A şaptea legislatură


CAPITOLUL 6 INTERVENŢII PRIVIND PROCEDURA



Yüklə 5,05 Mb.
səhifə21/47
tarix11.09.2018
ölçüsü5,05 Mb.
#80787
1   ...   17   18   19   20   21   22   23   24   ...   47

CAPITOLUL 6

INTERVENŢII PRIVIND PROCEDURA

Articolul 172

Moţiuni de procedură


(1) Se acordă prioritar cuvântul pentru oricare dintre moţiunile de procedură următoare:

(a) prezentarea chestiunii preliminare (articolul 174);

(b) cererea de retrimitere la comisie (articolul 175);

(c) cererea de închidere a dezbaterii (articolul 176);

(d) cererea de amânare a dezbaterii sau a votului (articolul 177);

(e) cererea de suspendare sau de ridicare a şedinţei (articolul 178).

Numai autorul moţiunii, un vorbitor pentru şi un vorbitor împotrivă, precum şi preşedintele sau raportorul comisiei competente pot fi audiaţi cu privire la aceste moţiuni.

(2) Timpul afectat luării de cuvânt se limitează la un minut.


Articolul 173

Solicitarea de respectare a Regulamentului de procedură


(1) Se poate acorda cuvântul unui deputat pentru a-i atrage atenţia Preşedintelui cu privire la nerespectarea Regulamentului de procedură. La începutul intervenţiei sale, deputatul trebuie să precizeze la ce articol se referă.

(2) Cererile de luare de cuvânt pentru a solicita respectarea Regulamentului de procedură au prioritate faţă de orice altă cerere de luare de cuvânt.

(3) Timpul afectat luării de cuvânt se limitează la un minut.

(4) Preşedintele hotărăşte imediat cu privire la solicitarea de respectare a Regulamentului de procedură, în conformitate cu dispoziţiile acestuia, şi comunică această hotărâre imediat după solicitarea de respectare a Regulamentului de procedură. Hotărârea nu se supune la vot.

(5) În mod excepţional, Preşedintele poate declara că decizia sa va fi comunicată ulterior, dar, în orice caz, în termen de 24 de ore de la solicitarea de respectare a Regulamentului de procedură. Amânarea deciziei nu provoacă amânarea dezbaterii în curs. Preşedintele poate înainta chestiunea comisiei competente.

Cererile de luare de cuvânt pentru a solicita respectarea Regulamentului de procedură trebuie să se refere la punctul de pe ordinea de zi supus examinării. Preşedintele îl poate invita, la momentul oportun, pe autorul unei cereri de luare de cuvânt pentru a solicita respectarea Regulamentului de procedură având un alt obiect să intervină, de exemplu după închiderea punctului de pe ordinea de zi în cauză sau înainte de suspendarea şedinţei.

Articolul 174

Chestiunea preliminară


(1) Înainte de începerea unei dezbateri cu privire la un punct înscris pe ordinea de zi, se poate prezenta o moţiune având ca obiect refuzul dezbaterii punctului respectiv pe motiv de inadmisibilitate (chestiune preliminară). Această moţiune se supune imediat la vot.

Intenţia de a prezenta chestiunea preliminară trebuie notificată cu cel puţin 24 de ore înainte Preşedintelui, care o comunică de îndată Parlamentului.

(2) În cazul în care moţiunea este adoptată, Parlamentul trece imediat la punctul următor de pe ordinea de zi.

Articolul 175

Retrimiterea la comisie


(1) Retrimiterea la comisie poate fi cerută de un grup politic sau de un număr de cel puţin 40 de deputaţi în momentul stabilirii ordinii de zi sau înainte de începerea dezbaterii.

Intenţia de a cere retrimiterea la comisie se notifică cu cel puţin 24 de ore înainte Preşedintelui, care informează de îndată Parlamentul.

(2) Retrimiterea la comisie poate fi solicitată, de asemenea, de un grup politic sau de un număr de cel puţin 40 de deputaţi înainte sau în timpul votării. O astfel de cerere se supune imediat la vot.

(3) O cerere de retrimitere la comisie poate fi prezentată numai o singură dată în cadrul fiecăreia dintre diferitele faze ale procedurii.

(4) Retrimiterea la comisie suspendă dezbaterea asupra punctului examinat.

(5) Parlamentul poate acorda comisiei un termen pentru prezentarea concluziilor.


Articolul 176

Închiderea dezbaterii


(1) Închiderea dezbaterii înainte de epuizarea listei vorbitorilor poate fi propusă de Preşedinte sau solicitată de un grup politic sau de un număr de cel puţin 40 de deputaţi. Această propunere sau moţiune se supune imediat la vot.

(2) În cazul în care propunerea sau moţiunea este adoptată, mai poate lua cuvântul numai un membru al fiecărui grup care nu a intervenit încă în dezbatere.

(3) După intervenţiile prevăzute la alineatul (2), dezbaterea este închisă, iar Parlamentul votează punctul aflat în dezbatere, cu excepţia cazului în care votul a fost stabilit, în prealabil, la un moment precis.

(4) În cazul în care propunerea sau moţiunea este respinsă, aceasta poate fi prezentată din nou în timpul aceleiaşi dezbateri numai de către Preşedinte.


Articolul 177

Amânarea dezbaterii sau a votului


(1) Un grup politic sau un număr de cel puţin 40 de deputaţi poate prezenta, la deschiderea dezbaterii cu privire la un punct de pe ordinea de zi, o moţiune privind amânarea dezbaterii până la un moment precis. Această moţiune se supune imediat la vot.

Intenţia de a cere amânarea dezbaterii trebuie notificată cu cel puţin 24 de ore înainte Preşedintelui, care o comunică de îndată Parlamentului.

(2) În cazul în care moţiunea este adoptată, Parlamentul trece la punctul următor de pe ordinea de zi. Dezbaterea amânată se reia la momentul stabilit.

(3) În cazul în care moţiunea este respinsă, aceasta nu poate fi prezentată din nou în cursul aceleiaşi perioade de sesiune.

(4) Înainte sau în timpul unui vot, un grup politic sau un număr de cel puţin 40 de deputaţi pot prezenta o moţiune având ca obiect amânarea votului. Această moţiune se supune imediat la vot.

Decizia Parlamentului de amânare a dezbaterii pentru o perioadă de sesiune ulterioară trebuie să specifice în ce perioadă de sesiune trebuie înscrisă dezbaterea, dat fiind că ordinea de zi a perioadei de sesiune se stabileşte în conformitate cu articolele 137 şi 140 din regulament.

Articolul 178

Suspendarea sau ridicarea şedinţei


Şedinţa poate fi suspendată sau ridicată în cursul unei dezbateri sau al unui vot în cazul în care Parlamentul ia această hotărâre la propunerea Preşedintelui sau la cererea unui grup politic sau a unui număr de cel puţin 40 de deputaţi. Propunerea sau moţiunea se supune imediat la vot.


Yüklə 5,05 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   17   18   19   20   21   22   23   24   ...   47




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin