Potrivit Studiului de Audiență și Trafic Internet (SATI) din februarie 2017, audiențele online au indicat pe primele locuri în ierarhie, din punct de vedere al numărului de afișări, site-uri precum: stirileprotv.ro, libertatea.ro, stiripesurse.ro, adevarul.ro, digi24.ro, hotnews.ro, realitatea.net, antena3.ro, ziare.com, vocea.biz, evz.ro, romaniatv.net etc. Din punct de vedere al numărului de vizitatori unici, clasamentul audiențelor a inclus, pe primele locuri, adevărul.ro, stirileprotv.ro, libertatea.ro, digi24.ro, romaniatv.net, vocea.biz, realitatea.net, antena3.ro, click.ro etc.
În septembrie, BRAT a relansat SATI, sistemul de măsurare a audiențelor online, și a contractat companiile CXENSE din Norvegia și Enreach OY din Finlanda pentru a îmbunătăți acest sistem, pentru măsurarea audienței a aproximativ 200 de site-uri541. „Noul sistem va permite analiza combinată a două tipuri de rezultate pentru vizitatorii fiecărui site: preferințele și interesele vizitatorilor prin observarea pasivă a accesării unui anumit tip de conținut pe siteurile vizitate, împreună cu datele sociodemografice și interese declarate pentru consumul de produse sau servicii. Combinarea în același sistem a celor două tipuri de rezultate este inovatoare și va produce valoare atât în domeniul editorial, cât și în zona publicitătii”542, a declarat Mihai Badea, directorul SATI.
Blogul Biziday a devenit Moise.ro. În iunie 2017, jurnalistul Moise Guran a redenumit blogul Biziday.ro în Moise.ro și i-a schimbat grafica, pentru a separa zona editorială de cea de știri. „Eu am opinii, acestea sunt, prin definiție, subiective, nu toată lumea este de acord cu opiniile mele, dar toată lumea are nevoie de știri verificate, importante, serioase”, a spus jurnalistul pe Facebook.
Parteneriat HotNews.ro – Actual de Cluj. În septembrie 2017, site-ul de știri HotNews și platforma ActualDeCluj.ro au încheiat un parteneriat oficial, după mai multe colaborări informale. „Vom lucra împreună, în echipă, la subiecte mari, așa cum am început deja să o facem, ca și cum am fi o singură redacție. Cele mai importante subiecte tratate de colegii de la Actual de Cluj vor fi publicate pe HotNews.ro și invers, pentru a oferi publicului nostru informații cât mai diverse și relevante”543, a scris jurnalistul Dan Tapalagă despre acest parteneriat.
Dostları ilə paylaş: |