Act Like School (als) Intro Actorii intra cu pungi pe cap in scena/costume de protectie. Se aude piesa “Soimii patriei”



Yüklə 93,24 Kb.
tarix20.02.2018
ölçüsü93,24 Kb.
#42918

Act Like School (ALS)

Intro

Actorii intra cu pungi pe cap in scena/costume de protectie.

Se aude piesa “Soimii patriei”

Ma numesc (tuse) si sunt elev la scoala (tuse) (toti trei in cor)

Care este parerea dumneavoastra despre ce se intampla in sistemul educational din Romania?


  1. Pentru mine scoala reprezinta (tuse)

  2. Cel mai mult la scoala imi place (tuse )

  3. Cel mai mult la scoala urasc (tuse )

Ma numesc (tuse) si sunt profesor la scoala (tuse) (toti trei in cor)

Ce credeti ca ar trebui schimbat la sistemul educational din Romania in calitate de cadru didactic?



  1. Cred ca cel mai important aspect este (tuse)

  2. Problema cea mai grava e reprezentata de (tuse)

  3. Ca profesor cred ca exista o sansa sa (tuse )

Considerati ca scoala din Romania e potrivita pentru copilul dumneavoastra ?

  1. Da

  2. Da

  3. Da

………………………………………………………………………………………..

Te consideri un elev bun?

Ma consider un elev bun…

Nu sunt atent de multe ori …

Nu-mi plac toate materiile de la scoala …

Ma duc la scoala …

Normal ca dau la facultate …

Programul mi se pare prea lung …

Sunt destul de multumit de scoala …

Nu ma descurc la toate obiectele …

Ma bat parintii la cap …

Tot timpul ma cearta profesoara …

Cred ca pot mai mult …

Cred ca pot mai mult …

Cred ca pot mai mult …



Scena 1

Harnicul (joaca un joc video pe calculator)

E ora 10 si am de facut trei proiecte pentru maine la scoala. Unul la biologie, unul la chimie si un referat la romana, vor prezentare in power point. Este nedrept… dupa ce ca te trezesti la 6, 7 in fiecare dimineata, stai 6, 7 ore la scoala , ajungi acasa te odihnesti putin si trebuie sa petreci alte 3, 4 ore facand teme. Daca faci un calcul ies 10 ore pe zi… nici la serviciu nu muncesti 10 ore. Mamaaa … imi faci si mie un sandvis? (Deschide jocul) E foarte greu la scoala… si nu-nteleg de ce este nevoie de atatea materii. Sunt prea multe, prea multe… Eu sunt un elev care se streseaza foarte mult din cauza lucrurilor astora. Nu inteleg de ce nu se gandeste nimeni din scoala sau din sistem la impactul pe care il are programul si curricula asupra noastra a elevilor. Eu de exemplu sunt in stres continuu de cand am intrat in liceu. Teme peste teme, proiecte peste proiecte… am facut de-a teme si de-a proiecte de mi-a iesit pe nas… mate, romana, fizica, biologie si multe obiecte care nu stiu la ce-mi folosesc… am facut proiect si la religie… bine la religie m-am inscris ca oricum iau 10 si se mareste media generala. Doamne-ajuta sa trec de bossu asta ca sa ma apuc si eu de proiectele alea. Pfaaaai … de fiecare data ma prinde cu miscarea asta… sare de doua ori, dupa aia de trei ori… eu raman fara mana si stamina si ma loveste… hai ca am de scris… mai incerc odata si sper sa trec… Da… E clar ca scoala e construita in asa fel incat sa toarne in tine informatii si tu trebuie sa le retii papagaliceste… la scoala e ca la ruleta… daca ai noroc de un profesor bun te-ai scos… cum e profa de romana… e buna… ca profesoara… adica pentru maine am de facut trei referate si daca ar fi sa fac numai unu l-as face pe asta la romana… si sigur mai imi pune un 10… medie mare am decat la ea si la sport… ca sunt si un tip sportiv asa… adica fac miscare… fotbal mai joc… imi place portar cel mai mult… da, asta e o problema ca… nu se face mai mult sport in scoala… pentru ca sportul te dezvolta armonios… ma gandesc sa strang niste semnaturi de la colegi si sa facem o petitie catre director sa puna mai multe ore de sport pe saptamana sau ora de sport sa aiba 2 ore in loc de una… fuck fuck fuck… nu cred… am 200 de ore jucate in jocul asta si tot ma omoara bosu asta de la final… bine e destul de dificil… mi-a luat un weekend numai sa-l invat. Da… o sa vad cum fac cu sportu’… Mamaaa… imi pui cu ketchup si maioneza si doua felii de kaizer… da ? Si painea prajita… Cel mai tare la scoala ma enerveaza ca nu te pregateste pentru ce o sa faci in viitor… pentru campul muncii… am citit si niste studii care s-au facut cu privire la scoala romaneasca si asta e una din problem, ca programa scolara nu e facuta aplicat pe cererea din campul muncii… adica eu trebuie sa am o specializare cu care sa pot sa fac bine un job dupa liceu… cum sa fac un lucru bun daca nu ma pregatesc inca din scoala… fuck iar m-a omorat… Mama ma dispera… imi pierd atentia de la el si-mi da cu sabia… da trebuie facuta o schimbare, trebuie o reforma ceva… ceva trebuie sa se schimbe cu scoala… parca nu le pasa de viitorul nostru asa ma gandesc… mamaaaa … e gata sandvisu ?

Intra Mama arata spre calculator



  • Il fac imediat. Sa termin treaba aici ca m-a omorat asta de douazeci de ori pana acum.

Nu mai pune presiune pe mine... Peste tot toata lumea pune presiune pe mine… lasa-ma ca-mi distragi atentia… toti vreti sa fac ce-mi ziceti… fa teme, mananca, lasa jocul mergi la scoala… fa referatu’… m-am saturat… eu nu mai pot sa continui asa…

(Porneste alarma)

Scena 2

Civilizatu’ (mananca seminte in fata scarii)

Gabi- Hai ma mama ma… Gata intra-n casa ca vin acum si nu mai urla sa te-auda toti vecinii ca nu esti in jungla ti-am mai zis de o suta de ori. Da ba frate, ce ma enerveaza cand tipa de la balcon… zici ca suntem la tara… asta e, n-o judec ca-i mama da… daca se trage de la tara, asta n-ai cum s-o schimbi m-ai inteles… deci practic bunicii mei sunt de la tara, ai mei acolo s-au nascut… si au ramas cu mentalitatea asta… ma dispera… ii plin di tarani frate… deci daca-i un lucru care ma enerveaza la tara asta a noastra… e ca-i plin de tarani, ciobani, oieri, toti zici ca joaca-n miorita… toti umbla cu blana di urs pi ei… nu-i ok. Normal ca rade toata Europa de noi… ce n-ati vazut? Serialu’ ala “Romanians are coming” de la englezi… bine si aia hateri… da au si dreptate… ca noi ca natie asa avem multe calitati da civilizatia n-a trecut pe la noi… tot bate-asa la usa da nu intra neam… ce vrei daca am stat ca ursii in comunism atatia ani…bine io nush cum a fost ca nu ma nascusem da stiu de la ai mei ca era horror si asta iti ramane in sange… da faza beton stii care e? Ca si-acu’ dupa 25 de ani ai mei tin apa-n cada ca pe vremea lu’ pazvanti, ca ne lasa astia fara apa din cand in cand… pai nu… Deci aia la noi e o problema de civilizatie si de educatie frate… ca educatia si cei 7 ani de-acasa ii ai de cand esti mic… daca ai ajuns la liceu si nu stii ce inseamna sa te porti civilizat prinzi tupeu si nu te mai invata nimeni ce inseama sa fii civilizat frate. Deci cum ziceam… daca ai ghinionu’ sa nu te invete nimeni in familie treaba cu civilizatia, macar la scoala s-o capeti… Nu stiu de ce, da’ trebuie facute mai multe ore de educatie din asta cum ii zice… hai ma… civica-n pana mea… da… adica sa te invete simtu’ civic… da civic de la civilizatie… e important pentru imaginea Romaniei treaba asta, fii atent ce-ti zic… milioane de romani in afara da? Pai ei unde au crescut? Unde au invatat cum sa se poarte... Cine i-a invatat cum sa se poarte? Sistemu’ da? Eeee!!! aia-i problema, ca noi nu suntem constienti ce-nseamna de fapt educatia. Cand o sa ne prindem de faza ca suntem in Europa si ca tre’ sa ne purtam ca atare? Da… cum era expresia aia … standarde europene… daca te uiti pe la noi numa’ standarde europene nu sunt… sunt unii traiesc ca papuasii, ca bastinasii… si nu tigani ma refer… romani romani… eeee… te mai superi atunci ca te face englezu’ de ras in toata lumea? Nu te gandesti pe undeva ca e si vina ta? Eu, de exemplu, vreau sa plec din tara … mi-am terminat liceu si m-am uschit… da’ ma gandesc unde sa ma duc… ca toti in Europa au ura pe noi… ne vad ca pe niste paraziti, pentru ca realitatea e ca se si fura mult… da… deci, multi romani muncesc cinstit da multi si fura frate mult. Ooo, ce faci boss? ba cand mai aduci ma marfa din Italia mancati-as gura ta ca vreau sa-mi iau o geaca din aia jmechera de care aduci… da ma ca sa moara fetili…ahaha… hai te pup boss noapte buna… Da, nu merge treaba aici in Romania, bani putini… daca nu ne place munca… pai stiu cel putin 10 baieti de-aici din cartier care au treij’ de ani si stau noaptea in fata scarii de cand eram eu copil… nush cum traiesc aia… stau cu neveste cu copii fac gratare pe-aici… se joaca copii cu haitele de maidanezi ca nici nu-i mai deosebesti care-i caine si care-i copil… da manelele la maxim ca-mi vine sa le sparg boxele… m-au terminat… da… si mai e si multa mizerie in tara asta… peste tot… blocuri murdare, gunoaie, maidanezi, ti se face scarba… Uite asta ar mai fi o chestie care ar trebui sa fie obligatorie, zilnic… pentru detinuti si pentru elevi problema… da de fapt pentru toti elevii… o zi pe luna, da… o zi pe luna… curatenie in oras… da… si atunci ar arata totu’ frumos si poate n-ar mai vrea atatia oameni sa plece din tara… Curatenia e cheia sa nu mai plece romanu’ in strainatate .

Vecine inchide casetofonul, vecine da muzica mai incet ca vin la tine…

(porneste alarma)

Scena 3

Desteapta – (se pregateste sa iasa in oras)

Alo ce faci fata? Iesim in seara asta? Ce sa faci… cum sa stai in casa… fata tu ai innebunit? deci nu ma lasi sa ies singura in seara asta ca vin la tine si te trag de mot… pai de ce ?… fata termina, revino-ti, de cand renunti tu la club din cauza ca avem teza la mate… lasa fata ca te descurci ca esti fata desteapta… si ce hai ca stii… hai ma ca inveti maine… hai ma ca invatam amandoua maine… dormi la mine in noaptea asta… treci sa ma iei cu un taxi si-ti lasi la mine haine de schimb si caietele si plecam… dormi la mine in noaptea asta si maine stam toata ziua si invatam da? Da? Da? Da? Te iubeeesc. Pfiu… am convins-o… avem teza la mate luni si nu vroia sa iesim in seara asta ca n-a-nvatat… am stat toata saptamana la scoala si nu-mi revin decat daca ies in oras… uneori cred ca ma duc la scoala doar ca sa ies in oras sambata, am senzatia ca scoala e facuta intentionat sa te plictisesti… ca si cand cineva a stat si s-a gandit… unde sa trimitem copilul sa moara de plictiseala zi de zi 12 ani de zile sau mai mult… hai sa inventam ceva… si-asa a aparut scoala... Nu spun ca nu ma descurc… sunt printre cele mai bune din clasa… am o memorie foarte buna… retin repede… stiu pe de rost toate melodiile din toate topurile MTV din ultimii trei ani… mama ce chef de dans am… imi place sa dansez la nebunie si sa cant… cred ca am asa talent… de aia nici nu mi-e frica de teza la mate pentru ca nu ma intereseaza media ca eu oricum as vrea sa ma indrept spre zona asta… artistica… simt asa ca… am factorul x…



(Danseaza)
Bine eu talentul asta mi l-am descoperit singura nu la scoala... Eu sunt norocoasa ca mi-am gasit pasiunea pentru ca multi colegi nu stiu ce vor sa faca dupa ce termina liceul si asta mi se pare foarte trist… cred totusi ca scoala ar trebui sa te ajute sa te descoperi… ar fi foarte frumos daca ne-ar intreba si pe noi ce ne place… sa se faca un consiliu asa la inceput de an sau la final si sa ne intrebe pe noi si pe parinti ce am vrea sa invatam la anul… eu de exemplu as spune ca vreau sa fac ore de canto si de dans… ca asta imi place… si sunt atat de multe lucruri pe care ar trebui sa le stim la varsta asta… de exemplu… curs de fashion… sa stii cum sa te imbraci in functie de diferite ocazii… stiu niste specimene care se imbraca de iti vine sa pici pe jos… cum sa te imbraci calumea cu bani putini iar e o intrebare la care nu stim raspunsul… bine eu il stiu… hihi… ar trebui sa se faca cursuri de make-up pentru fete… si-acolo sa te invete… (da exemple) cat de tare ar fi… atunci n-am mai vedea peste tot fete care spui ca-s vopsite nu machiate… E clar ca scoala nu se mai adapteaza la vremurile actuale… Am vazut o chestie super tare pe facebook… cum sa-ti faci botic de rata… e foarte tare... iti trebuie o periuta de dinti si-un paharut (explica)… M-am gandit… ar trebui facuta o zi speciala in care elevii sa faca lucrurile de care sunt pasionati… sau o saptamana… bine… nu ca saptamana altfel... unde ne obliga profii sa facem tot felul de activitati… sau sa mergem la teatru… bine mie-mi place la teatru ca ma gandesc sa ma fac si actrita… Ia sa vedem cu ce ne imbracam in seara asta… (merge dupa un paravan ) … Asta-i! Scoala ar trebui sa te invete ca exista o combinatie perfecta intre talent, imagine si bun gust!

Tati ma lasi in seara asta in club?

(incepe alarma)

Ce situatie are copilul dumneavoastra la scoala ?

Se descurca…

Nu prea e atent…

Foarte buna…

E olimpic...

Nu prea-i place …

Se pricepe foarte bine la matematica…

Ee… el e pasionat de muzica… de sport…

Doctor… la medicina o sa dea…

O sa-l las pe el sa aleaga

Eee… ea vrea la politehnica…

Acum sa vedem daca o sa intre

Doamne-ajuta…

Vedem ce face la bac…

O sa facem tot ce putem ca sa fie bine…

Scena 4 – Parintii ingrijorati (in dormitor inainte de culcare, stau in pat, ea se uita pe telefon, el se uita la televizor)

M- M-a sunat azi diriginta…

T- Ce-a mai facut asta?

M- Nu stiu… da’ sa stii ca sunt foarte ingrijorata…

T- De ce?

M- De copilu asta…

T- Da ce face?

M- Nu stiu ca nu imi zice…

T- L-ai intrebat…?

M- Da.


T- Si ce-a zis?

M- A zis ca sa-mi vad de treaba…

T- L-ai plesnit?

M- Nu… Am plecat…

T- (Ofteaza) Ti-am zis ca nu-i bine sa-i permiti sa vorbeasca urat cu tine.

M- Da ma, da’ ce era sa-i fac…?

T- Sa-l educi… ca-i de datoria ta… esti ma-sa!

M- Da tu?

T- Eu ce… cu mine nu vorbeste asa… ca stie ca si-o ia.

M - Cred ca ii e frica de tine…

T - Nu-i adevarat … ma respecta…

M - Pai si pe mine de ce nu ma respecta?

T - Ca-i dai bani, ii faci toate mofturile, il cauti in coarne, ii aduci de mancare la pat… il lasi sa stea tarziu la calculator…

M - Si ce facem?

T - Ce sa facem?

M - Eu ma intreb… oare el invata ceva la scoala acolo?

T - Eee… ceva ceva tot invata…

M - Ce?


T - Cum ce… matematica, romana… ce tu nu stii… n-ai fost la scoala?

M - Ba da… da’ ce crezi ca eu mai tin minte ce-am invatat? Tu mai tii minte?

T - Normal… ca pe vremea mea se facea scoala… nu ca acum…

M - Da… nu se mai face scoala…

T - Nu mai e ce-a fost… tu stii ca eu si-acum tin minte tabelul periodic al elementelor…

M - Ce-i ala…

T - Tabelu ala de la chimie ma… cu Ca, Na, O…

M - Aaaa… Serios il stii?

T - Am luat bataie de la bunicu’, mama, tata, fratemiu si de la profesor cand am ramas coregent la chimie… si ca sa trec am invatat… nu l-am uitat niciodata…

M- Ia zi-l.

T - (Spune tabelul)

M - Si la ce ti-a folosit?

T - La nimic…

M - Oare al nostru il stie?

T - De ce? A ramas coregent la chimie?

M - Nu…


T - Nu-l stie…

M - Ma gandesc, oare ce-o sa faca el dupa ce termina liceul?

T - (incepe o stire) Ia taci! (stire despre hoti) Daca ar fi dupa mine as mari pedepsele pentru delicventii astia… golanii astia care traiesc dupa munca mea… astia termina liceul si stau in somaj pe banii statului… si stii cine sunt cei mai vinovati? Parintii… parintii care nu se preocupa… parintii care nu le pasa de copii… nu-i normal… pentru ce l-ai mai facut daca n-ai grija de el…

M - Eu ma gandesc… daca ajunge si al nostru asa…

T - N-are cum…

M - De ce?…

T - Pai uita-te la noi… in viata conteaza modelul pe care il ai…

M – Da, ai dreptate… (il pupa)… plus ca e leu ca taticu’… si in zodiac zice ca leii sunt lideri… si ca au sanse mari sa reuseasca in viata…

T - Te-ai mai linistit? …

M – Da.


T-A mai zis ceva diriginta?

M - Da… trebuie platit fondul scolii si fondul clasei… si zicea ceva de consiliul de administratie al scolii.

T- Da n-am mai platit?

M - Eu i-am dat bani acum doua saptamani copilului sa plateasca… si i-am dat si pentru manuale… pentru tot…

T - I-ai dat pentru manuale?

M - Da…


T - Suntem in semestrul 2… ce manuale?…

M - Pai nu ca mi-a zis ca… li s-a schimbat profesoara de engleza si trebuie sa-si cumpere alte carti…

T - Si si-a cumparat?

M - Da… nush… a venit acasa cu niste carti… unele verzi …

T - Si cu consiliul de administratie care era treaba?

M - Ca cica sa ne implicam in consiliul asta care-i format din o treime din parinti… da i-am zis ca eu n-am timp si ca vorbesc cu tine…

T - Nici eu n-am timp…

M - Pai si ce facem?

T - Sunt 30 de ploduri in clasa aia, da? Din 30 ne-au gasit pe noi fraierii clasei sau ce… sa mearga ailalti…

M - Deci le spun ca n-ai timp…

T - Nu mai am timp de scoala… am terminat-o cu scoala de mult…

M - Mi-a zis diriginta sa ma duc maine la scoala la 2.

T - Pai nu esti la munca?

M - Ba da… de aia vroiam sa te rog sa te duci tu.

T - N-am cum.

M - Hai ma du-te ca eu tot am fost…

T - Te duci ca eu daca ma duc ma cert cu diriginta…

M - De ce sa te certi… nici n-o cunosti…

T - Da… dar daca ma duc o sa-mi zica ceva de rau, daca-mi zice de rau ma enervez , daca ma enervez ma iau de ea…

M - Pai eu n-am cum maine…

T - Atunci nu te duce…

M - O sun si-i zic ca merg altadata… ne culcam si noi?

T – Imediat, sa se termine stirile… (stire: Basescu declaratie “Aveti un presedinte care n-a fost premiant in clasa a 12-a”) Uite ma… Basescu n-a fost premiant si-a ajuns presedinte… deci nu-ti mai face griji…

M - Eee… da nu stiu dar am asa un sentiment de ingrijorare… stii ca eu mai simt asa lucruri din cand in cand… probabil si din cauza ca e Saturn in casa 4…Hai, noapte buna.

T -L-ai inscris la ora de religie?

M - Da da… normal…

T - Bine… hai, noapte buna…

M - Noapte buna…

T - Inchide mizeria aia animalule ca vin la tine si te calc in picioare !!! (se ridica amandoi nervosi si se duc spre copil (Se aude o muzica foarte puternica rock)

Scena 5.

Intra actorii cu pungile pe cap

1. Trezeste-te ca-i ora 8.

2. Daca nu iei 10 la matematica nu mai esti copilul meu.

3. M-ai dezamagit.

4. Cum se face ca esti cel mai prost din clasa aia?

5. Strange-ti mizeria.

6. De ce nu te-ai dus la romana?

7. M-am saturat sa-mi zica profesoara numai de tine.

8. De ce ceilalti pot si tu nu poti?

9. Ce sa-ti mai fac sa inveti ?

10. Intelege… in viata nu faci numai ce-ti place…

11. Asa cum eu ma duc la serviciu zi de zi asa trebuie sa te duci si tu la scoala…

12. Trezeste-te mai copilule…

(suna clopotelul)



Scena 6 – Profesorul cinstit.

(Suna clopotelul)

Proful – Gata pixurile jos… pentru cei care ati copiat la teza… vreau sa va spun ceva. Furtul intelectual este o infractiune si se pedepseste cu inchisoarea. Orice proiect de-al vostru scris, carte, desen, muzica, studiu etc. in viitor poate avea o valoare financiara, insusirea unui bun intelectual este egala cu insusirea unui bun financiar. Pe scurt… furt, hotie, jaf… Unii dintre voi invata asta din familie, din cercul de prieteni sau la scoala de la ceilalti colegi, sunt cazuri mediatizate care ocupa functii la nivel inalt care sunt acuzate de furt intelectual sau plagiat. Daca exista oameni care fura asta nu va da dreptul sa faceti si voi acelasi lucru. Daca ati furat vreodata si nu ati fost prinsi asta nu inseamna ca trebuie s-o faceti a doua oara… Daca furati un lucru mic asta nu inseamna ca nu ati furat si nu sunteti pasibili de pedeapsa. Nu accept in clasa mea hotii, infractorii, parazitii care se hranesc de pe urma muncii altora. La mine nu treceti clasa…va anunt de pe acum… iar daca prind picior de parinte la scoala, ma transform in caine… Liber.

M-Domnule profesor ma scuzati… se poate?

P-Da doamna poftiti…

M-Am venit…

P-Pfff… doamna ce sa va spun… v-am spus si la telefon… eu nu accept asa ceva si consecintele sunt cele care sunt…

M-Domnule profesor… va rog sa ma credeti ca eu n-am nici o vina… eu tot timpul i-am zis… mai copilule fii cuminte, stai linistit, invata…

P-Doamna va cred… dar de data asta a intrecut orice masura… si nu pot sa fac altceva decat sa-l dau afara…

M-Ce pot sa fac sa-l iertati?

P-Nimic doamna… sunt hotarat… il dau afara…

M- Da ce-a facut asa grav?

P-Ce-a facut grav? Ce n-a facut doamna… intrebati-ma ce n-a facut… In primul rand ca toti profesorii se plang din cauza lui…

M-De ce?

P-Mereu este impertinent si deranjeaza toate orele… mereu are ceva de comentat… mereu are ceva de intrebat… el e singurul care ridica mana… la toate orele si spune ca nu intelege…

M-Eee ce vreti… el prinde mai greu…

P-Eu inteleg asta doamna… dar asta e cea mai mica problema… al doilea lucru… tot timpul dimineata intarzie la ore…

M- Stam departe…

P-Da… dar cand v-ati facut viza de flotant ca sa il inscrieti la liceu asta mai bun nu v-ati gandit? In al treilea rand… i-a spus doamnei profesoare de romana ca nu i se potriveste fusta verde cu bluza roz…

M-Are discromatopsie… si nu distinge bine culorile…

P-Da doamna… dar asta nu justifica faptul ca a spus… si va dati seama, toata clasa a ras… este inadmisibil…

M- Pai si doar pentru atata?…

P- Doar pentru atata? I-a gasit diriginta desenele dintr-un caiet…

M- Da el mai deseneaza in creion… e pasionat…

P-Doamna… stiti ce desene sunt?

M-Nu…


P-Cu fete… ati inteles?

M-Vai de mine…

P-Nu va spun… si este revoltator faptul ca aflati de la mine…

M-Da… nu m-am gandit ca ar fi in stare sa deseneze fete la 16 ani…

P-Doamna… va rog… nu-i luati apararea… in al patrulea rand… nu se duce la ora de sport… are absente la toate orele de sport…

M- Da daca are platfus...

P- Nu conteaza doamna… n-a adus scutire…

M-Da i-am dat sa aduca… probabil a uitat…

P-Nu… nu l-a interesat… va spun eu… Dupa asta… stiti ce a scris pe tabla?

M-Nu…


P- Fuck the system!

M-El asculta niste muzica acasa… eu i-am zis ca nu-i cea mai potrivita…

P-Nu doamna… ce-a facut el a fost o revolta impotriva scolii… asta nu se face… asta e instigare …e anarhie…

M- Da…dar pana la urma… poate fi doar un vers dintr-o melodie…

P-Asta am zis si eu pana cand a fost prins consumand alcool in incinta scolii…

M- (ofteaza)

P- Eu inteleg ca e varsta… inteleg ca e normal sa fii curios… si chiar ma gandeam sa-l iert, dar dupa ce-a facut azi la teza… nici nu ma gandesc…

M- Ce-a facut?

P-L-am prins copiind… si doamna… eu asa ceva nu accept... pana aici…

M- Are nevoie de ajutor domn’ profesor… o sa isi revina… va promit.

P- Promisiunile sunt fara valoare… Este un caz irecuperabi ... nu se ridica la standardele pe care le impune liceul nostru, are problem de atentie, de atitudine, probleme psihice, emotionale, are un comportament anti social, nu respecta regulile, nu respecta autoritatea, e dezinteresat, lipsit de motivatie, agresiv in afirmatii, are o atitudine pasiv agresiva permanent si cred ca incepe sa dezvolte o dependent de alcool… asa ceva este inadmisibil… il dau afara…

(Mama ii da un plic)

P- Ce-i asta doamna…

M-Pentru dumneavoastra…

P-Va rog frumos…

M-Haideti va rog…

P-Doamna …nu …il dau afara…

M- Este tot ce am!

P-Doamna il dau afara !!! Ce-i asta?…

M- Haideti va rog frumos…

P-(se uita in plic… vede banii) Doamna il dau afara! O saptamana nu are ce cauta la scoala… sta acasa, isi pune ordine in ganduri, isi stabileste prioritatile, se elibereaza putin de stres… pentru ca e un copil cu probleme si are nevoie de ajutor… si unde in alta parte poate sa-l gaseasca decat in familie si la scoala… Vreau sa va ocupati mai atent de educatia lui si sa veniti mai des pe la scoala de-acum inainte. Vreau sa imi promiteti… Imi promiteti?

M-Va promit. Va multumesc domnule director…

P-Doamna… nu-mi multumiti… Scoala trebuie sa fie un mediu in care toti elevii trebuie sa se dezvolte pentru ca ei sunt viitorul nostru!

(suna clopotelul)



Scena 7

Cele 10 porunci

I. Cele 10 porunci ale elevului

1. Sa nu iei numele scolii in desert si sa nu ai alte scoli in afara de a ta.

2. Sa respecti pe profesorul tau si pe profa ta… sa nu-i vorbesti neintrebat si cand te intreaba sa stii raspunsul corect.

3. Sa nu chiulesti.

4. Sa nu copiezi.

5. Sa fii atent la toate orele si sa nu judeci utilitatea lor.

6. Sa mergi la pregatire.

7. Sa nu bei in timpul orelor.

8. Sa nu-ti lovesti colegii si nici sa nu razi de defectele lor.

9. Sa inveti.

10. Sa nu faci grup comun si sa nu postezi pe facebook chip editat cu profesorii din scoala.

II.Cele 10 porunci ale profesorului.

1. Sa predai strict din manual si nu din alte manuale alternative facute sa indrepte clasa spre cai gresite.

2. Sa nu tipi.

3. Sa faci ora interactiva.

4. Sa nu lasi corigenti.

5. Sa nu te lasi ispitit de mita sau alte atentii care-ti pot aduce dosar penal.

6. Sa nu faci diferente intre elevi, indiferent de notele pe care le au, de prezenta lor la scoala, sau de interesul pentru obiectul tau.

7. Sa vorbesti frumos cu parintii.

8. Sa nu iei mai multi copii la pregatire in acelasi timp.

9, Sa cheltuiesti la inceputul fiecarui an mai mult de cateva salarii pe haine si materiale.

10. Sa pedepsesti toti elevii care nu respecta cele 10 porunci.

III. Cele 10 porunci ale parintelui



  1. Trimite-l la scoala. * 9

  2. Trimite-l la scoala si culca-te!

Scena 8 – O serie de date statistice despre situatia invatamantului in Romania

Statistici de promovabilitate.



Scena9 - Terminarea liceului

Ce nota ai luat la bac?

8.50


9.30

Sase!!!!!!!

Am luat bacu!!!!

Am luat bacuu!!!!!

DJ- Dragi colegi, dragi profesori acum la balul de absolvire… ultima noastra noapte incepe in 4, 3, 2, 1,... Dedic aceasta melodie tuturor colegilor, tuturor profesorilor care ne-au fost alaturi timp de 4 ani de zile. Haaideti sa ne bucuram impreuna… toata lumea mainile sus!!!!!

Elev: Am si eu ceva de spus… da’ intai am o ghicitoare pentru voi… atunci cand apare se face frig, cand dispare se face cald si tine animalele in frau?… Doamna diriginta! Eu sunt… bine (rade) si vreau sa va spun asa… din partea mea si a colegilor mei… Va multumim!… Va multumim ca ne-ati suportat 4 ani… eu sunt dovada vie ca nu v-a fost usor… dar ne-ati castigat… ne-ati invatat ce-nseamna respectul, munca, vointa, ne-ati invatat ce-nseamna sa taci si cand sa vorbesti. Cand intrati in clasa se facea frig pentru ca inghetam, dar nu de frica, ci fascinati de atentie… cand plecati se facea cald de la creierele noastre supra incalzite… dar si de la inimile pline de tristete ca s-a terminat ora… iar partea cu animalele cred ca nu mai e nevoie s-o explic. Stim ca n-am fost cei mai buni elevi, cei mai destepti, cei mai cuminti… dar am fost ai dumneavoastra… am fost elevii dumneavoastra… si dumneavoastra ati fost diriginta noastra… si va iubesc datorita… nu din cauza ci datorita faptului ca-n clasa a 10-a mi-ati scazut nota la purtare. Daca nu faceati asta probabil ca n-as fi stiut acum care este diferenta intre astea doua… Este singura data cand pot sa va spun cuvintele astea… datorita situatiei si din cauza ca… ma rog v-ati prins. Din septembrie o sa pornim cu totii in viata si datorita dumneavoastra o sa pornim cu dreptul. Si datorita dumneavoastra si tuturor profesorilor prezenti aici pe care va rog sa-i aplaudam… imi incep viata increzator si cu sentimentul ca suntem cei mai norocosi elevi, iar norocul in viata conteaza foarte mult… Vreau inca odata sa va multumesc tuturor… colegi si profesori ca m-ati construit ca om… Vreau sa fac un anunt… m-am hotarat… dupa ce termin facultatea vreau sa ma intorc in liceu… dar nu ca elev… evident… sper ca in cativa ani imi veti face onoarea si ma veti primi in randul dumneavoastra si vom putea spune ca suntem colegi. Va multumesc… iar ceilalti… nu fiti tristi… ne vedem peste 10 ani!!!

Dj- Haideti sa-l aplaudam pe colegul nostru. Va multumim.

………………………………………………………………………………….



Scena 10 – Revolutionarul

Directorul, Profesoara, Profesorul cel nou.

D- Va rog frumos intrati. Luati loc…

P-Buna ziua…

N-Buna ziua… unde sa…

D-Unde doriti… Domnule profesor … presupun ca stiti de ce v-am chemat nu?

N-Sincer nu… dar as vrea sa va rog daca puteti sa imi spuneti repede sau sa avem discutia dupa ora, in caz ca sunt mai multe lucruri de discutat. Am lasat copiii singuri si vreau sa ma intorc la ei… astazi facem un experiment si e foarte important pentru noi.

P-Ce v-am spus domnule director… Exact ce v-am spus!

D- O sa avem discutia acum domnule profesor si veti sta cat va fi nevoie…

N- Dar copiii…

P-Lasati copiii in pace… se descurca…

D-Doamna… va rog… bun… domnule profesor… cum sa va spun… am primit anumite reclamatii cu privire la activitatea dumneavoastra didactica si plangeri la adresa abilitatilor dumneavoastra pedagogice…

N-Am inteles…

P-Eu nu cred ca ati intele … dar o sa intelegeti dupa aceasta discutie.

D-Doamna… va rog…

P-Da domn’ director.

D-Doamna profesor aici de fata mi-a spus o serie de lucruri alarmante… sincer sa fiu.

N-Adica… la ce va referiti…

P-Domnule profesor… nu va prefaceti ca nu stiti.

N-Da chiar nu stiu la ce va referiti, daca nu-mi spuneti…

P- Vreau sa va spun asa… naivitatea este un apanaj frumos pentru un copil, pentru un elev… dumneavoastra nu va sta bine… ba chiar e respingatoare.

N-Imi cer scuze daca v-am ofensat…

P-Normal ca m-ati ofensat… imi aduceti ofense aproape saptamanale si nu numai mie ci si celorlalti colegi, dar si intregii scoli prin ceea ce faceti…

N-Da nu inteleg…

P- Ce nu-ntelegeti… ce nu-ntelegeti… vreti sa spunem lucrurile verde in fata…

N-Da!

P-E simplu… nu cred ca aveti ce cauta in scoala asta. Punct.



N-De ce?

P-Stati asa ca am o lista pe care i-am dat-o si domnului director… semnata de mai multi colegi.

Sa incep? Bun… De la inceptul semestrului 1 saptamanal dupa ora reclamatului am constatat urmatoarele:


  1. Sala de clasa in care preda reclamatul arata dezastruos dupa orele dumnealui, care de cele mai multe ori se termina cu 10 sau 15 minute mai tarziu decat ar trebui. Asta il face pe profesorul orei de dupa sa astepte la usa sau in clasa dupa caz si sa mai piarda si alte 15 minute facand curatenie si rearanjand bancile pentru ca ora sa se poata desfasura in conditii normale.

D- Ce aveti de spus?

N- In primul rand vreau sa imi cer scuze… am facut-o de nenumarate ori… problema e ca eu fac la clasa cu ei cateva proiecte practice care au ca scop intelegerea notiunilor de teorie prin aplicatie practica…

P- Nu ne-nvatati, va rog… da… o spuneti de parca ati fi inventatorul rotii… Aplicatie practica… faceti dezastru nu aplicatie practica… dezastru… auzi… aplicatie practica… ma faceti sa rad.

N-E adevarat ca… se face multa mizerie si uneori n-avem timp sa facem curat… la un moment dat zboara timpul… nici nu ne dam seama. (rade)

P-Ce-i de ras? Ce-i de ras? Ca-mi pierd din timpul de predare din cauza ca faceti aplicatii practice? Vreau sa va intreb… si sa-mi raspundeti sincer… cati bani dau parintii pentru aplicatiile alea practice…

N-Doamne fereste… nu dau nici un ban copiii… eu fac rost de materiale… le cumpar ba din banii mei… ba fac rost de la cunostinte… aaa si ne mai ajuta un parinte care lucreaza intr-o fabrica si ne-a adus niste piese si-un motor in marime naturala… si am explicat copiilor cum functioneaza.

P-A umplut catedra de ulei de motor si un colt de strda si eu nu mai pot sa scriu acolo… daca va duceti si-acu e murdara…

D- Domnule profesor… sala de clasa nu e atelier ma scuzati…

N-Stiu … dar copii invata mult mai bine asa si n-avem unde altundeva sa mergem… ne descurcam cu ce avem…

P-Copiii invata mai bine… stiti ce invata? Va spun eu… punctul 2…



  1. Un elev din clasa a 9-a in timpul orei de chimie a iesit din clasa fara sa ceara permisiunea. Intrebat de catre subsemnata de ce a facut acest gest elevul a replicat spunand “La fizica, daca ne plictisim avem voie sa iesim cand vrem noi”.

D- Ce-i asta domnule profesor? E adevarat?

N-Pfff… Da… oarecum… le-am spus ca daca obosesc sau se simt plictisiti de ce se intampla au voie sa iasa doua minute pe hol sa se miste putin si sa intre din nou… ei oricum fac asta cand cer voie la toaleta si ca sa nu mai intrerupa cursul cu cerutul la toaleta am instaurat regula asta… Bine la mine la ora nu prea ies din clasa…

P - Adica ce vreti sa spuneti ca orele mele de chimie sunt plictisitoare?

N-Nu doamna… iertati-ma n-am vrut sa se inteleaga asta…

P- Ba asta a vrut sa spuna… punctul 3. Preda elevilor elemente din materie care nu sunt specifice orei de fizica. Mai concret:geografie, istorie si chimie.

D- E adevarat?

P- Da… le mai spun din cand in cand lucruri din alte domenii… dar nu intru in profunzime… chimia si fizica sunt strans legate una de alta… si istoria e legata doar de evenimentele majore din viata unor personalitati din fizica ce le-au marcat destinul… adica sunt aproape obligat sa apelez la alte domenii… chiar in Finlanda si in tarile occidentale ideea de interdisciplinaritate incepe sa fie din ce in ce mai inradacinata…

N- Nesimtirea dumneavoastra nu cunoaste limite… aici nu suntem in Finlanda … aici suntem in Romania… si in Romania cineva preda istorie, cineva geografie, tu predai fizica, nu umpli catedra de ulei de motor, iar eu predau chimie… Finlanda, auzi… nesimtire crasa…

D-Doamna va rog…

D-Nu domnule director, da’ nu mai suport… am 30 de ani de activitate si 30 de puncte aici … stam pana maine… nu e normal… abia ati intrat in invatamant si ce faceti? Revolutie? Ce faceti?

Uitati aici :

Un elev din clasa a 9-a i-a replicat profesoarei de Romana: Domnul profesor de fizica ne-a spus ca cine tipa la un elev incearca sa-si ascunda nesiguranta si nestiinta.

Domnul profesor le permite elevilor sa dea teza cand se simt pregatiti intr-o perioada de o saptamana, pai eu nu pot sa-mi programez teza la chimie, eu nu pot sa dau teza la chimie.

Ce-i asta? Cine-a mai auzit?

Face cursuri de fizica in curtea scoli…

Incurajeaza un comportament libertin in randul elevilor.

Si multe altele…

N- Nu stiu ce sa va spun… n-am vrut sa..

P-N-ati vrut… nu vreti… nu vreti sa ascultati v-am avertizat de nu stiu cate ori.

D-Problemele mele cu dumneavoastra… in calitate de director…sunt raportarile slabe pe care le faceti si netransparenta privind notele elevilor.

N-Daca imi permiteti… cred ca am ascultat destul… 1. Nu cred ca rapoartele au vreo relevanta in determinarea calitatii educatiei ci rezultatele… pe care nu le puteti nega. 2. Faptul ca nu anunt public in clasa notele elevilor sunt pentru a nu crea tensiuni inutile intre ei. 3. In toate acuzatiile din aceasta scrisoare doamna profesoara acuza metodologii aplicate in statele cu performante scolare peste sistemul romanesc educational… Pot sa ma intorc la clasa?

P-Exact ce v-am spus… avem un revolutionar… un avangardist… stiti ce sunteti domnule profesor…un mucos care abea a iesit de pe bancile facultatii, plin de tupeu si nesimtire.

D-Doamna… va rog… domnule profesor… tind sa fiu de acord cu doamna profesoara intr-o oarecare masura… regulile sunt reguli si trebuie respectate… vreau sa va schimbati abordarea metodologiei de predare si sa respectati normele si regulile impuse aici. Este derutant pentru elevi ce faceti… si le faceti mai mult rau decat bine… din pacate creati tensiuni atat in randul elevilor cat si in randul celorlalti profesori… nu suntem la nivelul tarilor de care vorbiti si pana cand vom ajunge acolo va rog politicos sa va conformati…

P-Mi-e teama ca nu pot face asta…

D-Domnule profesor…

P-Imi cereti sa renunt la un o normalitate in defavoarea unei anormalitati generale… e siderant.

D-Atunci vom fi nevoiti sa luam masuri…

P-Faceti ce considerati de cuviinta…

D-Domnule profesor… cu tot respectul si cu un oarecare regret… vreau sa va spun atat… e pacat sa va irositi aici… chiar ar trebui sa mergeti in finlanda… Si pentru orice aveti nevoie… eu personal va stau la dispozitie cu recomandari, informatii, resurse si orice altceva.

Scena 11. Aici e mai bine

Aici e bine. Aici nu sunt garduri inalte si bodyguarzi la intrare. Aici copilul meu merge singur la scoala si nu-mi fac griji. Aici e curat si nu se fumeaza. Aici nu exista politie, ca n-are ce sa faca. Aici am un loc stabil de munca. Aici sunt platit de 10 ori mai mult. Aici in autobuze miroase frumos. Aici fiecare se descopera pe el insusi. Aici nu exista cenzura. Aici nu exista frica. Aici nu esti criticat. Aici e aerul curat si fumatul interzis. Lumea isi respecta spatiul personal, aici exista consiliere si indrumare profesionala. Aici poti sa iti construiesti un viitor sigur. Aici nu exista stres, aici nu exista grija zilei de maine… aici nu exista griji, oamenii zambesc pe strada, pasarelele canta si soarele straluceste mai tare, aici nu sunt gropi si toata lumea respecta regulile de circulatie. Aici noaptea se spala strazile si aerul nu e poluat de asta si copacii sunt mai verzi. Aici oamenii alearga in fiecare dimineata. Aici nu faci riduri pentru ca ai stat incruntat. Aici oamenii bolnavi se vindeca. Aici e locul perfect. Aici ma simt cel mai singur. Aici mi-e cel mai dor de casa. Aici mi-e pofta de ciorba si sarmalute. De-aici vreau sa plec… De aici vreau sa ma intorc intr-o zi… acasa.



- Pentru ca economia mondiala sa-si revina din criza, sunt suficiente urmatoarele 3 lucruri:
1. Chinezii sa nu manance o zi;

2. Rusii sa nu bea o zi;

3. Romanii sa munceasca o zi!

- In Romania, eclipsa de Soare trebuia sa fie totala, dar o parte din ea s-a furat!


- Urare tipic romaneasca:

"Sa ai parte de NOROC EXAGERAT, SUCCESE NEMERITATE si BANI NEMUNCITI!"



- I: Este adevarat ca romanii sunt pusi la colt in toata Europa?
R: Nu-i adevarat, ne asezam singuri, raspunse un cersetor!

- NU imi este rusine ca sunt roman ! ... imi este rusine ca ALTII ... sunt romani !
Cea mai mare greseala in alimentatia românilor este aceea ca se mananca...intre ei!.


Romania e printre tarile Europei ca Internet Explorer printre browsere

Ion: eu am patru fii. primul e medic,al doilea profesor,al treilea pictor, al patrulea..hot de buzunare.
Georghe: si de ce nu-l dai afara din casa pe al patrulea?

Ion: pentru ca numai el aduce bani in casa..restul sunt someri.
Yüklə 93,24 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin