Accademia di romania din roma



Yüklə 123,83 Kb.
səhifə1/45
tarix05.01.2022
ölçüsü123,83 Kb.
#67125
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   45

Direcţia Generală Reprezentanțe în Străinătate

Lista proiectelor culturale organizate de Institutele Culturale Românești din străinătate

în luna septembrie a anului 2014
ACCADEMIA DI ROMANIA DIN ROMA
5-7 septembrie / Masterclass de pian susţinut de pianista Cătălina Diaconu, în cadrul sesiunii de toamnă a Festivalului Internațional Propatria, ediția a IV-a, în Sala de concerte a Accademia di Romania. Festivalul Internațional Propatria a fost format din două sesiuni: o sesiune de vară desfășurată la Roma (20 iunie – 7 iulie 2014) și o sesiune de toamnă, desfășurată la Roma (5-7 septembrie) și Iași (17-19 octombrie). Cursul s-a adresat tinerilor pianişti cu vârsta cuprinsă între 8 şi 18 ani, elevi ai Şcolilor Medii cu profil muzical şi studenţilor înscrişi la cursurile pre-universitare ale Conservatoarelor de Muzică, Şcoli de Muzică, Licee cu profil muzical etc. În vederea înscrierii, au avut prioritate tinerii pianişti de origine română şi studenţii cursurilor pre-universitare de pian ai Conservatorului de Muzică „Santa Cecilia“, Roma, numărul efectiv de cursanţi fiind stabilit la maximum 13 elevi. Cursul s-a încheiat duminică, 7 septembrie 2014, cu un concert susţinut în Sala de concerte a Accademia di Romania de către tinerii muzicieni, ocazie cu care au fost înmânate şi atestatele de participare. Parteneri: Asociația Culturală româno-italiană „Propatria“, Ambasada României în Italia.

12 septembrie / Prezentarea cărții Limba română – „între paranteze?“ și dezbaterea pe tema limbii române din afara granițelor României, în Sala de conferințe a Accademia di Romania. În volumul Limba română – între paranteze?“, Eugenia Bojoga a urmărit să răspundă la întrebarea De ce limba română vorbită la Chişinău este altfel?. Fireşte, altfel nu din punct de vedere gramatical sau lexical, ci din punct de vedere al importanței ce i se acordă în simbolistica identitară din Republica Moldova, al statutului oficial pe care îl are sau nu, în societate, al modului în care cetățenii de acolo se raportează la ea.


Yüklə 123,83 Kb.

Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   45




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin