Actualizare 1 lucrare

F. Exercitarea autorităţii părinteşti după divorţ:
1. modalitatea concretă de stabilire a locuinţei minorului ca urmare a divorţului (cu indicarea expresă sau nu a adresei de domiciliu a părintelui la care va locui copilul);

2. Stabilirea locuinţei minorului în străinătate. În această problemă trebuie analizat interesul superior al copilului mai atent chiar decât la aprecierea exercitării autorităţii părinteşti (similar cu aprecierea acestuia în cazul fostei instituţii a încredinţării copilului minor spre creştere şi educare unuia dintre părinţi), întrucât părintele la care se va stabili locuinţa nu asigură copilului doar un spaţiu de locuit, ci găzduieşte copilul, adică este chemat să îi asigure climatul necesar dezvoltării corespunzătoare sau, potrivit jurisprudenţei belgiene, finalitatea găzduirii constă în crearea unei stări de bine care să asigure copilului satisfacerea tuturor nevoilor descrise în piramida lui Maslow. S-a pus problema dacă stabilirea dreptului de a locui partajat poate fi dispusă de instanţă, la cererea părinţilor, apreciindu-se, totodată, că în lumina dispoziţiilor ar. 400 NCC, o atare măsură nu ar putea fi dispusă de instanţă din oficiu. S-a apreciat că, în anumite situaţii, o atare soluţie este posibilă, fiind chiar în interesul superior al copilului: părinţii se înţeleg foarte bine, domiciliază aproape unul de altul şi aproape de şcoala copilului, cu condiţia însă că perioadele de alternanţă să fie bine gândite şi să nu fie lezate securitatea şi nevoia de stabilitate a copilului. Referitor la indicarea expresă a adresei domiciliului, s-a arătat că, de regulă, în practică ea nu este necesară, pe de o parte, pentru că stabilirea locuinţei are, în realitate, în vedere stabilirea părintelui la care copilul va locui iar pe de altă parte, soluţia contrară ar face ca ori de câte ori aceasta se modifică să fie nevoie de modificarea hotărârii judecătoreşti.

Notă. Cu privire la dreptul/ posibilitatea stabilită de instanţa de tutelă pentru minor de a locui partajat, alternativ, la mamă şi la tată, avem mici rezerve cu privire la pertinenţa soluţiei sugerate în planul tuturor efectelor pe care aceasta le va produce, cu referire directă la eliberarea actelor de identitate pentru minorii cărora Serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor urmează a le primi documentele în vederea punerii lor în legalitate. Dacă locuinţa minorului va fi stabilită, obligatoriu, doar la unul sau altul dintre părinţi (chiar dacă autoritatea părintească va fi stabilită, de regulă, în comun) domiciliul (legal) al minorului nu se va putea stabili decât la locuinţa acelui părinte. În ipoteza schimbării domiciliului (voluntar) al părintelui la care minorul are stabilită locuinţa şi implicit domiciliul său de drept comun, e obligatoriu ca şi minorul să-şi schimbe domiciliul, de la aceiaşi dată, cu părintele cu care locuieşte. În situaţia stabilirii partajate a locuinţei minorului, ne aflăm într-o situaţie sui generis în care locuinţa minorului, implicit domiciliul său legal, se poate stabili, alternativ, la unul sau celălalt dintre părinţii săi, în funcţie de perioadele de timp stabilite expres prin dispozitivul sentinţei judecătoreşti. Chestiunea are un inconvenient tot în planul evidenţei persoanelor, deoarece dacă, de exemplu, 6 luni din an locuinţa minorului este la mama sa şi celelalte 6 luni la tatăl său, implicit şi domiciliul legal al minorului se află la părintele la care locuieşte la un moment dat, acest aspect ar presupune schimbarea actului de identitate al minorului la fiecare 6 luni, pentru ca domiciliul legal al minorului să se afle la adresa de domiciliu a părintelui la care/ cu care locuieşte la un moment dat.

În ceea ce priveşte stabilirea locuinţei copilului împreună cu unul dintre părinţi în străinătate, aceasta se dispune destul de des în practică, cu realizarea unor anchete psiho-sociale prin comisie rogatorie.

În final, s-au reţinut următoarele concluzii:

1. Potrivit dispoziţiilor art. 400 NCC, stabilirea locuinţei copilului minor trebuie să se facă la unul dintre părinţi, potrivit interesului său superior. Legea nu prevede dacă este necesară stabilirea adresei exacte la care minorul va locui împreună cu părintele respectiv; în tăcerea legii, se consideră că nu este obligatorie menţionarea adresei părintelui la care va locui copilul, având în vedere posibilitatea schimbării acesteia, chiar în mod repetat. Oricum, schimbarea locuinţei copilului împreună cu părintele trebuie făcută cu acordul celuilalt părinte, dacă afectează exerciţiul autorităţii părinteşti sau al unor drepturi părinteşti, în caz de neînţelegeri instanţa de tutelă având competenţa să decidă. În acest caz însă, se apreciază că instanţa va trebui să specifice unde se va stabili noua locuinţă a copilului, cel puţin sub aspectul elementelor care afectează exerciţiul drepturilor părinteşti, cum ar fi ţara şi localitatea.

2. Locuinţa copilului poate fi stabilită şi în străinătate, împreună cu unul dintre părinţi, dacă interesul superior al copilului o cere. Ori de cate ori este posibil se va putea dispune realizarea unui raport de anchetă psihosocială, pentru a se cunoaşte condiţiile pe care părintele la care copilul va locui le oferă.

Notă. Ar mai fi fost de discutat ipoteza în care se mai poate stabili locuinţa partajată a copilului, la unul sau celălalt dintre părinţi într-o anumită perioadă de timp, dacă locuinţa unuia dintre părinţi se află în străinătate. Impedimentul administrativ e cu atât mai evident cu cât stabilirea locuinţei minorului în străinătate, implicit a domiciliului său, se face cu consecinţe directe în planul retragerii cărţii de identitate pentru minorul care a împlinit vârsta de 14 ani şi i s-a eliberat acest document. În ipoteza stabilirii partajate a locuinţei minorului, în ţară şi străinătate, pentru o anumită perioadă de timp, minorul va trebui să solicite, la intervale scurte de timp (în funcţie de lunile stabilite de instanţă în care locuinţa minorului se află la mamă sau la tată) însoţit de părintele la care are stabilită locuinţa, fie (re)stabilirea domiciliului în România şi obţinerea unui nou act de identitate, respectiv stabilirea domiciliului în străinătate, care implică retragerea actului său de identitate şi eliberarea unui paşaport tip C.R.D.S.
G. Aspecte referitoare la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 398 NCC privind exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte. Corelarea acestor dispoziţii cu prevederile art. 507 şi art. 508 NCC
Potrivit art. 398 NCC, derogarea de la regula exercitării în comun a autorităţii părinteşti are la bază doar motive privind interesul superior al copilului, iar nu dorinţele părinţilor, care, nu de puţine ori, pot fi egoiste şi posesive. Cu toate acestea, pot interveni şi situaţii obiective care să facă imposibilă exercitarea autorităţii părinteşti de ambii părinţi, acestea fiind prevăzute de art. 507 NCC, care vor conduce la dispunerea exercitării acesteia de unul singur dintre părinţi, indiferent dacă părinţii sunt căsătoriţi sau nu. Dispunerea exercitării autorităţii părinteşti de către unul singur dintre părinţi nu este condiţionată de decăderea celuilalt din drepturile părinteşti, dar poate fi însoţită de aceasta, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 508 alin. (1) NCC. Efectele decăderii din drepturile părinteşti sunt mai dure decât cele privind lipsirea de exerciţiul autorităţii părinteşti a unui părinte, în sensul că, în acest ultim caz, părintele respectiv păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia, în timp ce părintele decăzut total din drepturile părinteşti le pierde.

Notă. În lipsa enumerării, chiar cu titlu exemplificativ, a motivelor temeinice, care să justifice exercitarea autorităţii părinteşti, în acord cu interesul superior al copilului, de către un singur părinte, în practică motivele temeinice se vor aprecia în mod subiectiv, anticipând de la acest moment o aplicare neunitară a acestei norme juridice la nivelul instanţelor judecătoreşti. Ori de câte ori legiuitorul a preferat formula „motive întemeiate ori temeinice”, fără a indica ori prevedea tipul de situaţii avute în vedere, aplicarea acestor reguli de drept, aparent atotcuprinzătoare dar în esenţă foarte vagi, alunecoase şi greu de surprins în concreto a generat mari dispute şi divergenţe între cei chemaţi să aplice astfel de texte de lege.