au fost exagerate în perioada anilor 1930, când a ajuns clar că biserica nu putea să-şi permită să continue finanţarea poverii teritoriilor mici cu un personal de conducere în exces. O serie de Conferinţe din Uniunea Columbia, cu teritorii geografice mici şi cu un număr mic de membrii erau exact felul de Conferinţe despre care se credea că puteau şi trebuiau să fie combinate în scopul eficienţei economice şi administrative.

„Deoarece în 1930 se simţea din plin povara prăbuşirii economice, consiliul de toamnă din 1931, întrunit la Omaha, Hebraska, a recomandat ca numărul celor 52 de Conferinţe să fie redus la 48. Economiile obţinute din acest plan erau estimate la 225.000 USD, suficient pentru a finanţa alocaţiile pentru una dintre Diviziunile de peste ocean. Totuşi, aceste încercări de a reduce excesul de personal de conducere prin reducerea numărului de Conferinţe a întâmpinat o împotrivire puternică şi a ascuţit campania subterană a vorbelor de rău, calomniilor şi acuzaţiilor de apostazie la adresa conducerii Conferinţei Generale, care au făcut lucrurile să fie foarte dificile şi neconfortabile pentru Watson şi echipa lui. Rebelii din Uniunea Columbia nu vedeau niciun loc pentru compromis. Pentru Washburn şi compatrioţii lui era un război până în pânzele albe. Astfel de schimbări trebuiau respinse cu orice preţ şi se pare că prin orice mijloace”. – pagina 38-39.
1915 – BUNURI PROSCRISE
„În noaptea aceea, am visat că mă aflam în Battle Creek şi, privind printr-un geam lateral afară, spre uşa de intrare, am văzut un grup de oameni mărşăluind spre casă, doi câte doi. Păreau aspri şi hotărâţi. Îi cunoşteam bine şi m-am întors să deschid uşa de la salon ca să-i primesc, dar m-am gândit să mă mai uit o dată. Scena se schimbase. Grupul avea acum înfăţişarea unei procesiuni catolice. Unul dintre ei avea în mână o cruce, altul o trestie. Când s-au apropiat, cel care purta trestia a făcut un cerc în jurul casei, spunând de trei ori: ‘Casa aceasta este proscrisă. Bunurile din ea trebuie să fi e confiscate. Ei au vorbit împotriva sfântului nostru ordin’. M-a cuprins groaza şi am alergat, prin casă, la uşa dinspre nord, unde m-am trezit în mijlocul unui alt grup de oameni, dintre care pe unii îi cunoşteam, dar nu am îndrăznit să le spun niciun cuvânt, de teamă că aveam să fiu trădată. Am încercat să găsesc un locşor retras, unde să pot plânge şi să mă pot ruga, fără să întâlnesc pretutindeni în jur priviri întrebătoare şi înverşunate. Repetam adesea: ‘Dacă aş putea înţelege toate acestea! Dacă mi-ar spune ce am spus sau ce am făcut!’

„Am plâns şi m-am rugat mult, când am văzut bunurile noastre confiscate. Am încercat să descopăr o urmă de simpatie sau de milă faţă de mine, în privirile celor din jur, şi am observat feţele câtorva despre care credeam că mi-ar fi vorbit şi mi-ar fi adus mângâiere, dacă nu le-ar fi fost teamă că aveau să fi e observaţi de ceilalţi. Am făcut o încercare de a scăpa [40] din mulţimea aceea, dar, văzând că eram supravegheată, am renunţat la intenţiile mele. Am început să plâng cu glas tare şi am spus: ‘O, dacă mi-ar spune ce am făcut sau ce am spus!’ Soţul meu, care dormea pe un alt pat, în aceeaşi încăpere, m-a auzit plângând cu glas tare şi m-a trezit. Perna îmi era udată de lacrimi şi eram cuprinsă de o adâncă tristeţe şi descurajare’”. – Mărturii, vol.1, p.576-578.

AR FI SCRISE CĂRŢI DESPRE O ORDINE NOUĂ (ei au vorbit împotriva ordinii noastre sfinte)
„Vrăjmaşul sufletelor a căutat să introducă presupunerea că în mijlocul adventiştilor de ziua a şaptea va avea loc o mare reformă, iar reforma aceasta va consta în renunţarea la doctrinele care stau ca nişte stâlpi de susţinere ai credinţei noastre şi în angajarea într-un proces de reorganizare. Dacă reforma aceasta va avea loc, care va fi rezultatul? Principiile adevărului pe care Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, i le-a dat bisericii rămăşiţei, ar fi desfiinţate. Religia noastră ar fi schimbată. Principiile fundamentale care au susţinut lucrarea în ultimii cincizeci de ani ar fi considerate ca fiind false. Ar fi înfiinţată o organizaţie nouă. Ar fi scrise cărţi despre o ordine nouă. Ar fi prezentat un sistem de filozofie intelectuală. Fondatorii acestui sistem ar merge în oraşe şi ar face o lucrare uimitoare. Desigur, Sabatul ar fi desconsiderat, la fel cum ar fi desconsiderat şi Dumnezeul care l-a creat. Nimic nu ar fi îngăduit să stea în calea noii mişcări. Conducătorii ar spune că virtutea este mai bună decât viciul, dar pentru că Dumnezeu va fi înlăturat, ei vor depinde de puterea omenească, iar aceasta, fără Dumnezeu, este lipsită de valoare. Temelia lor va fi zidită pe nisip, iar furtuna şi vânturile vor spulbera clădirea lor”. – Selected Messages, cartea 1, p.204-205. [41]

Dovezi suplimentare pentru partea a patra