Academia de studii economice

Distincţia între întreprinzător şi capitalist

Întreprinzătorul atrage, organizează şi coordonează resurse şi activităţi pentru a produce, într-o manieră auto-întreţinută, ceva nou, cu valoare pentru societate, şi sperând să obţină o recompensă materială (sau morală)

Capitalistul urmăreşte să obţină un câştig pe seama resurselor pe care le deţine în proprietate

Într-o anumită viziune, întreprinzătorul este un creator, în timp ce capitalistul este un speculator

Întrucât capitalul este un factor necesar în demersul antreprenorial, iar exploatarea prin inovaţii a oportunităţilor oferă adeseori cel mai mare câştig deţinătorului de capital, în practică demarcaţia între întreprinzător şi capitalist nu este întotdeauna foarte clară. Ca urmare se propune şi conceptul de capitalist creativ sau întreprinzător.

Distincţia între întreprinzător şi manager

Întreprinzătorul propune soluţii noi pentru valorificarea oportunităţilor în timp ce managerul recurge la soluţii cunoscute (verificate)

O tratare mai analitică a deosebirilor între întreprinzători şi manageri oferă Constantin Sasu

Citiţi Constantin Sasu, Iniţierea şi dezvoltarea afacerilor, Editura Collegium, 2001, pag. 34-37 (Extras ataşat)

Distincţia între întreprinzători şi inventatori

Inventatorul creează ceva nou, dar, în mod tipic şi spre deosebire de întreprinzător, nu se preocupă în suficientă măsură de aplicabilitatea acesteia; de asemenea, cel mai adesea, inventatorul nu vede câştigul comercial ca o măsură a succesului.

Citiţi şi paragraful “Entrepreneurs versus inventors” în Hisrich, Cap.1, pag. 9

INOVAREA SI CREATIVITATEA IN PROCESUL ANTREPRENORIAL

INOVAREA

Este procesul prin care intreprinzatorii convertesc oportunitatile in idei cu valoare economica;

Inseamna ceva mai mult decat “o idee buna”!!!

Rolul creativitatii

Creativitatea reprezinta procesul de generare de noi idei care conduc la imbunatatirea eficientei si eficacitatii unui sistem.

Etapele procesului de creatie

1. etapa acumularii de experienta si cunostinte;

2. etapa de incubare;

3. etapa “nasterii” ideii;

4. etapa de evaluare si implementare a ideii.

Fraze care “ucid” creativitatea:

Nu se poate!

Este cea mai deplasata idee pe care am auzit-o!

Da, dar daca faci asta exista riscul sa…

Au incercat altii mai demult..

De ce ar trebui schimbat ceva ce merge?!

Nu mi se pare deloc practic!

Nu s-a mai facut niciodata asa ceva!

Hai sa revenim la realitate!

Nu este prins in buget asa ceva!!

Glumesti nu-i asa?!

Stimularea creativitatii

Trebuie sa te deprinzi sa gandesti “altfel”, sa incerci sa vezi lucrurile diferit, sa cauti relatii noi intre lucruri si oameni!

Sa-ti dezolti o perspectiva functionala, respectiv sa urmaresti cum pot fi satisfacute nevoile altora!

Procesul de inovare

Inventie

Extensie

Multiplicare

Sinteza

Surse de inovare:

• 
  Intamplari neasteptate
  
• 
  Incongruente
  
• 
  Nevoi legate de proces
  
• 
  Schimbari legate de industrie/ piata
  
• 
  Schimbari demografice
  
• 
  Schimbari perceptuale
  
• 
  Concepte noi bazate pe cunoastere
  

Date şi analize statistice privind inovarea

Publicaţia “Inovarea în industrie şi servicii în perioada 2002-2004” a INS, publicată în anul 2006

European Trend Chart on Innovation- European Innovation Scoreboard 2007

• 
  Innovation leaders: Suedia; Danemarca; Finlanda; Germania; Israel; Japonia; Elvetia; U.K.; S.U.A.;
  
• 
  Innovation followers: Austria; Belgia; Canada; Franta; Islanda; Irlanda; Luxemburg; Olanda;
  
• 
  Moderate innovators: Cipru Cehia; Estonia; Italia; Norvegia; Slovenia; Spania; Australia;
  
• 
  Catching-up: Bulgaria; Croatia; Grecia; Malta; Polonia; Portugalia; Letonia; Romania; Ungaria.
  

Evaluating and Comparing the innovation performance of the United States and the European Union, iunie 2005

Instrumente pentru protecţia drepturilor de proprietate intelectuală

De ce este necesară protecţia proprietăţii intelectuale

Ideile nu sunt protejate ci numai forma (perceptibilă simţurilor) sub care acestea se materializează

Instrumente de protecţie

Proprietatea intelectuală cuprinde două mari domenii:

Dreptul proprietăţii industriale - protejat prin Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM):

Legea nr.64/1991 privind brevetele de inventie, republicata, Legea nr.84/1998 privind marcile si indicatiile geografice, Legea nr.129/1992 privind protectia desenelor si modelelor industriale, republicata, Legea nr.16/1995 privind protectia topografiilor circuitelor integrate, Legea nr.255/1998 privind protectia noilor soiuri de plante, Ordonanta Guvernului nr.41/1998 privind taxele în domeniul proprietatii industriale si regimul de utilizare a acestora aprobata prin Legea nr.383/2002.

Drepturile de autor protejate prin Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA).

Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, Ordonanta Guvernului nr.45/2000 privind combaterea producerii si comercializarii neautorizate a fonogramelor (aprobata prin Legea nr.624/2001),Ordonanta Guvernului nr.124/2000 pentru completarea cadrului juridic privind dreptul de autor si drepturile conexe prin adoptarea de masuri pentru combaterea pirateriei în domeniile audio si video, precum si a programelor pentru calculator (aprobata prin Legea nr.213/2002).

DREPTUL DE AUTOR

= ansamblul normelor juridice ce reglementează relaţiile sociale ce decurg din crearea şi valorificarea operelor ştiinţifice, literare şi artistice.

(Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe.)
Obiectul dreptului de autor este constituit din operele de creaţie intelectuală: ştiinţifice (ex. studii, comunicări, prelegeri), literare (ex. romane, poezii, critică literară) şi artistice (opere muzicale, artă coregrafică, foto ş.a.).

Condiţii (ce trebuie îndeplinite cumulativ):

• 
  o creaţie a minţii omului (persoana juridică, în principiu, nu poate fi titulară a dreptului de autor);
  

• 
  să fie vorba despre o creaţie exprimată într-o formă concretă, perceptibilă simţurilor umane; nu neapărat prin publicare (manuscrise, notiţe, schiţă, tablou, partitură); dreptul de autor nu ocroteşte conţinutul de idei al operei ci doar o anumită formă de exprimare a acestor idei;
  

• 
  creaţia intelectuală trebuie să prezinte originalitate: trebuie să reflecte exprimarea personalităţii creatorului.
  

După ce opera a fost creată, autorul acelei opere devine titular al dreptului de autor. NU este necesară înregistrarea ei, prezentarea ei la o anumită autoritate sau organizaţie de altă natură!!!!
PROPRIETATEA INDUSTRIALĂ

Două categorii de obiecte ale acesteia:

a. creaţii intelectuale industriale

• 
  invenţia,
  
• 
  inovaţia,
  
• 
  know-how-ul,
  
• 
  modelele de utilitate,
  
• 
  desenele şi modelele industriale,
  
• 
  topografia circuitelor integrate etc.
  

b. semne distinctive ale activităţii industriale:

• 
  mărcile (de fabrică, de comerţ sau de serviciu),
  
• 
  indicaţii geografice (denumiri de origine şi/sau indicaţii de provenienţă),
  
• 
  numele comercial (firma),
  

- emblema.

Caracteristici ale drepturilor de proprietate industriala:

• 
  sunt bunuri, sunt susceptibile de apropriere ca drepturi patrimoniale;
  
• 
  sunt transmisibile (după caz, prin licenţă sau prin cesiune);
  
• 
  sunt bunuri necorporale – nu au o substanţă materială;
  
• 
  se caracterizează prin ubicuitate:
  

a) sub aspectul apariţiei = bunuri create de două sau mai multe persoane ce au lucrat în mod independent, unele de altele, în acelaşi timp (sau în perioade de timp diferite), în acelaşi loc (sau în locuri diferite);

b) sub aspectul folosinţei desemnează aptitudinea obiectelor proprietăţii industriale de a putea fi folosite, chiar în integralitatea lor, de două sau mai multe persoane, independent una de alta, în acelaşi timp si in acelaşi loc sau în locuri diferite.

Dreptul la exclusivitatea exploatării invenţiei

examinat sub două aspecte:

• 
  conţinutul exploatării pe care este îndrituit să o exercite titularul asupra invenţiei (dreptul de exploatare a invenţiei) (latura „pozitivă” a dreptului);
  
• 
  conţinutul exclusivităţii recunoscute titularului (dreptul la exclusivitatea exploatării invenţiei) (latura „negativă” a dreptului).
  

Este interzisă (fără consimţământul titularului):

• 
  fabricarea, folosirea (în scop comercial), oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării;
  
• 
  utilizarea procedeului, precum şi folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în aceste scopuri a produsului obţinut direct prin procedeul brevetat.
  

Reguli generale

a. Reproducerea servila

b. Teoria variantelor de execuţie (a fost încălcată exclusivitatea dacă la obiectul reprodus se regăsesc elementele constitutive esenţiale ale invenţiei); contrafacerea se apreciază în raport cu asemănările, iar nu cu deosebirile;

c. Teoria echivalentelor (un element din structura produsului este înlocuit cu un element diferit, cu rol identic sau asemănător);

Existenţa ori absenţa calităţii de comerciant este nerelevantă, dar numai folosirea în scop comercial – nu şi aceea în scop personal – constituie încălcare a exclusivităţii.
Oferirea spre vânzare a produselor şi vânzarea acestora reprezintă contrafacere. Numai comercializarea produselor constituie contrafacere, iar nu şi achiziţionarea acestora.

Transmiterea drepturilor privind invenţiile

Contractul de cesiune de brevet = titularul brevetului de invenţie, în calitate de cedent, transmite cesionarului, în tot sau în parte, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, dreptul exclusiv de exploatare a invenţiei.
a. După modalitatea în care se poate realiza:

• 
  Cesiunea totală din punctul de vedere al obiectului său = când ceea ce se transmite este dreptul la brevet în întregul său şi, prin aceasta, folosinţa exclusivă asupra invenţiei cu toate prerogativele sale.
  
• 
  Cesiunea parţială = limitată numai la anumite drepturi conferite de brevet, ori numai la o anumită parte a invenţiei protejată prin brevet.
  

b. După teritoriului la care se referă:

• 
  Cesiunea totală, = dreptul transmis se poate exercita pe întreg teritoriul statului care a eliberat brevetul;
  
• 
  Parţială = când priveşte numai o parte a acelui teritoriu.
  

Contractul de licenţă de brevet

Contractul de licenţă de brevet = convenţia prin care una dintre părţi (licenţiator) conferă celeilalte părţi (licenţiat) dreptul de folosire temporară, totală sau parţială, a unui brevet de invenţie. Nu se transferă dreptul subiectiv de proprietate industrială asupra invenţiei, ci se atribuie beneficiarului un simplu drept de folosinţă a invenţiei, în limitele stabilite prin contract.
După întinderea folosinţei pe care şi-o rezervă licenţiatorul:

• 
  licenţa simplă (neexclusivă ) = licenţiatorul păstrează dreptul de a folosi el însuşi invenţia şi de a autoriza şi alte licenţe.
  
• 
  licenţa exclusivă = licenţiatorul se angajează să nu încheie şi alte licenţe asupra aceleiaşi invenţii, pentru produsele şi pentru teritoriul pentru care s-a încheiat licenţa exclusivă;
  
• 
  licenţa exclusivă absolută = licenţiatorul se angajează ca, pe timpul contractului, să nu mai folosească nici măcar el însuşi invenţia pentru produsele şi pentru teritoriul la care se referă licenţa exclusivă.
  

După întinderea folosinţei autorizate beneficiarului, licenţele pot fi:

• 
  totale sau parţiale, cu limitări în timp, în spaţiu, referitor la obiect (doar anumite elemente ale acestuia), referitor la modul de utilizare (fabricare, vânzare, export, import, etc).
  
• 
  pure (când nu i se alătură elemente caracteristice altor operaţiuni juridice) sau complexe (reunirea licenţei şi a altor contracte (furnizare, cesiune, know-how, etc.), într-o singură operaţiune complexă de transfer de tehnologie).
  

MĂRCILE

Marca nu dă naştere nici unui drept personal nepatrimonial, ci numai unor drepturi patrimoniale care pot fi transmise (atestată de certificatul de înregistrare).

• 
  Registrul Naţional al Mărcilor
  
• 
  publicată de către OSIM în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
  

Drepturi născute în legătură cu marca:

• 
  dreptul de prioritate,
  
• 
  dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare,
  
• 
  dreptul provizoriu exclusiv de exploatare a mărcii,
  
• 
  dreptul de a obţine despăgubiri (drept de creanţă) pentru încălcarea oricăruia dintre drepturile menţionate anterior; este transmisibil.
  

Modalităţi de încetare a drepturilor asupra mărcii:

- Expirarea termenului de valabilitate;

- Renunţarea totală/ parţială

- Decăderea:

- Anularea

Transmiterea drepturilor privind marcile

Contractul de cesiune de marcă = titularul mărcii, în calitate de cedent, transmite cesionarului, în tot sau în parte, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, dreptul exclusiv de exploatare a mărcii.
După întinderea dreptului transmis:

• 
  cesiune totală
  
• 
  cesiune parţială
  

Contractul de licenţă de marcă = una dintre părţi, licenţiator conferă celeilalte părţi, licenţiat sau beneficiar dreptul de folosire temporară, totală sau parţială, a unei mărci

Acte de concurenţă neloială:

• 
  orice fapte de natura sa creeze o confuzie;
  
• 
  afirmaţiile false în exercitarea comerţului, de natură să discrediteze întreprinderea, produsele sau activitatea industrială ori comercială a unui concurent;
  
• 
  indicaţiile sau afirmaţiile a căror utilizare, în exercitarea comerţului, poate să inducă în eroare publicul cu privire la natura, la modul de fabricaţie sau la caracteristicile mărfurilor.
  

Forme de contrafacere a mărcii:

• 
  contrafacerea în înţeles restrâns = în general, o reproducere servilă sau brutală a mărcii altuia;
  

• 
  imitarea frauduloasă a mărcii altuia = contrafacere deghizată prin care imitatorul reproduce numai trăsăturile esenţiale, izbitoare, sperând, cu ajutorul asemănării de ansamblu, să inducă în eroare pe consumatori, iar cu ajutorul deosebirilor, să se sustragă represiunii.
  

Întreprinzătorul: exponent al procesului antreprenorial

• 
  creatori de întreprinderi
  
• 
  veritabili agenţi dinamizatori ai economiei
  
• 
  adevăraţi eroi ai noii economii
  
• 
  una dintre resursele rare şi valoroase pentru economie
  

ACCEPŢIUNI ALE CONCEPTULUI DE ÎNTREPRINZĂTOR

• 
  o persoană care îşi asumă riscuri şi incertitudini (Cantillon, Thunen, Mangoldd, Mill, Houwley, Knight, Mises, Cole, Shackle)
  
• 
  un inovator (Bandeau, Bentham, Thunen, Schomoller, Sombart, Weber, Schumpeter)
  
• 
  un decident (Cantillon, Menger, Marshall, Wieser, Walker, Dynes, Mises, Shackle, Cole, Kirzner, Schultz)
  
• 
  un furnizor de capital financiar (Smith, Turgot, Ricardo, Bohm-Bawerk, Edgeworth, Pigou, Mises)
  
• 
  un lider (Say, Walker, Marshall, Wieser, Sombart, Weber, Schumpeter)
  
• 
  un manager (Say, Mill, Marshall, Menger)
  
• 
  un organizator sau coordonator de resurse economice (Wieser, Schomoller, Sombart, Weber, Schumpeter, Clark)
  
• 
  un proprietar de firmă (Wieser, Pigou)
  
• 
  un utilizator al factorilor de producţie (Walker, Wieser, Keynes)
  
• 
  un contractant (Bertham)
  
• 
  un arbitru (Cantillon, Kirzner)
  
• 
  persoană care alocă resurse pentru utilizări alternative (Kirzner, Schultz, Herbert, Kink)
  
• 
  persoană care imaginează, dezvoltă şi concretizează viziuni (Fillion)
  

Rolurile întreprinzătorului

Sinteză a celor mai frecvente caracteristici atribuite întreprinzătorilor

Caracteristici comportamentale/ Suport psihologic:

• 
  Inovatori/ nevoia de a realiza
  
• 
  Lideri/ conştiinţa de sine
  
• 
  Jucători (riscuri moderate)/ încrederea în sine
  
• 
  Independenţi/ implicare pe termen lung
  
• 
  Creatori/ toleranţă faţă de incertitudine
  
• 
  Energici/ plini de iniţiativă
  
• 
  Tenace/ disponibilitate pentru învăţare
  
• 
  Originali/ disponibilitate pentru combinarea resurselor
  
• 
  Optimişti/ sensibilitate faţă de alte persoane
  
• 
  Centraţi pe rezultate/ spirit ofensiv; agresivitate constructivă
  
• 
  Flexibili/ tendinţa de a avea încredere în oameni
  
• 
  Materialişti/ banii - mijloc de măsurare a performanţei
  

Motivaţiile pozitive:

• 
  dorinţa de a realiza mai mult, inclusiv bani, şi de a lucra pentru profit şi nu pentru salariu
  
• 
  dorinţa de prestigiu şi o nouă poziţie socială- dorinţa de a lucra pentru propria persoană, de a fi propriul său manager
  
• 
  libertatea de a lua decizii în toate privinţele
  
• 
  eliberarea din limitele unei salarizări standardizate, pentru o muncă standardizată
  
• 
  nevoia de muncă înalt creativă prin eliminarea activităţilor de rutină
  
• 
  aplicarea cunoştinţelor dobândite ca angajat (legate de un domeniu de activitate, produs etc.)
  
• 
  punerea în practică a unei ambiţii mai vechi, a unei pasiuni sau a unui hobby
  
• 
  sesizarea unei oportunităţi a pieţei şi dorinţa de fructificare a acesteia
  
• 
  apariţia unei conjuncturi favorabile (resurse financiare proprii, şansa unui credit avantajos, spaţiu disponibil etc.)
  

Motivaţii negative:

• 
  salarii mici
  
• 
  închiderea întreprinderii
  
• 
  concediere
  
• 
  carieră nesatisfăcătoare
  

10 MITURI PRIVIND INTREPRINZATORII

• 
  Întreprinzatorii sunt oameni de acţiune şi nu teoreticieni.
  
• 
  Intreprinzatorii se nasc, nu se fac.
  
• 
  Intreprinzatorii sunt întotdeauna inventatori.
  
• 
  Intreprinzatorii nu au întotdeauna un nivel prea ridicat de instruire.
  
• 
  Intreprinzătorul trebuie să corespundă unui anumit „tipar”.
  
• 
  Intreprinzatorii au nevoie doar de bani.
  
• 
  Intreprinzatorii au nevoie doar de noroc. .
  
• 
  Ignoranţa este o binecuvântare pentru intreprinzator.
  
• 
  Intreprinzatorii vânează succesul dar au parte cel mai adesea de insucces.
  
• 
  Intreprinzatorii îşi asumă riscuri exagerate (sunt nişte jucători).
  

Intreprinzator sunt oameni de acţiune şi nu teoreticieni. Sunt si una şi alta. Intreprinzatorul acţionează frecvent, metodic, planificându-şi fiecare mişcare cu grijă.

Intreprinzatorii se nasc, nu se fac. Azi recunoaşterea disciplinei de „Antreprenoriat” ajută la răsturnarea acestui mit. „Antreprenoriatul” ca disciplină de studiu propune modele, procese, studii de caz care permit observarea şi învăţarea caracteristicilor unui intreprinzator eficient.

Intreprinzatorii sunt întotdeauna inventatori. Accepţiunea contemporană a antreprenoriatului este mult mai largă decât cea legată de invenţii, presupunând o înţelegere completă a comportamentului inovativ, în toate formele sale.

Intreprinzatorii nu au întotdeauna un nivel prea ridicat de instruire. Nu sunt neapărat integraţi în mediul academic şi cel social. Societatea academică nu a recunoscut mult timp întreprinzătorul, abandonându-l în favoarea giganţilor economici. Educaţia economică a vizat, decenii la rând, doar marile corporaţii. Azi, intreprinzatorul este considerat un erou în plan social, economic şi academic. El e văzut ca un profesionist.

Intreprinzătorul trebuie să corespundă unui anumit „tipar”. Literatura de specialitate abundă în liste cuprinzând caracteristicile unui intreprinzator de succes. Aceste nu au fost însă validate şi nici complete. Ele se bazează pe studii de caz şi cercetări în rândul persoanelor orientate către succes. In realitate este extrem de dificil de realizat un profil standard al intreprinzatorului. Multitudinea de factori (mediul, natura afacerii etc.) generează efecte concretizate într-o mare varietate de tipuri de intreprinzatori.

Intreprinzatorii au nevoie doar de bani. Într-adevăr, orice firmă are nevoie de capital pentru a supravieţui. E de asemenea o realitate faptul că multe întreprinderi eşuează din cauza unei finanţări neadecvate. Şi totuşi banii nu reprezintă totul. Lipsa lor este adesea semnul unor probleme precum: incompetenţă managerială, absenţa unor cunoştinţe elementare privitoare la finanţare, planificare necorespunzătoare etc. Majoritatea intreprinzatorilor de succes au ştiut să depăşească problema banilor pe care i-au considerat ca o resursă şi nu o barieră de netrecut .

Intreprinzatorii au nevoie doar de noroc. A fi la locul potrivit şi la timpul potrivit echivalează întotdeauna cu un avantaj considerabil, dar norocul vine atunci când planificarea afacerii corespunde oportunităţii. În spatele „norocului” unui intreprinzator se află cel mai adesea o pregătire atentă, cunoaştere, inovare, dorinţă şi determinare.