Actualizare 1 lucrare

9. Judecătoria Arad, sentinţa civilă nr. 12886 din 14 decembrie 2011: Reclamantul a solicitat exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, pârâta a solicitat exercitarea autorităţii părinteşti numai de către un părinte, respectiv numai de mamă.

Din ancheta socială efectuată în cauză rezultă că ambii părinţi dispun de condiţii material-locative optime de creştere şi educare a copilului.

Autoritatea părintească presupune ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului, ele aparţin în mod egal ambilor părinţi şi tot astfel răspund pentru creşterea copiilor minori. Autoritatea părintească nu poate fi exercitată decât în interesul superior al copilului.

Instanţa va reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 504 C.civ., „Dacă părinţii sunt divorţaţi, autoritatea părintească se exercită potrivit dispoziţiilor referitoare la efectele divorţului dintre părinţi şi copii”. Or, potrivit art. 397 C.civ., „după divorţ, autoritatea părintească revin în comun ambilor părinţi, dacă instanţa nu decide altfel”. Pentru a decide altfel, art. 398 C.civ. impune existenţa unor motive temeinice.

Existenţa unor astfel de motive nu a fost probată în cauză. Singurul argument invocat, de altfel, este imposibilitatea comunicării dintre cei doi părinţi. (...)

În genere divorţul are consecinţe negative faţă de copil prin stările conflictuale create şi separarea părinţilor, situaţie în care este de evitat accentuarea acestor consecinţe prin limitarea exerciţiului drepturilor părinteşti unuia dintre ei. Dificila relaţionare a părinţilor constituie strict o problemă a acestora şi priveşte raporturile dintre ei şi tot ei sunt datori să o rezolve. în numele ei copilul nu poate fi privat de ocrotirea unuia dintre părinţi şi nici aceştia nu o pot folosi pentru a se deroga de responsabilităţile care le revin în virtutea calităţii de părinte. Interesul copilului, acela de a fi crescut de ambii părinţi, primează.

Transpunerea într-un palier decizional nou, precum şi posibilitatea existenţei unor şicane, în viitor, nu pot constitui nici ele un motiv întemeiat pentru a limita tatălui exerciţiul drepturilor părinteşti. Concretizarea acestor situaţii pe viitor, în măsura în care contravin interesului superior al copilului, vor putea constitui temei pentru repunerea în discuţie a modalităţii în care va fi exercitată autoritatea părintească.

Având în vedere cele de mai sus şi constatând că nu există motive temeinice pentru ca exercitarea autorităţii părinteşti să nu se facă în comun (...) va dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minora U.A.-M. născută la data de 15 august 2009 în Arad, să fie exercitată în comun.

În temeiul art. 400 C.civ. raportat la art. 496 C.civ. va stabili ca domiciliul copilului să fie la domiciliul mamei, părinte la care a locuit statornic, unde aceasta va beneficia de condiţii optime de creştere şi educare de care are nevoie pentru o dezvoltare armonioasă atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere psihic.

10. C.A. Cluj, s.civ., dec. nr. 900/2011, nepublicată: Decizia de încredinţare a minorei spre creştere şi educare tatălui, prin care se asigură stabilitate, continuitate şi echilibru în viaţa copilului, respectă principiul interesului superior al copilului proclamat prin art. 2 din Legea nr. 272/2004, într-o măsură mai mare decât ipoteza în care copilul ar fi încredinţat mamei, împrejurare ce ar atrage schimbări majore pentru acesta: schimbarea locuinţei, a persoanelor aflate în preajma minorei, eventual a grădiniţei, în condiţiile în care locuinţa tatălui constituie domiciliul pe care l-a avut copilul încă de la naştere, aici este mediul în care s-a aflat până la vârsta de 4 ani, o perioadă alături de ambii părinţi, în localitatea de domiciliu minora frecventează grădiniţa, iar mama a fost angajată în legături extraconjugale, împrejurare care poate impieteze asupra preocupărilor privind creşterea şi educarea unui copil de 4 ani, într-un mediu corespunzător. Măsura încredinţării nu este irevocabilă până la majorat. Părintele căruia copilul i fost încredinţat poate, în ipoteza în care condiţiile care au stat la baza măsurii încredinţării se schimbă şi nu mai corespund interesului superior al copilului, să solicite reîncredinţarea. În ipoteza în care părinţii nu se înţeleg asupra modalităţii stabilirii legăturilor între copil şi părintele căruia nu i-a fost încredinţat, acesta are posibilitatea de a solicita instanţei reglementarea unui program de vizită.