A ştiinţifică si enciclopedică



Yüklə 1,87 Mb.
səhifə6/43
tarix30.07.2018
ölçüsü1,87 Mb.
#63312
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   43

15 rectitudine, ci totdeauna numai eroare; şi nu poate fi vorba, în legătură cu asemenea lucruri, de bine sau de rău în funcţie de împrejurări, de pildă faţă de cine, în ce moment şi în ce mod trebuie comis un adulter, ci simplul fapt de a le comite constituie în sine o gre­şeală.53

Acelaşi lucru ar fi să pretinzi că, şi în ce priveşte injustiţia, laşitatea sau desfrîul, ar exista cale de mij-

20 loc, exces si insuficienţă; căci, într-un asemenea caz» ar trebui să existe măsură justă chiar si în exces si în insuficienţă, după cum ar trebui să existe un exces ai excesului si o insuficienţă a insuficienţei.54 Dar, dimpo­trivă, aşa cum în cumpătare şi curaj nu există exces, si insuficienţă, pentru că linia de mijloc este la ele într-un fel punctul culminant55, tot astfel la aceste vicii nu există nici medietate, nici exces, nici insufi-

25 lcienţa, pentru că, oricum s-ar proceda, tot se greşeşte.

într-un cuvînt, nu există nici medietate în exces si în

i insuficienţă, nici exces şi insuficienţă în medietate.

VII

Această problemă nu trebuie să fie însă tratata numai în linii generale, ci trebuie s-o adaptăm cazurilor particulare, pentru că, printre demonstraţiile privitoare



42

ETICA NICOMAHICĂ

ia acţiuni, cele generale sînt mai lipsite de conţinut56, 30

*•"" ' - i r ^ l -1 i • 1 _ r i

pe

cînd cele ce se referă la cazurile particulare sînt mai



43

10

aproape de adevăr ; şi pentru că actele sînt legate de cazurile particulare, expunerea noastră trebuie sa con­corde cu acestea. Le vom desprinde din descrierea ce urmează.57



Aşadar, curajul este linia de mijloc între frică si temeritate; dintre excese, cel comis prin absenţa fricii 1107 b nu a primit încă un nume (multe au rămas dealtfel nenumite), dar cel ce comite un exces de îndrăzneală este numit temerar, iar cel ce se teme excesiv sau îi lipseşte cu totul îndrăzneala este numit laş.

în privinţa plăcerilor şi durerilor — nu în cazul tuturor, şi mai puţin în cel al durerii — linia de mijloc 3 este cumpătarea, exces este desfrîul. Cei ce resping cu desăvîrşire plăcerile sînt extrem de puţini, de aceea acest fel de oameni nu a primit un calificativ ; să-i numim însă insensibili.

Privitor la oferirea şi primirea de bunuri materiale, linie de mijloc este generozitatea, exces si insuficienţă sînt risipa şi avariţia. în acest caz, excesul şi insuficienţa se află în totală opoziţie: risipitorul cheltuie excesiv şi primeşte insuficient ; avarul primeşte excesiv şi cheltuie insuficient.

Desigur, acum expunem lucrurile doar sumar şi în Unii generale. Sa ne mulţumim cu atît pentru moment ; vom explica mai tîrziu toate acestea, cu mai multă precizie.58

f în sfîrşit, în legătură cu bunurile materiale mai există şi alte atitudini: linia de mijloc este mărinimia (omul mărinimos deosebindu-se de cel generos prin aceea că unul are resurse mari, altul mici), excesul hind aici lipsa de gust şi vulgaritatea, insuficienţa fiind n^sehinăria. Acestea se deosebesc de cele privitoare la generozitate, dar în ce mod diferă vom spune mai tirzru.5»

^. .în ce priveşte onorurile şi dispreţul faţă de ele, inia de mijloc este grandoarea sufletească; excesul te, ca să spunem aşa, un fel de vanitate, iar insufi-— micimea sufletească. Şi, aşa cum spuneam generozitate că se deosebeşte de mărinimie prin

13

20

23



i1

ARISTOTEL

aceea că se manifestă prin mijloace mai modeste, tot astfel, faţă de grandoarea sufletească, legată de mari onoruri, există şi o aspiraţie spre onoruri mai modeste; căci se poate aspira spre onoruri în măsura cuvenită, după cum şi mai mult sau mai puţin decît trebuie, iar cel ce exagerează în aspiraţia spre onoruri este numit ambiţios, cel ce le dispreţuieşte — indiferent, cel ce

30 păstrează măsura neavînd un calificativ anume. Şi nu au nume nici trăsăturile de caracter corespunză-• toare, în afară de cea a ambiţiosului, care este ambiţia. De aceea, extremele îşi revendică locul de mijloc şi ni se întîmplă să-1 numim pe cel ce păstrează măsura cînd ambiţios, cînd indiferent şi, de asemenea, să-1 lăudăm cînd pe ambiţios, cînd pe indiferent. 1198 a Din ce cauză facem aceasta, vom explica în cele ce urmează 60; acum să vorbim însă şi despre celelalte virtuţi, în maniera indicată mai sus. Aşadar, şi în ce priveşte mînia, există exces, insuficienţă, moderaţie; 5 acestea neavînd o denumire propriu-zisă, deoarece îl numim blînd pe omul moderat, calea de mijloc o vom numi blîndeţe. Dintre extreme, pe cel ce comite excesul să-1 numim irascibil, iar viciul corespunzător, irasci-bilitate; pe cel lipsit total de mînie să-1 numim, fleg­matic, iar insuficienţa respectivă apatie.

Mai exista şi alte trei medietăţi, care prezintă o

io oarecare asemănare una faţă de alta, dar se şi deose­besc între ele. Toate trei privesc relaţiile dintre oameni în ce priveşte vorbele sau actele lor, dar se deosebesc între ele prin aceea că una se raportează la adevărul din aceste relaţii, celelalte la latura lor plăcută. Dintre ultimele două, una este legată de amuzament, alta de tot ce priveşte viaţa. Trebuie, desigur, să vorbim

15 şi despre acestea, pentru a observa mai bine ca, in toate, linia de mijloc este demnă de laudă, în timp ce extremele nu sînt nici convenabile, nici lăudabile, ci demne de a fi blamate. Şi dintre aceste comportamente, pentru cele mai multe ne lipseşte o noţiune care să le definească, dar trebuie să încercăm, ca şi în cazul celor­lalte, să le creăm un nume corespunzător, pentru clari­tate şi pentru facilitarea înţelegerii.

44

Astfel, în privinţa adevărului, pe cel ce păstrează măsura să-1 numim sincer, iar măsura sinceritate; ten- 29 dinţa spre exagerare s-o numim lăudăroşenie, iar pe cel ce o manifestă lăudăros, şi tendinţa spre diminuare disimulare61, iar pe cel ce o manifestă, disimulator.



în ce priveşte agreabilul, omul moderat este cel vesel, iar starea sa de spirit este veselia; excesul îl vom numi bufonerie şi pe cel care-1 comite, bufon, iar 25 pe cel caruia-i lipseşte cu totul veselia îl vom numi ', necioplit şi caracteristica sa, grosolănie. - •

Cît despre celălalt fel de agreabil, cel din viaţăG2, omul agreabil cu măsură este cel amabil, iar măsura justă este amabilitatea; cel ce exagerează, dacă e dezinteresat este un om care doreşte să placă, iar dacă o îace din interes este un linguşitor, în sfîrşit, cel lipsit de amabilitate şi dezagreabil în orice împreju- 30 rare este un om ursuz si certăreţ.

Şi în afecte, şi în tot ce are tangenţă cu ele, există o cale de mijloc; astfel, deşi pudoarea nu este o vir­tute, omul decent este lăudat; pentru că, şi aici, unul păstrează măsura, altul o depăşeşte, ca timidul, care se ruşinează de toate, sau e lipsit cu totul de pudoare, ca omul indecent; omul decent este în schimb cel care 35 păstrează măsura justă.

Indignarea, la rîndul ei, este linia de mijloc între 1108 b invidie şi răutate, sentimente legate de plăcerea sau durerea generate de ceea ce se întîmplă celor din jur; căci cel ce se indignează pe drept este afectat de prospe­ritatea celor care n-o merită, pe cînd invidiosul, depă­şind ^acest sentiment, se simte afectat de bunăstarea oricui, iar omul răutăcios este atît de departe de a se 5

întrista de nenorocirile altcuiva, încît chiar se bucură de ele.

Dar despre acestea vom avea prilejul să mai vor­bim şi în altă parte63. Cît despre dreptate, dat fiind ca despre ea nu se poate vorbi în ansamblu, vom trata *nai tîrziu despre ea divizînd-o în două părţi şi arătînd lri ce mod fiecare dintre ele reprezintă o medietate64. La fel vom proceda şi cu virtuţile dianoetice.65 19

45

".t;,v.


AR1STOTEL

VIII


8 Aşadar, existînd trei maniere de a te comporta 6e>

două dintre ele fiind caracteristice viciului, şi anume cele ce comportă excesul şi insuficienţa, în timp ce virtuţii îi aparţine una singură, cea a liniei de mijloc, toate aceste trei comportamente se opun într-un fel unul altuia; căci extremele se opun atît liniei de mij­loc, cît şi una alteia, iar linia de mijloc se opune, la

15 rîndul ei, extremelor. Astfel încît „egalul" este mai mare în comparaţie cu „minusul", dar mai mic în comparaţie cu „plusul". De asemenea, atît în pasiuni cît si în acte, atitudinile moderate reprezintă faţă de insuficienţă un exces, dar faţă de exces reprezintă o insuficienţă; căci omul curajos pare temerar în comparaţie cu cel laş,

26 pe cînd în comparaţie cu cel temerar pare laş. Tot astfel, omul cumpătat pare neînfrînat faţă de unul insensibil, dar insensibil faţă de cel neînfrînat; iar omul generos pare risipitor faţă de cel avar, dar avar faţă de risipitor.

De aceea, cei situaţi pe poziţii extreme îl împing fiecare pe cel aflat în situaţia intermediară spre cea-

25 laltă extremă si aşa se face că pe omul curajos laşul îl califică drept temerar, iar temerarul drept las şi la fel se întîmplă şi în celelalte cazuri.

Astfel, 'deşi toate se opun una alteia67, opoziţia dintre extreme este mult mai mare decît cea dintre extreme şi linia de mijloc, la fel cum ceea ce este mare este mai îndepărtat faţă de ceea ce este mic şi ceea ce

30 este mic faţă de ceea ce este mare decît ambele faţă de ceea ce este egal.

Mai mult încă, unele extreme par să prezinte o oarecare asemănare cu linia de mijloc, cum este cazul temerităţii faţă de curaj sau al risipei faţă de generozi­tate ; dar între ele extremele prezintă cea mai mare deosebire. Cele care se află la distanţa cea mai mare una de alta sînt definite drept contrarii, astfel încît,

35 cu cît sînt mai îndepărtate, cu atît sînt mai opuse alteia.

46

ETICA NICOMAHICA



10

în opoziţia cea mai mare faţă de linia de miiloc 1109 a se află cînd insuficienţa, cînd excesul; de pildă, în cazul curajului, nu temeritatea, care este un exces, i se opune cel mai mult, ci laşitatea, care constituie

0 insuficienţă; în schimb, în ce priveşte cumpătarea, nu insensibilitatea, care este o insuficienţă, i se opune

cel mai mult, ci neînfrînarea, care este un exces. 5

""" Acestea se întîmplă din două cauze, una pornind de la lucrul însuşi68: dat fiind că una dintre extreme este mai apropiată şi mai asemănătoare cu mijlocul, contrară îi este cea pe care i-o opunem mai mult; de exemplu, deoarece temeritatea pare să fie mai ase­mănătoare curajului şi mai apropiată de el, pe cînd laşitatea este mult mai deosebită de curaj, mai degrabă pe aceasta din urmă i-o vom opune. Căci se pare că lucrurile cele mai îndepărtate de mijloc sînt şi cele care

1 se opun mai mult.

Aşadar, aceasta este una dintre cauze, cea care rezidă în lucrul însuşi, ceala ă avîndu-şi originea în noi înşine; căci cele spre care sîntem înclinaţi în mod natural, acelea apar mai op:>,se liniei de mijloc. De exemplu, cu cît sîntem prin atura noastră mai încli­naţi spre plăceri, cu atît alunecăm mai mult spre desf rîu, îndepărtîndu-ne de decenţă.69 Şi cu atît mai mult con­siderăm că acestea sînt contrarii liniei de mijloc, cu cît tendinţa spre ele devine mai accentuată; de aceea, desfrîul, fiind un exces, este în mai mare măsură con­trariu faţă de cumpătare decît insensibilitatea.

15

IX



Cred că am spus suficiente lucruri despre faptul ! că virtutea etica reprezintă o linie de mijloc, şi anume j o linie de mijloc între două vicii, unul generat de exces, i celălalt de insuficienţă, precum şi că ea este astfel j deoarece, atît în domeniul pasiunilor, cît si în cel al actelor, ea tinde direct spre măsura justă. De aceea si c?te dificil să atingem desăvîrşirea 7°; căci în orice [ Ucru este dificil să atingi punctul de echilibru, la f el i

47

25



ARÎSTOTEL

cum centrul unui cerc nu poate fi determinat de ori­cine, ci numai de un cunoscător. Tot astfel, pentru ori-cine e uşor sa se mînie, sa-şi ofere sau să-si cheltuie averea; dar nu este deloc la îndemîna oricui să ştie faţă de cine, cit, cînd, pentru ce şi în ce mod trebuie s-o facă. De aceea, a proceda bine este un lucru tot atît de rar pe cit e de lăudabil si frumos.71

30 Aşadar, cel ce tinde spre măsura justă trebuie în

primul rînd să evite ceea ce se);opune cel mai mult acestei măsuri, aşa cum avertizează si Kalypso:

„departe de acel abur şi de viitoare corabia să-ţi ţii" 72,

căci dintre extreme una ne face să greşim mai mult, alta mai puţin. Pentru că este extrem de dificil să atingi linia de mijloc, trebuie, ca şi în al doilea mod de navi-

35 gaţie 73, cum spune proverbul, să alegem răul cel mai mic; si vom face aceasta cel mai bine urmînd metoda pe care o expunem aici.

1109 b Trebuie deci să ne observăm propriile tendinţe natu­rale, căci pe fiecare dintre noi natura 1-a înzestrat cu alte înclinaţii. Şi ne va fi mai uşor să ne cunoaştem aceste înclinaţii pornind de la plăcerea sau durerea 5 pe care o resimţim. Şi trebuie să ne conducem pe noi înşine spre ceea ce este contrariu tendinţelor noastre, pentru că, îndepărtîndu-ne cît mai mult de greşeală, ajungem la calea de mijloc, aşa cum fac cei ce îndreaptă lemnele strîmbe,74

în toate trebuie sa ne ferim cel mai mult de plăcere şi de tot ceea ce este plăcut, căci în aprecierea plăcerii sîntem departe de a fi incoruptibili. Faţă de plăcere

10 trebuie să ne purtăm şi noi aşa cum s-au purtat bătrî-nii sfatului faţă de Elena 75 si în orice împrejurare sa repetăm cuvintele acelora; doar astfel, respingînd plă­cerea, vom greşi mai puţin, într-un cuvînt, procedînd astfel ne vom apropia cel mai mult de linia de mijloc. Poate că acest lucru este greu de realizat, mai ales în

15 cazurile particulare; într-adevăr, nu e uşor să stabi­leşti, de pildă, în ce fel, şi împotriva cui, şi de ce, ş* cît timp, trebuie să fii mînios; şi îi lăudăm cînd pe cei lipsiţi total de mînie, numindu-i blînzi, cînd pe cei irascibili, calificîndu-i drept adevăraţi bărbaţi. Dar cel

48

. 2o



va f! blamat fie ca se ^ ^ abatg mal 20

Ser^ă " ^^ui nu mai poate trece

neobservată. punct si în ce măsură

Nuesteuşordesp^pma^acep ^ ^^^

e s 'jude area lor depinde de un anume topede Lsă măcar atît, anume că dispoziţia nmpeuA- este in toate

şi desâvîrşirea.

CARTEA A IlI-a

30 Dat fiind că virtutea 1 este legată de pasiuni şi

acte, iar ceea ce este voluntar are parte de laude sau blam, pe cînd ceea ce este involuntar de iertare si une­ori chiar de compasiune, este desigur necesar, pentru cei ce examinează virtutea, sa definim noţiunile de voluntar şi involuntar 2; acest lucru va fi util şi pentru

35 legislatori 3, în stabilirea onorurilor şi pedepselor. 1110 a Se admite în general că involuntare sînt actele co­mise prin constrîngere sau din ignoranţă. Actul comis prin constrîngere este cel al cărui principiu 4 se află în exterior, fiind de aşa natură incit cel ce execută sau cel ce suportă acţiunea nu contribuie cu nimic la aceasta, de exemplu cînd vîntul sau un om cu autoritate duce cu sine pe cineva într-un anume loc.

Dar se pune întrebarea dacă ceea ce facem de teama

5 unui rău mai mare sau în vederea a ceva bun este volun­tar sau involuntar (de pildă, dacă un tiran în a cărui putere se află părinţii şi copiii noştri ne-ar cere sa comitem o faptă reprobabilă şi, comiţînd-o, i-am salva, dar, refuzînd s-o facem, ei ar trebui să moară) 5. La fel se întîmplă şi cînd se aruncă în mare, pe timp de furtună, încărcătura unei nave; în mod obişnuit, ni-

10 meni nu-şi aruncă de bunăvoie avutul, dar orice om cu cap ar face-o pentru salvarea sa şi a celorlalţi. Asemenea acte sînt mixte 6, dar ele par mai degrabă voluntare, pentru că sînt liber alese în momentul în care sînt săvîrsite, deşi scopul lor este determinat de împrejurări7.

Aşadar, trebuie să luăm în consideraţie voluntarul

15 şi involuntarul în momentul acţiunii. Şi se poate spune ca se acţionează în mod voluntar, căci principiul miş­cării corpului se află, în asemenea situaţii, în însuşi cel ce acţionează; iar dacă în el se află principiul, de el depinde şi să acţioneze sau nu. Asemenea acte sînt deci voluntare, dar, privite în mod absolut 8, ele sînt

50

ETICA NICOMAHICA



poate involuntare; fiindcă nimeni nu ar decide să facă asemenea lucruri de dragul lor.

Pentru acte de acest fel sînt chiar lăudaţi, uneori, 20 cei care, ţintind spre lucruri mari şi frumoase, suportă ceva dezonorant şi dureros. Dar, în caz contrariu, sînt blamaţi; căei a suporta o mare dezonoare fără să ai în vedere ceva frumos sau cît de cît frumos, înseamnă a fi un om inferior.9

în unele cazuri nu se primesc laude, ci iertare, şi anume cînd cineva a comis ceea ce nu se cuvenea de teama unor suferinţe ce depăşesc capacitatea de 25 rezistenţă a naturii umane şi pe care nimeni nu le-ar putea îndura.10 Dar poate că unele lucruri nu trebuie să ne lăsăm constrînşi a le comite, ci mai degrabă să acceptăm moartea, îndurînd cele mai cumplite chinuri; astfel, motive precum cele ce 1-au determinat pe Alk-maion din piesa lui Euripide 11 să-şi ucidă mama par absurde.

Uneori însă este dificil să decizi ce anume trebuie 30 să alegi şi cu ce preţ şi ce trebuie să suporţi şi pentru ce 12, ba încă şi mai greu e să-ţi păstrezi cu fermitate hotărîrea luată; pentru că cel mai adesea lucrurile la care te aştepţi sîrit dureroase, iar cele pe care eşti con-strîns să le faci sînt dezonorante, de unde şi laudele sau blamul la adresa celor ce s-au lăsat constrînşi să acţio- 1110 b neze sau nu.

Care sînt deci actele pe care trebuie să le conside­răm ca fiind executate prin constrîngere ? Desigur, în principiu, cele a căror cauză este exterioară şi în care executantul nu are nici o contribuţie. Dar actele care, involuntare în sine, în anumite împrejurări sînt prefe­rate altora în schimbul unui avantaj anume — prin­cipiul aflîndu-se astfel în executant —, deşi involuntare 3 HI sine, devin, în astfel de împrejurări, voluntare în comparaţie cu celelalte. Astfel, ele par mai asemănă­toare actelor voluntare; căci actele sînt legate de cazuri Particulare, iar acestea din urmă implică intenţia. Nu este însă uşor să precizezi ce act trebuie preferat altuia, Pentru că între cazurile particulare există multe deose-

51

ARISTOTEL



Dar daca am pretinde ca lucrurile plăcute şi fru-

10 moaşe sînt constrîngătoare (întrucît ele, fiindu-ne exte­rioare, ar exercita asupra noastră o constrîngere),' atunci totul ar trebui să implice o constrîngere; căci în vederea unor astfel de lucruri 13 îndeplinim cu toţii toate actele noastre. Dar cei ce acţionează din constrîn­gere şi deci împotriva voinţei lor o fac suferind, pe cînd cei ce acţionează de dragul a ceea ce este plăcut şi frumos o fac cu plăcere. Ar fi deci ridicol să învinuim circumstanţele exterioare şi nu pe noi înşine, care uşor ne lăsăm prinşi de asemenea lucruri, după cum absurd

15 ar fi şi să ne atribuim noua înşine acţiunile frumoase, iar plăcerii pe cele reprobabile.

Se pare deci că act executat prin constrîngere este

acela al cărui principiu ne este exterior şi la care cel

ce suportă constrîngerea nu participă cu nimic.

2 în ce priveşte actele comise din ignoranţă, toate sînt,

desigur, lipsite de intenţie, dar cu adevărat comis

20 împotriva voinţei este actul urmat de suferinţă şi regret; căci cel ce, acţionînd din ignoranţă, nu suferă de pe urma actului său, chiar dacă, ce-i drept, nu a acţionat în mod voluntar pentru că nu ştia ce face, . de fapt nici împotriva voinţei sale nu a făcut-o, din moment ce nu suferă pentru asta.14

Aşadar, în cazul actelor comise din ignoranţă, cel ce are remuşcări pare să fi reacţionat cu adevărat împotriva voinţei sale. Dar pe cel ce nu resimte nici un regret, fiind diferit de celălalt, să-1 privim ca pe unul care a acţionat fără voie; căci, deosebindu-se de primul, e mai bine să-i dăm un calificativ propriu.

25 Se pare, deci, că una e să faci ceva din ignoranţa

şi alta sa faci ceva nefiind conştient de ceea ce faci15; pentru că omul care se îmbată sau se mînie nu pare sa acţioneze din ignoranţă, ci dintr-una din cauzele menţionate mai sus, şi nu conştient de ce face, ci incon­ştient. Fără îndoială că orice om vicios ignoră ce tre­buie să facă şi ce trebuie sa evite şi o astfel de eroare îi face pe oameni să devină nedrepţi şi, în general, răi1G-

30 Dar trebuie să definim involuntarul şi nu faptul

ca cineva ignora ceea ce îi este avantajos. Căci igno­ranţa în alegerea deliberată este cauza nu a involun-

52

10

tarului, ci a perversităţii.17 Şi nici ignorarea princi­piilor generale nu este cauza involuntarului (pentru ca datorită ei, cel puţin, sîntem blamaţi), ci aceea a circumstanţelor particulare, în care şi în legătură cu care are loc acţiunea; în aceste cazuri intervin şi mila Ull a si iertarea 18, pentru că cel ce ignoră ceva în acest domeniu acţionează în mod involuntar.



Poate că n-ar fi rău să precizăm aceste lucruri, si anume care şi cîte sînt, şi deci şi cine, si ce, şi în legătură cu ce sau cu ce scop acţionează, uneori şi prin ce mijloace, de pildă cu ajutorul unui instrument, 5 si din ce motiv, de pildă pentru a se salva, si în ce fel, de pildă cu blîndeţe sau cu asprime.19

Fără îndoială ca nimeni, dacă nu e nebun, nu poate ignora toate acestea şi e clar că nu-1 poate ignora nici pe cel ce acţionează: cum oare s-ar putea ignora pe sine? Dar cel ce acţionează ar putea ignora ce face, de pilda cum se spune că, vorbind, cineva poate scăpa unele cuvinte, sau nu a ştiut că ceva este interzis, ca Eschyl cu misteriile 2°, sau, dorind să arate o ca­tapultă 21, o lasă să se descarce. De asemenea, cineva ar putea să creadă, ca Merope 22, că propriul său fiu îi este duşman, sau că fierul ascuţit al unei lănci este rotunjit, sau că o piatră oarecare este piatră ponce. Se mai poate întîmpla ca, dîndu-i cuiva o băutură în scopul de o. l salva, să-i provoci moartea; sau, do­rind doar să atingi uşor pe cineva, cum fac luptătorii, să-i dai o lovitură zdravănă.

Aşadar, ignoranţa fiind posibilă în legătura cu ori­care dintre circumstanţele în care are loc acţiunea, cel ce ignoră ceva din acestea pare să fi acţionat împo­triva voinţei sale, mai ales în cazurile cele mai impor­tante; şi se pare că cele mai importante sînt acelea in care şi pentru care are loc acţiunea. Dar, pentru a considera involuntar ceea ce se întîmpla datorită unei astfel de ignorante, mai trebuie şi ca acţiunea să fie însoţită de durere şi regret.

Actul involuntar fiind deci comis prin constrîn-Sere^sa-u din ignoranţă, cel voluntar pare a fi actul 3-1 cărui principiu se află în însuşi cel ce acţionează, care cunoaşte condiţiile speciale ale desfăşurării acţiu-

15

20

53



ARISTOTEL

nii.23 Şi ar fi poate incorect să spunem ca actele provo-25 cate de mînie sau dorinţă sînt involuntare.24 Mai întîi pentru că, în acest caz, nici una dintre celelalte fiinţe vii, după cum nici copiii, n-ar mai acţiona în mod voluntar; apoi, se pune întrebarea dacă nu facem în mod voluntar nimic din ceea ce ţine de dorinţă si mînie sau dacă comitem actele frumoase de bunăvoie, pe cînd pe cele urîte împotriva voinţei noastre. N-ar fi însă absurd să afirmăm aceasta, din moment ce cauza lor, cel puţin, este una şi aceeaşi? Dar absurd ar fi 30 poate şi să spunem că este, involuntar ceea ce se cuvine să dorim; pentru că se cuvine chiar să ne mîniem în unele cazuri şi să dorim unele lucruri, de pildă sănă­tatea sau învăţătura.

Se pare însă, de asemenea, că actele involuntare provoacă durere, pe cînd cele generate de dorinţă aduc plăcere. Mai mult: ce deosebire există între actele involuntare în care s-a greşit printr-o eroare de jude­cată si cele în care s-a greşit din impuls 25 ? Desigur, llll b ambele trebuie evitate; dar se pare că iraţionalul nu aparţine mai puţin naturii umane, astfel încît şi actele omului pot fi generate de mînie sau de dorinţă. Ar fi deci absurd să le considerăm involuntare.

II

4 Definind astfel voluntarul şi involuntarul, ne ră-



mîne sa tratăm despre opţiune, adică despre alegerea deliberată26; ea pare să fie trăsătura cea mai carac­teristică a virtuţii şi un criteriu de judecată 27 a carac­terului mai bun decît actele.


Yüklə 1,87 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   43




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin