Acest roman este pură ficţiune şi nici un personaj nu intenţionează să portre-tizeze vreo persoană sau vreo combmaţie de persoane în viaţă sau decedate

59

Am alergat către avion. îi căram rochiile şi pungile pline.

La scara rulantă, Tammie a văzut automatul unde puteai face o asigurare de zbor.

— Te rog, am zis, nu mai sînt decît cinci minute pînă la decolare.

— Vreau ca banii să-i rămînă lui Dancy.

— Bine.

— Ai două monede de 25 ?

I-am dat cele două monede. Le-a vîrît în maşi-nărie şi de acolo a ieşit un card.

—Ai un stilou?

Tammie a completat cardul şi a găsit şi un plic. A pus cardul în plic, apoi a încercat să-l vîre în maşinărie.

— Chestia asta nu vrea să intre !

— o să pierdem avionul!

A tot încercat să vîre plicul în deschizătură, fără nici un succes. Stătea acolo şi tot împingea plicul. Acum plicul era complet şifonat şi toate marginile erau îndoite.

— înnebunesc, i-am spus. Nu mai pot suporta. A mai împins de cîteva ori. Nu voia să intre. S-a uitat la mine.

— OK, hai să mergem.

Am urcat pe scara rulantă, cu rochiile şi pungile ei.

164

Am găsit poarta de îmbarcare. Am găsit două

locuri în spate. Ne-am pus centurile.

— Vezi, a zis ea, ţi-am zis că avem timp destul. M-am uitat la ceas. Avionul a început să ruleze

pe pistă.

60

Eram în aer de 20 de minute, cînd a scos o oglindă din poşetă şi a început să se machieze, mai ales la ochi. Şi-a tot făcut de lucru cu o periuţă, concentrîndu-se asupra genelor. Ţinea ochii foarte larg deschişi. Şi gura la fel. Am privit-o şi a început

să mi se scoale.

Gura ei era aşa de plină şi rotundă şi ea con-tinua să-şi facă de lucru la gene. Am comandat

două băuturi.

Tammie şi-a băut paharul şi apoi a continuat. Un june de pe locul din dreapta noastră a început să se masturbeze. Tammie a continuat să se tot uite în oglindă, ţinîndu-şi gura deschisă. Arăta de parcă într-adevăr era gata să sugă cu gura aia.

A continuat aşa timp de o oră. Apoi a pus deo-parte oglinda şi periuţa, s-a sprijinit de mine şi a adormit.

Pe locul din stînga noastră stătea o femeie trecută de 40 de ani. Tammie dormea lîngă mine. Femeia m-a privit.

— Cîţi ani are ? m-a întrebat.

S-a lăsat brusc tăcerea în avion. Toată luroea

din jur asculta.

—23.

—Arată de 17.

— Are 23.

— Se machiază timp de două ore şi dup-aia

adoarme.

165

— N-a durat decît vreo oră.

— Mergeti la New York? m-a întrebat cucoana.

—Da.

— E fiica dumitale ?

— Nu, nu sînt nici tatăl şi nici bunicul ei. Nu-i sînt nici un soi de rudă. E gagica mea şi mergem la

New York.

Puteam vedea titlurile din ziare în ochii ei:

MONSTRUL DIN EAST HOLLYWOOD DROGHEAZĂ o FATĂ DE 17 ANI, o DUCE LA NEW YORK, UNDE o ABUZEAZĂ SEXUAL, APOI ÎI VINDE TRUPUL UNOR VAGABONZI

Cucoana inchizitivă a renunţat. S-a lăsat pe spate în scaunul ei şi a închis ochii. Capul i-a alu-necat spre mine. Aproape că îmi ajunsese în poală. Ţinînd-o pe Tammie după umeri, am privit capul acela. M-am întrebat dacă s-ar supăra dacă i-aş strivi buzele cu un sărut sălbatic. Mi s-a sculat iar.

Eram gata să aterizăm. Tammie părea foarte nioale. Asta m-a îngrijorat. I-am legat centura de siguranţă.

— Tammie! Uite New York-vA. Sîntem gata sd aterizăm! Tammie, trezeşte-te ! Nici un răspuns. o supradoză? I-am luat pulsul. Nu simţeam

nimic.

M-am uitat la sînii ei enormi, să văd dacă se

mişcă în ritmul respiraţiei. Erau nemişcaţi. M-am ridicat şi am căutat o stewardesă.

— Vă rog să luaţi loc, domnule, ne pregătim de

aterizare.

— Sînt îngrijorat. Prietena mea nu se poate trezi.

—Credeţi că e moartă? mi-a şoptit ea.

— Nu ştiu, i-am şoptit la rîndul meu.

166

— Bine, domnule, mă întorc imediat, de îndată

ce aterizăm.

Avionul începea să coboare. Am intrat la toaletă

şi am luat nişte şerveţele de hîrtie. M-am întors, m-am aşezat lîngă Tammie şi i-am frecat faţa. Tot machiajul ăla s-a dus pe apa sîmbetei. Tammie n-a

avut nici o reacţie.

— Scoală, curvo!

Am frecat-o între sîni. Nici o mişcare. Am

renunţat.

Va trebui să-i trimit cadavrul înapoi în vreun

fel. Va trebui să-i explic maică-sii. Maică-sa avea

să mă urască.

Am aterizat. Oamenii s-au ridicat, s-au aşezat

la coadă, aşteptînd să iasă. Eu am rămas acolo.

Am scuturat-o pe Tammie şi am ciupit-o.

— Am ajuns la New York, roşcato. Mărul putred¹.

Revino-ţi. Lasă prostiile.

Stewardesa s-a întors şi a scuturat-o pe Tammie.

—Dragă, ce s-a întîmplat?

Tammie a avut o reacţie. S-a mişcat. Apoi a

deschis ochii. Era doar problema unei voci raoi. Nimeni nu mai ascultă o voce cunoscută. Vocile cunoscute devin parte din eul tău, precum unghia

de pe deget.

Tammie şi-a scos oglinda şi a început să se

pieptene, Stewardesa o mîngîia pe umăr. M-am ridicat, am luat rochiile şi cele două pungi din plasa de bagaje. Tammie a continuat să se pieptene

în oglindă

— Tammie. Am ajuns la New York, hai să

coborîm.

S-a mişcat rapid. Eu aveam cele două pungi şi

rochiile. A luat-o spre ieşire, fiţîindu-şi fesele. Am urmat-o.

New York-ului i se mai spune şi The Big Apple (Mărul

Cel Mare).

167

61

Omul nostru, Gary Benson, se afla acolo ca să ne întîmpine. Scria poezii şi conducea şi un taxi. Era foarte gras, dar cel puţin nu arăta a poet ori a profesor de engleză. Şi nici nu părea a fi de prin North Beach sau East Village şi asta era bine, pentru că era foarte cald la New York în ziua aia. Ne-am luat bagajele şi am urcat în maşina lui, nu în taxi, şi ne-a explicat de ce era aproape lipsit de sens să ai o maşină proprie în New York. De-aia erau aşa de multe taxiuri. Ne-a scos din aeroport şi a început să conducă şi să vorbească. Şoferii din New York erau precum oraşul - nimeni nu lăsa de la el măcar un centimetru. Nu exista nici compa-siune, nici curtoazie: bara de protecţie se ciocnea de altă bară, dar ei continuau să conducă. înţe-legeam: oricine ar fi cedat un milimetru, ar fi blocat circulaţia sau ar fi produs harababură, aglome-raţie, crimă. Traficul curgea fără sfirşit, precum excrementele într-o canalizare. Era minunat să pri-veşti - nici unul dintre şoferi nu era enervat, cu toţii păreau resemnaţi cu starea de fapt.

însă lui Gary chiar îi plăcea să vorbească despre ce avea de făcut.

— Dacă eşti de acord, aş vrea să te înregistrez pentru o emisiune la radio, aş vrea să-ţi iau un interviu.

— Bine, Gary. Să zicem mîine, după întîlnirea cu cititorii.

—- Acum am să te duc să-l vezi pe coordonatorul care se ocupă de poezie. El a organizat totul. El o să-ţi arate unde stai şi aşa mai departe. II cheamă Marshall Benchly. Să nu-i spui că ţi-am zis, dar nu pot să-l sufăr.

' Am mers înainte şi apoi l-am văzut pe Marshall Benchly stînd în faţa unei case de cărămidă. Nu exista nici o parcare. A sărit în maşină şi Gary şi-a

168

văzut de drum. Benchly arăta ca un poet, un poet cu bani care nu muncise niciodată să-şi cîştige exis-tenţa; se vedea de la o poştă. Era afectat şi insipid.

Un nimeni.

— Am să-ţi arăt unde o să stai, a zis.

A recitat cu mîndrie o lungă listă de oameni care stătuseră la hotelul meu. Unele dintre nume

le-am recunoscut, altele nu.

Gary a tras în faţa hotelului Chelsea. Ne-am

dat jos. Gary a zis:

— Ne vedem mîine, la întîlnirea cu cititorii.

Marshall ne-a condus înăuntru, pînă la recepţie. Hotelul nu era mare lucru, poate de-acolo i se tră-

gea farmecul.

Marshall s-a întors şi ne-a dat cheia.

— Camera 1010, camera unde a stat Janis Joplin.

— Mulţumesc.

— Mulţi artişti faimoşi au stat la 1010.

Ne-a condus pînă la liftul minuscul.

— întîlnirea e la opt. Am să viu să te iau la 7 :30. Am vîndut toate biletele de două săptămîni. Mai vindem nişte locuri în picioare, dar trebuie să

avem grijă, din cauza pompierilor.

— Marshall, unde e cel mai apropiat magazin

de băuturi?

— La parter, o iei la dreapta.

Ne-am luat la revedere de la Marshall şi am

luat liftul.

62

A foat foarte cald în seara întîlnirii cu cititorii, care urma să se ţină la biserica St. Mark. Tammie şi cu mine ne-am aşezat într-o încăpere folosită drept vestiar. Tammie a găsit o oglindă mare, în care se putea vedea toată, şi a început să se pieptene. Marshall m-a condus în spatele bisericii. Era un cimitir acolo, mici pietre tombale de ciment,

169

aranjate din loc în loc, gravate cu inscripţii. Marshall m-a plimbat încolo şi-ncoace. Totdeauna sînt nervos înainte de o astfel de întîlnire, încordat şi nefericit. Aproape întotdeauna vomit. Asta am şi făcut. Am borît pe unul din morminte.

— Tocmai ai vomitat pe Peter Stuyvesant¹, a zis Marshall.

M-am întors în vestiar. Tammie încă se mai uita în oglindă. îşi privea chipul şi trupul, dar îşi făcea griji mai ales cu privire la păr. Şi l-a strîns în vîrful capului, s-a uitat la el aşa, apoi l-a lăsat să cadă la loc. Marshall a vîrît capul pe uşă.

— Haide, lumea aşteaptă!

— Tammie nu e gata, am spus.

Ea şi-a strîns iarăşi părul în vîrful capului şi s-a privit. Apoi l-a lăsat să cadă. Pe urmă s-a apro-piat de oglindă şi şi-a privit ochii.

Marshall a băgat din nou capul.

—Hai, Chinaski!

— Hai, Tammie, hai să mergem!

— Bine.

Am ieşit cu Tammie de braţ. Au început să aplaude. Vechile şmecherii ale lui Chinaski funcţio-nau. Tammie a coborît în mulţime şi eu am început să citesc. Aveam multe beri într-o găleată cu gheaţă. Aveam la mine poezii vechi şi noi. Nu puteam să ratez. II ţineam pe Sfintul Marcu de cruce.

63

Ne-am întors la 1010. îmi dăduseră cecul. Am lăsat vorbă că nu voiam să fim deranjaţi. Tammie şi cu mine ne-am apucat de băut. Citisem cinci sau şase poeme de dragoste despre ea.

1. Guvernator al New York-ului, s-a născut în Olanda, în 1602, şi a murit în New York, în 1682.

170

— Ştiau cu toţii despre cine era vorba, a zis ea. Din cînd în cînd, am chicotit. A fost jenant.

Ştiuseră cu toţii despre cine era vorba, fără îndoială. îi ieşea sexul prin toţi porii. Chiar şi gîn-dacii, furnicile şi muştele ar fi vrut s-o fută.

Cineva a bătut la uşă. Un cuplu s-a strecurat înăuntru: un poet cu gagica lui. Poetul era Morse Jenkins din Vermont. Femeia era Sadie Everet. El

aduseae patru sticle de bere.

Purta sandale şi o pereche de blugi ponosiţi;

brăţări turcoaz; un lanţ în jurul gîtului; avea barbă, plete, bluză oranj. Vorbea şi nu se mai oprea. Se

învîrtea în jurul camerei.

E o problemă cu scrntorii ăştia. Dacă ceea ce scriu ei e publicat şi vîndut în multe-multe exemplare, se cred mari. Dacă ceea ce scriu e publicat şi vîndut în număr mediu de exemplare, se cred mari. Dacă ceea ce scriu e publicat şi vîndut în doar cîteva exemplare, tot mari se cred. lar dacă ceea ce scriu nu e niciodată publicat şi n-au nici bani să se publice singuri, atunci cred că sînt cu adevărat mari. Adevărul e că există, de fapt, foarte puţină măreţie. E aproape inexistentă. Dar poţi fi sigur că cei mai proşti scriitori au cea mai mare încredere şi cele mai puţine dubii cu privire la ei înşişi. Oricum, scriitorii trebuiau evitaţi şi eu încercam să fac asta, dar îmi era aproape imposibil. Sperau într-un fel de comuniune, de frăţie. Nimic din toate astea n-avea legătură cu scrisul, nu te ajuta în faţa maşinii

de scris.

— M-am antrenat cu Clay, înainte să-şi spună

Ali, a zis Morse.

A început să arunce pumni în aer şi să facă joc

de picioare, să danseze.

— Era destul de bun, dar i-am dat de fmreă.

Morse a boxat cu umbra prin cameră.

— Uite-te la picioarele mele, a zis el. Am picioare

grozave!

171

— Hank are picioare mai bune decît tine, i-a zis

Tammie.

Fiind un om-cu-picioare, am aprobat din cap. Morse s-a aşezat. A arătat cu sticla de bere către

Sadie.

— Lucrează ca asistentă medicală. Ea mă între-ţine. Dar într-o zi am să dau lovitura. o să audă ei de mine!

Morse n-ar fi, avut niciodată nevoie de un micro-fon la întîlnirile cu cititorii.

S-a uitat spre mine.

— Chinaski, tu eşti unul dintre cei mai buni doi-trei poeţi în viaţă. Chiar că ai reuşit. Scrii versuri grozave. Dar vin şi eu din urmă! Lasă-mă să-ţi citesc porcăriile mele. Sadie, dă-mi poeziile încoace.

—Nu, am zis. Aşteaptă! Nu vreau să le aud.

—De ce nu, omule? De ce nu?

— A fost prea multă poezie în seara asta, Morse. Nu vreau decît să mă întind în pat şi s-o uit.

— Păi, atunci bine... Ascultă, niciodată nu mi-ai răspuns la scrisori.

—Nu sînt un snob, Morse, dar primesc cîte 75 de scrisori pe lună. Dacă aş răspunde la toate, altceva n-aş mai face.

— Pun pariu că le răspunzi femeilor!

—Depinde...

— Bine, omule. Nu mă supăr. Tot îmi place cum scrii. Poate că n-am să fiu niciodată faimos, deşi eu cred că o să fiu, şi cred că o să-ţi pară bine că m-ai întîlnit. Hai, Sadie, hai să mergem.

I-am condus la uşă. Morse mi-a înşfăcat mîna. Nu mi-a strîns-o şi nici unul nu s-a uitat în ochii celuilalt.

'— Eşti un tip cumsecade, mi-a zis el.

—Mulţumesc, Morse...

Apoi au plecat.

172

64

în dimineaţa următoare, Tammie a găsit o reţetă

în poşetă.

— Trebuie să mă duc la farmacie cu reţeta asta,

a zis ea. Uită-te la ea.

Era mototolită şi cerneala era aproape ştearsă.

— Ce s-a întîmplat cu ea?

— Păi, îl ştii pe frati-miu. E dependent de pastile.

— îl ştiu pe frati-tu. îmi datorează 20 de dolari.

— A încercat să mi-o ia. M-a strîns de gît. Am pus reţeta în gură şi am înghiţit-o. Sau m-am făcut că am înghiţit-o. Nu putea fi sigur. Atunci ţi-am telefonat şi te-am rugat să vii pe la mine, să-i tragi o mamă de bătaie. în cele din urmă, s-a cărat. Dar eu încă mai aveam reţeta în gură. Insă n-am folosit-o. Dar aş putea s-o folosesc aici. Merită să încerc.

— Bine.

Am luat liftul şi am coborît în stradă. Erau

peste treizeci şi cinci de grade. Abia dacă mă puteam mişca. Tammie a luat-o la picior şi eu m-am tîrît în spatele ei, în vreme ce ea şerpuia pe trotuar.

— Hai! mi-a zis. Mişcă-te mai repede! Luase ceva, probabil un sedativ. Era ameţită. S-a dus pînă la un chioşc de ziare şi a început să se uite la o revistă. Cred că era Variety. A tot stat acolo. Eu am rămas lîngă ea. Era plictisitor şi fără rost. Nu făcea decît să caşte ochii la revista aia.

— Ascultă, surioară. Ori cumperi dracului chestia aia, ori te cari! i-a zia vînzătorul de la chioşc.

Tammie s-a îndepărtat.

— Dumnezeule! New York-ul e un loc oribil! N-am vrut decît să văd dacă era ceva de citit acolo.

Tammie a luat-o înainte cu mişcări bruşte, făcînd slalom dintr-o parte în alta a trotuarului. în Hollywood, niscai maşini ar fi tras pe dreapta,

173

negrii i-ar fi făcut propuneri, ar fi fost abordată, i s-ar fi făcut serenade, ar fi fost aplaudată. New York-ul era altfel. Era sătul şi obosit, dispreţuia carnea.

Ne aflam într-un cartier de negri. Ne priveau trecînd: roşcata cu părul lung, drogată pulbere, şi bătrînul cu fire albe în barbă, tîrîndu-se în spatele ei. I-am privit cum stăteau în pragurile caselor. Aveau chipuri simpatice. îmi plăcea de ei. Mai mult decît îmi plăcea de ea.

Am urmat-o pe Tammie de-a lungul străzii. Apoi am dat de un magazin de mobilă. In faţă, pe trotuar, era un scaun de birou distrus. Tammie s-a dus pînă la scaunul ăla vechi şi a rămas acolo, căscînd ochii la el. Părea hipnotizată. S-a tot uitat la scaunul ăla. L-a atins cu degetul. Au trecut cîteva minute. Apoi s-a aşezat pe el.

—Ascultă, i-am zis, eu mă întorc la hotel. Tu vezi-ţi de treabă.

Tammie nici măcar n-a ridicat privirea. A mîn-gîiat braţele scaunului. Se afla într-o lume doar a ei. M-am întors şi am plecat înapoi spre Chelsea.

Mi-am cumpărat nişte bere şi am urcat cu liftul. M-am dezbrăcat, am făcut un duş, mi-am sprijinit două perne de tăblia patului şi m-am apucat de băut. Intîlnirile cu cititorii mă diminuau. îmi sor-beau sufletul. Am termmat o bere şi am deschis alta. La întîlnirile astea, făceai rost uneori de cîte o curviştină. Starurile rock, boxeurii de succes faceau şi ei rost, marii toreadori îşi procurau virgine. într-un anume sens, doar toreadorii o meritau. A bătut cineva la uşă. M-am ridicat şi am întredeschis-o. Era Tammie. A împins uşa.

— Am dat de un evreu murdar şi nenorocit. Voia 12 dolari ca să-mi dea medicamentele de pe reţetă. Pe coasta de vest nu costă decît 6. I-am spus că n-am decît 6. Nu i-a păsat. Un evreu murdar din Harlem. îmi dai şi mie o bere?

174

Tammie a luat berea şi s-a aşezat la geam, cu un picior afară şi cu o mînă ţinîndu-se de cadrul de

sus al ferestrei.

— Vreau să văd Statuia Libertăţii. Şi insula

Coney, a zis ea.

Mi-am luat o altă bere.

— Ah, e drăguţ aici afară. Şi e racoare. Tanamie s-a aplecat peste pervaz, privind.

Apoi a ţipat. Mîna cu care se agăţase de fereaatră i-a alu-

necat. Am văzut cum mai tot trupul i-a ieşit afară. Apoi, a reuşit să se redreseze. Stătea acolo buimacă.

— Era cît pe-aci, i-am spus. Ar fi ieşit o poezie bună. Am pierdut o mulţime de femei într-o mulţime

de feluri, dar ăsta ar fi fost un mod nou.

Tammie a venit spre pat. S-a întins cu faţa în jos. Mi-am dat seama că era încă drogată. Apoi s-a rostogolit din pat, a aterizat pe spate. Nu s-a mişcat. M-am dus şi am ridicat-o. Am apucat-o de păr şi

am sărutat-o cu furie.

—Hei, c'faci?

Mi-am amintit că îmi promisese un futai de pomină. Am rostogolit-o pe burtă, i-am ridicat rochia, i-am tras chiloţii. M-am urcat pe ea şi am împins, încercînd să-i găsesc pizda. Am tot scormonit. A intrat. A alunecat tot mai adînc. I-am pus-o. Scotea mici sunete. Apoi a sunat telefonul. M-am retras, m-am ridicat şi am răspuns. Era Gary Benson.

— Trec pe la tine pentru interviul ăla la radio.

—Cînd?

— Cam în trei sferturi de oră.

Am închia telefonul şi m-am întors la Tammie. Incă o aveam sculată. Am apucat-o de păr şi am mai sărutat-o o dată, violent. Avea ochii închişi, gura fără viaţă. M-am urcat iar pe ea. Afară lumea stătea pe scările de incendiu. Cînd soarele începea să apună şi apărea un pic de umbră, ieşeau afară ca să se răcorească. Cetăţenh New York-ului stă-teau acolo şi beau bere, sifon sau apă la gheaţă.

175

Indurau şi fumau. Doar să rămîi în viaţă era o victorie. îşi decorau scările de incendiu cu plante. Făceau şi ei ce puteau.

M-am repezit drept în miezul lui Tammie. Stilul cîinesc. Cîinii ştiau cel mai bine cum stă treaba. Am pompat cu furie. Era bine că nu mai lucram la poştă. I-am legănat şi i-am lovit trupul. In ciuda drogurilor, a încercat să vorbească.

— Hank, Hank...

în cele din urmă, mi-am dat drumul, apoi m-am odihnit pe ea. Eram amîndoi scăldaţi în sudoare. Apoi m-am rostogolit, m-am ridicat şi m-am dus la duş.

o futusem din nou pe roşcata asta cu 32 de ani mai tînără decît mine. Mă simţeam bine sub duş. Intenţionam să trăiesc 8o de ani şi să fut atunci o fată de 18. Aerul condiţionat nu funcţiona, dar duşul mergea. Chiar că era bine. Eram pregătit pentru interviu.

65

Cînd m-am întors în L.A., a urmat aproape o săptămînă de pace. Apoi a sunat telefonul. Era proprietarul unui club de noapte din Manhattan Beach, Marty Seavers. Mai citisem acolo poezii de vreo două ori. Clubul se numea Smack-Hi¹.

— Chinaski, vreau să citeşti aici, de vineri într-o săptămînă. Poţi cîştiga vreo 450 de dolari.

— Bine.

în clubul lui cîntau grupuri rock. Era un public diferit de cel universitar. Erau la fel de păcătoşi ca şi mine. Ne înjuram unii pe alţii între poezii. Pre-feram să fie aşa.

1. Drogat cu heroină. 176

— Chinaski, a zis Marty. Zici că ai probleme cu femeile? Stai să-ţi povestesc eu. Asta cu care sînt acum se pricepe să descuie uşi şi ferestre. Dorm şi ea apare în dormitor pe la 3-4 dimineaţa. Mă zgîlţîie. Mă sperie de moarte. Stă acolo şi zice:

„Am vrut doar să mă asigur că dormeai singur".

— Moarte şi transfigurare.

— Intr-una din seri, stăteam pe scaun, cînd aud

o bătaie în uşă. Am ştiut că e ea. Deschid uşa şi nu e acolo. E ora 11 seara şi sînt în chiloţi. Sînt cam băut şi îngrijorat. les afară. li făcusem cadou, de ziua ei, rochii de patru sute de dolari. les afară şi văd rochnle arzînd pe acoperişul maşinii mele. Alerg să le iau de-acolo şi ea sare din spatele unui tufiş şi începe să urle. Vecinii se uită afară şi mă văd în chiloţi, cum îmi ard mîinile trăgînd de rochiile de

pe maşină.

— Parcă ar fi una din ale mele, zic eu.

— OK, aşa că mi-am imaginat că relaţia noastră a luat sfirşit. Dar, două seri mai tîrziu, am avut treabă la club, e 3 noaptea, sînt beat, doar în izmene. Aud o bătaie în usă. o recunosc. Deschid uşa şi nu e acolo. Mă duc la maşină şi văd că a înmuiat în benzină alte rochii care ard acum. Pusese cîteva deoparte. Numai că, de data asta, ard pe capotă. Sare de pe undeva şi începe să urle. Vecinii cască ochii. Sînt iarăşi în chiloţi, încercînd să dau jos

rochiile alea care ard pe capotă.

— E minunat, aş vrea să mi se fi întîmplat mie.

— Ar trebui să vezi maşina cea nouă. Are vop-

seaua sărită peste tot.

— Şi ea unde e acum?

— Sîntem iarăşi împreună. o să vină pe la mine

peste vreo juma' de oră. Pot să te trec în programul

clubului ?

— Sigur.

— Eşti mai tare decît grupurile rock. N-am văzut

niciodată aşa ceva. Mi-ar plăcea să te aduc în fiecare vineri şi sîmbătă aeara.

171

— N-o să meargă, Marty. Cu o melodie merge, poţi s-o tot interpretezi la nesfirşit, dar cînd e vorba de poezie, publicul vrea ceva nou.

Marty a rîs şi a închis.

66

Am luat-o pe Tammie cu mine. Am ajuns acolo un pic mai devreme şi am intrat într-un bar de vizavi. Ne-am aşezat la o masă.

— Să nu bei prea mult, Hank. Ştii cum molfăi cuvintele şi sari versuri cînd eşti prea beat.

— în sfirşit, i-am zis, spui şi tu ceva înţelept.

—Ţi-e teamă de public, nu-i aşa?

— Da. Dar nu e tracul de scenă. Ci din cauză că sînt acolo pe post de măscărici. Le place să mă vadă mîncînd rahat. Insă asta mă ajută să-mi achit factura de electricitate şi-mi permite să mă duc la curse. N-am nici un fel de scuză că fac asta.

—Am să iau un Stinger¹, a zis Tammie. I-am spus ospătarei să ne aducă un Stinger şi un Bud².

— o să fie bine în seara asta, a zis ea. în pri-vinţa mea, să nu-ţi faci griji.

Tammie a dat peste cap paharul cu Stinger.

— Stingerii ăştia se pare că nu au prea mare lucru în ei. Am să mai beau unul. Am mai luat un Stinger şi un Bud.

— Zău, a zis ea, cred că nu pun nimic în băutu-rile astea. Ar trebui să mai beau unul.

Tammie a băut cinci pahare în 40 de minute. Am bătut la uşa din spate a clubului Smack-Hi. Ne-a deschis unul dintre bodyguarzii mătăhăloşi ai lui Marty. îi angaja pe tipii ăştia, cu tiroida

1. Cremă de mentă, coniac şi gheaţă.

2. Mărcă de bere (Budweiser).

178

rebelă, să lucreze pentru el, ca să vegheze asupra legii şi ordinii, cînd adolescentele ţicnite, nebunii păroşi, aurolacii, drogaţn cu LSD, marijuana, alcoolicii - toţi nenorociţii, blestemaţii, plictisiţii

şi prefăcuţii - o luau razna,

Eram gata să borăsc şi am şi făcut-o. De data asta, am găsit o ladă de gunoi şi i-am dat drumul acolo. Ultima oară vomitasem chiar în faţa biroului lui Marty. A fost plăcut impresionat de schimbare.