ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicarea liberă în interes public. Acest raport a fost redactat în cadrul Programului FreeEx al ActiveWatch. Misiunea FreeEx



Yüklə 1,35 Mb.
səhifə87/183
tarix05.01.2022
ölçüsü1,35 Mb.
#76217
1   ...   83   84   85   86   87   88   89   90   ...   183

RCS&RDS, televiziunile DIGI


S.C. RCS&RDS S.A., compania acționară a televiziunilor DIGI, și persoane din managementul acestei companii au fost trimise în judecată în august 2017 pentru infracțiunile de dare de mită și spălare de bani291.

Urmărirea penală față de RCS&RDS și membri din conducerea sa fusese declanșată de procurori la începutul lunii mai 2017, fiind trimiși în judecată în luna august Ioan Bendei (administrator RCS-RDS), Mihai Dinei (la data faptelor coordonatorul activităţii juridice a S.C. RCS - RDS SA), Alexandru Oprea (fost director general al RCS&RDS) și RCS&RDS. Pe 16 mai 2017, Digi Communications, acționarul principal al RCS&RDS, s-a listat la Bursa de Valori București292. În aceeași zi, Serghei Bulac, directorul general al Digi Communications și al RCS&RDS, a fost înștiințat, în mod oficial, de către DNA, că a început urmărirea penală și împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, informația fiind făcută publică chiar de Digi Communications, a doua zi după listarea la Bursă. Și Serghei Bulac a fost trimis în judecată.

DNA i-a mai trimis în judecată pe Dumitru Dragomir (fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal), pentru infracțiunile de luare de mită și spălare de bani, pe Florin-Bogdan Bădiţă, la data faptelor administrator al SC BODU SRL, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani, pe Bogdan-Dumitru Dragomir (fiul lui Dumitru Dragomir), la data faptelor asociat unic al SC BODU SRL, pentru complicitate la luare de mită şi complicitate la spălare de bani, și pe S.C. BODU SRL pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani. SC Integrasoft SRL, deținută, la data faptelor, de RCS&RDS, a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de complicitate la spălare de bani293.

Dosarul DNA vizează modul în care s-a derulat contractul de difuzare a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga 1 de către LPF către RCS&RDS294. Astfel, după câștigarea în 2008 a drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I pentru sezoanele competiționale 2008-2009, 2009-2010 și 2010-2011, în contextul crizei economice din 2009, RCS&RDS a dorit o renegociere cu LPF a condițiilor contractuale. În acest context, spun procurorii DNA, „inculpatul Dumitru Dragomir, urmărindu-și interesul personal, întrevăzut din iminenta neîndeplinire a obligațiilor contractuale ale consorțiului, a solicitat reprezentanților SC RCS&RDS SA să intre într-un parteneriat de afaceri cu firma pe care acesta o controla”295. „Conținutul contractului a fost anume conceput de părți astfel încât să creeze aparența unei asocieri tipice și să mascheze cât mai bine voința lor reală, aceea de a da, respectiv de a lua, mită. În baza acestui contract, în perioada 18 august 2009 – 10 mai 2011, SC RCS&RDS SA a plătit către SC Bodu SRL, în 27 de tranșe, suma de 3.100.000 euro (13.059.290 lei). În perioada 2015-2016 părțile implicate în încheierea contractului de asociere în participațiune, au acționat pentru <> și <> sa de caracterul infracțional, în scopul disimulării originii ilicite a acestuia. Astfel, între SC RCS&RDS SA, SC Bodu SRL și SC Integrasoft SRL au fost încheiate mai multe acte juridice, părțile preocupându-se exclusiv să confere contractului de asociere în participațiune un caracter licit, în special în privința sumei de 3.100.000 euro, plătită în condițiile de mai sus. Aceste operațiuni, care s-au derulat până în anul 2016, au condus în final la cumpărarea de către SC RCS&RDS SA a afacerii care a stat la baza contractului de asociere”, au mai susținut procurorii DNA296.

Într-un alt dosar, în care este acuzat de delapidarea LPF, în aceeași perioadă de derulare a contractului pentru meciurile din Liga 1 (2011- 2014), Dumitru Dragomir a fost condamnat în 2016 la 7 ani de închisoare cu executare297 (detalii în Raportul FreeEx 2016-2017). Decizia nu este definitivă.


Yüklə 1,35 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   83   84   85   86   87   88   89   90   ...   183




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin