Conduceri noi la TVR și SRR Parlamentul a numit un nou Consiliu de Administrație la televiziunea publică
Actuala putere a hotărât să schimbe conducerea televiziunii publice în anul 2017, cu toate că în fruntea instituției se afla o persoană (Irina Radu) care fusese propusă de PSD în Consiliul de Administrație și votată recent de aceeași majoritate în calitate de Președinte-Director General al instituției (în mai 2016). Pe 19 septembrie 2017, plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților a respins raportul de activitate al TVR pe anul 2016 cu o majoritate covârșitoare (204 voturi contra 74)469.
Ca de fiecare dată, nu au fost invocate motive rezonabile care să justifice o astfel de decizie. În 2016, TVR a reușit să înregistreze profit după mulți ani în care a funcționat în pierdere și să scadă cu aproximativ 6 milioane de euro datoria fiscală și comercială. Aceste rezultate s-au obținut (și) cu prețul reducerii cheltuielilor destinate producției editoriale și achiziției de programe, acestea fiind cele mai mici din istoria instituției470.
Într-un interviu acordat postului de radio RFI după demiterea sa, Irina Radu s-a declarat dezamăgită de votul din Parlament și a susținut că anumite acțiuni ale sale au deranjat („Cred că la un moment dat a deranjat însăşi performanţa. Cred că nu se doreşte de fapt ca TVR-ul să progreseze. Să iei un asemenea raport şi să-l pici în comisia de buget-finanţe mi se pare de râs, chiar de râs, nu am cuvinte, după atâţia ani în care au trecut rapoarte cu minus”).471
În același interviu, Irina Radu a mai afirmat că își reproșează că nu a acordat mai multă atenţie discuţiilor cu clasa politică și că a fost victima unor dezinformări. Fostul PDG l-a menționat și pe liderul PSD, Liviu Dragnea, despre care a afirmat că „va veni ziua în care Liviu Dragnea, cum şi-a cerut scuze Parlamentului, o să-mi ceară mie scuze, pentru minciunile pe care le-a crezut de la tot felul de micuţi din jurul lui”472.
Director interimar a fost votată Doina Gradea, venită în TVR în calitate de consilier al Consiliului de Administrație la începutul anului 2016. Noul Consiliu de Administrație a fost votat de Parlament în martie 2018, cu Doina Gradea în funcția de Președinte-Director General.
Dostları ilə paylaş: |